Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi ale art. 25 alin. (2) teza a doua şi alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Liviu Harbuz în Dosarul nr. 5.849/2/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 351 D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Agenţia Naţională de Integritate, doamna Alexandra Nicolae, consilier juridic cu delegaţie la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus o cerere de renunţare la judecarea acesteia. 4. Reprezentantul părţii prezente şi cel al Ministerului Public solicită respingerea cererii, arătând că, odată învestită Curtea, aceasta trebuie să se pronunţe asupra excepţiei, potrivit art. 55 din Legea nr. 47/1992. 5. Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 47/1992, respinge cererea de renunţare la judecarea excepţiei de neconstituţionalitate. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care arată că o parte din criticile formulate privesc interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa învestită cu soluţionarea cauzei. Face referire la jurisprudenţa Curţii în ceea ce priveşte respingerea excepţiei ca neîntemeiată şi arată că sintagmele criticate sunt clare şi previzibile, stabilind o conduită a deputaţilor şi senatorilor în exercitarea funcţiei publice în ceea ce priveşte respectarea regimului incompatibilităţilor. Prin instituirea acestora nu se restrâng drepturi, ci se urmăreşte realizarea scopului legii, respectiv exercitarea funcţiilor cu transparenţă şi imparţialitate. 7. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 1 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.849/2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi ale art. 25 alin. (2) teza a doua şi alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepţia a fost invocată de Liviu Harbuz într-o cauză având ca obiect anularea raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a constatat starea sa de incompatibilitate, pentru motivul că a exercitat concomitent atât funcţia de deputat, cât şi de „comerciant“, respectiv persoană fizică autorizată. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile criticate cuprind norme juridice lipsite de claritate şi previzibilitate. Lipsa clarităţii şi previzibilităţii rezidă cu precădere din faptul că, în prezent, ca urmare a abrogării Codicelui de comerţ din 1887 şi a Codului comercial Carol al II-lea, prin dispoziţiile art. 230 lit. c) şi i) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, noţiunea de „comerciant“ nu mai este expres definită prin legislaţia în vigoare, şi nici nu poate fi dedusă prin interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor civile în vigoare, aşa cum au fost modificate prin art. 6 din Legea nr. 71/2011. Aşadar, dacă până la intrarea în vigoare a Codului Civil, la 1 octombrie 2011, noţiunea de comerciant avea un conţinut normativ determinat şi determinabil, prin prisma dispoziţiilor art. 7 din Codul comercial, în prezent, această noţiune nu-şi mai găseşte aplicabilitatea. Deşi textele de lege criticate cuprind în continuare noţiunea de „comerciant“, aceasta este abrogată de noul Cod civil, care, prin art. 3 alin. (2), reglementează noţiunea de „profesionist“. Importanţa unei corecte determinări a noţiunii de comerciant, în cazul autorului, este necesară deoarece definirea şi regimul juridic ale instituţiei „persoană fizică autorizată“ sunt strâns legate de două noţiuni imprecis reglementate, respectiv „comerciant“ şi „activitate economică“. Autorul face referire la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 26 din 18 ianuarie 2012, nr. 681 din 27 iunie 2012, nr. 196 din 4 aprilie 2013, nr. 448 din 29 octombrie 2013 şi nr. 418 din 3 iulie 2014, referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii. Se arată, de asemenea, că textele de lege criticate sunt contrare art. 11 şi art. 20, prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile din 26 aprilie 1979, 20 mai 1999 şi 4 mai 2000, pronunţate în cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Rekvényi împotriva Ungariei şi Rotaru împotriva României. De asemenea, se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, potrivit căreia noţiunea de „raport comercial“ nu mai este expres definită în legislaţia în vigoare. Se arată că, dacă se coroborează cazul de incompatibilitate anterior menţionat cu sancţiunea incidentă - astfel cum este instituită prin art. 25 alin. (2) teza a doua şi alin. (3) din Legea nr. 176/2010, rezultă caracterul punitiv al acestei reglementări. Această incompatibilitate, prin efectul generat - pierderea funcţiei publice şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie publică vreme de 3 ani, creează un regim similar aceluia incriminatoriu de natură contravenţională ori penală, ceea ce duce la necesitatea aplicării art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 10. Referitor la dispoziţiile art. 25 alin. (2) teza a doua şi alin. (3) din Legea nr. 176/2010, autorul apreciază că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.018 din 19 iulie 2010, s-a constatat că acest act normativ „nu a fost sistematizat şi nici redactat într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, clar şi precis, care să excludă orice echivoc“. De asemenea, se arată că prin Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, Curtea Constituţională „a decis ca Parlamentul României să declanşeze procedura legală de interpretare a prevederilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010, aspect ce confirmă neclaritatea şi lipsa de previzibilitate a normei legale“. Se precizează, în punctul de vedere transmis în dosarul în care s-a pronunţat decizia anterior menţionată, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat caracterul neclar şi confuz al textului menţionat. 