Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alpha Bank România - S.A. cu sediul în Bucureşti şi de Société Générale cu sediul în Paris în Dosarul nr. 4.445/2/2016/a7.1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 267D/2020. 2. La apelul nominal răspunde partea BRD-Groupe Société Générale, prin domnul avocat Răzvan-Alexandru Savin din cadrul Baroului Bucureşti. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii BRD-Groupe Société Générale, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că textul criticat prevede posibilitatea contestării încheierii prin care au fost dispuse măsurile asigurătorii. Acest articol a fost introdus în cuprinsul Codului de procedură penală prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, completare care a fost generată de Decizia Curţii Constituţionale nr. 24 din 20 ianuarie 2016, decizie care a fost pusă însă în aplicare de legiuitorul român doar parţial, întrucât dispoziţiile legale criticate prevăd posibilitatea atacării încheierilor judecătorului de cameră preliminară prin care sunt dispuse măsurile asigurătorii, a încheierilor judecătorului de primă instanţă şi a încheierilor instanţei de apel, precum şi a deciziilor instanţei de apel, fiind, aşadar, exceptată situaţia în care măsurile asigurătorii sunt dispuse prin sentinţa primei instanţe. Or, astfel cum s-a arătat prin decizia Curţii Constituţionale anterior referită, posibilitatea de a formula apel împotriva unei astfel de sentinţe este insuficientă; se menţionează că termenul de soluţionare a unei contestaţii este de 5 zile, pe când soluţionarea apelului poate dura foarte mult timp. Se susţine că imposibilitatea promovării căii de atac a contestaţiei împotriva sentinţei prin care se dispun măsuri asigurătorii încalcă dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul la o cale de atac efectivă. Pentru aceleaşi motive, se susţine că textul criticat creează discriminare între persoanele care au interesul procesual de a formula contestaţie împotriva luării măsurilor asigurătorii, fiind excluse de la acest drept persoanele în privinţa cărora au fost dispuse măsuri asigurătorii prin sentinţa primei instanţe. 4. Se menţionează că paragraful 22 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 698 din 7 noiembrie 2017, reţinută în fişa de jurisprudenţă din cuprinsul dosarului, este în dezacord cu soluţia şi considerentele Deciziei nr. 24 din 20 ianuarie 2016. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată, în acest sens, că, împotriva sentinţei pronunţate în prima instanţă, prin care sunt dispuse măsuri preventive, se poate formula apel, care este integral devolutiv, putând fi contestată şi dispunerea măsurilor asigurătorii, şi că raţiunea pentru care legiuitorul a exclus din rândul hotărârilor ce pot fi contestate conform textului criticat sentinţa primei instanţe a fost aceea de a nu reglementa, în ipoteza analizată, două căi de atac integral devolutive, respectiv apelul şi contestaţia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.445/2/2016/a7.1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alpha Bank România - S.A. cu sediul în Bucureşti şi de Société Générale cu sediul în Paris, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei sentinţe penale prin care a fost menţinută măsura asigurătorie a popririi asupra unor sume aparţinând societăţii Băneasa Business & Technology Park - S.A. din Bucureşti faţă de care autoarea Alpha Bank România - S.A. avea calitatea de creditoare garantă. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, în măsura în care contestaţia pe care o reglementează nu poate fi formulată şi împotriva hotărârilor prin care se dispune luarea măsurilor asigurătorii. Este invocată, în acest sens, Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016, paragrafele 20, 24, 26, 30 şi 31, prin care Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală, care nu permite şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, este neconstituţională. Ca urmare a pronunţării acestei decizii, legiuitorul a completat Codul de procedură penală, cu art. 250^1, prin care a reglementat calea de atac a contestaţiei împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel. Se susţine însă că soluţia legislativă anterior menţionată nu acoperă toate ipotezele juridice în care sunt luate măsurile asigurătorii, întrucât acestea pot fi dispuse atât prin încheieri, cât şi prin hotărâri. De asemenea, este invocat art. 8 din Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, conform căruia statele membre sunt obligate să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele afectate de măsurile reglementate prin directiva anterior menţionată au dreptul la o cale de atac eficace şi la un proces echitabil, în vederea exercitării drepturilor acestora. 8. Se susţine că în ipoteza în care măsurile asigurătorii sunt dispuse de instanţa de judecată prin decizie, concomitent soluţionării apelului, textul criticat contravine normelor constituţionale prevăzute la art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 şi 129, dar şi dispoziţiilor art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind, totodată, contrare prevederilor art. 147 din Constituţie, întrucât nu respectă exigenţele impuse de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016. 9. Totodată, se arată că obligarea unei terţe persoane, cum este Alpha Bank România - S.A., să formuleze apel pentru a putea contesta măsura asigurătorie dispusă prin decizie şi să suporte consecinţa acestei măsuri asigurătorii până la soluţionarea apelului constituie o încălcare a standardului termenului rezonabil de soluţionare a cauzelor, componentă a dreptului la un proces echitabil şi, totodată, a accesului liber la justiţie. 