Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 683/1/2023
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela Elena│delegat al Înaltei │
│Bogasiu │Curţi de Casaţie şi │
│ │Justiţie - preşedintele│
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Mihaela │- preşedintele Secţiei │
│Ivanovici │I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei │
│ │a II-a civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana │- preşedintele Secţiei │
│Constantinescu│de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Nicolae │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Lala │- judecător la Secţia I│
│Cristescu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa Livia │- judecător la Secţia I│
│Băldean │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I│
│Dascălu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I│
│Curelea │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a│
│Sandu-Necula │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Trănica│- judecător la Secţia a│
│Teau │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rodica Zaharia│- judecător la Secţia a│
│ │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Iulia Manuela │- judecător la Secţia a│
│Cîrnu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cosmin Horia │- judecător la Secţia a│
│Mihăianu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreea │- judecător la Secţia │
│Marchidan │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana Elena │- judecător la Secţia │
│Gherasim │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Alina Pohrib │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Decebal │- judecător la Secţia │
│Constantin │de contencios │
│Vlad │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia │
│Florina │de contencios │
│Secreţeanu │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 683/1/2023 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023 (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea lămuririi următoarelor probleme de drept: a) dacă, în interpretarea art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se poate considera că dreptul la acordarea indemnizaţiei lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie este suficient de bine determinat în lipsa elaborării unui regulament sau unor norme metodologice referitoare la condiţiile şi criteriile de acordare a locuinţelor de serviciu pentru personalul silvic; b) dacă, în interpretarea şi aplicarea art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, sintagma „în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea“ se referă la localitatea în care se află sediul instituţiei angajatoare sau se raportează la competenţa teritorială de desfăşurare a activităţii conform atribuţiilor de serviciu, având în vedere că personalul silvic angajat al gărzii forestiere asigură respectarea legislaţiei în domeniul silvic pe raza judeţului. 5. Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, şi punctul de vedere din partea pârâtei. 6. Preşedintele completului, doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de la 21 februarie 2023, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept anterior menţionate. 8. Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme cu nr. 683/1/2023. II. Normele de drept intern incidente 9. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000: "ART. 25 Personalul silvic care nu deţine locuinţă personală în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea beneficiază de locuinţă de serviciu, de protocol sau de intervenţie, după caz. În cazul în care acest lucru nu este posibil, personalul silvic beneficiază de o indemnizaţie lunară neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie. " 10. Prezintă relevanţă în analiza chestiunii de drept şi dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000: "Personalul silvic îşi poate desfăşura activitatea, după caz, în: a) autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi de vânătoare, precum şi în structurile teritoriale de specialitate ale acesteia; b) structurile administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului şi bazele experimentale; c) ocoalele silvice de regim; d) structurile silvice de rang superior prevăzute la art. 13 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) structurile de gestionare a faunei cinegetice; f) administraţiile ariilor naturale protejate; g) forurile ştiinţifice, institutele/unităţile de cercetare ştiinţifică, inginerie şi dezvoltare tehnologică în silvicultură; h) unităţile/instituţiile de învăţământ care şcolarizează în domeniul silvicultură; i) organizaţiile şi asociaţiile sindicale şi profesionale din domeniul silvicultură; j) unităţile de management al proiectului/unităţile de implementare a proiectului aferente domeniului silvicultură, indiferent de sursa/programul de finanţare; k) persoanele juridice de drept public care au în proprietate fond forestier; l) persoanele juridice şi fizice atestate/autorizate, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi şi/sau să presteze servicii în domeniul silvicultură; m) organizaţiile nonguvernamentale care au în obiectul de activitate conservarea şi dezvoltarea fondului forestier naţional şi/sau a fondului cinegetic naţional; n) unităţile şi subunităţile din structurile administratorului fondului forestier proprietate publică a statului care gestionează activităţile de creştere, exploatare şi ameliorare a cabalinelor de rasă din patrimoniul statului." III. Expunerea succintă a procesului 11. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal la 26 ianuarie 2022, cu nr. 222/86/2022, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda forestieră, obligarea acesteia la plata pe viitor a indemnizaţiei în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie, prevăzută de art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, şi a sumelor cheltuite cu deplasarea către şi de la serviciu, respectiv indemnizaţia în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie, prevăzută de acelaşi act normativ, pentru perioada de la intrarea în vigoare a actului normativ şi până la zi, actualizată la data plăţii cu dobânda legală şi cu indicele de inflaţie, obligarea pârâtei la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc, anual şi gratuit, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, a diferenţei de 1 mc lemn fasonat de foc anual, începând cu anul 2007 şi până la zi, şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor reţinute pe statul de plată, ca urmare a acordării anual a unui volum de 5 mc lemn fasonat de foc pentru încălzirea locuinţei. 12. Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 432 din 9 iunie 2022, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantului indemnizaţia prevăzută de art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, începând cu 17 decembrie 2019, actualizată la data plăţii, precum şi dobânda legală la sumele cuvenite corespunzătoare dreptului salarial recunoscut, calculată începând cu 17 decembrie 2019 şi până la data plăţii efective, şi să acorde reclamantului pentru perioada 2019-2021 diferenţa de 1 mc lemn fasonat de foc anual şi a respins, în rest, acţiunea ca nefondată. 13. În motivare, cu privire la problemele de drept ce fac obiectul sesizării, s-a reţinut că reclamantul face parte din categoria personalului silvic cu statut de funcţionar public, fără a deţine locuinţă personală în localitatea Suceava, unde trebuia să îşi îndeplinească obligaţiile de serviciu. 14. Deşi nu este stabilit prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, Legea-cadru nr. 153/2017, totuşi dreptul salarial (indemnizaţia prevăzută de art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000) este prevăzut prin actul normativ special, care reglementează statutul personalului silvic ce se încadrează în funcţia publică, fiind un drept propriu, specific acestei categorii profesionale, neputându-se susţine că nu ar exista temei pentru acordarea sa. Omisiunea reglementării sale prin legea generală a salarizării unice nu poate reprezenta un caz de abrogare tacită, întrucât aceste prevederi fac parte din fondul legislaţiei active, dispoziţiile invocate de reclamant fiind modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, act normativ ulterior salarizării personalului plătit din fonduri bugetare, înscriind voinţa legiuitorului de recunoaştere în continuare a dreptului. 15. Prin urmare, de vreme ce beneficiul salarial este recunoscut prin lege, iar plata nu este amânată prin existenţa altor dispoziţii legale, reclamantul are dreptul la recunoaşterea şi acordarea indemnizaţiei, condiţiile fiind îndeplinite, refuzul pârâtei exercitându-se abuziv, cu vătămarea dreptului reclamantului. 16. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, arătând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează funcţia publică specială, respectiv art. 380 şi 382 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, denumită, în continuare, Codul administrativ, şi art. 1 alin. (3), art. 44 alin. (1), art. 7 lit. m) şi art. 42 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 17. Astfel, s-a susţinut că personalul silvic angajat al Gărzii Forestiere Suceava, inclusiv reclamantul, nu are statut special şi nu se încadrează în prevederile art. 380 şi 382 din Codul administrativ, unde sunt definite activităţile cu caracter special care implică exercitarea prerogativelor de putere publică şi unde se stabileşte că, prin statute speciale, se reglementează drepturi, îndatoriri, incompatibilităţi specifice şi categoriile de personal bugetar cărora nu li se aplică prevederile privind funcţionarii publici. 18. Actele normative al căror obiect de reglementare îl reprezintă regimul silvic şi statutul personalului silvic nu întrunesc condiţiile impuse de legiuitor şi nu pot fi considerate legi speciale în domeniul drepturilor salariale sau conexe acestora. 19. Totodată, condiţia substanţială de acordare a indemnizaţiei, respectiv desfăşurarea activităţii într-o localitate unde solicitantul nu deţine locuinţă personală şi nu beneficiază de locuinţă de serviciu, de protocol sau de intervenţie, nu este îndeplinită, limitele fizice în care îşi desfăşoară activitatea reclamantul fiind cele ale judeţului Suceava, judeţ în care reclamantul deţine locuinţă personală. 20. Acordarea acestor drepturi personalului silvic, pe lângă faptul că ar încălca prevederile şi principiile pe care se bazează sistemul de salarizare bugetar, conduce şi la depăşirea limitei maxime a sporurilor prevăzute de lege, încălcare care se sancţionează cu atragerea răspunderii disciplinare sau patrimoniale a persoanelor vinovate. 21. În cadrul soluţionării recursului, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept ce fac obiectul prezentei sesizări şi suspendarea judecării cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 22. În speţă, dificultatea de interpretare vizează dispoziţiile art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 234/2019, conform cărora „Personalul silvic care nu deţine locuinţă personală în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea beneficiază de locuinţă de serviciu, de protocol sau de intervenţie, după caz. În cazul în care acest lucru nu este posibil, personalul silvic beneficiază de o indemnizaţie lunară neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie“. 23. Sesizarea a fost pusă în discuţie din oficiu cu prilejul soluţionării mai multor dosare aflate în recurs pe rolul Curţii de Apel Suceava, ce se înscriu într-o serie de litigii ivite între pârâtă şi angajaţii săi. 24. Însă, sub acest aspect, urmează a fi avute în vedere limitele învestirii instanţelor judecătoreşti care, în cauzele soluţionate anterior, au fost sesizate pentru a se pronunţa asupra unor aspecte diferite de cele care creează dificultăţile prezente de interpretare a legii. 25. În primele dosare înregistrate pe rolul Tribunalului Suceava, pârâta s-a apărat sumar, invocând, în esenţă, argumente extrinseci dispoziţiei legale. S-a motivat că art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 nu este în vigoare, fiind abrogat tacit sau a devenit inaplicabil conform Legii-cadru nr. 153/2017 şi Codului administrativ, că nu există sume alocate de la bugetul de stat cu afectaţiunea pretinsă, iar instituţia nu dispune de surse proprii de finanţare pentru a suporta alte cheltuieli cu personalul în afara celor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, că personalul gărzii forestiere nu are atribuţii de pază şi nu este personal silvic cu statul special pentru a putea beneficia de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000. 