Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 933/1/2023
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Mariana │de contencios │
│Constantinescu│administrativ şi fiscal│
│ │- preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefania │- judecător la Secţia │
│Dragoe │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheza Attila │- judecător la Secţia │
│Farmathy │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mădălina-Elena│- judecător la Secţia │
│Vladu-Crevon │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Ionel Florea │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Ionel Barbă │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Vasile Bîcu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Decebal │- judecător la Secţia │
│Constantin │de contencios │
│Vlad │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia │
│Florina │de contencios │
│Secreţeanu │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Doina Vişan │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Horaţiu │- judecător la Secţia │
│Pătraşcu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lucian Cătălin│- judecător la Secţia │
│Mihai Zamfir │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adrian Remus │- judecător la Secţia │
│Ghiculescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023 (Regulamentul ÎCCJ). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulamentul ÎCCJ. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 20 martie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 244/102/2021*, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând următoarele: (i) a fost depus la dosar raportul asupra chestiunii de drept întocmit de domnul judecător-raportor Ionel Florea, prin care se propune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării; (ii) raportul asupra chestiunii de drept a fost comunicat părţilor din dosarul în care a fost formulată sesizarea, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (iii) intimaţii din dosarul în care a fost formulată sesizarea au depus un punct de vedere la raport, prin care solicită respingerea sesizării, faţă de neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Solicită, de asemenea, nuanţarea opiniei prezentate în cuprinsul raportului, în sensul de a fi avute în vedere şi unele posibile situaţii speciale, cum ar fi, de exemplu, starea de coproprietate existentă între persoana care a formulat cererea de anulare a actului administrativ şi terţul care formulează acţiunea prevăzută de art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 împreună cu această persoană, dar fără să fi solicitat anterior anularea actului administrativ. 6. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Prin Încheierea din 20 martie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 244/102/2021*, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: "În interpretarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, sintagma «persoana vătămată» are în vedere strict persoana care a solicitat anterior, în condiţiile art. 18 alin. (3) raportat la art. 8 din Legea nr. 554/2004, anularea unui act administrativ normativ fără a solicita totodată şi acordarea despăgubirilor pentru daune materiale şi morale sau în noţiunea de «persoană vătămată» se include, în sensul art. 19 din Legea nr. 554/2004, şi o persoană care solicită despăgubiri în raport de vătămarea cauzată de un act administrativ normativ anulat la cererea unui terţ?" II. Normele de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile 8. Având în vedere chestiunea de drept supusă dezlegării, dispoziţiile din dreptul intern cu privire la care se solicită interpretarea sunt cele ale art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (în cele ce urmează Legea nr. 554/2004), şi anume: "ART. 19 Termenul de prescripţie pentru despăgubiri (1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2). (…) (3) Cererile prevăzute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi în ceea ce priveşte procedura de judecată şi taxele de timbru." 9. Instanţa de trimitere a indicat şi următoarele dispoziţii relevante pentru dezlegarea chestiunii de drept: art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (1), (2) şi (3), art. 23 din Legea nr. 554/2004: - Art.1 - Subiectele de sesizare a instanţei "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public. (…);" – Art. 8. - Obiectul acţiunii judiciare "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă. (…);" – Art. 18. - Soluţiile pe care le poate da instanţa "(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.(2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii. (3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. (…)" – Art. 23. - Obligaţia publicării "Hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanţelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor ori al municipiului Bucureşti, fiind scutite de plata taxelor de publicare." III. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina Cererea de chemare în judecată 10. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A, B, C, D, E, F şi G, în contradictoriu cu pârâtul municipiul Târgu Mureş, au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei totale de 590.218 euro cu dobândă legală penalizatoare calculată de la 9.11.2020, cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat reclamanţilor prin instituirea, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Târgu Mureş nr. 257/19.12.2002 (HCL nr. 257/19.12.2002), a interdicţiei de construire pe terenul în suprafaţă de 19.305 mp, înscris în Cartea funciară nr. 125984 Târgu Mureş, număr cadastral 2457 (aflat în proprietatea reclamanţilor C, E, F şi G), şi pe terenul în suprafaţă de 5.800 mp, înscris în Cartea funciară nr. 129150 Târgu Mureş, număr cadastral 129150 (aflat în coproprietatea reclamanţilor A, B şi D), urmată de nedemararea/nefinalizarea procedurilor de expropriere timp de mai mult de 17 ani, fapt ce a dus la anularea parţială a HCL nr. 257/19.12.2002. Hotărârea primei instanţe 11. Prin Sentinţa civilă nr. 248 din 3 mai 2022, Tribunalul Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor B şi D, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanţii A, B, C, D, E, F şi G şi a obligat pârâtul municipiul Târgu Mureş la plata către reclamanţi a sumei totale de 540.327 euro, din care 517.127 euro reprezintă beneficiu nerealizat şi 23.200 euro reprezintă cheltuieli judiciare/extrajudiciare, precum şi la plata de dobânzi penalizatoare asupra tuturor sumelor la care a fost obligat prin hotărâre, de la data de 9.11.2020 şi până la stingerea debitului. 12. În considerentele sentinţei indicate în cadrul paragrafului anterior s-a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 485 din 11 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 549/102/2019, confirmată prin Decizia Curţii de Apel Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nr. 255 din 24 iunie 2020, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii A, C, E, F şi G, s-a anulat parţial HCL nr. 257/19.12.2002 privind aprobarea Planului de urbanism general al municipiului Târgu Mureş (PUG mun. Târgu Mureş) şi a Regulamentului local de urbanism aferent, în sensul eliminării, din conţinutul documentaţiei PUG mun. Târgu Mureş, a drumului propus pe terenurile reclamanţilor şi a interdicţiei de construire pe culoarul de drum. 13. Faţă de aceşti reclamanţi s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat calitatea de persoane vătămate în sensul art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. 