Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea sesizării având ca obiect Hotărârea Senatului nr. 4 din 11 februarie 2019 privind încuviinţarea desfăşurării unei anchete parlamentare de către o comisie permanentă, formulată de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Senat, prin liderul de grup. 2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie şi al art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.729 din 10 mai 2019 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.277 L/2/2019. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate au fost invocate o serie de critici, redate, în esenţă, în cele ce urmează. (1) Susţinerile privind încălcarea art. 1 alin. (5), art. 64 alin. (4), art. 117 alin. (3) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie 4. Se arată că, prin Hotărârea Senatului nr. 4/2019, plenul Senatului a dispus realizarea unei anchete parlamentare de către Comisia economică, industrii şi servicii privind investigaţia efectuată de Consiliul Concurenţei, deschisă prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 420/2008 şi având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 81 alin. (1^1) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene de către întreprinderile active pe piaţa serviciilor bancare şi interbancare din România. 5. Potrivit art. 3 din Legea concurenţei nr. 21/1996, Consiliul Concurenţei este autoritate administrativă autonomă, învestită în acest scop, în condiţiile, modalităţile şi limitele stabilite prin dispoziţiile acestei legi. Art. 30 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 21/1996 prevede obligaţia întocmirii anuale a unui raport, care se adoptă de plenul Consiliului Concurenţei şi se dă publicităţii. De asemenea, art. 28 lit. b) din Legea nr. 21/1996 prevede că, la cererea comisiilor parlamentare, a senatorilor şi deputaţilor, Consiliul Concurenţei va comunica punctul său de vedere asupra oricărui aspect în domeniul politicii concurenţiale. Numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenţei se realizează de către Preşedintele României, la propunerea Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei, cu avizul Guvernului şi după audierea candidaţilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului. 6. În privinţa competenţelor comisiilor permanente ale Senatului, potrivit art. 69 lit. c) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat, comisiile permanente, în domeniul lor de activitate, au atribuţia de a efectua anchete parlamentare şi de a prezenta rapoarte Biroului permanent. Conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. i) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei economice, industrii şi servicii a Senatului României, respectiva Comisie are atribuţia de a pregăti activitatea de legiferare şi de a realiza funcţia de control parlamentar asupra activităţii Guvernului în implementarea politicilor privind concurenţa şi ajutoarele de stat. 7. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a statuat asupra scopului şi obiectului anchetei parlamentare, şi anume de a verifica fapte sau împrejurări, iar nu persoane (Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017), respectiv asupra rolului limitat la verificarea necesară clarificării anumitor cauze sau împrejurări în care s-au produs evenimente ori au avut loc acţiuni cu efecte negative (Decizia nr. 720 din 15 noiembrie 2017). Curtea a mai reţinut şi că atribuţia corespunzătoare funcţiei de control se realizează prin intermediul comisiilor permanente sau de anchetă, fără a distinge între cele două categorii de comisii (Decizia nr. 206 din 3 aprilie 2018). 8. Realizând o comparaţie între sfera de competenţă a comisiei permanente de control şi, respectiv, a comisiei de anchetă, cu referire la aceeaşi jurisprudenţă a Curţii Constituţionale, se conchide că acolo unde legea prevede expres controlul parlamentar asupra unei autorităţi publice, acesta se va realiza în formele prevăzute de lege, prin intermediul comisiilor permanente de control al activităţii autorităţilor publice, respectiv prin intermediul rapoartelor de activitate. Aşadar, cu privire la această formă de control parlamentar, legea infraconstituţională poate dispune fie controlul parlamentar realizat de către o comisie permanentă de control al activităţii autorităţii publice, reglementată concret de lege (de exemplu, în cazul controlului activităţii SRI, SIE, SPP), fie controlul parlamentar realizat prin analiza raportului de activitate (de exemplu în cazul controlului activităţii AEP, Avocatului Poporului, BNR şi a tuturor autorităţilor unde legea prevede obligativitatea prezentării unui raport de activitate Parlamentului). În al doilea caz, cel corespunzător unui control parlamentar prin intermediul unei comisii de anchetă, rolul acesteia este limitat în sensul anterior menţionat. 