Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Adrian Dragomirescu în Dosarul nr. 6.020/63/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.158 D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul excepţiei a depus o cerere de judecată în lipsă, iar statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată. 4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.238D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Dorin Eugen Ioan Cupeţiu în Dosarul nr. 3.370/97/2013 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penală. 5. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. 6. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea Florin Viorel Oprea a depus o cerere de judecată în lipsă, partea Dorin Şionei a transmis că nu doreşte să fie prezentă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată, iar Societatea Comercială „Adi Cons Build“ - S.R.L. din Hunedoara a trimis o înştiinţare prin care arată că a fost radiată din Registrul Comerţului. 7. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.238 D/2016 la Dosarul nr. 1.158 D/2016. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.238 D/2016 la Dosarul nr. 1.158 D/2016, care este primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat, în repetate rânduri, cu privire la previzibilitatea sintagmelor „acte contabile“ şi „alte documente legale“. Este indicată, în acest sens, Decizia nr. 673 din 17 noiembrie 2016. Cu privire la sintagma „mijloace de stocare a datelor“ cuprinsă în art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 şi criticată în Dosarul nr. 1.238 D/2016, se susţine că aceasta nu are legătură cu prezenta cauză, întrucât în sarcina autorului excepţiei a fost reţinută fapta de distrugere sau alterare a unor documente contabile. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 9. Prin încheierile din 9 şi 16 iunie 2016, pronunţate în dosarele nr. 6.020/63/2013 şi nr. 3.370/97/2013, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalul Hunedoara - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) şi, respectiv, art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Adrian Dragomirescu şi Dorin Eugen Ioan Cupeţiu în cauze având ca obiect soluţionarea unor cauze penale referitoare la stabilirea vinovăţiei autorilor excepţiei sub aspectul săvârşirii, printre altele, a unor infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie obligă Parlamentul la reglementarea numai prin lege, conform dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală, a infracţiunilor, cu respectarea exigenţelor normei constituţionale de la art. 1 alin. (5) care prevede standardul calităţii legii. În acest context, se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 79 din 27 ianuarie 2011, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, Decizia nr. 494 din 10 mai 2012, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013 şi Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015. Este invocată, de asemenea, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile din 25 noiembrie 1996, 4 mai 2000, 9 noiembrie 2006, 25 ianuarie 2007, 24 mai 2007, 20 ianuarie 2009 şi 10 aprilie 2012 pronunţate în cauzele Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Rotaru împotriva României, paragraful 52, Leempoel & S. A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59, Sissanis împotriva României, paragraful 66, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 36, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91, şi Sud Fondi Srl şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, prin care instanţa europeană a statuat cu privire la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, în general, şi ale legii penale, în special. Prin raportare la considerentele anterior menţionate, se susţine că sintagmele „acte contabile“, „alte documente legale“ şi „alte mijloace de stocare a datelor“, din cuprinsul textelor criticate, nu sunt definite în legislaţia în vigoare, motiv pentru care prevederile art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005 nu îndeplinesc cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, cu încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate. Se arată că, pentru acest motiv, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală nu poate fi determinat cu exactitate, destinatarii legii penale neputând să îşi adapteze conduita conform cerinţelor normei de incriminare criticate. Se mai susţine că sintagma „alte documente legale“ a permis o interpretare exagerată, prin includerea în sfera sa a unor documente legale care nu sunt prevăzute la art. 143 din Codul fiscal, cum sunt scrisorile de trăsură, ca documente de transport, şi nu de livrare. Se susţine că prevederile Codului fiscal arată exact care sunt documentele ce trebuie întocmite pentru evidenţierea şi plata T.V.A., respectiv registrele jurnal de vânzări şi de cumpărări, decontul de T.V.A., declaraţia 394 pentru evidenţierea obligaţiilor de plată, dar că în niciun caz nu sunt prevăzute în această categorie scrisorile de trăsură, avizele de expediere şi facturile, chiar dacă acestea din urmă stau la baza întocmirii registrelor de vânzări şi cumpărări, a decontului şi a declaraţiei 394. Se arată, de asemenea, că textul criticat încalcă principiul legalităţii incriminării, prin faptul că acesta se impune a fi coroborat cu prevederi legale din cuprinsul unor acte normative infralegale. Se menţionează că, într-adevăr, dispoziţiile Codului fiscal fac trimitere la ordine ale ministrului economiei, iar prin art. 10 din Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.421/2007 se precizează documentele necesare scutirii de plata T.V.A. în cazul livrărilor intracomunitare, dar că acest ordin nu are caracter de lege. În fine, se susţine că un alt motiv pentru care textele criticate contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate este acela că, din coroborarea dispoziţiilor legale şi infralegale din domeniul fiscal, nu se poate deduce cu exactitate care sunt persoanele ce pot fi subiecţi activi ai infracţiunilor de evaziune fiscală reglementate prin textele criticate. 11. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că Legea nr. 241/2005 este o lege organică, fiind adoptată de Parlament conform dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. h), art. 75 şi art. 76 din Constituţie, aspect ce este în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.439 din 5 noiembrie 2009. Se susţine că textul criticat oferă suficiente elemente pentru ca persoana căreia îi sunt adresate să poată înţelege care sunt faptele incriminate de legiuitor, motiv pentru care acestea nu contravin prevederilor art. 1 alin. (5) şi art. 23 alin. (12) din Constituţie şi nici dispoziţiilor art. 7 din Convenţie. 12. Tribunalul Hunedoara - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, întrucât presupun impunerea unor măsuri diferite în cazul unor persoane care se află în situaţii diferite, aspect apreciat nu doar de către instanţa de judecată, ci şi conform unor criterii legale. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 241/2005 definesc noţiunea de „documente legale“, iar prevederile art. 2 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 prevăd obligaţia efectuării unor operaţiuni contabile pe care le enumeră în mod expres. Se susţine că, din interpretarea normelor anterior menţionate, rezultă că sensul sintagmelor criticate este acela de documente întocmite conform Legii nr. 82/1991. Se susţine, totodată, că este evident că enumerarea din cuprinsul normei de incriminare a operaţiunilor contabile avute în vedere este una exemplificativă, întrucât actele contabile fac parte din categoria generică a documentelor legale. Se face trimitere, totodată, la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4 din 21 ianuarie 2008 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la încadrarea juridică a faptei de efectuare a unor înregistrări inexacte sau de a omite înregistrările în contabilitate, respectiv la raportul dintre infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 şi aceea de fals intelectual prevăzută la art. 43 din Legea nr. 82/1991. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 871 din 10 decembrie 2015. 15. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că îşi menţine punctele de vedere care au fost reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 199 din 7 aprilie 2016 şi nr. 259 din 5 mai 2016. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosarele cauzelor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu următorul conţinut: "(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: (...) b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;“." 19. Se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (12) cu privire la legalitatea incriminării şi prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la legalitatea incriminării. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, fiind pronunţate, în acest sens, Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016 şi Decizia nr. 189 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 21. Prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, Curtea Constituţională a statuat, cu valoare de principiu, că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi cu respectarea cerinţelor de calitate a acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Având în vedere jurisprudenţa proprie şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei, Curtea a reţinut că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii. 22. În acest context, prin Decizia nr. 189 din 10 februarie 2011 şi Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, referitor la dispoziţiile de lege criticate, în ceea ce priveşte sintagma „în actele contabile ori în alte documente legale“, Curtea a reţinut că formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilităţii şi fiscalităţii impun contribuabililor obligaţii punctuale în ceea ce priveşte înregistrarea operaţiunilor comerciale şi a veniturilor obţinute. Curtea a reţinut că, de principiu, contribuabilul este obligat să îşi înregistreze toate aceste operaţiuni în evidenţele sale contabile, iar unele dintre acestea şi în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel şi cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societăţii în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, cât şi în decontul de T.V.A., document special pentru stabilirea, calcularea şi virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat şi invers. Totodată, s-a constatat că aceste operaţiuni se înregistrează şi în jurnalul de vânzări, şi în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie în înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. S-a reţinut, totodată, că necalcularea, neînregistrarea şi neraportarea acestor operaţiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat prin neînregistrarea veniturilor încasate şi neplata obligaţiilor fiscale aferente acestora. 23. Totodată, prin Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, Curtea a reţinut că sintagma „în actele contabile ori în alte documente legale“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 sunt clar definite de lege, întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa mai sus analizată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior referite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Cu privire la sintagma „alte mijloace de stocare a datelor“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, din interpretarea literară a normei criticate, Curtea reţine, pe de o parte, că aceasta se referă la mijloace de stocare a datelor contabile, iar, pe de altă parte, că ea exprimă faptul că enumerarea prevăzută prin textul criticat nu este una exhaustivă. Astfel, prevederile art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 sancţionează penal faptele de alterare, distrugere sau ascundere de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor. Prin urmare, obiectul material al infracţiunii de evaziune fiscală, în forma reglementată prin textul criticat, poate consta în acte contabile, în memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau în alte mijloace de stocare a datelor. Cum sintagma „alte mijloace de stocare a datelor“ nu beneficiază de o definiţie legală, în sensul legii penale, Curtea constată că legiuitorul a înţeles să atribuie expresiei anterior menţionate sensul uzual al termenilor, în sfera înţelesului său intrând orice mijloc pe care pot fi stocate date de natură financiar-contabilă, în formă fizică sau electronică. 26. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că sensul expresiei „alte mijloace de stocare a datelor“ poate fi determinat cu uşurinţă de către destinatarii legii penale, prin simpla interpretare gramaticală a prevederii legale analizate. Astfel, atât organele judiciare, chemate să aplice legea penală, cât şi persoanele cu o pregătire profesională de bază, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul financiar-contabil, apelând, eventual, la interpretarea dată de către un profesionist, pot stabili dacă faptele pe care le săvârşesc pot fi plasate în sfera de incriminare a normei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005, putânduşi adapta actele şi, respectiv, conduita la exigenţele textului criticat. 27. În ceea ce priveşte critica referitoare la subiectul activ al infracţiunii de evaziune fiscală, acesta poate fi orice persoană, aspect ce rezultă din modalitatea de reglementare a acestei infracţiuni şi din interpretarea sa în ansamblul dispoziţiilor legale referitoare la activităţile din domeniul fiscal. 28. Pentru aceste motive şi având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, Curtea reţine că prevederile art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005 respectă standardul de calitate a legii, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi, prin urmare, principiul legalităţii incriminării, reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituţie şi la art. 7 din Convenţie [a se vedea, cu privire la aplicarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în materia incriminării, Decizia nr. 82 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 13 mai 2016, paragrafele 15-17, şi Decizia nr. 321 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 18 iulie 2016, paragraful 17]. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Dragomirescu în Dosarul nr. 6.020/63/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Dorin Eugen Ioan Cupeţiu în Dosarul nr. 3.370/97/2013 al Tribunalului Hunedoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Tribunalului Hunedoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
