Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 21/2018 privind numirea unui membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, sesizare formulată de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor. 2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.716 din 16 mai 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 730L/2/2018. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate se arată că, prin hotărârea adoptată, au fost încălcate prevederile art. 23 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 şi, pe cale de consecinţă, şi cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. În acest sens se apreciază că Parlamentul are obligaţia legală de a verifica îndeplinirea unei condiţii suplimentare de către membrii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, aceea ca „minimum două treimi dintre aceştia să fie licenţiaţi în ştiinţe juridice“. Verificarea îndeplinirii acestei condiţii este imperativă, fiind necesar a fi efectuată de fiecare dată când Parlamentul procedează la numirea unui nou membru al Consiliului, pentru un mandat întreg sau pentru un rest de mandat. În cazul în speţă se susţine că noul membru trebuia în mod obligatoriu să fie licenţiat în ştiinţe juridice; în aceste condiţii, Parlamentul nu avea posibilitatea de a numi în funcţia de consilier în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării o persoană care nu era licenţiată în ştiinţe juridice. Totuşi, Parlamentul a adoptat hotărârea antereferită, prin care a numit-o în funcţie pe doamna Theodora Bertzi, aceasta nefiind licenţiată în ştiinţe juridice. S-a încălcat, astfel, art. 23 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. 4. Se mai arată că Hotărârea Parlamentului României nr. 21/2018 a fost adoptată fără îndeplinirea procedurii legale de audiere a candidaţilor, procedură prevăzută în mod imperativ de art. 24 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. Revenea comisiilor avizatoare, întrunite în şedinţă comună, obligaţia legală de a proceda la ascultarea candidaţilor şi de a le adresa întrebări cu privire la activitatea pe care urmează să o desfăşoare în cadrul Consiliului ori revenea Parlamentului, întrunit in şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, să aplice această procedură pentru a suplini neîndeplinirea acesteia de către comisiile avizatoare. Din raportul comisiilor de specialitate, sesizate pentru emiterea avizului prevăzut de lege, rezultă fără echivoc că procedura audierii nu a fost îndeplinită, deoarece nu există nicio menţiune în acest sens în cuprinsul raportului. Or, audierea este o etapă obligatorie în cadrul procedurii de numire a unui membru în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Se precizează că opoziţia parlamentară a solicitat în mod expres, în şedinţa comună a comisiilor avizatoare, audierea candidaţilor pentru funcţia de membru în Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, însă solicitarea a fost respinsă de majoritatea parlamentară, care a considerat că nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. 5. În sensul celor de mai sus sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 209 din 7 martie 2012, nr. 307 din 28 martie 2012 şi nr. 251 din 30 aprilie 2014. 6. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările au fost comunicate preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi celui al Senatului. 7. Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, prin care se solicită respingerea sesizării de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 8. Se susţine că autoritatea publică vizată nu este reglementată în Constituţie, nefiind, aşadar, de rang constituţional, astfel că procedura de numire a membrilor săi este de rang legal, normele-cadru în materie fiind prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. Se arată că procedura legală instituită a fost exercitată de forul legislativ conform procedurilor parlamentare incidente, fără a fi afectate/încălcate valori sau principii constituţionale. 9. Din perspectiva interpretării lingvistice a dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 rezultă că sensul normei juridice invocate este de a reglementa pentru forul legiuitor un obiectiv la realizarea căruia să tindă cu prilejul numirii membrilor Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Acest obiectiv este în strânsă legătură cu prevederile art. 25 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, potrivit cărora „La solicitarea preşedintelui, membrii Colegiului director licenţiaţi în ştiinţe juridice pot reprezenta Consiliul în instanţele de judecată în cauzele ce privesc fapte de discriminare.