Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă], excepţie ridicată de Societatea Cos Târgovişte - S.A. din Târgovişte în Dosarul nr. 1.596/120/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.863D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Curtea dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 3.218D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă], excepţie ridicată de aceeaşi autoare în Dosarul nr. 1.576/315/2019 al Judecătoriei Târgovişte. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.218D/2019 la Dosarul nr. 1.863D/2019, care este primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie şi scopul pentru care au fost adoptate normele criticate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 12 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.596/120/2019, şi prin Încheierea din 21 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.576/315/2019, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă şi Judecătoria Târgovişte au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă]. 8. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Cos Târgovişte - S.A. din Târgovişte în cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, deşi scopul procedurilor de insolvenţă este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului cu acordarea unei şanse de redresare a acestuia, atunci când este posibil, la baza căreia stau principiile cuprinse în Legea nr. 85/2014, prin prevederile criticate s-a dat posibilitatea unei executări silite asupra debitorului aflat în procedură de observaţie sau reorganizare, în scopul realizării anumitor tipuri de creanţe, prin eludarea caracterului concursual, colectiv, egalitar, previzibil al procedurii respective. 10. Prin urmare, prevederile criticate sunt neconstituţionale deoarece: afectează mecanismele fundamentale ale acestei proceduri şi denaturează regimul general al insolvenţei; nu respectă condiţiile de claritate şi previzibilitate, având în vedere că nu este prevăzută în mod concret modalitatea de corelare a dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, cu celelalte norme legale cuprinse în legea antereferită, în Codul de procedură civilă şi în Codul de procedură fiscală, în cazul în care creditorul urmăritor este creditor bugetar, producând inadvertenţe în procesul de aplicare; creează o procedură paralelă de recuperare a creanţelor pentru creditorii aceluiaşi debitor numai în raport cu data naşterii creanţei, iar din nota de fundamentare nu reiese în mod explicit care a fost raţiunea instituirii acestei proceduri paralele; creează o discriminare faţă de celelalte tipuri de creditori, spre exemplu, creditorii care deţin un titlu executoriu anterior deschiderii procedurii şi care, potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2014, sunt împiedicaţi să demareze o procedură de executare silită, cei care nu deţin titluri executorii sau care au înţeles să acorde o şansă debitorului pentru a putea să se reorganizeze, ceea ce conduce şi la restrângerea dreptului de proprietate atât al acestor creditori şi al celor privilegiaţi cu creanţe anterioare, în măsura în care normele în discuţie s-ar interpreta în sensul că executarea silită ar putea viza inclusiv bunurile rezervate garantării respectivelor creanţe, cât şi al debitorilor vizaţi de ipoteza textului criticat, care are consecinţe şi în ceea ce priveşte afectarea libertăţii economice şi a concurenţei loiale; nu sunt îndeplinite condiţiile constituţionale privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi cele privind adoptarea ordonanţelor de urgenţă. În contextul criticilor de neconstituţionalitate este menţionată jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la criteriile de calitate a legii, prin prisma prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prin care se prevede că la conţinutul şi fundamentarea soluţiilor legislative trebuie să se ţină seama de ansamblul reglementărilor interne şi de armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană. Totodată, se face referire la Recomandarea Comisiei Europene privind restructurarea şi a doua şansă, în care statele membre au fost invitate să adopte proceduri eficace de preinsolvenţă, prin care debitorii viabili să fie ajutaţi să se restructureze şi, astfel, să evite insolvenţa, precum şi dispoziţii referitoare la a doua şansă pentru întreprinzători, care să le permită acestora să obţină remiterea de datorie în maximum 3 ani de la insolvenţă, fiind menţionată şi propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind cadrele de restructurare preventivă, a doua şansă şi măsurile de sporire a eficienţei procedurilor de restructurare, de insolvenţă şi de remitere de datorie şi de modificare a Directivei 2012/30/UE. 11. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 1.863D/2019, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în esenţă, motivat de faptul că executarea silită în contextul dat este de natură să dezafecteze active importante ale debitorului, împiedicând ulterior valorificări ale acestora în cadrul procedurii speciale a insolvenţei, cu încălcarea principiului concursualismului care este specific procedurilor de insolvenţă. 12. Judecătoria Târgovişte, în Dosarul nr. 3.218D/2019, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în esenţă, motivat de faptul că executarea silită a unei societăţi care se află în perioada de observaţie cu intenţie de reorganizare judiciară nu mai garantează desfăşurarea activităţii economice de către respectiva societate în condiţiile legii speciale, prin prisma scopului şi a principiilor procedurilor speciale de insolvenţă, întrucât, fără a se reglementa o situaţie de excepţie cu delimitările de rigoare, ci o opţiune generală, au loc restrângeri neproporţionale ale unor drepturi, restrângeri care nu sunt obiective şi necesare drepturilor şi intereselor debitorului şi altor creditori. 13. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă], publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 2 octombrie 2018, care au următorul cuprins: „Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...] 14. La articolul 143, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "ART. 143 (1) […] Pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită." 17. Curtea observă că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prin Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, au fost instituite măsuri în domeniul insolvenţei [capitolul II: Măsuri sectoriale, secţiunea 8: Măsuri în domeniul insolvenţei, art. 46-52]. Astfel, la art. 47 alin. (1) din această lege s-a stabilit că „Pe durata stării de alertă se suspendă aplicabilitatea tezei finale a art. 5 pct. 72 şi a tezei finale a art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare“, norme legale ce sunt de imediată aplicare, astfel cum reiese din textul legii antereferite. De asemenea, prevederile art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 au fost modificate prin articolul unic pct. 10 din Legea nr. 113/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 iulie 2020, fiind eliminată soluţia legislativă vizată în mod concret. 18. Faţă de această împrejurare, având în vedere critica de neconstituţionalitate care este formulată din perspectivă extrinsecă, precum şi din perspectivă intrinsecă, contextul în care aceasta a fost invocată, jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care se statuează că trebuie să se ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate (Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006), precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă], precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, în ansamblul său, în redactarea în vigoare la data ridicării excepţiei. 19. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii în componenta referitoare la calitatea legii, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 44 alin. (2) cu privire la dreptul de proprietate, ale art. 45 privind libertatea economică, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 115 alin. (6) referitor la delegarea legislativă şi la condiţiile în care poate avea loc şi ale art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) referitor la economie în componenta privind libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. De asemenea, este menţionat art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 paragraful 1 privind respectarea bunurilor din primul protocol adiţional la convenţie. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, concretizat prin Decizia nr. 26 din 16 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 30 mai 2023, şi Decizia nr. 537 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 9 iunie 2023. 21. Prin deciziile antereferite, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând, în esenţă, că în contextul dat este avută în vedere situaţia creanţelor curente care nu sunt achitate în cursul desfăşurării procedurii insolvenţei şi, de principiu, în etapa următoare deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv în perioada de reorganizare. Cu privire la creanţele curente, respectiv la titularii acestora - creditorii curenţi -, Legea nr. 85/2014 reglementează regimul juridic şi anumite aspecte referitoare la definirea acestor noţiuni, contextul în care intervin şi au incidenţă în procedura insolvenţei, procedura de urmat în ceea ce priveşte plata creanţelor curente, precum şi efectele şi consecinţele neplăţii lor. În virtutea art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală, procedură care se aplică în mod corespunzător şi pentru creanţele născute după data deschiderii procedurii de faliment. De asemenea, art. 133 alin. (4) lit. e) din aceeaşi lege dispune cu privire la faptul că, atunci când se propune un plan de reorganizare, acesta trebuie să cuprindă modalitatea de achitare a creanţelor curente, în caz contrar planul putând fi respins. Prin urmare, legiuitorul asigură o protecţie sporită creditorilor deţinători de creanţe curente atât în raport cu debitorul, cât şi faţă de ceilalţi creditori, având în vedere că activităţile obişnuite din care provin aceste creanţe curente concură la şansele de redresare a societăţilor aflate în ipoteza normelor procedurilor de insolvenţă şi, de principiu, sunt diferite de celelalte creanţe (a se vedea Decizia nr. 26 din 16 februarie 2023, precitată, paragrafele 22-24, şi Decizia nr. 537 din 10 noiembrie 2022, precitată, paragrafele 30 şi 31). 