Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 48/2017 privind numirea unui membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, sesizare formulată de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor. 2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.715 din 16 mai 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 729L/2/2018. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate se arată că Hotărârea Parlamentului României nr. 48/2017 priveşte desemnarea în funcţia de membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a doamnei Veronica-Tatiana Sandu pentru un rest de mandat, ca urmare a demisiei domnului Manole Petre-Florin. 4. Se arată că prin numirea doamnei Veronica-Tatiana Sandu în funcţia de consilier în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării au fost încălcate prevederile art. 23 alin. (3) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. În acest sens se arată că, din analiza documentelor depuse de candidatul Veronica-Tatiana Sandu la data înregistrării dosarului de candidatură, nu rezulta existenţa vreunei activităţi desfăşurate în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării, activitatea candidatului fiind în exclusivitate desfăşurată în domeniul economic, aceasta fiind irelevantă pentru îndeplinirea condiţiei experienţei în domeniul apărării drepturilor omului şi al combaterii discriminării. Aprecierea acestei condiţii este de natură obiectivă şi trebuie dedusă din documentele depuse la dosarul de candidatură de către persoana interesată. Prin urmare, se arată că au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 5. De asemenea se arată că au fost încălcate şi prevederile art. 23 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 şi, pe cale de consecinţă, şi cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. În acest sens, se apreciază că Parlamentul are obligaţia legală de a verifica îndeplinirea unei condiţii suplimentare de către membrii Consiliului, aceea ca „minimum două treimi dintre aceştia să fie licenţiaţi în ştiinţe juridice“. Verificarea îndeplinirii acestei condiţii este imperativă, fiind necesar a fi efectuată de fiecare dată când Parlamentul procedează la numirea unui nou membru al Consiliului, pentru un mandat întreg sau pentru un rest de mandat. În cazul în speţă se susţine că noul membru trebuia în mod obligatoriu să fie licenţiat în ştiinţe juridice; în aceste condiţii, Parlamentul nu avea posibilitatea de a numi în funcţia de consilier în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării o persoană care nu era licenţiată în ştiinţe juridice. Totuşi, Parlamentul a adoptat hotărârea antereferită prin care a numit-o în funcţie pe doamna Veronica-Tatiana Sandu, aceasta nefiind licenţiată în ştiinţe juridice. S-a încălcat astfel art. 23 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. 6. Se mai arată că Hotărârea Parlamentului României nr. 48/2017 a fost adoptată fără îndeplinirea procedurii legale de audiere a candidaţilor, procedură prevăzută în mod imperativ de art. 24 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. Revenea comisiilor avizatoare, întrunite în şedinţă comună, obligaţia legală de a proceda la ascultarea candidaţilor şi de a le adresa întrebări cu privire la activitatea pe care urmează să o desfăşoare în cadrul Consiliului ori revenea Parlamentului, întrunit în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, să aplice această procedură pentru a suplini neîndeplinirea acesteia de către comisiile avizatoare. Din raportul comisiilor de specialitate, sesizate pentru emiterea avizului prevăzut de lege, rezultă fără echivoc că procedura audierii nu a fost îndeplinită deoarece nu există nicio menţiune în acest sens în cuprinsul raportului. Or, audierea este o etapă obligatorie în cadrul procedurii de numire a unui membru în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Se precizează că opoziţia parlamentară a solicitat în mod expres, în şedinţa comună a comisiilor avizatoare, audierea candidaţilor pentru funcţia de membru în Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, însă solicitarea a fost respinsă de majoritatea parlamentară care a considerat că nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. 7. În sensul celor de mai sus sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 209 din 7 martie 2012, nr. 307 din 28 martie 2012 şi nr. 251 din 30 aprilie 2014. 8. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările au fost comunicate preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi al celui al Senatului. 9. Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, prin care se solicită respingerea sesizării de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 10. Se susţine că autoritatea publică vizată nu este reglementată în Constituţie, nefiind aşadar de rang constituţional, astfel că procedura de numire a membrilor săi este de rang legal, normele-cadru în materie fiind prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, cu modificările ulterioare. Se arată că procedura legală instituită a fost exercitată de forul legislativ conform procedurilor parlamentare incidente, fără a fi afectate/încălcate valori sau principii constituţionale. 