Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Cristina Teodora Pop │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 843/86/2016/a1.5, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.117 D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă. Se susţine că autoarea este pusă, în realitate, în situaţia de a aplica prevederile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală în speţa dedusă judecăţii, motiv pentru care solicită Curţii Constituţionale o interpretare a sintagmei „lucrători specializaţi din cadrul poliţiei“ din cuprinsul textului criticat. Or, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, o astfel de excepţie este inadmisibilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 1 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 843/86/2016/a1.5, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu într-o cauză în care inculpatul a invocat excepţia nelegalităţii probelor obţinute prin punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că sintagma „lucrători specializaţi din cadrul poliţiei“ nu este definită în legislaţia penală şi procesual penală în vigoare, art. 30 lit. a) şi b) şi art. 55 alin. (1) din Codul de procedură penală făcând referire doar la procuror şi la organele de cercetare penală, atunci când reglementează cu privire la organele judiciare şi organele de urmărire penală. Se mai observă că instituţia procurorului este reglementată prin dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ale Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi ale Legii nr. 54/1993 pentru organizarea instanţelor şi parchetelor militare. De asemenea, organele de cercetare penală, în general, şi organele de cercetare penală ale poliţiei, în special, sunt reglementate prin dispoziţiile Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, ale Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Judiciare şi ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Se arată că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, personalul Poliţiei Române se compune din poliţişti, alţi funcţionari publici şi personal contractual, făcându-se, totodată, trimitere la anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ce reglementează structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne. Sunt invocate, de asemenea, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, precum şi cele ale art. 6 şi art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002. Se susţine că, din coroborarea dispoziţiilor legale anterior enumerate, nu rezultă cu claritate sensul sintagmei criticate, lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei neputând fi încadraţi în niciuna dintre categoriile de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne prevăzute prin actele normative în vigoare, atâta vreme cât aceştia nu fac parte din organele de cercetare penală prevăzute la art. 30 lit. a) din Codul de procedură penală. 6. În continuare, se face referire la considerentele reţinute la paragraful 49 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016 şi se arată că opţiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de către procuror, de către organele de cercetare penală sau de către lucrători din cadrul poliţiei este justificată întrucât aceştia din urmă pot deţine avizul de ofiţer de poliţie judiciară, în condiţiile art. 55 alin. (5) din Codul de procedură penală. În continuare, instanţa arată, însă, că art. 55 alin. (5), anterior menţionat, vizează atribuţiile organelor de cercetare penală speciale, care, potrivit textului criticat, sunt îndeplinite de ofiţeri anume desemnaţi, în condiţiile legii, care au primit avizul conform al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce conduce la ideea că lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei nu sunt organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare, întrucât, dacă s-ar fi încadrat în această categorie, ar fi fost reglementaţi la art. 55 alin. (4) din Codul de procedură penală. Se face referire, de asemenea, la prevederile art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, conform cărora organele de cercetare penală speciale efectuează acte de urmărire penală numai în condiţiile art. 55 alin. (5) şi alin. (6) din Codul de procedură penală, corespunzător specializării structurii din care fac parte, în cazul săvârşirii infracţiunilor de către militari sau în cazul săvârşirii infracţiunilor de corupţie şi de serviciu prevăzute de Codul penal, infracţiuni săvârşite de către personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau a putut pune în pericol siguranţa navei sau a navigaţiei ori a personalului. Potrivit aceleiaşi norme procesual penale anterior menţionate, organele de cercetare penală speciale pot efectua, în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute în titlul X din Codul penal şi infracţiunilor de terorism, din dispoziţia procurorului, punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică. 7. Se conchide că interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor legale mai sus enunţate nu conduce la stabilirea fără echivoc a sensului sintagmei „lucrători specializaţi din cadrul poliţiei“, iar interpretarea literală a sintagmei, în funcţie de sensul cuvintelor care o compun, duce la înţelesuri paradoxale, atât timp cât lucrătorii din cadrul poliţiei sunt funcţionarii publici şi personalul contractual, iar termenul „poliţie“ se regăseşte şi în legislaţia specială care reglementează activitatea Poliţiei de Frontieră, Poliţiei Locale, Poliţiei Militare etc. 8. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii penale şi se arată că, întrucât măsurile de supraveghere tehnică sunt intruzive în viaţa intimă, familială şi privată a persoanei supravegheate, este absolut necesar ca dispoziţiile legale ce reglementează aplicarea lor să respecte aceste cerinţe. Sunt invocate, în acest sens, hotărârile din 26 aprilie 2007, 4 martie 2008, 1 iulie 2008, 14 octombrie 2008 şi 21 aprilie 2009, pronunţate în cauzele Dumitru Popescu împotriva României, Viorel Burzo împotriva României, Calmanovici împotriva României, Iordache împotriva României şi Răducu împotriva României. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că sensul sintagmei criticate poate fi determinat din interpretarea coroborată a considerentelor de la paragraful 49 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, conform cărora „este justificată opţiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art. 30 din Codul de procedură penală, precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, în condiţiile art. 55 alin. (5) din Codul de procedură penală. Această opţiune nu se justifică, însă, în privinţa includerii, în cuprinsul art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, a sintagmei «alte organe specializate ale statului», neprecizate în cuprinsul Codului de procedură penală sau în cuprinsul altor legi speciale“, cu prevederile art. 55 alin. (5) din Codul de procedură penală, care prevăd că „atribuţiile organelor de cercetare penală speciale sunt îndeplinite de ofiţeri anume desemnaţi în condiţiile legii, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“. Se susţine că un argument în sensul celor anterior arătate, îl constituie dispoziţiile art. 143 alin. (1) din Codul de procedură penală, ce reglementează consemnarea activităţii de supraveghere tehnică, fără a face referire la „lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei“. Se arată că, prin urmare, legiuitorul a avut în vedere, cu prilejul reglementării sintagmei criticate, lucrătorii de poliţie anume desemnaţi, în condiţiile legii, care, primind avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, îndeplinesc atribuţiile organelor de cercetare penală. 11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Se arată că sintagma „lucrători specializaţi din cadrul poliţiei“ este clară, precisă şi previzibilă, dar şi că lipsa de previzibilitate a normei juridice criticate poate fi complinită printr-o interpretare riguroasă, coerentă şi previzibilă, ce revine instanţei de judecată, în virtutea rolului său activ, în contextul analizei sintagmei „lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor“. Se face, de asemenea, trimitere la art. 1 din Legea nr. 218/2002, conform căruia „Poliţia Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii“. Se susţine, astfel, că sintagma criticată îndeplineşte cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate impuse de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la calitatea legii penale. Se susţine, totodată, că prevederile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la viaţa intimă, familială şi privată şi niciun alt drept fundamental prevăzut în Constituţie. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei.“ 15. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi alin. (5) referitoare la statul român, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 26 referitoare la viaţa intimă, familială şi privată şi art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 6, art. 7 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil, la legalitatea incriminării şi la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, a constatat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituţională. Ca urmare a pronunţării deciziei anterior menţionate, dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, în forma a cărei neconstituţionalitate fusese constatată, au fost modificate prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, prin care sintagma „ori de alte organe specializate ale statului“ a fost eliminată din cuprinsul normei juridice analizate. 17. Totodată, prin aceeaşi decizie (Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, paragraful 49), Curtea a statuat că „este justificată opţiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art. 30 din Codul de procedură penală, precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, în condiţiile art. 55 alin. (5) din Codul de procedură penală“, dar că „această opţiune nu se justifică, însă, în privinţa includerii, în cuprinsul art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, a sintagmei «alte organe specializate ale statului»“, neprecizate în cuprinsul Codului de procedură penală sau în cuprinsul altor legi speciale. 18. Analizând încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, instanţa de contencios constituţional constată că este invocată, în susţinerea acesteia, o succesiune de acte normative cu valoare infraconstituţională, precum Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004, care, de altfel, a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, Legea nr. 54/1993 pentru organizarea instanţelor şi parchetelor militare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 13 mai 1999, care, de altfel, a fost abrogată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 25 aprilie 2014, Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 24 aprilie 2014, Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, şi anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007. În acest context, instanţa de trimitere solicită Curţii, în realitate, o interpretare coroborată a actelor normative mai sus enumerate, în scopul aplicării ei în prezenta cauză, mai exact în scopul încadrării funcţionarilor publici din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Suceava, în contextul soluţionării Dosarului nr. 843/86/2016/a1.5, în sfera noţiunii de „lucrători specializaţi din cadrul poliţiei“. 19. Or, potrivit art. 2 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei“, iar „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“. Astfel, controlul de constituţionalitate presupune verificarea conformităţii dispoziţiilor legilor, tratatelor internaţionale, regulamentelor Parlamentului şi ordonanţelor Guvernului cu prevederile constituţionale, Curtea Constituţională având competenţa realizării acestui control. Însă, în prezenta cauză, autoarea solicită Curţii interpretarea şi aplicarea sintagmei „alte organe specializate ale statului“, din cuprinsul art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, atribuţie ce revine instanţelor judecătoreşti. Pentru acest motiv, prezenta excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 843/86/2016/a1.5. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
