Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────────┤
│Benke Károly │- magistrat-asistent-şef│
└─────────────────────┴────────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 37/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, sesizare formulată de un număr de 82 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România. 2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.213 din 18 mai 2017 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.754C/2017. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate se arată că, prin abrogarea art. 74 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, a devenit posibilă desfăşurarea, în acelaşi timp, a unei anchete judiciare şi a unei anchete parlamentare. Aceasta din urmă este o activitate cu profund caracter politic şi poate influenţa administrarea probelor în cadrul unei anchete judiciare. Rezultă că activitatea puterii legislative poate influenţa, în orice moment, activitatea puterii judecătoreşti, invocându-se, în acest sens, Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012. 4. Textul abrogat constituia o garanţie legală a respectării principiului separaţiei puterilor în stat, în aplicarea art. 1 alin. (4) din Constituţie, astfel încât abrogarea art. 74 din Regulamentul Camerei Deputaţilor înlătură garanţia legală antereferită şi generează premisa încălcării principiului separaţiei puterilor în stat. Prin urmare, art. I pct. 1 din hotărâre este neconstituţional. 5. Se mai arată că, prin dispoziţiile de completare de la art. 76 din Hotărârea nr. 37/2017, se legiferează instrumente cu caracter jurisdicţional la îndemâna unei comisii parlamentare de anchetă, încălcându-se, astfel, dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie. În acest sens, sunt invocate considerentele Deciziei nr. 1.231 din 29 septembrie 2009. 6. La data de 19 iunie 2017, grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România din Camera Deputaţilor, sub semnătura viceliderului acestuia, a depus un înscris denumit „Completare“, înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 7.238/19 iunie 2017, prin care dezvoltă motivele de neconstituţionalitate din sesizarea iniţial depusă. 7. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedintelui Camerei Deputaţilor, pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. 8. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 2/5.821 din 14 iunie 2017, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, prin care se apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 9. Invocându-se Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, se arată că, potrivit acesteia, comisiile de anchetă parlamentare nu au caracter jurisdicţional, întrucât nu au abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, ci, din contră, ele sunt expresia controlului parlamentar. Sunt redate considerente din decizia precitată referitoare la rolul, scopul şi raţiunea acestor comisii de anchetă. 10. Se arată că alineatele nou-introduse la art. 76 din Regulamentul Camerei Deputaţilor reglementează consecinţa refuzului nemotivat de a se răspunde solicitărilor comisiei de anchetă, fără să se prevadă că însăşi comisia va stabili luarea unor măsuri cu caracter administrativ, material, disciplinar sau penal, caz în care activitatea acesteia ar fi avut caracter jurisdicţional. Dimpotrivă, se prevede doar facultatea, şi nu obligaţia de a se sesiza organele abilitate în acest sens, acestea din urmă fiind îndreptăţite să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei care a refuzat nemotivat să răspundă solicitărilor comisiei/ care a refuzat să furnizeze informaţiile solicitate sau să pună la dispoziţia comisiei documente sau mijloace de probă deţinute utile activităţii acesteia. Se reţine deci că activitatea de anchetă priveşte lămurirea unor chestiuni de ordine publică, fără a da verdicte şi fără a angaja răspunderea penală sau materială a vreunei persoane. 11. Reglementarea unor dispoziţii legale cu caracter general referitoare la activitatea comisiilor de anchetă nu transformă automat activitatea comisiei de anchetă, care are caracter exclusiv politic, într-o activitate jurisdicţională, prin care să judece şi să se pronunţe asupra eventualelor litigii. Competenţa Camerelor Parlamentului de a organiza comisii de anchetă este prevăzută de legiuitorul constituant în art. 64 alin. (4). Cu privire la reglementarea activităţii comisiilor de anchetă, Curtea Constituţională a statuat că aceasta poate fi dezvoltată prin legi „în accepţiunea de acte juridice ale Parlamentului“, potrivit considerentelor Deciziei nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, prevăzând că se pot stabili drepturi şi obligaţii şi în sarcina altor subiecte de drept din afara Camerei Deputaţilor, nu numai în sarcina Guvernului şi a celorlalte organe ale administraţiei publice. 