11. Legiuitorul a prevăzut posibilitatea contestării candidaturilor înregistrate, instituind cadrul legal pentru exercitarea acestui drept, şi a reglementat atât obligaţia instituţiei de a posta toate candidaturile pe pagina sa de internet, cât şi dreptul oricărei persoane de a comunica obiecţii cu privire la acestea. Astfel, potrivit art. 24 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, cu modificările ulterioare, „În termen de 10 zile de la publicarea candidaturilor se pot depune la comisiile permanente de specialitate, în scris, obiecţiuni argumentate cu privire la candidaturile depuse“. Or, din avizul comisiilor de specialitate nu rezultă că ar fi fost depuse obiecţiuni cu privire la vreuna dintre candidaturile înregistrate, situaţie implicit valabilă şi în cazul doamnei Veronica-Tatiana Sandu. 12. Art. 23 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 nu poate fi invocat în privinţa doamnei Veronica-Tatiana Sandu, care a fost numită pentru un rest de mandat, rămas neexercitat ca urmare a demisiei domnului Manole Petre-Florin, care nu era licenţiat în ştiinţe juridice. Totodată, din perspectiva interpretării lingvistice, sensul normei juridice invocate este de a reglementa pentru forul legiuitor un obiectiv la realizarea căruia să tindă cu prilejul numirii membrilor Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Acest obiectiv este în strânsă legătură cu prevederile art. 25 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit cărora „La solicitarea preşedintelui, membrii Colegiului director licenţiaţi în ştiinţe juridice pot reprezenta Consiliul în instanţele de judecată în cauzele ce privesc fapte de discriminare“. 13. În ceea ce priveşte opinia autorilor sesizării de neconstituţionalitate potrivit căreia hotărârea „a fost adoptată fără îndeplinirea procedurii legale de audiere a candidaţilor“ în comisiile parlamentare, specificul activităţii Parlamentului sau a uneia dintre Camerele sale este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului, prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activează şi, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni. Or, aceste ipoteze sunt cu totul inacceptabile din perspectiva principiilor constituţionale. Se subliniază că, potrivit Deciziei nr. 209 din 7 martie 2012, nimic nu opreşte ca, în cadrul şedinţei în plen, să se invoce lipsa îndeplinirii actelor procedurale, iar Camera astfel sesizată, în temeiul plenitudinii ei decizionale cu privire la aceste aspecte, să hotărască în sensul continuării dezbaterilor în plen sau al reluării procedurilor în comisie. 14. Plenul reunit al celor două Camere are competenţa exclusivă de a numi membrii Colegiului director. Potrivit art. 24 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, cu modificările ulterioare, „Candidaturile se aprobă cu, votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi“. Din stenograma şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 28 iunie 2017 reiese că, la acordarea votului final asupra Hotărârii Parlamentului României nr. 48/2017, erau prezenţi 361 de deputaţi şi senatori şi s-au exprimat 355 de voturi pentru doamna Veronica-Tatiana Sandu, fiind înregistrate 243 de voturi pentru şi 60 de voturi contra. 15. Preşedintele Senatului a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, prin care se solicită respingerea sesizării de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 16. În acest sens se susţine că doamna Veronica-Tatiana Sandu are cunoştinţele de specialitate necesare pentru a lucra în sfera combaterii discriminării, într-un domeniu care, din punct de vedere profesional, îi este familiar, respectiv cel al combaterii discriminării în domeniul economic. Prin urmare, la numirea acesteia în funcţie a fost respectat criteriul referitor la activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării, prevăzut de art. 23 alin. (3) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. 17. Cu privire la respectarea proporţiei dintre numărul membrilor Colegiului director cu sau fără licenţă în ştiinţe juridice, se arată că, deşi este necesară şi importantă respectarea art. 23 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, încălcarea acestuia nu afectează ordinea juridică constituţională. Soluţia legislativă la care se raportează autorul sesizării nu are relevanţă constituţională, ci exclusiv legală. Prin urmare, invocarea art. 1 alin. (5) din Constituţie este formală. Mai mult, se arată că textul legal pretins încălcat are valoare de recomandare şi că trebuie interpretat în raport cu toţi membrii Colegiului director, respectiv cu toate actele de numire în această funcţie. Nu în ultimul rând, se subliniază că doamna Veronica-Tatiana Sandu are un masterat obţinut într-o specializare juridică şi la o facultate cu profil juridic. 