9. Analizând sistematic dispoziţiile constituţionale, legale şi regulamentare enunţate, se reţine că Legea nr. 21/1996 nu a stabilit cu privire la activitatea Consiliului Concurenţei un control parlamentar nici prin intermediul comisiilor permanente de control al activităţii autorităţilor publice, reglementate concret de lege, nici prin intermediul rapoartelor de activitate pe care Consiliul Concurenţei le dă publicităţii anual. Astfel, Consiliul Concurenţei nu transmite raportul anual privind activitatea sa Parlamentului, vreuneia dintre Camere, sau vreunei comisii permanente a uneia dintre cele două Camere. Prevederea din Legea nr. 21/1996 conform căreia, la cererea comisiilor parlamentare, a senatorilor şi a deputaţilor, Consiliul Concurenţei va comunica punctul său de vedere asupra oricărui aspect în domeniul politicii concurenţiale concretizează controlul parlamentar prin informarea forului legislativ conform art. 111 alin. (1) din Constituţie. Totuşi, în ceea ce priveşte art. 15 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 cu privire la procedura de numire a membrilor Plenului Consiliului Concurenţei, această procedură care implică şi comisiile de specialitate ale Parlamentului nu presupune intrinsec şi o atribuţie de control asupra activităţii Consiliului Concurenţei, ci participarea comisiilor de specialitate ale Parlamentului la o procedură administrativă de numire în funcţie. Faptul că anumite comisii de specialitate ale Parlamentului au atribuţii de audiere a candidaţilor în procedura de numire a membrilor Plenului Consiliului Concurenţei nu înseamnă că, în absenţa unor dispoziţii legale exprese, aceleaşi comisii de specialitate dobândesc şi atribuţia de a verifica activitatea derulată de persoanele la a căror numire au participat. 10. În opinia autorilor sesizării, art. 111 alin. (1) din Constituţie prevede o modalitate specifică de control parlamentar asupra executivului (inclusiv asupra autorităţilor administrative autonome), şi anume controlul prin prezentarea de informaţii şi documente celor două Camere şi comisiilor parlamentare. În schimb, art. 64 alin. (4) din Constituţie se referă la o altă modalitate specifică de control parlamentar, şi anume la controlul parlamentar prin ancheta parlamentară, care se poate realiza prin comisiile permanente sau comisii de anchetă. Se susţine că nu se poate accepta ca Senatul sau Camera Deputaţilor să stabilească prin hotărâre atribuţii de anchetă parlamentară pentru anumite comisii permanente în afara competenţelor legale şi regulamentare ale acestor comisii. Aceasta este raţiunea pentru care art. 78 alin. (1) din Regulamentul Senatului stabileşte expres că „orice comisie permanentă poate iniţia o anchetă parlamentară, în limitele competenţelor sale materiale, cu aprobarea Senatului“. Se conchide în sensul că în condiţiile în care o comisie parlamentară permanentă nu are competenţe într-o anumită materie, cu atât mai mult nu poate primi prin hotărârea unei Camere a Parlamentului competenţe de anchetă în materia respectivă. Eventual, în acest caz se poate institui o comisie de anchetă. 11. Subsecvent, analizând atribuţiile Comisiei economice, industrii şi servicii din cadrul Senatului în materia concurenţei şi ajutoarelor de stat, se observă că acestea se referă în mod expres la pregătirea activităţii de legiferare şi de realizare a funcţiei de control parlamentar asupra activităţii Guvernului în implementarea politicilor privind concurenţa şi ajutoarele de stat. Or, în cazul de faţă, Comisiei respective i s-a acordat misiunea de a desfăşura o anchetă parlamentară cu privire la activităţi specifice Consiliului Concurenţei şi preşedintelui Consiliului Concurenţei, în condiţiile în care Consiliul Concurenţei este o autoritate distinctă de Guvernul României, cu atribuţii specifice în materia concurenţei şi distincte de cele pe care le exercită Guvernul României. Ca urmare, desfăşurarea unei anchete parlamentare cu privire la activităţi specifice Consiliului Concurenţei, prin intermediul Comisiei economice, de industrii şi servicii din Senatul României, contravine dispoziţiilor constituţionale invocate. (2) Susţinerile privind încălcarea art. 1 alin. (4), art. 116 alin. (2), art. 148 alin. (2) şi art. 64 alin. (4) din Constituţie 12. Caracterizând Consiliul Concurenţei cu referire la Legea concurenţei nr. 21/1996 şi la Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003, se arată că, de la momentul aderării, autorităţile naţionale de concurenţă şi Comisia formează împreună o reţea de autorităţi publice care aplică în strânsă cooperare normele Uniunii în materie de concurenţă. În acest sens, din momentul aderării, Consiliul Concurenţei a obţinut statutul de membru cu drepturi depline al Reţelei Europene a Concurenţei, în calitate de autoritate naţională în domeniul concurenţei, care aplică dispoziţiile art. 101 şi art. 