Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 422 din 23 iunie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 422 din 23 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 692 din 3 august 2020

┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul penal, excepţie ridicată de Cosmin Marin Samoilă în Dosarul nr. 1.281/319/2017 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 225D/2019.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că aceasta se bazează pe o comparaţie între două instituţii prevăzute de lege. Invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 105 din 25 februarie 2020.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 21 ianuarie 2019 pronunţată în Dosarul nr. 1.281/319/2017, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul penal. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de apelantul inculpat Cosmin Marin Samoilă în cadrul apelului declarat împotriva sentinţei penale pronunţate de Judecătoria Târgu Lăpuş.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că din coroborarea celor două texte constituţionale invocate, respectiv ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi ale art. 132 - Statutul procurorilor, rezultă că judecătorii care se supun numai legii „ar trebui să aibă limite cel puţin egale sau mai largi de a decide decât procurorii care sunt supuşi şi controlului ierarhic“. Se arată, în acest sens, că prevederile art. 318 alin. (2) din Codul de procedură penală, referitor la condiţiile renunţării la urmărirea penală, reglementează condiţii „mai largi şi mai permisive decât cele prevăzute la art. 80 alin. (2) din Codul penal.“ Or, „nu este justificată posibilitatea procurorului de a avea o plajă mai mare de a decide în interesul public decât judecătorul.“ Consideră că nu poate beneficia de prevederile art. 318 din Codul de procedură penală în mod neconstituţional, „pentru că judecătorii sunt ţinuţi de dispoziţiile art. 80 din Codul penal“.
    6. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Făcând comparaţie între instituţiile reglementate de art. 80 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul penal şi, respectiv, de art. 318 din Codul de procedură penală, instanţa constată că „cel puţin în ipoteza săvârşirii unei infracţiuni care prezintă o gravitate redusă, de către o persoană care a suferit o condamnare anterioară ce ar întruni condiţiile primului termen al recidivei, procurorul poate dispune renunţarea la urmărirea penală, respectiv o soluţie care să nu conducă spre condamnarea inculpatului, dar în aceeaşi situaţie, instanţa de judecată nu ar putea soluţiona acţiunea penală în condiţiile art. 396 alin. (3) din Codul de procedură penală, pronunţând o soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei.“ Ca urmare, în ipoteza dată, „după trimiterea în judecată, instanţa de judecată are mai puţine opţiuni legale pentru soluţionarea acţiunii penale decât procurorul. Or, de vreme ce în condiţiile art. 126 alin. (1) din Constituţia României, justiţia se înfăptuieşte de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, ar trebui ca întinderea jurisdicţională să fie cel puţin egală cu posibilităţile de evaluare a modalităţii de rezolvare a acţiunii penale de către organele de urmărire penală. Altfel spus, o jurisdicţie deplină implică în mod necesar condiţia ca instanţa de judecată să poată aprecia asupra unei cauze, cel puţin în aceleaşi condiţii în care pot aprecia organele de urmărire penală.“
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctul lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul penal, cu denumirea marginală Condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei, având următorul cuprins:
    "(2) Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă:
a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
    [...]
d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani."

    11. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi ale art. 132 - Statutul procurorilor.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că atât autorul acesteia, cât şi instanţa de judecată, determină neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate prin compararea lor cu prevederile art. 318 din Codul de procedură penală, solicitând, în esenţă, ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunţarea la aplicarea acesteia ori amânarea aplicării pedepsei, în condiţii similare dispunerii de către procuror a renunţării la urmărirea penală, în caz contrar, textul de lege criticat fiind neconstituţional. Având în vedere însă prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.
    13. Curtea constată, totodată, că a mai fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, motivele de neconstituţionalitate fiind formulate din aceeaşi perspectivă. Astfel, s-a solicitat ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunţarea la aplicarea acesteia, în condiţii similare dispunerii de către procuror a renunţării la urmărirea penală. Analizând excepţia de neconstituţionalitate din perspectiva acestor critici, Curtea Constituţională a apreciat că se realizează o comparaţie între instituţia renunţării la aplicarea pedepsei şi instituţia renunţării la urmărirea penală. Având în vedere aceste aspecte, Curtea, prin deciziile nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, nr. 774 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2018, nr. 207 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 4 iulie 2019, respectiv nr. 648 din 17 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1015 din data de 17 decembrie 2019, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, soluţie aplicabilă, pentru aceleaşi motive, şi în prezenta cauză.
    14. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul penal, excepţie ridicată de Cosmin Marin Samoilă în Dosarul nr. 1.281/319/2017 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 23 iunie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Marieta Safta


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016