Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, ale art. 69 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi ale art. 27 din Codul de procedură civilă, respectiv ale dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, ale art. 287^16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum şi ale art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Louis Berger - S.R.L., cu sediul în municipiul Bucureşti, în Dosarul nr. 1.229/111/CA/2015 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.597D/2019. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Simina Cristiana Rusănescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că Societatea Louis Berger - S.R.L. a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul doamnei avocat Simina Cristiana Rusănescu, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care reiterează, în esenţă, motivele de neconstituţionalitate deja expuse pe larg în notele scrise prin care excepţia a fost invocată. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea din 9 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.229/111/CA/2015, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, ale art. 69 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi ale art. 27 din Codul de procedură civilă, respectiv ale dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, ale art. 287^16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum şi ale art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Excepţia a fost invocată de Societatea Louis Berger - S.R.L., cu sediul în municipiul Bucureşti, în etapa procesuală a recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 1.366 din 15 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bihor, într-o cauză având ca obiect un litigiu privind executarea unor contracte de achiziţie publică încheiate în anii 2011 şi 2012. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. II din Legea nr. 212/2018, ale art. 69 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 101/2016 şi ale art. 27 din Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte criteriul pentru determinarea aplicării în timp a prevederilor care vizează alocarea competenţei de soluţionare a cauzelor care vizează executarea contractelor de achiziţie publică între instanţele de drept comun, respectiv instanţele de contencios administrativ. Susţine că nici art. II din Legea nr. 212/2018 şi nici vreo altă prevedere a acestui act normativ nu conţin vreo dispoziţie privitoare la aplicarea în timp a acestor norme, urmând să fie aplicate prevederile art. 69 din Legea nr. 101/2016, respectiv prevederile de drept comun ale art. 27 din Codul de procedură civilă. Învederează că stabilirea, prin dispoziţiile criticate, a momentului formulării acţiunii drept criteriu al aplicării în timp a prevederilor referitoare la alocarea competenţei între instanţele de drept comun (respectiv instanţele de contencios administrativ pentru judecarea proceselor şi cererilor având ca obiect executarea contractelor de achiziţie publică), cu ignorarea naturii juridice a respectivelor raporturi, aşa cum aceasta era definită de normele în vigoare la momentul încheierii respectivelor contracte, aduce atingere normelor constituţionale prin inducerea unui criteriu artificial şi discriminatoriu, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, statuat de art. 21 alin. (3) teza întâi, a principiului previzibilităţii legii, consacrat de art. 1 alin. (5), precum şi a principiului neretroactivităţii legii civile, statuat de art. 15 alin. (2). Apreciază că prin acest criteriu artificial se ajunge la situaţia în care raporturi juridice considerate comerciale de legea aplicabilă la momentul naşterii lor, aşa cum este cazul raporturilor juridice din speţă, să nu beneficieze de avantajele procedurale instituite de art. II din Legea nr. 212/2018. Arată că la momentul încheierii contractelor care fac obiectul prezentei cauze raporturile juridice generate de executarea lor erau raporturi juridice comerciale, nesupuse subordonării principiului priorităţii interesului public (aplicabil doar litigiilor administrative), fiind subsumate principiului egalităţii părţilor, specific raporturilor juridice comerciale şi jurisdicţiei comerciale, în temeiul dispoziţiilor art. 286 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, în redactarea prevăzută de art. I pct. 35 şi 37 din Legea nr. 278/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Prin urmare, apreciază că, în speţă, contractele încheiate în anii 2011-2012 rămâneau supuse jurisdicţiei comerciale, nu celei administrative, nefiindu-le aplicabile nici limitările de drept material prevăzute de art. 8 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. 8. De asemenea, se invocă neconstituţionalitatea art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, pentru lipsa de claritate şi predictibilitate, autoarea excepţiei apreciind că aceste dispoziţii, referitoare la calea de atac a recursului, sunt neclare în privinţa sferei de aplicare, legiuitorul omiţând să precizeze, în urma adoptării modificărilor operate de art. II din Legea nr. 212/2018, dacă recursul prevăzut de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 se referă doar la cauzele administrative sau şi la cele civile. Arată că lipsa oricărei distincţii din cuprinsul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 oferă posibilitatea de a extinde aplicarea sa şi în cauzele comerciale reglementate de prevederile art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016, lăsând loc unor posibile consecinţe procedurale absurde în care fondul să fie de competenţa instanţei de drept comun [cu inaplicabilitatea prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004], iar recursul să fie supus jurisdicţiei instanţei de contencios administrativ, cu aplicarea restricţiilor specifice acestei jurisdicţii, restricţii care nu afectează doar raporturile juridice procesuale, ci şi pe cele de drept material [cum este cazul art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004]. 9. Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 287^16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, autoarea excepţiei solicită recalificarea căii de atac a recursului în apel şi recompunerea completului de judecată în consecinţă, context în care menţionează că, potrivit art. 27 din Codul de procedură civilă, „hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul“. Arată că în speţă litigiul a început la data de 9 aprilie 2015, astfel încât hotărârea pronunţată în faza de fond rămâne supusă căilor de atac reglementate de legea în vigoare la respectiva dată. Fiind un litigiu ce are la bază pretenţii care îşi au izvorul într-un contract de achiziţie publică, susţine că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, în vigoare la aceea dată, care în cuprinsul art. 287^16 alin. (1) reglementează calea de atac în sensul că hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5 zile de la comunicare. 10. În acest context, menţionează că prin Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 287^16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, hotărârea pronunţată de către secţia de contencios administrativ a tribunalului în procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi în cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică poate fi atacată numai cu recurs. Având în vedere că printr-o decizie dată în interpretarea legii Înalta Curte a schimbat în tot prevederile legale interpretate (modificând în realitate calea de atac a apelului cu recursul, substituindu-se astfel legiuitorului), se invocă şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 287^16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, în interpretarea dată prin Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin aceasta fiind încălcate normele constituţionale referitoare la caracterul predictibil al legii, la principiul neretroactivităţii legii civile, la dreptul la un proces echitabil, la competenţa Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, precum şi art. 126 alin. (3), care se referă la interpretarea unitară a legii, fără însă a conferi drept de legiferare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 11. Se mai arată că prin art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012 se stipula că în virtutea principiului tempus regit actum vor rămâne supuse legislaţiei de la momentul încheierii lor „contractele în curs de executare“, aşa încât contractele din speţă, încheiate în anii 2011-2012, rămâneau supuse jurisdicţiei comerciale, nu celei administrative. Prin neluarea în considerare a prevederilor mai sus menţionate, interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia antereferită, a condus la încălcarea imperativului previzibilităţii legii, a dreptului la un proces echitabil, precum şi a principiului neretroactivităţii legii civile. 12. De asemenea, se învederează faptul că în măsura în care art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012 ar conduce la aplicabilitatea prevederilor acestui act normativ şi contractelor aflate în derulare, respectiv litigiilor izvorâte din astfel de contracte, cu încălcarea art. II din acelaşi act normativ, şi aceste dispoziţii sunt neconstituţionale. 13. Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei ridicate, pronunţându-se numai cu privire la admisibilitatea acesteia. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018, ale art. 55 alin. (3) şi art. 69 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, ale art. 27 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, ale art. 287^16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum şi ale art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 10 decembrie 2012, dispoziţii care au următorul cuprins normativ: - Art. II din Legea nr. 212/2018: „Articolul 53 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 53 (1) Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice." 2. După alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins: "(1^1) Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante.(1^2) Acţiunile prevăzute la alin. (1) şi (1^1) se pot introduce şi la instanţele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcţionează o unitate ce aparţine autorităţii contractante.»“;" – Art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: „Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Recursul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei.“; – Art. 69 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 101/2016: "(1) Contestaţiile/Cererile/Plângerile aflate în curs de soluţionare la Consiliu/instanţa de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă să fie soluţionate în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost depuse.(2) Dispoziţiile prezentei legi se aplică numai contestaţiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare.;" – Art. 27 din Codul de procedură civilă: „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.“; – Art. 287^16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006: "(1) Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se judecă de curtea de apel.(2) Apelul nu suspendă executarea şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.(3) În cazul admiterii apelului, instanţa de apel va rejudeca în toate cazurile litigiul în fond.;" – Art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012: „Contestaţiile, procesele şi cererile în materie de achiziţii publice, aflate în curs de soluţionare în faţa Consiliului sau, după caz, a instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, continuă să se judece în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost începute.“ 18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile criticate contravin normelor constituţionale ale art. 1 alin. (5), în componenta referitoare la calitatea legii, ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii civile, ale art. 21 alin. (3) teza întâi care consacră dreptul la un proces echitabil, ale art. 61 alin. (1) potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, precum şi celor ale art. 126 alin. (3) potrivit cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti, potrivit competenţei sale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în realitate, criticile formulate de autoarea excepţiei nu derivă din conţinutul intrinsec al reglementării criticate, ci, mai degrabă, din aspecte ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii. Astfel, problemele învederate au în vedere determinarea criteriului privind competenţa de soluţionare a cauzelor care vizează executarea contractelor de achiziţie publică, între instanţele de drept comun, respectiv instanţele de contencios administrativ, a sferei de aplicare a căii de atac a recursului, cu consecinţa recalificării, în speţă, a căii de atac ca fiind apelul şi, implicit, a recompunerii completului de judecată, precum şi critici potrivit cărora prin Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 3 decembrie 2015, instanţa supremă a schimbat în tot prevederile legale interpretate, modificând în realitate calea de atac a apelului cu recursul, substituindu-se astfel legiuitorului. 