Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, excepţie ridicată de Dan Andrei Vlădău în Dosarul nr. 3.528/117/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.757D/2017. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Cosmin Costaş, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a transmis la dosar şi un memoriu în susţinerea acesteia. 4. Având cuvântul, reprezentantul autorului excepţiei arată, cu titlu prealabil, că, în opinia sa, este necesar un demers prin care Curtea Constituţională să solicite Ministerului Justiţiei o situaţie cu privire la soluţiile pronunţate de instanţe după publicarea Deciziei nr. 45 din 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Consideră că astfel ar putea fi verificată efectivitatea căii de atac a revizuirii astfel cum textul de lege care o prevede a fost interpretat prin decizia menţionată. 5. Deliberând, Curtea respinge această cerere, în temeiul art. 14 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentatului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, aşa cum a fost formulată în faţa instanţei care a sesizat Curtea Constituţională, expunând pe larg argumentele care se regăsesc în motivarea scrisă aflată la dosar. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că, în opinia sa, criticile formulate ar fi trebuit să vizeze prevederile care conferă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de a pronunţa decizii pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, apreciază că acestea nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, precizând că inclusiv principiul priorităţii dreptului european este necesar să se aplice cu respectarea termenelor procedurale prevăzute de lege. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 26 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.528/117/2015, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, excepţie ridicată de Dan Andrei Vlădău într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului introdus împotriva sentinţei prin care Tribunalul Cluj a respins calea de atac a revizuirii introdusă cu privire la o hotărâre pronunţată de această instanţă. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul de lege, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este neconstituţional, întrucât, în practică, permite doar valorificarea, în vederea exercitării căii de atac a revizuirii, a hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate până la momentul finalizării procesului şi a celor pronunţate în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive, ceea ce nesocoteşte caracterul prioritar al dreptului european, care se va aplica doar vreme de o lună de la comunicarea unei hotărâri definitive a instanţei de contencios administrativ. Arată că, în lipsa interpretării date de instanţa supremă, recurentul putea promova oricând calea de atac a revizuirii, în considerarea apariţiei unei hotărâri interpretative a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Se susţine că se încalcă şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, coroborat cu art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. În acest sens se precizează că interpretarea criticată a art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost generată de inacţiunea legiuitorului, care nu a pus de acord textul menţionat cu deciziile Curţii Constituţionale, ajungându-se astfel la situaţia în care, deşi exista o cale de atac, nu erau precizate nici termenul de exercitare a revizuirii şi nici data de la care începea să curgă acest termen, astfel că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reglementat ambele aspecte, substituindu-se legiuitorului. În opinia autorului excepţiei, prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depăşit limitele constituţionale şi a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, arogându-şi dreptul de a legifera şi încălcând prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie. Mai susţine că interpretarea art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 încalcă art. 21 din Constituţie, întrucât admite doar teoretic existenţa căii de atac a revizuirii. În practică, din cauza termenului restrictiv este de aşteptat ca nicio cerere de revizuire să nu poată fi încadrată în termenul legal. 10. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, pronunţarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin decizia criticată circumscriindu-se misiunii sale constituţionale prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituţie. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Preşedintele Senatului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise şi concluziile depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018, astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 23 mai 2017. Textul de lege criticat avea, la data ridicării excepţiei, următoarea redactare: „(2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. [Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare.] Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare.“ 15. Prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunţării acestora şi de împrejurarea invocării sau neinvocării în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Totodată, Înalta Curte a statuat că termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună şi curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii. 16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) care instituie principiul legalităţii, art. 21 care garantează accesul liber la justiţie, art. 61 alin. (1) care consacră rolul Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării şi art. 148 alin. (2) şi (4) privind prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu şi atribuţia Parlamentului, Preşedintelui României, Guvernului şi a autorităţii judecătoreşti de a garanta aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alin. (2). 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 27 ianuarie 2010, a constatat că sunt neconstituţionale prevederile art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004, prin care se stabilea, printre altele, termenul de revizuire a hotărârilor pronunţate prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, ca urmare a redactării deficitare sub aspectul preciziei, clarităţii şi, implicit, al previzibilităţii. 18. Întrucât în interval de 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale Parlamentul nu a pus de acord prevederile menţionate cu cele ale Legii fundamentale, în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie, acestea şi-au încetat efectele juridice, astfel că nu a mai existat o reglementare legală care să fixeze un termen de revizuire, precum şi momentul de la care acesta ar începe să curgă. Ca atare, instanţele au aplicat prin analogie fie prevederile art. 511 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care instituie un termen de o lună pentru revizuire, fie cele ale art. 511 alin. (3) din acelaşi cod, care stabilesc un termen de 3 luni în cazul în care revizuirea se cere pentru intervenirea unei decizii de admitere pronunţată de Curtea Constituţională sau de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. 