Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. 2. Obiecţia a fost formulată de Preşedintele României în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost transmisă cu Adresa nr. CP1/1.098 din 7 iulie 2022, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.644 din 7 iulie 2022 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.736A/2022. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că legea criticată - act normativ cu caracter ordinar - operează o modificare a regimului general al proprietăţii instituit anterior prin Legea nr. 17/2014 - lege organică -, astfel că sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. m), ale art. 76 alin. (1) raportat la art. 44 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) teza a doua, potrivit cărora regimul juridic general al proprietăţii se reglementează prin lege organică, precum şi cele ale art. 147 alin. (4), cu referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. 4. Legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată ca lege ordinară, în acord cu art. 76 alin. (2) din Constituţie. O modificare esenţială pe care aceasta o aduce Legii nr. 17/2014 constă în reconfigurarea sferei de aplicare a acestei din urmă legi, al cărei scop îl reprezintă stabilirea unor măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan. Astfel, faţă de redactarea în vigoare a Legii nr. 17/2014, care exceptează de la aplicare doar terenurile agricole situate în intravilan, noua lege adoptată de Parlament şi criticată pentru neconstituţionalitate adaugă încă o excepţie, şi anume terenurile agricole situate în extravilan, pe care sunt amplasate culturi de pomi şi viţă-de-vie, aflate în proprietatea persoanelor fizice, care pot înstrăina o suprafaţă de cel mult 3 ha într-o perioadă de 3 ani. Ca efect al acestei intervenţii legislative, categoria de terenuri menţionată va putea fi înstrăinată prin vânzare către orice persoană şi va absolvi vânzătorul de obligaţia de respectare a dreptului de preempţiune, astfel cum acesta este prevăzut, în prezent, în capitolul III al Legii nr. 17/2014. 5. Prin raportare la această soluţie legislativă, se arată că legea criticată trebuia adoptată ca lege organică, şi nu ca lege ordinară, având în vedere două perspective constituţionale distincte: prima, vizată de art. 73 alin. (3) lit. m) coroborat cu art. 44 alin. (1) teza a doua, referitoare la stabilirea, prin lege organică, a conţinutului şi limitelor dreptului de proprietate; a doua, vizată de art. 44 alin. (2) teza a doua şi de jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, referitoare la condiţiile în care cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor din România. 6. Cu referire la prima perspectivă de neconstituţionalitate, raportată la art. 73 alin. (3) lit. m) coroborat cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală, se susţine că dreptul de preempţiune sau interdicţia de înstrăinare, chiar şi temporară, reprezintă o limită legală a dreptului de proprietate, iar ansamblul limitelor legale ale exercitării dreptului de proprietate asupra unui bun - prevăzute de Constituţie, dar şi de acte normative cu forţă juridică inferioară - constituie regimul juridic al acelui bun şi face parte din regimul juridic general al dreptului de proprietate, care nu poate fi reglementat decât prin lege organică. Având caracter derogator, norma juridică prin care se impune o interdicţie de înstrăinare a dreptului de proprietate nu poate fi instituită decât tot prin lege organică, întrucât acest drept este de esenţa regimului juridic general al proprietăţii (Decizia Curţii Constituţionale nr. 6 din 11 noiembrie 1992). 7. De altfel, dreptul de preempţiune a fost instituit, ca limitare a dreptului de dispoziţie a proprietarului, prin Legea nr. 17/2014, adoptată de Parlament ca lege organică, astfel că şi înlăturarea acestei interdicţii vizează un element esenţial al dreptului de proprietate şi reclamă, în consecinţă, reglementarea tot prin lege organică. 8. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut în mod constant că domeniul rezervat legilor organice este foarte clar şi restrictiv delimitat prin art. 73 din Constituţie (Decizia nr. 53 din 18 mai 1994). De asemenea, Curtea a mai statuat că o lege care derogă de la o lege organică trebuie calificată ca fiind tot organică, întrucât intervine în domeniul rezervat legilor organice, iar reglementările speciale sau derogatorii de la cea generală în materie trebuie adoptate, la rândul lor, tot printr-o lege din aceeaşi categorie (Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, paragraful 30, Decizia nr. 876 din 9 decembrie 2020, paragraful 19, Decizia nr. 77 din 10 februarie 2021, paragraful 69). Este posibil ca, din motive de politică legislativă, o lege organică să cuprindă şi norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete natură de lege organică, deoarece altfel s-ar extinde domeniile strict limitative rezervate prin Constituţie legilor organice. De aceea, printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziţii dintr-o lege organică, dacă acestea nu conţin norme de natura legii organice, referindu-se la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. Prin urmare, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenenţa sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice (Decizia nr. 876 din 9 decembrie 2020, paragraful 20). 