Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 437 din 24 septembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 437 din 24 septembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 272 din 27 martie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora   │-                 │
│Pop                │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de Cosmina Ionela Floarea şi Rogier Pieter van der Meijden în Dosarul nr. 1.909/85/2019 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 784D/2020.
    2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei Rogier Pieter van der Meijden, prin domnul avocat Mihnea Novac din cadrul Baroului Cluj. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, domnul avocat Radu Chiriţă din cadrul Baroului Cluj a depus, pentru autorul excepţiei Rogier Pieter van der Meijden, un memoriu prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat Mihnea Novac, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată. Se susţine că premisa de la care pleacă Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este una insuficientă. În această decizie se face vorbire despre un transport continuu de droguri transfrontalier, dar se pleacă de la premisa că acest transport ar viza două fapte distincte. Or, în motivarea deciziei anterior menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală arată că faptele prevăzute la art. 2 din Legea nr. 143/2000 ar putea fi reţinute în absenţa celor reglementate la art. 3 din aceeaşi lege (aspect care nu este contestat de autorul excepţiei), dar şi că, în anumite circumstanţe, faptele prevăzute la art. 3 anterior menţionat ar putea fi reţinute în absenţa celor enumerate la art. 2 din Legea nr. 143/2000, această din urmă soluţie fiind cea contestată de autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Este invocată, printre altele, jurisprudenţa instanţelor naţionale. Se susţine că în nicio situaţie nu pot fi importate, exportate sau scoase din ţară droguri fără ca acestea să fie transportate, deţinute sau procurate ori supuse altor acţiuni la care se referă dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 143/2000. Se susţine, în acest context, că sintagma „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor“ din cuprinsul art. 2 anterior menţionat este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind contrară prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 23 alin. (12) din Constituţie.
    5. Este invocată jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale prin care se indică faptul că acţiunile enumerate la art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu ar fi cuprinse în sfera de aplicare a prevederilor art. 2 din aceeaşi lege. Cu toate acestea, întotdeauna când sunt introduse droguri în ţară, acestea sunt cel puţin deţinute. Se arată că, în situaţia premisă a cauzei în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, autorul excepţiei a fost acuzat de deţinerea în străinătate a unui kilogram de cocaină pe care ar fi introdus-o în ţară prin intermediul altor persoane, ordonând practic acest transport. Or, potrivit interpretării criticate în prezenta cauză, indiferent de felul în care au fost introduse în ţară respectivele droguri, autorul excepţiei ar fi fost inevitabil acuzat de un concurs de fapte, atâta vreme cât a deţinut drogurile şi le-a transportat prin intermediul altor persoane.
    6. Se susţine că în ipoteza mai sus arătată ne aflăm în prezenţa unui concurs de calificări, nu a unui concurs de norme penale, soluţie care este redundantă, întrucât art. 3 din Legea nr. 143/2000 înglobează în totalitate faptele prevăzute la art. 2 din acelaşi act normativ.
    7. Este invocată, de asemenea, Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018, paragrafele 26-30, prin care, într-o situaţie similară, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate.
    8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Este invocată, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 263 din 24 aprilie 2018.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    9. Prin Încheierea din 25 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.909/85/2019, Tribunalul Sibiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de Cosmina Ionela Floarea şi Rogier Pieter van der Meijden într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorilor excepţiei sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de droguri prevăzute la art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate, întrucât, în cazul în care fapta săvârşită constă într-un transport unic de droguri efectuat în mai mult de un singur stat, acestea conduc la o dublă incriminare a faptei comise, în sarcina inculpatului putând fi reţinută atât infracţiunea prevăzută la art. 3 din Legea nr. 143/2000, cât şi infracţiunea reglementată la art. 2 din acelaşi act normativ.
