Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (3) din Codul penal, excepţie ridicată de Gruia Stoica în Dosarul nr. 8.056/99/2015/a1 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.420 D/2016. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin domnul avocat Mircea Popescu, din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, drept chestiune prealabilă, reprezentantul Ministerului Public depune la dosarul cauzei o încheiere pronunţată de Tribunalul Iaşi, în prezenta cauză, din care rezultă modul în care a fost începută şi întreruptă urmărirea penală în dosarul în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 4. Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care prezintă, pe scurt, situaţia procesuală care a determinat invocarea excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că nu orice act întreruptiv de prescripţie poate fi extins la ceilalţi participanţi la săvârşirea infracţiunii, câtă vreme aceştia se află în situaţii procesuale diferite. Se arată că soluţia juridică contrară este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 24, raportate la cele ale art. 16, coroborate cu prevederile art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, autorul excepţiei depune concluzii scrise. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. Se arată că, din încheierea depusă la dosar, reiese că autorul excepţiei a fost acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni, respectiv organizarea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani, fapte săvârşite în perioada 2003-2005. Potrivit aceleiaşi încheieri, urmărirea penală faţă de acesta a fost începută pe data de 26 aprilie 2006. Prin urmare, întreruperea cursului prescripţiei s-a produs prin efectuarea unui act de procedură chiar faţă de autorul excepţiei, iar prevederile art. 155 alin. (3) din Codul penal nu au legătură cu prezenta cauză. Pe fond se arată că prescripţia răspunderii penale priveşte fapta săvârşită şi este firesc ca, atunci când organele judiciare realizează acte cu privire la respectiva faptă, să se întrerupă cursul acesteia, faţă de toţi participanţi la comiterea acesteia. Se mai susţine că nu poate fi reţinută încălcarea, prin textul criticat, a dreptului la apărare, întrucât, pentru existenţa dreptului fundamental anterior menţionat, trebuie să existe o acuzaţie. Se face, în acest sens, trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind menţionată, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016, prin care s-a arătat că dreptul la apărare poate exista doar în situaţia formulării unei acuzaţii împotriva titularului acestuia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 21 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.056/99/2015/a1, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 alin. (3) din Codul penal, excepţie ridicată de Gruia Stoica într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, cauză în care a fost invocată, în favoarea autorului excepţiei, prescripţia răspunderii penale. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat încalcă dreptul la apărare, în toate componentele sale, şi, în consecinţă, dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 paragraful 3 din Convenţie, în cazul persoanelor în privinţa cărora procesul penal fie încă nu a început, fie nu a fost desfăşurat. Se arată că prevederile art. 155 alin. (3) din Codul penal au ca efect faptul că, în mod nepermis, un act de drept procesual penal, rezultat al unui raport juridic de drept procesual penal, dintre o persoană determinată şi stat, dobândeşte efecte depline în legătură cu răspunderea penală a unei persoane care are calitatea de terţ faţă de respectivul raport juridic. Se susţine că o astfel de reglementare lasă deschisă calea arbitrariului şi creează premisele unor abuzuri de drept de natură să violeze grav dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare. Se arată că, în acest fel, se creează premisele juridice ale derulării unui întreg proces penal, fără ca persoana în privinţa căreia textul criticat produce efecte să fie introdusă în cauză sau fără ca aceasta să fie informată cu privire la natura acuzaţiilor ce i se aduc pentru a-şi putea exercita în mod efectiv dreptul la apărare. 8. Se susţine, de asemenea, încălcarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, prin faptul că acesta creează o diferenţă de tratament juridic nejustificată, între persoane care se află în situaţii juridice similare, având calitatea de participanţi la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. Criteriul stabilit de legiuitor pentru acordarea unui regim juridic diferit este acela al momentului exercitării acţiunii penale, care nu poate fi imputat persoanelor vizate de dispoziţiile art. 155 alin. (3) din Codul penal. Se susţine că textul criticat creează un regim juridic mai favorabil pentru acei participanţi la săvârşirea infracţiunii faţă de care s-a desfăşurat procesul penal, întrucât aceştia au asigurate toate garanţiile procesuale specifice dreptului la apărare. 9. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că instituţia prescripţiei răspunderii penale vizează infracţiunea în materialitatea sa şi produce efecte in rem, incidenţa acesteia determinând înlăturarea răspunderii penale pentru o faptă determinată indiferent de persoana care a săvârşit-o. Prin urmare, atunci când infracţiunea este săvârşită în participaţie, orice activitate procesuală obiectivă efectuată faţă de oricare dintre participanţi produce efecte şi faţă de ceilalţi participanţi, ceea ce se întâmplă şi în cazul întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, participanţii aflându-se în aceeaşi situaţie juridică şi faptică, întrucât sunt persoane care au săvârşit împreună o infracţiune. Aşa fiind, se susţine că dispoziţiile art. 155 alin. (3) din Codul penal nu creează discriminare între participanţii la procesul penal. Se arată, de asemenea, că prevederile legale criticate nu încalcă nici dreptul la apărare al participanţilor la procesul penal şi că aceştia beneficiază de toate garanţiile procesuale specifice dreptului anterior menţionat. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că instituţia prescripţiei răspunderii penale vizează infracţiunea în materialitatea sa, producând efecte in rem, având ca finalitate stingerea unui raport juridic penal de conflict, născut în urma săvârşirii unei infracţiuni, ca urmare a nerealizării tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate într-un termen prevăzut de lege, astfel încât scopul legii penale să fie realizat cât mai eficient, cât mai aproape de momentul săvârşirii infracţiunii. Prin urmare, se arată că, în cazul în care o infracţiune este săvârşită în participaţie penală, orice act procedural, făcut faţă de oricare dintre participanţi, produce efecte faţă de toţi participanţii, întrucât aceştia se află în aceeaşi situaţie juridică având în vedere calitatea lor de persoane care au săvârşit împreună o infracţiune. Pentru aceste motive se susţine că textul criticat nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 24 din Constituţie. 12. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că prevederile art. 155 alin. (3) din Codul penal nu creează discriminare între diferitele categorii de participanţi la săvârşirea infracţiunii, ci constituie o reflectare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se susţine că infracţiunea este unică şi este rezultatul contribuţiilor tuturor făptuitorilor, constituind temeiul răspunderii lor penale. Se arată că, pentru acest motiv, este firesc ca întreruperea cursului prescripţiei să îşi producă efecte faţă de toţi participanţii. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 155 alin. (3) din Codul penal, care au următorul cuprins: „Întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei.“ 16. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 24 cu privire la dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice angajată ca urmare a încălcării unei dispoziţii de drept penal, fapt ce dă naştere unui raport juridic de constrângere, născut ca efect al săvârşirii infracţiunii, raport ce are ca părţi statul, pe de o parte, şi persoana care săvârşeşte infracţiunea, pe de altă parte. Conţinutul raportului juridic penal de constrângere este format din dreptul statului de a trage la răspundere persoana care a săvârşit infracţiunea, prin aplicarea sancţiunii corespunzătoare, prevăzute de legea penală, şi din obligaţia persoanei în cauză de a executa sancţiunea aplicată. 18. Dintre principiile care guvernează răspunderea penală prezintă relevanţă din perspectiva prezentei analize principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituţie şi art. 1 din Codul penal, potrivit căruia faptele care constituie infracţiuni şi pedepsele aplicabile în cazul săvârşirii lor sunt prevăzute prin legea penală. Acelaşi principiu se regăseşte, indirect, şi la art. 15 alin. (2) din Codul penal, conform căruia infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale. Principiul legalităţii răspunderii penale este completat cu principiul caracterului personal al acesteia, conform căruia răspunderea penală poate fi angajată numai cu privire la persoana care a săvârşit o infracţiune şi la participanţii la comiterea acesteia. În fine, un alt principiu aplicabil răspunderii penale este cel al prescriptibilităţii răspunderii penale. 19. Potrivit acestuia din urmă, dreptul statului de a trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni se stinge, dacă acesta nu este exercitat într-un anumit interval de timp. Prescripţia răspunderii penale are la bază ideea că, pentru a-şi atinge scopul, acela al realizării ordinii de drept, răspunderea penală trebuie să intervină prompt, cât mai aproape de momentul săvârşirii infracţiunii, întrucât doar în acest fel poate fi realizată prevenţia generală şi cea specială şi poate fi creat, pe de o parte, sentimentul de securitate a valorilor sociale ocrotite, iar, pe de altă parte, încrederea în autoritatea legii. Cu cât răspunderea penală este angajată mai târziu faţă de data săvârşirii infracţiunii, cu atât eficienţa ei scade, rezonanţa socială a săvârşirii infracţiunii se diminuează, iar stabilirea răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii nu mai apare ca necesară, deoarece urmările acesteia ar fi putut fi înlăturate sau şterse. Totodată, în intervalul de timp scurs de la săvârşirea infracţiunii, autorul acesteia, sub presiunea ameninţării răspunderii penale, se poate îndrepta, fără a mai fi necesară aplicarea unei pedepse. 