18. Cu privire la lipsa audierii doamnei Veronica-Tatiana Sandu în comisiile permanente de specialitate, se arată că audierea se justifică pentru ca membrii comisiilor permanente de specialitate să se edifice în mod complet asupra calităţilor unui candidat pentru a ocupa o anumită funcţie, condiţia audierii nu este prevăzută de Constituţie şi că aceasta nu ar mai avea loc dacă membrii comisiilor sunt suficient de edificaţi asupra unui candidat studiind doar CV-ul acestuia. 19. Se mai arată că propunerile de candidatură sunt înaintate comisiilor permanente de specialitate în vederea audierii, ceea ce înseamnă că textul legal nu poate fi interpretat ca o obligaţie, ce incumbă comisiilor parlamentare, ci ca o latitudine/opţiune a acestora în procesul de edificare asupra fiecărei candidaturi. Se realizează o paralelă între acest text legal şi art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, text care prevede: „Candidaţii [la funcţia de judecător al Curţii Constituţionale - s.n.] vor fi audiaţi de comisie şi de plenul Camerei“, ceea ce înseamnă că numai acest din urmă text prevede obligativitatea audierii, în timp ce primul doar posibilitatea audierii. 20. În vederea soluţionării dosarului, având în vedere prevederile art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a solicitat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării numărul şi numele membrilor Colegiului director în funcţie la data de 28 iunie 2017, precum şi numărul membrilor Colegiului director licenţiaţi în ştiinţe juridice la data respectivă, cu indicarea numelui acestora. În răspunsul formulat s-a indicat că la data antereferită în funcţie se aflau 6 membri ai Colegiului director, dintre care 4 erau licenţiaţi în ştiinţe juridice, iar 2 nu aveau o asemenea licenţă. 21. De asemenea, în vederea soluţionării dosarului, având în vedere prevederile art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a solicitat Camerei Deputaţilor şi Senatului să precizeze dacă au fost audiaţi candidaţii pentru ocuparea posturilor vacante în Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în cadrul şedinţei comune din 26 iunie 2017 a comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului. Din răspunsul formulat rezultă că nu a existat o audiere propriu-zisă a candidaţilor. 22. La termenul de judecată fixat pentru data de 19 iunie 2018, Curtea a dispus amânarea dezbaterilor asupra cauzei pentru data de 21 iunie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 23. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi ale art. 1, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate. 24. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Hotărârea Parlamentului României nr. 48/2017 privind numirea unui membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 30 iunie 2017, potrivit căreia: "ARTICOL UNIC Doamna Sandu Veronica-Tatiana se numeşte membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru restul de mandat, potrivit Hotărârii Parlamentului României nr. 23/2015 privind numirea unor membri ai Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca urmare a demisiei domnului Manole Petre-Florin." 25. Autorul sesizării invocă în susţinerea acesteia prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) privind respectarea Constituţiei şi a legilor. Totodată, sunt invocate şi prevederile art. 23 alin. (3) lit. d) şi alin. (4) şi art. 24 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014, potrivit cărora: - Art. 23 alin. (3) lit. d) şi alin. (4): "(3) Poate fi numit membru al Colegiului director orice cetăţean român care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: […] d) are o activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării; […](4) La numirea membrilor Colegiului director se va urmări ca minimum două treimi dintre aceştia să fie licenţiaţi în ştiinţe juridice.“;" – Art. 24 alin. (3): „(3) În urma audierii candidaţilor, comisiile permanente de specialitate întocmesc un aviz comun, pe care îl prezintă în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, până la data la care expiră mandatele.“ 26. Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. l) din Constituţie coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992 atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, şi anume un grup parlamentar, cât şi sub aspectul obiectului sesizării, şi anume o hotărâre a plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, şi anume Hotărârea Parlamentului României nr. 48/2017. 27. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 21 mai 2014, paragrafele 14-18, a statuat, în legătură cu competenţa sa de control de constituţionalitate a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea şi Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 54 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, sau Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012). Prin aceeaşi decizie Curtea a constatat că art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferenţiere între hotărârile parlamentare care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. În consecinţă, sesizările de neconstituţionalitate care vizează asemenea hotărâri sunt de plano admisibile (a se vedea şi Decizia nr. 307 din 28 martie 2012). 