9. Or, dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, modificate prin art. I pct. 1 din legea criticată, conţin norme de natura legii organice şi se referă la aspecte care sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice şi vizează un element esenţial al dreptului de proprietate, ce reclamă legea organică. Prin urmare, fiind adoptată ca lege ordinară, legea supusă controlului de constituţionalitate încalcă art. 76 alin. (1), dar şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. 10. În ce priveşte a doua perspectivă de neconstituţionalitate, aceasta vizează sfera persoanelor cărora li se aplică dispoziţiile Legii nr. 17/2014, act normativ care în prezent stabileşte aceste categorii de persoane în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora „Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute de legea organică, precum şi prin moştenire legală.“ Or, modificarea adusă prin legea criticată, care deschide posibilitatea vânzării către orice persoană a terenurilor agricole situate în extravilan, pe care sunt amplasate culturi de pomi şi viţă-de-vie, aflate în proprietatea persoanelor fizice, care pot înstrăina o suprafaţă de cel mult 3 ha într-o perioadă de 3 ani, reprezintă o modificare a condiţiilor în care cetăţenii străini şi apatrizii vor putea dobândi dreptul de proprietate privată asupra acestor terenuri, modificare ce impunea însă, sub imperiul art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituţie, adoptarea legii ca lege organică. 11. În considerarea acestor argumente, autorul sesizării solicită Curţii Constituţionale admiterea acesteia şi constatarea legii criticate ca fiind neconstituţională, în ansamblul său. 12. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere. 13. Guvernul a transmis punctul său de vedere, înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 6.655 din 13 septembrie 2022. 14. Faţă de criticile formulate de autorul sesizării, referitoare la încălcarea art. 73 alin. (3) lit. m) şi a art. 76 alin. (1) raportat la art. 44 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) teza a doua din Constituţie, se observă faptul că dreptul de preempţiune grevează, prin esenţa sa, atributul dispoziţiei ca element esenţial al dreptului de proprietate, astfel că norma prevăzută de art. I pct. 1 din legea criticată, care permite lărgirea sferei terenurilor agricole care nu intră sub incidenţa Legii nr. 17/2014 şi, în consecinţă, care permite vânzarea respectivelor categorii de terenuri fără respectarea dreptului de preempţiune, contravine scopului Legii nr. 17/2014, scop care, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 586 din 14 iulie 2020, este „cel al evitării fărâmiţării proprietăţii funciare din extravilanul localităţilor“. Se învederează, totodată, că Legea nr. 17/2014 este legea organică ce reglementează cadrul general referitor la vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan, precum şi că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, pe de o parte, că dispoziţiile unei legi organice pot fi modificate/completate printr-o lege ordinară, „dacă acestea nu conţin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice“ (Decizia nr. 876 din 9 decembrie 2020, paragraful 20), şi, pe de altă parte, că „regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică ce guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă, ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe“ (Decizia nr. 336 din 11 iunie 2020). 15. În consecinţă, Guvernul apreciază că prin modificarea adusă regimului general al proprietăţii cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan, legea supusă controlului de constituţionalitate ar putea fi de natură să genereze vicii de neconstituţionalitate prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, însă consideră că revine Curţii Constituţionale să aprecieze cu privire la apartenenţa sau nu a reglementărilor propuse prin legea criticată la categoria legilor organice sau ordinare. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, care prevede următoarele: "ART. I Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 2 (1) Nu intră sub incidenţa prezentei legi următoarele: a) terenurile agricole situate în intravilan; b) terenurile agricole situate în extravilan, pe care sunt amplasate culturi de pomi şi viţă-de-vie, aflate în proprietatea persoanelor fizice, care pot înstrăina o suprafaţă de cel mult 3 ha într-o perioadă de 3 ani." 2. La articolul 4^1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins: "(3^1) Prin excepţie de la condiţiile şi termenele prevăzute la alin. (2) şi (3), unităţile administrativ-teritoriale pot achiziţiona terenuri agricole situate în extravilan, pentru obiective de investiţii de interes public local." 