Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Muntoiu Constantin Aurel în Dosarul nr. 2.402/30/2019 al Curţii de Apel Timiş - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 669D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că temeiul constituirii completurilor specializate de judecată este legea, însă decizia constituirii acestora aparţine colegiului de conducere al instanţelor judecătoreşti, respectiv al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 11 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.402/30/2019, Curtea de Apel Timiş - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepţia a fost ridicată de Muntoiu Constantin Aurel într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins acţiunea privind anularea unei decizii emise de Casa Locală de Pensii Lugoj. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. i) din Constituţie, deoarece nu numai că nu asigură reglementarea constituirii completelor de judecată la nivelul fiecărei instanţe, dar deleagă această atribuţie colegiului de conducere, care este abilitat să stabilească în mod unilateral şi arbitrar completele. Prin urmare, potrivit dispoziţiilor legale criticate, se ajunge la situaţia în care, nu numai că modul de compunere a completelor de judecată este reglementat printr-un act administrativ, dar acest act administrativ este emis de însăşi conducerea instanţei. 6. Mai mult, se susţine că normele de compunere a instanţelor ar trebui să se bucure de accesibilitate, previzibilitate şi stabilitate. Or, delegarea atribuţiei de a stabili aceste norme colegiului de conducere, prin emiterea unor hotărâri de stabilire a completelor - acte administrative cu caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având de obicei un grad sporit de modificări succesive în timp. Prin urmare, se susţine că soluţia legislativă prevăzută de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 contravine şi normelor de tehnică legislativă, de vreme ce, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele infralegale cu caracter normativ se emit numai pe baza şi în executarea legii şi trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea. 7. Se mai susţine că desemnarea nominală a judecătorilor ce urmează să formeze un complet este o problemă jurisdicţională ce ţine de însăşi săvârşirea actului de justiţie şi, prin urmare, trebuie realizată printr-o procedură legală menită să asigure independenţa şi imparţialitatea judecătorilor. Or, dreptul la un proces echitabil are la bază exact aceste două caracteristici esenţiale, imparţialitatea şi independenţa instanţei, iar lipsa reglementărilor referitoare la compunerea instanţei şi stabilirea completelor chiar de către conducerea acesteia atrage, în mod cert, o suspiciune sau o îndoială rezonabilă cu privire la posibilitatea ca instanţele să nu fie independente sau imparţiale. Se invocă, în acest sens, cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, potrivit cărora noţiunile de „independenţă şi imparţialitate obiectivă“ sunt strâns legate între ele, astfel încât, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, trebuie analizate împreună. Prin urmare, jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la aplicarea art. 6 din Convenţie - dreptul la un proces echitabil şi garanţiile generale ale unui proces echitabil - arată că independenţa tribunalului nu poate fi separată de imparţialitatea acestuia, iar aceste două condiţii trebuie întrunite cumulativ atunci când se apreciază asupra respectării art. 6 din Convenţie. Neexistând un mecanism procedural care să reglementeze în vreun fel o modalitate şi o procedură de constituire a completelor, judecătorii fiind numiţi în mod unilateral şi arbitrar de conducerea instanţei, temerile privind imparţialitatea obiectivă a instanţei apar total justificate. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, în aprecierea imparţialităţii obiective, aparenţele au un rol deosebit, deoarece într-o societate democratică tribunalele trebuie să inspire deplină încredere justiţiabililor (a se vedea, în acest sens, şi Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragrafele 28-32, Hotărârea din 26 octombrie 1984, pronunţată în Cauza De Cubber împotriva Belgiei, paragrafele 25-30, sau Hotărârea din 24 mai 1989, pronunţată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragrafele 46-52). Or, în măsura în care normele legale nu satisfac exigenţele antereferite, se arată că acestea încalcă principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) din Constituţie şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din aceeaşi Lege fundamentală. Prin urmare, în considerarea celor de mai sus, autorul excepţiei susţine că prevederea legală criticată nu reprezintă o garanţie aferentă imparţialităţii obiective a instanţei, parte a dreptului la un proces echitabil, printre care se regăsesc caracterul aleatoriu atât al distribuirii cauzelor în sistem informatic, cât şi al compunerii completului de judecată instituit prin lege, sistem care nu se aplică desemnării completelor. 8. Se mai arată că repartizarea cauzelor în mod aleatoriu, fiind o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, a fost instituită prin art. 11 şi 53 din Legea nr. 304/2004 cu scopul de a conferi o garanţie în plus independenţei funcţionale a judecătorului şi imparţialităţii actului de justiţie, principala modalitate de repartizare aleatorie fiind cea informatică (a se vedea şi Decizia nr. 5.103 din 1 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal). Cu toate acestea, în privinţa compunerii completelor, regula compunerii aleatorii nu este reglementată, acestea fiind desemnate prin hotărâri ale colegiului de conducere. 