Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 834/1/2021
┌─────────┬────────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei a │
│Marian │II-a civile a Înaltei Curţi │
│Budă │de Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Cosmin │- judecător la Secţia a II-a│
│Horia │civilă │
│Mihăianu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Iulia │- judecător la Secţia a II-a│
│Manuela │civilă │
│Cîrnu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Valentina│- judecător la Secţia a II-a│
│Vrabie │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a II-a│
│Isailă │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Iulia │- judecător la Secţia a II-a│
│Petronela│civilă │
│Niţu │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a II-a│
│Poliţeanu│civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Roxana │- judecător la Secţia a II-a│
│Popa │civilă │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a II-a│
│Zaharia │civilă │
└─────────┴────────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 834/1/2021 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (11) din Codul de procedură civilă şi ale art. 36 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de domnul judecător Marian Budă, preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIa civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: "Cum se interpretează prevederile art. 5 alin. (1) pct. 21 şi art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, respectiv dacă constituie creanţă curentă dobânzile care curg după deschiderea procedurii în situaţia contractului de credit (încheiat anterior cererii de deschidere a procedurii, dar menţinut după deschiderea procedurii) cu dobândă stabilită în funcţie de un indice de referinţă periodic şi care nu este cunoscut la data deschiderii procedurii pentru a se putea calcula de către creditor valoarea dobânzii curse ulterior acestui moment." Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, a fost depus raportul întocmit, comunicat părţilor. Preşedintele completului, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a dispus, prin Încheierea din 28 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 12.297/3/2016/a28, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată. II. Normele de drept intern incidente 2. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 85/2014 "ART. 5 În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile au următoarele semnificaţii: (…) 21. creditor cu creanţe curente sau creditor curent este acel creditor ce deţine creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă, şi care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanţa, conform documentelor din care rezultă. (…) ART. 123 (…) (9) Într-un contract prevăzând plăţi periodice din partea debitorului, menţinerea contractului nu îl va obliga pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar să facă plăţi restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii. Pentru astfel de plăţi poate fi formulată cerere de admitere a creanţei împotriva debitorului." III. Expunerea succintă a procesului 3. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Secţiei a VII-a civile a Tribunalului Bucureşti la 25 iunie 2019, creditoarea A a formulat contestaţie împotriva raportului administratorului judiciar B (al debitoarei C), publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă (B.P.I.) nr. 12.440 din 21.06.2019, prin care s-a respins cererea de plată a sumei de 1.071.309,86 lei, reprezentând dobânzi contractuale calculate de la data deschiderii procedurii insolvenţei şi până la data confirmării planului de reorganizare. 4. În susţinerea cererii s-a arătat că, la 5 decembrie 2016, administratorul judiciar a emis către creditor o adresă prin care şi-a exprimat acordul achitării parţiale a dobânzii curente aferente Contractului de credit nr. BA1.506 din 29 ianuarie 2014. La 11 aprilie 2019, creditorul a solicitat achitarea sumei de 1.071.309,86 lei, reprezentând dobânzi calculate de la data deschiderii procedurii de insolvenţă şi până la data confirmării planului de reorganizare, Contractul de credit nr. BA1.506 din 29 ianuarie 2014 fiind în derulare la momentul deschiderii procedurii, menţinut până la data scadenţei contractuale. Prin raportul de activitate administratorul judiciar a comunicat creditorului refuzul privind plata creanţei în sumă de 1.071.309,86 lei. 5. Prin Sentinţa civilă nr. 6.015 din 29 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă a admis contestaţia şi a dispus desfiinţarea măsurii adoptate prin raportul de activitate de respingere a cererii de plată reprezentând dobânzi calculate de la data deschiderii procedurii până la data confirmării planului de reorganizare (5 aprilie 2016 - 17 octombrie 2017). 6. Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, prin Adresa din 5 decembrie 2016, administratorul judiciar a exprimat acordul achitării parţiale a dobânzii curente aferente Contractului de credit nr. BA1.506 din 29.01.2014, ce se află în derulare, fiind menţinut de administratorul judiciar şi după deschiderea procedurii insolvenţei. Astfel, efectele contractului se produc atât în ceea ce priveşte creditul, cât şi în ceea ce priveşte dobânzile. S-a avut în vedere că, potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în perioada de observaţie, debitorul va putea să continue activităţile curente şi poate efectua plăţi către creditor, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, sub supravegherea administratorului judiciar. 