Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 634 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Euro Card 2007 - S.R.L. din judeţul Sălaj, prin lichidator judiciar Prompt Insolv IPURL, şi de Ioan Galiş în Dosarul nr. 1.592/1/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.367D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că pe dovada de înmânare a citaţiei efectuată la sediul procesual al Societăţii Civile de Avocaţi Costaş, Negru & Asociaţii, reprezentantă convenţională a autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, nu a fost menţionată ora de către agentul procedural, contrar dispoziţiilor art. 164 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 164 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii. Procedura de înştiinţare a celorlalte părţi este legal îndeplinită. 3. În legătură cu acest incident procedural, având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public apreciază că procedura de înştiinţare este legal îndeplinită, întrucât lipsa orei pe dovada de înmânare a citaţiei ar putea fi calificată cel mult ca o nulitate relativă, cu atât mai mult cu cât, în ceea ce priveşte procedura jurisdicţională în faţa Curţii Constituţionale, ora la care a fost primită citaţia nu are nicio relevanţă. 4. Curtea, deliberând, învederează că termenele prevăzute de lege pentru procedura jurisdicţională în faţa Curţii Constituţionale sunt stabilite pe zile, nu pe ore, astfel încât, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile din Codul de procedură civilă nu sunt compatibile cu procedura în faţa Curţii Constituţionale. Prin urmare, Curtea constată că procedura de înştiinţare a autorilor excepţiei de neconstituţionalitate este legal îndeplinită. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, pe fondul cauzei, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 823 din 9 decembrie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea din 27 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.592/1/2018/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 634 din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Euro Card 2007 - S.R.L. din judeţul Sălaj, prin lichidator judiciar Pompt Insolv IPURL, şi de Ioan Galiş în etapa procesuală a recursului într-o cauză având ca obiect procedura insolvenţei. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că textul de lege criticat utilizează, ca punct de reper, momentul la care hotărârea a cărei revizuire se solicită a devenit definitivă, raportare inechitabilă din perspectiva împrejurării că anumite hotărâri vor deveni definitive la momentul pronunţării lor, astfel cum se întâmplă şi în cazul deciziilor pronunţate în apel în materia insolvenţei. Or, dacă revizuirea se solicită pentru contrarietate de hotărâri, este profund inechitabil ca raportarea să se facă faţă de momentul rămânerii definitive a hotărârilor, în condiţiile în care acestea nu au fost încă redactate şi comunicate. Doar odată cu comunicarea hotărârii se vor putea observa argumentele instanţei în legătură cu problema juridică, astfel încât să se poată ajunge la concluzia că raţionamentul instanţei, expus în cea de-a doua hotărâre, încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. 8. În opinia acestora, chestiunea trebuie privită prin prisma dreptului la un proces echitabil, având în vedere efectivitatea accesului la justiţie, care va fi întotdeauna indisolubil legat de dreptul la un remediu efectiv, consacrat expres de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Legislaţia naţională prevede posibilitatea exercitării revizuirii pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat, însă mecanismul prevăzut de art. 511 din Codul de procedură civilă este deficitar. Rezultatul aplicării acestui text de lege este inechitabil pentru cel împotriva căruia curge termenul de o lună şi care nu cunoaşte motivele pe care se bazează, astfel încât să fie cert că se încalcă autoritatea de lucru judecat. Mai mult, acest articol creează nelegala premisă pentru introducerea unei cereri de revizuire nemotivate, întrucât revizuentul nu cunoaşte raţionamentul instanţei care a pronunţat ultima hotărâre, astfel încât să îşi poată formula o apărare corespunzătoare. 9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa reţine, astfel, că autorii excepţiei s-au rezumat să afirme că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, fără a arăta, însă, în ce constă această neconformitate cu Legea fundamentală şi fără a invoca argumente în acest sens. Singura critică exprimată cu privire la textul de lege criticat este că acesta este „deficitar“ prin prisma dreptului la un proces echitabil, având în vedere efectivitatea accesului la justiţie, critica raportându-se la art. 21 alin. (3) din Constituţie. Or, în opinia instanţei de judecată, această critică este neîntemeiată, de vreme ce părţile interesate pot sesiza instanţele judecătoreşti în termen legal cu cererea de revizuire, iar procedura de soluţionare garantează dreptul la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil. De asemenea, cu privire la calcularea termenului de o lună chiar de la data pronunţării ultimei hotărâri, instanţa constată că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind, în mod direct, de cunoaşterea argumentării instanţei, care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate şi, prin urmare, apreciază că nici sub acest aspect dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu îngrădesc dreptul la un proces echitabil sau accesul liber la justiţie. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocat de autorii excepţiei şi reţinut de către instanţă în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 634 din Codul de procedură civilă. 14. Din examinarea criticilor formulate, Curtea reţine, însă, că invocarea art. 634 din Codul de procedură civilă, intitulat „Hotărârile definitive“, este realizată de către autorii excepţiei de neconstituţionalitate exclusiv pentru a-şi argumenta criticile formulate cu privire la art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, obiectul controlului de constituţionalitate, asupra căruia Curtea urmează să se pronunţe, îl constituie dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „(1) Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: [...] 