Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 26 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie ridicată de Societatea Bitulpetrolium Serv - S.R.L. din comuna Brazi, judeţul Prahova, în Dosarul nr. 2.231/105/2018/a1 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.697D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 828 din 11 decembrie 2018, chiar şi prin raportare la decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept incidentă în materie. Dispoziţiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă înlătură ipoteza unor neregularităţi derivate din nesemnarea hotărârii de către judecători aflaţi într-o asemenea imposibilitate şi stabilesc în sarcina preşedintelui completului sau - şi dacă acesta se află într-o asemenea situaţie - în sarcina preşedintelui instanţei judecătoreşti obligaţia de a semna hotărârea, cu menţionarea cauzei împiedicării semnării acelei hotărâri. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 18 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.231/105/2018/a1, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 26 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Bitulpetrolium Serv - S.R.L. din comuna Brazi, judeţul Prahova, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că interpretarea dată prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă de către instanţa supremă prin Decizia nr. 26 din 3 iunie 2019 este contrară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 33 din 23 ianuarie 2018, prin care s-a statuat, la paragrafele 177 şi 178, că în situaţia în care nu judecătorul care a participat la dezbateri şi la deliberări este acela care redactează/motivează hotărârea judecătorească garanţiile pe care Constituţia şi legea le consacră pentru protejarea dreptului la un proces echitabil, pentru asigurarea unei justiţii imparţiale, înfăptuite în numele legii, rămân instrumente declarative, lipsite de efectivitate, inutile. Cu alte cuvinte, întreaga reglementare referitoare la independenţa justiţiei, la regulile de procedură penală sau civilă privind soluţionarea cauzelor, la necesitatea săvârşirii unui act de justiţie motivat este lipsită de efecte juridice dacă hotărârea judecătorească prin care „se spune dreptul“ este întocmită de o persoană care nu îndeplineşte calitatea de judecător al cauzei, deci care este străină procedurii jurisdicţionale, actului deliberativ ce a condus la soluţia adoptată şi, implicit, actului de justiţie în sine. 6. Motivarea hotărârii judecătoreşti este un act inerent funcţiei judecătorului cauzei, constituie expresia independenţei sale şi nu poate fi transferată către o terţă persoană. Motivarea nu constituie doar premisa unei bune înţelegeri a hotărârii, ci şi garanţia acceptării sale de către justiţiabil, care se va supune actului de justiţie având încrederea că nu este un act arbitrar. Ea reprezintă un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanţa superioară, a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Or, în condiţiile în care hotărârea judecătorească ar fi redactată/motivată de o altă persoană decât judecătorul cauzei, justiţiabilul ar fi lipsit tocmai de aceste garanţii. 7. Aşadar, autoarea excepţiei consideră că interpretarea instanţei supreme invalidează efectele de ordin constituţional ale unei decizii a Curţii Constituţionale, încălcându-se dispoziţiile din Legea fundamentală cuprinse în art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale, raportate la art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei şi art. 126 alin. (3) privind competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, această interpretare contravine şi prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), astfel cum acestea se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie şi prin prisma art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederilor art. 123 alin. (6) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (4) raportat la art. 147 alin. (4) din Constituţie. 8. În continuare arată că motivarea hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, întrucât numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizată o corectă administrare a justiţiei. 9. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că interpretarea obligatorie dată textelor legale de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 26 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 17 septembrie 2019. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins: „(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;“. 14. Prin Decizia nr. 26 din 3 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit: „Situaţia în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de către judecătorul redactor, în timp ce, pentru ceilalţi membri, este semnată de către preşedintele completului sau de preşedintele instanţei, în condiţiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă.“ 15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 126 alin. (3) privind competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. De asemenea, din motivarea excepţiei rezultă că în susţinerea acesteia sunt invocate şi prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţie referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autoarea acesteia critică art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 26 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Cu privire la acest aspect, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că toate considerentele de principiu referitoare la verificarea constituţionalităţii textelor de lege aplicabile în interpretarea consacrată prin recursurile în interesul legii sunt valabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte verificarea constituţionalităţii textelor în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin hotărârile prealabile pronunţate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (a se vedea Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016, paragraful 25). Astfel, instanţa constituţională a statuat, de principiu, că o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii (respectiv o hotărâre prealabilă pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept) nu poate constitui eo ipso obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece instanţa de contencios constituţional, în acord cu prevederile art. 146 din Legea fundamentală, nu are competenţa de a cenzura constituţionalitatea hotărârilor judecătoreşti, indiferent că sunt pronunţate în dezlegarea unor pricini de drept comun ori în vederea interpretării şi aplicării unitare a legii (Decizia nr. 409 din 4 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 27 noiembrie 2003). Însă interpretarea care se poate aduce normei juridice de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin deciziile în care soluţionează recursuri în interesul legii, precum şi prin hotărârile prealabile pronunţate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să ţină cont de exigenţa de ordin constituţional cuprinsă în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie. 17. În concluzie, din perspectiva raportării la prevederile Constituţiei, Curtea Constituţională este competentă să verifice constituţionalitatea textelor legale aplicabile în interpretările consacrate prin recursurile în interesul legii şi hotărârile prealabile, astfel că art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 26 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, urmează să constituie obiectul controlului de constituţionalitate în prezenta cauză (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011, şi Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011). 18. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate consideră că interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 26 din 3 iunie 2019 contravine considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, fiind astfel încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 147 alin. (4) referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale raportat la cele ale art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei şi ale art. 126 alin. (3) referitoare la competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 19. În ceea ce priveşte această critică de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018 a examinat, în controlul a priori, obiecţia de neconstituţionalitate formulată cu privire la dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Cu acel prilej, Curtea a analizat şi prevederile conţinute în legea criticată referitoare la încadrarea unor persoane, foşti judecători care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, pentru redactarea proiectelor de hotărâri judecătoreşti. În ceea ce priveşte această soluţie legislativă, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, în considerentele de la paragrafele 177 şi 178, invocate şi de autoarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, că motivarea hotărârii este un act inerent funcţiei judecătorului cauzei, constituie expresia independenţei sale şi nu poate fi transferată către o terţă persoană. 20. Spre deosebire de soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională prin Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, care consacra posibilitatea motivării hotărârii judecătoreşti de persoane străine procesului în cadrul căruia a fost pronunţată, dezlegarea chestiunii de drept a instanţei supreme porneşte de la premisa că hotărârea este redactată şi motivată de unul dintre judecătorii care au soluţionat procesul şi este semnată, pentru cei aflaţi în imposibilitatea de a o semna, de persoanele prevăzute în art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în condiţiile reglementate de respectivul articol. 21. În consecinţă, având în vedere că soluţia legislativă criticată în prezenta cauză nu se identifică cu cea analizată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a prevederilor constituţionale ale art. 147 alin. (4). 22. Cu privire la efectele deciziilor sale, Curtea a statuat că toate considerentele din cuprinsul unei decizii sprijină dispozitivul acesteia, iar autoritatea de lucru judecat şi caracterul obligatoriu al soluţiei se răsfrâng asupra tuturor considerentelor deciziei. Prin sintagma „considerente pe care dispozitivul deciziei Curţii se sprijină“ se înţelege ansamblul unitar de argumente, care, prezentate într-o succesiune logică, realizează raţionamentul juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată de Curte. Această structură este una unitară, coerentă, întregul ansamblu argumentativ constituind fundamentul concluziei finale, astfel încât nu poate fi acceptată teza potrivit căreia în conţinutul unei decizii a Curţii ar putea exista considerente independente de raţionamentul juridic care converge la soluţia pronunţată şi implicit care nu ar împrumuta caracterul obligatoriu al dispozitivului actului jurisdicţional (a se vedea Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 52). Prin urmare, întrucât toate considerentele din cuprinsul unei decizii sprijină dispozitivul acesteia, autoritatea de lucru judecat şi caracterul obligatoriu al soluţiei se răsfrâng asupra tuturor considerentelor deciziei. 23. Astfel, soluţia legislativă declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 33 din 23 ianuarie 2018 era cuprinsă într-o lege adoptată de Parlament, dar nepromulgată. Or, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituţie, efectele erga omnes vizează subiectele de drept implicate în procedura de legiferare şi de promulgare a legii. Întrucât soluţia legislativă criticată în prezenta cauză, rezultată în urma dezlegării de drept date de instanţa supremă, nu păstrează conţinutul normativ al celei constatate ca fiind neconstituţională, nu pot fi reţinute aplicabilitatea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 33 din 23 ianuarie 2018 şi nici nesocotirea principiului separaţiei şi echilibrului prin depăşirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a atribuţiilor sale constituţionale în sensul arogării atribuţiilor autorităţii legiuitoare cu consecinţa nesocotirii efectelor general obligatorii ale deciziei instanţei constituţionale şi a supremaţiei Constituţiei. 24. În continuare, referitor la pretinsa nesocotire a prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), astfel cum acestea se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie şi prin prisma art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea observă că autoarea excepţiei îşi argumentează susţinerea raportat tot la motivarea hotărârilor judecătoreşti, care, în opinia sa, constituie o condiţie a procesului echitabil, întrucât numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizată o corectă administrare a justiţiei. 25. Curtea reţine că dreptul la un proces echitabil implică stabilirea, pe tot parcursul procesului, a unui ansamblu de reguli de procedură destinate realizării unui echilibru între părţile din proces şi aplicarea unei organizări a administrării justiţiei de natură să garanteze independenţa şi imparţialitatea judecătorului. 26. În aceste condiţii, Curtea observă că art. 426 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă impune ca redactarea hotărârii să se realizeze de către judecătorul care a soluţionat procesul, deci de cel care a luat parte la dezbateri şi la deliberare, iar nu de către cel care semnează pentru cel împiedicat să semneze, în condiţiile alin. (4) teza întâi a aceluiaşi articol. 27. Potrivit acestei din urmă dispoziţii legale, dacă unul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, ea va fi semnată în locul său de preşedintele completului, iar, dacă şi acesta ori judecătorul unic se află într-o astfel de situaţie, hotărârea se va semna de către preşedintele instanţei. 28. Din coroborarea textelor legale se desprinde concluzia că semnarea hotărârii nu are numai rolul de însuşire a acesteia, ci şi de garantare a autorităţii sale. Prin urmare, semnarea hotărârii în condiţiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă - în ipoteza în care după pronunţare şi după semnarea minutei unul dintre judecători este în imposibilitatea de a semna - are rolul de a autentifica faptul că actul jurisdicţional este un act al puterii judecătoreşti, cu regimul juridic aferent. 29. În atare situaţie, art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 26 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia situaţia în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de către judecătorul redactor, în timp ce, pentru ceilalţi membri, este semnată de către preşedintele completului sau de preşedintele instanţei, în condiţiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, nu contravine dreptului la un proces echitabil. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Bitulpetrolium Serv - S.R.L. din comuna Brazi, judeţul Prahova, în Dosarul nr. 2.231/105/2018/a1 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 26 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 septembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
