Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 672/1/2017
┌───────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Ionel Barbă │- preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completului│
├───────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Laura-Mihaela Ivanovici│- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├───────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Viorica Trestianu │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├───────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Cristian Daniel Oana │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├───────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Dana Iarina Vartires │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├───────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Emanuel Albu │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├───────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Florentina Dinu │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├───────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Mariana Constantinescu │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├───────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Eugenia Ion │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
└───────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul sesizării este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secţiile Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7.461/63/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009, se interpretează în sensul că: - pentru emiterea autorizaţiei de construire, în vederea intrării în legalitate a unei construcţii edificate anterior emiterii acesteia, sunt necesare exclusiv documentele prevăzute de această dispoziţie legală? sau se interpretează în sensul că: - sunt necesare atât documentele prevăzute de dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, cât şi cele prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare?" Magistratul-asistent prezintă referatul cu privire la obiectul sesizării, arătând că, la solicitarea instanţei supreme, numai câteva instanţe au transmis jurisprudenţă şi/sau puncte de vedere referitoare la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, din analiza acestora rezultând o singură orientare jurisprudenţială; se arată, de asemenea, că a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor, act care, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost comunicat părţilor, care nu şi-au exprimat punctul de vedere. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 23 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.461/63/2015, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009 (Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991) se interpretează în sensul că: - pentru emiterea autorizaţiei de construire, în vederea intrării în legalitate a unei construcţii edificate anterior emiterii acesteia, sunt necesare exclusiv documentele prevăzute de această dispoziţie legală? sau se interpretează în sensul că: - sunt necesare atât documentele prevăzute de dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, cât şi cele prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 50/1991)?" II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina 2. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 15.06.2015, cu nr. 7.461/63/2015, şi, ulterior - ca urmare a strămutării cauzei - pe rolul Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâţii UATC şi primarul municipiului C, a solicitat obligarea acestora să dispună intrarea în legalitate a imobilelor-construcţii situate în municipiul C, în sensul emiterii autorizaţiei de construire cu privire la acestea, în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, precum şi la plata unor daune materiale şi morale şi a cheltuielilor de judecată. 3. În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că s-a adresat unităţii administrativ-teritoriale pârâte, prin mai multe cereri, în cursul anului 2015, solicitând să dispună intrarea în legalitate a celor două imobile-construcţii. A invocat faptul că, de vreme ce prin documentaţiile respective a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 - pentru intrarea în legalitate a construcţiilor fără autorizaţie - în zonă existând şi alte construcţii edificate, cu şi fără autorizaţii, refuzul autorităţilor pârâte de a emite aceste acte administrative reprezintă o exercitare a unui drept de apreciere pe care legea nu îl recunoaşte şi un exces de putere, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004). 4. A susţinut reclamantul că atât Legea nr. 50/1991, cât şi Normele metodologice de aplicare a acestei legi instituie un termen de 30 de zile pentru emiterea autorizaţiei de construire, acest termen putând fi „decalat“, potrivit art. 46 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, numai în cazul emiterii unei notificări scrise din partea autorităţii publice, decalarea operând echivalent cu numărul de zile necesar solicitantului pentru a elabora, a depune şi înregistra modificările/completările aduse documentaţiei tehnice iniţiale, ca urmare a notificării; or, în speţă, a trecut termenul de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea solicitărilor, fără ca reclamantul să primească autorizaţiile solicitate. 