Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 276 şi art. 475 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Abate Diego în Dosarul nr. 4.971/55/2016 al Judecătoriei Arad - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.306 D/2016. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin domnul avocat Teodor Dascăl, din cadrul Baroului Arad. Se constată lipsa celeilalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că în sală se află doamna Ana-Maria Saon, traducător autorizat, pentru a asigura, la nevoie, traducerea în şi din limba italiană. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care depune la dosar o copie a minutei Deciziei nr. 16 din 10 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, despre care susţine că are legătură cu excepţia de neconstituţionalitate invocată. Cu privire la fondul excepţiei, se arată că textele criticate sunt neconstituţionale, întrucât, în situaţia în care judecătoria se pronunţă în ultimă instanţă cu privire la o cauză penală, părţile sunt în imposibilitatea de a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru lămurirea unor chestiuni de drept. Se arată că, în cauza dedusă judecăţii, s-a pus problema temeiului de drept al clasării, prin raportare la dispunerea măsurii confiscării speciale. Se susţine că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat cu privire la o excepţie similară prin Decizia nr. 270 din 27 aprilie 2017, într-o speţă care, însă, nu este similară celei în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, întrucât, în respectiva cauză, partea interesată a avut dreptul de a formula apel. Se face referire la situaţia de fapt şi se arată că textele criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21, art. 24 şi art. 124 alin. (2). 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Referitor la art. 276 din Codul de procedură penală, se arată că legiuitorul are dreptul de a reglementa modalitatea de recuperare a cheltuielilor judiciare, fie în cadrul procesului penal, fie în cadrul procesului civil. Cu privire la art. 475 din Codul de procedură penală, se arată că dreptul de acces la justiţie nu înseamnă dreptul de acces la cea mai înaltă jurisdicţie a ţării, care să stabilească fiecărui petent o interpretare obligatorie a legii. Se arată că acest drept poate fi circumstanţiat, astfel cum este şi în cazul art. 475 din Codul de procedură penală, la instanţe de un anumit grad şi poate fi limitat la anumite categorii de subiecţi. Se mai susţine că, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, există o singură situaţie procesuală în care judecătoria se pronunţă în ultimă instanţă, respectiv cu ocazia soluţionării plângerii formulate împotriva soluţiei dispuse de procuror, astfel încât singurele probleme de drept care ar putea necesita intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt cele referitoare la procedura de soluţionare a unei astfel de cereri. Se arată, însă, că plângeri împotriva soluţiei procurorului se formulează la toate nivelele de jurisdicţie, putând fi sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea unor chestiuni prealabile. Se mai arată că problemele de drept care se ridică în faţa unei judecătorii se ridică şi în faţa instanţelor superioare. 5. În replică, reprezentantul autorului excepţiei arată că posibilitatea judecătoriei de a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile nu semnifică exercitarea discreţionară a acestui drept, de vreme ce condiţiile care trebuie îndeplinite pentru formularea unei astfel de cereri sunt expres reglementate prin lege. Referitor la art. 276 din Codul de procedură penală, se arată că acestea sunt neconstituţionale, întrucât creează pentru inculpat o situaţie inechitabilă în raport cu celelalte părţi şi, prin urmare, discriminatorie, deoarece, în situaţia trimiterii lui în judecată şi a achitării, acesta nu poate să îşi recupereze, în cadrul procesului penal, cheltuielile efectuate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 18 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.971/55/2016, Judecătoria Arad - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 276 şi art. 475 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Abate Diego într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate de autorul excepţiei împotriva unei ordonanţe de clasare. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că prevederile art. 276 din Codul de procedură penală, atât prin denumirea marginală „Plata cheltuielilor judiciare făcute de părţi“, cât şi prin omisiunea de a reglementa cu privire la obligaţia de restituire a cheltuielilor judiciare în cazul în care se dispune clasarea, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, încalcă prevederile art. 44 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie referitoare la dreptul de proprietate privată, precum şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia privind protecţia proprietăţii. Se susţine, prin urmare, şi încălcarea, prin prevederile art. 276 din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 şi art. 20. Se arată că garantarea dreptului de proprietate privată prin intermediul normelor constituţionale şi convenţionale impune existenţa unui remediu legal efectiv, prin care cheltuielile menţionate să poată fi recuperate. Se arată, de