Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Cristian Deliorga │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrului de sindicat Constantin Silviu Screciu, în Dosarul nr. 2.465/115/2019 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.165D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.166D/2020, nr. 1.167D-1.171D/2020, nr. 1.243D/2020 şi nr. 1.468D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Constantin Silviu Screciu, Doina Lăpădat, Atena Pătruţ, Constantin Vitan, Gabriel Cristian Beloia, Oana Rodica Năstase, Francisc Marius Costescu, Ionuţ Gabriel Vlad şi de Bogdan Constantin Lupu, în dosarele nr. 2.564/115/2019, nr. 2.472/115/2019, nr. 2.476/115/2019, nr. 2.495/115/2019, nr. 2.513/115/2019, nr. 2.538/115/2019, nr. 30.266/3/2019 şi nr. 1.874/115/2019 ale Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.314D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi a sintagmei „structurile centrale ale instituţiilor din“ din cuprinsul art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Daniel Tudosie şi alţii, în Dosarul nr. 2.340/63/2020 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.557D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi a sintagmei „structurile centrale ale instituţiilor din“ din cuprinsul art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Lorena Maria Dobre şi alţii, în Dosarul nr. 4.544/105/2019 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.492D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi a prevederilor art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrului de sindicat Marian Zelici, în Dosarul nr. 15.631/3/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.506D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, în ambele cazuri cu privire la sintagma „de până la“, a prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice - cu privire la sintagma „fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de lege“, a prevederilor art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, cu privire la sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“, precum şi a prevederilor art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Sergiu Răzvan Maliţa, Alexandru Adrian Crudu şi Vasile Onaca, în Dosarul nr. 14.670/3/2019* al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.858D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, ale art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 23 din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Giovani Cristache Petre şi alţii, în Dosarul nr. 28.529/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarul nr. 1.888D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Viorel Pavel, Alin Miron şi Gabriela Turcanu, în Dosarul nr. 566/89/2020 al Tribunalului Vaslui - Secţia civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.166D-1.171D/2020, nr. 1.243D/2020, nr. 1.314D/2020, nr. 1.468D/2020, nr. 1.557D/2020, nr. 2.492D/2020, nr. 2.506D/2020, nr. 1.858D/2021 şi nr. 1.888D/2021 la Dosarul nr. 1.165D/2020. 6. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.166D-1.171D/2020, nr. 1.243D/2020, nr. 1.314D/2020, nr. 1.468D/2020, nr. 1.557D/2020, nr. 2.492D/2020, nr. 2.506D/2020, nr. 1.858D/2021 şi nr. 1.888D/2021 la Dosarul nr. 1.165D/2020, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 este inadmisibilă, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 a devenit inadmisibilă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 294 din 17 mai 2022, şi că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 este neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin încheierile din 22 iulie 2020, 27 iulie 2020 şi 7 septembrie 2020, pronunţate în dosarele nr. 2.465/115/2019, nr. 2.564/115/2019, nr. 2.472/115/2019, nr. 2.476/115/2019, nr. 2.495/115/2019, nr. 2.513/115/2019, nr. 2.538/115/2019, nr. 30.266/3/2019 şi nr. 1.874/115/2019, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Constantin Silviu Screciu, Doina Lăpădat, Atena Pătruţ, Constantin Vitan, Gabriel Cristian Beloia, Oana Rodica Năstase, Francisc Marius Costescu, Ionuţ Gabriel Vlad şi Bogdan Constantin Lupu, în litigii având ca obiect drepturi salariale şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.165D/2020, nr. 1.166D/2020, nr. 1.167D/2020, nr. 1.168D/2020, nr. 1.169D/2020, nr. 1.170D/2020, nr. 1.171D/2020, nr. 1.243D/2020 şi nr. 1.468D/2020. 9. Prin Încheierea din 24 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.340/63/2020, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, precum şi a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi a sintagmei „structurile centrale ale instituţiilor din“ din cuprinsul art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Daniel Tudosie şi alţii, într-un litigiu având ca obiect drepturi salariale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.314D/2020. 10. Prin Încheierea din 10 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.544/105/2019, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi a sintagmei „structurile centrale ale instituţiilor din“ din cuprinsul art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Lorena Maria Dobre şi alţii, într-un litigiu având ca obiect drepturi salariale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.557D/2020. 11. Prin Decizia nr. 1.125 din 24 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 15.631/3/2019, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi a prevederilor art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrului de sindicat Marian Zelici, într-un litigiu având ca obiect drepturi salariale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.492D/2020. 