3. La articolul 4^2, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins: "(1^1) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) terenurile agricole situate în extravilan pe care sunt amplasate culturi de pomi şi viţă-de-vie." ART. II În termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se modifică Ordinul viceprim-ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, al ministrului apărării naţionale şi al viceprim-ministrului, ministrul culturii, nr. 719/740/M.57/2.333/2014 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea titlului I din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, în conformitate cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege.»" 18. Art. 4^1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 17/2014, la care fac referire normele cuprinse la art. I pct. 2 din legea criticată, prin care se introduce un nou alineat, alin. (3^1) al art. 4^1 stabilesc condiţiile aplicabile cumulativ persoanelor juridice pentru cumpărarea terenurilor situate în extravilan în ipoteza în care titularii dreptului de preempţiune nu îşi manifestă intenţia de a cumpăra terenul. 19. Art. 4^2 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, la care fac referire normele cuprinse în art. I pct. 3 din legea examinată, prin care se introduce un nou alineat, alin. (1^1) al art. 4^2, reglementează obligaţia vânzătorului de terenuri agricole situate în extravilan, înstrăinate înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărare, de a plăti un impozit de 80% din suma ce reprezintă diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare, în baza grilei notarilor din respectiva perioadă. 20. Este de precizat faptul că, ulterior datei de 8 iunie 2022, când Camera Deputaţilor a adoptat definitiv legea criticată, Legea nr. 17/2014 a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 30 iunie 2022, act normativ prin care, în esenţă, sunt clarificate anumite proceduri şi operaţiuni administrative prevăzute de lege. 21. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei formulate sunt cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) teza a doua, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege, respectiv condiţiile în care cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor în România se reglementează prin lege organică, ale art. 73 alin. (3) lit. m), potrivit cărora regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii se reglementează prin lege organică, ale art. 76 alin. (1), referitoare la adoptarea legilor organice prin votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, şi cele ale art. 147 alin. (4), sub aspectul efectului general obligatoriu şi pentru viitor al deciziilor Curţii Constituţionale. (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 22. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. 23. Propunerea legislativă a fost iniţiată de un număr de 25 de senatori şi deputaţi şi a fost adoptată de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie, în data de 26 aprilie 2022 şi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în data de 8 iunie 2022, fiind trimisă la promulgare în data de 20 iunie 2022, după ce a fost depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. 24. În data de 7 iulie 2022, Preşedintele României - subiect de drept expres menţionat de art. 146 lit. a) din Constituţie - a formulat prezenta sesizare de neconstituţionalitate, cu respectarea termenului de sesizare, respectiv în interiorul termenului de 20 de zile prevăzut de art. 77 alin. (1) din Legea fundamentală pentru promulgarea legii. 25. În concluzie, Curtea Constituţională constată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate sub aspectul celor trei elemente mai sus menţionate, necesar a fi respectate pentru legala sa învestire cu soluţionarea prezentei cereri. (2) Fişa legislativă a actului normativ criticat 26. Iniţiativa legislativă aparţine unui număr de 25 de senatori şi deputaţi, fiind însoţită de expunerea de motive, la care s-au adăugat, în procedura legislativă, avizul Consiliului Legislativ (negativ) şi avizul Consiliului Economic şi Social (favorabil). În data de 26 aprilie 2022, proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat, potrivit art. 75 alin. (2) din Constituţie. În procedura legislativă din faţa Camerei Deputaţilor s-a primit avizul Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale (nefavorabil). Comisiile sesizate în fond - Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi - au depus un raport comun de adoptare, cu amendamente admise. În raport cu obiectul şi conţinutul său, legea a fost încadrată în categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor a adoptat definitiv legea în data de 8 iunie 2022, întrunind 159 de voturi pentru, 8 voturi contra şi 70 de abţineri. (3) Soluţiile legislative preconizate 27. Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativă urmăreşte să permită unităţilor-administrativ teritoriale direct interesate de dezvoltarea comunitară şi protejarea interesului local să cumpere terenuri agricole situate în extravilan, deoarece legea în vigoare nu le plasează printre preemptorii legali şi, din practică, s-a demonstrat faptul că nici nu pot îndeplini celelalte condiţii de acces la vânzare-cumpărare aplicabile în ipoteza neexercitării dreptului de preempţiune de către titularii săi legali. Prin urmare, legea criticată exceptează unităţile administrativ-teritoriale de la aplicarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 17/2014 pentru înstrăinarea prin vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan. 28. În plus faţă de forma iniţiatorului, legea criticată introduce şi o excepţie, referitoare la terenurile agricole situate în extravilan pe care sunt amplasate culturi de pomi şi de viţă-de-vie, aflate în proprietatea persoanelor fizice, în sensul că acestea nu mai sunt supuse regimului juridic al Legii nr. 17/2014, proprietarii lor putând înstrăina o suprafaţă de cel mult 3 ha într-o perioadă de 3 ani. De asemenea, vânzătorii acestor terenuri sunt exceptaţi de la regula impozitării cu 80% aplicată asupra diferenţei pozitive dintre valoarea terenurilor agricole de la data vânzării şi cea de la data cumpărării, regulă ce vizează actele translative de proprietate încheiate înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărarea unor asemenea categorii de terenuri. (4) Examinarea criticilor de neconstituţionalitate 29. În esenţă, criticile de neconstituţionalitate reclamă greşita adoptare a legii ca lege ordinară, în condiţiile în care, operând asupra regimului juridic general al proprietăţii, dar şi cu privire la condiţiile în care cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România, aceasta trebuia adoptată conform art. 76 alin. (1), ca lege organică, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. m) raportat la art. 44 alin. (1) teza a doua şi alin. (2) teza a doua din Constituţie. 30. Pentru a analiza criticile de neconstituţionalitate formulate este necesară determinarea incidenţei pe care legea supusă controlului o are asupra regimului juridic general al proprietăţii, astfel cum acesta este definit în Constituţie, în lege şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Totodată, se va analiza cadrul normativ specific ce configurează condiţiile în care cetăţenii străini sau apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România. (4.1) Criticile privind încălcarea art. 76 alin. (1) şi a art. 73 alin. (3) lit. m), raportat la art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie 31. Legea criticată operează trei intervenţii asupra Legii nr. 17/2014, lege organică ce stabileşte regimul juridic al înstrăinării prin vânzare a terenurilor agricole din extravilanul localităţilor. Cu privire la această categorie de terenuri, legea în vigoare stabileşte modalităţi şi condiţii stricte de înstrăinare prin vânzare-cumpărare, printre care pot fi enumerate obţinerea, după caz, de avize specifice de la diferite entităţi ale statului, respectarea dreptului de preempţiune, într-o ordine prestabilită a preemptorilor (de la rangul I la rangul VII) sau respectarea altor condiţii cumulative în ipoteza neexercitării dreptului de preempţiune, precum şi impozitarea diferită (cu 80% din diferenţa dintre preţul vânzării şi cel al cumpărării) aplicabilă vânzătorului în cazul înstrăinării mai devreme de 8 ani de la data cumpărării terenului agricol situat în extravilan. În esenţă, înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan se poate face, în prezent, numai în următoarele modalităţi prestabilite de lege, în această ordine: a) prin exercitarea dreptului de preempţiune, cu respectarea ordinii rangului preemptorilor [art. 4 alin. (1)-(4)]; b) către orice persoană fizică sau juridică, cu respectarea anumitor condiţii cumulative speciale, care solicită, în esenţă, dovedirea domiciliului/reşedinţei, respectiv a sediului social/secundar, precum şi a desfăşurării activităţii agricole în România în ultimii 5 ani (art. 4^1). De asemenea, legea instituie în sarcina proprietarilor de terenuri agricole situate în extravilan obligaţia menţinerii destinaţiei acestora de la momentul cumpărării, respectiv desfăşurarea activităţilor agricole [art. 4^2 alin. (5)]. Toate aceste reglementări configurează un regim juridic special, de protecţie, aplicabil terenurilor agricole situate în extravilan, cu scopul declarat în lege de asigurare a securităţii alimentare, protejare a intereselor naţionale, exploatare a resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional, comasare a terenurilor agricole în vederea creşterii dimensiunii fermelor agricole şi constituire a exploataţiilor viabile economic (art. 1). 32. Singura excepţie de la acest regim juridic special este menţionată, în prezent, în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 şi se referă la terenurile agricole situate în intravilan. 33. În ce priveşte natura juridică a Legii nr. 17/2014, Curtea reţine că aceasta a fost adoptată ca lege organică, în considerarea criteriului material determinat de obiectul său de reglementare, care vizează condiţii ad validitatem de transfer al dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole situate în extravilan, condiţii ce constau în obligaţia respectării dreptului de preempţiune şi obligaţia respectării/menţinerii destinaţiei agricole a terenului de la data cumpărării. 