Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│ │- │
│Benke Károly │magistrat-asistent │
│ │şef │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 Bucureşti în Dosarul nr. 19.184/3/2014* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 811D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 713 din 6 decembrie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 2.498 din 27 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 19.184/3/2014*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe, prin care, printre altele, a fost respinsă excepţia de necompetenţă materială a instanţei judecătoreşti ca fiind tardiv formulată. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că textul criticat limitează dreptul părţilor de a invoca excepţia necompetenţei materiale a instanţei judecătoreşti până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. Această limitare este paradoxală, eliptică şi inoportună, pentru că intră în contradicţie cu regula posibilităţii invocării excepţiilor de ordine publică în orice stare a procesului şi în anumite condiţii, chiar în faţa instanţei de recurs, nu evocă situaţia normelor de competenţă exclusivă şi creează premisele substituirii unor instanţe în prerogativele jurisdicţionale ale altora. 6. Se susţine că textul criticat încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât se ajunge la situaţia în care instanţe necompetente material pronunţă hotărâri judecătoreşti cu depăşirea atribuţiilor conferite de lege şi cu încălcarea normelor legale referitoare la compunerea completului de judecată şi la competenţa instanţei ierarhic superioare. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, considerente care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 713 din 6 decembrie 2016. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 130 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, care, la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, aveau următorul cuprins: "(1) Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii.(2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe" 12. Cu privire la art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea constată că a fost modificat prin art. I pct. 16 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018, în sensul că „Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii“. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a decis că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Având în vedere faptul că, în cauză, au fost aplicate prevederile art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă în vigoare la data sesizării Curţii Constituţionale, acesta urmează să se pronunţe în privinţa art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă în redactarea anterioară Legii nr. 310/2018. 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 alin. (2) privind dreptul la apărare. Totodată, prin prisma art. 20 din Constituţie, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu referire la dreptul la un proces echitabil. Se mai invocă art. 2 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că art. 130 alin. (1) din Codul de procedură civilă reglementează excepţia necompetenţei funcţionale a instanţelor judecătoreşti; or, litigiul în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate vizează excepţia necompetenţei materiale a instanţei judecătoreşti. 15. Potrivit jurisprudenţei sale, Curtea reţine că legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului [cu titlu exemplificativ, a se vedea Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragraful 23, Decizia nr. 540 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 30 decembrie 2014, paragraful 26, Decizia nr. 376 din 26 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 7 august 2015, paragraful 26, sau Decizia nr. 108 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 20]. 16. Prin urmare, Curtea reţine că textul criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, drept care, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 17. Cu privire la dispoziţiile art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acestea au mai format obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 713 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 27 ianuarie 2017, paragraful 16, Curtea a statuat că prevederile criticate constituie o aplicare a art. 126 alin. (2) din Constituţie, care îndrituieşte legiuitorul să stabilească prin lege competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată. În virtutea acestor prevederi, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură ca modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, fapt ce nu constituie o ingerinţă a puterii legiuitoare în activitatea judecătorească (a se vedea în Decizia nr. 100 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011). Curtea Constituţională a statuat în acest sens că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are libertatea de a stabili competenţa instanţelor de judecată şi normele de procedură judiciară, cu condiţia implicită de a nu contraveni altor norme şi principii constituţionale (a se vedea Decizia nr. 436 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004). Or, în cauză, nu s-a relevat nicio normă sau principiu ce ar fi încălcat prin stabilirea condiţiilor de invocare a necompetenţei de ordine publică. Este vorba strict despre o opţiune a legiuitorului, menită să responsabilizeze atât judecătorul, cât şi părţile, în sensul că aceştia sunt obligaţi să-şi pună problema competenţei de la începutul procesului, nu să ignore acest aspect şi să intre în cercetarea fondului, iar la orice moment ulterior (întrucât, în vechea reglementare, necompetenţa de ordine publică se putea invoca oricând) să „descopere“ necompetenţa şi să invoce excepţia corespunzătoare. Art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă impune, aşadar, ca atât instanţa, cât şi părţile să examineze întâi respectarea regulilor de competenţă, precum şi a aspectelor necesare pentru determinarea instanţei de fond competente, iar apoi fondul pretenţiilor şi apărărilor formulate în cauză. În acest sens, art. 131 din Codul de procedură civilă obligă instanţa să-şi verifice competenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate. Astfel fiind, criticile formulate în raport cu art. 126 alin. (2) din Constituţie şi care, de fapt, relevă doar preferinţa pentru o altă soluţie legislativă, fără a releva, în concret, prin ce este neconstituţională cea reglementată în prezent, sunt neîntemeiate. 18. Neintervenind elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. 19. Totodată, Curtea reţine că autoarea excepţiei îşi formulează criticile de neconstituţionalitate în raport cu dreptul la un proces echitabil pe faptul că instanţe necompetente material pronunţă hotărâri judecătoreşti cu depăşirea atribuţiilor conferite de lege şi cu încălcarea normelor legale referitoare la compunerea completului de judecată şi la competenţa instanţei ierarhic superioare. Cu privire la aceste susţineri, Curtea constată că însăşi legea permite ca instanţa necompetentă material să judece cauza atât timp cât părţile sau instanţa judecătorească, din oficiu, nu au invocat excepţia necompetenţei materiale până la termenul prevăzut de lege. Cu alte cuvinte, indiferent de momentul procesual până la care legea ar permite invocarea acestei excepţii, legiuitorul a permis instanţei chiar necompetente material să judece pe fond cauza. Singura obligaţie a legiuitorului, pe care, de altfel, a respectat-o prin textul criticat, este să stabilească un moment rezonabil până la care părţile să poată invoca excepţia necompetenţei materiale. Faptul că nu s-a ridicat această excepţie până la momentul defipt şi astfel instanţa inferioară a judecat în locul celei superioare sau invers ori că completul de judecată a avut, ca o consecinţă a acestui aspect, o compunere diferită nu impietează asupra dreptului la un proces echitabil, partea fiind judecată tot de o instanţă prevăzută de lege. Astfel, textul criticat sancţionează o culpă procesuală şi pentru ca aceasta să nu se repercuteze asupra desfăşurării procesului civil, legiuitorul a stabilit această sancţiune, respectiv reţinerea spre judecată a cauzei în continuare de către instanţa judecătorească iniţial învestită. 20. Curtea constată că momentul până la care se poate ridica excepţia necompetenţei materiale a instanţei judecătoreşti este unul rezonabil, părţile beneficiind de timp suficient ca prin întâmpinare sau direct la primul termen de judecată să invoce această excepţie. Prin urmare, textul criticat nu încalcă nici art. 21 şi art. 24 din Constituţie şi nici art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu referire la dreptul la un proces echitabil. 21. Curtea reţine că susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că textul criticat încalcă art. 2 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu pot fi analizate în cadrul controlului de constituţionalitate, legile organice neputând fi norme de referinţă, ci doar obiect al controlului de constituţionalitate. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 Bucureşti în Dosarul nr. 19.184/3/2014* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că dispoziţiile art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară Legii nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent şef, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