12. Prin Încheierea din 17 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 14.670/3/2019*, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, în ambele cazuri cu privire la sintagma „de până la“, a prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu privire la sintagma „fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de lege“, a prevederilor art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“, precum şi a prevederilor art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Sergiu Răzvan Maliţa, Alexandru Adrian Crudu şi Vasile Onaca, într-un litigiu având ca obiect drepturi salariale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.506D/2020. 13. Prin Încheierea din 14 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 28.529/3/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, ale art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 23 din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Giovani Cristache Petre şi alţii, într-un litigiu având ca obiect drepturi salariale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.858D/2021. 14. Prin Încheierea din 10 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 566/89/2020, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Viorel Pavel, Alin Miron şi Gabriela Turcanu, într-un litigiu având ca obiect drepturi salariale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.888D/2021. 15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia critică, în esenţă, sintagma „de până la“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, arătând că nu diferenţiază între poliţiştii care îndeplinesc condiţiile prevăzute în alin. (1) al art. 21. Din cauza acestei omisiuni a legiuitorului, se creează premisele discriminării între funcţionari publici aflaţi în situaţii identice, pentru că ordonatorul principal de credite va putea stabili aceste diferenţieri. 16. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, se arată, în prealabil, că naşterea, executarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului ţin de statutul acestei profesii, care, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, trebuie să fie reglementat prin lege organică. De asemenea, art. 28 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, anterior modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018, prevedea că „Poliţistul are dreptul la: a) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizaţii, sporuri, premii şi prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege“. Prin ordinul ministrului de interne, act normativ cu putere inferioară legii organice, ordonatorul de credite nu se va rezuma la aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, ci o va putea completa, prin stabilirea unor criterii suplimentare faţă de cele instituite prin lege pentru acordarea compensaţiei. Ordonatorul principal de credit a delegat această competenţă ordonatorilor secundari de credite, cuantumurile sporurilor, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, fiind aprobate prin note-raport clasificate ca secrete. Ca atare, beneficiarii acestora nu au posibilitatea să cunoască modalitatea de calcul al sporului pentru pericol deosebit, deşi normele care reglementează această modalitate trebuie să fie caracterizate de stabilitate şi previzibilitate. Prin urmare, dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 nu îi permit beneficiarului sporurilor să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să aibă reprezentarea corectă în alcătuirea drepturilor sale salariale, încălcându-se, astfel, art. 1 alin. (4) şi (5), art. 31 şi art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie. Este invocată, în susţinere, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care au fost conturate trăsăturile de claritate a normelor legale. 17. Dispoziţiile criticate, prin puterea acordată ministrului de interne de a stabili drepturile salariale ale poliţiştilor, îi permit acestuia să adauge la Legea fundamentală, de vreme ce aceasta prevede că drepturile salariale ale poliţiştilor se stabilesc numai prin lege. 18. Autorul mai susţine că puterea acordată ministrului de interne de a stabili noi criterii nu poate fi justificată nici prin raportare la o eventuală diferenţiere obiectivă între diversele niveluri de risc sau pericol pe care le implică munca desfăşurată de beneficiarii sporurilor. Aceasta pentru că însuşi art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 stabileşte sfera personalului şi a activităţilor care justifică acordarea compensaţiei. 19. Prevederile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, sunt neconstituţionale pentru aceleaşi motive pentru care sunt contrare Constituţiei şi prevederile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. Autorul consideră că toate reglementările legale care au statuat, începând cu Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, cu privire la sporurile reglementate de textele normative criticate în prezenta cauză sunt neconstituţionale. De altfel, prin Decizia nr. 318 din 21 mai 2019, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt neconstituţionale. În final, autorul prezentei excepţii solicită Curţii Constituţionale să înlăture „dispoziţiile neconstituţionale din întreaga reglementare succesivă a acestei componente salariale, cu influenţă asupra salarizării poliţiştilor“. 20. Cu referire la art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 arată, mai întâi, că sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“ introduce o limitare a destinatarilor articolului, limitare care este şi imprecisă. De pildă, printr-un ordin de ministru clasificat, s-a dispus ca aceste prevederi să fie aplicate doar angajaţilor din structura centrală a Ministerului Afacerilor Interne, modificându-se, astfel, textul legal. Totodată, angajaţii din structura centrală a Ministerului Afacerilor Interne sunt privilegiaţi faţă de cei angajaţi în Inspectoratul General al Poliţiei Române sau inspectoratele de poliţie judeţene care desfăşoară aceeaşi activitate şi care, astfel, sunt discriminaţi. Cu alte cuvinte, pentru aceleaşi condiţii de muncă, se stabilesc salarii diferenţiate. 