22. De asemenea, Curtea a reţinut că modificarea legislativă operată şi criticată vizează procedura de urmat în cazul neplăţii creanţelor curente cu o vechime mai mare de 60 de zile şi care constă în posibilitatea începerii executării silite. Acest aspect, printre altele, a fost legiferat, astfel cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, cu scopul de a fi luate măsuri urgente care să conducă la (i) redresarea societăţilor aflate în dificultate şi menţinerea lor în circuitul economic, inclusiv la protecţia salariaţilor acestora, măsuri care să permită şi conversia, reducerea sau cesiunea creanţelor bugetare, în anumite condiţii, pentru evitarea intrării iminente în faliment a multor societăţi cu potenţial de viabilizare şi cu consecinţe grave în plan economic şi social, (ii) îmbunătăţirea recuperării creanţelor statului de la debitorii aflaţi în insolvenţă, (iii) evitarea afectării mediului concurenţial şi a bugetului de stat, prin stoparea recurgerii la procedura insolvenţei în mod abuziv şi repetat de către persoanele care folosesc procedurile respective cu scopul sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor (Decizia nr. 26 din 16 februarie 2023, precitată, paragraful 25, şi Decizia nr. 537 din 10 noiembrie 2022, precitată, paragraful 24). 23. Având în vedere considerentele de principiu enunţate de instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa cu privire la principiul legalităţii, coroborat cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, şi aplicându-le la normele deduse controlului de constituţionalitate, Curtea, prin Decizia nr. 26 din 16 februarie 2023, precitată, paragrafele 27 şi 29, a constatat că textele criticate se circumscriu condiţiilor impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi dezvoltate pe cale jurisprudenţială, în componentele privind calitatea legii şi principiul securităţii raporturilor juridice, întrucât (i) au un scop bine determinat, astfel cum s-a arătat mai sus; (ii) au un conţinut clar şi previzibil - reglementează situaţia creanţelor curente în cazul în care nu sunt respectate obligaţiile de plată a acestora, respectiv posibilităţile de recuperare a creanţelor curente pe care le au creditorii curenţi în cazul în care debitorul nu se conformează planului de reorganizare sau acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvenţă şi, pe lângă solicitarea de intrare în faliment, legiuitorul instituie executarea silită pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile; (iii) sunt aduse la cunoştinţa subiecţilor ce cad sub incidenţa acestora prin publicarea actului normativ în discuţie în Monitorul Oficial al României, Partea I; (iv) în discuţie sunt creanţele curente care, astfel cum s-a arătat în precedent, în contextul dat, nu se înscriu în tabelul de creanţe, fiind necesară plata acestora în cursul desfăşurării procedurii insolvenţei. 24. În ceea ce priveşte principiul securităţii raporturilor juridice, acesta nu este afectat prin normele criticate, întrucât modificările şi completările operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 şi criticate în mod concret în cauza dedusă judecăţii, respectiv prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, sunt efectuate asupra art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care, de principiu, prin conţinutul său, are aplicabilitate în funcţie de evoluţia situaţiei juridice a societăţii aflate în procedura insolvenţei şi de dinamica legislativă în materie. Astfel, regula este că, dacă debitorul nu se conformează planului ori se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvenţă, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar poate solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului, cererea judecându-se de urgenţă şi cu precădere (în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei), putând fi respinsă de către judecătorul-sindic doar în situaţia în care creanţa nu este datorată, este achitată sau debitorul încheie o convenţie de plată cu acest creditor. La aceste reguli de procedură, în contextul adoptării ordonanţei de urgenţă a Guvernului criticate, printre altele, s-a adăugat una nouă, ce constă în faptul că pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită, pentru recuperarea mai rapidă a creanţelor curente, inclusiv a celor fiscale şi bugetare, în discuţie fiind creanţele statului, motivat