26. Aceste apărări au fost examinate şi înlăturate de instanţele de recurs, fiind confirmate soluţiile definitive de admitere pronunţate de tribunal. 27. Aşadar, art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi aplicarea sa personalului silvic din cadrul gărzii forestiere a primit dezlegare prin hotărâri judecătoreşti definitive, jurisprudenţa identificată fiind clară şi convergentă. 28. Prin urmare, deşi pârâta-recurentă, în plus faţă de cele puse în discuţie din oficiu, a propus suplimentarea sesizării adresate instanţei supreme cu întrebări vizând argumentele expuse anterior, Curtea de Apel Suceava a considerat că nu poate fi reţinută o dificultate deosebită de interpretare a chestiunilor care au primit dezlegare în jurisprudenţă, rămânând în discuţie doar argumentele noi invocate de recurentă în dosarele ce au urmat. 29. Astfel, s-a susţinut că scopul principal al postului este corespunzător atribuţiei principale de asigurare a respectării legislaţiei în domeniul silvic pe raza competenţei teritoriale a instituţiei, motiv pentru care art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 trebuie interpretat prin corelare cu limitele fizice ale judeţului Suceava, unde reclamanţii deţin locuinţe personale în care domiciliază de mai mulţi ani. 30. Mai mult, s-a mai arătat că modul de executare a raportului de serviciu este circumscris fişei postului, fiind situaţii în care atribuţiile de serviciu se desfăşoară, conform dispoziţiilor primite de la şeful ierarhic superior, nu numai pe raza judeţului, ci pe întreaga rază administrativă a Gărzii Forestiere Suceava - judeţele Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi şi Bacău. 31. Distinct, s-a motivat lipsa unui reglementări interne la nivelul celor nouă gărzi forestiere care funcţionează la nivel naţional privind condiţiile de acordare a locuinţei de serviciu sau a indemnizaţiei lunare neimpozabile în cuantum de 30% (cu menţiunea că niciuna dintre acestea nu a acordat dreptul prevăzut la art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000), iar în subsidiar s-a arătat că instituţia nu are locuinţe de serviciu şi în situaţia deplasării în teren se beneficiază de decontarea cheltuielilor de deplasare, cazare şi diurnă în condiţiile Hotărârii Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului. 32. Or, tocmai aceste apărări vizând conţinutul intrinsec al art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 au determinat instanţa să pună în discuţie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, considerând că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, după cum se va arăta în continuare. 33. Sesizarea a fost pusă în discuţie din oficiu în cursul judecării recursului formulat împotriva Sentinţei nr. 432 din 9 iunie 2022, completul de judecată fiind învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă. 34. Soluţionarea cauzei depinde de dezlegarea chestiunii de drept, fiind disputate caracterul suficient de determinat al dreptului prevăzut de art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi condiţiile de acordare a acestuia. 35. Este îndeplinită şi condiţia de noutate a problemei de drept din moment ce se solicită interpretarea art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, intervenţie legislativă relativ recentă, ulterioară adoptării Legii-cadru nr. 153/2017 şi Codului administrativ. 36. Totodată, ştiut fiind că noutatea unei chestiuni se pierde pe măsură ce problema de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, concretizată într-o practică judiciară consacrată, instanţa de trimitere observă că, deşi sunt pronunţate hotărâri judecătoreşti ale Curţii de Apel Suceava, dar şi ale altor curţi de apel (s-au identificat Decizia nr. 856/2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Decizia nr. 3/2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Decizia nr. 929/2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Decizia nr. 1.161/2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Decizia nr. 83/2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Decizia nr. 1.108/2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, Decizia nr. 1.248/2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi), acestea nu analizează problemele de drept susceptibile de interpretare. 37. Nefiind dată o orientare consacrată a jurisprudenţei asupra problemei care interesează, intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin dezlegarea chestiunii de drept poate preîntâmpina apariţia unei practici neunitare, fiind astfel respectată finalitatea instituţiei hotărârii prealabile. 38. În final, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici nu este obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere 39. Art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 a fost modificat radical, mai întâi prin faptul că legea nu mai face nicio distincţie între diferitele categorii de personal silvic ca beneficiare ale dreptului. 40. Dacă în forma anterioară legea se referea la locuinţa de intervenţie şi la personalul silvic de teren, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2019, sfera destinatarilor s-a extins considerabil prin trimiterea generală la personalul silvic, precum şi la toate categoriile de locuinţe care pot fi puse la dispoziţie în temeiul raportului de serviciu. 41. În al doilea rând, nu se mai prevede scutirea de chirie pentru locuinţele de intervenţie, ci se recunoaşte, cu titlu general, dreptul la beneficiul locuinţei de serviciu, de protocol sau de intervenţie pentru ipoteza în care personalul silvic nu deţine locuinţă personală în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea. Separat de aceasta, modificarea operează şi cu un drept alternativ pentru ipoteza în care personalul silvic nu poate, din diverse motive, să beneficieze de locuinţă de serviciu, de protocol sau de intervenţie, caz în care se acordă o indemnizaţie lunară neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie. 42. În opinia instanţei de sesizare, interpretarea art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, este dificilă raportat la situaţia personalului silvic din cadrul gărzilor forestiere, ţinând seama de organizarea şi competenţele specifice acestora de la data adoptării Legii nr. 234/2019 până la zi. 43. Astfel, potrivit dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 743/2015 privind organizarea şi funcţionarea Gărzilor forestiere şi Ordinului ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 456/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Gărzilor forestiere, gărzile desfăşurau, prin personalul tehnic de specialitate în domeniul silvicultură, activităţi de inspecţie, control şi monitorizare referitoare la regimul silvic şi cinegetic, pe raza judeţelor arondate. 44. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere au fost înfiinţate 9 gărzi forestiere, printre care şi Garda Forestieră Suceava, cu sediul în municipiul Suceava şi cu competenţe în judeţele arondate: Suceava, Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ. 45. Organizatoric, fiecare gardă avea în structură, din perspectiva care prezintă relevanţă, Direcţia de implementare şi avizare şi Direcţia de control al regimului silvic şi cinegetic, unde era încadrat personal silvic cu atribuţii de inspecţie, control şi implementare, iar în judeţele în care nu se afla sediul gărzii funcţionau structuri fără personalitate juridică, organizate la nivel de compartiment/birou/serviciu. 46. Legislaţia privind organizarea şi funcţionarea gărzilor forestiere a fost recent abrogată, fără ca noile reglementări să aducă modificări substanţiale raportat la chestiunile care privesc dezlegarea problemei de drept. 47. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2021 a fost înfiinţată Garda Forestieră Naţională, cu nouă gărzi forestiere în subordine, la nr. crt. 8 din anexă fiind indicată Garda Forestieră Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, judeţe arondate Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi 124 de posturi de personal silvic. 48. Conform art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2021, la data intrării în vigoare a acesteia a fost abrogată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015, iar până la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 46/2023, prevăzută la art. 1 alin. (3), au continuat să se aplice prevederile Hotărârii Guvernului nr. 743/2015. 49. În temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2021 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 46/2023 privind organizarea, funcţionarea şi repartizarea numărului de posturi pentru Garda Forestieră Naţională şi gărzile forestiere. 50. Conform art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2021, Garda Forestieră Naţională are în subordine gărzile forestiere prevăzute în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2021, instituţii publice cu personalitate juridică, finanţate integral de la bugetul de stat, cu atribuţii în implementarea, monitorizarea şi controlul aplicării regimului silvic în fondul forestier naţional şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional şi cu atribuţii în implementarea, monitorizarea şi controlul activităţii cinegetice la nivel teritorial. 51. Totodată, potrivit art. 4 alin. (3) şi (4) din acelaşi act normativ, statul de funcţii şi structura organizatorică ale gărzilor forestiere se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii, iar în subordinea gărzilor, la nivel judeţean, funcţionează structuri fără personalitate juridică. 52. Prin urmare, atât în temeiul legislaţiei anterioare, cât şi al noilor reglementări, gărzile forestiere exercită prin personal tehnic de specialitate în domeniul silviculturii atribuţii de inspecţie, control şi monitorizare pe raza competenţei administrative a gărzii, cu precizarea că, pentru judeţele arondate, activităţile se execută, în principal, de personalul din structurile teritoriale. 53. În acest context se conturează prima problemă de drept care se impune a fi dezlegată, în condiţiile în care legislaţia primară este deficitară în informaţii privind condiţiile de acordare a locuinţei de serviciu pentru personalul care nu desfăşoară activitatea de serviciu preponderent în cadrul unei anumite localităţi, ci pe raza tuturor localităţilor dintr-un judeţ, cu precădere în zonele montane, împădurite. 54. În aceste condiţii, cum art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 reglementează o indemnizaţie care nu este corelată unei cheltuieli sau majorări de atribuţii şi cum Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 oferă remedii pentru deplasarea pe raza judeţului, în opinia instanţei de trimitere se impune clarificarea dispoziţiei legale prin elaborarea unei legislaţii secundare, care să permită stabilirea, în concret, faţă de specificul activităţii desfăşurate, a condiţiilor şi criteriilor de acordare a locuinţelor de serviciu pentru personalul silvic din cadrul gărzilor forestiere şi, pe cale de consecinţă, a acordării indemnizaţiei lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie. 55. Referitor la chestiunea subsecventă, personalul silvic, deşi angajat în cadrul gărzii forestiere ce are sediul în unul dintre cele nouă municipii indicate în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2021, exercită atribuţii de inspecţie, control şi monitorizare a fondului silvic şi cinegetic pe raza tuturor localităţilor din judeţ sau, ca excepţie, şi din raza judeţelor arondate, prin dispoziţie a superiorului ierarhic. 56. În situaţia generală, dificultatea intervine în a stabili dacă sintagma „în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea“ se referă la localitatea în care se află sediul instituţiei sau se raportează la competenţa teritorială de desfăşurare a activităţii conform atribuţiilor de serviciu. 57. Instanţa de trimitere înclină să considere că textul legal ar trebui interpretat că se referă, în lipsa probării îndeplinirii activităţilor preponderent la sediul administrativ al gărzii, la întinderea teritorială în care se execută sarcinile de serviciu, nefiind justificată corelarea dreptului exclusiv cu localitatea în care se află clădirea instituţiei. De altfel, tocmai specificul muncii, ce impune deplasarea pe raza judeţului, a şi creat premisa locuirii îndelungate în afara reşedinţei de judeţ. 