Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru│- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Fabian Niculae │- magistrat-asistent│
└────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi ale art. 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN din Bucureşti în Dosarul nr. 26.853/3/2015*al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 939D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.556D/2016, nr. 1.557D/2016 şi nr. 1.424D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi ale art. 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de OTP Bank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.187/3/2016, de Raiffeisen - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 17.908/3/2015* şi de Banca Românească din Bucureşti în Dosarul nr. 14.484/3/2015*** ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, precum şi în Dosarul nr. 1.675D/2016 având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Banca Comercială Română din Bucureşti în Dosarul nr. 1.106/2/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă faptul că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 1.424D/2017 a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia, iar, în dosarele nr. 1.675D/2016 şi nr. 1.424D/2017, Asociaţia Parakletos din Bucureşti, parte în aceste dosare, a depus cereri prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 6. În continuare, preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 952D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1), (3) şi (4) şi ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Piraeus Bank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 45.010/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.337D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi (4) şi ale art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de OTP Bank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.408/2/2015* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarul nr. 3.194D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1), (3) şi (4) şi ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Piraeus Bank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 36.689/3/2015* al Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă. 7. La apelul nominal se prezintă, pentru Piraeus Bank România - S.A. din Bucureşti şi Asociaţia Română a Băncilor din Bucureşti, în dosarele nr. 952D/2016 şi nr. 3.194D/2016, doamna avocat Ancuţa Pop din Baroul Bucureşti, cu împuterniciri avocaţiale depuse la dosare. În Dosarul nr. 3.194D/2016 se mai prezintă doamna Mariana Onilă, în calitate de parte. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 8. Având în vedere obiectul parţial identic al excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 952D/2016, nr. 1.337D/2016, nr. 1.556D/2016, nr. 1.557D/2016, nr. 1.675D/2016, nr. 3.194D/2016 şi nr. 1.424D/2017 la Dosarul nr. 939D/2016. 9. Atât părţile prezente, cât şi reprezentantul Ministerului Public pun concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 952D/2016, nr. 1.337D/2016, nr. 1.556D/2016, nr. 1.557D/2016, nr. 1.675D/2016, nr. 3.194D/2016 şi nr. 1.424D/2017 la Dosarul nr. 939D/2016, care este primul înregistrat. 10. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Piraeus Bank România - S.A. din Bucureşti şi al Asociaţiei Române a Băncilor din Bucureşti, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că, datorită procedurilor prevăzute de prevederile legale criticate, se ajunge la situaţia în care se promovează acţiuni simultane, ceea ce poate conduce la o contrarietate de hotărâri judecătoreşti. Se încalcă, astfel, cerinţele de previzibilitate pe care trebuie să le îndeplinească o normă legală, precum şi dreptul la apărare al băncilor, care trebuie să poată demonstra inexistenţa unei clauze abuzive. Mai mult decât atât, se încalcă şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. 11. Preşedintele acordă cuvântul doamnei Mariana Onilă care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 12. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 13. Prin Încheierea din 18 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 45.010/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IIa de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1), (3) şi (4) şi ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Piraeus Bank România - S.A. din Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului nr. 952D/2016. 14. Prin Decizia civilă nr. 56 din 2 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.408/2/2015*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi (4) şi ale art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de OTP Bank - S.A. din Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.337D/2016. 15. Prin Încheierea din 3 noiembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 36.689/3/2015*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1), (3) şi (4) şi ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Piraeus Bank România - S.A. din Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului nr. 3.194D/2016. 