7. Împotriva acestei hotărâri, debitoarea C, prin administrator special D, a formulat apel, solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în tot a hotărârii în sensul respingerii cererii de plată formulate de creditoarea A. 8. În motivare, s-a susţinut că intimata-creditoare a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe, respectiv în tabelul definitiv de creanţe al debitoarei, în categoria creanţelor beneficiare ale unei cauze de preferinţă, cu întreaga sumă solicitată prin declaraţia de creanţă, în cuantum de 5.337.028,04 lei, reprezentând contravaloarea creditelor acordate societăţii debitoare în baza Contractului de credit nr. BA1.506 din 29.01.2014, astfel cum a fost completat prin Actul adiţional nr. 1 din data de 23.09.2014 şi Actul adiţional nr. 2 din data de 29.01.2015. S-a mai învederat că, la 25.09.2017, a fost votat planul de reorganizare, ce a fost confirmat prin Sentinţa civilă nr. 5.767 din 25.10.2017, publicată în B.P.I. nr. 20.060 din 26.10.2017, acest plan fiind ulterior modificat, la 14.12.2018, inclusiv prin prelungirea duratei executării până la data de 17.10.2021, fiind confirmat prin Sentinţa civilă nr. 1.653 din 26.03.2019. În cadrul planului de reorganizare s-a prevăzut plata 100% a creanţei A în sumă de 5.337.028.04 lei. 9. S-a mai arătat că A a încasat până în prezent suma de 3.873.993,04 lei, deţinând o creanţă în cuantum de 1.463.035 lei. Astfel, se apreciază că, în mod întemeiat, s-a respins cererea de plată formulată de creditoare. 10. În privinţa sentinţei, se susţine nelegalitatea acesteia, întrucât tribunalul nu a avut în vedere normele legale speciale aplicabile [art. 5 alin. (1) pct. 53, art. 140 alin. (1) din Legea nr. 85/2014], care prevăd ce creanţe se pot plăti în procedura de reorganizare. Astfel, debitoarea datorează către A doar suma înscrisă în tabelul preliminar, în tabelul definitiv de creanţe şi în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, cu atât mai mult cu cât nu s-a prevăzut şi plata unor eventuale dobânzi prin programul de plată a creanţelor. 11. De asemenea, s-a mai invocat faptul că A a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 5.337.028,04 lei, ce reprezintă întreg creditul şi o creanţă născută anterior datei deschiderii procedurii. S-a considerat că instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 85/2014, care prevăd că nicio dobândă, majorare sau penalitate nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior procedurii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 103 din Legea nr. 85/2014. În speţă, dobânda calculată pentru perioada dintre data intrării în insolvenţă şi data confirmării planului de reorganizare nu este o creanţă născută după data deschiderii procedurii, ci doar un accesoriu al creanţei principale, respectiv al creditului acordat. 12. S-a menţionat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 85/2014, dreptul creditorului garantat de a calcula accesorii la creanţele anterioare deschiderii procedurii şi a pretinde plata acestora născându-se doar în cazul valorificării activelor asupra cărora poartă cauza de preferinţă la un preţ mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv. 13. S-a mai argumentat că o creanţă reprezentând dobânzi poate fi recunoscută unui creditor doar în două situaţii, respectiv cea reglementată de art. 80 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 (când se confirmă un plan de reorganizare, dobânzile, majorările ori penalităţile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligaţiile născute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achită în conformitate cu actele din care rezultă şi cu prevederile programului de plăţi) şi care nu este incidentă, deoarece este vorba de o creanţă născută anterior datei deschiderii procedurii, precum şi cea prevăzută de art. 80 alin. (1) coroborat cu art. 103 din Legea nr. 85/2014, care prevede dreptul creditorului garantat de a calcula accesorii la creanţele anterioare deschiderii procedurii doar în cazul valorificării activelor asupra cărora poartă cauza de preferinţă la un preţ mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv. 14. Împotriva aceleaşi sentinţe a declarat apel şi debitoarea C, prin administrator judiciar B, solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în tot a hotărârii în sensul respingerii contestaţiei formulate de creditoarea A. 15. În motivare s-a învederat că soluţia primei instanţe este nelegală, deoarece este aplicabil principiul accesorium sequitur principale, neputând fi acordate, cu titlu de creanţe curente, accesorii ale unei creanţe anterioare deschiderii procedurii. 16. S-a mai arătat că nu a existat interes de a denunţa un contract ale cărui efecte nu se mai produceau, deoarece toate sumele care urmau să fie achitate intimatei erau deja înscrise în tabelul creanţelor debitoarei. 