    11. Se susţine, în acest sens, că, din punctul de vedere al formei în care a fost construit elementul material al infracţiunii de trafic internaţional de droguri, faptele incriminate la art. 2 şi cele incriminate la art. 3 din Legea nr. 143/2000 ar putea părea diferite. Cu toate acestea, se susţine că, trecând peste aspectele formale, în mod practic, se poate sesiza că în cazul infracţiunii reglementate la art. 3 din legea anterior menţionată avem de-a face cu un element material cvasisimilar elementului material al infracţiunii de trafic de droguri prevăzute la art. 2 anterior menţionat, singurul aspect suplimentar fiind reprezentat de existenţa a minimum două state în raport cu care se desfăşoară activitatea infracţională, activitate care presupune tranzitarea frontierei de stat. Se subliniază faptul că diferenţa anterior menţionată este şi singura existentă între cele două incriminări şi că, în realitate, dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 143/2000 implică dimensiunea naţională a faptelor incriminate prin cele două norme penale analizate, în timp ce prevederile art. 3 presupun o perspectivă internaţională a comiterii aceloraşi fapte. În aceste condiţii, se susţine că a reţine în concurs cele două infracţiuni, în ipoteza unei acţiuni de transport unic ce implică mai mult de un singur stat, conduce la o dublă sancţionare a subiectului activ pentru aceeaşi faptă.
    12. De asemenea, se susţine că, din punct de vedere juridic, există un concurs de norme penale (concurs de calificări), dispoziţiile art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 având vocaţia de a fi aplicate cu privire la aceeaşi faptă - acţiunea unică de transport de droguri de mare risc pe teritoriul mai multor state. Mai mult, se arată că cele două articole analizate constituie calificări redundante, întrucât elementul material al infracţiunii reglementate la art. 3 din Legea nr. 143/2000 acoperă, prin sfera sa de aplicare, elementul material al infracţiunii prevăzute la art. 2 din acelaşi act normativ. Se observă, aşadar, că dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 143/2000 constituie norma absorbantă şi, totodată, norma cu caracter special, care se va aplica cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 143/2000, art. 3 anterior menţionat reglementând, de asemenea, o infracţiune mai gravă, cu un element material complex.
    13. Se arată că au mai existat ipoteze juridice similare, spre exemplu, în cazul infracţiunii de evaziune fiscală şi al infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi de uz de fals, situaţie în privinţa căreia, prin Decizia nr. 21 din 6 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că fapta de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prin folosirea de facturi şi chitanţe fiscale falsificate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constituie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Un alt exemplu este cel al infracţiunilor de viol şi de agresiune sexuală, în cazul cărora legiuitorul a intervenit prevăzând la art. 219 alin. (4) din Codul penal că, dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârşirea actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) şi (2) din Codul penal, fapta constituie viol.
    14. Or, se susţine că, in concerto, elementul material al infracţiunilor prevăzute la art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 coincide, în ipoteza analizată fiind aplicabile aceleaşi raţionamente care au stat la baza soluţiilor jurisprudenţiale şi, respectiv, legislative mai sus invocate.
    15. Se susţine că, pentru motivele mai sus analizate, într-o interpretare contrară celei arătate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 143/2000 contravin principiului legalităţii incriminării şi a pedepsei, astfel cum acesta este prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituţie şi la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind, totodată, lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, standarde de calitate a legii impuse prin dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5).
    16. Tribunalul Sibiu - Secţia penală arată că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, fără a-şi exprima opinia cu privire la fondul acesteia, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), aleart. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate Curtea deduce însă că autorii critică, în realitate, dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 18 mai 2017.
    21. Prin Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că „în interpretarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acţiunea unică continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin şi pe teritoriul României, fără drept, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 3 din acelaşi act normativ, în concurs formal (ideal)“.
    22. La data invocării excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 aveau următorul conţinut: „Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.“
    23. Ulterior invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au fost modificate prin prevederile art. I pct. 4 din Legea nr. 45/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 2 martie 2023.
    24. Având însă în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în redactarea în vigoare la data invocării prezentei excepţii, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
    25. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii şi ale art. 23 alin. (12) privind principiul legalităţi incriminării şi a pedepsei, precum şi prevederilor art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei.
