Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Societatea TNA Service 2001 - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.041/299/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.341D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că sintagma „construcţiilor de orice fel“ nu pune niciun fel de problemă de claritate şi previzibilitate, câtă vreme excepţiile sunt prevăzute expres la art. 11 din Legea nr. 50/1991. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 2.196 din 28 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 9.041/299/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea TNA Service 2001 - S.R.L. din Bucureşti în etapa procesuală a apelului declarat într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei săvârşite în domeniul executării lucrărilor de construcţii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, după ample consideraţii teoretice ale valorilor ocrotite prin textele din Constituţie indicate ca fiind încălcate, autoarea excepţiei susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 sunt neconstituţionale, deoarece sintagma „construcţiilor de orice fel“ descrie o universalitate, neputând fi inclusă în această noţiune nicio particularitate. În opinia acesteia, orice contravenţie trebuie să se poată raporta la individualitate pentru a putea fi dispusă, şi nu la o universalitate. Aşa fiind, în raport cu aceste aspecte, autoarea excepţiei susţine că în situaţia în care art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 îşi păstrează acest conţinut normativ, prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), art. 21 şi art. 124 alin. (1) şi (2) nu îşi mai ating scopul pentru care au fost edictate. 6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa reţine că termenul „construcţiilor de orice fel“ este clar, iar înţelesul său este în afara oricărui dubiu, cel din limbajul comun, în aria sa semantică intrând orice construcţii, nefiind exceptată niciun fel/tip de construcţie. Acest text de lege instituie regula autorizării lucrărilor de la care nu se poate deroga decât în cazurile prevăzute în art. 11 din Legea nr. 50/1991, iar stabilirea existenţei contravenţiei se face prin analizarea lucrărilor efectuate/executate şi încadrarea acestora în cazurile de excepţie reglementate de aceste dispoziţii. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, potrivit cărora: "(1) Construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor, pentru: a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente acestora, cu excepţia celor prevăzute la art. 11;“." 11. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii contravin normelor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta referitoare la calitatea legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 124 alin. (1) şi (2) potrivit cărora justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi este unică, imparţială şi egală pentru toţi. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că în jurisprudenţa sa, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 383 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 8 octombrie 2021, la paragrafele 17-19, a subliniat că Legea nr. 50/1991 reglementează condiţiile în care trebuie să aibă loc executarea lucrărilor de construcţii, stabilind în sarcina deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - anumite obligaţii ce derivă din necesitatea protejării interesului general pe care urbanismul şi amenajarea teritoriului, precum şi securitatea şi siguranţa în construcţii îl reprezintă, iar art. 26 din acest act normativ reglementează sancţiunile contravenţionale ce pot fi aplicate în situaţia nesocotirii normelor care organizează activitatea de construcţie şi de obţinere a autorizaţiei de construire. 13. Referitor la materia analizată, în ceea ce priveşte reglementarea contravenţiilor la regimul executării lucrărilor de construcţii, Legea nr. 50/1991 reprezintă o lege specială în raport cu Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, care reprezintă legea generală. Această concluzie rezultă cu evidenţă din dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora caracterul special al unei reglementări se determină în funcţie de obiectul acesteia, circumstanţiat la anumite categorii de situaţii, şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie. 14. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că prin obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie şi prin tragerea la răspundere a celor care nu respectă această obligaţie se protejează drepturile şi libertăţile celorlalte persoane, iar activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii. S-a arătat, totodată, că obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie are drept scop prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare, astfel încât îndeplinirea acesteia are în vedere prevenirea consecinţelor unor sinistre în cazul executării unor construcţii necorespunzătoare, ceea ce justifică reglementarea restrictivă, prin Legea nr. 50/1991, a autorizării executării lucrărilor de construcţii. Aşa fiind, amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor sunt operaţiuni care trebuie să respecte planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, precum şi anumite standarde de calitate şi siguranţă (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 936 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 25 august 2011). 