Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru│- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Oana Cristina Puică │- magistrat-asistent│
└────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 partea introductivă din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Iacob Chişărău în Dosarul nr. 25.683/3/2014 (410/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 469D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că sintagma „folos necuvenit“ nu are un caracter echivoc, întrucât, potrivit unei doctrine de durată, ea semnifică faptul că folosul astfel obţinut este „legal nedatorat“. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 28 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 25.683/3/2014 (410/2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 partea introductivă din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Excepţia a fost ridicată de Iacob Chişărău cu ocazia soluţionării apelului formulat într-o cauză penală privind trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 12 partea introductivă din Legea nr. 78/2000 încalcă principiul legalităţii, egalitatea în drepturi, legalitatea pedepsei şi dreptul la un proces echitabil, întrucât sintagma „foloase necuvenite“ nu respectă cerinţele cu privire la calitatea legii, şi anume exigenţele de claritate şi previzibilitate, având în vedere că infracţiunea de primire de foloase necuvenite a fost dezincriminată odată cu abrogarea Codului penal anterior. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că faptele incriminate prin dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 78/2000 sunt autonome, modificările aduse infracţiunilor de corupţie reglementate în Codul penal neavând influenţă în ceea ce priveşte legalitatea textului de lege criticat. Consideră că incriminarea unei fapte printr-o lege penală specială nu contravine principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, atât timp cât există deosebiri între normele ce sancţionează conduitele incriminate separat. De altfel, infracţiunea de primire de foloase necuvenite - reglementată de art. 256 din Codul penal din 1969 - nu a fost dezincriminată, ci a primit o nouă calificare prin dispoziţiile art. 289 din Codul penal, aceea de luare de mită. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 78/2000 este neîntemeiată. Arată că revine legiuitorului sarcina de a stabili atât faptele care constituie infracţiuni, cât şi regimul sancţionator aplicabil acestora, astfel că nu se poate susţine că instituirea unei infracţiuni prin lege specială reprezintă o încălcare a prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. De asemenea, precizează că împrejurările în care se comite o faptă antisocială, precum şi încadrarea juridică a acesteia nu constituie atributul instanţei de contencios constituţional, fiind de competenţa exclusivă a judecătorului de drept comun să interpreteze şi să aplice legea. 9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 78/2000 sunt constituţionale, întrucât incriminarea unor fapte printr-o lege specială nu este de natură a împiedica instanţele judecătoreşti să-şi exercite atribuţiile referitoare la înfăptuirea justiţiei - prevăzute de art. 124 şi 126 din Constituţie - şi nici nu înfrânge principiul legalităţii. Mai arată că norma penală criticată stabileşte toate elementele constitutive ale faptei incriminate, astfel că nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală. În fine, cu privire la nesocotirea principiului egalităţii în faţa legii, consacrat de prevederile art. 16 din Constituţie, apreciază că dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 78/2000 nu sunt discriminatorii, având în vedere că aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice criticate, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Invocă, în acest sens, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat că la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, iar violarea principiului egalităţii şi nediscriminării ar putea exista atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 şi Decizia nr. 41 din 11 aprilie 1996). 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 partea introductivă din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul cuprins: „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: [...]“. 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 12 partea introductivă din Legea nr. 78/2000 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. 15. Astfel, prin Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 28 aprilie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. g) şi art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi ale art. 91^2 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a reţinut că sintagma „în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite“ are un înţeles univoc, destinatarul normei putând desprinde cu uşurinţă conduita prohibită reglementată (paragraful 31). 