Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vaszusz Mădălina-Mihaela în Dosarul nr. 832/91/2018 al Tribunalului Vrancea - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.278D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că autoarea excepţiei critică modalitatea de interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce intră exclusiv în competenţa instanţei învestite cu soluţionarea cauzei. Luarea măsurii procesuale constând în interceptarea unei persoane are drept premisă cunoaşterea şi respectarea competenţelor legale în realizarea actului procedural corespunzător. Eventuala atribuire neconformă a competenţelor procedurale ori o eventuală încălcare a legii nu poate fi convertită într-un temei de neconstituţionalitate. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocă Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, arătând că organele de urmărire penală sunt enumerate la art. 51 alin. (1) din Codul de procedură penală. Curtea a reţinut că este justificată opţiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art. 30 din Codul de procedură penală. Aşa fiind, textul criticat întruneşte cerinţele de claritate şi previzibilitate şi nu afectează dreptul la un proces echitabil, existând prevederi suficiente în raport cu care să se asigure respectarea regulilor de competenţă funcţională a organelor de cercetare penală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 832/91/2018, Tribunalul Vrancea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vaszusz Mădălina-Mihaela cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care aceasta a ridicat excepţia nulităţii absolute a procedeelor probatorii constând în supravegheri tehnice. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că sintagma „de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei“ este neconstituţională, încălcând prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 147 alin. (1) şi (2). Arată că, într-o interpretare gramaticală, enumerarea din textul criticat are un caracter disjunctiv, astfel că lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei ar putea fi o categorie distinctă de cea a organelor de cercetare penală. În acest context, invocă paragraful 34 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României. Arată că sintagma anterior menţionată este imprevizibilă, putând duce la interpretarea potrivit căreia supravegherea tehnică se poate realiza şi de către organe extrajudiciare, ceea ce contravine celor statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Or, deciziile instanţei de contencios constituţional sunt obligatorii atât pentru organele judiciare, cât şi pentru legiuitor, astfel încât nu este suficient ca persoana care efectuează supravegherea tehnică să facă parte din structurile poliţiei, ci trebuie ca aceasta să facă parte din poliţia judiciară. În condiţiile în care textul criticat permite ca punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică să fie realizată de către organe extrajudiciare se încalcă dreptul la un proces echitabil, lipsind garanţiile procesuale pe care numai organele de urmărire penală le pot oferi. Apreciază că în acest caz intervine sancţiunea nulităţii absolute, organelor extrajudiciare lipsindu-le competenţa funcţională şi cea materială de a pune în executare mandatele de supraveghere tehnică. 6. Tribunalul Vrancea - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Apreciază că textul criticat întruneşte exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, formularea acestuia fiind suficientă în raport şi cu legislaţia care reglementează în domeniu. Prin noua reglementare nu sunt afectate dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil cuprinse la art. 21 alin. (3) din Constituţie, atât timp cât există prevederi legale suficiente în raport cu care să se asigure respectarea dispoziţiilor de competenţă a organelor de urmărire penală. Dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, legiuitorul având în vedere în noua reglementare limitele de constituţionalitate stabilite prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, nefiind identificate elemente pe baza cărora să se poată aprecia că aceasta nu a fost respectată. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei.“ 11. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 21 alin. (3) referitor la accesul liber la justiţie şi art. 147 alin. (1) şi (2) referitor la deciziile Curţii Constituţionale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în varianta iniţială, art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală dispunea în sensul că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului“. Prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituţională. 13. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, paragraful 34, a constatat că actele îndeplinite de organele prevăzute la art. 142 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală reprezintă procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activităţii de supraveghere tehnică, ce constituie un mijloc de probă. Pentru aceste motive, organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmărire penală. Acestea din urmă sunt cele enumerate la art. 55 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale. 14. Cu acelaşi prilej, Curtea a subliniat importanţa faptului că, „în multe state ale Uniunii Europene, dispoziţiile codurilor de procedură penală, atunci când reglementează activitatea de supraveghere tehnică şi de punere în executare a acesteia, o fac prin norme clare şi previzibile şi vizează doar organele judiciare“ (paragraful 36). Totodată, Curtea a constatat că nicio reglementare din legislaţia naţională în vigoare, cu excepţia dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu conţine vreo normă care să consacre expres competenţa unui alt organ al statului, în afara organelor de urmărire penală, de a efectua interceptări, respectiv de a pune în executare un mandat de supraveghere tehnică (paragraful 47). 