19. În acest context, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept i s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la termenul în care se poate formula cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, instanţa supremă a statuat că termenul în care poate fi formulată o asemenea cerere de revizuire este de o lună, care curge de la data comunicării hotărârii definitive supuse revizuirii. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a observat (paragraful 86) că prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă norma specială, se completează, potrivit art. 28 din aceeaşi lege, cu dispoziţiile art. 511 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 2010, care reglementează termenul general de revizuire de o lună, termen care curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii (paragrafele 105 şi 106). Din modalitatea de redactare a art. 511 din Codul de procedură civilă, instanţa supremă a dedus faptul că acest termen este unul general în materia revizuirii, având în vedere că, din cuprinsul textului menţionat, rezultă că, ori de câte ori legiuitorul a înţeles să instituie un alt termen de revizuire decât cel de o lună reglementat de alin. (1), a făcut-o explicit [aşa cum este cazul termenelor de 15 zile şi de 3 luni reglementate de art. 511 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă]. 20. Înalta Curte a statuat că, în condiţiile existenţei unui termen general de o lună, revizuirea pentru motivul prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi exercitată, prin asemănare, în termenul de 3 luni prevăzut de art. 511 alin. (3) din Codul de procedură civilă, reglementat pentru cazurile de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 10 şi 11, referitoare la hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi de Curtea Constituţională, deoarece, potrivit principiilor generale de interpretare, norma specială se completează cu norma generală, şi nu prin asemănare cu o altă normă specială (paragrafele 90 şi 91). 21. Contrar celor susţinute de autorul excepţiei, Curtea Constituţională constată că, prin decizia menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a substituit Parlamentului prin crearea ab novo a unei reguli privitoare la durata termenului în care se poate introduce calea de atac a revizuirii în situaţia în discuţie, ci s-a menţinut în limitele competenţei sale conferite de legiuitorul constituant prin art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. Clarificarea problematicii termenului de revizuire a fost realizată de instanţa supremă prin interpretarea coroborată a mai multor prevederi legale, fără să instituie noi norme de drept, aşadar fără să intruzioneze în prerogativele exclusive ale puterii legislative. Soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este rezultatul unui raţionament logic bazat pe prevederi legale deja existente în ansamblul legislativ, prin valorificarea normei generale cuprinse în Codul de procedură civilă şi particularizarea sa în materia contenciosului administrativ, utilizând regulile de interpretare logico-juridică specifice activităţii judiciare, nicidecum celei de elaborare a legilor. Prin urmare, nu se poate reţine pretinsa încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât instanţa supremă nu a făcut altceva decât să interpreteze norma de drept, fără să îşi aroge atribute specifice puterii legislative. 22. De altfel, prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004 au fost modificate ulterior, prin Legea nr. 212/2018, textul de lege menţionat stabilind, în prezent, la alin. (3), că cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive. 23. Curtea constată că nu poate fi reţinută nici critica prin raportare la prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţie, referitoare la prioritatea dreptului european, în considerarea faptului că, în urma interpretării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este posibilă utilizarea motivului special de revizuire doar pentru hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în timpul procesului sau cel mai târziu în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive a cărei revizuire se solicită. 24. Relevantă sub acest aspect este Cauza C 2/06 Willy Kempter KG împotriva Hauptzollamt Hamburg Jonas, prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că, deşi dreptul comunitar nu impune nicio limită de timp pentru introducerea unei cereri având ca obiect reexaminarea unei decizii administrative rămase definitivă, statele membre au libertatea să stabilească termene rezonabile de introducere a acţiunilor, în conformitate cu principiile comunitare ale efectivităţii şi echivalenţei. În acest sens, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat (paragraful 57) că, în lipsa unei reglementări comunitare (europene) în materie, revine ordinii juridice interne din fiecare stat membru atribuţia de a desemna instanţele competente şi de a stabili modalităţile procedurale aplicabile acţiunilor în justiţie destinate să asigure protecţia drepturilor conferite justiţiabililor de dreptul comunitar (european), cu condiţia ca, pe de o parte, aceste modalităţi să nu fie mai puţin favorabile decât cele aplicabile unor acţiuni similare din dreptul intern (principiul echivalenţei) şi, pe de altă parte, să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică comunitară (europeană) (principiul efectivităţii) (cu referire şi la Hotărârea din 13 martie 2007, Unibet, C 432/05, punctul 43, precum şi Hotărârea din 7 iunie 2007, van der Weerd şi alţii, C 222/05-C 225/05, punctul 28). 25. Instanţa europeană a recunoscut astfel (paragraful 58) compatibilitatea cu dreptul comunitar (european) a stabilirii unor termene rezonabile de introducere a acţiunilor sub sancţiunea decăderii în vederea asigurării securităţii juridice, făcând trimitere la jurisprudenţa sa reprezentată de Hotărârea din 16 decembrie 1976, Rewe Zentralfinanz şi Rewe Zentral, 33/76, punctul 5, Hotărârea Comet, 45/76, punctele 17 şi 18, Hotărârea Denkavit italiana, Hotărârea din 25 iulie 1991, Emmott, C 208/90, punctul 16, Hotărârea Palmisani, punctul 28, Hotărârea din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C 90/94, punctul 48, şi Hotărârea din 24 septembrie 2002, Grundig Italiana, C 255/00, punctul 34). Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a apreciat că asemenea termene nu sunt de natură să împiedice sau să îngreuneze în mod excesiv exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică comunitară (Hotărârea Grundig Italiana, punctul 34). Curtea de Justiţie a reţinut (paragraful 59) că, din jurisprudenţa sa constantă, rezultă că, în temeiul principiului securităţii juridice, statele membre pot impune ca o cerere de reexaminare şi de revocare a unei decizii administrative rămase definitivă, dar care este contrară dreptului comunitar (european), astfel cum a fost interpretat ulterior de către Curte, să fie formulată în faţa administraţiei competente într-un termen rezonabil. 26. Aşadar, având în vedere că şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut în favoarea statelor membre libertatea de a institui astfel de termene, Curtea Constituţională constată că prevederile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, nu nesocotesc principiul priorităţii dreptului european consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituţie. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan Andrei Vlădău în Dosarul nr. 3.528/117/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 februarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