21. Prevederile art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt contrare standardelor de calitate a legii, pentru următoarele motive: acest text legal stabileşte o majorare salarială de 12,5% pentru o serie de instituţii publice. Potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră reprezintă instituţii publice şi, ca atare, angajaţii acestora ar fi trebuit să beneficieze de majorarea salarială prevăzută de art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Însă, din cauza neclarităţii acestui text, a fost posibilă excluderea angajaţilor celor două instituţii publice anterior evocate din câmpul său de aplicare. Cu toate acestea, apreciază autorii excepţiei, chiar şi dacă ar fi beneficiat de majorarea salarială, tot ar fi existat o discriminare faţă de angajaţii din structurile din subordine/coordonare, din cauza lipsei unei criteriu obiectiv al diferenţierii. În structurile poliţieneşti, funcţiile în care se încadrează poliţiştii sunt diferenţiate în funcţie de eşalon, iar prin acest text se introduce o dublă diferenţiere. 22. Prevederile art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt discriminatorii, întrucât nu conţin în enumerare şi funcţionarii cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, anumite componente salariale, începând cu salariul de funcţie şi continuând cu sporuri şi alte drepturi salariale, încalcă principiul egalităţii în drepturi, echităţii, egalităţii de tratament şi al caracterului unitar al unei legi de salarizare unice în sistemul bugetar. Prin urmare, nu poate fi acceptată o situaţie defavorabilă pentru unele categorii de personal din sistemul bugetar, în sensul că unora li se aplică salariul de funcţie şi sporurile, iar altora nu, în condiţiile în care cei cărora nu li se aplică au şi coeficienţii mai mici. 23. În legătură cu art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, se arată că aceste prevederi legale nu fac nicio referire cu privire la ceea ce se întâmplă cu sporurile, compensaţiile şi alte drepturi care apar/sunt introduse de noua lege (Legea-cadru nr. 284/2010). Este cazul compensaţiei de pericol deosebit, prevăzută pentru poliţişti, care ar fi trebuit aplicată la salariul de funcţie începând cu 1 ianuarie 2011, întrucât nu exista nicio prevedere legală care să blocheze aplicarea acesteia. Compensaţia de pericol deosebit nu fusese prevăzută de legislaţia de salarizare aplicabilă în 2010 şi nu trebuie să se confunde suma compensatorie reprezentând foste sporuri, introduse în salariul de funcţie începând cu 1 ianuarie 2011, între care sporul de pericol deosebit prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, cu compensaţia de pericol deosebit introdusă prin art. 14 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. Aceasta, într-adevăr, face parte din salariul de funcţie tocmai ca acesta să aibă un nivel minim corespunzător salariului minim brut pe ţară. 24. Aşadar, construcţia salariului de funcţie şi îngheţarea acestuia în perioada de aplicare a Legii-cadru nr. 284/2010 nu se confundă cu sporurile/compensaţiile prevăzute de acest act normativ şi care ar fi trebuit aplicate începând cu 1 ianuarie 2011. 25. Or, în filosofia dreptului, previzibilitatea normativă este baza securităţii juridice, definită, la rândul ei, ca principiu şi exigenţă a ordinii juridice, condiţie a stabilităţii economice şi sociale. Soluţiile judiciare pronunţate de instanţe, precum şi administraţia publică efectivă se încadrează conceptual în principiul determinat al previzibilităţii. 26. Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază în dosarele nr. 1.165D-1.171D/2020, nr. 1.243D/2020 şi nr. 1.468D/2020 că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituţionale, textele de lege invocate fiind contrare cerinţelor de stabilitate şi previzibilitate a legii, iar dispoziţiile de lege criticate nu îi permit poliţistului să aibă reprezentarea corectă a alcătuirii şi întinderii drepturilor sale salariale. Astfel, instanţa apreciază că textele de lege invocate contravin prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5), ale art. 31 şi ale art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie. 27. Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază în Dosarul nr. 1.314D/2020 că excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2003, a sintagmei „de până la“ din cuprinsul art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 este întemeiată, iar excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „structurile centrale ale instituţiilor din“ din cuprinsul art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 este neîntemeiată. 28. Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că, în măsura în care legiuitorul a prevăzut în Legea fundamentală că drepturile salariale ale poliţiştilor se stabilesc prin lege, rezultă că reglementarea acestora printr-un ordin al ministrului de interne înfrânge Constituţia, căci s-ar admite oportunitatea ordonatorului de credite de a completa Legea fundamentală, adăugând la aceasta. De asemenea, consideră că drepturile salariale trebuie să fie clare, previzibile, predictibile, nu să fie emise prin ordin cu caracter secret. 29. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor sunt constituţionale. Instanţa apreciază că sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“ din art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 este constituţională, dar că dispoziţiile criticate din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 pot fi afectate de neconstituţionalitate, în măsura în care ar fi analizate din perspectiva considerentelor expuse de Curtea Constituţională în Decizia nr. 318 din 21 mai 2019 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. 30. Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, cu privire la sintagma „fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de lege“, ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, cu privire la sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“, precum şi ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale. 31. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate. 32. Tribunalul Vaslui - Secţia civilă apreciază că textele legale a căror neconstituţionalitate se invocă nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. 33. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 34. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 35. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 36. Obiectul reunit al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017, precum şi cele ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, care au următorul conţinut: - Art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003: "(1) Poliţiştii care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, verificare şi valorificare a informaţiilor, investigări, acţiuni şi intervenţie cu un grad ridicat de risc ori în condiţii de pericol deosebit beneficiază de un spor de până la 30% din salariul de bază.(2) Unităţile, categoriile de personal şi cuantumul sporului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.;" – Art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează modul de aplicare în timp, respectiv 1 iulie 2017-31 decembrie 2018, a acesteia; – Art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017: "Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit, desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor şi/sau activităţilor deosebite ori de specialitate, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare şi valorificare a informaţiilor sau datelor/situaţiilor/documentelor/ actelor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie, efectuarea actelor de cercetare penală specială beneficiază de o compensaţie de risc/pericol deosebit de până la 30% calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază. (...)(5) Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite;" – Art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017: "Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care sunt încadraţi în structurile centrale ale instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau în structuri militare ale NATO sau UE dislocate pe teritoriul României beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%." – Art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010: "(5) În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege." 37. Majoritatea prevederilor din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 [printre care se află şi dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) ale acesteia] au fost abrogate la 1 ianuarie 2010 prin art. 48 alin. (1) pct. 9 din partea a III-a, capitolul VI din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Având însă în vedere Decizia sa nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională este sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate din acest act normativ. 38. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) privind separaţia puterilor în stat şi obligativitatea respectării legilor, în art. 16 privind egalitatea în drepturi, în art. 31 privind dreptul la informare, în art. 73 alin. (3) lit. j) referitor la obligativitatea de a se reglementa prin lege organică statutul funcţionarilor publici. De asemenea, se mai invocă prevederile art. 23 alin. (2) privind dreptul la salarizare egală pentru muncă egală din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 39. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra acestora, prin raportare la critici similare. 40. Astfel, prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 23 iunie 2022, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, a respins ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. 41. Curtea a reţinut că cele mai multe dintre prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, intrate în vigoare la 1 ianuarie 2004, printre care şi art. 21 alin. (1), au fost abrogate, începând cu 1 ianuarie 2010, prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Printre prevederile abrogate se numără şi art. 21 alin. (1) al acesteia. 42. În vederea clarificării conţinutului normativ al art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, Curtea a considerat utilă prezentarea elementelor sale componente în funcţie de ipoteza sa de aplicare, pe de o parte, şi de dispoziţia normativă propriu-zisă a acestuia, pe de altă parte. Astfel, în ceea ce priveşte sfera sa de aplicare, art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 vizează o categorie determinată de subiecţi de drept, respectiv poliţiştii care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea unui număr determinat de acţiuni, misiuni, operaţiuni etc., după cum urmează: (i) misiuni operative de protecţie a demnitarilor; (ii) acţiuni de gardare, protecţie şi control antiterorist; (iii) acţiuni de supraveghere operativă; (iv) proceduri speciale; (v) activităţi de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România; (vi) culegere, prelucrare, verificare şi valorificare a informaţiilor; şi (vii) investigări, acţiuni şi intervenţie cu un grad ridicat de risc ori în condiţii de pericol deosebit. Poliţiştii care realizează una dintre aceste 7 activităţi beneficiază de un spor de până la 30% din salariul de bază, denumit în continuare sporul. 