Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Cristian Deliorga │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 17 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Valentin Trif în Dosarul nr. 7.097/2/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.658D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 3.123D/2019 şi nr. 3.459D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi ale art. 102 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ridicată de Gheorghe Mirel Rădescu în Dosarul nr. 1.002/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ridicată de Viorica Stoica în Dosarul nr. 7.673/2/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 3.123D/2019 şi nr. 3.459D/2019 la Dosarul nr. 2.658D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 241 din 3 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin încheierile din 17 septembrie 2019 şi 25 octombrie 2019, pronunţate în dosarele nr. 7.097/2/2018 şi nr. 7.673/2/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 17 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, respectiv cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Valentin Trif şi de Viorica Stoica în cadrul unor cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri privind anularea hotărârilor Baroului Bucureşti şi a deciziilor Uniunii Naţionale a Barourilor din România prin care s-au respins solicitările autorilor excepţiei de neconstituţionalitate de a fi primiţi în profesia de avocat fără examen. 8. Prin Încheierea din 25 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.002/2/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 51/1995 şi ale art. 102 din Legea nr. 303/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Gheorghe Mirel Rădescu în cadrul soluţionării unei cauze având ca obiect anularea hotărârii Baroului Bucureşti şi a deciziei Uniunii Naţionale a Barourilor din România prin care sa respins solicitarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate de a fi primit în profesia de avocat fără examen. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie un privilegiu în favoarea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a judecătorilor de la instanţele internaţionale, în detrimentul tuturor celorlalţi magistraţi. De asemenea, discriminarea se manifestă şi prin aceea că, prin limitarea acestui beneficiu legal doar la judecătorii eliberaţi din funcţie, se restrânge semnificativ şi exerciţiul dreptului de a accede la profesia de avocat şi pentru celelalte categorii de magistraţi (judecători care deţin inclusiv gradul profesional de curte de apel, precum şi procurori, indiferent de gradul profesional). 10. Se arată că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome. Plecând de la aceste atribute fundamentale, este imperativ ca, în organizarea şi funcţionarea sa, profesia de avocat să nu tolereze nicio formă de discriminare care ar tinde să creeze diferenţieri de tratament juridic unor subiecţi de drept aflaţi în situaţii juridice similare. Discriminarea în discuţie îşi are premisa tocmai în unicitatea statutului constituţional al procurorilor şi al judecătorilor. În acest sens, se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceasta, prin care s-a stabilit, în esenţă, că o distincţie este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică nu urmăreşte un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 9 iunie 2009, pronunţată în Cauza Opuz împotriva Turciei, Hotărârea din 20 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Zarb Adami împotriva Maltei, Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marcks împotriva Belgiei, Hotărârea din 8 iunie 1976, pronunţată în Cauza Engel şi alţii împotriva Olandei, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, pronunţată în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit). 11. Astfel, se susţine că o rupere nejustificată a echilibrului în rândul magistraţilor este cauzată de crearea unei căi discriminatorii pentru anumiţi magistraţi cu gradul cel mai înalt posibil, respectiv pentru judecătorii care au activat/activează la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport cu procurorii care au gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin acordarea posibilităţii de a accede în profesia de avocat fără examen numai pentru prima categorie. Această situaţie contravine şi dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Discriminarea instituită de dispoziţiile criticate este de neînţeles, în condiţiile în care nicăieri în cuprinsul legii privind organizarea judecătorească nu se regăseşte vreo motivare cu privire la aplicarea diferită a condiţiilor de primire, promovare sau transfer între profesiile de judecător sau procuror, începând cu momentul în care auditorii de justiţie devin magistraţi - judecători sau procurori. Or, calitatea de magistrat a fost şi este recunoscută atât judecătorilor, cât şi procurorilor de la momentul intrării în profesie, indiferent de gradul profesional obţinut. Se invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la statutul identic al judecătorilor şi procurorilor, şi anume deciziile nr. 866 din 28 noiembrie 2006 şi nr. 785 din 12 mai 2009, precum şi dispoziţiile constituţionale ale art. 132-134 şi ale Legii nr. 303/2004 privind incompatibilităţile şi interdicţiile aplicabile funcţiilor de procuror şi de judecător, admiterea în magistratură şi formarea profesională a judecătorilor şi procurorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor, accesul procurorilor la funcţia de judecător şi al judecătorilor la funcţia de procuror, drepturile şi îndatoririlor judecătorilor şi procurorilor, răspunderea juridică a acestora. Aşadar, diferenţa dintre profesiile de judecător şi procuror având acelaşi grad apare a fi una artificială şi pur teoretică, iar, în cazul accederii în profesia de avocat fără susţinerea examenului, se impune a fi corijată această discriminare prin similitudine de tratament juridic. 12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.658D/2019, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, consideră că punctul de vedere al instanţei este obligatoriu doar în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate este invocată din oficiu, însă în celelalte ipoteze, atunci când titularul excepţiei este una dintre părţile litigante, instanţa de judecată are facultatea de a prezenta o opinie. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 3.459D/2019, instanţa consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, legiuitorul instituind o excepţie de la regula primirii în profesia de avocat doar pe bază de examen, excepţie care nu contravine principiului egalităţii în drepturi, fiind dreptul legiuitorului să stabilească sfera de aplicare a acestor reguli şi excepţii, precum şi condiţiile în care primirea în profesia de avocat se realizează fără examen. 13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece restrângerea dreptului procurorilor de a accede în profesia de avocat fără examen are o justificare obiectivă şi rezonabilă, urmărind un raport rezonabil între mijlocul folosit şi scopul urmărit, ţinând seama de pregătirea profesională a judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la instanţele internaţionale, precum şi de diferenţa de statut juridic între judecători şi procurori, diferenţă concretizată îndeosebi prin inamovibilitatea judecătorilor numiţi de Preşedintele României. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.658D/2019 de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din motivările autorilor acesteia, îl constituie dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 17 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004: „Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiţi ori, după caz, sunt eliberaţi din motive neimputabile îşi păstrează gradul dobândit în ierarhie şi pot ocupa o funcţie de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pot reveni pe funcţia de magistrat deţinută anterior sau pe o altă funcţie de judecător ori procuror sau pot opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen.“; – Art. 17 alin. (5) din Legea nr. 51/1995: „Dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător, precum şi judecătorilor de la instanţele internaţionale.“ 18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 14 privind nediscriminarea din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la această convenţie. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 241 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 8 iulie 2020, constatând constituţionalitatea acestora, prin raportare la critici similare cu cele invocate în prezenta cauză. 20. La paragraful 17 al acestei decizii, ţinând cont de evoluţia cadrului legislativ referitor la condiţiile de numire a judecătorilor instanţei supreme, Curtea a reţinut că intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004 - care a abrogat instituirea mandatului judecătorilor instanţei supreme (mandat de 6 ani prevăzut în Legea nr. 56/1993) - a impus reglementarea unor dispoziţii tranzitorii. Astfel, potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, „Judecătorii în funcţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îşi continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi“. Totodată, art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 - criticat în prezenta cauză - reglementează situaţia judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiţi ori, după caz, care sunt eliberaţi din motive neimputabile, situaţie în care îşi păstrează gradul dobândit în ierarhie şi pot ocupa o funcţie de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pot reveni pe funcţia de magistrat deţinută anterior sau pe o altă funcţie de judecător ori procuror sau pot opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen. 21. La paragraful 18 al aceleiaşi decizii, Curtea a reţinut că dispoziţia de lege criticată instituie un beneficiu - intrarea în avocatură sau notariat fără examen - acordat foştilor judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiţi sau care au fost eliberaţi din funcţie din motive neimputabile. În mod corelativ, au fost introduse reglementări similare în legile care reglementează statutele profesiilor de avocat şi de notar. În acest sens sunt prevederile art. 17 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi ale art. 33 alin. (1) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 19 martie 2018. 22. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, precum şi ale art. 14 din Convenţie, prin prisma art. 11 şi 20 din Constituţie, prin Decizia nr. 241 din 3 iunie 2020, paragraful 22, Curtea, reiterând jurisprudenţa sa referitoare la principiul egalităţii în drepturi (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014), a reţinut că sintagma „fără privilegii şi fără discriminări“ din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite (a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015). Astfel, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea acestuia; discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituţional specific în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau favoare nejustificat/nejustificată acordat/acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. 23. Or, aplicând aceste considerente de principiu la conţinutul normativ al dispoziţiilor criticate, la paragraful 23 al Deciziei nr. 241 din 3 iunie 2020, Curtea a reţinut că acestea nu reglementează un drept al judecătorilor şi al procurorilor, care să vizeze statutul constituţional similar al acestora, ci instituie un beneficiu pentru foştii judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cărora le-a expirat mandatul sau care au fost eliberaţi din funcţie din motive neimputabile. În reglementarea unui astfel de beneficiu, legiuitorul este liber să prevadă căror categorii de persoane i se aplică, fără ca prin aceasta să se considere că instituie discriminări între beneficiarii normei şi cei care nu beneficiază de aceasta. 24. În final, Curtea a observat că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, atât cu privire la dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, cât şi cu privire la cele ale art. 17 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, care au acelaşi conţinut normativ. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Valentin Trif în Dosarul nr. 7.097/2/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, de Gheorghe Mirel Rădescu în Dosarul nr. 1.002/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Viorica Stoica în Dosarul nr. 7.673/2/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 17 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 septembrie 2022. PREŞEDINTE CRISTIAN DELIORGA Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
