Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, excepţie ridicată de Constantin Necula în Dosarul nr. 14.728/271/2016 al Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 421D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 9 iunie 2020, cu reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 11 iunie 2020, apoi, în temeiul art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, pentru data de 18 iunie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 9 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 14.728/271/2016, Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Constantin Necula într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe pronunţate de Judecătoria Oradea prin care s-a respins plângerea formulată împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de Legea nr. 12/1990. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece măsura confiscării bunurilor este disproporţionată şi contrară art. 44 alin. (1) din Constituţie, întrucât bunurile au fost dobândite legal. Se mai arată că nu se poate anticipa printr-un text de lege intenţia unei persoane de a comercializa un bun în momentul introducerii acestuia pe teritoriul României, ci numai printr-o interpretare unilaterală a organelor fiscale se poate da acest sens normelor legale. Precizează că legea a fost adoptată în contextul condiţiilor existente în anul 1990, pentru a fi stopată introducerea în ţară a unor bunuri şi mărfuri de consum imediat în cantităţi foarte mari. Având în vedere situaţia din speţa în discuţie, în ceea ce priveşte impozitarea operaţiunilor privind introducerea unui număr de autoturisme pe teritoriul României, se menţionează că există proiecte legislative care să reglementeze aceste aspecte şi să fie eliminat vidul legislativ existent. 5. Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 6. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, care au următorul cuprins: „Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum şi sumele de bani şi bunurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă.“ Dispoziţiile art. 1 la care fac trimitere prevederile criticate şi care au constituit temei în stabilirea şi sancţionarea contravenţiei reţinute în sarcina autorului (astfel cum reiese din actele dosarului cauzei) au următorul cuprins [art. 1 lit. a)]: „(1) Următoarele fapte reprezintă activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni: a) efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege;“. 11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că soluţia legislativă criticată a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 269 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018, Decizia nr. 128 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din data de 25 mai 2017, sau Decizia nr. 433 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 25 mai 2010, prin care instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 13. Cu privire la aspectele legate de faptul că Legea nr. 12/1990, act normativ preconstituţional, a fost adoptată în contextul condiţiilor sociale, economice şi financiare existente la acel moment, având în vedere modificările legislative efectuate cu privire la normele privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, Curtea observă că întregul act normativ a fost receptat în noua ordine constituţională instaurată ca urmare a intrării în vigoare a Constituţiei din 1991, o atare concluzie fiind justificată de activitatea legislativă ce a privit Legea nr. 12/1990 după data de 8 decembrie 1991, respectiv intervenţiile legislative aduse prin numeroase acte normative modificatoare şi republicările acesteia, precum şi din aplicarea continuă a actului normativ de către autorităţile publice. 14. În ceea ce priveşte art. 3 din Legea nr. 12/1990, în vigoare, criticat în prezenta cauză, soluţia legislativă pe care o cuprinde a produs efecte încă din 8 august 1990, legea prevăzând, în mod similar, în toate formele sale, că bunurile care fac obiectul contravenţiilor, mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea contravenţiilor, dacă sunt ale contravenientului sau ale agentului economic, ca şi sumele de bani şi lucrurile dobândite, în mod vădit, prin săvârşirea contravenţiei, aşadar bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum şi sumele de bani şi bunurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă. 15. Prin deciziile mai sus menţionate, Curtea a constatat că măsura confiscării mărfurilor şi produselor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea activităţilor comerciale ilicite prevăzute de art. 1 din Legea nr. 12/1990, precum şi a sumelor de bani şi a lucrurilor dobândite prin săvârşirea respectivelor contravenţii reprezintă o privare de proprietate impusă de necesitatea protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. O atare atingere adusă dreptului de proprietate este permisă expres de dispoziţiile art. 44 alin. (9) din Constituţie, potrivit cărora: „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii“. 16. Soluţia legislativă criticată nu instituie o prezumţie de dobândire ilicită a bunurilor, deoarece presupune existenţa dovedirii caracterului ilicit al dobândirii, iar măsura confiscării beneficiilor şi încasărilor rezultate din vânzarea unor asemenea mărfuri apare ca o măsură accesorie aplicată în contextul dobândirii ilegale şi se impune tocmai pentru că acestea au servit la săvârşirea contravenţiei. 17. Aplicarea şi executarea unor sancţiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancţionat, nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private, întrucât sunt consecinţa unor încălcări ale legii (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 450 din 15 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 5 octombrie 2005, sau Decizia nr. 472 din 4 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 17 ianuarie 2005). 18. Prin urmare, faţă de cele prezentate, Curtea nu poate reţine pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, în raport cu criticile formulate, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 12/1990 urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 19. Cu privire la interpretarea dată normelor legale de către organele fiscale, Curtea observă că, potrivit art. 4 din Legea nr. 12/1990, contravenţiilor prevăzute la art. 1 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, în măsura în care destinatarii normelor consideră că organele abilitate, respectiv agenţii constatatori au dat un alt sens prevederilor legale sau au consemnat în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii aspecte neconforme realităţii, persoanele nemulţumite se pot adresa instanţelor de judecată. 20. Astfel, în virtutea prevederilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, autorului contravenţiei i se asigură, fără nicio îngrădire, dreptul de a se adresa justiţiei, cerând anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, având în vedere că art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prevede faptul că instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia sau prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. 21. De altfel, în ceea ce priveşte raportul cetăţenilor cu agenţii constatatori ai contravenţiilor, atât Curtea Constituţională, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 23 octombrie 1995, 2 septembrie 1998, 16 noiembrie 2004, 18 iulie 2006 şi 27 septembrie 2011, pronunţate în cauzele Gradinger împotriva Austriei, paragraful 42, Kadubec împotriva Slovaciei, paragraful 57, Lauko împotriva Slovaciei, paragraful 64, Canady împotriva Slovaciei, paragraful 31, Stefanec împotriva Republicii Cehe, paragraful 26, Menarini Diagnostics S.R.L. împotriva Italiei, paragraful 58, au reţinut că încredinţarea către autorităţile administrative a sarcinii de a constata şi de a sancţiona contravenţiile nu este incompatibilă cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi trebuie subliniat că este obligatoriu ca partea sancţionată să poată sesiza un tribunal pentru a se pronunţa asupra deciziei care a fost luată împotriva sa, tribunal care să ofere garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie. 22. Or, o asemenea obligaţie este respectată prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, care cuprinde capitolul IV: Căile de atac. Astfel, potrivit art. 31, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Controlul aplicării şi executării sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare este de competenţa exclusivă a instanţei prevăzute de lege [art. 32 alin. (2)]. 23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Necula în Dosarul nr. 14.728/271/2016 al Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