28. Curtea a mai stabilit, în mod expres, că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate, norma de referinţă trebuie să fie de rang constituţional, pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicţie între hotărârile menţionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin dispoziţiile Constituţiei, pe de altă parte. Aşadar, criticile trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate, dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă (a se vedea şi Decizia nr. 307 din 28 martie 2012 şi Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012). Curtea a mai reţinut, în privinţa hotărârilor care prin obiectul lor vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional, că norma de referinţă, în cadrul controlului de constituţionalitate exercitat, poate fi atât o dispoziţie de rang constituţional, cât şi una infraconstituţională, ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. O atare orientare a Curţii este dată de domeniul de maximă importanţă în care intervin aceste hotărâri - autorităţi şi instituţii de rang constituţional -, astfel încât şi protecţia constituţională oferită autorităţilor sau instituţiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecinţă. Prin urmare, hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional pot fi supuse controlului de constituţionalitate, chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infraconstituţională. 29. Având în vedere aceste considerente, Curtea a respins ca inadmisibile sesizări de neconstituţionalitate în care autoritatea publică vizată de Hotărârea Parlamentului României criticată nu era una de rang constituţional, iar criticile formulate erau formale, irelevante din punct de vedere constituţional. Astfel este, de exemplu, Decizia nr. 335 din 4 iulie 2013 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 54/2013 privind numirea membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 15 iulie 2013. În considerentele deciziei pronunţate, Curtea a reţinut că autoritatea publică vizată, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, nu este reglementată de Constituţie, nefiind de rang constituţional, iar cât priveşte criticile formulate, în sensul că desemnarea membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară s-a realizat după criteriul apartenenţei politice sau cel al sorgintei propuneri politice a candidaţilor, Curtea a apreciat că invocarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie este pur formală, iar nu efectivă şi relevantă din punct de vedere constituţional. 30. În cauza de faţă, Curtea constată că Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este o autoritate care nu are rang constituţional şi se invocă încălcarea unor dispoziţii exprese ale legii, ce reglementează, pe de o parte, o condiţie cu caracter subiectiv, obligatoriu a fi îndeplinită de către candidat pentru numirea ca membru al acestei autorităţi, respectiv ca persoana în cauză să aibă o „activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării“, iar, pe de altă parte, o condiţie cu caracter obiectiv, obligatoriu a fi îndeplinită de către Parlament pentru numirea ca membru al acestei autorităţi, respectiv „se va urmări ca minimum două treimi dintre aceştia să fie licenţiaţi în ştiinţe juridice“. 31. Cu privire la prima condiţie, Curtea constată că aceasta este una esenţialmente subiectivă, a cărei apreciere revine în mod exclusiv Parlamentului, şi nu Curţii Constituţionale. Prin urmare, Curtea Constituţională urmează să constate că activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării se poate realiza prin varii forme şi modalităţi, ea fiind mai degrabă o apreciere subiectivă a societăţii în privinţa participării persoanei la diversele acţiuni care promovează/au ca finalitate apărarea drepturilor omului şi combaterea discriminării. Această apreciere nu poate fi evaluată din perspectiva unor criterii/repere/standarde, ci, din contră, ţine de discreţia şi marja de apreciere a autorităţii competente să numească persoana respectivă. Mai mult, Curtea nu are nici mijloacele necesare realizării unei asemenea evaluări şi nu îşi poate asuma o răspundere care incumbă exclusiv în sarcina Parlamentului. 