17. Chiar dacă s-ar aprecia că accesoriile nu ar fi fost scadente, intimata avea obligaţia formulării unei cereri de admitere a creanţei cu privire la acestea, în conformitate cu prevederile art. 102 alin. (1), (3) şi (4), coroborate cu cele ale art. 5 alin. (1) pct. 69 din Legea nr. 85/2014. 18. S-a apreciat că dobânda reprezintă o creanţă anterioară deschiderii procedurii, pentru care intimata avea obligaţia de a formula cerere de înscriere la masa credală; totodată, s-a menţionat că planul de reorganizare al debitoarei nu prevede plata de dobânzi, iar dobânzile solicitate de intimată nu reprezintă creanţe curente în accepţiunea prevederilor Legii nr. 85/2014. 19. Conform prevederilor art. 5 alin. (1) pct. 21 din Legea nr. 85/2014, creditorul cu creanţe curente este acel creditor care deţine creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă, şi care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanţa, conform documentelor din care rezultă. Dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 85/2014 definesc sintagma de activităţi curente ca fiind acele activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii şi operaţiuni financiare, propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, în cursul normal al activităţii. Sumele solicitate de intimată nu reprezintă creanţe rezultate din activitatea curentă a debitoarei. 20. Intimata A a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor ca neîntemeiate. 21. În cadrul soluţionării apelurilor, din oficiu, s-a pus în discuţie necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării chestiunii de drept privind interpretarea art. 5 alin. (1) pct. 21 şi art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014, în sensul dacă dobânzile care curg după deschiderea procedurii, în situaţia contractelor de credit cu dobândă calculată în funcţie de un indice de referinţă periodic şi care nu este cunoscut la data deschiderii procedurii, reprezintă o creanţă curentă în sensul articolelor mai sus-menţionate. IV. Motivele de admisibilitate reţinute 22. Instanţa de sesizare a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă pentru următoarele considerente: a) în ce priveşte prima cerinţă, şi anume existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, această este întrunită, deoarece litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea se află în curs de judecată, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă; b) sub aspectul celei de-a doua condiţii, respectiv cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă, şi această este îndeplinită, întrucât Curtea de Apel Bucureşti urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care este definitivă, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014; c) soluţionarea prezentului litigiu depinde de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 21 şi art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014; d) chestiunea de drept asupra căreia instanţa supremă este solicitată a se pronunţa este nouă, deoarece asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al titularului sesizării 23. Prealabil, din punctul de vedere al situaţiei de fapt, s-a reţinut că între A, în calitate de creditor, şi debitoarea C, în calitate de împrumutat, s-a încheiat Convenţia de credit nr. BA1.506 din 29.01.2014, prin care s-a acordat o linie de creditare în cuantum de 8.317.500 lei, scadenţa finală fiind la 20.01.2018 (conform Actului adiţional nr. 2 din 29.01.2015), iar dobânda contractuală fiind calculată după formula ROBOR 3M + marja de 8,06 pp (marja devenind 8,23 pp prin Actul adiţional nr. 2 din 29.01.2015). La 5.04.2016 s-a deschis procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Creditoarea A a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 5.337.028,04 lei, compusă din credit curent de 5.060.450,72 lei, dobânda contractuală de 23404,58 lei şi dobânda restantă de 253.172,74 lei, toate aceste componente fiind calculate până la data deschiderii procedurii. 24. La 11.04.2019, creditoarea a solicitat administratorului judiciar al debitoarei achitarea sumei de 1.071.309,86 lei, reprezentând dobânzi contractuale, ce au curs ulterior deschiderii procedurii, respectiv în perioada 5.04.2016-17.10.2017, în baza art. 8 din Contractul de credit nr. BA1.506 din 29.01.2014, având în vedere că respectiva convenţie este în derulare. 25. Se remarcă faptul că tipul de convenţie încheiat între părţi (cu dobândă în funcţie de un indice de referinţă, ce este revizuibil periodic) se încadrează în noţiunea de contract ce instituie plăţi periodice, actul fiind menţinut şi după deschiderea procedurii insolvenţei împotriva societăţii C. 26. Problema de drept care se pune este dacă dobânzile contractuale ce curg după data deschiderii procedurii au natura unei creanţe curente. 27. Din cuprinsul art. 5 alin. (1) pct. 21 din Legea nr. 85/2014 se desprind cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească creanţa curentă, şi anume să fie certă, lichidă, exigibilă, precum şi născută ulterior deschiderii procedurii. 28. Dobânda contractuală ce curge după data deschiderii procedurii întruneşte cerinţa de a fi certă, lichidă, exigibilă, întrucât rezultă din contract şi poate fi calculată după formula agreată de părţi (ROBOR la trei luni + marja de 8,23 pp), chestiunea supusă interpretării fiind dacă poate fi considerată ca născută în timpul procedurii de insolvenţă. 