43. Cu referire la natura juridică a acestui spor, Curtea Constituţională a amintit că s-a pronunţat prin Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006. În cauza soluţionată prin această decizie, s-a criticat art. I pct. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, care prevedea ca în anul 2004 sumele necesare acordării coeficienţilor de ierarhizare a funcţiilor să se asigure prin diminuarea cu 10% a sporului acordat conform art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. Curtea Constituţională a reamintit, cu referire la această critică, că sporurile, adaosurile şi alte drepturi salariale suplimentare nu reprezintă drepturi fundamentale. Instituirea şi/sau diminuarea acestora, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, precum şi a altor condiţii şi criterii de acordare ţin de competenţa şi de opţiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiţie de ordin constituţional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situaţie identică. 44. Art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 a fost abrogat prin Legea-cadru nr. 330/2009. Cu toate acestea, sporul a supravieţuit şi în noua reglementare [potrivit art. 16 alin. (1) din anexa nr. IV - „Reglementări specifice personalului încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“ la Legea-cadru nr. 330/2009, „Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit, desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, verificare şi valorificare a informaţiilor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie beneficiază de un spor de până la 30% calculat la solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază, respectiv la salariul de bază.“]. În acelaşi timp, se observă şi o modificare a sferei de aplicare a normei de acordare a sporului, în sensul extinderii categoriei de beneficiari ai acestuia. Evident, acest lucru se datorează faptului că prin Legea-cadru nr. 330/2009 statul român a instituit o reglementare salarială unitară a personalului bugetar din România. Astfel, aşa cum rezultă din titlul anexei nr. IV la această lege, salarizarea personalului încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională s-a realizat în mod unitar începând cu această lege. 45. La rândul ei, Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată de Legea-cadru nr. 284/2010, dar, din nou, sporul a supravieţuit [potrivit art. 14 alin. (1) din cuprinsul anexei nr. VII - „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi siguranţă naţional㻓 la Legea-cadru nr. 284/2010, „Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit, desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare şi valorificare a informaţiilor sau datelor/situaţiilor/documentelor/ actelor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie beneficiază de o compensaţie de risc/pericol deosebit de până la 30%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.“]. Curtea a reţinut că denumirea sporului a fost înlocuită cu noţiunea compensaţie de risc/pericol deosebit, denumită în continuare compensaţia, fără a fi însă afectată natura acestui drept salarial sau fără a fi afectat, în mod esenţial, conţinutul reglementării. 46. În sfârşit, Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată, începând cu 30 iunie 2017, prin Legea-cadru nr. 153/2017. Dar, o dată în plus, sporul/compensaţia a fost păstrat/ă în această lege, în vigoare şi în prezent, art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, criticat şi acesta în prezenta cauză, păstrând, în esenţă, conţinutul reglementării din art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. 47. Curtea a reţinut deci că prevederile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi ale art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 fac parte dintr-o succesiune de acte normative prin care, începând cu 1 ianuarie 2004 şi până în prezent, s-a acordat unor categorii de beneficiari un drept de natură salarială, denumit spor sau, după caz, compensaţie, prevăzându-se condiţiile de acordare. 48. Complementar acestor norme substanţiale, legiuitorul a adoptat şi o serie de norme de implementare, în sensul că acestea servesc la punerea efectivă în aplicare a normelor constitutive de drepturi salariale. Astfel, fiecare dintre cele 4 norme juridice de instituire a sporului/compensaţiei a fost însoţită de câte o normă de implementare, care, în esenţă, a avut acelaşi conţinut, după cum urmează: (i) art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 - „Unităţile, categoriile de personal şi cuantumul sporului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne“; (ii) art. 16 alin. (4) din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009 - „Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi procentul de acordare a sporului se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite“; (iii) art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 - „Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite“; şi (iv) art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 - „Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite“. 49. În prezenta cauză, desigur, având în vedere că dintre normele institutive ale sporului/compensaţiei sunt criticate exclusiv prevederile art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi ale art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, sunt criticate exclusiv normele de implementare a acestor două articole, respectiv art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. 