16. Prin încheierile din 5 aprilie 2016, 25 mai 2016 şi 28 martie 2017 pronunţate în dosarele nr. 26.853/3/2015*, nr. 14.187/3/2016, nr. 17.908/3/2015* şi nr. 14.484/3/2015***, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi ale art. 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti, de OTP Bank România - S.A. din Bucureşti, de Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti şi de Banca Românească din Bucureşti şi care formează obiectele dosarelor nr. 939D/2016, nr. 1.556D/2016, nr. 1.557D/2016 şi nr. 1.424D/2017. 17. Prin Încheierea din 9 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.106/2/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IIa de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi ale art. 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Banca Comercială Română din Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.675D/2016. 18. Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cauze având ca obiect soluţionarea unor acţiuni în constatare a existenţei unor clauze abuzive în contractele încheiate de autoarele excepţiei de neconstituţionalitate şi anularea acestora. 19. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale, întrucât, prin efectul unei reglementări intrate în vigoare în cursul anului 2013, se tinde la modificarea unor raporturi contractuale încheiate în anii 2007-2008 şi executate în mod voluntar în intervalul anterior adoptării textelor legale a căror constituţionalitate o contestă. Chiar dacă respectivele contracte de credit au fost încheiate pe o durată îndelungată, respectiv 20-25 de ani, prin efectul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, instanţa poate interveni asupra voinţei originare a părţilor, generatoare a raportului juridic, modificând sau obligând profesionistul la modificarea parametrilor contractuali iniţiali. 20. Se arată că încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile este accentuată prin inexistenţa la data încheierii contractelor litigioase a vreunei prevederi legale care să permită unei instanţe să dispună modificarea globală a condiţiilor contractuale de afaceri practicate de bancă. La momentul încheierii contractelor litigioase era absolut imprevizibilă posibilitatea ca o instanţă de judecată să modifice întregul portofoliu contractual al băncii, indiferent dacă măsura ar fi cerută sau agreată de clienţii băncii. Reglementarea contestată contravine şi principiului european al securităţii raporturilor juridice, care presupune crearea şi asigurarea unui climat de stabilitate juridică. 21. Se apreciază că încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituţie - principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat - este evidentă, deoarece dispoziţiile criticate permit exercitarea puterii legislative de puterea judecătorească prin dreptul pe care îl dau judecătorului de a emite „dispoziţii general obligatorii“ prin hotărârea ce urmează să o pronunţe în cauză. Acţiunea în justiţie prin care se verifică circumstanţele încheierii unuia sau mai multor contracte determinate nu poate avea ca efect înlăturarea unei clauze din toate contractele profesionistului/nu poate fi asimilată unei acţiuni în justiţie prin care se verifică o practică ilicită a unui profesionist, aşa cum articolul de lege supus analizei (art. 12-13 din Legea nr. 193/2000) lasă să se înţeleagă. 22. Efectul erga omnes poate fi conceput doar dacă se produce asupra contractelor având elemente de fapt şi de drept identice, ipoteză greu de întâlnit având în vedere factorii diverşi care stau la baza încheierii contractelor şi procesul particular de negociere ce însoţeşte fiecare contract în parte. O clauză poate fi calificată drept abuzivă doar dacă este inserată într-un anumit context. 23. De asemenea, prin efectul prevederilor legale contestate, hotărârea judecătorească prin care profesionistul este obligat la modificarea întregului portofoliu de contracte în curs de executare îşi pierde caracterul relativ impus de art. 435 alin. (1) din Codul de procedură civilă, afectând raporturi juridice şi subiecte de drept care nu sunt părţi în procedura jurisdicţională. Altfel spus, hotărârea judecătorească dobândeşte valoare normativă, comportându-se ca un act de reglementare cu efecte erga omnes. 24. Elementul neconstituţional al efectului normativ al hotărârii judecătoreşti este impactul asupra unor raporturi juridice care nu au făcut obiectul judecăţii şi obligativitatea hotărârii pentru subiecte care nu au fost parte în procedura de judecată. Printr-o astfel de practică se încalcă principiul efectului relativ al hotărârii judecătoreşti instituit de art. 430-431 din noul Cod de procedură civilă, o astfel de hotărâre neputând avea efect decât între părţile litigiului. 25. De asemenea, libertatea activităţii economice implică obligaţia statului de a crea un mediu legislativ stabil şi previzibil, care să permită operatorilor economici dezvoltarea unor afaceri profitabile pe termen lung. Adoptarea acestor norme legale afectează în mod retroactiv activitatea profesioniştilor. Nu se pune la îndoială necesitatea unui ansamblu legislativ care să asigure protecţia eficientă şi coerentă a consumatorilor, însă, acest ansamblu trebuie conceput în acord cu exigenţele unei economii de piaţă stabile şi a unei concurenţe sănătoase. Este de necontestat dreptul consumatorilor şi asociaţiilor sau autorităţilor pentru protecţia consumatorilor de a avea acces liber la instanţele de judecată pentru cenzurarea practicilor abuzive, însă neconstituţionalitatea textului este dată de posibilitatea modificării în bloc a unui portofoliu contractual, indiferent de poziţia clienţilor consumatori şi indiferent de impactul unor astfel de măsuri. 