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, potrivit prevederilor Regulamentului CE nr. 1/2003, în cazurile în care actele sau faptele întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi pot afecta comerţul între statele membre ale Uniunii Europene. 13. Reglementările europene (de exemplu Directiva nr. 1/2019) instituie norme prin intermediul cărora se asigură faptul că autorităţile naţionale de concurenţă dispun de garanţiile de independenţă necesare pentru aplicarea în mod eficace a art. 101 şi art. 102 TFUE. Pentru asigurarea acestor garanţii, în majoritatea statelor europene, autorităţile de concurenţă sunt autonome şi independente din punct de vedere decizional, având libertatea deplină de a acţiona, fără influenţe externe din partea întreprinderilor investigate sau a politicului. 14. Legea concurenţei nr. 21/1996 prevede ca unică procedură pentru verificarea legalităţii pe fond a deciziilor adoptate de formaţiunea deliberativă din cadrul Consiliului Concurenţei procedura jurisdicţională, în faţa instanţei de contencios administrativ. De asemenea, ordinele emise de Consiliul Concurenţei reprezintă acte administrative supuse controlului jurisdicţional în condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Or, hotărârea criticată face referire la Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 260/2013, de închidere a investigaţiei efectuate de Consiliul Concurenţei. Acest act administrativ a fost publicat pe site-ul autorităţii, iar părţile au fost informate cu privire la închiderea investigaţiei pentru ca persoanele interesate să îşi poată exercita dreptul de a ataca actul administrativ la instanţa competentă. Până la data sesizării, acest ordin nu a fost atacat la instanţă, rămânând definitiv. 15. Din modul general de formulare a obiectivelor anchetei dispuse prin Hotărârea Senatului nr. 4/2019, rezultă că aceasta poate viza inclusiv o analiză de fond a cazului şi a modului în care cazul a fost soluţionat, fiind incidente dispoziţiile art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (3), art. 15 alin. (7), art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, în raport cu care Consiliul Concurenţei este o autoritate administrativă autonomă, care se bucură de independenţă funcţională şi decizională în realizarea propriilor atribuţii, fără a fi subordonată ierarhic niciunei autorităţi. Având în vedere obiectivele comisiei de anchetă, prevăzute la art. 2, se consideră că hotărârea criticată instituie un control parlamentar asupra unei autorităţi administrative autonome de natură să afecteze independenţa funcţională şi decizională a acesteia, încălcând astfel limitele controlului parlamentar prin comisii de anchetă şi, de asemenea, dispoziţiile art. 116 alin. (2) din Constituţie referitoare la autorităţile administrative autonome, creându-se premisele nesocotirii normelor europene în domeniu, cu consecinţa încălcării art. 148 alin. (2) din Constituţie. Totodată, prin obiectivele stabilite, activitatea Comisiei reprezintă şi o subrogare în atribuţiile instanţelor de judecată, care, potrivit legii, sunt singurele competente să realizeze un astfel de control de legalitate. 16. Cu referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.231 din 29 septembrie 2009, nr. 428 din 21 iunie 2017 şi nr. 430 din 21 iunie 2017, se arată că aceste comisii de anchetă nu au abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, ci sunt expresia controlului parlamentar. De asemenea, nu au competenţa de a da un verdict, ci aceea de a întocmi un raport cu privire la situaţia de fapt anchetată, prin care se vor indica concluziile la care au ajuns pe baza actelor şi a documentelor pe care le-au consultat şi a audierilor efectuate. 17. Se mai susţine şi că ancheta dispusă a se desfăşura potrivit Hotărârii Senatului nr. 4/2019 contravine domeniului specific de activitate prevăzut de art. 3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei economice, industrii şi servicii, întrucât funcţia de control parlamentar a Comisiei se realizează asupra activităţii Guvernului cu privire la implementarea politicii de concurenţă şi a ajutoarelor de stat, iar nu asupra activităţii autorităţii autonome în domeniul concurenţei, respectiv a Consiliului Concurenţei. 