50. Cu referire, mai întâi, la excepţia de neconstituţionalitate a art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, se observă că, în mod greşit, instanţele judecătoreşti au sesizat Curtea Constituţională şi cu prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. Sesizarea este eronată deoarece s-a făcut cu încălcarea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“. Astfel, în unele dosare (dosarele nr. 1.166D/2020, nr. 1.167D/2020, nr. 1.168D/2020, nr. 1.169D/2020, nr. 1.170D/2020, nr. 1.171D/2020, nr. 1.243D/2020, nr. 1.468D/2020 şi nr. 1.858D/2021) reclamanţii nu şi-au întemeiat acţiunea expres şi pe prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ci doar pe cele ale Legii-cadru nr. 284/2010 (în vigoare în intervalul 1 ianuarie 2011-30 iunie 2017) şi ale Legii-cadru nr. 153/2017 (în vigoare din 1 iulie 2017 până în prezent). Ulterior, cu încălcarea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceştia au ridicat şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, nu doar a art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Prin urmare, Curtea Constituţională, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, este datoare să sancţioneze această conduită, atât a autorilor excepţiei, cât şi a instanţelor judecătoreşti respective, de a sesiza Curtea Constituţională cu prevederi legale fără legătură cu cauza şi, în acest sens, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, cu privire la dosarele mai sus menţionate. 51. În celelalte dosare, în care reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea expres sau indirect (dosarele nr. 1.165D/2020, nr. 1.314D/2020, nr. 1.468D/2020, nr. 1.557D/2020, nr. 2.492D/2020, nr. 2.506D/2020 şi nr. 1.888D/2021) şi pe prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, soluţia care se impune este tot respingerea, ca inadmisibilă, pentru că prevederile legale criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei. 52. Cu alte cuvinte, dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, în fapt, nu sunt aplicabile în cauză. Astfel, aspectul că unele soluţii legislative au fost preluate succesiv în legislaţia ulterioară nu determină aplicarea actului normativ primar şi nici calificarea acestuia ca fiind în vigoare, fapt relevat prin prisma jurisprudenţei Curţii Constituţionale. În fapt, este vorba despre o serie de acte normative succesive prin care legiuitorul şi-a manifestat voinţa faţă de o anumită soluţie legislativă. Însă numai actul normativ aplicabil litigiului şi care continuă să îşi producă efecte juridice în cauză poate fi supus controlului de constituţionalitate. 53. Trebuie precizat că Legea-cadru nr. 153/2017 are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, începând cu data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a legii. De la această dată, drepturile salariale ale personalului plătit din bugetul general consolidat al statului sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. 54. Indiferent care legislaţie ar fi fost aplicabilă în trecut, Legea-cadru nr. 153/2017 vine să unifice sistemul salarial bugetar până în anul 2022. Astfel, ca principiu, persoanele care au fost defavorizate sau discriminate vor primi în tranşe, potrivit legii, sumele de bani cuvenite, astfel încât până la 1 ianuarie 2023 să se ajungă, pe baza unor criterii clar definite, la egalizarea salarizării pentru persoanele care se află în aceeaşi situaţie. Aşadar, prin prisma elementelor subliniate, prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 nu mai au relevanţă şi, în consecinţă, nici nu mai sunt aplicabile în cauză, ceea ce antrenează lipsa de legătură cu soluţionarea cauzei. 55. De altfel, ca o chestiune de principiu, în privinţa modului de stabilire a salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, art. 12 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că acestea se stabilesc potrivit dispoziţiilor acestei legi şi anexelor la legea-cadru, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite. Începând cu anul 2023, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din legea-cadru anterior menţionată, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se vor stabili, pentru toate funcţiile cuprinse în anexele nr. I-VIII la lege, prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în aceste anexe cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare. 56. În vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat „pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38“. 57. În acest context normativ, Curtea constată că stabilirea unei anumite valori a salariului de bază pentru funcţiile publice pentru anul 2022 are un caracter tehnic, integrat concepţiei legislative de creare a unui sistem de salarizare prin care să se regleze în timp disfuncţionalităţile existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, inclusiv prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive a legii-cadru, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“. 58. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007). 59. De asemenea, Curtea a statuat că legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15. 60. Totodată, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). În consecinţă, stabilirea prin lege a unei anumite valori a salariilor de bază plătite managerilor publici, angajaţi din fonduri publice, nu are semnificaţia încălcării dreptului fundamental la salariu. 61. În plus, Curtea reţine că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin Legea-cadru nr. 153/2017, apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune în timp o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare. 62. Legea-cadru nr. 153/2017 a fost adoptată tocmai pentru a corecta inegalităţile semnalate în sistemul bugetar, chiar dacă acest lucru înseamnă că finalitatea sa este atinsă după mai mulţi ani, etapizat. 