Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Mona-Maria │- preşedinte │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Adrian Liviu Popescu şi alţii în Dosarul nr. 2.354/328/2014 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 231D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.354/328/2014, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Adrian Liviu Popescu şi alţii într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 17/2014. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin aplicarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 17/2014 şi antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, în special a cerinţelor cu privire la înscrierea imobilului la rolul fiscal şi în cartea funciară, atunci când se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, se încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2) şi art. 16 din Constituţie, context în care se menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la principiile reglementate de aceste norme constituţionale. 6. În cazul încheierii unor antecontracte având ca obiect bunuri reglementate de Legea nr. 17/2014 anterior intrării în vigoare a acesteia, dată la care, prin ipoteză, condiţiile prevăzute de legea amintită nu erau cerute, aplicarea legii în discuţie ulterior intrării acesteia în vigoare, la data la care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, plasează promitentul-vânzător într-o poziţie care îi permite să se sustragă de la obligaţiile asumate şi de la aplicarea legii, prin refuzul acestuia de a îndeplini procedura prevăzută de lege. Astfel, legea creează nejustificat promitentului-vânzător posibilitatea de a nesocoti dispoziţiile legii civile în materie şi de a îl plasa într-o poziţie superioară atât faţă de alţi promitenţi-vânzători care cad sub incidenţa normelor civile, cât şi faţă de promitenţi-cumpărători, inclusiv discriminare prin valorizarea diferenţiată a antecontractelor în discuţie în funcţie de criteriul publicităţii imobiliare, respectiv sub forma unui privilegiu în favoarea persoanelor care au încheiat un antecontract înscriindu-şi anterior imobilul în cartea funciară. Acestea conduc la încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi şi echivalează cu nerespectarea principiului de drept pacta sunt servanda. 7. Prin urmare, cu precădere sintagma „în toate cazurile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare, acţiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009“, cuprinsă în art. 5 alin. (1), este de natură să înfrângă principiul constituţional cu privire la neretroactivitatea legii. 8. Se mai arată că prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014, în virtutea cărora cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de această lege, nu disting dacă înscrierea dreptului de proprietate se întemeiază pe un act autentic notarial sau pe o hotărâre judecătorească, încălcând astfel principiul previzibilităţii normei juridice şi caracterul irevocabil al hotărârii judecătoreşti. De asemenea, se arată că cerinţa ca imobilul să fie înscris la rolul fiscal şi în cartea funciară, prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, contravine calităţii legii şi prin faptul că nu determină noţiunea de înscriere în cartea funciară, în sensul că nu precizează dacă înscrierea în cartea funciară a operat anterior dobândirii dreptului sau nu. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că textul de lege criticat ar trebui să se aplice doar antecontractelor încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014. 9. Toate cele de mai sus converg şi spre încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât afectează securitatea juridică a raporturilor juridice civile. 10. Tribunalul Cluj - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nu se pune problema retroactivităţii Legii nr. 17/2014; antecontractele sub semnătură privată încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi sunt valabile, însă transmiterea dreptului de proprietate pe baza antecontractelor în cauză, care are loc prin hotărâre judecătorească ce se pronunţă după intrarea în vigoare a acestei legi, trebuie să respecte noile reguli instituite. Astfel, numai regimul juridic al validării antecontractului intră sub incidenţa Legii nr. 17/2014. Cu privire la pretinsa discriminare se consideră că prevederile criticate se aplică deopotrivă şi în egală măsură tuturor celor ce se regăsesc în ipoteza normelor în discuţie. 11. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 13. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: "(1) În toate cazurile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare, acţiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale legislaţiei în materie, precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal şi în cartea funciară.(2) Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege." 17. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii şi ale art. 16 cu privire la egalitate. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 736 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 28 februarie 2019, sau Decizia nr. 418 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 23 noiembrie 2017, Decizia nr. 572 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 4 noiembrie 2016, Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 7 martie 2017, şi Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2015, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate. 19. Curtea observă că Legea nr. 17/2014 statuează că înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Codul civil şi a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014], precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din lege. În aceste condiţii, în ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole extravilane, se creează în sarcina vânzătorilor şi a cumpărătorilor obligaţia de a respecta cadrul legal în vigoare la data transferului dreptului de proprietate. 20. Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, în toate cazurile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare, acţiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Codului civil şi ale legislaţiei în materie, precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din Legea nr. 17/2014 (privind existenţa avizelor specifice eliberate de Ministerul Apărării Naţionale şi de Ministerul Culturii şi a avizului final care atestă parcurgerea procedurii de exercitare a dreptului de preempţiune reglementat prin legea specială, eliberat de structurile teritoriale sau de structura centrală din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal şi în cartea funciară. Totodată, potrivit art. 16 din lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 68/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 13 mai 2014, „Înstrăinarea prin vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preempţiune, potrivit art. 4, sau fără obţinerea avizelor prevăzute la art. 3 şi 9 este interzisă şi se sancţionează cu nulitatea relativă.“ 21. În legătură cu susţinerile referitoare la faptul că aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 unor antecontracte de vânzare încheiate anterior intrării sale în vigoare ar echivala cu o aplicare retroactivă a acestuia, Curtea a statuat că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare, este în concordanţă cu principiul activităţii legii civile. Întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că legea nu retroactivează, ci vizează doar condiţiile privind transferul dreptului de proprietate a terenurilor agricole situate în extravilan după intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014 (a se vedea Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, paragrafele 25 şi 26, şi Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016, paragrafele 19-21). 