11. Cu referire la cele reţinute în Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, autorul apreciază că lipsa de claritate şi previzibilitate a unui text de lege trebuie să atragă declararea acestuia „ca neconstituţional, din perspectiva art. 1 alin. (5) din Constituţie şi neconvenţional, din perspectiva art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale“, iar nu impunerea de către Curtea Constituţională a unui anumit mod de interpretare a acestuia, întrucât Curtea nu este legiuitor pozitiv. 12. Autorul mai arată că prevederile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 şi cele ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006, „în măsura în care noţiunea de comerciant persoană fizică este interpretată în sensul că include şi comercianţii persoane fizice care nu desfăşoară efectiv activităţi specifice de comerţ“, încalcă „principiul egalităţii în faţa legii, prin instituirea unei discriminări negative asupra comerciantului persoană fizică inactiv, fără a exista un motiv întemeiat şi special care să justifice un asemenea regim“. Se arată, în esenţă, că împrejurarea că norma supusă controlului instituie acelaşi tratament juridic de incompatibilitate pentru comerciantul persoană fizică, indiferent că acesta realizează sau nu activităţi specifice, constituie o discriminare şi o inegalitate juridică, reprezentând, în acelaşi timp, o încălcare a dispoziţiilor art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În cazul comercianţilor inactivi, care nu desfăşoară niciun fel de activitate profesională de comerţ, şi care nu se încadrează în sfera art. 3 alin. (2) din Codul civil, nu există pericolul real de afectare a integrităţii, în desfăşurarea simultană a funcţiilor publice, şi nici al apariţiei fenomenelor de corupţie, astfel încât restricţia impusă prin textele de lege criticate este nejustificată. 13. Totodată, se arată că instituirea unui caz de incompatibilitate referitoare la demnitatea de parlamentar, prin dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 şi art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006, reprezintă o restrângere a dreptului fundamental la muncă şi a dreptului de a fi ales, dar şi a libertăţii economice de a dobândi statutul juridic de persoană fizică autorizată, reglementat cu titlu general de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. 14. Textele de lege criticate, în măsura în care sunt interpretate în sensul în care se aplică şi comercianţilor care nu desfăşoară sub nicio formă activităţi comerciale, fiind inactivi în sfera relaţiilor profesionale de drept privat, aduc atingere prevederilor art. 41 din Constituţie, deoarece dreptul la muncă a fost caracterizat ca fiind un drept inerent persoanei fizice, natural şi imprescriptibil. Totodată, dreptul de a fi ales este încălcat atât în componenta privind vocaţia de a candida la funcţii electorale, cât şi în ceea ce priveşte componenta efectivă de a fi ales şi de a exercita funcţii electorale. Drepturile electorale sunt reglementate prin art. 37 din Constituţie, dar şi prin art. 3, referitor la dreptul la alegeri libere, din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Restrângerea drepturilor fundamentale anterior menţionate nu respectă principiul proporţionalităţii în raport cu situaţia care a determinat această restrângere, astfel că se aduce atingere dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. În acelaşi sens sunt şi art. 4 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 15 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, legiuitorul reglementând un caz de incompatibilitate prin care a urmărit garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice, acesta constituind o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, fără a putea pune în discuţie restrângerea vreunui drept sau a vreunei libertăţi fundamentale. Aceste norme sunt clare, previzibile, stabilind precis conduita senatorilor şi deputaţilor, astfel încât starea de incompatibilitate să fie evitată, iar scopul legii, de asigurare a imparţialităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi de protejare a interesului social, să fie atins. 17. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 18. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate este neîntemeiată, făcând referire la cele reţinute prin Decizia nr. 869 din 10 decembrie 2015. În plus, arată că prevederile legale criticate sunt constituţionale, legiuitorul reglementând un caz de incompatibilitate prin care a urmărit asigurarea exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice în condiţii de integritate, precum şi prevenirea şi combaterea corupţiei, fără a pune în discuţie restrângerea vreunui drept sau a vreunei libertăţi fundamentale şi nici îngrădirea dreptului de a fi ales. Art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 176/2010 dă eficienţă prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituţie, sancţionând situaţiile de încălcare a normelor legale privind integritatea. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi ale reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, şi ale art. 25 alin. (2) teza a doua şi alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010. Ulterior sesizării Curţii, partea introductivă a art. 82 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 a fost modificată prin Legea nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 2 mai 2017, păstrând soluţia legislativă şi numerotarea. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: - Art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003: „(1) Calitatea de deputat şi senator este, de asemenea, incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: [...] e) calitatea de comerciant persoană fizică“; – Art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006: „Calitatea de deputat sau de senator este, de asemenea, incompatibilă cu: [...] e) calitatea de comerciant persoană fizică“; – Art. 25 alin. (2) teza a doua şi alin. (3) din Legea nr. 176/2010: "(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective." 22. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), referitor la statul de drept, şi alin. (5) privind calitatea legii, art. 11 privind dreptul naţional şi dreptul intern, art. 16, referitor la egalitatea în drepturi, art. 20, referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 37 privind dreptul de a fi ales, art. 41, referitor la muncă şi protecţia socială a muncii şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Sunt încălcate, de asemenea, art. 7 privind legalitatea incriminării, art. 15 referitor la derogarea în caz de stare de urgenţă şi art. 18 privind limitarea folosirii restrângerilor drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 3, referitor la dreptul la alegeri libere, din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 4, referitor la instituirea de măsuri derogatorii de la obligaţiile prevăzute din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 52 privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu poate primi susţinerile autorului potrivit cărora textele de lege criticate aduc atingere art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, sub aspectul lipsei clarităţii şi previzibilităţii, ce ar rezulta din faptul că, în prezent, ca urmare a abrogării Codicelui de comerţ din 1887 şi a Codului comercial Carol al II-lea, prin dispoziţiile art. 230 lit. c) şi i) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, noţiunea de „comerciant“ nu mai este expres definită prin legislaţia în vigoare şi nici nu poate fi dedusă prin interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor civile în vigoare, aşa cum au fost modificate prin art. 6 din Legea nr. 71/2011. 24. Prin Decizia nr. 243 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 6 iulie 2017, paragrafele 33 şi 35, referitor la acest aspect, Curtea a reţinut că Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, aduce clarificări terminologice. Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, „noţiunea de «profesionist» prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.“ Aceasta înseamnă că legiuitorul a introdus un sistem subiectiv de reglementare a raporturilor comerciale. În plus, faţă de conţinutul normativ al alin. (2) al art. 8 din Legea nr. 71/2011, legiuitorul - în completarea sistemului subiectiv de reglementare, prin raportarea normelor juridice la calitatea de profesionist comerciant, - a avut în vedere normele referitoare la activităţile de producţie, prestări servicii şi comerţ, adică un sistem obiectiv de reglementare. 25. Prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua şi art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 347 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 21 iulie 2015, Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, Decizia nr. 856 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 3 martie 2016, Decizia nr. 550 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din data de 17 august 2015, şi Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din data de 13 mai 2016, Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate, reţinând, în esenţă, că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 instituie sancţiunea decăderii din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010 pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Această sancţiune se aplică persoanei eliberate sau destituite din funcţie, ca urmare a săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate. Interdicţia de 3 ani priveşte funcţiile sau demnităţile publice prevăzute de Legea nr. 176/2010, cu excepţia celor electorale. Curtea a reţinut că, în contextul normativ de stabilire a unor interdicţii în ceea ce priveşte funcţiile şi demnităţile publice, prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice, referitoare la ocuparea funcţiilor eligibile. Astfel, interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie eligibilă, pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, reprezintă o sancţiune cu natură juridică distinctă, Curtea statuând că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate se integrează scopului legii - asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, fără a încălca normele constituţionale privind dreptul de a fi ales. 26. Curtea a reţinut, de asemenea, că prevederile de lege criticate dau expresie art. 16 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia „Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii [... ].“ 27. Totodată, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie, instanţa de contencios constituţional a clarificat înţelesul sintagmei „aceeaşi funcţie“, din cuprinsul art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010, şi a constatat că aceste prevederi de lege sunt constituţionale, în măsura în care sintagma menţionată se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege. 28. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 562 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 3 noiembrie 2016, paragraful 16, că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate stabilesc sancţiunile aplicabile în cazul constatării stării de incompatibilitate sau de conflict de interese. Astfel, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese, constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Norma legală criticată reprezintă, aşadar, o normă de trimitere, stabilind că sancţionarea incompatibilităţii ori conflictului de interese intervine potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, Curtea constatând că prevederile de lege criticate nu prezintă deficienţe de precizie sau claritate, de natură a determina declararea neconstituţionalităţii lor. 29. În concluzie, Curtea reţine, din analiza celor anterior menţionate, că motivul pentru care a fost admisă excepţia, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, respectiv neclaritatea sintagmei „raporturi comerciale“, nu subzistă în prezenta cauză, cu privire la noţiunea de „comerciant“, cuprinsă în textele de lege criticate. 30. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, referitor la principiul egalităţii, Curtea reţine că dispoziţiile de lege prin care se instituie incompatibilităţi nu sunt de natură a afecta acest principiu constituţional, având în vedere faptul că demnităţile şi funcţiile publice se exercită în condiţiile legii, iar acestea îi vizează în egală măsură pe toţi cei aflaţi într-o atare situaţie, fără nicio deosebire. Totodată, prin Decizia nr. 739 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 18 februarie 2015, paragraful 30, Curtea a reţinut că înlăturarea incompatibilităţii depinde de voinţa celui ales, care poate opta pentru una dintre cele două calităţi incompatibile. 31. Referitor la încălcarea prevederilor art. 41 din Constituţie, prin texte de lege ce instituie incompatibilităţi, Curtea s-a pronunţat, de principiu, prin Decizia nr. 844 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 2 martie 2016, paragraful 21, statuând că „legiuitorul are, în principiu, dreptul de a limita dreptul la alegerea şi/sau exercitarea unei profesii, însă această limitare trebuie să respecte principiul proporţionalităţii, astfel cum a fost acesta conturat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale“. 32. În mod similar celor reţinute prin decizia antereferită, Curtea reţine, cu acest prilej, că scopul urmărit de legiuitor, prin instituirea incompatibilităţii între calitatea de deputat şi comerciant persoană fizică autorizată, este acela de a asigura exercitarea funcţiei de demnitate publică, în condiţii de integritate şi transparenţă decizională. Prevederile legale criticate sunt adecvate scopului urmărit, deoarece excluderea de la practicarea unei activităţi comerciale constituie un mijloc apt să impună transparenţă şi obiectivitate crescută, cu privire la exercitarea funcţiei de deputat. Cu privire la caracterul necesar al măsurii, Curtea observă că acesta este justificat, deoarece funcţia de deputat presupune apartenenţa la autoritatea legiuitoare care adoptă actele normative aplicabile comercianţilor. Curtea constată, de asemenea, că există un raport rezonabil de proporţionalitate între cerinţele de interes general, referitoare la necesitatea exercitării funcţiei de demnitate publică în condiţii de integritate şi transparenţă decizională, şi protecţia dreptului fundamental la muncă al autorului. Curtea reţine că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la muncă, ci doar limitează acest drept, cu privire la exercitarea anumitor profesii pe o perioadă determinată. 33. Referitor la susţinerile autorului privind neconstituţionalitatea textelor de lege criticate, în măsura în care sunt interpretate în sensul în care se aplică şi comercianţilor care nu desfăşoară sub nicio formă activităţi comerciale, fiind inactivi în sfera relaţiilor profesionale de drept privat, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei sale, stabilirea în concret a stării de incompatibilitate revine instanţei judecătoreşti, care, cu prilejul soluţionării acţiunii formulate împotriva raportului de evaluare, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale incidente în materie, astfel încât soluţia pronunţată să corespundă scopului legii de asigurare a imparţialităţii şi protejare a interesului social (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, paragraful 27, Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016, paragraful 21, şi Decizia nr. 774 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 16 martie 2017, paragraful 27). 34. În final, având în vedere că nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale, Curtea constată că dispoziţiile art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu sunt incidente în cauză. Tot astfel, având în vedere ipotezele normative diferite, nu sunt incidente în cauză art. 7 privind legalitatea incriminării, art. 15 referitor la derogarea în caz de stare de urgenţă şi art. 18 privind limitarea folosirii restrângerilor drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 3, referitor la dreptul la alegeri libere, din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 4 referitor la instituirea de măsuri derogatorii de la obligaţiile prevăzute din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 52 privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Liviu Harbuz, în Dosarul nr. 5.849/2/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi constată că dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi ale art. 25 alin. (2) teza a doua şi alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