26. Posibilitatea modificării unor portofolii contractuale constituite anterior intrării în vigoare a noii reglementări a art. 12 alin. (1) şi (3) şi a art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 reprezintă o intervenţie disproporţionată şi dăunătoare valorilor şi drepturilor ocrotite prin art. 45 şi art. 135 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, se menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 498 din 10 mai 2012. 27. Se mai susţine că, indiferent de calificarea sancţiunii prevăzute la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, ca sancţiune contravenţională sau ca sancţiune civilă, reglementarea legală este contrară principiului neretroactivităţii legii, ea tinzând să producă efecte pentru fapte juridice, respectiv acte juridice săvârşite/încheiate anterior intrării sale în vigoare. 28. În condiţiile art. 13 din Legea nr. 193/2000, dreptul de proprietate al băncilor asupra creanţelor izvorâte din contractele de credit în curs de executare devine precar, incert, datorită posibilităţii legale oferite instanţelor de a modifica toate contractele unui profesionist (chiar dacă acestea nu au făcut obiectul unei judecăţi) în ipoteza constatării caracterului abuziv al unei clauze dintr-un contract/din câteva contracte determinat(e). Prin reglementarea criticată, statul acţionează în exces pentru protecţia unui subiect de drept care a intrat în mod benevol într-un raport juridic numit (contractul de credit), deci ale cărui efecte legale erau cunoscute. 29. De asemenea, se mai arată că, într-un caz concret analizat, constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale dintr-un contract de credit încheiat cu un consumator nu poate fi invocată cu autoritate de lucru judecat într-un litigiu având ca obiect constatarea caracterului abuziv al aceloraşi clauze sau a unor clauze similare din alt contract de credit încheiat de acelaşi profesionist, dar cu un alt consumator. 30. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în dosarele nr. 1.556D/2016, nr. 1.557D/2016 şi nr. 1.424D/2017 şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 952D/2016, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 31. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.675D/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în dosarele nr. 939D/2016 şi 3.194D/2016 şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.337D/2016, apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale. 32. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 33. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 34. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile părţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 35. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 36. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 şi ale art. 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 3 august 2012. Curtea reţine că forma actuală a dispoziţiilor legale criticate (atât art. 12, cât şi art. 13) a fost introdusă prin art. 38 al Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, dispoziţii care au intrat în vigoare la 1 octombrie 2013, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 214/2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 28 iunie 2013. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins: "ART. 12 (1) În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. (2) La cererea de chemare în judecată va fi anexat procesul-verbal întocmit potrivit art. 11. (3) Asociaţiile pentru protecţia consumatorului care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 30 şi 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, la instanţa prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum şi modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (4) sunt aplicabile. (4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conţine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acţiune ori pe cale de excepţie, în condiţiile legii. ART. 13 (1) Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), instanţa va aplica şi amenda contravenţională prevăzută la art. 16. (3) Dacă instanţa constată că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit. (4) Hotărârea este supusă numai apelului." 37. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4) privind statul de drept şi social, respectiv, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, art. 4 alin. (2) privind nediscriminarea, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei, art. 135 privind economia şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) privind integrarea în Uniunea Europeană. Se mai invocă şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 38. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale atacate, prin prisma unor critici similare. 