20. În contextul acestei din urmă alegaţii, Curtea Constituţională reţine că, prin Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015, antereferită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 287^16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârea pronunţată de către secţia de contencios administrativ a tribunalului în procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică poate fi atacată numai cu recurs.“ 21. Din perspectiva criticilor formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că, prin decizia antereferită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat o veritabilă interpretare a textului legal al art. 287^16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 sub aspectul căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate în prima instanţă în materia achiziţiilor publice, Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 290 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 17 august 2022, paragraful 18, că instanţa supremă, în exercitarea competenţei sale specifice de soluţionare a recursurilor în interesul legii, reglementată de art. 126 alin. (3) din Constituţie şi transpusă în cadrul legislaţiei infraconstituţionale prin art. 514 din Codul de procedură civilă, a dat dezlegare unei probleme de drept, care nu vizează conţinutul normativ propriu-zis al dispoziţiei legale criticate. De asemenea la paragrafele 24 şi 25 din Decizia nr. 290 din 17 mai 2022, precitată, Curtea a reţinut că prin Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015 pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a intervenit asupra textului legal în vederea interpretării lui stricto sensu şi a stabilirii, în concret, a unui anumit sens în funcţie de anumite situaţii şi soluţii jurisprudenţiale diferite, ci a identificat şi stabilit care dintre formele acestuia este în vigoare, ţinând cont de succesiunea în timp a momentelor intrării în vigoare a actelor modificatoare (în acelaşi sens sunt Decizia nr. 212 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 21 iunie 2013, Decizia nr. 466 din 14 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014, sau Decizia nr. 491 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 24 ianuarie 2014, prin care Curtea a analizat situaţia în care decizia instanţei supreme nu conţine indicaţii de interpretare cu caracter normativ, ci constituie o soluţie jurisprudenţială obligatorie pentru instanţele judecătoreşti prin care se face aplicarea legii speciale, în virtutea principiului specialia generalibus derogant). Aşadar, prin Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a analizat succesiunea în timp a unor acte normative pentru a stabili calea de atac ce poate fi formulată în litigiile din materia achiziţiilor publice. În acest context, Curtea Constituţională a constatat că nu se critică faptul că unui anumit text legal i s-a impus un sens contrar Legii fundamentale, ci este criticată însăşi dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015, aspect sub care excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât o hotărâre judecătorească, fie ea pronunţată chiar de instanţa supremă pentru dezlegarea unor probleme de drept, nu intră în sfera actelor sau dispoziţiilor normative susceptibile de control constituţional. În fine, referitor la instituţia juridică a recursului în interesul legii, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa menţionată, că aceasta contribuie la asigurarea respectării principiului securităţii juridice şi a preeminenţei dreptului, în vederea înfăptuirii unei justiţii unice, imparţiale şi egalitare, în acord cu prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţie. 22. Aşadar, în contextul criticilor formulate, Curtea reţine că problemele evidenţiate de autoarea excepţiei reprezintă elemente care ţin de interpretarea şi aplicarea legii în raport cu situaţiile concrete supuse judecăţii, fiind atributul instanţelor de judecată să interpreteze şi să determine dispoziţiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită, iar potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 19 aprilie 2021, paragraful 13). 23. De altfel, în ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). În acest sens, printr-o jurisprudenţă constantă (a se vedea Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14), Curtea s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii, statuând că nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie, respectiv al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale (prin hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sau prin recurs în interesul legii). 24. Totodată, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragraful 31, că, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, ale căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141). 25. Prin urmare, având în vedere natura criticilor formulate de autoarea excepţiei, din perspectiva determinării cadrului normativ aplicabil situaţiei sale litigioase, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, aspectele astfel sesizate constituind, de fapt, probleme ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii, care excedează însă competenţei instanţei de contencios constituţional. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, ale art. 69 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi ale art. 27 din Codul de procedură civilă, respectiv ale dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, ale art. 287^16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 20 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum şi ale art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Louis Berger - S.R.L., cu sediul în municipiul Bucureşti, în Dosarul nr. 1.229/111/CA/2015 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