29. Din interpretarea art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014 ar reieşi că sumele ce trebuie achitate periodic şi care sunt scadente şi determinate până la data deschiderii procedurii trebuie să fie solicitate printr-o cerere de declarare a creanţei, ce se adresează practicianului în insolvenţă în vederea înscrierii în tabelul preliminar de creanţe. Per a contrario, art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014 ar putea fi interpretat în sensul că plăţile periodice ce trebuie efectuate ulterior datei deschiderii procedurii ar fi creanţe curente, de vreme ce înscrierea la masa credală prin depunerea unei cereri de admitere a creanţei ar fi necesară doar pentru sumele restante la data declanşării procedurii. 30. În ipoteza dobânzii contractuale ce se stabileşte în funcţie de un indice de referinţă variabil (de exemplu, Robor, Libor, Euribor), care se actualizează periodic (la 3, 6 sau 12 luni), cuantumul acesteia nu este cunoscut şi nu poate fi determinat la data deschiderii procedurii, pentru perioada ulterioară şi până la expirarea duratei creditului, motiv pentru care s-ar putea considera că, în temeiul art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014, creditorul ar fi îndreptăţit să solicite plata sumelor cu titlu de dobânzi pe măsură ce acestea devin cuantificabile şi exigibile. 31. Pentru aceste considerente, apreciind necesară dezlegarea instanţei supreme cu privire la modul de interpretare a prevederilor art. 5 alin. (1) pct. 21 şi art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. VI. Punctul de vedere al părţilor 32. Punctul de vedere al intimatei-contestatoare A este în sensul că valoarea dobânzii contractuale calculate între momentul deschiderii procedurii (5.04.2016) şi cel al confirmării planului de reorganizare (17.10.2017) are natura unei creanţe curente în baza art. 5 alin. (1) pct. 21 şi art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014. 33. Apelanta-debitoare, prin administrator judiciar B, a arătat, în esenţă, faptul că suma solicitată de creditoare are natura unei creanţe anterioare deschiderii procedurii, astfel încât era necesar ca partea să se fi înscris la masa credală (în tabelul preliminat al creanţelor). De asemenea s-a susţinut că un creditor cu creanţe curente, conform art. 5 alin. (1) pct. 21 din Legea nr. 85/2014, este acel creditor care deţine creanţe certe, lichide şi exigibile născute în timpul procedurii de insolvenţă. Potrivit art. 5 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 85/2014, activităţile curente reprezintă cele propuse a fi efectuate în perioada de observaţie şi de reorganizare, astfel încât, coroborând cele două texte de lege, este indubitabil faptul că astfel de creanţe - curente - sunt urmare a activităţilor curente din timpul procedurii de insolvenţă. S-a mai precizat că art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014 trebuie interpretat în contextul incidenţei art. 102 alin. (1), (3) şi (4), coroborat cu art. 5 alin. (1) pct. 69 din Legea nr. 85/2014, respectiv art. 5 alin. (1) pct. 53 şi art. 140 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 34. Potrivit opiniei majoritare, prevederile art. 5 alin. (1) pct. 21 şi art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014 se interpretează în sensul că, în cauză, constituie creanţă curentă dobânzile care curg după deschiderea procedurii în situaţia contractului de credit (încheiat anterior cererii de deschidere a procedurii, dar menţinut după deschiderea procedurii) cu dobândă stabilită în funcţie de un indice de referinţă periodic şi care nu este cunoscut la data deschiderii procedurii pentru a se putea calcula de către creditor valoarea dobânzii curse ulterior acestui moment. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale 35. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Curţii Constituţionale nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 36. Prin raportul întocmit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.I. Asupra admisibilităţii sesizării 37. Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ 38. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul instituie, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care trebuie întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; c) cauza care face obiectul judecăţii să fie în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 39. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că sunt îndeplinite condiţiile vizând existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, pe rolul unei curţi de apel, ce urmează a pronunţa soluţia în ultimă instanţă. Astfel, sesizarea a fost formulată de un complet al Curţii de Apel Bucureşti, învestit cu soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei de fond pronunţate într-un litigiu întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014, în cauză putând fi exercitată numai calea de atac a apelului, conform art. 43 alin. (1) din această lege. 40. Cu privire la condiţia de admisibilitate ce vizează identificarea unei chestiuni de drept, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, pentru a se pronunţa o hotărâre prealabilă, este necesar ca sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme. 41. În încheierea de sesizare nu este însă argumentată dificultatea chestiunii de drept, completul de judecată expunând doar opinia sa cu privire la modalitatea de interpretare a normelor legale ce fac obiectul sesizării, din modul de expunere putând fi trasă concluzia că instanţa de trimitere ar opina în sensul celor dispuse în fond de judecătorul-sindic. Or, simpla părere astfel exprimată nu este suficientă pentru a contura gradul de dificultate al problemei de drept, acesta trebuind să fie argumentat de instanţa de trimitere. 