22. De asemenea, prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 20, Curtea a statuat că beneficiarul unei promisiuni neexecutate de vânzare este titularul unui drept de creanţă, corelativ obligaţiei de a vinde asumate de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate. Transferul acestuia nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină locul acordului de voinţă nerealizat. Cu alte cuvinte, valabilitatea antecontractului de vânzare este supusă legii în vigoare la data încheierii sale, iar efectul specific al acestuia, referitor la transmiterea în viitor a dreptului de proprietate, respectiv la momentul încheierii contractului de vânzare, este supus legii în vigoare la data încheierii acestui din urmă contract. Aşadar, îndeplinirea condiţiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunţarea hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de contract nu poate fi raportată la un moment anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum. Totodată, prin Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 24 martie 2015, paragraful 22, Curtea a reţinut că art. 5 din Legea nr. 17/2014 stabileşte atribuţiile de natură procedurală ale instanţei de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condiţiilor de validitate ale antecontractului, şi condiţiile reglementate de art. 3, 4 şi 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările şi completările ulterioare, după caz. Aşadar, de aplicare imediată în domeniul temporal propriu al Legii nr. 17/2014 sunt condiţiile necesar a fi întrunite pentru transferul dreptului de proprietate, art. 5 stabilind în sarcina instanţei de judecată obligaţia verificării îndeplinirii acestora la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de act autentic. 23. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la faptul că prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 permit promitentului-vânzător să refuze îndeplinirea procedurii instituite prin Legea nr. 17/2014, prin nerespectarea principiului de drept pacta sunt servanda, ceea ce îi creează acestuia o situaţie mai avantajoasă, refuzul acestuia echivalând cu neîndeplinirea obligaţiei asumate în temeiul antecontractului de vânzare, prin Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016, paragrafele 25 şi 26, precitată, Curtea a răspuns unor critici de neconstituţionalitate similare, statuând că promitentul-cumpărător poate să se adreseze instanţei, solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare, în temeiul art. 1.669 din Codul civil, şi să obţină obligarea promitentului-vânzător la efectuarea formalităţilor de înscriere a terenului în cartea funciară şi la rolul fiscal. Curtea Constituţională a observat, de asemenea, că, prin Decizia nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 22 noiembrie 2016, s-a stabilit că instanţa de judecată poate dispune îndeplinirea formalităţilor în vederea obţinerii avizelor prevăzute la art. 3 şi 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările şi completările ulterioare, de la autorităţile competente şi parcurgerii procedurii privind respectarea dreptului de preempţiune prevăzut de art. 4 din acelaşi act normativ, în cursul judecăţii. 24. Cu privire la susţinerile potrivit cărora prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 contravin principiului calităţii legii prin faptul că nu determină noţiunea de înscriere în cartea funciară, în sensul că nu precizează dacă înscrierea în cartea funciară a operat anterior dobândirii dreptului sau nu, Curtea, prin Decizia nr. 418 din 15 iunie 2017, precitată, paragraful 26, a observat că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, analiza lor implicând, în concret, determinarea modului de interpretare a textului de lege la raportul juridic dedus judecăţii, aspect ce intră în competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului. 25. Referitor la critica adusă art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 prin raportare la principiul egalităţii în drepturi, Curtea, în jurisprudenţa sa, în mod constant, a reţinut că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). 26. Aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea a reţinut că elementele de diferenţiere a regimului juridic aplicabil în speţă, şi anume înscrierea în cartea funciară şi, respectiv, obiectul diferit al antecontractului de vânzare, îndeplinesc în mod obiectiv criteriile evidenţiate în jurisprudenţa constituţională referitoare la coordonatele principiului egalităţii în drepturi, astfel încât este justificată instituirea unui tratament juridic distinct, corespunzător unor situaţii ce diferă în mod obiectiv (a se vedea şi Decizia nr. 418 din 15 iunie 2017, precitată, paragraful 29). 27. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014, prin care autorii excepţiei susţin că respingerea cererii de înscriere în cartea funciară, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de actul normativ criticat, este de natură să anuleze efectul unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în temeiul legii vechi, dacă la momentul cererii de intabulare nu sunt îndeplinite condiţiile Legii nr. 17/2014, aspect ce contravine principiului securităţii raporturilor juridice, Curtea observă că, aşa cum reiese din dosarul cauzei, autorii excepţiei nu se află într-o asemenea situaţie, solicitându-se tocmai pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare în cadrul litigiului aflat pe rolul instanţei de judecată, ocazie cu care a fost invocată şi excepţia de neconstituţionalitate. 28. Referitor la susţinerea potrivit căreia prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 nu disting între înscrierea dreptului de proprietate întemeiat pe un act autentic notarial sau pe o hotărâre judecătorească, fiind încălcate în acest mod principiul previzibilităţii normei juridice şi caracterul irevocabil al hotărârii judecătoreşti, Curtea observă că, anterior pronunţării încheierilor de sesizare în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 au dobândit o nouă redactare, prin Legea nr. 68/2014 pentru modificarea alin. (1) al art. 29 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi a Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 13 mai 2014, în prezent legea statuând că „(2) Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege“. Aşadar, a fost modificat esenţial textul iniţial, potrivit căruia „cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate, formulată în baza hotărârii judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare, se respinge dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege“, prevedere care sugera ideea că o hotărâre judecătorească poate fi cenzurată de către registratorul de carte funciară. În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 572 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 4 noiembrie 2016, paragraful 21, Curtea a statuat că este evident că o hotărâre judecătorească nu poate fi cenzurată de către registratorul de carte funciară. 29. Faţă de cele prezentate, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 30. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Liviu Popescu şi alţii în Dosarul nr. 2.354/328/2014 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2019. PREŞEDINTE prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
