Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Sorin Plotuna şi Dafin Volin Plotuna în Dosarul nr. 349/84/2019 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.198D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.511D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Borodi în Dosarul nr. 464/197/2019/a2 al Judecătoriei Braşov - Secţia penală. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.511D/2019 la Dosarul nr. 2.198D/2019, care a fost primul înregistrat. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia nr. 220 din 17 aprilie 2018. Apreciază că nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice această jurisprudenţă, şi că atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Susţine că dreptul la o judecată în procedură simplificată nu este un drept fundamental, ci reprezintă o procedură accelerată de judecată. Posibilitatea instanţei de a respinge această cerere constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 124, arată că principiile regăsite în aceste prevederi constituţionale se materializează prin admiterea cererii de judecare în procedura simplificată. Referitor la art. 16 din Constituţie, susţine că principiul egalităţii instituie un tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit şi de efecte, sunt similare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea penală din 22 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 349/84/2019, Tribunalul Sălaj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Sorin Plotuna şi Dafin Volin Plotuna cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 7. Prin Încheierea din 13 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 464/197/2019/a2, Judecătoria Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriel Borodi cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia apreciază că utilizarea de către textul criticat a sintagmei „faptele reţinute în sarcina sa“, iar nu a sintagmei „infracţiunilor reţinute în sarcina sa“ determină încălcarea exigenţelor constituţionale privind claritatea, accesibilitatea şi previzibilitatea legii, consacrate de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Susţine că textul criticat poate conduce la interpretarea potrivit căreia, în cazul reţinerii unui concurs de infracţiuni, inculpatul ar trebui să recunoască toate infracţiunile concurente, chiar dacă nu a săvârşit-o (nu le-a săvârşit) pe una (pe unele) dintre ele ori nu a săvârşit-o/nu le-a săvârşit cu vinovăţie. Invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârea din 6 noiembrie 1980, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României. Apreciază că modul de redactare a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală nu întruneşte exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi nu corespunde exigenţelor de tehnică legislativă specifice normelor juridice, permiţând ca rezultatul interpretării dat acestora de către instanţele naţionale să fie lipsit de previzibilitate, fiind astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. Prin dispoziţiile criticate se neagă principiul aflării adevărului în favoarea principiului celerităţii procesului penal şi se acordă prevalenţă unei condiţii procedurale din procesul penal, şi anume recunoaşterea totală a faptelor, faţă de finalitatea procesului penal, şi anume dovedirea completă a vinovăţiei inculpatului. 9. Susţine că, în actuala reglementare, conţinutul infracţiunii are două componente, şi anume latura obiectivă (art. 15 din Codul penal) şi latura subiectivă (art. 16 din Codul penal), vinovăţia fiind o trăsătură distinctă a infracţiunii. Or, sintagma „faptele reţinute în sarcina sa“, prevăzută de art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, vizează exclusiv tipicitatea infracţiunii sub aspect obiectiv, şi nu latura subiectivă a infracţiunii, astfel că recunoaşterea faptelor reţinute în actul de sesizare al instanţei trebuie să ţină cont de structura infracţiunii, astfel cum este reglementată în art. 15 şi 16 din Codul penal, şi, în raport cu acestea, să vizeze doar elementele laturii obiective a infracţiunii, fără condiţionarea recunoaşterii vinovăţiei. 10. Apreciază că latura subiectivă a infracţiunii nu se poate realiza anticipat, odată cu soluţionarea cererii inculpatului de judecare în procedura recunoaşterii învinuirii, în caz contrar funcţia de judecată fiind lipsită de conţinut. Totodată, cerinţa recunoaşterii „în totalitate a faptelor reţinute în sarcina sa“ îi impune inculpatului să recunoască în totalitate faptele descrise în rechizitoriu, iar nu doar o parte a acestora, cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie. De asemenea, egalitatea în faţa legii este suprimată prin condiţionarea recunoaşterii în totalitate a faptelor reţinute, având în vedere că există posibilitatea ca inculpatul să fie trimis în judecată pentru două fapte, însă una dintre acestea să nu fie comisă de către el. Mai mult, condiţionarea recunoaşterii în totalitate a faptelor reţinute în rechizitoriu încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. 11. Obligaţia impusă de dispoziţiile de lege criticate limitează şi îngrădeşte dreptul la apărare, condiţionând posibilitatea de a beneficia de un tratament mai favorabil pentru o faptă penală de recunoaşterea tuturor faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. O astfel de condiţionare este neconstituţională, lipsind de conţinut exerciţiul dreptului la apărare, transformându-l într-o prerogativă formală, în vădită contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Aşa fiind, art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală aduce atingere dreptului garantat de art. 24 alin. (1) din Constituţie, astfel cum este interpretat prin prisma art. 20 şi 148 din Legea fundamentală, deoarece impune, pentru a beneficia de procedura simplificată de recunoaştere a vinovăţiei, recunoaşterea tuturor faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, atât în latura lor materială, cât şi cu privire la încadrarea juridică, şi nu permite recunoaşterea parţială a unor infracţiuni şi continuarea procedurilor cu privire la alte fapte în vederea stabilirii vinovăţiei. 