Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ale art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 1, art. 2 alin. (1) lit. c), art. 4 alin. (4) şi art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Alexandru Firicel în Dosarul nr. 37.310/3/2016* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 766D/2018. 2. La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei, Alexandru Firicel. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care, cu titlu prealabil, solicită Curţii să clarifice obiectul excepţiei de neconstituţionalitate pe care urmează să o soluţioneze, susţinând că instanţa judecătorească a admis, prin încheiere, cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi că, în cuprinsul aceleiaşi încheieri, instanţa judecătorească a dispus respingerea acestei cereri de sesizare. De asemenea, autorul susţine că în cuprinsul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale instanţa judecătorească nu a făcut referire la excepţia de neconstituţionalitate invocată cu privire la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în ansamblul său. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public arată că instanţa de contencios constituţional a fost învestită de instanţa judecătorească să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate al cărei obiect a fost precizat în cuprinsul dispozitivului încheierii de sesizare, astfel cum a fost reţinut şi în raportul scris al cauzei, întocmit de judecătorul-raportor. 5. Având cuvântul pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate, prin prisma faptului că acestea nu instituie sancţiunea inexistenţei actelor normative nepublicate. În esenţă, susţine că preeminenţa dreptului, consacrată de preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, presupune ca actele normative să fie publicate pentru a fi aduse la cunoştinţa cetăţenilor. Numai astfel acestea pot fi respectate şi aplicate. De asemenea, dreptul fundamental la muncă implică drepturi şi obligaţii care revin atât angajatorului, cât şi angajatului. Astfel, art. 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 31 alin. (2) din Constituţie garantează dreptul la informaţie, în timp ce art. 4 şi 5 din Legea nr. 360/2002 şi art. 22 din Codul de etică şi deontologie al poliţistului stabilesc că poliţistul este angajat în slujba comunităţii pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, şi nu a celor personale, având obligaţia de verificare a legalităţii acţiunilor sale, iar şefii ierarhici ai poliţiştilor răspund pentru legalitatea dispoziţiilor date subordonaţilor. În raport cu acestea, autorul susţine că pe parcursul cercetării sale disciplinare nu i-au fost aduse la cunoştinţă ordinele emise în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, abrogată ulterior de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Invocă în acest sens ordinele ministrului administraţiei şi internelor nr. 600/2005 şi nr. 190/2004, precum şi ordinele ministrului administraţiei şi internelor nr. 300/2004 şi nr. 400/2004. De asemenea, susţine că nepublicarea acestor acte normative a condus la tergiversarea soluţionării cauzei sale privind destituirea din poliţie şi la încălcarea dreptului la un proces echitabil soluţionat într-un termen rezonabil, a dreptului la apărare şi a dreptului la informaţie, ceea ce a fost de natură să determine şi afectarea dreptului la domiciliu şi a dreptului la familie, care, în condiţiile date, nu mai sunt garantate de statul român. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 392 din 2 iulie 2014, nr. 637 din 13 octombrie 2015, nr. 172 din 24 martie 2016, nr. 337 din 11 mai 2017 şi nr. 498 din 17 iulie 2018. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, deoarece criticile de neconstituţionalitate vizează, cu precădere, aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor legale supuse controlului de constituţionalitate. În subsidiar, susţine respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 258 din 27 aprilie 2017 şi nr. 259 din 24 aprilie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 8 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 37.310/3/2016*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ale art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi art. 1, art. 2 alin. (1) lit. c), art. 4 alin. (4) şi art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Firicel într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 11 din Legea nr. 24/2000 sunt neconstituţionale, deoarece nu reglementează sancţiunea care se aplică actului administrativ normativ nesecret şi nemilitar care, prin nepublicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, este sustras, după emitere, de la procedura de intrare în vigoare. 9. De asemenea, susţine că prevederile art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, în măsura în care se permite părţii interesate să probeze ca „drept“/„lege“ un act administrativ normativ nesecret şi nemilitar, care nu este publicat în Monitorul Oficial al României şi care nu este în evidenţa oficială a legislaţiei oficiale a României. Astfel, prevederile art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă permit legitimarea normelor administrative sustrase de la publicitate de către puterea executivă. 