12. Cu privire la abrogarea art. 74 din Regulament, se arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, votul final asupra constatărilor comisiei de anchetă se dă în plenul respectivei Camere, fiind deci un vot politic, fără consecinţe juridice. CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse, dispoziţiile regulamentare criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1, art. 10, art. 27-28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra sesizării de neconstituţionalitate. 14. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 37/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 11 mai 2017, care au următorul cuprins: "1. Articolul 74 se abrogă.2. La articolul 76, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: ART. 76 (1) În vederea audierii, Comisia de anchetă parlamentară poate cita orice persoană care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administraţiei publice şi care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei. Persoanele citate sunt obligate să se prezinte în faţa Comisiei de anchetă parlamentară.3. La articolul 76, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins: (1^1) În cazul refuzului nemotivat de a răspunde solicitărilor comisiei, aceasta poate propune sesizarea conducătorului autorităţii sau instituţiei unde desfăşoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mod corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare şi funcţionare a instituţiei respective, sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 267 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare. (1^2) Comisia parlamentară poate invita orice altă persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei şi care acceptă să fie audiată. Persoana invitată poate răspunde şi în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informaţiile solicitate, sau poate transmite prin poştă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deţine şi care sunt utile comisiei de anchetă. (1^3) Refuzul persoanelor invitate la comisia de anchetă de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţia acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deţinute utile activităţii comisiei poate fi considerat ca obstrucţionare sau împiedicare a aflării adevărului şi poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală.4. La articolul 76, alineatul (2) se abrogă." 15. Curtea reţine că, anterior acestor modificări operate, art. 74 şi art. 76 aveau următorul cuprins: - Art. 74: "(1) Anchetele parlamentare nu pot avea ca obiect investigarea unor fapte sau activităţi care fac obiectul unor anchete judiciare sau care se află pe rolul unor instanţe de judecată.(2) O anchetă parlamentară încetează de drept în momentul deschiderii unor proceduri judiciare privitoare la faptele sau activităţile care constituie obiectul ei, situaţie în care Biroul permanent al Camerei Deputaţilor anunţă organele de urmărire penală că pot avea acces la toate documentele referitoare la cazul în speţă, aflate în arhiva Camerei Deputaţilor.“;" – Art. 76: "(1) În vederea audierii, Comisia de anchetă parlamentară poate cita orice persoană care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administraţiei publice şi care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei. Comisia parlamentară poate invita orice altă persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei şi care acceptă să fie audiată.(2) Persoanele citate sunt obligate să se prezinte în faţa Comisiei de anchetă parlamentară.(3) La cererea Comisiei de anchetă parlamentară orice persoană care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administraţiei publice şi care cunoaşte fapte sau împrejurări în legătură cu obiectul cercetării ori care deţine un mijloc de probă este obligată să le aducă la cunoştinţă sau să le înfăţişeze la termenele stabilite. Instituţiile şi organizaţiile sunt obligate, în condiţiile legii, să răspundă la solicitările Comisiei de anchetă parlamentară în termenul stabilit de aceasta.(4) Când, pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări în vederea aflării adevărului, este necesară întocmirea unor rapoarte de expertiză, Comisia de anchetă parlamentară solicită efectuarea de expertize.(5) Dispoziţiile legii referitoare la citarea, prezentarea şi ascultarea martorilor, precum şi cele privitoare la prezentarea şi predarea obiectelor ori înscrisurilor sau efectuarea expertizelor se aplică în mod corespunzător.