“ 10. În ceea ce priveşte opinia autorilor sesizării de neconstituţionalitate potrivit căreia hotărârea „a fost adoptată fără îndeplinirea procedurii legale de audiere a candidaţilor“ în comisiile parlamentare, specificul activităţii Parlamentului sau al uneia dintre Camerele sale este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului, prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activează şi, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni. Or, aceste ipoteze sunt cu totul inacceptabile din perspectiva principiilor constituţionale. Se subliniază că, potrivit Deciziei nr. 209 din 7 martie 2012, nimic nu opreşte ca, în cadrul şedinţei în plen, să se invoce lipsa îndeplinirii actelor procedurale, iar Camera astfel sesizată, în temeiul plenitudinii ei decizionale cu privire la aceste aspecte, să hotărască în sensul continuării dezbaterilor în plen sau al reluării procedurilor în comisie. 11. Preşedintele Senatului a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, prin care se solicită respingerea sesizării de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 12. Cu privire la respectarea proporţiei dintre numărul membrilor Colegiului director cu sau fără licenţă în ştiinţe juridice se arată că, deşi este necesară şi importantă respectarea art. 23 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, încălcarea acestuia nu afectează ordinea juridică constituţională. Soluţia legislativă la care se raportează autorul sesizării nu are relevanţă constituţională, ci exclusiv legală. Prin urmare, invocarea art. 1 alin. (5) din Constituţie este formală. Mai mult, se arată că textul legal pretins încălcat are valoare de recomandare şi că trebuie interpretat în raport cu toţi membrii Colegiului director, respectiv cu toate actele de numire în această funcţie. 13. Cu privire la lipsa audierii doamnei Theodora Bertzi în comisiile permanente de specialitate se arată că audierea se justifică pentru ca membrii comisiilor permanente de specialitate să se edifice în mod complet asupra calităţilor unui candidat pentru a ocupa o anumită funcţie, condiţia audierii nu este prevăzută de Constituţie şi că aceasta nu ar mai avea loc dacă membrii comisiilor sunt suficient de edificaţi asupra unui candidat studiind doar CV-ul acestuia. 14. Se mai arată că propunerile de candidatură sunt înaintate comisiilor permanente de specialitate în vederea audierii, ceea ce înseamnă că textul legal nu poate fi interpretat ca o obligaţie ce incumbă comisiilor parlamentare, ci ca o latitudine/opţiune a acestora în procesul de edificare asupra fiecărei candidaturi. Se realizează o paralelă între acest text legal şi art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, text care prevede: „Candidaţii [la funcţia de judecător al Curţii Constituţionale - s.n.] vor fi audiaţi de comisie şi de plenul Camerei“, ceea ce înseamnă că numai acest din urmă text prevede obligativitatea audierii, în timp ce primul, doar posibilitatea audierii. 15. În vederea soluţionării dosarului, având în vedere prevederile art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a solicitat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării numărul şi numele membrilor Colegiului director în funcţie la data de 18 aprilie 2018, precum şi numărul membrilor Colegiului director licenţiaţi în ştiinţe juridice la data antereferită, cu indicarea numelui acestora. În răspunsul formulat, s-a indicat că, la data antereferită, în funcţie se aflau 8 membri ai Colegiului director, dintre care 5 erau licenţiaţi în ştiinţe juridice, iar 3 nu aveau o asemenea licenţă. 16. De asemenea, în vederea soluţionării dosarului, având în vedere prevederile art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a solicitat Camerei Deputaţilor şi Senatului să precizeze dacă au fost audiaţi candidaţii pentru ocuparea posturilor vacante în Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în cadrul şedinţei comune din 13 martie 2018 a comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului. Din răspunsul formulat, rezultă că doamnei Theodora Bertzi i-a fost adresată o întrebare de domnul deputat Claudiu-Florin Roman în legătură cu respectarea art. 23 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 la care a răspuns domnul preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor, fără să fi existat o audiere propriu-zisă a candidatului. 17. La termenul de judecată fixat pentru data de 19 iunie 2018, Curtea a dispus amânarea dezbaterilor asupra cauzei pentru data de 21 iunie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, documentele solicitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi ale art. 1,10 şi 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate. 19. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Hotărârea Parlamentului României nr. 21/2018 privind numirea unui membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 19 aprilie 2018, potrivit căreia: "ARTICOL UNIC Doamna Bertzi Theodora se numeşte membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru un mandat de 5 ani." 20. Autorul sesizării invocă, în susţinerea acesteia, prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) privind respectarea Constituţiei şi a legilor. Totodată, sunt invocate şi prevederile art. 23 alin. (4) şi art. 24 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014, cu modificările ulterioare, potrivit cărora: - Art. 23 alin. (4): „(4) La numirea membrilor Colegiului director se va urmări ca minimum două treimi dintre aceştia să fie licenţiaţi în ştiinţe juridice.“; – Art. 24 alin. (2) şi (3): "(2) Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului publică pe paginile de internet ale Camerei Deputaţilor şi Senatului candidaturile depuse şi înaintează propunerile comisiilor permanente de specialitate, în vederea audierii candidaţilor în şedinţă comună. În termen de 10 zile de la publicarea candidaturilor se pot depune la comisiile permanente de specialitate, în scris, obiecţiuni argumentate cu privire la candidaturile depuse.(3) În urma audierii candidaţilor, comisiile permanente de specialitate întocmesc un aviz comun, pe care îl prezintă în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, până la data la care expiră mandatele“. " 21. Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. l) din Constituţie coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, şi anume un grup parlamentar, cât şi sub aspectul obiectului sesizării, respectiv o hotărâre a plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, şi anume Hotărârea Parlamentului României nr. 21/2018. 22. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 21 mai 2014, paragrafele 14-18, a statuat, în legătură cu competenţa sa de control de constituţionalitate a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea şi Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 54 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, sau Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012). Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferenţiere între hotărârile parlamentare care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. În consecinţă, sesizările de neconstituţionalitate care vizează asemenea hotărâri sunt de plano admisibile (a se vedea şi Decizia nr. 307 din 28 martie 2012). 23. Curtea a mai stabilit, în mod expres, că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate, norma de referinţă trebuie să fie de rang constituţional, pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicţie între hotărârile menţionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin dispoziţiile Constituţiei pe de altă parte. Aşadar, criticile trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate, dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă (a se vedea şi Decizia nr. 307 din 28 martie 2012 şi Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012). Curtea a mai reţinut, în privinţa hotărârilor care prin obiectul lor vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional, că norma de referinţă, în cadrul controlului de constituţionalitate exercitat, poate fi atât o dispoziţie de rang constituţional, cât şi una infraconstituţională, ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. O atare orientare a Curţii este dată de domeniul de maximă importanţă în care intervin aceste hotărâri - autorităţi şi instituţii de rang constituţional -, astfel încât şi protecţia constituţională oferită autorităţilor sau instituţiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecinţă. Prin urmare, hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional pot fi supuse controlului de constituţionalitate, chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infraconstituţională. 24. Având în vedere aceste considerente, Curtea a respins ca inadmisibile sesizări de neconstituţionalitate în care autoritatea publică vizată de hotărârea Parlamentului României criticată nu era una de rang constituţional, iar criticile formulate erau formale, irelevante din punct de vedere constituţional. Astfel este, de exemplu, Decizia nr. 335 din 4 iulie 2013 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 54/2013 privind numirea membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 15 iulie 2013. În considerentele deciziei pronunţate, Curtea a reţinut că autoritatea publică vizată, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, nu este reglementată de Constituţie, nefiind de rang constituţional, iar cât priveşte criticile formulate, în sensul că desemnarea membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară s-a realizat după criteriul apartenenţei politice sau cel al sorgintei propuneri politice a candidaţilor, Curtea a apreciat că invocarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie este pur formală, iar nu efectivă şi relevantă din punct de vedere constituţional. 