10. Totodată, autorul excepţiei arată că prevederile art. 1, ale art. 2 alin. (1) lit. c), art. 4 alin. (4) şi ale art. 18 din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale, deoarece împiedică introducerea unui acţiuni în constatarea inexistenţei juridice unui act administrativ normativ şi îngrădesc dreptul instanţelor judecătoreşti de a aplica sancţiunea „inexistenţei juridice“ a actului administrativ nepublicat, oferindu-le doar posibilitatea limitată de a pronunţa „anularea“ actului. În acelaşi timp, prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 instituie o definiţie evazivă a actului administrativ normativ, care nu conţine clar şi precis acele trăsături esenţiale care să îl diferenţieze de actul individual şi care nu ia în considerare obligaţia de publicare a actului administrativ normativ. 11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile legale criticate nu contravin normelor de drept indicate şi reţine că judecătorii Curţii Constituţionale urmează să aprecieze în ce măsură aceste prevederi sunt neconstituţionale şi/sau neconforme cu normele europene. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, ale art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 1, art. 2 alin. (1) lit. c), art. 4 alin. (4) şi art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004. 16. Curtea observă că prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018. Însă, având în vedere că în cauza dedusă judecăţii instanţei judecătoreşti au produs efecte juridice prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în redactarea anterioară modificării, şi în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a reţine ca obiect al excepţiei aceste prevederi de lege. 17. Prevederile art. 11 „Publicarea actelor normative“ din Legea nr. 24/2000 au următorul cuprins: "(1) În vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României: a) deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii; b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate.(3) Legile se publică imediat după promulgare, însoţite de actul prin care au fost promulgate. Celelalte acte cu caracter normativ, adoptate de Parlament, se publică sub semnătura preşedinţilor celor două Camere.(4) Ordonanţele şi hotărârile Guvernului se publică numai după ce au fost semnate de primul-ministru şi contrasemnate de miniştrii care au obligaţia să le pună în executare.(5) Celelalte acte normative se publică după ce au fost semnate de emitent." 18. Prevederile art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: „Textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege, convenţiile, tratatele şi acordurile internaţionale aplicabile în România, care nu sunt integrate într-un text de lege, precum şi dreptul internaţional cutumiar trebuie dovedite de partea interesată.“ 19. Prevederile criticate din Legea nr. 554/2004 au următorul cuprins: - Art. 1: "Subiectele de sesizare a instanţei(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public. (2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. (3) Avocatul Poporului, în urma controlului realizat, potrivit legii sale organice, dacă apreciază că ilegalitatea actului sau refuzul autorităţii administrative de a-şi realiza atribuţiile legale nu poate fi înlăturat decât prin justiţie, poate sesiza instanţa competentă de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate. Dacă petiţionarul nu îşi însuşeşte acţiunea formulată de Avocatul Poporului la primul termen de judecată, instanţa de contencios administrativ anulează cererea.(4) Ministerul Public, atunci când, în urma exercitării atribuţiilor prevăzute de legea sa organică, apreciază că încălcările drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor se datorează existenţei unor acte administrative unilaterale individuale ale autorităţilor publice emise cu exces de putere, cu acordul prealabil al acestora, sesizează instanţa de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vătămate. Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate.(5) Când Ministerul Public apreciază că prin emiterea unui act administrativ normativ se vatămă un interes legitim public, sesizează instanţa de contencios administrativ competentă de la sediul autorităţii publice emitente.(6) Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. În cazul admiterii acţiunii, instanţa se pronunţă, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, şi asupra validităţii actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor juridice produse de acestea. Acţiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului.(7) Persoana vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului neconstituţionale se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile prezentei legi.(8) Prefectul, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi orice subiect de drept public pot introduce acţiuni în contencios administrativ, în condiţiile prezentei legi şi ale legilor speciale.(9) La soluţionarea cererilor în contencios administrativ, reprezentantul Ministerului Public poate participa, în orice fază a procesului, ori de câte ori apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.;" – Art. 2 alin. (1) lit. c): „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (...) «act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ;»“; – Art. 4 alin. (4): „Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.