10. De asemenea, se susţine că obligarea unei terţe persoane să formuleze apel pentru a contesta dispunerea sau menţinerea unei măsuri asigurătorii care o priveşte constituie o soluţie legislativă lipsită de proporţionalitate în raport cu situaţia care a determinat-o, fiind contrară dispoziţiilor art. 53 alin. (2) din Constituţie. 11. Pentru aceleaşi motive, se susţine încălcarea, prin textul criticat, a dreptului la un recurs efectiv, astfel cum acesta este prevăzut la art. 13 din Convenţie, dar şi a dreptului de proprietate privată, prevăzut la art. 44 din Constituţie. 12. Pentru motivele mai sus arătate, se susţine că textul criticat încalcă principiul securităţii juridice. 13. Se mai arată că, întrucât textul criticat nu prevede cu claritate dacă contestaţia pe care o reglementează poate fi invocată şi împotriva hotărârilor judecătoreşti sau doar împotriva încheierilor prin care se dispune cu privire la măsurile asigurătorii, acesta contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la calitatea legii, dar şi principiului securităţii juridice, prevăzute la art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală. Sunt invocate Deciziile Curţii Constituţionale nr. 26 din 18 ianuarie 2012 şi nr. 651 din 25 octombrie 2018. 14. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală arată că dispoziţiile art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, fiind invocată, în acest sens, jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „(1) Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată sau instanţa de apel care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, respectiv instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.“ 19. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) cu privire la principiul securităţii juridice şi la calitatea legii, ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 24 - Dreptul la apărare, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 129 - Folosirea căilor de atac şi ale art. 147 - Deciziile Curţii Constituţionale, precum şi prevederilor art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au făcut obiectul unor critici de neconstituţionalitate similare, fiind pronunţată, în acest sens, Decizia nr. 698 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 994 din 14 decembrie 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 21. Prin Decizia nr. 698 din 7 noiembrie 2017, precitată, paragrafele 12-23, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 250^1 din Codul de procedură penală au fost introduse în legislaţia procesual penală prin prevederile art. II pct. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, în urma pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 24 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 12 aprilie 2016, prin care instanţa de contencios constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală, care nu permite şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, este neconstituţională. 22. De asemenea, Curtea a reţinut că, prin intervenţia legislativă mai sus menţionată, legiuitorul a reglementat contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecăţii, prevăzând, prin art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, dreptul inculpatului, al procurorului sau al oricărei alte persoane interesate de a formula contestaţie împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel, fără a prevedea însă posibilitatea contestării măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecăţii prin hotărâre definitivă. 23. Totodată, Curtea a constatat că această manieră de reglementare este justificată, întrucât, conform prevederilor art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii pot fi dispuse fie în cursul urmăririi penale, de către procuror, prin ordonanţă, fie în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii, de către judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului prin încheiere motivată. Prin urmare, de principiu, Codul de procedură penală nu prevede ipoteza dispunerii măsurilor asigurătorii nici prin rechizitoriu, nici printr-o sentinţă sau decizie penală. Cu titlu de excepţie, art. 397 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede dispunerea măsurilor asigurătorii prin sentinţă, cu prilejul soluţionării laturii civile a cauzei penale, numai în vederea asigurării reparaţiilor civile. Astfel, conform dispoziţiei legale anterior referite, când instanţa admite acţiunea civilă, examinează necesitatea luării măsurilor asigurătorii privind reparaţiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior. Împotriva acestei sentinţe poate fi însă formulat apel, conform dispoziţiilor art. 408-425 din Codul de procedură penală, cale de atac integral devolutivă şi deci care poate privi inclusiv contestarea măsurilor asigurătorii. 24. De asemenea, Curtea a reţinut că art. 250^1 alin. (1) şi (2) şi art. 251 din Codul de procedură penală fac vorbire despre dispunerea măsurilor asigurătorii prin încheiere. Astfel, în cuprinsul dispoziţiilor art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a folosit sintagmele „împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii“ şi „judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată sau instanţa de apel care a pronunţat încheierea atacată“, în cuprinsul prevederilor art. 250^1 alin. (2) din Codul de procedură penală poate fi regăsită sintagma „contestaţia împotriva încheierii“, iar în cuprinsul art. 251 din Codul de procedură penală legiuitorul a folosit expresia „ordonanţa sau încheierea de luare a măsurii asigurătorii se aduce la îndeplinire“. 