34. Dreptul de preempţiune este definit la art. 1.730 din Codul civil ca fiind dreptul legal sau convenţional al unei persoane de a cumpăra cu prioritate un bun. Dreptul de preempţiune limitează - prin lege sau contract - exercitarea plenară a dreptului de proprietate în sensul restrângerii prerogativei dispoziţiei/abusus, ca element esenţial al dreptului de proprietate. Dispoziţiile art. 1.730-1.740 din Codul civil, privitoare la dreptul de preempţiune, care reprezintă cadrul legal general în această materie, sunt aplicabile numai dacă prin lege sau contract nu se stabileşte altfel. 35. Or, Legea nr. 17/2014 reprezintă o astfel de lege, în sensul că instituie un drept de preempţiune în favoarea coproprietarilor, a arendaşilor, a proprietarilor vecini, precum şi a statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale (art. 4). Vânzătorul este limitat, în exercitarea plenară a dreptului său de proprietate, de aceste norme speciale, astfel că, dacă vânzarea terenului are loc la un preţ mai mic decât cel cerut în oferta de vânzare, în condiţii mai avantajoase decât cele arătate în această ofertă de vânzare ori cu nerespectarea condiţiilor referitoare la exercitarea dreptului de preempţiune, actul translativ de proprietate este lovit de nulitate absolută. Mai mult, Legea nr. 17/2014 instituie, prin art. 6, o derogare de la prevederile art. 1.730 şi următoarele din Codul civil, referitoare la procedurile aplicabile ofertei de vânzare. 36. Legea supusă controlului de constituţionalitate în prezenta cauză operează modificări asupra Legii nr. 17/2014 în sensul că art. I pct. 1 introduce, sub forma art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 17/2014, o nouă excepţie faţă de domeniul său de aplicare, excepţie referitoare la terenurile agricole situate în extravilan, pe care sunt amplasate culturi de pomi şi viţă-de-vie, aflate în proprietatea persoanelor fizice, care pot înstrăina o suprafaţă de cel mult 3 ha într-o perioadă de 3 ani. De asemenea, veniturile obţinute din vânzarea acestor terenuri sunt scutite de la impozitul aplicabil celorlalte terenuri agricole situate în extravilan, în cazul înstrăinării lor mai devreme de 8 ani de la data cumpărării. 37. În ce priveşte dreptul de preempţiune, rezultă din interpretarea literală a art. I pct. 1 din legea criticată că, în concepţia noii reglementări, acesta nu va mai greva dreptul de dispoziţie, ca atribut al dreptului de proprietate asupra acestor categorii de terenuri, din moment ce „nu intră sub incidenţa“ acestei legi speciale. Legea criticată ridică/îndepărtează, pentru persoanele fizice proprietare ale terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt amplasate culturi de pomi şi viţă-de-vie, restricţiile specifice dreptului de preempţiune, reglementate de Legea nr. 17/2014. Pe de altă parte, noile prevederi configurează un alt regim juridic aplicabil, cu condiţii speciale, potrivit cărora proprietarii acestora, persoane fizice, „pot înstrăina o suprafaţă de cel mult 3 ha într-o perioadă de 3 ani“. Prin urmare, aceste terenuri nu intră în circuitul civil general, supus dreptului comun în materie, deoarece proprietarii lor sunt destinatarii condiţiilor legale speciale preconizate de legiuitor prin actul normativ criticat, şi anume condiţia dublei cerinţe referitoare la suprafaţa de maximum 3 ha ce poate fi înstrăinată într-o perioadă de 3 ani. Sunt eliminate, aşadar, cele două condiţii ce grevau dreptul de proprietate în concepţia Legii nr. 17/2014, şi anume obligaţia de respectare a dreptului de preempţiune şi obligaţia de menţinere a destinaţiei terenului pe care acesta o avea avute la data cumpărării. 38. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind greşita adoptare ca lege ordinară a legii criticate, Curtea reţine că art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie impune legiuitorului să reglementeze regimul juridic general al proprietăţii exclusiv prin lege organică. 39. Pe de altă parte, art. 44 alin. (1) teza finală din Legea fundamentală permite legiuitorului să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate „prin lege“, fără a prevedea expres caracterul organic al acesteia. 40. Curtea Constituţională a arătat distincţia dintre aspectele ce intră în sfera regimului juridic general al proprietăţii şi care sunt de domeniul strict al legii organice, în acord cu art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, şi celelalte elemente prin care legiuitorul configurează conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi care pot fi şi de nivelul legii ordinare. 41. Curtea a stabilit, de principiu, că regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică ce guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă, ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992). Regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa şi dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat, însă nu orice modalitate de transfer al dreptului de proprietate se încadrează în domeniul strict limitativ rezervat legii organice (a se vedea Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, paragraful 108, sau Decizia nr. 627 din 15 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 6 mai 2020, paragraful 28). 