Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Titirişcă │- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gelu Pintilie în Dosarul nr. 7.107/99/2017 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 553D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. Depune concluzii scrise. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 28 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.107/99/2017, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de apelantul Gelu Pintilie într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire a unei sentinţe civile, aflată în calea de atac a apelului. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 509 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin enumerarea restrictivă a ipotezelor în care o hotărâre ce nu evocă fondul poate fi supusă revizuirii, instituie un tratament discriminatoriu, în cazul în care se descoperă ulterior un înscris care, prin natura lui, tinde la schimbarea în tot a sentinţei prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Într-o atare situaţie, dreptul reclamantului de a solicita repararea unui prejudiciu prin concursul instanţei de judecată rămâne un drept golit de conţinut, în măsura în care nu există în realitate o altă persoană ce poate avea calitatea de pârât, cu privire la pârâtul chemat iniţial în judecată apreciindu-se, cu autoritate de lucru judecat, că nu poate sta în judecată. 7. O analiză prin prisma mecanismului constituţional se impune şi în situaţia pronunţării unei hotărâri prin care se respinge pe cale de excepţie, dintr-o eroare judiciară, o cerere de chemare în judecată, eroare ce nu mai poate fi reparată prin calea de atac extraordinară a revizuirii, dar şi pentru înlăturarea inechităţii sau a injusteţii sub forma unei încălcări a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel de cazuri conduc la înlăturarea condiţiei evocării fondului în ipoteza formulării unei cereri de revizuire în baza art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă. 8. Ca atare, se mai arată că situaţia din prezenta cauză este lăsată în afara unui cadru legislativ, întrucât textul de lege apare ca fiind lacunar şi nu tinde să acopere toate cazurile particulare ce apar în practică, astfel încât se ajunge să se golească de eficienţă şi de conţinut dreptul de acces liber la justiţie. 9. Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată că art. 21 din Constituţie reglementează accesul liber la justiţie, acesta fiind conceput ca drept al oricărei persoane de a se putea adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, garantându-se că exercitarea acestui drept nu poate fi îngrădită prin nicio lege, însă este unanim acceptat că dreptul de acces liber la justiţie nu poate fi un drept absolut, ci unul care poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit. În cauză, înscrisul invocat în cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă ar face tocmai dovada calităţii procesuale pasive, condiţii în care soluţia dată de instanţă ar fi putea fi diferită, sens în care condiţia evocării fondului limitează nepermis accesul la justiţie. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale şi invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, prevederile art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În ceea ce priveşte stabilirea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, sa statuat cu valoare de principiu că, în exercitarea controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional trebuie să ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006, Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, sau Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017). De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, determinarea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate este o operaţiune care, pe lângă existenţa unor condiţionări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita şi o apreciere obiectivă a Curţii Constituţionale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepţiei. O atare concepţie se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituţionalitate exercitat pe cale de excepţie (Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, precitată). În prezenta cauză, având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiect al controlului de constituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, dispoziţii care, în prezent, au următorul cuprins: „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: [...] 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor; [...] (2) Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul“. 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. Totodată, se invocă dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia pune problema părţii care a căzut în pretenţii ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive. Ipoteza este aceea în care cererea de revizuire a respectivei părţi este respinsă ca inadmisibilă pentru că nu se încadrează în obiectul revizuirii, astfel cum este reglementat de Codul de procedură civilă, iar partea, în apel, susţine că a descoperit un înscris nou, care tinde la schimbarea în tot a hotărârii instanţei de fond. 17. Curtea reţine că, potrivit art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă, revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul articolului menţionat. Art. 509 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede, tot limitativ, ipoteze de excepţie, în care, chiar dacă nu s-a evocat fondul, hotărârea este susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii. Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă, întrucât, în caz contrar, ar fi încălcat principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate numai dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta. 18. În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că revizuirea este o cale de atac nedevolutivă, care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată ce au condus la stabilirea greşită a situaţiei de fapt prin hotărârea atacată. În ceea ce priveşte categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit, în principal, că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătoreşti prin care instanţele judecătoreşti s-au pronunţat cu privire la caracterul fondat sau nefondat al cererii, obiectul revizuirii constituindu-l hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi, doar cu titlu de excepţie şi pentru motivele limitativ prevăzute de art. 509 alin. (2) din Codul de procedură civilă, pot face obiect al revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul (a se vedea Decizia nr. 66 din 28 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, paragraful 15, sau Decizia nr. 718 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 3 martie 2020, paragraful 18). 19. De asemenea, Curtea observă că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, are drept scop restabilirea adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2011, sau Decizia nr. 76 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013). Calea extraordinară de atac a revizuirii - cale de retractare, nedevolutivă, menită, în esenţă, să corecteze erorile de fapt - a fost concepută pentru a fi utilizată în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, în care judecătorul se pronunţă asupra temeiniciei sau netemeiniciei pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, iar nu cu referire la cele prin care acţiunea introductivă de instanţă se respinge exclusiv pe considerente de procedură, prin soluţionarea excepţiilor dirimante, al căror scop este de a împiedica instanţa să intre în cercetarea fondului, tocmai prin faptul că fac inutilă antamarea unor aspecte substanţiale privitoare la dreptul pretins de reclamant. 20. Referitor la critica de neconstituţionalitate din prezenta cauză, raţiunea pentru care cazul de revizuire la care face referire autorul excepţiei de neconstituţionalitate - atunci când după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor - nu este aplicabil şi hotărârilor în care instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului şi nici nu evocă fondul rezidă în faptul că, într-o asemenea ipoteză, acţiunea se respinge exclusiv pe considerente de procedură, fără să fie antamate aspecte substanţiale, care să se concretizeze în măsuri dispuse de judecător prin dispozitivul hotărârii şi care să fie susceptibile de a fi schimbate pe calea revizuirii. Ca atare, introducerea acestei căi de atac ar fi complet ineficientă, lipsind finalitatea esenţială a revizuirii, aceea de retractare, totală sau parţială, a unei hotărâri judecătoreşti care dezleagă o situaţie conflictuală, oferind o soluţie juridică şi dispunând, în consecinţă, în spiritul şi litera legii, cu privire la drepturile şi obligaţiile izvorâte din raporturile juridice deduse judecăţii. 21. În continuare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituţionale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală. De altfel, în interpretarea acestei prevederi, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.“ (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016). Principiul constituţional al legalităţii căilor de atac, preluat şi de Codul de procedură civilă în art. 457 alin. (1), nu face altceva decât să stabilească expres că legea este cea care recunoaşte sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul sau părţile dintr-un proces (a se vedea Decizia nr. 41 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 24 mai 2017). 22. Totodată, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că accesul liber la justiţie nu presupune ca, în toate cauzele, acesta să fie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, care, asigurând posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gelu Pintilie în Dosarul nr. 7.107/99/2017 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 iunie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Titirişcă ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