5. Prin Sentinţa nr. 808 din 16 mai 2016, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâta UATC, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâţilor de societatea comercială B şi a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, obligând pârâţii să emită autorizaţia de construire în ceea ce priveşte imobilele-construcţii menţionate în acţiune; a fost respinsă cererea de obligare a pârâţilor la plata daunelor materiale şi morale. 6. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, care prevăd că, în situaţia în care construcţia realizată fără autorizaţie de construire întruneşte condiţiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administraţiei publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizaţii de construire în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun, numai în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerinţa esenţială de calitate „rezistenţă mecanică şi stabilitate“ privind starea structurii de rezistenţă în stadiul fizic în care se află construcţia, precum şi pentru cerinţa esenţială de calitate „securitatea la incendiu“, numai după emiterea Acordului de mediu, în condiţiile legii. 7. Ca atare, în condiţiile legislaţiei în domeniul construcţiilor, în situaţia în care o persoană edifică un imobil fără a deţine autorizaţie de construire prealabilă, organul competent al autorităţii administrative poate emite autorizaţia de construire sau poate aprecia că aceasta nu poate fi emisă, însă în niciuna dintre situaţii nu se poate refuza emiterea acestei autorizaţii doar pe considerentul că titularul dreptului real asupra construcţiei nu posedă certificat de urbanism. 8. De altfel, o asemenea cerinţă nu poate fi impusă, atât timp cât starea de fapt exclude existenţa unui asemenea certificat de urbanism, de vreme ce construcţia a fost edificată fără autorizaţie, iar certificatul de urbanism este solicitat în etapa premergătoare emiterii autorizaţiei. Legea enumeră care sunt actele sau demersurile necesare din partea autorităţii administrative în cazul emiterii autorizaţiei de construcţie după ce construcţia este finalizată, aşa cum este cazul speţei de faţă. 9. În primul rând, autoritatea administrativă va trebui să verifice dacă imobilul edificat fără autorizaţie întruneşte condiţiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent; în al doilea rând, se vor efectua verificări în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerinţa esenţială de calitate „rezistenţă mecanică şi stabilitate“ privind starea structurii de rezistenţă în stadiul fizic în care se află construcţia; în fine, al treilea aspect care trebuie urmărit priveşte cerinţa esenţială de calitate „securitatea la incendiu“, numai după emiterea Acordului de mediu, în condiţiile legii. 10. Or, arată instanţa de fond, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că autoritatea administrativă ar fi reţinut lipsa acestor înscrisuri. În situaţia în care aceste înscrisuri nu ar fi fost prezentate de reclamant, autoritatea administrativă i-ar fi adus acestuia la cunoştinţă despre necesitatea îndeplinirii acestor obligaţii, pentru a se depune înscrisurile de mai sus, însă în cauză singurul aspect pentru care pârâta UATC refuză emiterea autorizaţiei de construcţie este lipsa certificatului de urbanism. 11. Prin urmare, concluzionează instanţa de fond, în lipsa unor probe potrivit cărora nu este posibilă emiterea autorizaţiei, conform art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, este întemeiată cererea reclamantului. 12. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au declarat recurs toate părţile. 13. Intervenienta a arătat, în esenţă, că, deşi instanţa de judecată a reţinut situaţia certificatului de urbanism ca fiind o chestiune de fond care să atragă respingerea acţiunii ca neîntemeiată, şi nu ca inadmisibilă, totuşi, nu a unit excepţia cu fondul cererii. De asemenea a arătat că instanţa de fond a pronunţat sentinţa cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din Codul de procedură civilă, întrucât, fără efectuarea unei expertize de specialitate în urbanism, prin admiterea cererii de chemare în judecată, s-a erijat într-un adevărat serviciu de urbanism; totodată a arătat că instanţa de judecată nu şi-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 22 din Codul de procedură civilă, în temeiul căruia să ordone efectuarea unei asemenea expertize, şi nu a analizat îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, pe care l-a interpretat în mod restrictiv şi prin crearea unei situaţii de excepţie de la dispoziţiile art. 42-47 din aceleaşi norme, reţinând că situaţia în care se găseşte reclamantul nu necesită obţinerea în prealabil a unui certificat de urbanism, deşi o astfel de excepţie trebuia să fie expres prevăzută de lege. 14. A mai susţinut intervenienta că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a crea o situaţie mai favorabilă persoanei contraveniente, care a ridicat imobilul fără autorizaţia prevăzută de lege, prin excluderea etapei obţinerii certificatului de urbanism, a obţinerii avizelor solicitate prin acesta, a depunerii documentaţiei comune obţinerii autorizaţiei finale, precum şi taxelor ce trebuie plătite pentru obţinerea acestora, ci de a stabili ca documentaţia acesteia din urmă să prevadă, în mod suplimentar, şi actele prevăzute de art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991. 