63. În continuare, cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a observat, prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, precitată, că, în realitate, autorii excepţiei erau nemulţumiţi de omisiunea legiuitorului de a-i include în enumerare şi pe funcţionarii cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne. Dar, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legiuitorul este cel care îşi asumă politica salarială cu privire la personalul plătit din fonduri publice, prin aceasta înţelegându-se atât stabilirea sistemului de salarizare, cât şi a drepturilor salariale suplimentare. Curtea nu are nici rolul şi nici competenţa de a stabili ea însăşi elementele acestei politici, ci de a verifica respectarea exigenţelor constituţionale inerente actelor normative adoptate de legiuitor în acest domeniu, şi nu oportunitatea unei măsuri de politică salarială (a se vedea Decizia nr. 667 din 9 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 19 ianuarie 2017, paragraful 23, sau Decizia nr. 139 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 3 iunie 2020, paragraful 15). Prin urmare, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, soluţie care se impune şi în prezenta cauză. 64. Cu referire la criticile aduse art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, prin aceeaşi decizie (Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, precitată), Curtea a observat, pe de o parte, că aceste dispoziţii legale sunt clare şi, pe de altă parte, că aduc în discuţie simple modalităţi de interpretare şi aplicare a lor. Aşa cum în mod repetat a subliniat Curtea Constituţională, dacă în privinţa normei de referinţă, şi anume Constituţia, Curtea este unica autoritate jurisdicţională care are competenţa de a o interpreta, în privinţa normelor supuse controlului de constituţionalitate, interpretarea este realizată de instanţele judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie (a se vedea şi paragraful 18 al Deciziei nr. 548 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 9 octombrie 2020). 65. Mai departe, tot prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, precitată, cu referire la constituţionalitatea art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa, potrivit căreia sistemul de salarizare, indiferent de categoria profesională vizată, nu se regăseşte printre domeniile strict şi limitativ prevăzute care, conform art. 73 alin. (3) din Constituţie, fac obiectul de reglementare al legii organice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 645 din 29 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1160 din 21 decembrie 2005, Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2021, şi Decizia nr. 105 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 2 iunie 2021). În plus, se observă că, prin constatarea neconstituţionalităţii art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, criticile pe care autorul prezentei excepţii le aduce acestor soluţii îşi pierd relevanţa, rămânând, în esenţă, fără obiect (a se vedea, în acest sens, paragrafele 71-79 ale prezentei decizii). Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 este neîntemeiată. Prin urmare, Plenul Curţii a respins, prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. 66. Cu referire la constituţionalitatea art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, prin aceeaşi decizie anterior menţionată, Curtea Constituţională a reţinut că, prin Decizia nr. 318 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 23 iulie 2019, a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, care, în esenţă, aveau acelaşi conţinut cu dispoziţiile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. 67. Curtea a conchis că dispoziţiile art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 generează incertitudine şi neclaritate în privinţa aplicării dispoziţiilor alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol de lege, categoriile de personal cuprinse în ipoteza normei neputând anticipa natura criteriilor şi condiţiilor ce vor fi stabilite de ordonatorul de credite (a se vedea paragraful 21 al Deciziei nr. 318 din 21 mai 2019). 68. Curtea a reţinut că libertatea ordonatorului de credite de a stabili în mod concret cuantumul compensaţiei în marja prevăzută de lege nu se poate raporta decât la criteriile şi condiţiile stabilite de lege, aşa cum de altfel statuează şi art. 3 lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010, potrivit căruia „drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii“ (a se vedea paragraful 24 al Deciziei nr. 318 din 21 mai 2019). 69. În continuare, Curtea a reţinut că, pentru intervalul 1 ianuarie 2011-30 iunie 2017, a constatat neconstituţionalitatea normei de implementare a normei de instituire a compensaţiei. De asemenea, a reţinut că normele de implementare a normelor de instituire a compensaţiei pentru intervalul 1 iulie 2017 - prezent au, în esenţă, un conţinut identic cu cel al normelor constatate ca fiind contrare Constituţiei. Ca atare, prevederile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 au fost declarate neconstituţionale. 70. În plus, prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.“, nu au permis Curţii Constituţionale să ofere o soluţie diferită în acea cauză, având în vedere că art. 14 alin. (4) din Legea-cadru nr. 284/2010 şi art. 14 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 au un conţinut identic, singura diferenţă vizând intervalul de aplicare a aceleiaşi soluţii normative. Astfel, dacă nu ar fi fost constatată neconstituţionalitatea şi a normelor de implementare a soluţiilor legislative de acordare a sporului/compensaţiei pentru intervalul 1 iulie 2017 - prezent, beneficiarii îndreptăţiţi la primirea compensaţiei pentru activităţile desfăşurate în acest interval ar fi fost în mod evident discriminaţi faţă de beneficiarii care şi-au desfăşurat activitatea în intervalul 1 ianuarie 2011-30 iunie 2017. 