32. Mutatis mutandis, se reţine că, în Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, Curtea a stabilit, referitor la caracterul corespunzător al pregătirii şi experienţei profesionale în domeniul în care persoana urma să îşi desfăşoare activitatea, că o asemenea condiţie „circumstanţiază pregătirea şi experienţa profesională în cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 93/2012“ şi „semnifică o evaluare şi apreciere ce revin exclusiv Parlamentului, în calitate de autoritate ce realizează numirea membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, şi nicidecum instanţei de contencios constituţional“. De asemenea, cu privire la condiţiile necesare pentru a fi numit ca judecător al Curţii Constituţionale, Curtea a statuat că „marja de apreciere a Preşedintelui României, a Senatului şi a Camerei Deputaţilor în exercitarea atribuţiei de a numi judecătorii constituţionali nu este limitată la verificarea aspectelor de legalitate pe care le presupune îndeplinirea condiţiilor obiective, cuantificabile (legea stabilind în ceea ce priveşte rangul studiilor şi al vechimii juridice nivelul minimal al condiţiilor pe care persoana numită trebuie să le respecte), ci vizează şi aspecte de oportunitate, autorităţile competente având libertate absolută, în acest caz, de a alege o anumită persoană apreciată a întruni condiţia «înaltei competenţe profesionale»“ (a se vedea Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 30 septembrie 2014, paragraful 38). A accepta o teză contrară „echivalează cu negarea atribuţiilor constituţionale proprii ale celor două Camere ale Parlamentului, respectiv ale Preşedintelui României, care ar deveni atribuţii comune/partajate cu Curtea Constituţională, respectiv instanţele judecătoreşti, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, precum şi dispoziţiilor art. 1 alin. (5) care consacră principiul supremaţiei Constituţiei. Prin urmare, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei înaltei competenţe profesionale, nici instanţele judecătoreşti şi nici Curtea Constituţională nu au vreo competenţă de control şi cenzură“ (paragraful 44). 33. În consecinţă, Curtea constată că nu are competenţa să verifice constituţionalitatea hotărârii parlamentare respective din această perspectivă. 34. Cu privire la cea de-a doua condiţie, Curtea reţine că aceasta este obiectivă în sine şi priveşte conduita Parlamentului, iar critica de neconstituţionalitate, formulată prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, referitoare la obligaţia de respectare a legilor, nu are caracter formal, ci este clar fundamentată, prin trimiterea la un text de lege care reglementează o condiţie cu caracter obiectiv (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, paragraful 21, precum şi Decizia nr. 389 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 17 iulie 2014, paragraful 25). Or, obligaţia generală de respectare a legilor prevăzută de art. 1 alin. (5) din Constituţie se impune cu aceeaşi forţă juridică tuturor subiectelor de drept, inclusiv Parlamentului, care, precum în cauza de faţă, acţionează în calitate de autoritate de numire. Prin urmare, nu se poate reţine cauza de inadmisibilitate stabilită în jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la faptul că în privinţa autorităţilor care nu sunt de rang constituţional nu poate fi invocată încălcarea unui act normativ cu valoare infraconstituţională. De aceea, instanţa de contencios constituţional este competentă să se pronunţe, din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate formulate, asupra faptului dacă hotărârea Parlamentului României atacată respectă principiul constituţional referitor la statul de drept şi obligaţia de respectare a legilor. Acceptarea tezei contrare, cu consecinţa excluderii de la exercitarea controlului de constituţionalitate a hotărârilor Parlamentului României date cu încălcarea dispoziţiilor exprese ale legii, ar avea drept consecinţă plasarea organului reprezentativ suprem al poporului român - Parlamentul - deasupra legii şi acceptarea ideii că tocmai autoritatea legitimată constituţional să adopte legile le poate încălca fără a putea fi în vreun fel sancţionată. Or, într-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, paragraful 21). 35. Prin urmare, raportat la cauza de faţă, Curtea constată că art. 23 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, care prevede că „La numirea membrilor Colegiului director se va urmări ca minimum două treimi dintre aceştia să fie licenţiaţi în ştiinţe juridice“, nu reprezintă o normă supletivă, de recomandare şi nici nu instituie o obligaţie de mijloace, ci una de rezultat, ea fiind imperativă şi dispozitivă. Astfel, semnificaţia sintagmei „se va urmări“ este aceea că autoritatea care numeşte în funcţie trebuie să se asigure că minimum două treimi dintre membrii Colegiului director au studii juridice finalizate prin diploma de licenţă. Din analiza acestui text Curtea reţine că numărul total al persoanelor în componenţa Colegiului director fără asemenea studii poate fi de maximum trei, în sensul că acest text trebuie corelat cu art. 23 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă, potrivit căruia „Colegiul director este compus din 9 membri cu rang de secretar de stat, propuşi şi numiţi, în şedinţă comună, de cele două Camere ale Parlamentului“. Proporţia de două treimi trebuie raportată la numărul total al persoanelor din care este compus Colegiul director, şi nu la numărul persoanelor în funcţie la data numirii, pentru că, în caz contrar, ar exista o variaţie permanentă şi de necontrolat a acestui număr, mai mult, s-ar putea ca numărul de două treimi să nu fie unul natural, ci zecimal. 