15. De asemenea, prin Decizia nr. 403 din 15 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 9 noiembrie 2022, paragraful 17, Curtea a reţinut că art. 1 din Legea nr. 50/1991 consacră principiul de bază al acestui act normativ, şi anume acela că „executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare, emisă în condiţiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel“. Obligativitatea autorizării lucrărilor de construcţii se derulează pe două direcţii asemănătoare, dar separate, şi anume: prima direcţie impune ca momentul executării lucrărilor de construcţii să fie ulterior celui în care s-a obţinut autorizaţia de construire [art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) din lege], iar a doua direcţie impune regula ca modalitatea de execuţie a lucrărilor - atât sub aspect procedural (de construire), cât şi de fond (ansamblul arhitectural rezultat) - să se încadreze în limitele autorizaţiei [art. 1 alin. (2) coroborat cu art. 3 alin. (1) din lege]. O importanţă deosebită o are şi art. 3 din Legea nr. 50/1991, care defineşte categoria de construcţii civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură, ce se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor. 16. Curtea observă că, în prezenta cauză, critica autoarei excepţiei vizează, în concret, o pretinsă lipsă de claritate a termenului „construcţiilor de orice fel“ din cuprinsul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, apreciind, totodată, că în speţă nu sunt aplicabile prevederile acestui act normativ, deoarece amplasarea pe faţada unui bloc de locuinţe proprietate privată, cu acordul asociaţiei de proprietari, a unei copertine din PVC pe structură metalică, a unei firme luminoase, precum şi montarea unei casete publicitare nu intră în categoria lucrărilor de construcţii cu caracter provizoriu, ce trebuie autorizate conform Legii nr. 50/1991. 17. În acest context, prin Decizia nr. 152 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, paragraful 123, Curtea a statuat că aplicarea sancţiunilor contravenţionale, respectiv sancţionarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contravenţional, are loc cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 dinOrdonanţa Guvernului nr. 2/2001, referitoare la limitele sancţiunilor, respectiv proporţionalitatea sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei, ţinându-se seama de împrejurările în care fapta a fost comisă, de modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit şi urmarea produsă, de circumstanţele personale ale contravenientului, precum şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Cu alte cuvinte, la stabilirea proporţionalităţii sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei, agentul constatator care aplică sancţiunea trebuie să analizeze criteriile generale prevăzute în art. 21 dinOrdonanţa Guvernului nr. 2/2001, precum şi alte criterii speciale, dacă este cazul. În caz contrar, în măsura în care regula proporţionalităţii este încălcată, instanţa va adapta sancţiunea la cerinţele prevăzute de lege. 18. Din perspectiva criticilor formulate, Curtea observă că art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 prevede în mod clar şi explicit care sunt construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură ce se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor, şi anume lucrările de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente acestora, cu excepţia celor prevăzute la art. 11 din Legea nr. 50/1991. Prin urmare, prin această derogare expresă, legiuitorul a stabilit repere clare cu privire la natura „construcţiilor“ care se pot realiza fără autorizaţie de construcţie, iar raportat la speţă, Curtea apreciază că stabilirea naturii construcţiei, încadrarea juridică a faptei contravenţionale săvârşite precum şi sancţiunea aplicabilă revin în sarcina agentului constatator. 19. În acest sens, prin Decizia nr. 34 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 25 iunie 2020, paragraful 27, Curtea Constituţională a reţinut că interpretarea şi aplicarea legii vizează identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. 20. De asemenea, în jurisprudenţa lor referitoare la principiul calităţii legii, atât Curtea Constituţională, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35; Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35; Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). 21. Aşadar, prin prisma argumentelor menţionate, Curtea consideră ca fiind lipsite de fundament criticile formulate, întrucât reglementarea specială a regimului de autorizare a edificării construcţiilor are în vedere tocmai importanţa deosebită a activităţii de construcţie a clădirilor, atât din perspectiva asigurării conformităţii acestei activităţi cu reglementările urbanistice adoptate la nivel central şi local, cât şi din perspectiva certitudinii gradului de siguranţă al construcţiilor, destinatar al normei de protecţie nefiind doar beneficiarul construcţiei edificate, ci toate subiectele de drept care ar putea suferi prejudicii în urma încălcării condiţiilor legale pentru exercitarea dreptului de a construi. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea TNA Service 2001 - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.041/299/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