14. Cu privire la calitatea de persoane vătămate a reclamanţilor B şi D, care nu au fost părţi în Dosarul nr. 549/102/2019 al Tribunalului Mureş, s-a reţinut că „doctrina sau practica judiciară în materia interpretării şi aplicării art. 19 din Legea contenciosului administrativ nu menţionează condiţia ca persoana vătămată, prejudiciată, să fi fost în mod necesar parte în litigiul în care s-a anulat actul administrativ nelegal, prejudiciabil, astfel că o atare interpretare a pârâtului tinde să adauge la lege în mod nepermis“. Recursul formulat în cauză 15. Împotriva sentinţei menţionate la paragraful 11 din prezenta decizie a formulat recurs pârâtul municipiul Târgu Mureş, solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare pe fond, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimaţilor B şi D, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a municipiului Târgu Mureş, admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată. 16. În motivarea recursului s-a arătat că B şi D nu au avut calitatea de părţi în Dosarul nr. 549/102/2019 şi nu există o legătură între pretinsa pagubă şi hotărârea judecătorească de anulare a actului administrativ vătămător. De asemenea, recurentul a susţinut că hotărârea judecătorească de care se prevalează intimaţii sus-menţionaţi nu le este opozabilă, aceasta producând efecte doar între părţi, conform art. 435 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Întâmpinarea 17. Prin întâmpinarea formulată, intimaţii au arătat că art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu impune condiţia ca persoana titulară a acţiunii în despăgubiri să fi fost parte în procesul de anulare a actului administrativ şi au invocat dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 cu referire la efectele erga omnes ale hotărârilor judecătoreşti definitive prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile 18. Ulterior punerii în discuţia părţilor a necesităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept menţionate la paragraful 7 din prezenta decizie. IV. Punctul de vedere al completului de judecată care a adresat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 19. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru admiterea sesizării. 20. Astfel, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, care să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al unui tribunal, învestit să soluţioneze cauza în ultimă instanţă: dosarul se află în etapa procesuală a recursului, formulat în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a cărei competenţă a fost stabilită prin raportare la prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de trimitere fiind învestită cu judecarea cauzei în ultimă instanţă, în condiţiile art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă. 21. Cu privire la condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, instanţa de trimitere a apreciat că, pornind de la premisa clarificată doctrinar a unei chestiuni de drept în raport cu care există posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, şi având în vedere că sintagma „persoană vătămată“ din cuprinsul art. 19 din Legea nr. 554/2004 este completată de menţiunea „a cerut anularea actului administrativ“, se poate susţine o interpretare în sensul că doar persoana care a acţionat anterior, în sensul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate formula acţiunea întemeiată pe art. 19 din acelaşi act normativ. În acest sens, analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii din cadrul Deciziei nr. 22 din 24 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 22 octombrie 2019, în special paragrafele 77 şi 78, este subsumată strict ipotezei (considerată de excepţie) în care „reclamantul nu avea, în mod rezonabil, posibilitatea să cunoască întinderea pagubei încă de la data formulării acţiunii în anulare“. 22. În egală măsură, într-o altă interpretare, sintagma „persoană vătămată“ vizează orice persoană care poate justifica o vătămare proprie, produsă de actul administrativ normativ anulat, şi care poate acţiona în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 pentru a solicita doar despăgubiri. O asemenea interpretare s-ar sprijini pe dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 cu referire la considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Decizia nr. 10 din 11 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 25 iunie 2015, potrivit cărora „persoana nu va putea solicita pe cale principală în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 anularea actului administrativ normativ deja anulat, pentru că i se va opune excepţia lipsei de interes“. 23. În ceea ce priveşte condiţia unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa de trimitere precizează că a avut în vedere paragraful 51 al Deciziei nr. 36 din 7 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2017. 24. În cadrul dosarului aflat pe rolul instanţei de trimitere s-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, iar criticile de nelegalitate au fost grupate în critici vizând modalitatea de soluţionare a excepţiilor, respectiv critici vizând soluţionarea fondului cauzei. 25. Instanţa de fond a calificat, prin Încheierea din 30 iulie 2021, motivele invocate în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active ca fiind o chestiune ce vizează fondul pricinii şi a procedat în consecinţă, prin analiza acesteia în cadrul considerentelor sentinţei atacate. 26. În cadrul criticilor formulate privind calitatea procesuală a unora dintre reclamanţi, această calificare a instanţei de fond a fost apreciată ca fiind eronată, fiind aduse argumente ce vizează legătura dintre „presupusa vătămare“ şi „hotărârea judecătorească de anulare a actului vătămător“. 27. În condiţiile în care instanţa de recurs este învestită cu critici ce vizează calitatea procesuală, analizată ca o chestiune de fond de către prima instanţă, o analiză în recurs a calităţii de persoană vătămată se realizează inclusiv din perspectiva dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 (invocate de către reclamanţi şi analizate de prima instanţă), aspect ce antamează fondul litigiului. 28. În ceea ce priveşte caracterul de „noutate“ a chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită, instanţa de trimitere precizează că în jurisprudenţa instanţei supreme s-a statuat, cu caracter de principiu, că „noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, cu condiţia, însă, ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată“. 29. Astfel, deşi reglementarea a cărei interpretare se solicită se regăseşte ca atare, în aceeaşi formă, încă de la data publicării Legii nr. 554/2004, asupra noţiunii de „persoană vătămată“ nu există o interpretare dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vreunul dintre mecanismele de unificare a practicii judiciare. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 22/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 22 octombrie 2019, prin care a fost admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vizează interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 cu referire strict la data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire. De asemenea, se precizează că nu au fost identificate, în jurisprudenţa la nivel naţional, soluţii definitive cu privire la acest aspect, de natură să confirme faptul că această chestiune de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor (în sensul de a contura o orientare majoritară sau de a confirma o practică neunitară deja intervenită). 30. Din verificările realizate pe pagina de internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă şi îndeplinirea condiţiei ca asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării 31. Cu privire la fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, în opinia instanţei de trimitere, nu are calitate de persoană vătămată în sensul dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi, în consecinţă, nu poate solicita despăgubiri ulterior anulării unui act administrativ decât persoana care, anterior, s-a adresat instanţei de contencios administrativ cu o cerere având obiectul reglementat de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi faţă de care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 32. Însăşi modalitatea de redactare a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 duce la concluzia că are calitatea de persoană vătămată doar persoana care a invocat şi justificat anterior o vătămare produsă de un act administrativ, în cadrul unei acţiuni având obiectul prevăzut de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri“. 33. Posibilitatea persoanei vătămate de a solicita despăgubiri în temeiul Legii nr. 554/2004 a fost constant calificată ca o expresie a contenciosului subiectiv de plină jurisdicţie, aspect care presupune, în prealabil, o verificare nu doar a caracterului nelegal al actului administrativ, ci şi a vătămării produse părţii care se adresează instanţei, dreptul la despăgubiri fiind accesoriu acţiunii în anularea actului administrativ. 34. În acest sens, de altfel, art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevede: „În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.“ 35. Caracterul accesoriu al acţiunii în despăgubiri formulate conform art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, subsecvent acţiunii în anularea unui act administrativ nelegal, este confirmat constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 4.830 din 12 decembrie 2007, Decizia nr. 2.391 din 3 mai 2022). 36. Din jurisprudenţa anterior citată rezultă o distincţie între modalităţile procedurale de reparare a pagubei produse de un act administrativ nelegal, în sensul în care, pentru a acţiona în vederea antrenării răspunderii delictuale specifice raporturilor juridice de drept administrativ, este necesar a se verifica o condiţie suplimentară, aceea a anulării actului prin hotărâre judecătorească anterioară. 37. Instanţa de trimitere apreciază că din interpretarea coroborată a art. 8 şi 19 din Legea nr. 554/2004 reiese că această condiţie suplimentară presupune că partea care se prevalează de hotărârea judecătorească de anulare a actului administrativ este partea care a acţionat în acest sens, dovedindu-şi vătămarea proprie, produsă de emiterea actului. O asemenea interpretare nu este de natură să aducă atingere dreptului de acces la instanţă în considerarea faptului că partea care nu îndeplineşte condiţiile specific impuse de art. 19 din Legea nr. 554/2004 poate acţiona pe calea dreptului comun. De asemenea, nu se poate vorbi despre o încălcare a principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus“ în contextul în care condiţiile de admisibilitate a acţiunii în contencios sunt trasate şi particularizate de însăşi legea specială incidentă în cauză, fiind o dispoziţie derogatorie de la dreptul comun, de excepţie şi de strictă interpretare. 38. În sensul celor de mai sus sunt indicate ca fiind relevante considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii cuprinse în paragraful 78 al Deciziei nr. 22/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 22 octombrie 2019. 39. În ceea ce priveşte efectele calificării acţiunii în despăgubiri ca având caracter accesoriu acţiunii în anularea unui act administrativ, din perspectiva aplicării art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se apreciază că doar persoana vătămată în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi care a formulat o acţiune în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004 are posibilitatea de a opta între a formula cererea în despăgubiri în cadrul litigiului având ca obiect anularea actului atacat (caz în care cererea de despăgubiri are, din punct de vedere procedural, caracter accesoriu cererii de anulare a actului) şi a formula cererea de despăgubiri ca cerere principală din punct de vedere procedural, conform art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Ipoteza premisă a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este aceea a persoanei vătămate care a solicitat anularea actului, dar nu a solicitat, în acelaşi timp (în sensul de acelaşi cadru procesual), şi despăgubiri. 40. În ambele variante, cererea de despăgubiri este legată de soluţia dată cererii principale şi subsecventă acesteia, aspect care presupune că, în prealabil, s-a stabilit nelegalitatea actului administrativ, dar şi calitatea de persoană vătămată a celui care a acţionat în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar, în cadrul acţiunii formulate în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceste aspecte nu mai sunt supuse verificării instanţei, fiind tranşate în litigiul anterior. Pentru a stabili caracterul accesoriu, subsecvent al cererii în despăgubiri întemeiate pe art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, trebuie raportat la o cerere principală de anulare a actului, care a fost formulată de o persoană vătămată, aceeaşi cu cea care acţionează ulterior în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 41. Un terţ faţă de litigiul în care s-a dispus anularea actului administrativ nu poate fi considerat „persoana vătămată“ în cadrul acţiunii în despăgubiri întemeiate pe art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, această calitate fiind verificată întotdeauna în cadrul acţiunii în anularea actului administrativ, din perspectiva unui drept sau a unui interes legitim al celui care a acţionat în instanţă. 42. Singura situaţie explicit reglementată în care poate fi formulată o acţiune în despăgubiri pe cale principală cu referire la litigiul derulat anterior la iniţiativa unei alte persoane este cea prevăzută de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 - acţiune în despăgubiri în situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză. 43. Se apreciază că această dispoziţie este de strictă interpretare şi nu poate fi aplicată prin analogie în cazul acţiunilor formulate conform art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, neputând fi decelată o identitate de raţiune în reglementare, în contextul în care art. 19 din Legea nr. 554/2004 face referire expresă la persoana vătămată, sensul fiind al persoanei care, justificând o vătămare proprie, a iniţiat o acţiune în condiţiile art. 8 din acelaşi act normativ. 