20. Prin urmare, pentru a nu lăsa nesoluţionate sine die raporturi juridice de conflict, legiuitorul a reglementat prescripţia răspunderii penale drept cauză de înlăturare a răspunderii penale. Prescripţia răspunderii penale este reglementată la art. 153-156 din Codul penal. Aşa fiind, prescripţia răspunderii penale constă în stingerea raportului juridic penal de conflict şi, prin aceasta, în stingerea dreptului statului de a trage la răspundere penală persoana care săvârşeşte o infracţiune, după trecerea unui anumit interval de timp de la data comiterii acesteia, respectiv după scurgerea termenului de prescripţie. În acest sens, termenele de prescripţie sunt reglementate la art. 154 din Codul penal, în funcţie de natura şi gravitatea pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile în cazul cărora se aplică. 21. Pentru a avea ca efect înlăturarea răspunderii penale, termenul de prescripţie trebuie să curgă fără intervenţia niciunui act de natură a readuce în conştiinţa publică fapta comisă. Altfel spus, orice activitate ce are ca efect readucerea în atenţia societăţii a faptului săvârşirii infracţiunii întrerupe cursul prescripţiei şi amână producerea efectelor sale. În acest sens, art. 155 alin. (1) din Codul penal prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, iar, conform dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi art. 155, după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie. 22. În acest context se ridică problema efectelor întreruperii termenului de prescripţie, în situaţia comiterii unei infracţiuni, în participaţie, de către mai multe persoane. Pentru această ipoteză juridică, legiuitorul a prevăzut, la art. 155 alin. (3) din Codul penal, că întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre aceştia. 23. Soluţia juridică anterior menţionată este determinată de însăşi natura instituţiei prescripţiei, care, astfel cum s-a arătat, semnifică diminuarea rezonanţei sociale a săvârşirii infracţiunii, până la uitarea ei de către membrii societăţii. Aceasta presupune o perspectivă de ansamblu asupra tuturor faptelor comise, indiferent de aspectul săvârşirii lor de către o singură persoană sau de către mai multe persoane, în calitate de coautori, instigatori sau complici. Prin urmare, prescripţia răspunderii penale produce efecte in rem, prin raportare la faptele de natură penală săvârşite, şi nu in personam, în mod diferit pentru fiecare participant în parte. De altfel, soluţia contrară ar fi de natură a afecta însăşi substanţa instituţiei prescripţiei, aceea de consecinţă a atenuării impactului social al faptelor de natură penală comise, şi ar transforma-o pe aceasta într-un mijloc juridic ce ar avea ca scop o absolvire a persoanei de aplicarea pedepsei penale, înlocuind, astfel, semnificaţia instituţiei prescripţiei răspunderii penale cu unul dintre efectele acesteia. În cazul infracţiunilor săvârşite în participaţie, o astfel de soluţie ar determina acordarea, în mod diferit, de la un participant la celălalt, a unei forme de iertare socială, după cum în privinţa acestora au fost făcute sau nu au fost făcute acte de procedură în cauză. Or, aceasta ar reprezenta o încălcare a principiului egalităţii în drepturi, prin crearea unui regim juridic mai favorabil pentru persoanele care au luat parte la săvârşirea infracţiunii, dar cu privire la care nu au fost realizate acte de procedură în cauză, care, însă, se află în aceeaşi situaţie juridică cu persoanele care, având aceeaşi calitate, de participanţi la săvârşirea infracţiunii, au fost supuse unor astfel de acte. 24. Distinct de cele anterior menţionate, aşa cum, de altfel, a fost precizat mai sus, termenul de prescripţie reprezintă intervalul de timp în care organele judiciare îşi pot exercita dreptul de a trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni şi de a aplica pedepse pentru faptele comise, privite obiectiv, în ansamblul lor, şi nu subiectiv, din perspectiva persoanelor care au participat la comiterea acestora. Prin urmare, împlinirea acestui termen are ca efect decăderea organelor judiciare din dreptul anterior menţionat. Aşa fiind, este firesc ca îndeplinirea oricărui act de procedură în privinţa faptelor comise să aibă ca efect debutul unui nou termen de prescripţie cu privire la ansamblul faptelor care, împreună, formează infracţiunea sau infracţiunile urmărite, până la împlinirea termenului prescripţiei speciale, conform art. 155 alin. (4) din Codul penal. În cazul în care aceste infracţiuni au fost săvârşite în participaţie, acelaşi efect se va produce, independent de persoanele care le comit sau îşi aduc aportul la săvârşirea lor. Doar în acest fel poate fi atinsă finalitatea procesului penal, care constă în aflarea adevărului, principiu prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală. 25. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că dispoziţiile art. 155 alin. (3) din Codul penal nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ci constituie o aplicaţie a acestora în domeniul dreptului penal substanţial. 26. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apărare şi ale art. 6 paragraful 3 din Convenţie ce reglementează dreptul la un proces echitabil, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât garanţiile specifice drepturilor fundamentale anterior referite sunt asigurate prin norme de drept procesual penal, şi nu prin dispoziţii de drept penal substanţial (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 85 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragrafele 19-20). 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată Gruia Stoica în Dosarul nr. 8.056/99/2015/a1 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 155 alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
