Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) şi alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Caraş în Dosarul nr. 2.849/229/2015 al Judecătoriei Feteşti, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.182D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul excepţiei a depus o cerere de acordare a unui nou termen în vederea pregătirii apărării, arătând, totodată, că are probleme de natură medicală. Prin aceeaşi cerere, se solicită şi comunicarea actelor din dosar. 3. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de acordare a unui nou termen. 4. Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen, întrucât încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate este din data de 9 iunie 2016 şi, prin urmare, autorul excepţiei a avut la dispoziţie suficient de mult timp pentru pregătirea apărării. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că, în cazul în care procurorul dispune o soluţie de netrimitere în judecată, acesta nu formulează o acuzaţie în materie penală, neimpunându-se asigurarea dublului grad de jurisdicţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea nr. 22 din 9 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.849/229/2015, Judecătoria Feteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (5) şi alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Caraş întro cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate de autorul excepţiei împotriva unei ordonanţe de clasare. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât reglementează soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată printr-o procedură lipsită de contradictorialitate, fără participarea părţilor. Se susţine, totodată, că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale şi neconvenţionale, întrucât nu prevăd o cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţe în soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, încălcând, în acest fel, condiţia dublului grad de jurisdicţie în materie penală. 8. Judecătoria Feteşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, se arată că textul criticat reglementează o procedură de soluţionare a plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată ale procurorului pe baza unor susţineri scrise ale părţilor, în condiţii de contradictorialitate, cu asigurarea garanţiilor procesuale specifice drepturilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, se susţine că reglementarea căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului, conform dispoziţiilor art. 126 şi art. 129 din Constituţie. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, care este aplicabilă şi în prezenta cauză. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la soluţia şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate analizată, despre care se susţine că sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. 11. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că îşi menţine punctele de vedere care au fost reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 139 din 12 martie 2015, nr. 58 din 24 februarie 2015 şi nr. 599 din 21 octombrie 2014. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (5) şi alin. (8) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "(5) Plângerea se soluţionează în camera de consiliu, cu participarea procurorului, prin încheiere motivată, pronunţată în camera de consiliu. Neprezentarea persoanelor citate conform alin. (2) nu împiedică soluţionarea plângerii. [...](8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7^1) este definitivă." 15. Se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi art. 52 cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, precum şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dublul grad de jurisdicţie în materie penală. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, fiind pronunţate, în acest sens, numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, sunt reţinute Decizia nr. 384 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iulie 2016, Decizia nr. 453 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016, Decizia nr. 755 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, şi Decizia nr. 789 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 21 februarie 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 17. Prin Decizia nr. 755 din 13 decembrie 2016, Curtea a reţinut că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la art. 341 alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) din Codul de procedură penală este definitivă, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a constatat că atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. S-a reţinut, totodată, că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. De asemenea, Curtea a constatat că nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autoarele excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, Curtea a reţinut că art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, s-a constatat că, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. 18. Referitor la pretinsa încălcare, prin prevederile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, prin Decizia nr. 384 din 7 iunie 2016, Curtea a constatat că textul criticat nu este contrar principiului egalităţii în drepturi, deoarece instituirea prin acesta a unor reguli speciale de procedură, în ceea ce priveşte căile de atac, se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare (a se vedea Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, paragraful 16). 19. Prin aceeaşi decizie, anterior citată, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 52 din Constituţie nu au incidenţă în cauză. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 21. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor“ este neconstituţională. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că judecarea plângerii fără participarea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi a procurorului contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate, întrucât dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală nu permiteau comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi nu prevede posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. Odată citate, însă, toate părţile, inclusiv petentul, au posibilitatea să ia cunoştinţă despre desfăşurarea procedurii în faţa judecătorului de cameră preliminară şi au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, fiindu-le asigurate în acest fel toate drepturile şi garanţiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată. 22. Totodată, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, sa reţinut că, aşa cum rezultă din art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, un exemplar al plângerii formulate este comunicat procurorului şi părţilor. Or, ţinând seama de art. 32 din Codul de procedură penală, persoana vătămată şi suspectul, în calitate de subiecţi procesuali principali, nu aveau posibilitatea de a-şi face apărarea cu privire la susţinerile petentului, deoarece acestora nu li se comunică un exemplar al plângerii. De asemenea, în situaţia în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, subiecţii procesuali principali erau privaţi de dreptul la un proces echitabil prin aceea că, necunoscând conţinutul plângerii, nu pot întreprinde niciun fel de demersuri în apărarea intereselor lor legitime. Aşa fiind, Curtea a statuat că aceste neajunsuri pot fi acoperite în măsura în care judecătorul de cameră preliminară se va pronunţa asupra plângerii în cadrul unei proceduri contradictorii şi orale. În acest context, Curtea a constatat că un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil constă în faptul că urmărirea penală trebuie să aibă un caracter contradictoriu şi să existe o egalitate a armelor între acuzare şi apărare, sens în care, prin absenţa dezbaterilor contradictorii, petentul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, suspectul sau persoana vătămată nu numai că nu pot, asemeni persoanei care a avut calitatea de inculpat, să formuleze cereri şi să ridice excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, dar nu pot contesta în niciun fel aceste cereri sau excepţii, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. De aceea, în condiţiile în care persoanele interesate ar fi citate, ar avea posibilitatea să se prezinte la dezbateri şi, prin urmare, ar putea beneficia de dreptul de a-şi exprima opiniile şi de a răspunde nu numai la aspectele relevate reciproc, dar şi la eventualele întrebări ale judecătorului de cameră preliminară. 23. Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, Curtea constată că, în urma pronunţării acestei decizii, dar anterior invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, prin art. II pct. 91 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost modificat în sensul prevederii, în mod expres, în cuprinsul său, a obligaţiei de citare a petentului şi a intimaţilor şi de încunoştinţare a procurorului, cu menţiunea că pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Prin aceleaşi dispoziţii legale anterior menţionate, art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost modificat, în forma supusă controlului de constituţionalitate. 24. Având în vedere aceste considerente, precum şi aspectul invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate ulterior pronunţării Deciziei nr. 599 din 21 octombrie 2014 şi publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei conform cărora dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât prevăd soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată printr-o procedură lipsită de contradictorialitate, fără participarea părţilor, nu pot fi reţinute. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Caraş în Dosarul nr. 2.849/229/2015 al Judecătoriei Feteşti şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (5) şi alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Feteşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
