Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioana Sfîrîială în Dosarul nr. 4.396/2/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 801D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.056D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Nicolae Gheorghe Gutzulescu în Dosarul nr. 8.013/866/2017 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 801D/2018 şi nr. 2.056D/2018 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. 6. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că sunt întrunite condiţiile pentru conexarea dosarelor. 7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.056D/2018 la Dosarul nr. 801D/2018, care este primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 485 din 17 septembrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea nr. 458 din 15 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.396/2/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ioana Sfîrîială cu ocazia soluţionării contestaţiei împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva unor soluţii de clasare dispuse prin rechizitoriu, le-a desfiinţat în parte şi a trimis cauza la procuror pentru a începe urmărirea penală sub aspectul săvârşirii anumitor infracţiuni. 10. Prin Încheierea din 22 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 8.013/866/2017, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Nicolae Gheorghe Gutzulescu cu ocazia soluţionării contestaţiei împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a respins ca tardivă plângerea împotriva unei soluţii de clasare dispuse de procuror prin ordonanţă. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală încalcă principiile fundamentale privind statul de drept, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, înfăptuirea justiţiei, instanţele judecătoreşti, folosirea căilor de atac, rolul Ministerului Public, statutul procurorilor, dreptul la un recurs efectiv şi interzicerea generală a discriminării, întrucât împiedică exercitarea căii de atac a contestaţiei împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în procedura reglementată de prevederile art. 341 din Codul de procedură penală, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c) al aceluiaşi articol. 12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, având în vedere jurisprudenţa în materie a instanţei de contencios constituţional, şi anume Decizia nr. 436 din 22 iunie 2017. 13. Tribunalul Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Invocă în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 530 din 11 iulie 2017 şi nr. 801 din 5 decembrie 2017. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere exprimat în deciziile Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 58 din 24 februarie 2015, nr. 139 din 12 martie 2015 şi nr. 326 din 17 mai 2016, în sensul că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: „(8) Încheierea prin care sa pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7^1) este definitivă.“ 19. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 referitor la statul de drept, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti, ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, ale art. 131 privind rolul Ministerului Public şi ale art. 132 referitor la statutul procurorilor, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv ale art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, atât în forma anterioară modificării prin prevederile art. II pct. 94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, cât şi în forma ulterioară acestei modificări - cu păstrarea soluţiei legislative criticate -, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. 21. Astfel, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus menţionate regăsindu-se în numeroase decizii ulterioare ale Curţii, cum ar fi deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015; nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015; nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015; nr. 233 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015; nr. 294 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015; nr. 408 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015; nr. 446 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 august 2015; nr. 384 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iulie 2016; nr. 453 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016; nr. 755 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017; nr. 789 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 21 februarie 2017; nr. 434 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 2 noiembrie 2017; nr. 563 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 5 decembrie 2017; nr. 801 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 16 februarie 2018; nr. 485 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 4 decembrie 2019, şi nr. 487 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 19 noiembrie 2019. 22. În motivarea soluţiei sale, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, mai sus citată, paragraful 25, Curtea a reţinut că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute de dispoziţiile art. 341 alin. (6) şi alin. (7) pct. 1 şi pct. 2 lit. a), b) şi d) din Codul de procedură penală este definitivă, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituţionalitatea textului de lege criticat, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât prevederile art. 129, cât şi cele ale art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. 23. Curtea a mai statuat că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, prevăzute de dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, prevederile art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. 24. Tot prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, mai sus citată, paragraful 26, Curtea a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi ale art. 341 din Codul de procedură penală. Astfel, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului, având în vedere natura cauzelor vizate de dispoziţiile art. 340 şi ale art. 341 din Codul de procedură penală, cauze în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau al urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror. 25. Referitor la dreptul la un recurs efectiv, consacrat de dispoziţiile art. 13 din Convenţie, prin Decizia nr. 485 din 17 septembrie 2019, citată anterior, paragraful 44, Curtea a reţinut că acest drept nu semnifică asigurarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, ci impune existenţa în dreptul intern a unei căi procedurale care să permită prevalarea de drepturile şi libertăţile consacrate de Convenţie. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dispoziţiile art. 13 din Convenţie garantează o cale legală internă care să ofere posibilitatea de a obţine examinarea pe fond a unei „plângeri admisibile“ întemeiate pe prevederile Convenţiei şi să asigure un remediu adecvat (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 16 iulie 2014, pronunţată în Cauza Ališić şi alţii împotriva Bosniei şi Herţegovinei, Croaţiei, Serbiei, Sloveniei şi Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 131). Or, dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală - prin reglementarea procedurii plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată - sunt de natură a asigura îndeplinirea acestei exigenţe convenţionale, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 434 din 22 iunie 2017, citată anterior, paragraful 30. 26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 27. În ceea ce priveşte critica referitoare la o presupusă atingere adusă prevederilor art. 14 cu privire la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv ale art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că instituirea unor reguli speciale de procedură - inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac - nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare (Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2015, paragraful 16, Decizia nr. 384 din 7 iunie 2016, paragraful 26, Decizia nr. 453 din 28 iunie 2016, paragraful 21, Decizia nr. 434 din 22 iunie 2017, paragraful 26, şi Decizia nr. 485 din 17 septembrie 2019, paragraful 43, decizii citate anterior). 28. Având în vedere motivele menţionate mai sus, dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale ale art. 1 privind statul de drept, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti, ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public şi ale art. 132 privind statutul procurorilor. 29. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul de lege ce face obiectul excepţiei, a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu s-a constatat în cauza de faţă. 30. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Sfîrîială în Dosarul nr. 4.396/2/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi de Alexandru Nicolae Gheorghe Gutzulescu în Dosarul nr. 8.013/866/2017 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 februarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