    26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat, de principiu, că o hotărâre prealabilă pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (respectiv o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii) nu poate constitui eo ipso obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece instanţa de contencios constituţional, în acord cu prevederile art. 146 din Legea fundamentală, nu are competenţa de a cenzura constituţionalitatea hotărârilor judecătoreşti, indiferent că sunt pronunţate în dezlegarea unor pricini de drept comun ori în vederea interpretării şi aplicării unitare a legii (a se vedea Decizia nr. 418 din 22 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 9 martie 2023, paragraful 16). Însă interpretarea care se poate aduce normei juridice de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin deciziile în care soluţionează recursuri în interesul legii, precum şi prin hotărârile prealabile pronunţate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să ţină cont de exigenţa de ordin constituţional cuprinsă în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie (a se vedea Decizia nr. 418 din 22 septembrie 2022, precitată, paragraful 16).
    27. De asemenea, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa referitoare la contestarea constituţionalităţii normelor în interpretarea dată acestora prin decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a dezvoltat o analiză în două trepte, prima vizând respectarea competenţei sale prevăzute de Constituţie, iar cea de-a doua referitoare la raportarea la dispoziţiile Constituţiei a conţinutului normativ astfel determinat al normei criticate (Decizia nr. 509 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 13 noiembrie 2020, paragraful 15). Astfel, ca premisă a analizei sale cu privire la constituţionalitatea textelor criticate în interpretarea dată de instanţa supremă, Curtea Constituţională trebuie să stabilească mai întâi dacă această interpretare se încadrează în limitele art. 126 alin. (3) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 874 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 3 martie 2022, paragraful 21, şi Decizia nr. 124 din 21 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 21 iulie 2023, paragraful 13).
    28. În cauză, Curtea urmează să analizeze dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a realizat o veritabilă operă de interpretare a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ţinând seama de faptul că, prin decizia antereferită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că acţiunea unică continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin şi pe teritoriul României, fără drept, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 3 din acelaşi act normativ, în concurs formal (ideal).
    29. Dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 143/2000 prevăd că: „(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.“, iar cele ale art. 3 din Legea nr. 143/2000 prevăd că: „(1) Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.“
    30. Având în vedere conţinutul normelor de incriminare analizate, Curtea constată că aprecierea acţiunii unice continue de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României ca întrunind elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000, în concurs ideal, sau al infracţiunii unice prevăzute de art. 3 din aceeaşi lege reprezintă o operaţiune raţională de interpretare a dispoziţiilor legale anterior menţionate realizată de către o instanţă judecătorească, fără relevanţă constituţională. Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat soluţia anterior menţionată cu respectarea şi în limitele competenţei prevăzute la art. 126 alin. (3) din Constituţie, conform căreia „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale“.
    31. Fiind stabilit faptul că acţiunea unică continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin şi pe teritoriul României, fără drept, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 3 din acelaşi act normativ, în concurs formal (ideal), Curtea urmează să analizeze dacă dispoziţiile legale antereferite, în această configuraţie normativă determinată prin decizia instanţei supreme, respectă exigenţele art. 1 alin. (5) şi ale art. 23 alin. (12) din Constituţie, precum şi prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenţie.
    32. Cu privire la evaluarea constituţionalităţii prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în interpretarea dată prin Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, din perspectiva normei constituţionale de la art. 1 alin. (5) şi a prevederilor art. 7 paragraful1 din Convenţie, Curtea reţine că prin Decizia nr. 263 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 26 iulie 2018, a fost respinsă, ca neîntemeiată, o excepţie de neconstituţionalitate motivată în mod similar.
    33. Prin Decizia nr. 263 din 24 aprilie 2018, precitată, paragrafele 15-21, Curtea a reţinut că din interpretarea sistematică a celor două dispoziţii legale anterior menţionate rezultă că legiuitorul a înţeles să sancţioneze, prin prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, faptele enumerate exemplificativ în cuprinsul normei anterior menţionate, iar prin art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, operaţiunile care conferă activităţii de trafic de droguri un caracter internaţional. Astfel, elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 constă în săvârşirea oricărei fapte dintre cele enumerate în cuprinsul normei de incriminare analizate sau a altor operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, mai puţin cele de introducere şi scoatere din ţară, de import şi export de droguri de risc, care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege.
