Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (3) şi (4) şi ale art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Nicoleta Dumitru şi Neluţa Tudorache în Dosarul nr. 5.645/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 549D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.828D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, excepţie ridicată de aceleaşi autoare în Dosarul nr. 5.182/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se constată, de asemenea, lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării celor două dosare. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 1.828D/2017 la Dosarul nr. 549D/2017, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei, având în vedere că, pe parcursul exercitării mandatului, inspectorii judiciari sunt suspendaţi din funcţia de judecător sau de procuror deţinută la instanţe sau parchete, exercitând atribuţii specifice, deosebite de cele vizând realizarea actului de justiţie, în mod independent şi imparţial, conform art. 71 şi 72 din Legea nr. 317/2004, atribuţii prevăzute în mod expres de legiuitor în conţinutul art. 74 din acelaşi act normativ. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin încheierile din 20 ianuarie 2017 şi 20 aprilie 2017, pronunţate în dosarele nr. 5.645/2/2016 şi nr. 5.182/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (3) şi (4) şi ale art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Nicoleta Dumitru şi Neluţa Tudorache în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de anulare a rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară în cadrul unei proceduri de cercetare disciplinară. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 47 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care funcţia de inspector-şef este ocupată de un inspector judiciar care nu are calitatea de judecător. Niciun act de procedură ce poate afecta cariera ori statutul unui judecător nu poate proveni decât de la un egal al său, adică de la un judecător independent şi inamovibil, iar nu de la o persoană care nu se bucură de acest statut, aşa cum este procurorul. Autoarele excepţiei arată că Legea fundamentală reglementează în mod deosebit statutul judecătorilor şi al procurorilor şi stabileşte atribuţii profesionale diferite în exercitarea cărora numai procurorul este supus unui control ierarhic, judecătorul fiind cel care verifică legalitatea actelor acestuia întocmite în cadrul activităţii judiciare. Ca atare, procedura confirmării reglementată de art. 47 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 ca o condiţie legală de validitate a actelor şi a rezoluţiilor întocmite de inspectorii judiciari în materia disciplinară este neconstituţională în măsura în care funcţia de inspector-şef este ocupată de un inspector judiciar care nu are calitatea de judecător. 9. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004, se consideră că sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că inspectorul-şef adjunct, atunci când funcţia este ocupată de un inspector judiciar care are calitatea de procuror, exercită şi atribuţiile inspectorului-şef în materie disciplinară, respectiv cele prevăzute de art. 47 alin. (3) şi (4) din lege, în situaţia în care este înlocuitorul de drept al inspectorului-şef sau aceste atribuţii îi sunt delegate de inspectorul-şef. În privinţa atribuţiilor inspectorului-şef adjunct, autoarele excepţiei subliniază că, potrivit art. 69 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, sunt limitate la ajutorul pe care acesta îl dă inspectorului-şef în activitatea de verificare şi avizare a actelor şi rezoluţiilor inspectorilor judiciari. Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 18 alin. (3) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, care reglementează activitatea de verificare şi avizare a rezoluţiilor de clasare ale inspectorilor judiciari, fiind exclusă atribuţia privind confirmarea soluţiilor de admitere a sesizării, corelativ cu sesizarea instanţei în materie disciplinară, şi cea de respingere a sesizării, care sunt stabilite în competenţa exclusivă a inspectorului-şef, conform art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004. Rezultă că inspectorul-şef adjunct nu are competenţă privind confirmarea sau infirmarea actelor şi a rezoluţiilor întocmite de inspectorii judiciari în cadrul procedurii de cercetare disciplinară, competenţa acestuia fiind limitată atunci când