(6) Preşedintele comisiei care efectuează ancheta atrage atenţia persoanei audiate că are obligaţia de a spune adevărul, de a nu ascunde nimic din ceea ce ştie şi că nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea penală.(7) Comisia poate solicita în cursul investigaţiilor şi accesul, în condiţiile legii, la informaţii clasificate.(8) Cheltuielile necesare efectuării expertizelor şi a altor acte procedurale, ce ţin de activitatea comisiei, se aprobă de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, la solicitarea preşedintelui Comisiei de anchetă parlamentară.“ " 16. Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. 17. Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. c) din Constituţie, atât sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de un număr de 82 de deputaţi, cât şi sub cel al obiectului său, fiind vorba de o hotărâre de modificare şi completare a Regulamentului Camerei Deputaţilor. 18. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (4) din Constituţie, Curtea constată că autorii sesizării formulează două critici punctuale raportate la textul constituţional antereferit, prin prisma faptului că, prin efectul noilor reglementări, (a) ancheta parlamentară continuă chiar în cazul deschiderii unei proceduri judiciare, influenţând-o pe aceasta din urmă; şi (b) se pun la dispoziţia comisiei de anchetă parlamentare instrumente cu caracter jurisdicţional. 19. Curtea constată că una dintre formele de control parlamentar este cea realizată prin intermediul comisiilor permanente sau de anchetă. În acest sens, art. 64 alin. (4) teza întâi din Constituţie prevede că „Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale“. Fiind reglementate la nivel constituţional, nici legea şi nici regulamentul parlamentar nu pot ignora această realitate constituţională. Prin urmare, aceste acte normative trebuie să le reglementeze în mod expres şi să instituie proceduri, instrumente şi mijloace suficiente, care să dea substanţă prevederii constituţionale. În analiza sesizării de neconstituţionalitate, Curtea trebuie să ţină cont de nivelul reglementării în privinţa comisiilor permanente sau de anchetă, respectiv cel constituţional, astfel încât modelarea acesteia se poate realiza numai din confruntarea cu alte principii, exigenţe şi valori de aceeaşi natură, şi anume constituţională. Prin urmare, nicio reglementare infraconstituţională nu poate ştirbi caracterul efectiv al textului constituţional referitor la controlul parlamentar realizat prin anchete parlamentare. 20. Prin urmare, determinarea conţinutului şi a limitelor conceptului de anchetă parlamentară se poate realiza numai prin coroborarea prevederilor Constituţiei; în acest context, revine în sarcina Curţii Constituţionale, în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei şi de unică autoritate de jurisdicţie constituţională, să stabilească atât conţinutul şi valenţele, cât şi raporturile în care se află textul constituţional referitor la ancheta parlamentară cu celelalte texte constituţionale. 21. Jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale a stabilit că instituirea unei comisii de anchetă reprezintă o aplicare a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) din Constituţie, respectiv a principiului potrivit căruia parlamentarii sunt în serviciul poporului. Aceştia, beneficiind de legitimarea textului constituţional menţionat, trebuie să dea dovadă de aplecare spre discutarea, dezbaterea şi rezolvarea problemelor comunităţii şi nicidecum să le ignore. De asemenea, Curtea a reţinut că nicio autoritate sau instituţie publică nu poate limita sau nega acest principiu, senatorii şi deputaţii exercitându-şi mandatul în conformitate cu interesul superior al comunităţii şi cu respectarea competenţelor strict determinate prin Constituţie [Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012]. Prin urmare, în mod conceptual, ancheta parlamentară, fiind o consecinţă directă a principiului democratic al reprezentativităţii, are drept obiectiv cercetarea, documentarea şi controlul problemelor de interes public, care, prin natura lor, sunt în mod intrinsec legate de binele comun şi de apărarea interesului naţional. 22. Prin urmare, Curtea, determinând raţiunea normativă a anchetei parlamentare, a recunoscut plenitudinea funcţiei de control a Parlamentului, stabilind în jurisprudenţa sa expressis verbis că, pentru ca un control parlamentar să fie autentic, el trebuie să fie deplin, adică Parlamentul ţării trebuie să dispună de posibilitatea de a lua orice măsuri pentru a da consistenţă acestei plenitudini (Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994), plenitudine care, însă, trebuie exercitată cu respectarea competenţelor strict determinate de Constituţie. 