44. Anularea unui act administrativ cu caracter normativ nu este de natură să nuanţeze această soluţie, în considerarea prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004. Din perspectiva efectelor anulării unui act administrativ cu caracter normativ sunt indicate, ca prezentând relevanţă, considerentele Deciziei nr. 10 din 11 mai 2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 25 iunie 2015. 45. Aşadar, caracterul general obligatoriu şi cu efecte pentru viitor al hotărârilor judecătoreşti prin care s-a anulat un act administrativ cu caracter normativ implică în mod necesar imposibilitatea legală a respectivului act de a mai servi pe viitor drept temei al unor acte administrative cu caracter individual sau de a mai produce orice fel de efecte juridice vătămătoare în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În egală măsură, efectele hotărârii judecătoreşti irevocabile/definitive de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ se vor produce şi în cadrul proceselor generate de aplicarea prevederii normative anulate, aflate în curs, similar efectelor produse de publicarea unei decizii a Curţii Constituţionale în cauzele aflate în curs de soluţionare la data publicării. 46. În condiţiile în care „anularea actului administrativ cu caracter normativ prin hotărâre judecătorească definitivă produce efecte şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti“, în măsura în care partea vătămată, solicitând anularea actului administrativ individual, a formulat totodată şi o cerere de despăgubiri, se va putea prevala, inclusiv cu privire la petitul accesoriu, de efectele anulării actului normativ. De asemenea, fiind persoana vătămată care a acţionat în vederea anulării actului administrativ individual emis în baza actului administrativ normativ anulat, va avea deschisă calea unei acţiuni în despăgubiri în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, putând solicita repararea pagubei prin raportare la actul administrativ individual anulat. 47. Această soluţie nu poate fi extinsă cu privire la persoanele care nu au acţionat în instanţă şi nu au solicitat fie anularea actului administrativ normativ, fie anularea unui act individual emis în baza acestuia, respectiv nu au invocat fie o vătămare creată direct şi nemijlocit de actul administrativ cu caracter normativ, fie o vătămare produsă de actul individual emis în baza actului administrativ normativ anulat. Calitatea de persoană vătămată în contencios administrativ se stabileşte în contextul unei acţiuni ce vizează un act administrativ tipic sau asimilat [în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004], iar repararea pagubei este subsecventă şi indisolubil legată de acţiunea principală, aspect ce rezultă şi din redactarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 48. În concluzie, susţine instanţa de trimitere, caracterul general obligatoriu al hotărârii de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ vizează efectele proprii ale actului anulat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv aptitudinea acestuia de a da naştere, a stinge sau a modifica pe viitor raporturi juridice faţă de un număr nedeterminat/ nedeterminabil de persoane. De asemenea, în considerarea Deciziei nr. 10 din 11 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anterior menţionată, acest efect se va extinde asupra procedurilor judiciare în curs şi care vizează anularea actelor administrative individuale emise în baza actului normativ anulat. 49. În ceea ce priveşte însă acţiunile în răspundere patrimonială întemeiate pe art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea judecătorească de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ nu conferă, în virtutea caracterului său general obligatoriu, şi calitatea de persoană vătămată îndrituită să obţină despăgubiri. V. Punctul de vedere al părţilor 50. Prin notele scrise depuse la dosar cu privire la necesitatea activării mecanismului prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, recurentul-pârât municipiul Târgu Mureş a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, exprimând totodată opinia potrivit căreia sintagma „persoană vătămată“ nu poate fi atribuită intimaţilor-reclamanţi B şi D. 51. Punctul de vedere al intimaţilor-reclamanţi, exprimat prin notele scrise depuse la dosar, este în sensul respingerii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. S-a arătat că nu este îndeplinită condiţia legală „de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată“, deoarece sentinţa este criticată doar din perspectiva unor norme de drept procesual - art. 435 din Codul de procedură civilă, iar aceste argumente nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. De asemenea, s-a arătat că, în fapt, chestiunea de drept nu este nouă deoarece dispoziţia legală este în vigoare de aproape 20 de ani, iar Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 22 din 24 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 22 octombrie 2019, face referire la această ipoteză, sens în care au fost redate paragrafele 39-42 din decizie, paragrafe care cuprind punctul de vedere al Ministerului Public. S-a mai menţionat că soluţia acestei probleme este relativ simplă şi s-a punctat că art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu prevede condiţia ca persoana titulară a acţiunii în despăgubiri să fi fost parte în dosarul având ca obiect acţiunea în anularea actului administrativ. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie A. Jurisprudenţa şi punctele de vedere comunicate de curţile de apel 52. Într-o orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, sintagma „persoana vătămată“ are în vedere strict persoana care a solicitat anterior, în condiţiile art. 18 alin. (3) raportat la art. 8 din Legea nr. 554/2004, anularea unui act administrativ normativ fără a solicita totodată şi acordarea despăgubirilor pentru daune materiale şi morale. 53. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 6.695 din 14 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 51/100/2011, irevocabilă), respectiv Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 1.273 din 15 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.878/117/2018, definitivă). În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, ale următoarelor instanţe: curţile de apel Bucureşti - Secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice (opinie majoritară), Iaşi, Oradea, Târgu Mureş şi tribunalele Bucureşti, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Neamţ (opinie majoritară), Vrancea şi Tulcea. 54. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost expuse argumentele redate în continuare. 55. Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, partea vătămată într-un drept al său sau printr-un act administrativ unilateral poate sesiza instanţa de contencios administrativ să se pronunţe asupra daunelor materiale şi morale suferite, concomitent cu cererea de anulare a actului administrativ vătămător, acţiunea în daune având, astfel, un caracter accesoriu faţă de cererea principală, care vizează anularea actului administrativ prin care i s-a produs vătămarea, sau, potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004, separat, printr-o acţiune în despăgubiri, în termen de un an de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Împrejurarea că acţiunea în despăgubiri este exercitată separat nu schimbă caracterul său accesoriu faţă de acţiunea în anulare, calitatea de a promova o astfel de acţiune având-o numai persoana vătămată care a cerut, în prealabil, anularea actului administrativ vătămător. 56. Prevederile legale menţionate în cadrul paragrafului anterior instituie, drept condiţie obligatorie de admisibilitate a acţiunii în daune, introducerea în prealabil, de către persoana vătămată care solicită despăgubiri, a acţiunii în anularea actului administrativ. Această condiţie este o cerinţă anterioară introducerii cererii de chemare în judecată prin care se solicită obligarea la plata de despăgubiri, aşa cum este, de altfel, şi procedura prealabilă. 57. Argumentul de analogie nu poate funcţiona, excepţia prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004 neputând fi extinsă la situaţii pe care această normă juridică nu le prevede. 58. Condiţiile de formă în care poate fi sesizată instanţa de contencios administrativ sunt clare, reclamanta fiind limitată de îndeplinirea acestor cerinţe. Modalitatea de accedere la justiţie în materia contenciosului administrativ nu este îndeplinită în speţă, motiv pentru care reclamanta nu poate aduce litigiul său în faţa instanţei de contencios administrativ. Condiţiile generale impuse pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ, cum sunt cele privind competenţa materială, nu neagă dreptul reclamantei de a aduce litigiul său în faţa unui judecător şi sunt pe deplin compatibile cu dreptul de acces la justiţie, fiind cert că stabilirea lor are ca obiectiv protejarea raporturilor juridice civile şi buna funcţionare a unui sistem juridic eficace. Legea oferă reclamantei o cale procedurală legală, şi anume acţiunea de drept comun întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, prin formularea căreia să îşi poată satisface pretenţiile (Decizia nr. 6.695 din 14 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal). 59. Printr-o acţiune în contencios obiectiv nu se poate solicita repararea prejudiciului cauzat ca urmare a emiterii unui act administrativ nelegal, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, nici atunci când repararea este una în natură şi nici atunci când s-ar face prin echivalent bănesc (Decizia nr. 1.273 din 15 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal). 60. Calea procesuală reglementată prin art. 19 din Legea nr. 554/2004 este una de excepţie, la care ar trebui să se recurgă numai atunci când reclamantul nu avea, în mod rezonabil, posibilitatea să cunoască întinderea pagubei încă de la momentul formulării acţiunii în anularea actului administrativ, în cadrul termenelor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004. Totodată, interpretarea ad litteram a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune concluzia potrivit căreia premisa unei cereri de despăgubiri formulate pe cale separată este aceea ca persoana care a suferit prejudiciul invocat (persoana vătămată) să fi fost cea care a acţionat pentru a solicita anularea actului fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, pentru că, la acel moment, nu cunoştea şi nu putea să cunoască întinderea pagubei. 61. Posibilitatea persoanei vătămate de a solicita despăgubiri în temeiul Legii nr. 554/2004 a fost constant calificată drept o expresie a contenciosului subiectiv de plină jurisdicţie, aspect care presupune, în prealabil, o verificare nu doar a caracterului nelegal al actului administrativ, ci şi a vătămării produse părţii care se adresează instanţei, dreptul la despăgubiri fiind accesoriu acţiunii în anularea actului administrativ. 62. Din perspectiva efectelor anulării unui act administrativ cu caracter normativ s-a opinat că sunt relevante considerentele Deciziei nr. 10 din 11 mai 2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 25 iunie 2015. 63. Aşadar, caracterul general obligatoriu şi cu efecte pentru viitor al hotărârilor judecătoreşti prin care s-a anulat un act administrativ cu caracter normativ implică, în mod necesar, imposibilitatea legală a respectivului act de a mai servi pentru viitor drept temei al unor acte administrative cu caracter individual sau de a mai produce orice fel de efecte juridice vătămătoare în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În egală măsură, efectele hotărârii judecătoreşti definitive de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ se vor produce şi în cadrul proceselor generate de aplicarea prevederii normative anulate, aflate în curs, similar efectelor produse de publicarea unei decizii a Curţii Constituţionale în cauzele aflate în curs de soluţionare la data publicării. 64. În condiţiile în care „anularea actului administrativ cu caracter normativ prin hotărârea judecătorească definitivă produce efecte şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti“, în măsura în care partea vătămată solicitând anularea actului administrativ individual a formulat, totodată, şi o cerere de despăgubiri, se va putea prevala, inclusiv cu privire la petitul accesoriu, de efectele anulării actului administrativ normativ. De asemenea, fiind persoană vătămată care a acţionat în vederea anulării actului administrativ individual emis în baza actului administrativ normativ anulat, va avea deschisă calea unei acţiuni în despăgubiri în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, putând solicita repararea pagubei prin raportare la actul administrativ individual anulat. Or, această soluţie nu poate fi extinsă la persoanele care nu au acţionat în instanţă şi nu au solicitat fie anularea actului administrativ normativ, fie anularea actului administrativ individual emis în baza acestuia, respectiv nu au invocat fie o vătămare creată direct şi nemijlocit de actul administrativ cu caracter normativ, fie o vătămare produsă de actul individual emis în baza actului administrativ normativ anulat. 65. În cazul acţiunilor în răspundere patrimonială întemeiate pe art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea judecătorească de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ nu conferă, în virtutea caracterului său general obligatoriu, şi calitatea de persoană vătămată îndrituită să obţină despăgubiri. 66. În cadrul unora dintre punctele de vedere teoretice comunicate, nesusţinute de practică judiciară, s-a conturat o opinie contrară potrivit căreia, în interpretarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, în noţiunea de „persoană vătămată“ se include şi o persoană care solicită despăgubiri în raport cu vătămarea cauzată de un act administrativ normativ anulat la cererea unui terţ. 67. Această opinie a fost exprimată la nivelul Curţii de Apel Craiova şi al Tribunalului Covasna. 