este vorba despre procedura de confirmare sau infirmare a rezoluţiilor de admitere sau respingere a sesizărilor adresate Inspecţiei Judiciare în condiţiile prevăzute de art. 45 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 317/2004. Aşadar, art. 69 alin. (4) lit. b) din lege stabileşte o competenţă limitată a inspectorului-şef adjunct în materia cercetării disciplinare a unui magistrat, aceste norme fiind speciale, caz în care apare problema modului de interpretare şi aplicare a art. 69 alin. (4) lit. e) din lege, potrivit cărora inspectorul-şef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-şef atunci când acesta este în imposibilitate să îşi exercite atribuţiile prevăzute de art. 47 alin. (3) şi alin. (4) din lege. Consideră că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în măsura în care inspectorul-şef adjunct este un inspector judiciar care ocupă funcţia de procuror. 10. Totodată, consideră că dispoziţiile art. 69 alin. (4) lit. e) şi lit. f) din lege sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate şi aplicate şi în materia cercetării disciplinare, în condiţiile în care legiuitorul a înţeles să limiteze competenţa inspectorului-şef adjunct doar la ajutorul pe care, potrivit lit. b) a aceluiaşi articol, îl poate da inspectorului-şef în activitatea de verificare şi avizare a actelor şi a rezoluţiilor inspectorilor judiciari atunci când soluţia este cea de clasare a sesizărilor, conform art. 18 alin. (3) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012. 11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât Inspecţia Judiciară este parte a Consiliului Superior al Magistraturii, iar activitatea acesteia se integrează activităţii Consiliului, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei. Chiar dacă recrutarea inspectorilor judiciari se realizează din rândul judecătorilor şi procurorilor, prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 stabilesc fără echivoc că, pe durata exercitării mandatului de inspector-şef, inspector-şef adjunct şi inspector judiciar, judecătorii şi procurorii sunt suspendaţi de drept din funcţiile pe care le ocupă la instanţe şi parchete, fiind numiţi într-o funcţie nouă, distinctă, cea de inspector judiciar. Prevederile legale menţionate trebuie corelate cu dispoziţiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 care consacră independenţa operaţională a Inspecţiei Judiciare, aceasta îndeplinind, prin inspectorii judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate. Aşadar, organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Judiciare, astfel cum sunt reglementate de lege, sunt menite să asigure exercitarea cu obiectivitate a atribuţiilor recunoscute inspectorilor judiciari, permiţând Consiliului Superior al Magistraturii să decidă cu privire la cariera judecătorilor şi procurorilor, competenţa decizională în soluţionarea unor astfel de situaţii revenind în toate cazurile acestuia, constituit în plen sau în secţii. 14. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale. În sprijinul acestei opinii, precizează că, potrivit rolului şi atribuţiilor conferite de art. 133 şi art. 134 din Constituţie, dar şi din perspectiva modalităţii în care se iau hotărârile, atât în plen, cât şi în secţii, Consiliul Superior al Magistraturii este un organ colectiv, cu membri aleşi pe durata unui singur mandat, având o serie de drepturi şi îndatoriri stabilite atât prin Constituţie, cât şi prin legea organică. Îndeplinirea tuturor atribuţiilor prevăzute de cap. IV din Legea nr. 317/2004 presupune întrunirea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sau a secţiilor acestuia, iar nu o activitate individuală a membrilor Consiliului. Ca atare, având în vedere natura sa de organ colectiv, precum şi componenţa stabilită prin prevederile art. 133 din Legea fundamentală, apreciază că nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 124 şi ale art. 125 din Constituţie, care consacră independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor, aceste dispoziţii referindu-se la activitatea de înfăptuire a justiţiei. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 47 alin. (3) şi (4) şi ale art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, care, la data ridicării excepţiei, anterior modificării acestora prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, aveau următorul conţinut normativ: - Art. 47 alin. (3) şi (4): "(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).;" – Art. 69 alin. (4) lit. e) şi f): "(4) Inspectorul-şef adjunct îndeplineşte următoarele atribuţii: (...) e) este înlocuitorul de drept al inspectorului-şef; f) exercită orice alte atribuţii delegate de inspectorul-şef." 18. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 124 alin. (3) şi art. 125 alin. (1) care consacră independenţa, respectiv inamovibilitatea judecătorilor. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în esenţă, autoarele acesteia critică faptul că inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare îi este atribuită competenţa de a confirma sau infirma rezoluţiile emise de inspectorii judiciari în cadrul procedurii cercetării disciplinare cu privire la judecători, în ipoteza în care acesta provine din rândul procurorilor, iar nu al judecătorilor. Aceleaşi critici sunt formulate şi cu privire la inspectorul-şef adjunct, în situaţia în care, potrivit art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004, acesta îl înlocuieşte pe inspectorul-şef. Se susţine că niciun act de procedură ce poate afecta cariera ori statutul unui judecător nu poate proveni decât de la un alt judecător, care se bucură de independenţă şi beneficiază de inamovibilitate, iar nu de la un procuror, care are un statut diferit. 20. Analizând documentele aflate la dosarul cauzei, Curtea observă că, în ambele procese în cursul soluţionării cărora a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, rezoluţia de clasare a cercetării disciplinare declanşate împotriva autoarelor excepţiei în calitatea lor de judecători, contestată de acestea, a fost supusă confirmării inspectorului-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare - care are calitatea de procuror - ca urmare a faptului că inspectorul-şef s-a abţinut în cauză. Faţă de această constatare rezultă că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 este inadmisibilă, întrucât textele de lege ce formează obiectul acesteia vizează atribuţii ale inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, iar nu ale inspectorului-şef adjunct, astfel că nu are incidenţă în soluţionarea litigiului, neîntrunind condiţia legăturii cu cauza prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 21. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate cu referire la dispoziţiile art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004 care stabilesc că inspectorul-şef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-şef, esenţiale pentru înţelegerea statutului inspectorilor judiciari sunt prevederile art. 71 alin. (1) din aceeaşi lege, potrivit cărora, pe durata exercitării mandatului de inspector-şef, inspector-şef adjunct şi inspector judiciar, judecătorii şi procurorii sunt suspendaţi de drept din funcţiile pe care le ocupă la instanţe şi parchete. Aşadar, toate atributele specifice funcţiei de judecător sau procuror sunt temporar sistate, persoana care obţine un mandat de inspector judiciar desprinzându-se complet de tot ceea ce caracterizează exerciţiul acestor funcţii. Funcţia de inspector judiciar îi conferă acestuia competenţe proprii, stabilite prin Legea nr. 317/2004, caracteristice unui domeniu distinct de cel judiciar, în care activează judecătorii şi procurorii. De aceea, este irelevant dacă inspectorul judiciar a exercitat anterior funcţia de judecător sau de procuror, întrucât, în noua calitate, deţinută cu titlu provizoriu, pe parcursul unui mandat limitat în timp, dobândeşte un statut juridic diferit de cel al funcţiei de bază, statut care nu mai conservă caracteristicile acestei funcţii din al cărei exerciţiu a fost suspendat de drept în momentul debutului mandatului de inspector judiciar. 22. Din considerente de eficienţă practică, prevederile normative subsecvente, care detaliază şi explicitează dispoziţiile referitoare la Inspecţia Judiciară, au configurat o specializare funcţională, precizând că în componenţa celor două direcţii din cadrul Inspecţiei Judiciare, corespunzătoare judecătorilor, respectiv procurorilor, vor intra inspectori judiciari proveniţi, după caz, din rândul judecătorilor, respectiv al procurorilor. Astfel, prin art. 16 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 24/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 9 octombrie 2012, s-a stabilit că „În cadrul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru judecători funcţionează inspectorii judiciari care au fost selectaţi dintre judecători“, în condiţiile în care, potrivit art. 15 din acelaşi act normativ, „Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători are atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate a instanţelor, precum şi cu privire la activitatea profesională şi conduita judecătorilor (...)