39. Astfel, prin Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragraful 54, Curtea a reţinut că, potrivit legii, instanţa judecătorească este unica autoritate care se va pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei clauzelor abuzive dintr-un contract. Curtea a mai statuat, reamintind propria sa jurisprudenţă, că art. 13 din lege, pe lângă răspunderea civilă delictuală pe care o reglementează, prevede şi o răspundere contravenţională. Aşadar, existând două tipuri de răspundere, una delictuală, cealaltă contravenţională, există şi două tipuri de sancţiuni. Împrejurarea că actul de sesizare a instanţei, care circumscrie cadrul procesual al controlului efectuat de către aceasta, este diferit în funcţie de calea aleasă de persoana ce are calitatea de consumator, nu impietează cu nimic asupra dreptului la apărare al profesionistului care are posibilitatea de a-şi exercita garanţiile prevăzute de legea procesual civilă, formulând apărările pe care le consideră pertinente şi utile cauzei. 40. Curtea a reţinut, însă, că sancţiunea obligării profesionistului să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare nu are natură contravenţională, ci are o natură civilă, fiind legată de un contract civil. Sancţiunea civilă intervine pentru săvârşirea, cu vinovăţie, a unei fapte ilicite şi, în subsidiar, pentru cauzarea de prejudicii, chiar dacă, potrivit legii, profesionistul nu este obligat la plata unor despăgubiri. Este adevărat că, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, în cazul prevăzut la alin. (1), instanţa va aplica şi amenda contravenţională prevăzută la art. 16 din lege, în cazul încălcării obligaţiei de a nu stipula clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, dar sancţiunea contravenţională intervine ca urmare a încălcării unei obligaţii stabilite printr-o normă de drept public. De asemenea, Curtea a reţinut că limitele sancţiunii contravenţionale au rămas neschimbate faţă de forma legii din anul 2008, astfel că nu a putut reţine încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie. 41. Curtea a constatat că obligaţia profesionistului prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 este o consecinţă a încălcării normelor de drept substanţial referitoare la clauzele abuzive. Aşadar, clauzele abuzive sunt interzise în baza art. 4 din Legea nr. 193/2000, iar lista exemplificativă a acestora este cuprinsă în anexa la lege. Profesionistul a cunoscut încă de la început faptul că o clauză abuzivă poate antrena răspunderea sa în urma promovării unor acţiuni în justiţie de către consumatori. În momentul în care instanţa de judecată constată existenţa unei clauze abuzive, va obliga profesionistul să o înlăture din toate contractele de adeziune în curs de executare. Efectele acestei înlăturări, potrivit art. 13 din Legea nr. 193/2000, se vor produce pentru viitor. 42. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Curtea a constatat că, aplicând sancţiunea civilă, în urma verificărilor efectuate, instanţa acţionează în baza unei competenţe conferite de legiuitor. Este adevărat că reglementările legale criticate conferă hotărârii judecătoreşti efecte juridice particulare în raport cu regula generală a relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti, fără ca obligaţiile prevăzute în acestea să poată fi asimilate cu cele ce rezultă dintr-un act de reglementare primară. Efectul relativ al acestui tip de hotărâre nu se referă la un raport juridic concret dintre consumator şi profesionist, raportată la un anume litigiu, având în vedere controlul abstract efectuat de judecător în baza art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000, în sensul că nu este apărat un drept subiectiv propriu al titularilor dreptului de sesizare, întrucât ipoteza normativă a dispoziţiilor legale criticate vizează contenciosul de ordine publică. Astfel, relativitatea efectelor hotărârii judecătoreşti va avea în vedere persoana împotriva căreia este formulată sesizarea, persoană ce urmează a-şi adapta conduita în funcţie de exigenţele stabilite prin hotărârea judecătorească. Nicăieri în lege nu este prevăzută o sancţiune împotriva profesionistului care, obligat de instanţă să elimine clauzele constatate ca fiind abuzive, nu s-a conformat hotărârii judecătoreşti, dar efectul acesteia este în sensul că profesionistul fie va negocia cu consumatorul şi le va modifica, fie va elimina pur şi simplu clauzele abuzive din contractele preformulate, urmând ca verificarea îndeplinirii hotărârii judecătoreşti să fie făcută ulterior de către autorităţile competente. 43. Referitor la critica legată de art. 21 alin. (3) din Constituţie cu privire specială asupra opozabilităţii unor hotărâri judecătoreşti, Curtea a apreciat că autoritatea de lucru judecat a hotărârilor instanţelor judecătoreşti care s-au mai pronunţat în privinţa unei clauze contractuale utilizate de un profesionist întrun proces cu un consumator, potrivit dreptului comun, respectiv cea care este pronunţată în urma acţiunii personale formulate de consumator, se menţine până când utilizarea unei clauze-tip practicate de profesionist este constatată ca fiind abuzivă în cadrul unei acţiuni în încetare, în condiţiile art. 12-13 din Legea nr. 193/2000. Această acţiune, în urma căreia judecătorul efectuează un control de tip abstract, nu are în vedere o anumită clauză concretă inserată într-un contract. Cele două categorii de acţiuni nu se confundă, ele având tipologii diferite. Astfel, nu pot fi întrunite condiţiile autorităţii de lucru judecat prevăzute de art. 430-431 din Codul de procedură civilă, respectiv tripla identitate: de părţi, obiect şi cauză, întrucât, în cazul de faţă, nu este vorba despre aceeaşi cauză în ceea ce priveşte natura juridică a acţiunii promovate. 