Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 438 din 28 iunie 2018  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 127 din Codul penal raportate la art. 114 din Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 438 din 28 iunie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 127 din Codul penal raportate la art. 114 din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 942 din 7 noiembrie 2018

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 127 din Codul penal raportate la art. 114 din Codul penal, excepţie ridicată de Marian Bogdan Grecu în Dosarul nr. 6.757/740/2016/a1.2 al Judecătoriei Alexandria şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.361D/2016.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 450 din 28 iunie 2016.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 22 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.757/740/2016/a1.2, Judecătoria Alexandria a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 127 din Codul penal raportate la art. 114 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Marian Bogdan Grecu cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive în procedura de cameră preliminară.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (12) şi (13)  privind legalitatea pedepsei şi caracterul penal al sancţiunii privative de libertate, întrucât permit arestarea preventivă a unui minor, în condiţiile în care faţă de minor se poate lua numai o măsură educativă. În acest sens, arată că noul Cod penal, spre deosebire de Codul penal din 1969, nu mai prevede pedeapsa închisorii - ca sancţiune penală - pentru infracţiunile săvârşite în perioada minorităţii, ci stabileşte numai măsuri educative, neprivative sau privative de libertate, care sunt sancţiuni de drept penal şi se execută după rămânerea definitivă a hotărârii prin care au fost dispuse. Consideră că reţinerea şi arestarea preventivă sunt „sancţiuni penale“, astfel că acestea nu ar trebui să se deducă, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 72 din Codul penal, din durata măsurilor educative privative de libertate, care sunt sancţiuni de drept penal.
    6. Judecătoria Alexandria apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, judecătorul de cameră preliminară arată că scopul arestului preventiv este acela al realizării instrucţiei penale, prin prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către suspect sau inculpat, prevenirea sustragerii acestuia de la urmărirea penală sau de la judecată, prevenirea distrugerii sau a ascunderii probelor, a influenţării martorilor etc. Or, măsurile educative, privative sau neprivative de libertate, sunt dispuse de către instanţa de judecată în scopul tragerii la răspundere penală a minorului care a săvârşit infracţiuni. Aşadar, măsura arestului preventiv are un rol specific, diferit de cel al măsurilor educative. Măsurile analizate fac parte din categorii diferite şi au finalităţi diferite, neexistând raţiuni pentru care condiţiile în care acestea pot fi dispuse să fie identice.
    7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că reţinerea şi arestarea preventivă constituie măsuri preventive, iar nu pedepse. Aşadar, textele de lege criticate reglementează regimul măsurii arestării preventive în cazul minorilor, fără a crea posibilitatea aplicării unei pedepse în afara legii.
    9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 50 din 16 februarie 2016 şi nr. 450 din 28 iunie 2016.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală, modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016, precum şi dispoziţiile art. 127 din Codul penal raportate la art. 114 din Codul penal. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
    - Art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală: „Reţinerea şi arestarea preventivă pot fi dispuse faţă de un minor, în mod excepţional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii şi dezvoltării acestuia nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii.“;
    – Art. 114 din Codul penal:
    "(1) Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.
(2) Faţă de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:
    a) dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat;
    b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.“; "

    – Art. 127 din Codul penal: „În cazul măsurilor educative privative de libertate, dispoziţiile art. 71-73 se aplică în mod corespunzător.“

    13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (12) şi (13) privind legalitatea pedepsei şi caracterul penal al sancţiunii privative de libertate.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare.
    15. Astfel, prin Decizia nr. 50 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 223 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii. Conform prevederilor art. 223 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, arestarea preventivă poate fi dispusă atunci când inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte; când inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament; când inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta; precum şi atunci când există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni (paragrafele 13 şi 14).