25. În cauza de faţă, Curtea constată că Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este o autoritate care nu are rang constituţional şi se invocă încălcarea unor dispoziţii exprese ale legii, ce reglementează o condiţie cu caracter obiectiv, obligatoriu a fi îndeplinită de către Parlament pentru numirea ca membru al acestei autorităţi, respectiv „se va urmări ca minimum două treimi dintre aceştia să fie licenţiaţi în ştiinţe juridice“. 26. Cu privire la această condiţie, Curtea reţine că ea este obiectivă în sine şi priveşte conduita Parlamentului, iar critica de neconstituţionalitate, formulată prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la obligaţia de respectare a legilor, nu are caracter formal, ci este clar fundamentată, prin trimiterea la un text de lege care reglementează o condiţie cu caracter obiectiv [a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, paragraful 21, precum şi Decizia nr. 389 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 17 iulie 2014, paragraful 25]. Or, obligaţia generală de respectare a legilor prevăzută de art. 1 alin. (5) din Constituţie se impune cu aceeaşi forţă juridică tuturor subiectelor de drept, inclusiv Parlamentului, care, precum în cauza de faţă, acţionează în calitate de autoritate de numire. Prin urmare, nu se poate reţine cauza de inadmisibilitate stabilită în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, referitoare la faptul că în privinţa autorităţilor care nu sunt de rang constituţional nu poate fi invocată încălcarea unui act normativ cu valoare infraconstituţională. De aceea, instanţa de contencios constituţional este competentă să se pronunţe, din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate formulate, asupra faptului dacă Hotărârea Parlamentului României atacată respectă principiul constituţional referitor la statul de drept şi obligaţia de respectare a legilor. Acceptarea tezei contrare, cu consecinţa excluderii de la exercitarea controlului de constituţionalitate a hotărârilor Parlamentului României date cu încălcarea dispoziţiilor exprese ale legii, ar avea drept consecinţă plasarea organului reprezentativ suprem al poporului român - Parlamentul, deasupra legii, şi acceptarea ideii că tocmai autoritatea legitimată constituţional să adopte legile le poate încălca fără a putea fi în vreun fel sancţionată. Or, într-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege [a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, paragraful 21] 27. Prin urmare, raportat la cauza de faţă, Curtea constată că art. 23 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, care prevede că „La numirea membrilor Colegiului director se va urmări ca minimum două treimi dintre aceştia să fie licenţiaţi în ştiinţe juridice“, nu reprezintă o normă supletivă, de recomandare şi nici nu instituie o obligaţie de mijloace, ci una de rezultat, ea fiind imperativă şi dispozitivă. Astfel, semnificaţia sintagmei „se va urmări“ este aceea că autoritatea care numeşte în funcţie trebuie să se asigure că minimum două treimi dintre membrii Colegiului director au studii juridice finalizate prin diploma de licenţă. Din analiza acestui text, Curtea reţine că numărul total al persoanelor în componenţa Colegiului director fără asemenea studii poate fi de maximum trei, în sensul că acest text trebuie corelat cu art. 23 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă, potrivit căruia „Colegiul director este compus din 9 membri cu rang de secretar de stat, propuşi şi numiţi, în şedinţă comună, de cele două Camere ale Parlamentului“. Proporţia de două treimi trebuie raportată la numărul total al persoanelor din care este compus Colegiul director, şi nu la numărul persoanelor în funcţie la data numirii, pentru că, în caz contrar, ar exista o variaţie permanentă şi de necontrolat a acestui număr, mai mult, s-ar putea ca numărul de două treimi să nu fie unul natural, ci zecimal. 28. În aceste condiţii, se constată că, la data adoptării Hotărârii Parlamentului României nr. 21/2018, erau în funcţie 8 membri ai Colegiului director, dintre care 5 aveau studii juridice, iar 3 nu aveau astfel de studii. În consecinţă, neţinânduse cont de cota de maximum 3 membri care pot fi acceptaţi fără a avea studii juridice, a fost numită doamna Theodora Bertzi în funcţia de membru al Colegiului director, ceea ce denotă faptul că dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 nu au fost respectate. Curtea reţine că, începând cu data de 30 iunie 2017, odată cu numirea doamnei Maria Lazăr [numită prin Hotărârea Parlamentului României nr. 49/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 30 iunie 2017], Colegiul director funcţiona cu încălcarea art. 23 alin. (4) din ordonanţă, situaţia putând fi remediată la proxima numire în funcţie; însă aceasta nu s-a întâmplat, fiind reînvestită în funcţie o persoană care nu avea studii juridice. O atare concluzie se impune chiar dacă doamnei Theodora Bertzi îi expirase mandatul anterior şi, practic, a fost reînvestită. 