16. În acest sens, prin decizia mai sus citată, Curtea a observat că noţiunea de „folos necuvenit“, utilizată de legiuitor, nu are un caracter echivoc, întrucât îşi are explicaţiile doctrinare conturate de-a lungul anilor şi reflectă faptul că folosul astfel obţinut este „legal nedatorat“, are caracter de retribuţie, constituind o plată ori o răsplată în vederea determinării unui act explicit, un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a subiectului activ al infracţiunilor de abuz în serviciu ori de uzurpare a funcţiei. De altfel, având în vedere că „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus“, folosul presupune orice avantaje patrimoniale, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, prestaţii de servicii în mod gratuit, angajarea, promovarea în serviciu, dar şi avantaje nepatrimoniale, cu condiţia ca acestea să fie legal nedatorate. În plus, noţiunea nu este nouă, ea regăsindu-se şi în prevederile art. 11 din Legea nr. 78/2000. 17. De asemenea, Curtea a reţinut că sintagma este utilizată şi de instrumentele internaţionale. Astfel, potrivit Convenţiei penale cu privire la corupţie, adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999, la Strasbourg, ratificată de România prin Legea nr. 27/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002, fiecare parte - stat semnatar al convenţiei adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârşit cu intenţie, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice „folos necuvenit“ unuia dintre agenţii săi publici sau persoanei membre a unei adunări publice naţionale care exercită puteri legislative sau administrative, pentru el sau pentru altcineva, pentru ca acesta să îndeplinească ori să se abţină de la îndeplinirea unui act în exerciţiul funcţiilor sale - corupţia activă - sau fapta unuia dintre agenţii săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice „folos necuvenit“ pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească un act în exercitarea funcţiilor sale - corupţia pasivă (Decizia Curţii Constituţionale nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, pct. VI.2.1.). 18. Totodată, şi art. 15, art. 16, art. 18, art. 19 şi art. 25 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, semnată de România la Merida la 9 decembrie 2003 şi ratificată prin Legea nr. 365/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004, utilizează noţiunea de „folos necuvenit“, sens în care fiecare stat parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptelor referitoare la corupţia agenţilor publici naţionali, la corupţia agenţilor publici străini şi a funcţionarilor organizaţiilor publice internaţionale, la traficul de influenţă, la abuzul de funcţii, la corupţia în sectorul privat şi la obstrucţionarea bunei funcţionări a justiţiei. Tot astfel, Convenţia civilă asupra corupţiei, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999 şi ratificată de România prin Legea nr. 147/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2002, utilizează, în definirea corupţiei, noţiunea de „avantaj necuvenit“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 400 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 19 august 2016, paragrafele 24 şi 25). 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de Curte prin Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017, mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte critica raportată la prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei şi ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei. 20. În ceea ce priveşte argumentul care trimite la infracţiunea de primire de foloase necuvenite reglementată de prevederile art. 256 din Codul penal din 1969, Curtea reţine că această faptă nu a fost dezincriminată, ci a primit o nouă calificare prin dispoziţiile art. 289 din Codul penal, aceea de luare de mită. În acest sens, prin Decizia nr. 184 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 289 alin. (1) din Codul penal, Curtea a constatat - cu privire la infracţiunea de luare de mită - că forma propusă în noua reglementare este mai largă, acoperind toate situaţiile în care o persoană ia mită în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Literatura de specialitate a reţinut că, prin această modificare, sa urmărit renunţarea la distincţia anterioară între luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite, distincţie care nu făcea decât să creeze dificultăţi în plan probator atunci când înţelegerea a avut loc înainte de efectuarea actului, dar bunurile s-au remis ulterior, art. 289 din Codul penal conţinând, deci, reglementarea prevăzută în art. 254 (luarea de mită) şi cea regăsită în art. 256 (primirea de foloase necuvenite) din Codul penal anterior (paragraful 20 din Decizia nr. 184 din 29 martie 2016). 21. În fine, Curtea observă că prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile în cauza de faţă, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate fiind o normă de drept penal substanţial, şi anume o normă de incriminare, iar nu o reglementare de drept procesual penal, de natură a avea incidenţă în materia garanţiilor dreptului la un proces echitabil. 22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iacob Chişărău în Dosarul nr. 25.683/3/2014 (410/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 12 partea introductivă din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