68. În susţinerea orientării prezentate în cadrul paragraful 66 din prezenta decizie a fost exprimat argumentul potrivit căruia, într-o astfel de procedură judiciară, reclamantul nu mai justifică interes să ceară, din nou, anularea actului administrativ normativ, ca un capăt principal de cerere, deoarece acest act a fost deja anulat, reclamantul având deschisă, astfel, calea solicitării de despăgubiri. 69. Curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara au comunicat faptul că în raza lor teritorială de competenţă nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. B. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 70. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a pronunţat Decizia nr. 22 din 24 iunie 2019, în Dosarul nr. 852/1/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 22 octombrie 2019, cu următoarele considerente: "75. În situaţia în care persoana vătămată, din cauza necunoaşterii cuantumului pagubei ori din alte motive, nu a formulat cererea pentru despăgubiri odată cu acţiunea prin care a cerut anularea actului, are posibilitatea de a acţiona în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.76. Intitulat «Termenul de prescripţie pentru despăgubiri», art. 19 din Legea nr. 554/2004 are, în realitate, un obiect de reglementare mai larg, stabilind reguli privind: 1. condiţiile de admisibilitate a acţiunii în despăgubiri; 2. durata şi data de la care curge termenul de prescripţie; 3. instanţa competentă şi 4. procedura aplicabilă.77. Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorităţii publice, în condiţiile prevăzute de Codul civil.78. Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 8, art. 11 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, care transpun în plan normativ prevederea cu rang de principiu cuprinsă în art. 52 din Constituţia României, se conturează regula acţiunii în contencios subiectiv de plină jurisdicţie, conţinând şi capătul de cerere privind plata de despăgubiri pentru repararea pagubei şi înlăturarea consecinţelor vătămătoare ale actului administrativ - tipic sau asimilat - nelegal. De aceea, calea procesuală reglementată prin art. 19 din lege este una de excepţie, la care ar trebui să se recurgă numai atunci când speţa oferă elemente apte să conducă la concluzia că reclamantul nu avea, în mod rezonabil, posibilitatea să cunoască întinderea pagubei încă de la data formulării acţiunii în anulare, în cadrul termenelor prevăzute în art. 11 din Legea nr. 554/2004. (...)" 71. Prin Decizia nr. 10 din 11 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 25 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit: "Sintagma «sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor», utilizată atât de Constituţie, cât şi de Legea nr. 554/2004, nu poate primi decât o interpretare unitară, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate admisă, respectiv actul administrativ normativ anulat nu produc niciun efect în privinţa cauzelor irevocabil/definitiv soluţionate, însă produc efecte în cauzele aflate în curs de soluţionare la data publicării deciziei Curţii Constituţionale sau a hotărârii judecătoreşti de anulare, aşa cum s-a reţinut în deciziile instanţei de contencios constituţional indicate la pct. 6.2. (n.n. Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011; Decizia Curţii Constituţionale nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012; Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013). Nu există nicio raţiune pentru care să se aplice un tratament diferenţiat, din punctul de vedere al efectelor pe care le produc, hotărârilor prin care se invalidează o normă legală. Hotărârea judecătorească de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ nu poate reprezenta doar un instrument de drept abstract care să se aplice unor situaţii viitoare ipotetice, apărute după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, foarte rar întâlnite în practică. Este evident că legiuitorul a avut în vedere mai ales procedurile judiciare în curs atunci când a edictat norma analizată, fiind greu de conceput ca, după publicarea hotărârii judecătoreşti de anulare a unei dispoziţii normative, aceasta să mai fie totuşi invocată drept temei al unui act administrativ individual emis ulterior. De asemenea, Înalta Curte are în vedere că soluţia contrară ar constitui o veritabilă încălcare a dreptului de acces la o instanţă, în sensul art. 6 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru că aceasta ar fi golită de conţinut, nemaiavând un caracter efectiv din perspectiva persoanei vătămate de un act administrativ individual emis în temeiul unui act administrativ cu caracter normativ, anulat într-o altă cauză. Astfel, această persoană nu va putea solicita pe cale principală, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea actului administrativ normativ deja anulat, pentru că i se va opune excepţia lipsei de interes şi nici nu va putea invoca excepţia de nelegalitate, câtă vreme art. 4 alin. (4) teza întâi din aceeaşi lege exclude actele normative de la acest control de legalitate incidental. Pe de altă parte, la aceeaşi concluzie se ajunge şi prin prisma puterii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti irevocabile/definitive de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ, a cărei existenţă în realitatea juridică nu poate fi ignorată în cursul proceselor generate de aplicarea prevederii normative anulate. Imperativul asigurării unei jurisprudenţe unitare care să răspundă aşteptărilor legitime ale justiţiabililor angrenaţi în proceduri judiciare legate de aplicarea aceluiaşi act administrativ cu caracter normativ este, de asemenea, un argument de luat în seamă. Nu în ultimul rând, se observă că, deşi chestiunea de drept supusă analizei nu a fost direct tranşată în jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, totuşi, în toate deciziile relevante identificate la pct. 6.1 s-a ţinut seama de hotărârea judecătorească de anulare publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, „fie aplicându-se nemijlocit, cu consecinţa respingerii excepţiei de nelegalitate a aceleiaşi prevederi normative ca lipsite de obiect/interes, fie recunoscându-i-se puterea de lucru judecat“.72. În cadrul Deciziei nr. 4.380 din 12 decembrie 2007 (Dosarul nr. 6.681/1/2007) şi Deciziei nr. 2.391 din 3 mai 2022 (Dosar nr. 953/33/2018), ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-au reţinut următoarele: • Decizia nr. 4.380 din 12 decembrie 2007: ,,(...) Analizând aceste argumente, Înalta Curte constată, pe de o parte, că instanţa de fond nu a avut în vedere că articolele din Legea nr. 554/2004 pe care le-a analizat se referă la mai multe căi procedurale prin intermediul cărora pot fi solicitate despăgubiri pentru prejudiciul produs printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, considerat nelegal. Astfel, art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reglementează situaţia care constituie regula în contenciosul administrativ, aceea în care cererea de daune se formulează odată cu acţiunea principală îndreptată împotriva actului administrativ tipic sau asimilat, urmând soarta cererii principale. Articolul 19 se referă la o situaţie distinctă, în care persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri şi formulează această cerere pe cale separată, în termen de un an de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Pe de altă parte, este de reţinut că întreaga reglementare a acţiunii în contencios administrativ subiectiv conduce către ideea că acţiunea în răspundere patrimonială, chiar şi atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acţiunii principale îndreptate împotriva unui act nelegal sau refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim. (...) • Decizia nr. 2.391 din 3 mai 2022: (...) Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorităţii publice, în condiţiile prevăzute de Codul civil. Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 8, art. 11 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, care transpun în plan normativ prevederea cu rang de principiu cuprinsă în art. 52 din Constituţia României, se conturează regula acţiunii în contencios subiectiv de plină jurisdicţie, conţinând şi capătul de cerere privind plata de despăgubiri pentru repararea pagubei şi înlăturarea consecinţelor vătămătoare ale actului administrativ - tipic sau asimilat - nelegal. De aceea, calea procesuală reglementată prin art. 19 din lege este una de excepţie, la care ar trebui să se recurgă numai atunci când speţa oferă elemente apte să conducă la concluzia că reclamantul nu avea, în mod rezonabil, posibilitatea să cunoască întinderea pagubei încă de la data formulării acţiunii în anulare, în cadrul termenelor prevăzute în art. 11 din Legea nr. 554/2004. (…)“." VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României 73. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept pusă în discuţie. VIII. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului 74. În jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. IX. Punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 75. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, la momentul respectiv, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. X. Raportul asupra chestiunii de drept 76. Prin raportul asupra chestiunii de drept, întocmit conform art. 520 alin. (7) coroborat cu art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că în cauza de faţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, propunându-se soluţia respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 77. Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ţinută să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 78. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, au fost decelate, pe cale jurisprudenţială, următoarele condiţii de admisibilitate necesar a fi îndeplinite cumulativ: (i) existenţa unei chestiuni de drept; problema pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite; (ii) chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; (iii) chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei; noţiunea de „soluţionare pe fond“ trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să fie nouă; (v) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanţele. 79. Examinarea condiţiilor în care poate fi declanşat prezentul mecanism de unificare a practicii judiciare pune în evidenţă faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, doar unele dintre cerinţele legale mai sus enunţate se verifică. 80. Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite primele trei condiţii de admisibilitate, referitoare la existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel, învestit să judece cauza în ultimă instanţă, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea recursului formulat de municipiul Târgu Mureş împotriva Sentinţei nr. 248 din 3 mai 2022 pronunţate de Tribunalul Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal. 81. Totodată, din verificările efectuate se constată că este întrunită şi cerinţa ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate, precum şi faptul că nu există un recurs în interesul legii în curs de soluţionare privitor la această chestiune. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu exista, la momentul formulării punctului de vedere, practică judiciară care să justifice promovarea unui eventual recurs în interesul legii, în problema de drept care formează obiectul sesizării. 82. În concluzie, se constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de ordin procedural prevăzute de art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, urmând ca, în continuare, să se analizeze şi să se stabilească dacă problema juridică în discuţie are caracter de noutate şi dacă aceasta reprezintă o veritabilă chestiune de drept. 83. Înalta Curte reţine faptul că în cauză este deopotrivă îndeplinită condiţia noutăţii. În absenţa unei definiţii a noţiunii de „noutate“, verificarea acestei condiţii ţine de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluţionarea sesizării, astfel cum instanţa supremă a hotărât în mod constant în jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al Românii, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014). 84. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în jurisprudenţa sa anterioară (Decizia nr. 8 din 21 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 5 aprilie 2022), că este considerată îndeplinită condiţia noutăţii şi în ipoteza unor chestiuni noi de drept, generate de un act normativ mai vechi, în situaţia în care aplicarea unei norme vechi a devenit de actualitate şi nu există jurisprudenţă cu privire la interpretarea acesteia, sau dacă se impune clarificarea unei asemenea norme, într-un nou context legislativ din care rezultă dificultăţi de interpretare. Prin urmare, noutatea unei chestiuni de drept poate fi justificată atunci când se constată, în practica instanţelor de judecată, o dificultate a aplicării dispoziţiilor legale, de natură să creeze premisele apariţiei unei practici neunitare la nivel naţional, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. 85. În ceea ce priveşte prezenta cauză, din analiza practicii judiciare comunicate de curţile de apel, evocată în cadrul secţiunii a VI-a a prezentei decizii, se constată că, chiar dacă dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită nu sunt noi, problema de practică judiciară este relativ recentă şi nou-apărută în cazuistica instanţelor, fiind identificate doar două decizii ale Curţii de Apel Cluj în ceea ce priveşte chestiunea de drept supusă interpretării (Decizia nr. 6.695 din 14 septembrie 2012, pronunţată de Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi Decizia nr. 1.273 din 15 octombrie 2020, pronunţată de Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal). 86. În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept şi aceea ca problema pusă în discuţie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, în practica instanţei supreme s-a reţinut că aceasta trebuie să constea într-o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017, Decizia nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018, Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 36). 87. Sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei. 88. Astfel, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 şi 65) s-a mai reţinut că „problema eficienţei sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (...), reclamă (...) o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, şi nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. (...) Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conţinutului şi sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăţi care ar împiedica pronunţarea soluţiei şi nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (...)“. 89. Tot în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reţinut că, pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să justifice în mod real recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, este necesar să se constate „caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare“ (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42). 90. Prin urmare, în sensul normei de drept - art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, punctul de vedere al instanţei de trimitere trebuie să întrevadă explicit care este pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu. De asemenea, acesta trebuie să cuprindă o justificare a modului în care chestiunea de drept este susceptibilă de interpretări diferite, cerinţă neîndeplinită în cazul de faţă, întrucât instanţa de trimitere nu a arătat, de o manieră concretă şi explicită, în ce constă dificultatea de interpretare a acestor dispoziţii legale, neafirmând şi neargumentând caracterul îndoielnic, neclar, lacunar ori susceptibil de mai multe interpretări al normei legale, care face obiectul sesizării. 91. Dimpotrivă, din cadrul punctului de vedere exprimat de instanţa de trimitere în respectarea art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă reies argumente în favoarea unei singure soluţii, ceea ce nu este de natură să susţină teoria existenţei unei probleme dificile de drept, ce necesită implicarea instanţei supreme în vederea clarificării. 92. Examenul jurisprudenţial efectuat a relevat faptul că nu s-a cristalizat o jurisprudenţă în legătură cu chestiunea de drept supusă dezlegării, la solicitarea instanţei supreme, adresată curţilor de apel, fiind comunicate doar două hotărâri judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Cluj, ambele în favoarea interpretării menţionate la paragraful 52 din prezenta decizie. 93. Aceeaşi interpretare, însuşită, de altfel, şi de către instanţa de trimitere, rezultă, deopotrivă, din considerentele Deciziei nr. 22 din 24 iunie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, din cele ale Deciziei nr. 10 din 11 mai 2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv din cele ale deciziilor nr. 4.380 din 12 decembrie 2007 şi nr. 2.391 din 3 mai 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, menţionate la paragrafele 70-72 din prezenta decizie. 94. În plus, majoritatea punctelor de vedere exprimate de instanţele chestionate cu privire la problema de drept evidenţiată la paragraful 7 din prezenta decizie au fost în favoarea aceleiaşi interpretări redate la paragraful 52, existând doar două puncte de vedere contrare, nesusţinute de practică judiciară (la nivelul Curţii de Apel Craiova şi al Tribunalului Covasna), fără a fi însă motivate printr-o argumentaţie consistentă. 95. În aceste condiţii se constată că dezlegarea ce urmează a fi dată de Înalta Curte ar reprezenta chiar soluţia ce urmează a fi pronunţată în litigiul în care a fost formulată sesizarea. Este adevărat că, de regulă, hotărârea pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept anticipează în mare măsură soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauza în care este formulată sesizarea, ca o confirmare a legăturii de dependenţă între chestiunea de drept şi litigiul de fond, însă, în speţă, ar reprezenta o veritabilă dezlegare a litigiului respectiv. 96. Este necontestat faptul că şi chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări este susceptibilă de interpretări diferite, situaţie specifică însă oricărui litigiu dedus judecăţii, şi poate genera divergenţe de jurisprudenţă, care „constituie, prin natura lor, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având competenţă în raza lor teritorială“, iar „rolul unei instanţe supreme este tocmai să regleze aceste contradicţii de jurisprudenţă“ (Curtea Europeană a Drepturilor Omului: Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian împotriva României, paragraful 37; Hotărârea din 27 ianuarie 2009, Ştefan şi Ştef împotriva României, paragrafele 32-33; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 67). 97. A considera justificată intervenţia Înaltei Curţi în prezenta cauză echivalează cu acceptarea faptului că se poate recurge la acest mecanism de preîntâmpinare a apariţiei divergenţelor de jurisprudenţă ori de câte ori judecătorul va simţi nevoia unei validări cu privire la încadrarea unei anumite situaţii de fapt şi de drept în ipoteza reglementată de dispoziţia lipsită de echivoc a legii. 98. În concluzie, se apreciază că în prezenta sesizare, aşa cum s-a reţinut şi anterior în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, „nu există o dificultate sporită de interpretare şi aplicare a legii care să justifice angrenarea mecanismului hotărârii prealabile, ci, mai mult, o nevoie neexprimată expres de validare a unei anumite interpretări şi aplicări a dispoziţiilor legale. Or, nu acesta este rolul mecanismului hotărârii prealabile, întrucât există riscul ca, în numele dezideratului de asigurare a unei practici judiciare unitare, să fie deturnat scopul acestuia“ (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 74; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 45). 99. În concluzie, se reţine că cerinţa esenţială privind existenţa unei chestiuni de drept nu are în vedere o problemă de drept reală, dificilă, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a textului de lege invocat, ci instanţa de trimitere solicită instanţei supreme indirect să rezolve fondul cauzei deduse judecăţii, prin confirmarea punctului de vedere al instanţei de trimitere. 100. În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate vizând existenţa unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, prin care Înalta Curte să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 20 martie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 244/102/2021*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: În interpretarea dispoziţiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, sintagma „persoana vătămată“ are în vedere strict persoana care a solicitat anterior, în condiţiile art. 18 alin. (3) raportat la art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, anularea unui act administrativ normativ fără a solicita totodată şi acordarea despăgubirilor pentru daune materiale şi morale sau în noţiunea de „persoana vătămată“ se include, în sensul art. 19 din Legea nr. 554/2004, şi o persoană care solicită despăgubiri în raport de vătămarea cauzată de un act administrativ normativ anulat la cererea unui terţ? Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 iunie 2023. PREŞEDINTELE COMPLETULUI JUDECĂTOR MARIANA CONSTANTINESCU, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal Magistrat-asistent, Elena-Mădălina Ivănescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