25. Faptul că, în concepţia legiuitorului, măsurile asigurătorii se pot lua doar până la pronunţarea unei hotărâri definitive derivă şi din natura şi scopul dispunerii măsurilor asigurătorii, care sunt măsuri procesuale cu caracter real, al căror efect este cel de indisponibilizare a bunurilor, mobile sau imobile, ce aparţin suspectului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente, în scopul evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii lor de la urmărire. Dispunerea acestor măsuri se face, potrivit art. 249 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală, pentru garantarea executării pedepsei amenzii, în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse sau în scopul reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea plăţii amenzilor şi a cheltuielilor judiciare, ce ar putea fi dispuse în soluţionarea respectivei cauze. În realizarea acestei finalităţi, măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea bunurilor avute în vedere, prin instituirea unui sechestru asupra lor. 26. Aşa fiind, măsurile asigurătorii au un caracter provizoriu, având rolul de a bloca orice activitate a suspectului, a inculpatului, a persoanei responsabile civilmente sau a oricărei alte persoane în posesia sau proprietatea căreia se află bunurile, activităţi ce pot consta, astfel cum s-a precizat anterior, în ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea bunurilor vizate. 27. Mai mult, pentru a fi eficientă, dispunerea măsurilor asigurătorii se face pe baza analizei valorilor implicate în cauză, respectiv a valorii prejudiciului sau a sumelor probabile ce ar trebui confiscate, a bonităţii suspectului sau a inculpatului şi a valorii patrimoniului de care acesta dispune. În urma acestei analize, organele judiciare pot proceda la tratarea diferenţiată a suspecţilor sau a inculpaţilor dintr-o cauză dată, putând să aprecieze, în mod unilateral, necesitatea instituirii sechestrului asigurător. Aceste aspecte sunt determinate de faptul că valoarea bunurilor sechestrate trebuie să fie apropiată de valoarea bunurilor care ar putea fi confiscate după soluţionarea raportului penal de conflict, în cazul stabilirii vinovăţiei, dacă se impune dispunerea confiscării. 28. Curtea a constatat că toate aceste considerente relevă caracterul temporar al măsurilor asigurătorii, care, pentru a-şi îndeplini scopul prevăzut de legiuitor, vor fi dispuse în cauzele penale pe parcursul soluţionării acestora până în momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive. Acesta este motivul pentru care legiuitorul a prevăzut dispunerea măsurilor asigurătorii prin încheiere sau prin sentinţă, nu şi prin decizie, necesitatea dispunerii lor putând interveni oricând pe parcursul procesului penal. Însă, din punctul de vedere al dreptului la un proces echitabil, se impune, ca o cerinţă fundamentală, asigurarea dreptului persoanei interesate de a contesta măsura asigurătorie dispusă cu privire la bunurile pe care le are în patrimoniu, aspect ce implică supunerea acestei măsuri unui control judecătoresc efectiv, prin exercitarea unei căi de atac. 29. Ulterior, prin soluţionarea definitivă a cauzei, instanţa de judecată va dispune fie confiscarea bunurilor sechestrate în cursul judecăţii, fie folosirea lor pentru repararea pagubei produse prin infracţiune, ori pentru plata amenzilor sau a cheltuielilor judiciare, fie ridicarea sechestrului asigurător, în situaţia în care constată că bunurile indisponibilizate nu sunt necesare pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti pronunţate. Or, hotărârea definitivă este executorie, din momentul pronunţării, şi cu privire la aceste aspecte, astfel că luarea măsurilor asigurătorii prin decizie nu are raţiune, motiv pentru care legiuitorul nu a prevăzut-o. 30. Prin urmare, Curtea a reţinut că dispunerea măsurilor analizate printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu se justifică, prin raportare la raţiunea noţiunii de „măsuri asigurătorii“, motiv pentru care nu a fost reglementată de către legiuitor nici ipoteza contestării măsurilor asigurătorii dispuse prin astfel de hotărâri. Pe de altă parte, doar în această ipoteză, a dispunerii măsurilor asigurătorii prin încheiere, este asigurată efectivitatea căii de atac a contestaţiei reglementate la art. 250^1 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală. De asemenea, atunci când măsurile asigurătorii sunt luate prin sentinţă, apelul, fiind o cale de atac integral devolutivă, poate privi şi contestarea acestora. 31. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că argumentele formulate de autoarele excepţiei de neconstituţionalitate relevă o greşită înţelegere şi aplicare a dispoziţiilor legale ale art. 249 din Codul de procedură penală de către instanţele de judecată, cu prilejul dispunerii măsurilor asigurătorii, aspecte ce nu implică însă neconstituţionalitatea prevederilor art. 250^1 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală. Or, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 20, Curtea Constituţională a statuat că nu poate fi efectuat controlul de constituţionalitate asupra conţinutului normei juridice rezultat din interpretările eronate şi izolate ale unor instanţe judecătoreşti. 32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alpha Bank România - S.A. cu sediul în Bucureşti şi de Société Générale cu sediul în Paris în Dosarul nr. 4.445/2/2016/a7.1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 250^1 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