58. În soluţia contrară, interpretând gramatical sintagma în discuţie, se poate admite că localitatea avută în vedere de lege este localitatea în care se află sediul instituţiei angajatoare, iar acordarea indemnizaţiei, independent de existenţa unei chirii decontabile, reprezintă o compensaţie pentru condiţiile de îndeplinire a muncii şi importanţa deosebită a atribuţiilor de combatere a tăierilor ilegale şi de monitorizare a trasabilităţii materialelor lemnoase. VI. Punctul de vedere al părţilor 59. Reclamantul A a arătat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării unor chestiuni de drept legate de interpretarea şi aplicarea art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, deoarece există practică judiciară stabilită la nivelul Curţii de Apel Suceava privind acordarea acestui drept pentru alţi salariaţi ai instituţiei. 60. Pârâta a apreciat oportună sesizarea instanţei supreme. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 61. În punctele de vedere şi jurisprudenţa înaintate de curţile de apel, cu privire la prima întrebare, într-o orientare s-a arătat că dreptul la acordarea indemnizaţiei lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie este suficient de bine conturat, chiar în lipsa elaborării unui regulament sau unor norme metodologice referitoare la condiţiile şi criteriile de acordare a locuinţelor de serviciu pentru personalul silvic, împrejurarea că nu există norme detaliate de aplicare neprezentând relevanţă în cauză, având în vedere faptul că legea nu instituie o atare condiţie pentru acordarea dreptului solicitat. 62. S-a reţinut că nu se poate susţine întemeiat că legislaţia primară este deficitară în informaţii privind condiţiile de acordare a locuinţei de serviciu pentru personalul care nu desfăşoară activitatea de serviciu preponderent în cadrul unei anumite localităţi, ci desfăşoară atribuţii de inspecţie, control şi monitorizare a fondului silvic şi cinegetic pe raza tuturor localităţilor dintr-un judeţ, cu precădere în zonele montane, împădurite, în lipsa unei legislaţii secundare, care să permită stabilirea în concret, faţă de specificul activităţii desfăşurate, a condiţiilor şi criteriilor de acordare a locuinţelor de serviciu pentru personalul silvic din cadrul gărzilor forestiere şi, pe cale de consecinţă, a acordării indemnizaţiei lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie. 63. S-a observat că dreptul salarial este prevăzut prin actul normativ care reglementează statutul special al personalului silvic, fiind un drept specific acestui tip de personal, neputându-se susţine că nu ar exista temei pentru acordarea sa în lipsa unor norme de aplicare sau anumite necorelări legislative. 64. Totodată, s-a arătat că, deşi dreptul solicitat de către reclamant nu este stabilit prin Legea-cadru nr. 153/2017, acesta este prevăzut prin actul normativ special care reglementează statutul special al personalului silvic ce se încadrează în funcţia publică, fiind un drept propriu acestui tip de personal, neputându-se susţine că nu ar exista temei pentru acordarea sa, iar omisiunea reglementării sale prin legea generală a salarizării unice nu ar putea reprezenta un caz de abrogare tacită a art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, întrucât aceste prevederi fac parte din fondul legislaţiei active. 65. Astfel, dispoziţiile invocate de către reclamant în susţinerea cererii sale au fost modificate prin articolul I pct. 20 din Legea nr. 234/2019, lege ulterioară celei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, confirmând voinţa legiuitorului de recunoaştere a dreptului solicitat. 66. În consecinţă, s-a înlăturat apărarea conform căreia drepturile personalului silvic se pot acorda doar dacă au fost expres nominalizate în cuprinsul Legii-cadru nr. 153/2017, cât timp legiuitorul însuşi a înţeles să reglementeze un atare drept, prin introducerea lui în conţinutul unei legi speciale în anul 2019, ulterioară legii generale de salarizare. 67. Acest punct de vedere a fost împărtăşit de Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Covasna, Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă, Tribunalul Ialomiţa, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Vrancea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 68. Într-o a doua orientare s-a apreciat că se impune clarificarea dispoziţiei legale prin elaborarea unei legislaţii secundare, care să permită stabilirea, în concret, faţă de specificul activităţii desfăşurate, a condiţiilor şi criteriilor de acordare a locuinţelor de serviciu pentru personalul silvic din cadrul gărzilor forestiere şi, pe cale de consecinţă, a acordării indemnizaţiei lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie, legislaţia primară fiind deficitară în informaţii privind condiţiile de acordare a locuinţei de serviciu pentru personalul care nu desfăşoară activitatea de serviciu preponderent în cadrul unei anumite localităţi, iar art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 reglementează o indemnizaţie care nu este corelată unei cheltuieli sau majorări de atribuţii. 69. În acest sens s-au exprimat Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Ilfov şi Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi de contencios administrativ. 70. Referitor la cea de-a doua întrebare s-au conturat următoarele orientări: - sintagma „în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea“ se raportează la localitatea în care se află sediul instituţiei angajatoare - Tribunalul Covasna, Curtea de apel Craiova; – textul legal trebuie interpretat în sensul că se referă, în lipsa probării îndeplinirii activităţilor preponderent la sediul administrativ al gărzii, la întinderea teritorială în care se execută sarcinile de serviciu, nefiind justificată corelarea dreptului exclusiv cu localitatea în care se află clădirea instituţiei; de altfel, tocmai specificul muncii şi modul în care este organizată Garda Forestieră Naţională, ce impun deplasarea pe raza judeţului, au şi creat premisa locuirii îndelungate în afara reşedinţei de judeţ. De altfel, textul de lege care face referire la „localitatea în care îşi desfăşoară activitatea“ se raportează la competenţa teritorială de desfăşurare a activităţii şi nu neapărat la localitatea în care se află sediul instituţiei angajatoare. S-a considerat că o interpretare contrară ar genera o situaţie de