42. În prezenta cauză, Curtea Constituţională are de stabilit dacă norma juridică din legea criticată (ordinară), prin care se adaugă la domeniul sustras de la incidenţa Legii nr. 17/2014, are sau nu natura legii organice. Aceasta deoarece Curtea Constituţională, plecând de la dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, a arătat, în jurisprudenţa sa, că este permis ca printr-o lege ordinară să se intervină asupra dispoziţiilor dintr-o lege organică, atât timp cât acele dispoziţii punctual vizate nu conţin reglementări de nivelul legii organice, ci se pot încadra în domeniul legii ordinare deoarece nu conţin aspecte care să fie în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. În consecinţă, ceea ce este definitoriu pentru a delimita cele două categorii de legi este criteriul material al legii, respectiv conţinutul său normativ (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998, Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015, sau Decizia nr. 876 din 9 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.265 din 21 decembrie 2020). Curtea a stabilit, de exemplu, că „este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, şi norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete natură de lege organică, întrucât, altfel, s-ar extinde domeniile rezervate de Constituţie legii organice“ (Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998, Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, sau Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009). 43. Caracterul organic al Legii nr. 17/2004 se justifică prin obiectul său de reglementare, în sensul că vizează o largă categorie de terenuri din România - terenuri agricole situate în extravilan - asupra cărora se instituie o serie de condiţionalităţi pentru înstrăinarea prin vânzare-cumpărare, printre care obligaţia rezolutorie a cumpărătorului de menţinere a destinaţiei agricole a terenului şi obligaţia vânzătorului de respectare a dreptului legal de preempţiune, ultima grevând dreptul de proprietate ca modalitate de exercitare a prerogativei dispoziţiei. Întrucât dispoziţiile Legii nr. 17/2014 conţin norme speciale în raport cu normele dreptului comun în materie de preempţiune cuprinse în Codul civil - lege organică, iar exigenţele de tehnică legislativă dispun că derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază (art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative), această lege a fost adoptată, la rândul său, ca lege organică. 44. În lumina considerentelor de mai sus, Curtea observă că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, pe care art. I pct. 1 din legea criticată îl completează cu o nouă normă cu caracter derogator, delimitează chiar sfera de incidenţă a Legii nr. 17/2014, reprezentând, prin urmare, un element central al concepţiei acestei legi, ce nu se poate disocia de caracterul său organic. Este de principiu că, influenţând direct domeniul de aplicare a Legii nr. 17/2014, şi norma modificatoare/ completatoare/abrogatoare trebuie să corespundă caracterului - organic sau ordinar - al normei asupra căreia operează. Legea organică ocupă o poziţie superioară în ierarhia actelor normative tocmai prin importanţa domeniilor de reglementare strict enumerate de Constituţie şi pentru care este necesară adoptarea cu majoritatea de vot superioară numeric [majoritatea membrilor fiecărei Camere, conform art. 76 alin. (1) din Constituţie] faţă de votul necesar adoptării legilor ordinare [majoritatea membrilor prezenţi din fiecare Cameră - art. 76 alin. (2) din Constituţie], care se referă la reglementarea relaţiilor sociale diferite de cele strict prevăzute de art. 73 alin. (3) din Legea fundamentală. Aşadar, din această perspectivă, legea criticată ar fi trebuit adoptată ca lege organică, şi nu ca lege ordinară. 45. Totodată, prin conţinutul său juridic, norma cuprinsă la art. I pct. 1 din legea examinată configurează un domeniu propriu de aplicare, reprezentat de „terenurile agricole situate în extravilan, pe care sunt amplasate culturi de pomi şi viţă-de-vie, aflate în proprietatea persoanelor fizice“. Chiar dacă această categorie de terenuri reprezintă un segment din totalitatea terenurilor agricole din România situate în extravilan, asupra cărora acţionează, în prezent, regimul juridic special configurat de Legea nr. 17/2014, nu se pot ignora impactul şi semnificaţia lor deosebită atât în plan cantitativ, cât şi în plan calitativ, în sensul în care scopul Legii nr. 17/2014 este, aşa cum rezultă din prevederile art. 1 din această lege şi din expunerea de motive ce o însoţeşte, acela de „evitare a fărâmiţării proprietăţii funciare din extravilanul localităţilor“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 586 din 14 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 11 august 2020, paragraful 48). Prin dimensiunea lor cantitativă, aceste terenuri au capacitatea de a forma, ele singure, o parte importantă a fondului funciar din România, astfel că regulile ce configurează regimul lor juridic de înstrăinare se circumscriu şi influenţează regimul juridic general al proprietăţii, reglementat prin lege organică. 