44. În concluzie, pentru ca un contract în derulare să îşi mai poată produce efecte juridice după intervenţia hotărârii judecătoreşti prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, părţile la contract urmează să renegocieze condiţiile contractuale; profesionistului îi revine, ca o consecinţă logică, obligaţia de a invita consumatorul la această renegociere şi de a elimina clauzele abuzive din contract, astfel încât contractul în întregul său să respecte prevederile legale şi, implicit, drepturile consumatorului. 45. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea nu a putut reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii şi nici pe cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apărare. 46. Referitor la încălcarea dreptului de proprietate privată, Curtea a constatat că Legea fundamentală nu ocroteşte şi nu garantează dreptul de proprietate privată în legătură cu sumele rezultate din clauze abuzive, deci cu încălcarea legii. Curtea a statuat că nici nu se pune problema încălcării dreptului de proprietate, profesionistul nemaiputând pe viitor să încaseze sumele de bani stabilite în baza clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive, nepunându-se în discuţie, în cadrul acţiunii în încetare, restituirea sumelor de bani deja încasate. 47. În ceea ce priveşte libertatea economică, instanţa de contencios constituţional a statuat că aceasta nu este absolută, ci comportă anumite limite, iar referitor la raportarea la prevederile art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) privind economia din Constituţie, Curtea a reiterat faptul că Legea nr. 193/2000 conţine în anexa sa şi o listă a clauzelor considerate ca fiind abuzive, statul ţinând cont, astfel, de necesitatea protejării consumatorilor în faţa unor abuzuri ale agenţilor economici aflaţi, din diferite motive, pe poziţii de forţă. 48. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia amintită îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 49. De asemenea, având în vedere că instanţa de contencios constituţional nu a reţinut încălcarea vreunui drept fundamental, Curtea constată că prevederile art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu au incidenţă în cauză. Mai mult, nici prevederile art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor nu au incidenţă în cauză, ele neavând vreo legătură cu opţiunea legiuitorului exprimată prin intermediul dispoziţiilor legale criticate. 50. Cu privire la art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, prin Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, Curtea Constituţională a statuat că folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate ca normă interpusă celei de referinţă implică o condiţionalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate. Într-o atare ipoteză, demersul Curţii Constituţionale este distinct de simpla aplicare şi interpretare a legii, competenţă ce aparţine instanţelor judecătoreşti şi autorităţilor administrative, sau de eventualele chestiuni ce ţin de politica legislativă promovată de Parlament sau Guvern, după caz. Prin prisma condiţionalităţii cumulative enunţate, rămâne la aprecierea Curţii Constituţionale aplicarea în cadrul controlului de constituţionalitate a hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sau formularea de către ea însăşi a unor întrebări preliminare în vederea stabilirii conţinutului normei europene. O atare atitudine ţine de cooperarea dintre instanţa constituţională naţională şi cea europeană, precum şi de dialogul judiciar dintre acestea, fără a se aduce în discuţie aspecte ce ţin de stabilirea unor ierarhii între aceste instanţe. În cauza de faţă, Curtea Constituţională constată că nu este îndeplinită condiţia nivelului de relevanţă constituţională, astfel că prevederile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie nu au incidenţă în cauză. 51. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Credit Europe Ipotecar IFN din Bucureşti, OTP Bank România - S.A. din Bucureşti, Raiffeisen - S.A. din Bucureşti, Banca Românească din Bucureşti şi de Piraeus Bank România - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 26.853/3/2015*, nr. 14.187/3/2016, nr. 17.908/3/2015*, nr. 14.484/3/2015*** şi, respectiv nr. 36.689/3/2015* ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, de Banca Comercială Română din Bucureşti şi Piraeus Bank România - S.A. în dosarele nr. 1.106/2/2015 şi nr. 45.010/3/2014 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, de OTP Bank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.408/2/2015* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 12 şi ale art. 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