inechitate, nejustificată obiectiv şi rezonabil, acordarea acestor drepturi fiind făcută în considerarea tocmai a specificului muncii, ce impune deplasarea, pe raza judeţului, a personalului cu atribuţii în implementarea, monitorizarea şi controlul aplicării regimului silvic în fondul forestier naţional şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional şi cu atribuţii în implementarea, monitorizarea şi controlul activităţii cinegetice la nivel teritorial, acest punct de vedere fiind împărtăşit de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Vrancea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Galaţi; – sintagma „în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea“ se referă la localitatea în care îşi desfăşoară efectiv activitatea salariatul, unde prestează munca ce îi revine conform obligaţiilor contractuale şi unde acesta nu deţine locuinţă. Numai în ipoteza în care angajatul locuieşte în localitatea în care se află locul său de muncă şi nu are o locuinţă în această localitate se justifică incidenţa normei legale reglementate la art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, iar nu şi în alte situaţii – Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi de contencios administrativ. 71. Curţile de Apel Alba Iulia, Bacău, Constanţa, Oradea, Ploieşti, Târgu Mureş, Timişoara nu au înaintat nicio hotărâre judecătorească şi nu au formulat niciun punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. 72. Ministerul Public a arătat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale 73. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 7 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 11 iunie 2021, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi, în consecinţă, a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, personalul silvic la care fac referire aceste dispoziţii beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază, în absenţa elaborării normelor, regulamentelor, instrucţiunilor şi ghidurilor de bune practici, conform prevederilor art. 115 alin. (1) din aceeaşi lege. 74. Prin Decizia nr. 72 din 11 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.158 din 6 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 18.070/3/2020 şi, în consecinţă, a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 120 alin. (4) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, personalul silvic nu beneficiază de indemnizaţia de grad profesional în absenţa elaborării unor acte normative care să reglementeze modalitatea de stabilire, în concret, a acestui drept salarial. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 75. Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, astfel încât se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării, iar pe fondul sesizării s-a arătat că, în interpretarea art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, dreptul la acordarea indemnizaţiei lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie este suficient de bine determinat în lipsa elaborării unui regulament sau unor norme metodologice referitoare la condiţiile şi criteriile de acordare a locuinţelor de serviciu pentru personalul silvic şi, în interpretarea şi aplicarea art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, sintagma „în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea“ se referă la localitatea în care se află sediul structurii organizatorice din cadrul instituţiei angajatoare nominalizate ca loc de muncă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 76. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 77. Din cuprinsul acestei prevederi legale rezultă următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării, ce se constată a fi îndeplinite în cauză: - existenţa unei chestiuni de drept care să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – chestiunea de drept să fie nouă; – chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanţele; – chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei. 78. În speţă, sesizarea a fost formulată de un complet al unei curţi de apel învestit cu soluţionarea pricinii în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. 79. În ceea ce priveşte noutatea problemei de drept se constată că se solicită interpretarea unui text de lege introdus prin Legea nr. 234/2019, care a modificat art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000. 80. De asemenea, se constată că problema de drept ce se solicită a fi dezlegată nu face şi nu a făcut obiectul unei hotărâri prealabile sau al unui recurs în interesul legii. 81. Referitor la caracterul esenţial al chestiunii de drept, instanţa de trimitere a justificat necesitatea formulării întrebărilor arătând că modalitatea de aplicare a textului de lege personalului silvic al gărzii forestiere este neclară, atât din perspectiva cuantificării dreptului, cât şi determinat de specificul muncii, întrucât sarcinile de serviciu constând în activităţi de inspecţie, control şi monitorizare a fondului silvic şi cinegetic nu sunt exercitate preponderent în localitatea unde se află sediul instituţiei, ci pe raza competenţei teritoriale a instituţiei. 82. Din această perspectivă se poate considera ca fiind îndeplinită şi condiţia privind caracterul esenţial al întrebărilor, respectiv ca dezlegarea pricinii să depindă de posibilitatea aplicării directe a normei legale şi de interpretarea sintagmei „în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea“, criterii necesare pentru stabilirea dreptului patrimonial pretins de angajat în cauză. 83. Întrebarea este justificată de faptul că noua formă a textului de lege „Personalul silvic care nu deţine locuinţă personală în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea beneficiază de locuinţă de serviciu, de protocol sau de intervenţie, după caz. În cazul în care acest lucru nu este posibil, personalul silvic beneficiază de o indemnizaţie lunară neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie.“ înlocuieşte reglementarea anterioară, cu un domeniu de aplicabilitate mult mai restrâns, potrivit căreia „Pădurarii, brigadierii silvici, şefii de district sau ajutorii şefilor de district, care locuiesc în locuinţe de intervenţie, nu plătesc chirie atât timp cât sunt angajaţi ai unităţii silvice care deţine aceste locuinţe“. 