71. În concluzie, în prezenta cauză, faţă de data invocării excepţiei de neconstituţionalitate, care este anterioară pronunţării Deciziei nr. 294 din 17 mai 2022, şi având în vedere soluţia de admitere pronunţată prin această decizie, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor urmează să fie respinsă, ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. 72. Sub acest aspect, Curtea subliniază că, în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, decizia anterioară de constatare a neconstituţionalităţii poate reprezenta motiv de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20, sau Decizia nr. 497 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 18 noiembrie 2014, paragraful 32). Calea de atac a revizuirii se formulează în temeiul deciziei de admitere pronunţate de Curtea Constituţională, dar prin mijlocirea deciziei al cărei dispozitiv cuprinde soluţia de respingere ca devenită inadmisibilă, pe considerentul procedural al intervenirii ulterioare a cauzei de inadmisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. În această situaţie, în considerarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, care instituie regula potrivit căreia deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor, revizuirea întemeiată pe acest motiv va putea fi introdusă în termenul de 3 luni prevăzut de art. 511 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care se calculează de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care Curtea Constituţională a respins ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată anterior constatării neconstituţionalităţii textului de lege incident în cauza soluţionată printr-o hotărâre definitivă a cărei revizuire poate fi cerută în aceste condiţii. 73. În ceea ce priveşte prevederile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Curtea s-a pronunţat asupra prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 prin Decizia nr. 624 din 7 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2022, paragrafele 28-31. 74. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată cu privire la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că „stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului“ (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006) şi că „stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului“ (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, precitată). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57. 75. Astfel, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate dau expresie opţiunii legiuitorului în materia salarizării personalului bugetar şi că aceste norme juridice clarifică pentru perioade precis determinate situaţia drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, fiind lipsite de echivoc sub aspectul destinatarilor şi efectelor juridice pe care le produc. Reţinând că, raportat la raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, legiuitorul are libertatea de a reglementa salarizarea în sistemul public, evident cu respectarea prevederilor Constituţiei, Curtea constată că, prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a urmărit, în esenţă, garantarea cuantumului drepturilor salariale şi evitarea scăderii drepturilor salariale ale personalului bugetar. 76. Ca tehnică de reglementare, textele de lege criticate nu au semnificaţia repunerii în vigoare a unor acte normative abrogate. Aşadar, modalitatea de reglementare prevăzută de textele de lege criticate este diferită de cea analizată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, prin care au fost supuse controlului dispoziţii de lege care făceau trimitere la norme anterior abrogate şi prin care s-a statuat că „prin adoptarea unei norme care face trimitere la o dispoziţie legală care nu mai este în vigoare se încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie“. Prin urmare, considerentele acestei decizii nu pot fi aplicate în prezenta cauză. 77. În concluzie, Curtea a constatat că, prin dispoziţiile de lege criticate, legiuitorul normează un conţinut care întruneşte exigenţele de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, fiind astfel respectate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componentele referitoare la calitatea legii şi principiul securităţii juridice. 78. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele unor membri de sindicat, în dosarele nr. 2.465/115/2019, nr. 2.564/115/2019, nr. 2.472/115/2019, nr. 2.476/115/2019, nr. 2.495/115/2019, nr. 2.513/115/2019, nr. 2.538/115/2019, nr. 30.266/3/2019 şi nr. 1.874/115/2019 ale Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.340/63/2020 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4.544/105/2019 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 15.631/3/2019 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 14.670/3/2019* al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 28.529/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 566/89/2020 al Tribunalului Vaslui - Secţia civilă. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri public, excepţie ridicată de aceeaşi parte în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi parte în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri public, precum şi ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport de criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Vaslui - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 septembrie 2022. PREŞEDINTE CRISTIAN DELIORGA Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