23. Astfel, de principiu, controlul parlamentar vizează autorităţile şi instituţiile care se află în raporturi constituţionale specifice cu Parlamentul, potrivit titlului III, cap. IV din Constituţie, intitulat Raporturile Parlamentului cu Guvernul. În acest sens, Curtea remarcă faptul că art. 109 alin. (2) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat în jurisprudenţa sa, prevede atribuţia exclusivă a celor trei autorităţi publice, printre care şi Camera Deputaţilor şi Senatul, de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului, cerere care poate fi formulată atât la sesizarea unui subiect de drept (în cazul Deciziei nr. 270 din 10 martie 2008 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) sau din oficiu (Decizia nr. 474 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 3 august 2016, paragraful 46). Or, când se formulează o asemenea cerere din oficiu, este evident că Parlamentul o face ca urmare a funcţiei sale de control pe care o are asupra activităţii Guvernului. 24. Având însă în vedere că Parlamentul exercită suveranitatea naţională [art. 2 alin. (1) din Constituţie], fiind ales de către cetăţeni, drept care este organul reprezentativ suprem al poporului român [art. 61 alin. (1) din Constituţie], Curtea reţine că scopul anchetei parlamentare nu este acela de a verifica numai aspecte care intră în competenţa autorităţilor publice aflate sub control parlamentar, ci, din contră, de a lămuri, de a clarifica împrejurările şi cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării. Prin urmare, aceste comisii anchetează/verifică fapte sau împrejurări, şi nu persoane. Ele au ca finalitate constatarea existenţei sau inexistenţei faptelor pentru care a fost creată comisia prin mijloace de cercetare şi documentare parlamentară. Prin urmare, activitatea unei comisii de anchetă nu are nicio tangenţă cu o anchetă judiciară, având un obiect şi o finalitate diferite. Găsirea soluţiilor optime pentru buna funcţionare a instituţiilor statului, descoperirea/ analiza/ evaluarea/determinarea cauzelor unor evenimente importante în viaţa statului, prezentarea acestora publicului, transparenţa informaţiilor obţinute, dezbaterea acestora, remedierea deficienţelor funcţionale/sistemice constatate sunt tot atâtea elemente care caracterizează şi, în acelaşi timp, diferenţiază ancheta parlamentară de ancheta penală. Aşadar, nu există niciun motiv pentru care ancheta parlamentară trebuie să înceteze atunci când este demarată o anchetă judiciară. În caz contrar, de multe ori, unele subiecte de interes general ar rămâne într-o sferă lipsită de vizibilitate pentru societate pe motiv că în curs s-ar afla o anchetă judiciară, ceea ce este inacceptabil într-o societate democratică în care informaţiile care privesc comunitatea, fiind de interes general, trebuie aduse la cunoştinţa publică, informarea corectă a cetăţenilor fiind un deziderat al statului de drept. Mai mult, Curtea reţine că o procedură judiciară penală are în prima sa fază un caracter nepublic, iar, ulterior, în faza de cameră preliminară şi judecată se realizează publicitatea procedurii judiciare penale, fără însă ca aceasta să îi asigure o vizibilitate publică atât de intensă precum o procedură parlamentară. Ele sunt proceduri cu natură juridică diferită, se pot exercita în paralel şi nu se exclud una pe alta. Curtea mai reţine şi faptul că există teme de larg interes public, care niciodată nu ar putea face obiectul unei anchete parlamentare pe motiv că există proceduri judiciare în curs (defrişarea pădurilor, retrocedarea unor bunuri imobile, Revoluţia din 1989, poluarea apelor, colectarea deşeurilor, traficul de fiinţe vii, furtul din conductele de petrol, cauzele evaziunii fiscale etc.), ceea ce este inadmisibil. 25. De asemenea, Curtea observă că, în urma adoptării noului Cod de procedură penală, deschiderea unei proceduri judiciare se realizează potrivit art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform căruia „când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut“. De asemenea, art. 305 alin. (3) din acelaşi cod prevede că „atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect“. Cu alte cuvinte, orice anchetă judiciară penală presupune ab initio declanşarea unei urmăriri penale in rem. Dacă se menţinea vechea formulare a art. 74 din Regulamentul Camerei Deputaţilor (introdusă prin art. I pct. 88 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 34/2005 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 