12. Tribunalul Sălaj - Secţia penală, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016, apreciază că autorii excepţiei nu au invocat aspecte noi, considerentele din deciziile anterior menţionate găsindu-şi aplicabilitatea şi în cauza de faţă. 13. Judecătoria Braşov - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dreptul la o judecată în procedura simplificată doar în baza probelor aflate la dosarul de urmărire penală nu este un drept fundamental, ci reprezintă o procedură accelerată de judecată. Această procedură presupune o judecată simplificată în ipotezele în care inculpatul recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare, conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, însă numai cu condiţia ca instanţa să aprecieze că probele administrate în cursul urmării penale sunt suficiente pentru justa soluţionare a cauzei şi pentru aflarea adevărului, potrivit art. 349 alin. (2) din acelaşi act normativ. În consecinţă, declanşarea procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii reprezintă o opţiune a inculpatului, care trebuie să solicite acest lucru, opţiune care nu creează însă o obligaţie în sarcina instanţei de judecată, chiar dacă inculpatul ar recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, în măsura în care instanţa apreciază că în cursul urmării penale nu au fost administrate suficiente mijloace de probă care să conducă la aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Beneficiul procedurii recunoaşterii învinuirii constă în soluţionarea cu celeritate a acestor cauze penale, precum şi în aplicarea unei pedepse între limitele prevăzute de lege pentru faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, reduse fie cu o treime, fie cu o pătrime. Parcurgerea procedurii simplificate nu conduce automat la o soluţie de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât admiterea cererii de judecată potrivit procedurii simplificate nu este incompatibilă cu pronunţarea unei soluţii de achitare ori de încetare a procesului penal. Această procedură de judecată constituie o excepţie de la parcurgerea cercetării judecătoreşti în sensul administrării probelor în condiţiile principiilor specifice fazei de judecată, respectiv principiul nemijlocirii, al publicităţii, al contradictorialităţii. 14. Pe de altă parte, instanţa poate respinge cererea de judecată potrivit procedurii simplificate dacă apreciază că recunoaşterea realizată de inculpat nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, în sensul că nu este o recunoaştere totală a faptelor reţinute în sarcina sa, sau dacă apreciază că probele administrate nu sunt suficiente. Acest aspect nu prejudiciază în niciun mod inculpatul, ci, din contră, garantează respectarea dreptului său la apărare, întrucât îi conferă acestuia posibilitatea de a solicita readministrarea probelor din cursul urmării penale, precum şi posibilitatea de a propune probe noi pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului. În situaţia în care cererea inculpatului de a urma procedura recunoaşterii învinuirii este respinsă de instanţă pentru ipotezele menţionate anterior şi dacă în urma parcurgerii cercetării judecătoreşti instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de inculpat, acestuia i se aplică beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă, dreptul său la apărare nefiind în niciun mod îngrădit. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală. Textul criticat a fost modificat prin art. II pct. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, şi are următorul conţinut: „În cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).“ 19. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind calitatea legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil şi art. 48 privind prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, de exemplu, prin Decizia nr. 775 din 18 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 21 martie 2022, Decizia nr. 622 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 5 ianuarie 2021, Decizia nr. 220 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 26 iunie 2018, Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, şi Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017. 21. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010 -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, ce presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriuzisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului. 22. Curtea a statuat că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanţa poate respinge, în baza unor criterii obiective şi rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoaşterea învinuirii este totală sau parţială, ceea ce prevalează este existenţa unui proces echitabil despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa. 23. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-şi recunoaşte vinovăţia şi cu privire la fapte pe care nu le-a săvârşit, posibilitatea instanţei de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanţa are posibilitatea să respingă cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice această jurisprudenţă, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Sorin Plotuna şi Dafin Volin Plotuna în Dosarul nr. 349/84/2019 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi de Gabriel Borodi în Dosarul nr. 464/197/2019/a2 al Judecătoriei Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi Judecătoriei Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