9. În fine, autorul excepţiei arată că stabilirea compunerii completelor de către colegiul de conducere, pe calea unor acte administrative, poate da naştere unor presiuni latente asupra membrilor completului, constând în supunerea judecătorilor superiorilor lor judiciari sau, cel puţin, constând într-o ezitare/lipsă de dorinţă a judecătorilor de a-i contrazice pe aceştia (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 22 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Parlov-Tkalčić împotriva Croaţiei, paragraful 91). În acest context, se arată că lipsa reglementării unei compuneri aleatorii a completelor şi determinarea acestora prin hotărâri ale colegiului de conducere, emise în baza art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, apar ca fiind în gravă contradicţie cu principiul imparţialităţii şi independenţei instanţei şi, în consecinţă, cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 10. Curtea de Apel Timiş - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, potrivit cărora: „(1) Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.“ 16. La data de 16 decembrie 2022, Legea nr. 304/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022. Competenţa colegiilor de conducere ale curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi ale judecătoriilor de a stabili modalitatea de desemnare a membrilor completurilor de judecată este stabilită şi în Legea nr. 304/2022, la art. 57 alin. (1). Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Prin urmare, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor legale criticate, care, deşi nu mai sunt în vigoare, îşi produc în continuare efectele juridice în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. 17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (2) privind preeminenţa legii, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 73 alin. (3) lit. l) privind domeniile de reglementare ale legii organice, art. 126 alin. (1) şi (4) privind instanţele judecătoreşti şi art. 148 alin. (2) şi (4) referitoare la prioritatea reglementărilor europene cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitor la dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 25 mai 2021, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare celor invocate în prezenta cauză, cu privire la competenţa colegiilor de conducere ale curţilor de apel, ale tribunalelor, ale tribunalelor specializate şi ale judecătoriilor de a stabili modalitatea de desemnare a membrilor completurilor de judecată. 19. Curtea, prin decizia antereferită (paragrafele 33-37), a observat că se critică însăşi ideea de învestire ex lege a acestora cu competenţa de a stabili compunerea completurilor, ceea ce înseamnă că pot opta pentru o anumită modalitate concretă de desemnare a membrilor completurilor, tocmai pentru că legea nu reglementează dacă aceasta se face aleatoriu sau prin nominalizare. Curtea a apreciat că legiuitorul are opţiunea să stabilească el însuşi organul competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată sau, din contră, să lase acest aspect în sfera actelor administrative normative. Învestirea/desemnarea colegiilor de conducere ex lege cu competenţa de a stabili ele însele compunerea completurilor de judecată nu pune nicio problemă de constituţionalitate. Curtea nu are competenţa să cenzureze opţiunea legiuitorului de a stabili la nivelul curţilor de apel, al tribunalelor sau al judecătoriilor organul competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată, iar la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să lase stabilirea organului competent în sarcina colegiului de conducere. 20. Cu privire la modul concret de desemnare a membrilor completului, Curtea a arătat că ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. În situaţia în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează şi situaţia litigioasă analizată, Curtea a constatat că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relaţiei dintre un act de reglementare primar şi unul secundar. 21. Nu există nicio prevedere constituţională sau vreo exigenţă rezultată din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care să impună ca modul de desemnare a membrilor completurilor să fie stabilit direct prin lege. În lipsa unei prevederi legale exprese, rezultă că legiuitorul a acceptat ca un act de reglementare secundară să realizeze acest lucru, ca act de executare a legii. O asemenea modalitate de legiferare nu echivalează cu conferirea de competenţe legislative unei autorităţi administrative, astfel că textul criticat nu contravine art. 61 şi art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie. 22. Curtea a mai reţinut că dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorţi sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziţii legale restrictive, una dintre aceste două modalităţi, înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza şi în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege. 23. Prin urmare, pentru argumentele de mai sus, Curtea a reţinut că nu se poate susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti, fiind respectate exigenţele art. 21 alin. (3) din Constituţie, astfel cum se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1), şi prin prisma exigenţelor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 24. Totodată, prin Decizia nr. 758 din 9 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 14 ianuarie 2022, paragraful 23, Curtea a reţinut că textul de lege criticat şi în prezenta cauză nu încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Faptul că un organ administrativ a optat pentru o anumită modalitate de desemnare a membrilor completului nu echivalează cu un element de insecuritate juridică, chiar dacă normele de reglementare secundară sunt caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragrafele 67 şi 94, sau Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 47). În măsura în care legea nu stabileşte o anumită conduită sau regulă, organul administrativ poate opta pentru una dintre cele două soluţii normative, ambele fiind constituţionale. 25. Neintervenind elemente noi, de natură să reconsidere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 26. Pentru aceleaşi considerente, în prezenta cauză nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor cuprinse în art. 11, art. 16 alin. (2), art. 20 şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie sau în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Muntoiu Constantin Aurel în Dosarul nr. 2.402/30/2019 al Curţii de Apel Timiş - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timiş - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
