Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Sindicatul „Sanitas“ din Institutul de Expertiză şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, în numele şi pentru membrii săi Corina Agârbiceanu şi alţii, în Dosarul nr. 27.831/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.569D/2020. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Florin-Gabriel-Alexandru Gornea, din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Institutul de Expertiză şi Recuperare a Capacităţii de Muncă. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate formulate în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1), ale art. 41 alin. (1) şi ale art. 53 din Constituţie. Susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate dispun amânarea aplicării art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care se referă la sporul pentru condiţii de muncă. Însă pentru salariaţii din sectorul „Învăţământ“ se instituie, prin art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, o excepţie de la regula stabilită prin art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ şi li se creează astfel o situaţie preferenţială în raport cu salariaţii din sectorul „Sănătate“. Nu se poate susţine că aceşti salariaţi se află în situaţii diferite, intenţia legiuitorului fiind să stabilească acelaşi tratament juridic pentru toate categoriile de personal plătit din fondurile publice, din moment ce art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 se referă la toţi salariaţii plătiţi din fonduri publice. Aplicarea acestui articol a fost prorogată succesiv, dar de fiecare dată prorogarea s-a referit la toţi salariaţii plătiţi din fonduri publice. Însă, prin ultima prorogare, instituită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, se creează o discriminare pentru salariaţii din sectorul „Sănătate“, care ar fi beneficiat de aplicarea regulii stabilite de art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 începând cu 1 ianuarie 2018, spre deosebire de cei din „Învăţământ“, care au beneficiat de aplicarea regulii încă de la 1 martie 2017. Nu există nicio raţiune pentru a face o asemenea diferenţiere. Chiar dacă de plano deosebirea de tratament juridic între diferitele categorii de personal nu are semnificaţia încălcării art. 16 din Constituţie, în speţă a avut loc o asemenea încălcare. Nu ne aflăm în situaţia de diferenţiere a sporurilor între diferite categorii de personal, deoarece regula este aceeaşi, ci doar începutul aplicării acesteia diferă în timp, creându-se astfel un decalaj care nu este justificat prin prisma dispoziţiilor constituţionale. Depune note scrise. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că nu se susţine critica formulată în raport cu art. 16 din Constituţie, întrucât nu poate fi vorba despre discriminare, atât timp cât categoriile de personal supuse comparaţiei sunt diferite. Consideră ca fiind inadmisibilă critica formulată în raport cu art. 41 alin. (1) din Constituţie, deoarece sporurile reprezintă un drept salarial suplimentar, nu unul fundamental, care să se bucure de protecţie constituţională. Totodată, critica formulată în raport cu art. 44 din Constituţie este, în opinia sa, nefondată, deoarece cuantumul salariului nu face obiectul unui „bun“, câtă vreme nu ajunge exigibil. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 16 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 27.831/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul „Sanitas“ din Institutul de Expertiză şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, în numele şi pentru membrii săi Corina Agârbiceanu şi alţii, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare la plata către membrii de sindicat a sporului lunar de 15% pentru condiţii de muncă deosebite din salariul de bază lunar pentru anul 2017. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin dispoziţiile legale criticate sa creat o situaţie preferenţială şi discreţionară pentru categoria de salariaţi din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ“ faţă de salariaţii din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi Asistenţă socială“, cu privire la plata lunară a sporului de 15% pentru condiţii de muncă deosebite, respectiv plata acestuia începând cu luna martie 2017 pentru salariaţii din învăţământ şi începând cu luna ianuarie 2018 pentru salariaţii din sănătate. Această discriminare nu are la bază criterii obiective şi rezonabile, întrucât ambele categorii de salariaţi se află în situaţii comparabile, ceea ce le conferă dreptul la valorificarea sporurilor. Fundamentul sau baza factuală ce stă la originea discriminării constă în condiţiile efective de lucru în care au prestat activitatea ambele categorii de salariaţi, expunându-se la condiţii grele de muncă şi/sau suprasolicitării neuropsihice. 7. Mai mult decât atât, dispoziţiile criticate duc la crearea unui prejudiciu salariaţilor din sistemul de sănătate prin pierderea/restrângerea/diminuarea (intervenţia prescripţiei) dreptului de a solicita sumele de bani cuvenite, sume rezultate din sporul de 15% pentru anul 2017, faţă de salariaţii din învăţământ, care beneficiază de acest drept şi pentru anul 2017, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017. 8. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care s-a reţinut că dreptul la salariu se bucură, în egală măsură, de protecţia acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar şi de protecţia acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un „bun“, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 9. De asemenea, este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010, prin prisma condiţiilor de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, şi se arată că, în prezenta cauză, o singură cerinţă este îndeplinită, şi anume aceea că restrângerea (limitarea dreptului) este prevăzută de lege, în timp ce celelalte condiţii nu sunt îndeplinite: legea, în forma adoptată, nu indică nicio situaţie care să impună restrângerea exerciţiului dreptului, această măsură nefiind circumscrisă motivelor expres prevăzute de textul constituţional, iar restrângerea este aplicată discriminatoriu, în condiţiile în care celelalte categorii de personal salarizat din fonduri publice au beneficiat, ca efect al aplicării aceleiaşi legi, de creşteri salariale (personalul medical). 10. Aplicarea normelor a căror constituţionalitate se contestă aduce atingere însuşi dreptului la salariu, constituind o afectare substanţială a drepturilor legitime ale membrilor de sindicat şi a aşteptărilor legitime pe care tot legiuitorul le-a creat prin recunoaşterea unui nivel al salariului mai mare. 11. Revenirea legiuitorului asupra măsurii pe care tot el a instituit-o, dar în sens invers, nejustificată de niciun motiv obiectiv (în condiţiile în care România a înregistrat cea mai mare creştere economică dintre ţările membre ale Uniunii Europene şi una dintre cele mai mari creşteri economice din lume raportate în acelaşi an), impietează asupra dreptului membrilor de sindicat la un nivel de trai decent, nivel care s-a raportat la cuantumul veniturilor salariale obţinute până la data de 31 decembrie 2017. Se precizează că şi dreptul la un nivel de trai decent a fost expres calificat de Curtea Constituţională ca drept fundamental, sens în care este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008. Afectarea drepturilor fundamentale nu se poate face, deci, nici chiar prin lege, decât în condiţiile stabilite de art. 53 din Constituţie. 12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi reţine că nu există o discriminare între reclamanţii-autori ai excepţiei şi celelalte categorii socioprofesionale care au în plată deja sporul solicitat, prevăzut de art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, deoarece cele două categorii de personal bugetar (din sistemul de învăţământ şi din sistemul de sănătate) nu se află în situaţii juridice similare. De asemenea, instanţa apreciază că în cauza pendinte nu este incidentă Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010, având în vedere că aceasta viza diminuarea cuantumului pensiei aflate în plată, nu şi posibilitatea obţinerii în viitor a unui spor, ca o componentă a dreptului salarial, cum este cazul solicitărilor din prezenta cauză. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autorului excepţiei, notele scrise depuse de autorul excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, care au următorul cuprins: „Prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2018.“ 17. Dispoziţiile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, la care textul de lege criticat face trimitere, au următorul cuprins: „Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc prin regulament elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară - administraţie, sănătate, învăţământ, justiţie, cultură, diplomaţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sau autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.“ 18. Curtea observă că dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi faptul că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 sunt incidente în cauza în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, urmează a se exercita controlul de constituţionalitate asupra acestor dispoziţii legale. 19. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 dispun amânarea, până la 1 ianuarie 2018, a aplicării dispoziţiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, care stabilesc că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII la aceeaşi lege-cadru, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc prin regulament. 21. Curtea observă că soluţia legislativă reglementată prin prevederile ce formează obiectul excepţiei în prezenta cauză a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici asemănătoare, cu prilejul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, dispoziţii legale care un conţinut similar celor criticate în prezenta cauză (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 541 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 23 noiembrie 2017, ale cărei soluţie şi considerente îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în prezenta cauză). 22. Cu acel prilej, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa, prin care a statuat că sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea, spre exemplu, şi Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, şi Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012). 23. Totodată, Curtea a reţinut că textul de lege criticat nu instituie discriminări în cadrul aceleiaşi categorii de personal. 