18. În concluzie, se solicită Curţii Constituţionale să admită sesizarea şi să constate că Hotărârea Senatului nr. 4/2019 nu respectă rolul constituţional al comisiilor de anchetă, prevăzut de art. 64 alin. (4) din Constituţie, aşa cum a fost stabilit şi dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, contravenind şi prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie referitoare la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. 19. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedintelui Senatului, pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului. 20. Punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului a fost transmis cu Adresa nr. 3.285 din 5 iunie 2019, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.536 din 5 iunie 2019, prin care apreciază că Hotărârea Senatului nr. 4/2019 corespunde dispoziţiilor constituţionale şi regulamentare şi se solicită Curţii Constituţionale respingerea sesizării formulate de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Senat. 21. Se arată că principala problemă legată de critica formulată în sesizarea adresată Curţii se referă la competenţa comisiilor de specialitate din cele două Camere (Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor şi, respectiv, Comisia economică, industrii şi servicii din Senat) de a efectua anchete parlamentare care să aibă ca obiect activitatea generală a Consiliului Concurenţei sau aspecte particulare ale activităţii acestei autorităţi publice cu statut de autoritate autonomă. Sub acest aspect, se apreciază că autonomia nu înseamnă lipsa unui control parlamentar asupra acestora. Calitatea Parlamentului de organism suprem reprezentativ, consacrată de art. 61 alin. (1) din Constituţie, conferă acestuia, precum şi, separat, Camerelor sale dreptul să dispună oricând efectuarea unui control parlamentar specializat, cu respectarea cadrului constituţional, regulamentar asupra unei astfel de autorităţi publice. Cadrul constituţional al acestui control este prevăzut de art. 111 alin. (1). La rândul său, Legea concurenţei nr. 21/1996 prevede la art. 28 lit. b) că, la cererea comisiilor parlamentare, a senatorilor şi a deputaţilor, Consiliul Concurenţei va transmite punctul său de vedere asupra oricărui aspect din domeniul politicii concurenţiale. 22. Se arată, în continuare, că art. 78 alin. (1) din Regulamentul Senatului prevede că orice comisie permanentă poate iniţia o anchetă parlamentară, în limitele competenţei sale materiale, cu aprobarea Senatului. Aceste dispoziţii folosesc termenul generic de anchetă parlamentară, fără nicio altă menţiune, de unde rezultă concluzia că Parlamentul stabileşte prin hotărârea de încuviinţare a anchetei obiectivele acesteia. Singura condiţie legată de competenţa Comisiei permanente de efectuare a controlului parlamentar prin intermediul unei anchete (încuviinţate de Senat) este specializarea acesteia. Cum Regulamentul Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat stabileşte competenţa acesteia în domeniul politicilor privind concurenţa, rezultă că aceasta nu şi-a depăşit cu nimic competenţa materială prin solicitarea efectuării unei anchete parlamentare având un obiectiv precis indicat în Hotărârea Senatului nr. 4/2019. Nimic nu împiedică iniţierea procedurii parlamentare prevăzute la art. 81 din Regulamentul Senatului în vederea înfiinţării unei comisii parlamentare speciale care să efectueze o anchetă cu aceleaşi obiective stabilite în Hotărârea Senatului nr. 4/2019. 23. Se apreciază că este irelevantă invocarea de către autorii obiecţiei de neconstituţionalitate a considerentelor cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 720 din 15 noiembrie 2017, întrucât considerentele Curţii acolo reţinute se referă la competenţa Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului Român de Informaţii, comisia respectivă având vocaţia de a controla autoritatea publică respectivă oricând. Controlul exercitat de Comisia economică, industrii şi servicii, potrivit hotărârii parlamentare criticate, este un control special şi temporar asupra activităţii Consiliului Concurenţei, acţionând, prin urmare, la fel cu o comisie parlamentară specială de anchetă. 24. Se apreciază că este lipsită de relevanţă şi precizarea din sesizarea trimisă instanţei de contencios constituţional, potrivit căreia, dacă Legea nr. 21/1996 nu prevede expres un control parlamentar asupra Consiliului Concurenţei prin intermediul unei comisii permanente de specialitate sau un control parlamentar prin analiza raportului de activitate dat publicităţii de această autoritate, exercitarea acestui control ar contraveni dispoziţiilor Constituţiei. Cu alte cuvinte, Consiliul Concurenţei s-ar situa în afara competenţei de control parlamentar conferite Parlamentului. 