“; – Art. 18: "Soluţiile pe care le poate da instanţa(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.(2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.(3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.(4) Atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţa poate: a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte; b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit; c) impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii; d) suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere; e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale.(5) Soluţiile prevăzute la alin. (1) şi alin. (4) lit. b) şi c) pot fi stabilite sub sancţiunea unei penalităţi aplicabile părţii obligate, pentru fiecare zi de întârziere.(6) În toate situaţiile, instanţa poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părţii interesate, un termen de executare, precum şi amenda prevăzută la art. 24 alin. (2)." 20. Referitor la aspectele privind obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, invocate de autorul excepţiei în şedinţa publică, Curtea constată că dispoziţiile art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare a Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. Însă, cu privire la dispoziţiile Legii nr. 554/2004, în ansamblul său, Curtea constată că Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal nu le-a reţinut, ca obiect al excepţiei în dispozitivul încheierii de sesizare şi nici nu a făcut vreo menţiune referitoare la acestea în cuprinsul încheierii. Potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a Curţii Constituţionale îl constituie încheierea pronunţată de instanţa de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 919 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 14 octombrie 2009, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 573 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 25 mai 2009). În aceste condiţii, instanţa de control constituţional nu poate examina constituţionalitatea prevederilor Legii nr. 554/2004, în ansamblul său, cu care nu a fost sesizată în mod legal. 21. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale care formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 100 privind actele Preşedintelui, art. 108 alin. (4) privind hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern şi art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ. Sunt invocate şi dispoziţiile art. 6 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 24/2000, Curtea observă că, în concordanţă cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la exigenţele de calitate a legii, acestea instituie regula publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative enumerate expres de lege şi stabilesc limitativ excepţii de la această regulă. Publicarea actelor normative reprezintă aşadar o condiţie de validitate a actelor normative, având ca efect intrarea acestora în vigoare. 23. În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că prin reglementarea normelor de tehnică legislativă au fost impuse o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară (a se vedea în acest sens Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014). 24. De asemenea, Curtea reţine că, în funcţie de diferitele categorii de acte normative şi de autoritatea publică emitentă, dispoziţiile legale criticate dau expresie prevederilor art. 78 din Constituţie privind intrarea în vigoare a legii, art. 100 alin. (1) potrivit căruia „În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului“, art. 108 alin. (4) potrivit căruia „Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei“, art. 115 alin. (5) potrivit căruia „Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României“. 25. De asemenea Curtea constată că prevederile art. 11 din Legea nr. 24/2000 nu încalcă nici dispoziţiile art. 21 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie, şi nici art. 6 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, de vreme ce controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ este garantat de Legea fundamentală şi se exercită de către instanţa de contencios administrativ, în condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. 26. Referitor la prevederile art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, Curtea observă că prevederile legale invocate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare celor din prezenta cauză, iar prin Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 18 iulie 2017, şi Decizia nr. 378 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 12 decembrie 2017, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. 27. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că textul de lege criticat este reglementat în Codul de procedură civilă, cartea a II-a Procedura contencioasă, titlul I Procedura în faţa primei instanţe, capitolul II Judecata, secţiunea a 2-a Cercetarea procesului, subsecţiunea a 3-a Probele, §1. Dispoziţii generale. Curtea a constatat că, prin dispoziţiile art. 252 alin. (1) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a reglementat obligaţia instanţei de judecată de a lua cunoştinţă, din oficiu, de dreptul în vigoare în România, dând expresie principiului iura novit curia. Această obligaţie îşi are sorgintea în principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv obligaţia judecătorului de a primi şi soluţiona orice cerere care intră în competenţa de judecată a instanţei, principiul legalităţii procesului civil, precum şi principiul potrivit căruia judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile [art. 5, art. 7 şi art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă]. Pentru respectarea acestor principii, în art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă este reglementată obligaţia părţii interesate de a face proba normelor legale care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege. 28. În continuare, analizând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 252 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, formulată din perspectiva neconstituţionalităţii acestora, în măsura în care permit administrarea ca probă în proces a actelor afectate de inexistenţă prin raportare la dispoziţiile art. 100 şi art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală, Curtea a reţinut că aceasta este neîntemeiată. Astfel, textele constituţionale de referinţă statuează cu privire la sancţiunea inexistenţei decretelor emise de Preşedintele României, respectiv la sancţiunea inexistenţei hotărârilor şi ordonanţelor adoptate de Guvern în cazul nepublicării acestora în Monitorul Oficial al României. Curtea a reţinut că sancţiunea inexistenţei actului administrativ intervine atunci când acesta este lipsit de un element de fapt indispensabil, conform naturii sale. Curtea a observat că în cauză actul căruia ar trebui să i se aplice sancţiunea inexistenţei nu se subsumează categoriilor cuprinse în art. 100 şi art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală. 29. Depunerea la dosarul cauzei, în materialitatea lor, a actelor nepublicate de către autoritatea interesată, obligaţie ce derivă din textul de lege criticat, are doar semnificaţia administrării unei probe, fără a putea fi considerată drept o cale legală de validare a unor acte normative. Aprecierea probelor se face ulterior, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire acestea au fost încuviinţate. 30. Sub acest aspect, Curtea a constatat că pronunţarea asupra excepţiei inexistenţei actului nepublicat este o etapă ulterioară celei a administrării şi aprecierii probelor, excepţia inexistenţei putând fi supusă aprecierii exclusive a instanţei care judecă cauza. 31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 32. Referitor la dispoziţiile art. 1, ale art. 2 alin. (1) lit. c), art. 4 alin. (4) şi ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, criticate în prezenta cauză, Curtea Constituţională a soluţionat excepţii de neconstituţionalitate având ca obiect aceste prevederi legale, în acest sens fiind de exemplu Decizia nr. 395 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 4 iunie 2010, Decizia nr. 477 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 15 iunie 2011, Decizia nr. 193 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 2 mai 2012, Decizia nr. 259 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, Decizia nr. 646 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15 ianuarie 2015, Decizia nr. 226 din 9 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 15 aprilie 2010. Curtea a reţinut, în esenţă, că prevederile de lege criticate nu îngrădesc controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, garantat de art. 126 alin. (6) din Constituţie, şi nici dreptul la un proces echitabil în materia contenciosului administrativ. 33. Distinct de acestea, Curtea reţine că în temeiul art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie autorul are la dispoziţie calea unei acţiuni prin care poate să solicite oricând instanţei judecătoreşti examinarea legalităţii unui act administrativ cu caracter normativ şi constatarea inexistenţei sale, astfel că accesul liber la justiţie nu este restricţionat în ceea ce priveşte contestarea legalităţii unor astfel de acte administrative. Sunt respectate astfel toate garanţiile specifice unui proces echitabil. 34. Referitor la aplicarea sancţiunii inexistenţei actelor administrative cu caracter normativ, nepublicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, la care autorul excepţiei face referire (ordine ale ministrului de interne), Curtea subliniază că aceasta reprezintă un aspect a cărui clarificare revine instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului în cadrul căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. 35. Totodată, Curtea observă că, în prezenta cauză, autorul excepţiei critică prevederile legale enunţate anterior şi prin prisma unei omisiuni de reglementare a sancţiunii inexistenţei actului administrativ normativ nepublicat. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, ceea ce relevă concluzia că asemenea aspecte excedează competenţei Curţii Constituţionale, fiind de resortul legiuitorului. 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Firicel în Dosarul nr. 37.310/3/2016* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ale art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 1, art. 2 alin. (1) lit. c), art. 4 alin. (4) şi art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