26 octombrie 2005), ori de câte ori se declanşa o anchetă parlamentară, aceasta ar fi încetat imediat ce ar fi fost depus un act de sesizare al organului de urmărire penală şi s-ar fi început urmărirea penală in rem. Se ajungea la golirea de conţinut a demersului parlamentar atunci când era sesizat organul de urmărire penală (prin plângere sau denunţ, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege) sau dacă acesta se sesiza din oficiu. Or, o asemenea abordare şi înţelegere simplistă a anchetei parlamentare nu pot fi acceptate. Controlul parlamentar exercitat prin intermediul comisiilor, fie ele permanente sau speciale, ad-hoc, de anchetă, nu poate fi considerat ca fiind doar o funcţie decorativă pe care Parlamentul ar exercita-o. 26. Prin urmare, Curtea constată că natura juridică diferită a celor două categorii de anchete nu le face incompatibile, ci ele pot coexista în ideea unei cooperări şi colaborări loiale între instituţiile statului, chiar dacă acelaşi segment al realităţii este cercetat şi documentat. De aceea, nu este nici necesară şi nici de dorit încetarea anchetei parlamentare în condiţiile demarării unei anchete judiciare, astfel încât, din această perspectivă, nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituţie. 27. Cu privire la caracterul jurisdicţional al anchetei parlamentare, Curtea a explicat, prin Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009, că aceste comisii de anchetă nu au un caracter jurisdicţional. Ele nu au abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, ci sunt expresia controlului parlamentar. Astfel cum s-a arătat, scopul lor este acela de a lămuri, de a clarifica împrejurările şi cauzele în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, precum şi stabilirea concluziilor, răspunderilor şi măsurilor ce se impun. Este, prin urmare, de forţa evidenţei faptul că aceste comisii anchetează/verifică fapte sau împrejurări, şi nu persoane. Ele au ca scop constatarea existenţei sau inexistenţei faptelor pentru care a fost creată comisia de anchetă, fără a stabili cu titlu de certitudine răspunderea administrativă, materială, disciplinară sau penală a vreunei persoane. 28. Aceste comisii nu au competenţa de a da un verdict prin care se constată vinovăţia unei persoane, ci doar constată o stare de fapt şi fac propuneri/recomandări în raportul pe care îl întocmeşte comisia de anchetă cu privire la situaţia de fapt anchetată, indicându-se astfel concluziile la care a ajuns pe baza actelor şi documentelor pe care le-a consultat şi a audierilor efectuate. Chiar dacă o comisie de anchetă îşi depăşeşte atribuţiile, „verdictele“ sale nu ar putea avea nicio finalitate juridică, votul final asupra constatărilor comisiei de anchetă dându-se în plenul respectivei Camere, fiind deci un vot politic. Compunerea comisiilor de anchetă, de asemenea, nu poate fi motiv de calificare ca jurisdicţională a activităţii lor. Faptul că din acestea fac parte şi cei ce au solicitat înfiinţarea comisiei nu are nicio relevanţă, prin prisma faptului că votul final al Parlamentului este unul esenţialmente politic. În consecinţă, simplele audieri de persoane, modalităţile de citare/invitare a persoanelor, respectiv propunerile din raportul comisiei de anchetă nu califică activitatea acesteia ca fiind una jurisdicţională. Se reţine deci că activitatea de anchetă priveşte lămurirea unor chestiuni de ordine publică, fără a da verdicte şi fără a angaja răspunderea penală sau materială a vreunei persoane. 29. În acest context, Curtea constată că textul criticat realizează o evidentă distincţie, pe de o parte, între persoanele care trebuie să se prezinte în faţa comisiilor de anchetă în considerarea faptului că activitatea instituţiilor/autorităţilor din care fac parte sunt sub control parlamentar şi care sunt citate în acest sens şi, pe de altă parte, persoanele care sunt invitate, respectiv cele care reprezintă, în virtutea funcţiei lor de conducere, autorităţi/instituţii publice ce nu se află sub control parlamentar, care, în considerarea principiului colaborării loiale între instituţiile/autorităţile statului, au obligaţia să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile şi indiferent de obiectul anchetei parlamentare, sau alte persoane, care, spre exemplu, pot să nu aibă nicio tangenţă cu instituţiile statului, caz în care participarea acestora este la latitudinea lor. 30. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. c) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 37/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor sunt constituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