de necesitatea adoptării unor măsuri menite să evite folosirea procedurilor insolvenţei în mod abuziv de către unii debitori care utilizează mecanismele reglementate de legea insolvenţei cu scopul de a se sustrage de la plata sumelor datorate şi pentru a îndepărta concurenţa neloială, fiind în concordanţă atât cu interesul bugetar, cât şi cu interesul economico-social general, prin stoparea concurenţei neloiale. De altfel, art. 2 din Legea nr. 85/2014 prevede că scopul acestui act normativ este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia. În aceste condiţii, configurarea, conţinutul procedural, termenele care vizează insolvenţa se realizează prin lege, sens în care prevederile art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, modificate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, sunt aplicabile, de principiu, în etapa următoare deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv în perioada de reorganizare, care are în vedere, pe de o parte, situaţia creanţelor iniţiale asumate în planul de reorganizare pentru redresarea societăţii şi acoperirea unor datorii anterioare şi, pe de altă parte, situaţia creanţelor acumulate după deschiderea procedurii, context în care se poate solicita de către oricare dintre creditori sau de către administratorul judiciar intrarea în faliment ori, după caz, se poate trece la executarea silită a datoriilor acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile. Astfel, criteriul folosit de legiuitor apare ca fiind unul obiectiv şi rezonabil, de natură să acorde o şansă suplimentară de redresare a societăţii, întrucât, până la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, exista numai posibilitatea de intrare în faliment, ceea ce conducea oricum la imposibilitatea recuperării integrale a creanţelor (Decizia nr. 537 din 10 noiembrie 2022, precitată, paragraful 35). 25. Faţă de această împrejurare, cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, prin Decizia nr. 26 din 16 februarie 2023, precitată, paragrafele 31, 32 şi următoarele, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica, întrucât, pe de o parte, principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării existând atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite, iar situaţia creditorilor creanţelor curente şi asupra cărora există posibilitatea executării silite este diferită de cea a celorlalţi creditori. Pe de altă parte, cu privire la prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea a învederat că acestea garantează dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, iar conţinutul şi limitele acestora sunt stabilite prin lege. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate. Curtea a statuat că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul este competent a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel anumite limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Prin urmare, Constituţia nu garantează satisfacerea efectivă a oricărei creanţe, ci numai a creanţelor asupra statului, astfel că nu se poate reţine pretinsa încălcare a principiului egalităţii şi a dreptului de proprietate, prevederile criticate fiind în acord şi cu scopul insolvenţei, respectiv acela de instituire a unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă. De asemenea, potrivit art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile menţionate nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor. De altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Decizia din 10 martie 1981, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenţei, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanţă cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea şi Hotărârea din 17 iulie 2003, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67). Ca atare, în virtutea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale, de principiu, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare pentru reglementarea procedurilor insolvenţei, inclusiv pentru stabilirea procedurilor de recuperare a creanţelor fiscale sau bugetare, iar prevederile criticate în prezenta cauză se circumscriu acestei marje de apreciere în ceea ce priveşte interesul general. 26. Referitor la menţionarea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor art. 45 din Legea fundamentală, Curtea reţine că exercitarea „în condiţiile legii“ a accesului liber al persoanelor la o activitate economică este garantată. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, statul având obligaţia să impună reguli de disciplină economică (Decizia nr. 362 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010). În acest context, Curtea are în vedere jurisprudenţa sa cu privire la aplicarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin care a reţinut că acestea se aplică şi persoanelor juridice, în măsura în care prin intermediul acestora cetăţenii îşi exercită un drept constituţional, iar exigenţele unor drepturi sau libertăţi fundamentale, spre exemplu accesul liber la justiţie, libertatea individuală, dreptul de proprietate privată ori libertatea economică, se aplică şi în privinţa persoanelor juridice (Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragrafele 27 şi următoarele). 