    16. De asemenea, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală - astfel cum acestea au fost modificate, ulterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 50 din 16 februarie 2016, prin Legea nr. 49/2018 privind precursorii de explozivi, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 2 martie 2018) -, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de droguri, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infracţiune privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
    17. În considerentele Deciziei nr. 50 din 16 februarie 2016, mai sus menţionate, Curtea a reţinut că scopul măsurii arestării preventive este acela al realizării instrucţiei penale, prin prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către inculpat, prevenirea sustragerii acestuia de la urmărirea penală sau de la judecată, prevenirea distrugerii sau a ascunderii probelor, a influenţării martorilor etc. Aşa fiind, dispoziţiile art. 243 din Codul de procedură penală nu prevăd, cu privire la dispunerea măsurii arestării preventive faţă de minori, condiţii speciale referitoare la infracţiunile săvârşite, prevăzând doar că reţinerea şi arestarea preventivă pot fi dispuse şi faţă de un minor, în mod excepţional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii şi dezvoltării acestuia nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii (paragrafele 15 şi 16).
    18. Pornind de la cele reţinute prin decizia citată anterior, Curtea observă că, în condiţiile asigurării proporţionalităţii între efectele pe care această măsură le poate avea asupra personalităţii şi dezvoltării minorului şi scopul urmărit, arestarea preventivă poate fi dispusă faţă de inculpatul minor ori de câte ori judecătorul de drepturi şi libertăţi (în cursul urmăririi penale), judecătorul de cameră preliminară (în procedura de cameră preliminară) sau instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza (în cursul judecăţii) consideră că este nevoie. Posibilitatea dispunerii arestării preventive în cazul infractorilor minori, prevăzută de dispoziţiile art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală, apare ca fiind justificată în raport cu finalitatea urmărită prin luarea măsurii arestării preventive, respectiv realizarea instrucţiei penale şi apărarea ordinii şi a siguranţei publice. Astfel, aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „România este stat de drept […]“, impun legiuitorului obligaţia de a lua măsuri în vederea apărării ordinii şi a siguranţei publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul reducerii fenomenului infracţional, inclusiv a delincvenţei juvenile, cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen. Prin urmare, legiuitorul trebuie să asigure un just echilibru între interesul individual al minorului şi interesul general al societăţii de a-i găsi şi trage la răspundere penală pe autorii infracţiunilor şi de a preveni atingerile ce pot fi aduse ordinii şi siguranţei publice, echilibru care este absolut necesar în scopul apărării valorilor constituţionale (Decizia nr. 44 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 21 aprilie 2016, paragraful 22).
    19. Cu privire la măsurile educative ce pot fi dispuse în cazul infractorilor minori, Curtea constată că prevederile art. 114 alin. (1) din Codul penal instituie regula conform căreia faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. De la această regulă, dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi art. 114 din Codul penal reglementează două excepţii, prevăzând că faţă de infractorul minor pot fi luate măsuri educative privative de libertate în următoarele cazuri: dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat; şi atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă. Măsurile educative neprivative de libertate ce pot fi luate faţă de infractorii minori sunt, conform prevederilor art. 115 alin. (1) pct. 1 din Codul penal, stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârşit de săptămână şi asistarea zilnică. Măsurile educative privative de libertate care pot fi luate faţă de minori sunt, potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. (1) pct. 2 din Codul penal, internarea într-un centru educativ şi internarea într-un centru de detenţie. Măsurile educative, privative sau neprivative de libertate, anterior arătate, sunt dispuse de către instanţa de judecată în scopul tragerii la răspundere penală a minorului care a săvârşit infracţiuni.
    20. Din analiza regimului juridic al răspunderii penale a minorilor, Curtea, prin Decizia nr. 50 din 16 februarie 2016, citată anterior, a constatat că, în privinţa infractorilor minori care nu au mai săvârşit infracţiuni, pot fi dispuse măsuri educative privative de libertate doar în cazul săvârşirii de către aceştia a unor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă. Acest ultim aspect nu implică însă condiţionarea aplicării măsurii arestării preventive în cazul minorilor de îndeplinirea condiţiei săvârşirii unei infracţiuni pedepsite de legea penală cu închisoarea de cel puţin 7 ani sau cu detenţiunea pe viaţă, întrucât măsura arestării preventive are un rol specific, diferit de cel al măsurilor educative (paragraful 22).