29. Prin urmare, în condiţiile menţinerii prezumţiei de constituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 49/2017, Curtea constată că Hotărârea Parlamentului României nr. 21/2018 este contrară art. 23 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 şi, implicit, art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Astfel, Parlamentul, prin adoptarea acestei hotărâri, nu a respectat legea, în condiţiile în care Constituţia prevede că respectarea legilor este obligatorie. Această obligaţie se impune tuturor subiectelor de drept, indiferent de natura lor. În mod evident, întrucât respectarea legilor reprezintă o trăsătură imanentă a statului de drept, rezultă şi o încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie cu referire la caracterul de stat de drept al României. Ca efect al celor anterior constatate, viciul de neconstituţionalitate care punea în discuţie prezumţia de constituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 49/2017 a fost acoperit din perspectiva dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) raportate la cele ale art. 23 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. 30. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa audierii persoanei în cauză în cadrul comisiilor permanente de specialitate, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, în virtutea autonomiei parlamentare de care se bucură cele două Camere ale Parlamentului, acestea îşi pot organiza modul de lucru într-un mod corespunzător şi adaptat cerinţelor procedurilor parlamentare. De aceea, în ipoteza în care comisiile comune de specialitate au considerat că sunt lămurite cu privire la condiţiile de numire ale candidaţilor (capacitate deplină de exerciţiu; studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă; lipsa antecedentelor penale şi buna reputaţie; activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării; nu a fost agent sau colaborator al poliţiei politice comuniste; nu a colaborat cu organele de securitate şi nu a aparţinut acestora), ele pot proceda la întocmirea avizului comun, chiar fără să se fi realizat audierea. Audierea vizează verificarea condiţiilor subiective (în cazul de faţă, activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării) şi poate fi omisă dacă din actele depuse rezultă cu claritate îndeplinirea acestei condiţii. Este o condiţie de procedură parlamentară în privinţa căreia Parlamentul are o marjă de apreciere din raţiuni de flexibilitate şi supleţe a procedurii. 31. De altfel, situaţia în care o comisie parlamentară, din diverse motive, nu îşi poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de natură a împiedica plenul fiecărei Camere de a dezbate şi de a decide direct asupra problemelor care intră în atribuţiile sale. În fond, specificul activităţii unei Camere a Parlamentului este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului, prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activează, şi, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni. Or, aceste ipoteze sunt cu totul inacceptabile din perspectiva principiilor constituţionale pe care Curtea este chemată să le garanteze. Totodată, nimic nu opreşte ca, în cadrul şedinţei în plen, să se invoce lipsa îndeplinirii actelor procedurale, iar Camera astfel sesizată, în temeiul plenitudinii ei decizionale cu privire la aceste aspecte, să hotărască în sensul continuării dezbaterilor în plen sau al reluării procedurilor în comisie (Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012). 32. În final, Curtea subliniază că procedurile parlamentare, chiar şi la nivelul comisiilor, trebuie să se bucure de transparenţă şi publicitate, având în vedere, pe de o parte, natura Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului român, iar, pe de altă parte, prevederile legale exprese, ceea ce presupune evitarea situaţiilor în care să se procedeze la eliminarea audierilor în cadrul procedurilor de numire în diverse funcţii publice. Aşadar, procedurile parlamentare nu trebuie să devină sibilinice, din contră, transparenţa în forul legislativ trebuie să fie una maximă. 33. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. c) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor şi constată că Hotărârea Parlamentului României nr. 21/2018 privind numirea unui membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