15. Pârâţii au formulat, în esenţă, aceleaşi critici ca şi intervenienta, susţinând, în plus, că cererile formulate de reclamant pentru obţinerea autorizaţiei de construire nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991, raportat la art. 46 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, iar răspunsul autorităţilor - de completare a documentaţiei, în primul rând cu certificatul de urbanism şi, ulterior, cu documentaţia tehnică - fiind unul justificat, soluţia dată cererii reclamantului este legală. 16. Reclamantul a arătat, în esenţă, că sentinţa atacată conţine considerente contradictorii, întrucât, deşi instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 şi că nu există niciun motiv de refuz al emiterii autorizaţiei, autoritatea încălcând prevederile legale invocate, tot instanţa de judecată a reţinut că aceasta nu a săvârşit nicio faptă ilicită, respingând cererea de acordare a daunelor. III. Normele de drept supuse interpretării 17. Legea nr. 50/1991: "ART. 7 (1) Autorizaţia de construire se emite pentru executarea lucrărilor de bază şi a celor aferente organizării executării lucrărilor, în cel mult 30 de zile de la data depunerii documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, care cuprinde, în copie, următoarele documente: a) certificatul de urbanism; b) dovada, în copie legalizată, a titlului asupra imobilului, teren şi/sau construcţii şi, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi şi extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel; c) documentaţia tehnică - D.T.; d) avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, după caz, punctul de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului şi, după caz, actul administrativ al acesteia; e)*** abrogată prin Legea nr. 261/2009; f) dovada privind achitarea taxelor aferente certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire. (…)" 18. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991: "ART. 59 Intrarea în legalitate (1) Organul de control care a sancţionat contravenţional pentru fapta de a se executa lucrări de construcţii fără autorizaţie sau cu încălcarea dispoziţiilor acesteia, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Lege, pe lângă oprirea executării lucrărilor, are obligaţia de a dispune luarea măsurilor necesare pentru încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie, într-un termen pe care îl va stabili prin procesul-verbal. (2) În vederea realizării prevederilor alin. (1), potrivit Legii, autoritatea administraţiei publice competentă să emită autorizaţia de construire/desfiinţare are obligaţia de a analiza modul în care construcţia corespunde reglementărilor din documentaţiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, urmând să dispună, după caz, menţinerea sau desfiinţarea construcţiilor realizate fără autorizaţie sau cu încălcarea prevederilor acesteia. (3) În situaţia în care construcţia realizată fără autorizaţie de construire întruneşte condiţiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administraţiei publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizaţii de construire în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun, numai în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerinţa esenţială de calitate «rezistenţă mecanică şi stabilitate» privind starea structurii de rezistenţă în stadiul fizic în care se află construcţia, precum şi pentru cerinţa esenţială de calitate «securitatea la incendiu», numai după emiterea Acordului de mediu, în condiţiile legii." IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept A. Intervenienta a arătat că dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 pot genera două interpretări de natură să creeze o practică judiciară neunitară în această materie: - o interpretare restrictivă, dată şi de instanţa de fond, potrivit căreia conform acestor prevederi normative documentaţia de obţinere a autorizaţiei de construire trebuie să conţină exclusiv documentele enumerate în cuprinsul normei în discuţie, respectiv referat de expertiză tehnică pentru cerinţa esenţială de calitate rezistenţă mecanică şi stabilitate în stadiul fizic în care se află construcţia, referat de expertiză tehnică pentru cerinţa esenţială de calitate securitatea la incendiu în stadiul fizic în care se află construcţia; în aceste condiţii, solicitantul unei astfel de autorizaţii de construire, după ce a realizat construcţia şi a fost sancţionat contravenţional, nu mai este obligat să depună documentaţia de obţinere a certificatului de urbanism şi, după obţinerea acestuia, să depună o altă documentaţie însoţită de acesta, dar şi anexele specifice obţinerii autorizaţiei de construire, în conformitate cu dispoziţiile generale ale Legii nr. 