84. Sub un prim aspect, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept urmează să clarifice dacă dreptul la acordarea indemnizaţiei lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie este suficient de bine determinat în lipsa elaborării unui regulament sau unor norme metodologice referitoare la condiţiile şi criteriile de acordare a locuinţelor de serviciu pentru personalul silvic. 85. În acest sens, se reţine că, în aceeaşi materie, a drepturilor cuvenite personalului silvic, chestiunea existenţei unui drept patrimonial suficient de bine caracterizat, în absenţa unor norme infralegale care să vizeze condiţiile şi criteriile de acordare, a fost analizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care s-a pronunţat, în jurisprudenţa de unificare a practicii judiciare, stabilind care sunt criteriile de determinare a conţinutului dreptului. 86. Astfel, analizând coroborat interpretarea dată prin deciziile nr. 7 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, şi nr. 72 din 11 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, rezultă că acele norme care conţin dispoziţii ce reglementează sfera beneficiarilor şi modalitatea de stabilire, în concret, a dreptului, mai exact posibilitatea cuantificării acestuia, se aplică direct, în absenţa elaborării unor acte normative, regulamente, instrucţiuni sau ghiduri de bune practici. 87. Rezultă că, în absenţa elaborării unor norme de aplicare, se pot valorifica direct prin aplicarea textului de lege acele drepturi care prevăd sfera beneficiarilor şi au un cuantum determinat şi nu se pot acorda acele drepturi virtuale, care au nevoie de acte normative care să reglementeze modalitatea de stabilire. 88. În ceea ce priveşte sfera beneficiarilor se reţine în prezenta cauză că, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019: "În funcţie de modul prin care se stabileşte raportul de muncă, personalul silvic se diferenţiază în următoarele categorii: a) personal silvic cu statut de funcţionar public - personalul silvic numit în funcţie printr-un act administrativ şi care se află într-un raport de serviciu cu autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură sau cu autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare sau cu structurile teritoriale de specialitate ale acestora, cu alte autorităţi şi instituţii publice centrale sau cu structurile teritoriale ale acestora; personalul silvic ales sau numit într-o funcţie de demnitate publică; b) personal silvic angajat cu contract individual de muncă - personalul silvic care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, încheiat în condiţiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau în baza unui contract de mandat, încheiat în condiţiile legii; c) personal didactic - personal silvic care îşi desfăşoară activitatea în baza prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare." 89. Garda forestieră consideră că, spre deosebire de alte categorii de salariaţi, cum sunt cele care asigură paza pădurilor, funcţionarii publici, angajaţi în cadrul structurilor sale centrale şi locale, nu beneficiază de un statut special care să le confere astfel de drepturi şi că nu deţine în patrimoniu locuinţe de tipul celor menţionate în lege pentru a le repartiza angajaţilor săi, optând pentru o interpretare restrictivă a sferei de aplicare în privinţa destinatarilor normei, care însă este lipsită de fundament legal. 90. Se are în vedere faptul că art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 nu distinge între activităţi şi funcţii în cadrul categoriei profesionale a personalului silvic, astfel cum este definită de art. 4 alin. (1) din actul normativ anterior menţionat, în forma modificată prin Legea nr. 234/2019, şi, mai mult, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 234/2019, modificarea Statutului personalului silvic urmăreşte „formarea unui corp silvic a cărui activitate să fie ghidată de un sistem unitar de drepturi şi îndatoriri“. 91. Rezultă că toate persoanele care deţin statutul de personal silvic au calitatea de potenţiali destinatari ai normei, dacă îndeplinesc criteriul de a nu deţine locuinţă personală în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, fiind extinsă de către legiuitor aria reglementării anterioare ce viza atribuirea unei locuinţe de intervenţie sau decontarea chiriei unor categorii determinate de personal silvic ce exercitau paza pădurilor. 92. În ceea ce priveşte cuantumul indemnizaţiei, acesta este stabilit procentual şi se poate calcula în baza unui algoritm foarte clar al legii, astfel că norma nu prezintă un caracter susceptibil de interpretări diferite care să necesite elaborarea unei metodologii de punere în aplicare. 93. Eventuala lipsă de previzibilitate a normei izvorâte dintr-o interpretare istorică a textului de lege sau sistematică (coroborat cu existenţa sau nu în patrimoniul persoanei juridice a acestui tip de locuinţe) excedează atribuţiilor instanţelor de judecată, fiind, eventual, o chestiune de analizat în contenciosul constituţional. Instanţele judecătoreşti nu pot refuza judecata pe motiv că legea este neclară, câtă vreme pot aplica textul de lege printr-o interpretare literală a acestuia, preluând raţionamentele din jurisprudenţa de unificare, menţionată anterior, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 94. Aşadar, în privinţa primei întrebări, se constată că dreptul la acordarea indemnizaţiei lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie este suficient de bine determinat în lipsa elaborării unui regulament sau unor norme metodologice referitoare la condiţiile şi criteriile de acordare a locuinţelor de serviciu pentru personalul silvic, întrucât legea stabileşte de o manieră neechivocă sfera destinatarilor şi cuantumul acestuia. 95. Prin cea de-a doua întrebare a instanţei de trimitere se solicită a se lămuri dacă textul de lege „în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea“ se referă la localitatea în care se află sediul instituţiei angajatoare sau la localităţile aflate în competenţa teritorială de desfăşurare a activităţii, conform atribuţiilor de serviciu (inspecţie, control şi monitorizare a fondului silvic şi cinegetic), având în vedere că personalul silvic angajat al gărzii forestiere asigură respectarea legislaţiei în domeniul silvic pe o rază teritorială extinsă la judeţul, respectiv regiunea aflat(ă) în aria de competenţă a angajatorului. 