    21. Astfel, măsura arestării preventive poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii, în timp ce măsura educativă este luată de către instanţa de judecată în urma constatării săvârşirii de către minor a unei infracţiuni. Măsura arestării preventive are ca scop realizarea instrucţiei penale şi apărarea ordinii şi a siguranţei publice, în timp ce măsurile educative sunt luate în scopul tragerii la răspundere penală a minorilor care săvârşesc infracţiuni. Aşa fiind, măsurile analizate fac parte din categorii diferite şi au finalităţi diferite.
    22. Din cele reţinute prin decizia mai sus menţionată reiese că, deşi regimul sancţionator aplicabil infractorului minor trebuie să fie diferit faţă de cel aplicabil infractorului major - minorul beneficiind de o anumită clemenţă din partea legiuitorului, care derivă din starea de minoritate, respectiv din discernământul aflat în formare la momentul săvârşirii infracţiunii -, în ceea ce priveşte însă posibilitatea dispunerii măsurii arestării preventive a inculpatului minor, interesul particular al acestuia trebuie pus în balanţă cu interesul general al statului de a-i ocroti pe cetăţenii săi, având în vedere că nu este exclus ca un inculpat minor să prezinte un grad de pericol social concret la fel de ridicat ca şi un inculpat major care a săvârşit o infracţiune similară şi a fost arestat preventiv.
    23. Mai mult, Curtea observă că prin inculpat minor se înţelege, aşa cum reiese din art. 134 alin. (1) din Codul penal, inculpatul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, chiar dacă el împlineşte vârsta de 18 ani anterior soluţionării definitive a cauzei penale. Aşadar, dispoziţiile art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală se aplică şi inculpatului - arestat preventiv pentru o infracţiune săvârşită în timpul minorităţii - care devine major anterior momentului pronunţării hotărârii definitive prin care se dispune luarea unei măsuri educative.
    24. Pe de altă parte, Curtea reţine că măsura arestării preventive poate fi dispusă faţă de un inculpat minor numai în mod excepţional, şi anume cu verificarea condiţiei instituite de art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală, aceea ca efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii şi dezvoltării inculpatului minor să nu fie disproporţionate faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii. Totodată, luarea unei noi măsuri de arestare preventivă faţă de inculpatul minor care a mai fost arestat preventiv în aceeaşi cauză se poate dispune, potrivit art. 243 alin. (1) coroborat cu art. 238 alin. (3) din Codul de procedură penală, numai dacă au intervenit temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate.
    25. Având în vedere, pe de o parte, garanţiile instituite de Codul de procedură penală în materia arestării preventive a inculpatului minor, iar, pe de altă parte, faptul că lăsarea în libertate a unui inculpat minor poate crea o stare de pericol pentru ordinea şi siguranţa publică, Curtea constată că prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie privind statul de drept, în componentele sale referitoare la apărarea ordinii publice şi a siguranţei publice, reclamă ca judecătorul de drepturi şi libertăţi (în cursul urmăririi penale), judecătorul de cameră preliminară (în procedura de cameră preliminară) sau instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza (în cursul judecăţii) să poată aprecia dacă există temeiuri care justifică luarea măsurii arestării preventive a inculpatului minor şi să poată dispune o atare măsură, în condiţiile reglementate de dispoziţiile art. 243 din Codul de procedură penală. Astfel, alin. (3) al acestui text de lege prevede că, la stabilirea duratei pentru care se ia măsura arestării preventive, se are în vedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra luării, prelungirii sau menţinerii acestei măsuri.
    26. Aşa fiind, dispoziţiile art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 127 din Codul penal raportate la art. 114 din Codul penal nu aduc nicio atingere prevederilor art. 23 din Constituţie, întrucât există situaţii care justifică arestarea inculpatului minor, iar, în cazul soluţionării cauzei penale prin luarea unei măsuri educative privative de libertate, devin aplicabile dispoziţiile art. 72 din Codul penal cu privire la computarea duratei măsurii preventive privative de libertate.
    27. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 450 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016.
    28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Bogdan Grecu în Dosarul nr. 6.757/740/2016/a1.2 al Judecătoriei Alexandria şi constată că dispoziţiile art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 127 din Codul penal raportate la art. 114 din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Alexandria şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2018.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Oana Cristina Puică

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016