50/1991; – o interpretare extensivă, la care raliază, în sensul că dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 trebuie coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 50/1991, în sensul că persoana care a construit fără o autorizaţie de construire eliberată în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, după obţinerea certificatului de urbanism, trebuie să depună o cerere însoţită de toate actele necesare obţinerii autorizaţiei, la care se adaugă cele prevăzute de art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991; intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a crea o situaţie mai favorabilă persoanei contraveniente, care a ridicat imobilul fără autorizaţia prevăzută de lege, prin excluderea etapei obţinerii certificatului de urbanism, a obţinerii avizelor solicitate prin acesta, a depunerii documentaţiei comune obţinerii autorizaţiei finale, precum şi a taxelor ce trebuie plătite pentru obţinerea acestora, ci de a stabili ca documentaţia acesteia din urmă să prevadă, în mod suplimentar, şi actele prevăzute de art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991. B. Pârâţii nu au formulat un punct de vedere scris asupra cererii de sesizare, însă, în şedinţa publică din data de 17.01.2017, prin consilier juridic, au arătat că sunt de acord cu sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. C. Reclamantul nu a formulat un punct de vedere scris, însă, în aceeaşi şedinţă publică, a învederat că nu este de acord cu cererea de sesizare, întrucât interpretarea dispoziţiilor legale este clară. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 19. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând următoarele: este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; soluţionarea cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor legale şi normative ce constituie obiectul sesizării; chestiunea de drept este nouă şi asupra ei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei alte sesizări, în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării 20. Instanţa de trimitere şi-a exprimat opinia în sensul că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale şi normative în discuţie, pentru emiterea autorizaţiei de construire, în vederea intrării în legalitate a unei construcţii edificate anterior emiterii acesteia, sunt necesare atât documentele prevăzute de art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, cât şi cele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 50/1991. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 21. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate decizii relevante pentru dezlegarea problemei de drept ce face obiectul sesizării. 22. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată, în majoritate, au comunicat că nu au identificat jurisprudenţă referitoare la problema de drept supusă dezlegării, hotărâri şi/sau puncte de vedere referitoare la acest aspect transmiţând doar câteva instanţe. 23. Din analiza acestora rezultă că există o singură orientare jurisprudenţială referitoare la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, orientare conform căreia, pentru emiterea autorizaţiei de construire, în vederea intrării în legalitate a unei construcţii edificate anterior emiterii acesteia, sunt necesare atât documentele prevăzute de dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, cât şi cele prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 50/1991. 24. În acest sens s-au pronunţat, respectiv au opinat, următoarele instanţe: Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (sentinţele nr. 1.042 din 8.11.2016 şi nr. 1.201 din 25.11.2016), Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (sentinţele nr. 4.853 din 16.12.2015 şi nr. 2.632 din 07.12.2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (opinie), Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal (opinie şi Decizia nr. 640 din 12.05.2016), Tribunalul Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (opinie), Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal (opinie), Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (opinie), Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (opinie) şi Judecătoriile Galaţi şi Tecuci (opinie). 25. În sprijinul acestei soluţii s-a susţinut că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a crea o situaţie mai favorabilă persoanei contraveniente, care a ridicat imobilul fără autorizaţie de construire, prin excluderea etapei obţinerii certificatului de urbanism, a obţinerii avizelor solicitate prin acesta şi a depunerii documentaţiei comune obţinerii autorizaţiei finale. 26. O singură instanţă (Tribunalul Vrancea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal) şi-a exprimat opinia, neconcretizată într-o soluţie de speţă, potrivit căreia, în situaţia intrării în legalitate a unei construcţii edificate anterior emiterii autorizaţiei de construire, conform prevederilor de art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, nu mai este necesară depunerea întregii documentaţii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 50/1991. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene 27. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a instanţelor europene nu au fost identificate decizii relevante în privinţa chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 28. Prin Adresa nr. 800/C/1353/III-5/2017 din 24 aprilie 2017, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 29. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 30. Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele: 31. Înainte de cercetarea în fond a problemelor de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 32. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 33. Din conţinutul normei citate rezultă că, pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul a instituit o serie de condiţii, care se impun a fi întrunite cumulativ, după cum urmează: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – instanţa care a formulat sesizarea este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 34. Se constată că primele două condiţii sunt îndeplinite, întrucât cauza în care a fost invocată chestiunea de drept în dezbatere se află în curs de judecată la Curtea de Apel Craiova, instanţă ce a fost învestită cu soluţionarea unui recurs, într-un litigiu de contencios administrativ ce are ca obiect refuzul de emitere a autorizaţiei de construire în vederea intrării în legalitate, refuz considerat de reclamant ca fiind unul nejustificat, iar instanţa de trimitere urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă. 35. Din analiza actelor aflate la dosar se constată însă că celelalte condiţii nu sunt îndeplinite, după cum se va arăta în continuare. 36. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că procedura reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă are în vedere o problemă de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile, cu finalitatea împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016). 37. Aşadar, în contextul art. 519 din Codul de procedură civilă, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să decurgă din interpretarea unei dispoziţii legale, iar nu din aplicarea acesteia în circumstanţele particulare ale speţei, operaţiune ce constituie atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei. 38. Această constatare este valabilă şi pentru situaţia în care întrebarea face referire la mai multe prevederi legale. 39. Dacă prin sesizarea formulată nu se urmăreşte, însă, stabilirea înţelesului sau a conţinutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării sistematice a dispoziţiilor legale, se are în vedere doar aplicarea normei, cu scopul de a se identifica soluţia ce trebuie dispusă în cauză, nu se poate vorbi de o chestiune de drept, în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel că sesizarea este inadmisibilă. 40. În sesizarea ce face obiectul analizei de faţă, deşi instanţa de trimitere face referire expresă la interpretarea dispoziţiilor art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, se observă că nu se urmăreşte identificarea conţinutului conceptual al normei, ci stabilirea modului de aplicare a acesteia la situaţia de fapt din speţă, operaţiune ce excedează atribuţiile completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. 41. Trebuie remarcat că norma de drept supusă analizei este redactată cu suficientă claritate, nefiind semnalată existenţa unei dificultăţi în corelarea acesteia cu dispoziţiile Legii nr. 50/1991, actul normativ cu forţă juridică superioară pe baza şi în executarea căruia au fost emise Normele metodologice, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009. 42. Pe de altă parte, se observă că, şi în situaţia în care ar fi identificabilă o chestiune de drept ce ar putea face obiectul unei dezlegări din partea acestui complet, nu se poate reţine îndeplinirea condiţiei de admisibilitate a sesizării privind noutatea, întrucât norma de drept în discuţie şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, fiind interpretată unitar de către instanţele naţionale, aşa cum rezultă din analiza hotărârilor şi a punctelor de vedere transmise de acestea, efectuată la pct. VI din prezenta decizie. 43. Raţionamentul judiciar care a fundamentat soluţiile pronunţate în cauze similare s-a axat pe analiza de conţinut a normei supuse interpretării, dar şi pe corelarea acesteia cu dispoziţiile Legii nr. 50/1991. 44. Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din acelaşi cod, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7.461/63/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009, se interpretează în sensul că: - pentru emiterea autorizaţiei de construire, în vederea intrării în legalitate a unei construcţii edificate anterior emiterii acesteia, sunt necesare exclusiv documentele prevăzute de această dispoziţie legală? sau se interpretează în sensul că: - sunt necesare atât documentele prevăzute de dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, cât şi cele prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare?" Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2017. PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL IONEL BARBĂ Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