42. De asemenea, pentru a se pronunţa o hotărâre prealabilă este necesar ca respectiva chestiune de drept să privească o problemă de drept reală în sensul că norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, susceptibilă de interpretări diferite, fie din cauză că textul este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziţii legale. 43. Problema de drept cu care se confruntă instanţa de trimitere este aceea de a se stabili dacă dobânda curentă ataşată unui credit bancar, calculată pentru perioada ulterioară deschiderii procedurii, reprezintă o creanţă curentă ce poate fi achitată în cursul acestei proceduri, în condiţiile înscrierii instituţiei bancare în tabelul de creanţe al debitoarei cu capitalul şi dobânzile scadente calculate până la momentul deschiderii procedurii, prin interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 21 şi art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014. 44. Se reţine din această perspectivă că în încheierea de sesizare nu se regăseşte niciun raţionament juridic care să conducă la concluzia că este vorba de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate care să necesite o rezolvare de principiu, în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în privinţa aspectelor vizate în cuprinsul întrebării, obiect al sesizării. 45. Dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită nu sunt lacunare, incomplete sau contradictorii şi nu prezintă un grad ridicat de dificultate, astfel încât instanţa de trimitere trebuie doar să procedeze la o interpretare sistematică şi logico-juridică a textelor legale incidente în cauză. Din această perspectivă, se reţine şi că instanţa de trimitere nu a argumentat dificultatea de interpretare a textelor legale ce fac obiectul sesizării pentru a justifica declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare. 46. Operaţiunea de interpretare şi aplicare a unor texte legale la anumite circumstanţe, ce caracterizează fiecare litigiu, nu poate fi transferată completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, ci revine instanţei învestite cu soluţionarea cauzei. Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanţei de trimitere să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop regulile de interpretare a actelor normative, în condiţiile în care nu se identifică o reală dificultate în interpretarea normelor juridice ce fac obiectul sesizării. 47. Totodată, se mai reţine că mecanismul procedural al pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare, neputând fi utilizat doar pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere. Astfel, instanţa supremă trebuie chemată pentru a da o rezolvare de principiu chestiunii de drept a cărei interpretare se reclamă a fi dificilă de către instanţa de sesizare. 48. Instanţa de trimitere, prin modul de formulare a sesizării, impune instanţei supreme soluţionarea pe fond a litigiului sub aparenţa pronunţării unei hotărâri prealabile, finalitatea demersului judiciar reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă fiind acela al împiedicării apariţiei jurisprudenţei neunitare, iar nu acela al aplicării concrete a legii în scopul soluţionării cauzei respective. 49. Sub acest ultim aspect, se observă că atât instanţa de trimitere, cât şi instanţele naţionale nu au identificat o jurisprudenţă care să tranşeze problema de drept sesizată, răspunsurile comunicate la solicitarea instanţei supreme cuprinzând doar opiniile exprimate de judecătorii ce soluţionează aceste tipuri de cauze. Or, o problemă punctuală de interpretare a unor texte legale ce se impune a fi soluţionată de completul învestit cu soluţionarea unei cauze, în lipsa premiselor apariţiei unei practici neunitare, nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă. Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă în Dosarul nr. 12.297/3/2016/a28, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Cum se interpretează prevederile art. 5 alin. (1) pct. 21 şi art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, respectiv dacă constituie creanţă curentă dobânzile care curg după deschiderea procedurii în situaţia contractului de credit (încheiat anterior cererii de deschidere a procedurii, dar menţinut după deschiderea procedurii) cu dobândă stabilită în funcţie de un indice de referinţă periodic şi care nu este cunoscut la data deschiderii procedurii pentru a se putea calcula de către creditor valoarea dobânzii curse ulterior acestui moment." Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iunie 2021. PREŞEDINTELE SECŢIEI A II-A CIVILE Marian Budă Magistrat-asistent, Ileana Peligrad -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