46. În plus, Curtea mai observă că noua lege este de natură a crea o breşă semnificativă în aplicarea unitară a regimului juridic general al proprietăţii funciare din România, în condiţiile în care necesitatea instituirii acestui regim juridic diferit nu a fost motivată în vreun fel în procesul de adoptare la Camera Deputaţilor - Camera decizională care a adoptat acest amendament suplimentar faţă de forma iniţială a legii, însuşită de Senat prin procedura adoptării tacite. Aşadar, excepţia introdusă de noua lege ordinară are capacitatea de a slăbi/afecta realizarea scopului iniţial al Legii nr. 17/2014 - lege organică -, fără o minimă argumentare, fiind cu atât mai puţin acceptabil ca votul majorităţii simple/relative exprimat decisiv în Camera Deputaţilor pentru adoptarea ca lege ordinară a legii criticate să zădărnicească voinţa exprimată prin votul majorităţii absolute a fiecărei Camere parlamentare exprimat cu prilejul adoptării Legii nr. 17/2014 ca lege organică. De altfel, chiar introducerea în Camera decizională a acestei reglementări suplimentare faţă de forma iniţială a legii, adoptată tacit de Senat, a determinat, prin însuşi conţinutul său juridic şi impactul creat în sfera regimului juridic al proprietăţii, modificarea naturii juridice a propunerii legislative în cursul procedurii parlamentare de legiferare. Astfel, deşi la momentul înregistrării propunerii legislative, aceasta a fost corect încadrată în categoria legilor ordinare, amendamentul admis în Camera decizională sub forma art. I pct. 1 din lege, referitor la excluderea din sfera de incidenţă a Legii nr. 17/2014 a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt amplasate culturi de pomi şi de viţă-de-vie, aflate în proprietatea persoanelor fizice, a transformat automat natura juridică iniţială/originară a legii, plasând-o în categoria legilor organice. 47. S-a menţionat deja la paragraful 37 că noua normă cuprinsă în art. I pct. 1 din legea criticată nu numai că extrage această categorie de terenuri din sfera de aplicare a Legii nr. 17/2014, dar, fără a le reda circuitului juridic civil, le stabileşte reguli proprii de înstrăinare prin vânzare. Aceste reguli speciale prevăd două condiţii cumulative aplicabile persoanei fizice la vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt amplasate culturi de pomi şi viţă-de-vie, condiţii ce limitează transferul de proprietate la o suprafaţă de 3 ha într-o perioadă de 3 ani. Prin urmare, această categorie de terenuri, avută în vedere iniţial la adoptarea Legii nr. 17/2014 şi care contribuia semnificativ, prin totalitatea dimensiunii sale teritoriale la nivel naţional, la atingerea scopului acestei legi organice, a dobândit, printr-o singură dispoziţie introdusă în legea criticată, un regim juridic nou, hibrid, astfel că şi noua reglementare trebuia menţinută la nivelul legii organice. Totodată, Curtea observă că acest nou regim juridic este insuficient elaborat (de exemplu, omisiunea legiuitorului de a preciza expres şi situaţia persoanelor juridice proprietare ale terenurilor similare sau alte restricţii şi condiţii formale cerute de lege la înstrăinare în considerarea situaţiei obiective a amplasamentului terenului - zona frontalieră etc.), fiind necesară dezvoltarea acestuia prin norme clare, previzibile şi accesibile, care să asigure interpretarea şi aplicarea unitară şi fără dificultăţi practice. (4.2) Criticile privind încălcarea art. 73 alin. (3) lit. m) raportat la art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituţie 48. Dispoziţiile art. 44 alin. (2) teza a doua din Legea fundamentală stabilesc că „Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală“. 49. Curtea reţine că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 17/2014, acest act normativ se aplică „cetăţenilor români, respectiv cetăţenilor unui stat membru al Uniunii Europene, ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (ASEE) sau ai Confederaţiei Elveţiene, precum şi apatrizilor cu domiciliul în România, într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat care este parte la ASEE sau în Confederaţia Elveţiană, precum şi persoanelor juridice având naţionalitatea română, respectiv a unui stat membru al Uniunii Europene, a statelor care sunt parte la ASEE sau a Confederaţiei Elveţiene“, iar alin. (3) al aceluiaşi articol dispune în sensul în care „Cetăţeanul unui stat terţ şi apatridul cu domiciliul într-un stat terţ, precum şi persoanele juridice având naţionalitatea unui stat terţ pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole situate în extravilan în condiţiile reglementate prin tratate internaţionale, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prezentei legi“. 50. Dispoziţiile cuprinse în art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituţie nu au fost însă transpuse în Legea nr. 17/2004, ci în Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, act normativ la care face referire şi art. 3 din titlul X al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, text potrivit căruia „Cetăţenii străini şi apatrizii precum şi persoanele juridice străine pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România în condiţiile prevăzute de legea specială“. 