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.“ Curtea învederează că art. 509 alin. (1) pct. 8, la care face referire textul de lege criticat, consacră posibilitatea revizuirii unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. 15. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii contravin normelor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind principiul egalităţii în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 care consacră accesul liber la justiţie şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederilor art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, dreptul la un recurs efectiv. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin prisma unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi norme din Constituţie invocate şi în prezenta cauză, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020, Decizia nr. 495 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 20 octombrie 2020, Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020, Decizia nr. 351 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 6 decembrie 2021, Decizia nr. 366 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 22 iulie 2021, Decizia nr. 823 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 martie 2022, sau Decizia nr. 545 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 8 februarie 2023, prin care Curtea a constatat că aceste dispoziţii de lege sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 17. Prin jurisprudenţa menţionată (a se vedea Decizia nr. 545 din 10 noiembrie 2022, precitată, paragrafele 18-27), Curtea a reţinut că textul de lege criticat stabileşte termenul în care poate fi introdusă o cerere de revizuire justificată de existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Acesta este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în condiţiile în care, potrivit art. 634 alin. (2) din Codul de procedură civilă, unele hotărâri devin definitive la data pronunţării (este vorba despre hotărârile date în recurs şi cele pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor cu apel sau cu recurs). 18. În acord cu jurisprudenţa sa în materie, Curtea a reţinut că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate. În acest context, Curtea a arătat că prin art. 511 din Codul de procedură civilă s-au instituit termene diferite pentru formularea revizuirii, în funcţie de motivele pe care se întemeiază cererea, stabilind şi momentul de la care acestea încep să curgă. Astfel, în ceea ce priveşte termenul de revizuire în cazul prevăzut la art. 511 alin. (1) pct. 8 cu trimitere la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, respectiv în cazul încălcării autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea unei hotărâri contrare, termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. 19. Curtea a observat că, potrivit art. 634 din Codul de procedură civilă, sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. Aceste hotărâri devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării. 20. Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat, art. 430 din Codul de procedură civilă stipulează că hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului, iar când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. Hotărârea atacată cu contestaţie în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre. 21. Curtea a subliniat, de asemenea, că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din Codul de procedură civilă clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii. 22. Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă -, se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a Codului de procedură civilă, se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din acest act normativ, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, aşa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie. Este adevărat că art. 461 alin. (2) din Codul de procedură civilă reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, Curtea a observat că, în ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv. 23. În consecinţă, Curtea a apreciat că împrejurarea potrivit căreia termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi dreptul la apărare şi nici nu contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită. În acest sens, Curtea a reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunţării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al revizuentului şi nici dreptul său la un proces echitabil. 24. Curtea a statuat, totodată, că este îndreptăţită stabilirea de către legiuitor a unui moment diferit de la care începe să curgă termenul pentru introducerea cererii de revizuire -respectiv de la pronunţarea sau de la comunicarea hotărârii a cărei revizuire se doreşte -, în funcţie de motivul pe care aceasta se întemeiază. Nu se poate susţine instituirea unui tratament juridic discriminatoriu între justiţiabilii care exercită calea de atac a revizuirii, întrucât specificul motivelor pentru care se poate solicita revizuirea unei hotărâri judecătoreşti justifică fixarea unor momente diferite pentru calculul termenului. Aşa fiind, Curtea a subliniat faptul că în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, precum şi ale art. 129, care statuează că „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“, legiuitorul are prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv cu privire la condiţiile de exercitare a căilor de atac. 25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Euro Card 2007 - S.R.L., prin lichidator judiciar Prompt Insolv IPURL, şi de Ioan Galiş în Dosarul nr. 1.592/1/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători şi constată că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