36. În aceste condiţii, Curtea constată că, la data adoptării Hotărârii Parlamentului României nr. 48/2017, erau în funcţie 6 membri ai Colegiului director, dintre care 4 aveau studii juridice, iar 2 nu aveau astfel de studii. În consecinţă, având în vedere cota de 3 membri care pot fi acceptaţi fără a avea studii juridice, a fost numită doamna Veronica-Tatiana Sandu (pentru un rest de mandat), ceea ce denotă faptul că dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 au fost respectate. Împrejurarea că în aceeaşi zi, practic în aceeaşi şedinţă, s-a adoptat Hotărârea Parlamentului României nr. 49/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 30 iunie 2017, prin care au fost numite două persoane în funcţia de membri ai Colegiului director, dintre care una cu şi alta fără studii juridice, drept care s-a ajuns la o proporţie de 5 membri cu studii juridice şi 4 fără asemenea studii, denotă faptul că mai degrabă cea de-a doua hotărâre pune probleme de constituţionalitate în privinţa numirii doamnei Maria Lazăr (aceasta neavând studii juridice). Însă Curtea nu a fost sesizată cu această hotărâre, astfel încât nu îşi poate extinde controlul de constituţionalitate, ceea ce înseamnă că hotărârea antereferită se bucură de prezumţia de constituţionalitate. 37. Astfel, proporţia de două treimi trebuie evaluată atât cronologic, cât şi în funcţie de numărul hotărârii de numire în funcţie, neputându-se susţine că numirea doamnei Veronica-Tatiana Sandu a fost realizată cu încălcarea legii pentru că ulterior numirii sale a fost numită o altă persoană, depăşindu-se, în acest mod, cota de 3 membri fără studii juridice. 38. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa audierii persoanei în cauză în cadrul comisiilor permanente de specialitate, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, în virtutea autonomiei parlamentare de care se bucură cele două Camere ale Parlamentului, acestea îşi pot organiza modul de lucru într-un mod corespunzător şi adaptat cerinţelor procedurilor parlamentare. De aceea, în ipoteza în care comisiile comune de specialitate au considerat că sunt lămurite cu privire la condiţiile de numire a candidaţilor (capacitate deplină de exerciţiu; studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă; lipsa antecedentelor penale şi buna reputaţie; activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării; nu a fost agent sau colaborator al poliţiei politice comuniste; nu a colaborat cu organele de securitate şi nu a aparţinut acestora), ele pot proceda la întocmirea avizului comun, chiar fără să se fi realizat audierea. Audierea vizează verificarea condiţiilor subiective (în cazul de faţă, activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării) şi poate fi omisă dacă din actele depuse rezultă cu claritate îndeplinirea acestei condiţii. Este o condiţie de procedură parlamentară în privinţa căreia Parlamentul are o marjă de apreciere din raţiuni de flexibilitate şi supleţe a procedurii. 39. De altfel, situaţia în care o comisie parlamentară, din diverse motive, nu îşi poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de natură a împiedica plenul fiecărei Camere de a dezbate şi de a decide direct asupra problemelor care intră în atribuţiile sale. În fond, specificul activităţii unei Camere a Parlamentului este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului, prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activează, şi, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni. Or, aceste ipoteze sunt cu totul inacceptabile din perspectiva principiilor constituţionale pe care Curtea este chemată să le garanteze. Totodată, nimic nu opreşte ca, în cadrul şedinţei în plen, să se invoce lipsa îndeplinirii actelor procedurale, iar Camera astfel sesizată, în temeiul plenitudinii ei decizionale cu privire la aceste aspecte, să hotărască în sensul continuării dezbaterilor în plen sau al reluării procedurilor în comisie (Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012). 40. În final, Curtea subliniază că procedurile parlamentare, chiar şi la nivelul comisiilor, trebuie să se bucure de transparenţă şi publicitate, având în vedere, pe de o parte, natura Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului român, iar, pe de altă parte, prevederile legale exprese, ceea ce presupune evitarea situaţiilor în care să se procedeze la eliminarea audierilor în cadrul procedurilor de numire în diverse funcţii publice. Aşadar, procedurile parlamentare nu trebuie să devină sibilinice, din contră, transparenţa în forul legislativ trebuie să fie una maximă. 41. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. c) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor şi constată că Hotărârea Parlamentului României nr. 48/2017 privind numirea unui membru al Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