51. Astfel, cu privire la posibilitatea resortisanţilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene de a dobândi prin vânzare-cumpărare terenuri agricole, păduri şi terenuri forestiere, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 312/2005 instituie o interdicţie de dobândire a dreptului de proprietate pentru un termen de 7 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană. Este de menţionat că această dispoziţie tranzitorie a fost inclusă în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 1 iunie 2005, care la pct. 3 alin. (2) din anexa VII prevede: „Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute de Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, România poate menţine în vigoare, timp de şapte ani de la data aderării, restricţiile stabilite de legislaţia sa, existente la momentul semnării tratatului de aderare, privind dobândirea proprietăţii asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere de către resortisanţii statelor membre sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European, precum şi de către societăţi constituite în conformitate cu legislaţia altui stat membru sau a unui stat parte a ASEE şi care nu sunt nici stabilite, nici înregistrate în România. În niciun caz, un resortisant al unui stat membru nu poate fi tratat mai puţin favorabil în ceea ce priveşte dobândirea de teren agricol, păduri sau teren forestier decât la data semnării Tratatului de aderare sau nu poate fi tratat în mod mai restrictiv decât un resortisant al unei ţări terţe.“ 52. În ce priveşte cetăţenii străini, apatrizii şi persoanele juridice aparţinând statelor terţe, art. 6 din Legea nr. 312/2005 prevede, la fel ca norma conţinută de art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituţie, că aceştia pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, în condiţiile reglementate prin tratate internaţionale, pe bază de reciprocitate şi stabileşte, totodată, regula potrivit căreia aceleaşi subiecte de drept nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în condiţii mai favorabile decât cele aplicabile cetăţeanului unui stat membru şi persoanei juridice constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru. 53. Revenind la normele art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 17/2014, mai sus redate, Curtea constată că acestea nu fac altceva decât să garanteze un tratament juridic egal între subiectele de drept aici enumerate şi nu prevăd condiţii speciale aplicabile exclusiv cetăţenilor străini sau apatrizilor pentru dobândirea în proprietate a terenurilor agricole în România. 54. Aşadar, după epuizarea termenului de 7 ani de interdicţie absolută (expirat la 1 ianuarie 2014), prevăzut în Legea nr. 312/2005, legiuitorul nu a stabilit condiţii speciale, aplicabile exclusiv persoanelor străine sau apatrizilor, indiferent că aceştia sunt resortisanţi ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European, ai Confederaţiei Elveţiene sau ai unor state terţe. Legea nr. 17/2014 a stabilit condiţii speciale de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole situate în extravilan, condiţii care, deşi sunt stricte, sunt aplicabile în mod egal fiecărei persoane interesate, indiferent de cetăţenia sa. 55. Prin urmare, aşa cum Legea nr. 17/2014 asigură un tratament juridic egal între subiectele de drept ce pot avea calitatea de cumpărător, fără a cuprinde reglementări speciale în privinţa persoanelor străine sau apatrizilor, în mod similar şi legea supusă controlului de constituţionalitate conţine condiţii egale de acces la dobândirea, prin vânzare-cumpărare, a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt amplasate culturi de pomi şi viţă-de-vie, fără nicio deosebire pe criterii de naţionalitate, astfel că prevederile art. 44 alin. (2) teza a doua din Constituţie nu sunt incidente. 56. În concluzie, Curtea reţine că legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea art. 76 alin. (1), prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, teza referitoare la regimul juridic general al proprietăţii, motiv pentru care aceasta este neconstituţională, în ansamblul său. În această ipoteză devin incidente prevederile art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, potrivit cărora Parlamentului îi revine obligaţia de a constata încetarea de drept a procesului legislativ. În cazul iniţierii unui nou proces legislativ, trebuie să fie respectate statuările cuprinse în decizia de admitere a Curţii Constituţionale cu referire la viciile de neconstituţionalitate extrinsecă constatate, deoarece forţa obligatorie care însoţeşte actele jurisdicţionale ale Curţii se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta (Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019, paragrafele 88 şi 89, şi Decizia nr. 155 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 4 iunie 2020, paragrafele 78 şi 79). În cazul legii de faţă, punerea de acord cu decizia Curţii Constituţionale nu se poate reduce doar la aplicarea procedurii de adoptare specifică legilor organice, ci impune chiar, pentru considerentele cuprinse la paragrafele 45-47 ale prezentei decizii, reanalizarea scopului legii prin corelarea cu scopul afirmat şi asumat de legiuitor la adoptarea Legii nr. 17/2014. 57. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului este neconstituţională, în ansamblul său. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 octombrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