96. Sintagma „în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea“ este inserată în norma care dispune în sensul că „personalul silvic care nu deţine locuinţă personală în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea beneficiază de locuinţă de serviciu, de protocol sau de intervenţie, după caz“. 97. Definiţia juridică a locuinţei, precum şi criteriile legale pentru clasificarea locuinţelor menţionate în conţinutul textului de lege analizat sunt prevăzute în Legea locuinţei nr. 114/1996. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 din acest act normativ: - locuinţa de serviciu reprezintă locuinţa destinată funcţionarilor publici, angajaţilor unor instituţii sau agenţi economici, acordată în condiţiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale [lit. d)]; – locuinţa de intervenţie reprezintă locuinţa destinată cazării personalului unităţilor economice sau bugetare, care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa permanentă sau în caz de urgenţă în cadrul unităţilor economice [lit. e)]; – locuinţa de protocol reprezintă locuinţa destinată utilizării de către persoanele care sunt alese sau numite în unele funcţii ori demnităţi publice, exclusiv pe durata exercitării acestora [lit. g)]. 98. Este de reţinut, printr-o interpretare sistematică a legii, că în art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se regăseşte sintagma „a-şi desfăşura activitatea“ în cuprinsul normei juridice care indică locurile în care personalul silvic îşi poate desfăşura activitatea şi care nu constituie în mod necesar sediile sociale ale angajatorilor cu care se încheie raporturile juridice de muncă/de serviciu, ci şi sedii secundare, administrative, structuri organizatorice fără personalitate juridică, locaţii indicate în contractul de muncă sau actul de numire, în cazul funcţionarilor publici, ca loc al desfăşurării activităţii în cadrul persoanei juridice angajatoare. 99. Coroborând dispoziţiile art. 2 cu cele ale art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se observă că legiuitorul a intenţionat să compenseze efortul suplimentar al unui angajat care nu îşi desfăşoară activitatea în localitatea de domiciliu, fiind astfel obligat să se deplaseze, în vederea derulării raportului de muncă/serviciu, între localitatea unde locuieşte şi locul de muncă indicat în contractul de muncă sau în actul de numire, raportat la felul muncii acestuia. 100. Prin urmare, norma reglementată de art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 nu este aplicabilă salariatului căruia executarea raportului de serviciu însuşi îi impune efectuarea de deplasări către anumite destinaţii sau pe o arie geografică bine determinată, ci acelor salariaţi care locuiesc într-o altă localitate decât în cea în care se află structura teritorială a angajatorului indicată în actul juridic ce îi reglementează raportul de muncă/de serviciu ca fiind locul muncii (sediu social sau doar un sediu administrativ al acestuia), pentru că acest tip de indemnizaţie vizează doar compensarea efortului suplimentar reprezentat de deplasarea zilnică la sediul central sau al structurii locale a angajatorului în vederea începerii derulării raportului de muncă şi nu include cazul deplasărilor în scopul executării propriu-zise a raportului de muncă. 101. Această din urmă formă de deplasare poate fi acoperită de un alt tip de normă, de forma unei clauze de mobilitate, echivalente celei reglementate în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii „Prin clauza de mobilitate părţile în contractul individual de muncă stabilesc că, în considerarea specificului muncii, executarea obligaţiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă. În acest caz salariatul beneficiază de prestaţii suplimentare în bani sau în natură.“, şi este indemnizată sub forma decontării cheltuielilor de deplasare sau acordării unei diurne conform Hotărârii Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului care reglementează indemnizarea şi decontarea cheltuielilor de transport pentru acest tip de deplasări. 102. Cum obligaţia de indemnizare se acordă exclusiv în situaţia în care angajatorul nu poate oferi o locuinţă, este evident faptul că aceste obligaţii alternative au ca premisă împrejurarea că salariatul nu locuieşte în localitatea în care se află structura organizatorică a angajatorului ce constituie şi locul său de muncă şi nu situaţia în care nu există un loc de muncă fix, activitatea presupunând deplasarea continuă în aria teritorială de competenţă a angajatorului, caz în care obligaţia principală ar fi imposibil de executat. 103. Prin urmare, interpretarea logică şi sistematică a normelor aplicate raportului juridic de serviciu este aceea că are dreptul la indemnizaţia prevăzută de art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 personalul silvic care nu locuieşte în localitatea în care se află structura organizatorică a angajatorului, astfel cum este indicată ca loc de muncă, în cazul particular al funcţionarului public, prin actul de numire în funcţie. Pentru aceste motive, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, dreptul la acordarea indemnizaţiei lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie este suficient de bine determinat în lipsa elaborării unui regulament sau unor norme metodologice referitoare la condiţiile şi criteriile de acordare a locuinţelor de serviciu pentru personalul silvic. În interpretarea şi aplicarea art. 25 teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, sintagma „în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea“ se referă la localitatea în care se află sediul structurii organizatorice din cadrul instituţiei angajatoare nominalizate ca loc de muncă. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2023. Pentru vicepreşedintele delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecător GABRIELA ELENA BOGASIU (încetat delegarea în funcţia de vicepreşedinte), semnează PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE JUDECĂTOR CORINA-ALINA CORBU Magistrat-asistent, Ileana Peligrad -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
