Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Valentin Cârstea în Dosarul nr. 1.234/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 840D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă, din partea Administraţiei Prezidenţiale, doamna consilier juridic Ramona Liliac, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că partea Administraţia Prezidenţială a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Administraţiei Prezidenţiale, care solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. 5. Se susţine, pe de o parte, că textul criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, dreptul la pensie de serviciu nu face obiectul analizei instanţei judecătoreşti, iar, pe de altă parte, că aspectele criticate vizează interpretarea normei legale, respectiv calitatea pe care autorul a avut-o la momentul săvârşirii infracţiunii de corupţie. 6. Cu privire la fondul excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 319/2017 s-a constatat că infracţiunea săvârşită de autorul excepţiei aduce atingere prestigiului profesiei. Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii şi-a exercitat competenţa prevăzută de lege, fără să fi încălcat art. 1 alin. (4) din Constituţie. Se susţine că nu este încălcat nici art. 1 alin. (5) din Constituţie, având în vedere că art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevede cazurile în care magistraţii sunt eliberaţi din funcţie, iar textul criticat referitor la neacordarea pensiei de serviciu devine incident în ipoteza condamnării definitive pentru o infracţiune de corupţie. Se arată că eliberarea din funcţia de procuror ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unor infracţiuni face parte din categoria motivelor imputabile de încetare a activităţii unui magistrat. Nu are relevanţă dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitate de cadru didactic sau de magistrat, ci consecinţele juridice pe care condamnarea penală le are în sfera statutului magistratului. 7. Se arată că textul criticat nu încalcă dreptul la apărare, întrucât autorul a avut posibilitatea atacării actelor administrative de eliberare din funcţia de magistrat. Totodată, se susţine că nu este încălcat nici art. 44 alin. (8) din Constituţie, sens în care se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 873 din 25 iunie 2010 şi nr. 733 din 21 noiembrie 2019. 8. Având cuvântul, Ministerul Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens se arată că textul criticat nu condiţionează neacordarea pensiei de serviciu de săvârşirea infracţiunii de corupţie doar în calitate de magistrat. În schimb, ceea ce are relevanţă sunt consecinţele pe care condamnarea o produce asupra statutului profesional al magistratului. Totodată, se susţine că nu este încălcat nici art. 44 alin. (8) din Constituţie, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 660 din 29 octombrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 9. Prin Încheierea din 8 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.234/1/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Valentin Cârstea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 397/2017, prin care s-a constatat că cererea autorului excepţiei de neconstituţionalitate de eliberare din funcţie prin pensionare a rămas fără obiect, ca urmare a condamnării pentru săvârşirea de infracţiuni, şi s-a propus eliberarea sa din funcţia de procuror având în vedere condamnarea antemenţionată, şi al Decretului Preşedintelui României nr. 410/2017 prin care autorul excepţiei a fost eliberat din funcţie ca urmare a condamnării sale definitive. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul criticat nu respectă cerinţele de calitate a actelor normative, întrucât reglementează o pedeapsă complementară la o sancţiune penală, fără a stabili cu claritate şi precizie calitatea profesională a celui care a săvârşit faptele de corupţie, respectiv dacă acesta a acţionat în calitate de magistrat sau întro altă calitate oficială. Se menţionează că, în cauză, autorul excepţiei a săvârşit fapta penală imputată în calitate de cadru didactic universitar, şi nu în calitatea de procuror pe care, de asemenea, o deţinea. Aşadar, textul criticat lasă loc la interpretare şi permite autorităţii în domeniu să îşi exercite în mod arbitrar dreptul său de decizie cu privire la temeiul eliberării din funcţie a procurorului, ajungându-se în situaţia în care, deşi faptele de natură penală au fost săvârşite în calitate de cadru didactic universitar, eliberarea din funcţia de procuror să fie calificată ca fiind o situaţie tipică a unui magistrat condamnat pentru fapte de corupţie săvârşite în calitate de magistrat. Cu privire la cerinţele de calitate a legii, se fac trimiteri la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se apreciază astfel că textul criticat contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie sub aspectul cerinţelor de claritate, precizie şi previzibilitate a normei juridice. 11. Se arată că textul criticat încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât acordă competenţă autorităţii administrative să aplice o pedeapsă complementară la o sancţiune penală în lipsa unei hotărâri judecătoreşti. Se apreciază astfel că textul criticat a permis o subrogare neconstituţională a Consiliului Superior al Magistraturii în competenţa constituţională a unei instanţe penale şi care a aplicat, în condiţiile date, o sancţiune complementară celei penale, fără ca aceasta să fi fost prevăzută în Codul penal sau dispusă prin hotărârea penală de condamnare. Cu privire la separaţia puterilor în stat, se fac referiri la Decizia Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 octombrie 2017, iar cu privire la legalitatea incriminării este menţionat art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Se arată că textul criticat încalcă dreptul la apărare în sens larg, întrucât permite unei autorităţi administrative, precum Consiliul Superior al Magistraturii, să aplice în mod unilateral o pedeapsă complementară la pedeapsa penală principală aplicate prin hotărârea de condamnare, respectiv pierderea dreptului de a beneficia de pensia de serviciu, fără a stabili o procedură administrativă prin care persoana acuzată să îşi poată exercita dreptul la apărare în faţa acestuia. 