15. Prin urmare, Curtea a reţinut că este justificată opţiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art. 30 din Codul de procedură penală, precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, în condiţiile art. 55 alin. (5) din Codul de procedură penală. Această opţiune nu se justifică, însă, în privinţa includerii, în cuprinsul art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, a sintagmei „alte organe specializate ale statului“, neprecizate în cuprinsul Codului de procedură penală sau în cuprinsul altor legi speciale (paragraful 49). 16. Totodată, prin Decizia nr. 55 din 16 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022, paragraful 146, Curtea a constatat că stabilirea cu exactitate a organelor abilitate să realizeze punerea în executare a metodelor speciale de supraveghere tehnică este un element esenţial şi a subliniat necesitatea ca aceste organe să fie circumscrise sferei organelor judiciare, în speţă procurorul, organele de cercetare penală, lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, iar nu altor persoane/entităţi ale căror atribuţii se exercită în domenii care nu ţin de prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi de tragerea la răspundere a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. 17. Având în vedere cele reţinute prin deciziile anterior menţionate, Curtea apreciază că, pe de-o parte, a sancţionat din perspectivă constituţională sintagma „alte organe specializate ale statului“, iar, pe de altă parte, a enumerat organele care, potrivit rigorilor constituţionale, sunt îndrituite să realizeze punerea în executare a metodelor speciale de supraveghere tehnică. 18. În acest context, Curtea reţine că „lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei“ sunt menţionaţi expres de către instanţa de contencios constituţional în categoria acelor organe care pot efectua punerea în executare a metodelor speciale de supraveghere tehnică cu respectarea exigenţelor constituţionale incidente. Aşa fiind, Curtea apreciază că textul criticat este în concordanţă cu jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în materie şi nu contravine prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră efectul imediat şi general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. 19. În ceea ce priveşte lipsa de claritate şi previzibilitate a sintagmei „lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei“, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 20. Aplicând aceste considerente la speţa de faţă, Curtea reţine că, potrivit art. 55 alin. (1) lit. b) şi alin. (4) din Codul de procedură penală, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare sunt organe de urmărire penală, ale căror atribuţii sunt îndeplinite de lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor anume desemnaţi în condiţiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori avizul procurorului desemnat în acest sens. Totodată, potrivit art. 55 alin. (6) din acelaşi act normativ, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale îşi desfăşoară activitatea de urmărire penală sub conducerea şi supravegherea procurorului. În acest context, Curtea observă că legiuitorul a adoptat Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 24 aprilie 2014, care reglementează, astfel cum sugerează şi titlul actului normativ, organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, precum şi modalitatea de desemnare în poliţia judiciară. Totodată, prin Legea nr. 360/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, este reglementat statutul poliţistului. 21. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că, din coroborarea actelor normative anterior menţionate, se pot determina înţelesul sintagmei „lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei“, precum şi persoanele care pot face parte din această categorie, fiind respectate exigenţele constituţionale referitoare la claritatea şi previzibilitatea actelor normative. 22. În ceea ce priveşte incidenţa sancţiunii nulităţii absolute în cazul punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică de către organe care nu sunt abilitate potrivit legii, Curtea reţine că dispoziţiile art. 280-282 din Codul de procedură penală reglementează materia nulităţilor în procesul penal, precum şi efectele constatării acesteia. Totodată, Curtea constată că, prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională. Totodată, prin Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1013 din 21 decembrie 2017, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea din oficiu a nulităţii relative, este neconstituţională. 23. În acest context, Curtea observă că analiza modalităţii de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică şi stabilirea incidenţei nulităţii absolute în acest caz sunt chestiuni ce intră în competenţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei judecătoreşti, după caz, în condiţiile legii, Curtea Constituţională neputând analiza aceste aspecte. 24. Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că nu este competentă să se pronunţe cu privire la modul de aplicare a legii de către organele de urmărire penală (Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, şi Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23). Atât interpretarea conţinutului normelor juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situaţia de fapt dedusă judecăţii, cât şi aprecierea legalităţii activităţii desfăşurate de către organele de urmărire penală sunt, în speţă, de competenţa judecătorului de cameră preliminară (Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14, şi Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragraful 14). 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vaszusz Mădălina-Mihaela în Dosarul nr. 832/91/2018 al Tribunalului Vrancea - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Vrancea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