24. Plecând de la aceste considerente, referitor la critica de neconstituţionalitate vizând instituirea unei discriminări între personalul din domeniul de activitate „Sănătate“ faţă de personalul din domeniul de activitate „Învăţământ“, Curtea reţine că prevederile art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi a cetăţenilor, în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic cu privire la aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, ci şi necesitatea lui. Totodată, este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite şi, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferenţiat este justificată obiectiv. 25. De asemenea, situaţiile de pretinsă discriminare invocate de autorul excepţiei nu izvorăsc din conţinutul normativ al dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, care sunt aplicabile în mod egal şi unitar tuturor destinatarilor normelor, respectiv tuturor categoriilor de personal plătit din fonduri publice, excepţiile fiind prevăzute în conţinutul altei dispoziţii legale, şi anume art. 3 alin. (2) din acelaşi act normativ cu privire la categoriile de personal din sectorul „Învăţământ“. Stabilirea unor asemenea reguli se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului, care, în considerarea situaţiilor juridice distincte, poate institui un tratament juridic diferit, fără ca prin aceasta să fie încălcat principiul egalităţii în drepturi, reglementat de art. 16 din Constituţie. 26. În ceea ce priveşte critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece Legea fundamentală prevede, în art. 41 alin. (2), „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la drepturile salariale suplimentare. Curtea precizează, de asemenea, că nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea anumitor sporuri. Totodată, dispoziţiile de lege criticate nu prevăd că nu se acordă sporul pentru condiţii de muncă, ci dispun prorogarea termenului de aplicare a prevederilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 referitoare la stabilirea prin regulament a locurilor de muncă, categoriilor de personal, mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII la aceeaşi lege-cadru, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia. 27. Referitor la invocarea unor aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind restrângerea exerciţiului dreptului fundamental la salariu (spre exemplu, Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010), Curtea reţine că acestea vizează ipoteze juridice distincte de cea avută în vedere prin dispoziţiile legale criticate, motiv pentru care nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 28. Raportat la critica de neconstituţionalitate cu privire la încălcarea normelor constituţionale şi convenţionale privind proprietatea privată, formulată din perspectiva unei restrângeri a drepturilor salariale, considerate un „bun“, Curtea, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a subliniat distincţia dintre dreptul persoanei de a continua să primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). 29. În aceste condiţii, Curtea reţine că dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate, referitoare la amânarea aplicării regulii legale privind stabilirea prin regulament a locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia nu afectează drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării lor în vigoare. Ca urmare, prevederile legale criticate nu stabilesc o ingerinţă de tipul privării de proprietate. 30. Cât priveşte drepturile salariale care urmează să fie plătite în viitor, Curtea reţine că este dreptul autorităţii legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În această privinţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că statul este cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23). 31. De altfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57). 32. Totodată, examinând dispoziţiile legale criticate, raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin prisma exigenţelor referitoare la previzibilitatea normelor juridice şi protecţia aşteptărilor legitime ale cetăţenilor, Curtea constată că normele constituţionale nu sunt încălcate. Soluţia legislativă criticată este normată clar şi cu precizie, în contextul în care, astfel cum rezultă din preambulul său, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 a fost adoptată având în vedere „obligaţia Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară într-un mod care să asigure predictibilitatea acesteia pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice, instituită prin Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, pe baza căreia să fie fundamentat proiectul bugetului de stat şi al bugetelor de asigurări sociale pe anul 2017“ şi ţinând cont de faptul că „în lipsa unei reglementări privind salarizarea personalului din sectorul bugetar pentru anul 2017, începând cu 1 martie 2017, s-ar aplica în integralitate prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce ar genera inclusiv reduceri ale salariilor pentru unele categorii de personal“. 33. De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în cauză, deoarece norma constituţională invocată vizează restrângerea exerciţiului unor drepturi care au o consacrare constituţională, iar nu a unor drepturi de sorginte legală, cum sunt, spre exemplu, sporurile. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul „Sanitas“ din Institutul de Expertiză şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, în numele şi pentru membrii săi Corina Agârbiceanu şi alţii, în Dosarul nr. 27.831/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