asemenea, că dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi la înfăptuirea justiţiei, prin faptul că nu permit sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile de către judecătoriile care judecă în ultimă instanţă, cu consecinţa inexistenţei vreunei căi de acces la puterea de apreciere a instanţei supreme, aşa cum se întâmplă în cauzele în care competenţa de a judeca în ultimă instanţă revine tribunalului, curţii de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 8. Judecătoria Arad - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 276 din Codul de procedură penală, se susţine că legiuitorul are libertatea de a reglementa modul de recuperare a cheltuielilor de judecată, fie în cadrul procesului penal, fie pe calea altei proceduri judiciare, fără ca prin aceasta să încalce vreun drept constituţional al părţii interesate. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 475 din Codul de procedură penală, se arată că acestea sunt, de asemenea, expresia politicii penale a legiuitorului, care a prevăzut competenţa de a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile doar pentru autorităţile judiciare care judecă în ultimă instanţă infracţiuni care au o anumită gravitate. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. În susţinerea inadmisibilităţii excepţiei, se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 99 din 13 februarie 2007 şi nr. 490 din 29 mai 2007. Cu referire la fondul excepţiei, sunt invocate soluţia şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, despre care se arată că sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. Se susţine, de asemenea, conformitatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile constituţionale ale art. 11, art. 20 şi art. 124 alin. (2). 11. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată că îşi menţine punctul de vedere care a fost reţinut de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 270 din 10 mai 2016 şi nr. 498 din 30 iunie 2016, susţinând că nu există elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei anterior menţionate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile reprezentantului autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 276 şi art. 475 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 276: (1) În caz de condamnare, renunţare la urmărire penală, renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, inculpatul este obligat să plătească persoanei vătămate, precum şi părţii civile căreia i s-a admis acţiunea civilă cheltuielile judiciare făcute de acestea. (2) Când acţiunea civilă este admisă numai în parte, instanţa îl poate obliga pe inculpat la plata totală sau parţială a cheltuielilor judiciare. (3) În caz de renunţare la pretenţiile civile, precum şi în caz de tranzacţie, mediere ori recunoaştere a pretenţiilor civile, instanţa dispune asupra cheltuielilor conform înţelegerii părţilor. (4) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), când sunt mai mulţi inculpaţi ori dacă există şi parte responsabilă civilmente, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 274 alin. (2) şi (3). (5) În caz de achitare, persoana vătămată sau partea civilă este obligată să plătească inculpatului şi, după caz, părţii responsabile civilmente cheltuielile judiciare făcute de aceştia, în măsura în care au fost provocate de persoana vătămată sau de partea civilă. (6) În celelalte cazuri instanţa stabileşte obligaţia de restituire potrivit legii civile.; – Art. 475: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ 15. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi alin. (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) şi alin. (2) referitoare la dreptul de proprietate privată şi art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia privind protecţia proprietăţii. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu privire la dispoziţiile art. 276 din Codul de procedură penală, Curtea constată că legiuitorul a reglementat, prin acestea, procedura de plată a cheltuielilor judiciare făcute de părţi, prevăzând, în mod expres, la alin. (1)-(5) ale art. 276 anterior menţionat, recuperarea acestor cheltuieli numai de către partea vătămată şi partea civilă, de către inculpat şi de către partea responsabilă civilmente. Cu privire la celelalte cazuri, nereglementate în mod expres la art. 276 alin. (1)-(5) din Codul de procedură penală, în care alte persoane, care nu au calitatea de părţi în procesul penal, ar putea avea anumite pretenţii financiare izvorâte din desfăşurarea procesului penal, precum şi referitor la alte situaţii decât cele reglementate la alineatele precedente, alin. (6) al art. 276 din Codul de procedură penală prevede că instanţa stabileşte obligaţia de restituire conform legii civile. 17. Acest mecanism juridic nu este de natură a lipsi persoanele îndreptăţite la restituirea unor sume de bani, reprezentând cheltuieli judiciare, de posibilitatea de a-şi valorifica respectivele drepturi, ci prevede un alt mecanism juridic de stabilire a drepturilor în cauză decât cel prevăzut de normele procesual penale, mecanism ce presupune aplicarea legii civile. Această soluţie juridică reprezintă, însă, opţiunea legiuitorului, justificată de lipsa calităţii de părţi în procesul penal a persoanelor în cauză, opţiune exprimată potrivit atribuţiei sale constituţionale reglementate prin dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală şi în marja de apreciere prevăzută de acestea. 