    34. Aşa fiind, Curtea a constatat că faptele incriminate prin normele de drept penal mai sus analizate sunt diferite, motiv pentru care conţinutul prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu se suprapune cu cel al art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. De asemenea, infracţiunea de introducere sau scoatere din ţară, precum şi de import ori export de droguri de risc nu absoarbe în conţinutul său constitutiv fapte incriminate prin prevederile art. 2 alin. (1) din legea analizată. Dimpotrivă, realizarea unor activităţi de trafic de droguri de risc, care presupun atât acte dintre cele incriminate la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cât şi acte de introducere sau scoatere din ţară ori de import sau export al unor astfel de droguri, poate determina reţinerea unui concurs între infracţiunile reglementate prin cele două texte de lege analizate. Totodată, având în vedere diferenţele existente între latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi cea a infracţiunii prevăzute la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea nu a putut reţine că aceasta din urmă constituie o formă agravată a celei dintâi, reglementarea de către legiuitor a unor limite speciale mai mari ale pedepsei, în cazul infracţiunii de la art. 3 alin. (1) anterior menţionat, datorându-se pericolului sporit pe care faptele de introducere sau scoatere din ţară, de import şi de export de droguri de risc îl prezintă pentru valorile sociale ocrotite prin Legea nr. 143/2000, precum şi pentru cele referitoare la frontiera de stat.
    35. În cuprinsul aceleiaşi decizii Curtea a făcut trimitere la considerentele Deciziei nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că acestea constituie un alt argument, potrivit căruia faptele incriminate la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu sunt absorbite de elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate la art. 3 din aceeaşi lege.
    36. Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 întrunesc cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate impuse de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, permiţând destinatarilor legii penale să îşi adapteze conduita în funcţie de exigenţele lor şi, totodată, să prevadă consecinţele faptelor din domeniul traficului şi al consumului ilicit de droguri pe care le săvârşesc.
    37. Pentru aceleaşi considerente, Curtea a reţinut că textul criticat este în acord cu exigenţele principiului legalităţii incriminării, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituţie şi la art. 7 din Convenţie. În aceste condiţii, Curtea a statuat că susţinerile referitoare la crearea, prin prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a unor confuzii în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor de trafic şi consum ilicit de droguri de către organele judiciare vizează, mai degrabă, domeniul interpretării şi aplicării textului criticat.
    38. Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 263 din 24 aprilie 2018, Curtea Constituţională reiterează cele reţinute prin Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, paragraful XIII, lit. B, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a arătat că elementul material al laturii obiective a fiecăreia dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 are o existenţă de sine stătătoare, motiv pentru care acţiunea de introducere de droguri în ţară şi aceea de transport de droguri pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României constituie infracţiuni distincte, prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs, chiar şi atunci când sunt săvârşite de aceeaşi persoană şi sunt constatate cu acelaşi prilej. S-a observat, totodată, că modalitatea de reglementare a celor două norme de incriminare denotă intenţia legiuitorului de a pedepsi în mod distinct faptele privind tranzitarea limitelor teritoriale ale ţării, ce prezintă un grad de pericol social mai ridicat.
    39. Prin aceeaşi decizie, Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, precitată, este invocată jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, respectiv Decizia nr. 4.150 din 11 decembrie 2009, prin care soluţia absorbţiei infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000 (în modalitatea transportului) în infracţiunea prevăzută în art. 3 din acelaşi act normativ a fost respinsă, reţinându-se că fapta de introducere în ţară şi aceea de deţinere şi transport de droguri constituie infracţiuni distincte, prevăzute în art. 3 şi 2 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs, cea dintâi neabsorbind-o pe cea din urmă. În considerentele acestei decizii de speţă s-a reţinut că cele două infracţiuni diferă în ceea ce priveşte obiectul juridic şi elementul material al laturii obiective şi că nu este obligatoriu ca introducerea drogurilor în ţară şi apoi transportul acestora către altă graniţă, cu scopul de a fi scoase din ţară, să se realizeze de aceeaşi persoană; prin aceeaşi decizie s-a menţionat că, chiar dacă inculpatul este cel care a trecut drogurile prin vamă, reţinerea celor două infracţiuni în concurs este corectă, una nefiind absorbită de cealaltă.