“. Totodată, art. 20 din acelaşi regulament prevede că „Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori are atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate a parchetelor, precum şi cu privire la activitatea profesională şi conduita procurorilor (...)“, iar, în conformitate cu art. 21 alin. (1) din acelaşi regulament, „În cadrul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru procurori funcţionează inspectorii judiciari selectaţi dintre procurori“. 23. Această specializare funcţională decurge firesc din preexistenţa unei experienţe profesionale anterioare a inspectorilor judiciari în activitatea de judecător sau, după caz, de procuror, utilă şi benefică desfăşurării noii activităţi. Aşadar, această modalitate de constituire a celor două direcţii din cadrul Inspecţiei Judiciare îşi găseşte o justificare pragmatică, pe deplin raţională, izvorâtă din nevoia cunoaşterii cât mai corecte, complete şi riguroase a competenţelor, drepturilor şi obligaţiilor fiecăreia dintre cele două categorii de magistraţi, care se realizează într-o măsură mult mai înaltă şi cu un grad sporit de eficacitate în ipoteza în care experienţa profesională personală este chiar în funcţia corespunzătoare, de judecător sau procuror, după caz. 24. În acest context prezintă relevanţă Decizia nr. 304 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 15 octombrie 2018 (paragrafele 46 şi 47), prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la dispoziţiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, conform cărora Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate. Excepţia de neconstituţionalitate a fost analizată prin prisma unor susţineri similare celor formulate în prezenta cauză, în sensul că textul de lege menţionat ar fi neconstituţional în măsura în care se interpretează că un inspector judiciar (inclusiv cu funcţii de conducere) care este procuror poate să efectueze un act într-o procedură disciplinară, deontologică, de verificare a bunei reputaţii, de verificare a respectării independenţei şi prestigiului profesional sau de orice altă natură privind un judecător. Curtea a observat, prin decizia menţionată, că aceste critici sunt infirmate de realitatea normativă existentă, prin care s-a dat expresie relaţiei logice implicate de textul criticat, în sensul că activităţile specifice Inspecţiei Judiciare vor fi realizate departajat pentru fiecare dintre cele două tipuri de magistraţi, respectiv judecătorii şi procurorii, de către inspectori judiciari provenind din acelaşi tip de categorie profesională cu persoana asupra căreia poartă exercitarea competenţelor Inspecţiei Judiciare, după caz. 25. Faţă de cele prezentate, Curtea constată că invocarea în cauza de faţă a prevederilor art. 124 alin. (3) şi ale art. 125 alin. (1) din Legea fundamentală, care consacră independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor, este lipsită de fundament juridic, de vreme ce aceste atribute sunt specifice activităţii de judecată. Inspecţia Judiciară nu interferează în competenţele atribuite de lege judecătorilor, ci efectuează verificări cu privire la posibila săvârşire de către judecători şi procurori a unor abateri disciplinare [art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004], efectuează cercetarea disciplinară în cazul în care, prin rezoluţie, constată că există indicii cu privire la săvârşirea unei abateri [art. 45 alin. (5)]¸ exercită acţiunea disciplinară prin sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii [art. 47 alin. (1) lit. a)]. Independenţa judecătorilor presupune libertatea acestora de a soluţiona litigiile care sunt de competenţa lor în lipsa oricăror presiuni sau influenţe exterioare, în condiţii de deplină imparţialitate şi obiectivitate, legea instituind o serie de garanţii care să asigure evitarea oricăror presiuni care să denatureze corectitudinea şi echitatea actului judiciar. Inamovibilitatea - în virtutea căreia judecătorii pot fi mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau promovare numai cu acordul lor şi pot fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute de lege - reprezintă una dintre cele mai puternice asemenea garanţii. Independenţa judecătorului nu poate conferi însă judecătorului impunitate absolută. Dimpotrivă, judecătorii trebuie să respecte cu stricteţe legea, inclusiv normele a căror nesocotire este calificată, potrivit legii, ca abatere disciplinară. 