27. Aplicând considerentele de principiu mai sus enunţate la normele criticate, Curtea observă că, în contextul dat, libertatea economică trebuie privită în coroborare cu art. 135 din Constituţie. Astfel, dispoziţiile criticate nu impietează asupra libertăţii economice, ci dau expresie prevederilor constituţionale cu privire la dreptul şi obligaţia statului de a stabili limitele şi condiţiile desfăşurării activităţilor operatorilor economici, dar şi asigurării protejării intereselor naţionale în activitatea economică şi financiară, astfel cum reiese şi din celelalte considerente cuprinse în prezenta decizie. 28. Cu privire la dispoziţiile art. 135 din Constituţie, de asemenea menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că acestea reglementează aspecte ce ţin de obligaţia statului de a asigura, printre altele, pe de o parte, libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie şi, pe de altă parte, protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, care sunt într-o strânsă interdependenţă. Or, astfel cum s-a arătat în precedent, dispoziţiile criticate sunt tocmai o transpunere la nivel infraconstituţional a obligaţiilor statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, astfel cum sunt prevăzute de Legea fundamentală, motiv pentru care, şi din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate a fost considerată neîntemeiată. 29. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale dezvoltate în dinamica controlului de constituţionalitate, acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale în sensul prevăzut de textul constituţional (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, paragraful 26), ci vizează aspecte ce ţin de desfăşurarea procedurii insolvenţei în anumite etape ale acesteia. 30. Cu privire la dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (6), invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, care, în principiu, au înrâurire în criticile extrinseci formulate asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, Curtea a reţinut că acestea reglementează regimul particular al ordonanţei de urgenţă şi se referă la domeniile în care se poate legifera pe calea ordonanţei de urgenţă. În acest caz, incidenţa dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6) este subsecventă stabilirii unor drepturi, libertăţi sau îndatoriri fundamentale al căror exerciţiu sau a căror existenţă să fi suferit o restrângere sau o vătămare prin normele criticate. 31. În cauza supusă controlului de constituţionalitate, raportat la pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6), în mod concret, dreptul de proprietate cuprins în art. 44 din Constituţie este dreptul pretins a fi încălcat, precum şi libertatea economică reglementată prin art. 45 din Constituţie, în raport cu criticile formulate, din perspectiva (i) principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, astfel cum acesta este reglementat în art. 16 din Legea fundamentală, (ii) a restrângerii exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi fundamentale - art. 53 din Constituţie, (iii) precum şi din perspectiva încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind principiul securităţii raporturilor juridice, al clarităţii şi previzibilităţii legii, a cărui nerespectare este de natură să afecteze drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale şi, implicit, să conducă la încălcarea prevederilor Legii fundamentale. 32. Faţă de această împrejurare, având în vedere considerentele mai sus expuse, prin care nu s-a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1), ale art. 44 alin. (1) şi (2), ale art. 45 şi ale art. 53 din Legea fundamentală, implicit, Curtea nu poate reţine nici încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, astfel că excepţia de neconstituţionalitate, în raport cu aceste prevederi constituţionale, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 33. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Cos Târgovişte - S.A. din Târgovişte în Dosarul nr. 1.596/120/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă şi în Dosarul nr. 1.576/315/2019 al Judecătoriei Târgovişte şi constată că dispoziţiile art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă], precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă şi Judecătoriei Târgovişte şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
![Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 443 din 13 iulie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă], precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, în ansamblul său](http://www.monitoruljuridic.ro/_images/ico_yahoo.png)