    40. Prin aceeaşi decizie, Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, precitată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că „transportul de droguri, fără drept, nu presupune introducerea drogurilor în ţară, ci se poate realiza în interiorul frontierelor României, iar introducerea în ţară de droguri, fără drept, nu necesită, în mod obligatoriu, transportul de droguri, ci se poate efectua prin expedierea unui colet sau prin intermediul unei alte persoane“. De asemenea, s-a reţinut că infracţiunea prevăzută în art. 3 din Legea nr. 143/2000 nu constituie o variantă agravantă a infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, ci o infracţiune distinctă.
    41. În aceste condiţii, instanţa supremă a statuat că acţiunea continuă de transport al drogurilor, datorită împrejurărilor în care a avut loc - pe parcursul transportului drogurile au fost introduse pe teritoriul României, fără drept -, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în modalitatea normativă a transportului de droguri, şi ale infracţiunii prevăzute de art. 3 din acelaşi act normativ, în modalitatea introducerii în ţară de droguri, fapt care justifică încadrarea sa în ipoteza concursului formal de infracţiuni, prevăzută de art. 38 alin. (2) din Codul penal.
    42. Aşadar, raţionamentul formulat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017 demontează relaţia sincronică existentă între sfera normativă a dispoziţiilor art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000, aspect ce justifică posibilitatea reţinerii unui concurs ideal de infracţiuni între faptele incriminate prin normele anterior referite, constituind, totodată, argumente privind caracterul clar, precis şi previzibil al soluţiei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017.
    43. În acest sens, Curtea Constituţională reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, standardele de calitate a legii, prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituţie, sunt îndeplinite, dacă legiuitorul indică în mod clar şi neechivoc obiectul material al infracţiunilor chiar în cuprinsul normei legale de incriminare sau dacă acesta poate fi identificat cu uşurinţă prin trimiterea la un alt act normativ de rang legal cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei infracţiunii. Potrivit aceleiaşi jurisprudenţe, s-a reţinut că legiuitorul nu trebuie să îşi respecte numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, fără ca prin conţinutul normativ al textului incriminator să stabilească cu claritate şi precizie obiectul material al infracţiunii, o asemenea situaţie putând determina o lipsă de previzibilitate a respectivului text, contrară exigenţelor constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv la condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate impuse de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, paragrafele 21 şi 22, şi Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 24 şi 25). Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă şi să instituie norme clare, previzibile şi accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul şi că norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform şi să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (a se vedea Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 34).
    44. De asemenea, Curtea Constituţională reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 7 paragraful 1 din Convenţie, care consacră principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), impune definirea, în mod clar, prin lege, a infracţiunilor şi a pedepselor aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. De asemenea, Curtea de la Strasbourg a statuat că noţiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coëme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Río Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91]. Totodată, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv întro normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Río Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93).
    45. Or, având în vedere argumentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 263 din 24 aprilie 2018, precitată, şi cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, Curtea reţine că normele penale prevăzute la art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 incriminează fapte diferite şi au sfere de aplicare diferite, aspect care justifică reţinerea acestora în concurs ideal atunci când sunt comise de acelaşi subiect activ, fără ca prin această soluţie juridică să fie încălcate standardele de calitate a legii şi principiul legalităţii încriminării şi a pedepsei.
    46. Aşadar, dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi art. 23 alin. (12) şi nici dispoziţiilor art. 7 din Convenţie.
    47. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cosmina Ionela Floarea şi Rogier Pieter van der Meijden în Dosarul nr. 1.909/85/2019 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Sibiu - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 437 din 24 septembrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"