13. Se arată că textul criticat încalcă dreptul de proprietate privată, având în vedere că lipseşte pe titularul unui drept patrimonial de beneficiul acestuia. Se arată că dreptul patrimonial constând în pensia de serviciu, precum şi efectele acestuia nu pot fi anulate decât în urma unei judecăţi publice, desfăşurate în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, iar nu printr-o decizie/ hotărâre administrativă, emisă de o instituţie administrativă în mod unilateral, fără respectarea principiului contradictorialităţii. O atare autoritate administrativă nu poate anula, modifica sau îngrădi exerciţiul unui drept de proprietate acordat prin decizia unei alte autorităţi administrative, respectiv Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin. Astfel, dreptul patrimonial la pensia de serviciu a fost confiscat, iar dreptul la pensie de serviciu a fost anulat prin acte administrative unilaterale. 14. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, care, la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate, aveau următorul cuprins: „(1) Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 şi 83^1 şi de indemnizaţia prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea, săvârşite înainte de eliberarea din funcţie. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii“. 19. Dispoziţiile art. 83^2 alin. (1) au fost introduse în lege prin art. I din Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 24 iulie 2014. Prevederile criticate au fost modificate prin art. I pct. 144 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“, din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea este competentă să analizeze prevederile criticate în redactarea anterioară modificării realizate, întrucât acestea continuă să producă efecte juridice în cauza dedusă judecăţii. 20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, respectiv cerinţele de calitate ale legilor, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată. Se mai invocă art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul criticat nu condiţionează ca săvârşirea de către judecător/procuror a unei infracţiuni de corupţie/asimilate infracţiunilor de corupţie/în legătură cu acestea să fie realizată în exercitarea activităţii de judecător/procuror sau în vreo altă funcţie compatibilă cu acesta. Rezultă că orice persoana care deţine calitatea de judecător/procuror indiferent că săvârşeşte o astfel de infracţiune în legătură cu activitatea sa profesională de judecător/procuror sau de cadru didactic universitar (unica funcţie compatibilă cu cea de judecător/procuror) înainte de eliberare sa din funcţia de judecător/procuror, pierde beneficiul pensiei de serviciu. Prin urmare, Curtea constată că textul este clar, precis şi previzibil sub acest aspect, necuprinzând elemente interpretabile sau sibilinice, şi nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie. 22. Cu privire la susţinerea potrivit căreia textul criticat încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât acordă competenţă autorităţii administrative să aplice o pedeapsă complementară la o sancţiune penală în lipsa unei hotărâri judecătoreşti, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate porneşte de la o premisă falsă în sensul că neacordarea pensiei de serviciu ar reprezenta o pedeapsă complementară. Or, art. 66 alin. (1) din Codul penal este sediul materiei în privinţa pedepselor complementare; aceste pedepse se dispun de instanţa de judecată în soluţionarea laturii penale a procesului penal, în timp ce neacordarea beneficiului pensiei de serviciu reprezintă rezultatul neîndeplinirii de către solicitant a condiţiilor prevăzute de lege pentru a beneficia de pensia de serviciu. 23. Legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, modul de calcul şi cuantumul lor valoric, în raport cu posibilităţile create prin resursele financiare disponibile. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că este la aprecierea legiuitorului reglementarea condiţiilor şi criteriilor necesar a fi îndeplinite pentru a beneficia de o categorie de pensie sau alta, cu condiţia de a nu încălca exigenţele constituţionale şi de a respecta o condiţie de rezonabilitate în stabilirea condiţiilor de pensionare - est modus in rebus [a se vedea în acest sens Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, Decizia nr. 680 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 9 august 2012, precum şi Decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 19 noiembrie 2019, paragraful 60]. 24. Opţiunea legiuitorului de a refuza beneficiul pensiei de serviciu magistraţilor care în perioada exercitării funcţiei au săvârşit abateri de la legea penală pentru care au fost condamnaţi chiar ulterior eliberării din funcţie, coroborată cu recunoaşterea dreptului la pensie în sistemul public, în condiţiile legii, se plasează în marja de apreciere de care acesta dispune în temeiul art. 61 din Constituţie [Decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019, paragraful 61]. 