18. În ceea ce priveşte ipoteza invocată de autorul excepţiei, aceea a plăţii cheltuielilor judiciare în cazul dispunerii unei soluţii de clasare, Curtea constată că aceasta este reglementată la art. 275 alin. (5) din Codul de procedură penală, care prevede că dispoziţiile alin. (1) pct. 1 şi pct. 2 şi ale alin. (2)-(4) ale articolului anterior menţionat se aplică, în mod corespunzător, în cazul dispunerii, în cursul urmăririi penale, a unei soluţii de clasare şi în situaţia respingerii unei plângeri formulate împotriva actelor şi măsurilor dispuse de organele de urmărire penală. În acest sens, conform prevederilor art. 275 alin. (1) pct. 1 şi pct. 2 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate, în caz de achitare, de către persoana vătămată, în măsura în care i se reţine o culpă procesuală; de către partea civilă căreia i s-au respins în totul pretenţiile civile, în măsura în care îi este reţinută o culpă procesuală; sau de către inculpatul care a fost obligat la repararea prejudiciului; iar, în cazul încetării procesului penal, de către inculpat, dacă există o cauză de nepedepsire; de către persoana vătămată, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea prealabilă a fost tardiv introdusă; de către partea prevăzută în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penală; sau, de către inculpat şi persoana vătămată, în caz de împăcare. De asemenea, conform art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, în cazul declarării apelului, recursului în casaţie ori al introducerii unei contestaţii sau oricărei altei cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul în casaţie, contestaţia sau cererea. Potrivit alin. (3) al aceluiaşi art. 275, în toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar, conform art. 275 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazul în care mai multe părţi sau persoane vătămate sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanţa hotărăşte partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. Dintre dispoziţiile legale anterior enumerate, Curtea reţine că prezintă relevanţă prevederile art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, care dispun suportarea de către stat a cheltuielilor avansate de către acesta, în situaţiile nereglementate, în mod expres, la art. 275 alin. (1)-(2) din Codul de procedură penală. Acestea trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 272 din Codul de procedură penală, ce reglementează acoperirea cheltuielilor judiciare, care prevăd, la alin. (1), ca regulă generală, că cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, onorariile avocaţilor, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părţi, iar, la alin. (2), că cheltuielile judiciare avansate de stat, sunt cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei, al Ministerului Public, precum şi al altor ministere de resort. 19. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că, în ipoteza juridică a dispunerii soluţiei clasării, cheltuielile judiciare avansate de stat, conform dispoziţiilor art. 272 din Codul de procedură penală, cu privire la acte procesuale referitoare la persoane care nu au calitatea de părţi în procesul penal, potrivit art. 32 din Codul de procedură penală, vor rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, sau vor fi suportate, prin aplicarea, în mod corespunzător, a dispoziţiilor art. 275 alin. (1) pct. 1 şi pct. 2 şi ale alin. (2)-(4) din codul anterior menţionat, aşa cum prevede alin. (5) al aceluiaşi art. 275. 20. Pentru aceste motive, nu poate fi reţinută încălcarea, prin textele criticate, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi alin. (2) şi a prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, referitoare la dreptul de proprietate privată, persoanele care au dreptul la plata unor cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale putându-şi valorifica respectivele drepturi, conform mecanismelor procesuale mai sus analizate. 21. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 475 din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare, fiind pronunţată în acest sens Decizia nr. 270 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2016, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 22. Prin decizia anterior menţionată, paragrafele 15-24, Curtea a reţinut că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constituie un mecanism juridic ce are ca scop unificarea practicii judiciare. Alături de recursul în interesul legii, acesta are menirea de a asigura crearea unei jurisprudenţe previzibile în vederea scurtării duratei procesului penal. Spre deosebire de hotărârile pronunţate în recursul în interesul legii, hotărârile preliminare sunt pronunţate înaintea soluţionării definitive a cauzelor, pentru a evita situaţia imposibilităţii producerii efectelor acestor hotărâri asupra cauzelor penale soluţionate definitiv. Prin urmare, prevederile art. 475-477^1 din Codul de procedură penală preîntâmpină apariţia unei practici neunitare în interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti. 23. Astfel reglementată, procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are