26. În acelaşi sens, cu privire la problematica independenţei judecătorilor, Curtea a constatat, în jurisprudenţa sa, reprezentată de Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 23 februarie 2012, că legiuitorul constituant a consacrat-o prin art. 124 alin. (3) pentru a-l apăra pe judecător de influenţa autorităţilor politice şi, în special, a puterii executive. Curtea a apreciat că această garanţie nu poate fi însă interpretată ca fiind de natură să determine lipsa responsabilităţii judecătorului. Legea fundamentală nu conferă numai prerogative care se circumscriu conceptului de „independenţă“, ci stabileşte şi limite pentru exercitarea acestora - care, în acest caz, se circumscriu sintagmei „se supun numai legii“, din cuprinsul textului constituţional menţionat. Curtea a arătat că instituţionalizarea unor forme de răspundere a judecătorilor dă expresie acestor limite, în concordanţă cu exigenţele principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie. Una dintre formele răspunderii juridice, personale şi directe a judecătorului este răspunderea disciplinară, care derivă din obligaţia de fidelitate a acestuia faţă de rolul şi funcţia sa, precum şi din exigenţa pe care trebuie să o dovedească în îndeplinirea obligaţiilor faţă de justiţiabili şi faţă de stat. Totodată, Curtea a apreciat că principiul constituţional al independenţei judecătorilor implică, în mod necesar, un alt principiu, cel al responsabilităţii. Aşadar, independenţa judecătorului nu constituie şi nu poate fi interpretată ca o putere discreţionară a acestuia sau o piedică în calea angajării răspunderii sale în condiţiile legii, indiferent că este vorba despre răspundere penală, civilă sau disciplinară. 27. Sintetizând argumentele mai sus dezvoltate, Curtea conchide că nu se poate reţine critica de neconstituţionalitate formulată, întrucât, pe de o parte, independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor sunt atribute ce caracterizează strict activitatea jurisdicţională desfăşurată de aceştia, pe când ipoteza avută în vedere de autoarele excepţiei vizează o procedură administrativă în care aceştia sunt subiecţii cercetării disciplinare, iar, pe de altă parte, inspectorul-şef şi inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare au, în exerciţiul acestor funcţii, un statut distinct de cel al judecătorilor şi al procurorilor, fiind, aşadar, irelevant dacă aceştia provin din rândul judecătorilor sau al procurorilor, pentru argumente mai sus expuse, care se referă generic la toţi inspectorii judiciari, indiferent dacă au sau nu funcţii de conducere. 28. Totodată, Curtea observă în acest context că, prin art. I pct. 70 din Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2018, referitor la conducerea Inspecţiei Judiciare, a fost modificat, precizându-se că „Inspecţia Judiciară este condusă de un inspector-şef - judecător numit prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, ajutat de un inspector-şef adjunct - procuror, desemnat de inspectorul-şef“. Această clarificare nu face altceva decât să dea expresie opţiunii legiuitorului de a realiza un echilibru în cadrul conducerii Inspecţiei Judiciare, fără să fie de natură să schimbe statutul inspectorilor judiciari, ce caracterizează inclusiv inspectorul-şef şi inspectorul-şef adjunct, aşa cum a fost el descris în cele precedente. 29. În ceea ce priveşte susţinerile autoarelor excepţiei în sensul că inspectorul-şef adjunct nu are competenţă privind confirmarea sau infirmarea actelor şi rezoluţiilor întocmite de inspectorii judiciari în cadrul procedurii de cercetare disciplinară, Curtea constată că nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci constituie probleme de interpretare şi aplicare a legii, referitor la care se pronunţă judecătorul cauzei, care, în analizarea legalităţii actului contestat, apreciază inclusiv dacă acesta a fost emis de autoritatea competentă potrivit legii. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Nicoleta Dumitru şi Neluţa Tudorache în dosarele nr. 5.645/2/2016 şi 5.182/2/2016 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi autoare în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