25. Autoritatea administrativă cu competenţe în emiterea deciziei de pensionare nu face altceva decât să verifice dacă persoana în cauză îndeplineşte condiţiile legale necesare pentru a i se acorda pensia de serviciu. În măsura în care nu le îndeplineşte, va emite o decizie de pensionare prin raportare la principiul contributivităţii, principiu fundamental al regimului general de pensionare. Mai mult, decizia de pensionare astfel emisă este supusă controlului judecătoresc în condiţiile procedurii comune reglementate de Legea nr. 263/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Prin urmare, Curtea constată că textul criticat nu încalcă art. 1 alin. (4) din Constituţie, având în vedere că nu reglementează dispunerea de către o autoritate administrativă a unei sancţiuni de natură penală, aceasta verificând numai îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a beneficia de pensie de serviciu. 26. Totodată, întrucât textul criticat nu are legătură cu materia penală, Curtea constată că art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu are incidenţă în cauză. 27. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 24 din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit art. 83^2 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, hotărârea de condamnare sau prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, rămasă definitivă, se comunică de către instanţa de executare Consiliului Superior al Magistraturii. Secţia pentru judecători sau, după caz, Secţia pentru procurori va informa Casa Naţională de Pensii Publice cu privire la apariţia uneia dintre situaţiile prevăzute de articolul criticat care are ca efect acordarea, suspendarea, încetarea sau reluarea plăţii pensiei de serviciu ori, după caz, suspendarea sau reluarea procedurii de soluţionare a cererii de acordare a pensiei de serviciu. Informarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori cuprinde elementele necesare pentru aplicarea măsurii respective de către casele teritoriale de pensii, inclusiv datele de identificare a persoanei, temeiul de drept al măsurii, precum şi data de la care se aplică. 28. Cu alte cuvinte, autorul excepţiei de neconstituţionalitate doreşte ca informarea să fie rezultatul unei proceduri administrative în care să îşi poată exercita dreptul la apărare. Or, informarea este un act tehnic de încunoştinţare a Casei Naţionale de Pensii Publice cu privire la existenţa unei hotărâri de condamnare sau prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, rămasă definitivă, acesta fiind emis automat, indiferent că există formulată sau nu o cerere de acordare a pensiei de serviciu. Această informare reprezintă o expresie a unei competenţe legale a Consiliului Superior al Magistraturii în raport cu încunoştinţarea primită de la instanţa judecătorească. Totodată, acest act nu produce efecte juridice de drept substanţial faţă de solicitantul pensiei de serviciu; un astfel de act ce vizează un drept subiectiv al solicitantului este decizia de pensionare emisă de Casa Naţională de Pensii Publice. Potrivit Legii nr. 263/2010, decizia de pensionare poate fi contestată în faţa instanţei judecătoreşti. Prin urmare, Curtea constată că există un remediu judiciar suficient şi efectiv pe care autorul excepţiei îl poate folosi dacă consideră că informarea realizată de Consiliu este greşită, astfel că textul criticat nu încalcă art. 24 alin. (1) din Constituţie. 29. Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale [Decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019, paragraful 59], pensia de serviciu se acordă unor categorii socioprofesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care îşi formează o carieră profesională într-un anumit domeniu şi care sunt nevoite să se supună unor exigenţe inerente carierei profesionale asumate atât pe plan profesional, cât şi personal. Aceasta a fost instituită în vederea stimulării stabilităţii în serviciu şi a formării unei cariere în magistratură, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistraţii. Una dintre rigorile impuse de lege este aceea privind buna reputaţie de care magistraţii trebuie să se bucure în societate, reputaţie care trebuie să fie clădită, printre altele, pe profesionalism, integritate şi lipsa antecedentelor penale. Acestea constituie premisele imparţialităţii judecătorilor, care „trebuie să ia decizii fără niciun fel de restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din partea oricărei autorităţi, fie chiar autorităţi judiciare“ [art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004], şi a procurorilor, care „reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept“ [art. 131 alin. (1) din Constituţie], ambele categorii de magistraţi fiind obligate ca, „prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare“ [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004]. Or, condamnarea definitivă a judecătorului sau a procurorului pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea, săvârşite înainte de eliberarea din funcţie, aşază persoana respectivă în afara rigorilor impuse de statutul de magistrat, excluzând-o în mod justificat de la drepturile şi beneficiile inerente acestui statut. 30. Astfel, soluţia legislativă adoptată respectă în mod obiectiv şi rezonabil dreptul de proprietate al fostului magistrat cu privire la sumele plătite în regimul contributiv al sistemului public de pensii. 31. Trebuie subliniat că până la punerea în plată a deciziei de pensionare nu există vreun drept de proprietate al judecătorului/procurorului asupra părţii necontributive a pensiei de serviciu. Mai mult, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dreptul de proprietate vizează sumele aferente pensiei de serviciu care sunt scadente, nu şi sumele pe care ar urma să le încaseze ca urmare a deciziei de pensionare. În acest sens, prin Decizia nr. 1.286 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011, Curtea a statuat următoarele/după cum urmează: „cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil“ [a se vedea şi Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010]. Prin urmare, Curtea constată că textul criticat nu încalcă art. 44 din Constituţie. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Valentin Cârstea în Dosarul nr. 1.234/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