valoarea unei căi de atac, ci valoarea unui incident procedural prin care se soluţionează o problemă juridică apărută într-un proces în curs de desfăşurare. De altfel, introducerea de către legiuitor a menţiunilor „în cursul judecăţii“ şi „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei“, în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală, denotă intenţia acestuia de a exclude judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară din sfera titularilor cererii referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile. 24. Condiţiile pentru promovarea unei astfel de cereri sunt, conform art. 475 din Codul de procedură penală, următoarele: de lămurirea chestiunii de drept vizate să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii; chestiunea de drept avută în vedere să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 25. Prin aceeaşi decizie s-a constatat că, asupra cererilor formulate conform art. 475 din Codul de procedură penală, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se pronunţă, potrivit art. 477 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin decizii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi sunt obligatorii pentru instanţe de la data publicării. 26. Cu privire la titularii dreptului de sesizare, potrivit textului criticat, aceştia sunt completele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor, învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă. Prin urmare, judecătoriile nu pot sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De asemenea, nu pot formula astfel de sesizări tribunalele, curţile de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia soluţionării unor cauze în primă instanţă. 27. Curtea a reţinut însă faptul că, în prezenta cauză, criticile formulate nu vizează sfera constituţionalităţii legii şi că reglementarea criticată reprezintă opţiunea legiuitorului, conform politicii sale penale, adoptată potrivit atribuţiilor constituţionale prevăzute la art. 61 din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acestea. Acesta este şi sensul prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, conform cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. 28. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, Curtea a constatat că acesta conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 33). 29. În acest context, Curtea a constatat că, potrivit art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă poate fi formulat apel, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel. Iar, conform art. 417 din Codul de procedură penală, apelul reprezintă o cale ordinară de atac integral devolutivă, instanţa fiind obligată, conform alin. (2) al articolului anterior menţionat, ca, în limitele prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol, limite date de persoana care a declarat apelul, de persoana la care se referă declaraţia de apel şi de calitatea pe care apelantul o are în proces, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept. 30. Aşa fiind, nimic nu împiedică oricare dintre persoanele prevăzute la art. 409 alin. (1) din Codul de procedură penală să solicite instanţei de apel sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, atunci când apreciază că există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia este necesar ca instanţa supremă să se pronunţe înaintea soluţionării definitive a cauzei. Prin urmare, procedura soluţionării căii de atac a apelului oferă dreptul de a solicita instanţei de apel sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 475 din Codul de procedură penală, fapt ce constituie o garanţie procesuală a dreptului la apărare. În consecinţă, nu poate fi reţinută încălcarea prin art. 475 din Codul de procedură penală a prevederilor art. 24 din Constituţie. 31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa anterior analizată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus citate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 32. Distinct de cele reţinute de prin Decizia nr. 270 din 10 mai 2016 şi având în vedere argumentele invocate în cuprinsul acesteia, Curtea reţine că nu poate fi reţinută nici încălcarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Referitor la drepturile fundamentale anterior menţionate, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că acestea garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. De asemenea, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 din Convenţie, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislaţia naţională a unor garanţii procesuale, precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 85 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragraful 19). 33. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, a prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (2), Curtea reţine că acestea nu sunt încălcate prin textul criticat, întrucât particularităţile procedurale invocate de autorul excepţiei nu echivalează cu lipsa caracterului egal al justiţiei. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Abate Diego în Dosarul nr. 4.971/55/2016 al Judecătoriei Arad - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 276 şi art. 475 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Arad - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