25. Se mai precizează că în cauză este vorba despre un control fără caracter jurisdicţional, eminamente un control de natură parlamentară, motiv pentru care nu se poate reţine pretinsa subrogare în atribuţiile instanţei de judecată. 26. Cu Adresa nr. 7.788 din 7 iunie 2019, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.663 din 10 iunie 2019, Consiliul Concurenţei a transmis Curţii Constituţionale o serie de documente („adresa domnului Johannes Laitenberger, director general, Comisia Europeană-DG Comp, datată 2 aprilie 2019, cu privire la ancheta parlamentară“, „adresa domnului Johannes Laitenberger, director general, Comisia Europeană - DG Comp, datată 28 februarie 2019, cu privire la durata investigaţiilor“, „adresa doamnei Margrethe Vestager, comisar pentru concurenţă, referitoare la statutul de independenţă, prevăzut de Directiva ECN Plus- scrisoare datată 21 decembrie 2017“), pe care le apreciază „ca fiind semnificative pentru a demonstra necesitatea păstrării independenţei decizionale a Consiliului Concurenţei, în ceea ce priveşte fondul analizelor sale, în calitate de autoritate naţională de concurenţă ce are misiunea principală de a urmări, respectiv preveni încălcările privind practicile anticoncurenţiale şi concentrările economice, în scopul asigurării unui mediu concurenţial normal şi a stimulării concurenţei“. CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile hotărârii Senatului criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate. 28. Astfel, cât priveşte admisibilitatea sesizării, prin raportare la dispoziţiile art. 146 lit. l) din Constituţie şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori“, Curtea constată că actul juridic supus controlului este o hotărâre a Senatului, aşadar un act care poate face obiect al controlului de constituţionalitate în temeiul dispoziţiilor constituţionale şi legale citate. De asemenea, sesizarea a fost formulată de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Senat, prin liderul de grup, astfel că şi sub aspectul titularului dreptului de sesizare sunt întrunite condiţiile de admisibilitate stabilite de normele de referinţă. 29. În continuare, cu referire la condiţiile de admisibilitate a sesizării deduse pe cale de interpretare în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se constată că, în sensul acestei jurisprudenţe, pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea competenţei mai sus menţionate, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea deciziile nr. 53 şi nr. 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012). De asemenea, Curtea Constituţională a mai stabilit că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate, norma de referinţă trebuie să fie de rang constituţional, pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicţie între hotărârile menţionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin dispoziţiile Constituţiei, pe de altă parte. Aşadar, criticile trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate, dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă (Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012 şi Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014). În prezenta cauză, câtă vreme criticile formulate sunt întemeiate pe dispoziţii cuprinse în Legea fundamentală, respectiv art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 64 alin. (4), art. 116 alin. (2), art. 117 alin. (3), art. 147 alin. (4) şi art. 148 alin. (2), sesizarea având ca obiect Hotărârea Senatului nr. 4/2019 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate. 30. Obiectul sesizării Curţii Constituţionale îl constituie Hotărârea Senatului României nr. 4 din 11 februarie 2019 privind încuviinţarea desfăşurării unei anchete parlamentare de către o comisie permanentă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 13 februarie 2019, având următorul cuprins: "ART. 1 Se încuviinţează desfăşurarea unei anchete parlamentare de către Comisia economică, industrii şi servicii privind investigaţia efectuată de Consiliul Concurenţei, deschisă prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 420/2008 şi având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 81 alin. (1)^1 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene de către întreprinderile active pe piaţa serviciilor bancare şi interbancare din România. ART. 2 Ancheta parlamentară prevăzută la art. 1 are drept scop şi obiective analizarea şi clarificarea aspectelor cuprinse în raportul privind investigaţia realizată de Consiliul Concurenţei, a elementelor care au stat la baza întocmirii acestuia, precum şi a modului în care a fost dispusă închiderea investigaţiei prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 260/2013. ART. 3 Concluziile anchetei parlamentare realizate de Comisia economică, industrii şi servicii vor fi cuprinse într-un raport ce va fi prezentat Biroului permanent în termen de 60 de zile." 31. Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea sesizării sunt cuprinse în art. 1 alin. (4) şi alin. (5), care consacră principiul separaţiei puterilor în stat, supremaţia Constituţiei şi principiul legalităţii, în art. 64 alin. (4), potrivit căruia „Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă şi alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune“, în art. 116 alin. (2), potrivit căruia „Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome.“, în art. 117 alin. (3), potrivit căruia „Autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică“, în art. 147 alin. (4) care consacră caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale şi în art. 148 alin. (2) referitor la prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi ale celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. 32. Examinarea criticilor de neconstituţionalitate va urma structurarea lor în motivarea sesizării. (1) Susţinerile privind încălcarea art. 1 alin. (5), art. 64 alin. (4), art. 117 alin. (3) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie 33. Autorii sesizării afirmă, în esenţă, că desfăşurarea unei anchete parlamentare cu privire la activităţi specifice Consiliului Concurenţei, prin intermediul Comisiei economice, industrii şi servicii din Senatul României, contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, în sensul lipsei de competenţă a unei astfel de comisii de a desfăşura ancheta în cauză. Se subliniază că „nu se poate accepta ca Senatul sau Camera Deputaţilor să stabilească prin hotărâre atribuţii de anchetă parlamentară pentru anumite comisii permanente în afara competenţelor legale şi regulamentare ale acestor comisii“. 34. Examinând aceste critici, Curtea reţine mai întâi că, referitor la locul şi rolul comisiilor parlamentare, Curtea Constituţională are o jurisprudenţă constantă în care statuează că acestea sunt organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului a căror activitate are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei (a se vedea Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994, sau Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014). Comisiile se constituie dintr-un număr restrâns de deputaţi sau senatori, specializaţi pe un anumit domeniu, cu o componenţă şi o structură care respectă configuraţia politică a fiecărei Camere. Dezbaterile specializate care au loc în cadrul şedinţelor comisiilor se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize care au rolul de a pregăti şi facilita desfăşurarea lucrărilor Camerelor, respectiv a dezbaterilor care vor avea loc în plenul acestora. Necesitatea creării acestor organe de lucru a fost impusă de asigurarea eficienţei activităţii unui corp deliberativ numeros. Din această perspectivă, rolul comisiilor în activitatea parlamentară este unul foarte important, ele asigurând pregătirea deciziilor plenului în scopul exercitării prerogativelor ce decurg din dreptul de informare, dreptul de control sau dreptul de anchetă al Parlamentului (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012). Dispoziţiile constituţionale nu fac decât să exprime acest rol subordonat, pregătitor, al activităţii comisiilor, diferenţiat conform tipologiei lor, cuprinsă, de altfel, în prevederile art. 64 alin. (4) din Constituţie: „Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.“ Organizarea şi funcţionarea comisiilor parlamentare sunt amănunţit reglementate prin regulamentul fiecărei Camere. 35. Cât priveşte funcţia de control a Parlamentului, în discuţie în prezenta cauză, Curtea, determinând raţiunea normativă a anchetei parlamentare şi recunoscând plenitudinea funcţiei menţionate, a stabilit în jurisprudenţa sa că, pentru ca un control parlamentar să fie autentic, el trebuie să fie deplin, adică Parlamentul ţării trebuie să dispună de posibilitatea de a lua orice măsuri pentru a da consistenţă acestei plenitudini (Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994), plenitudine care, însă, trebuie exercitată cu respectarea competenţelor strict determinate de Constituţie. Ca urmare, Parlamentul este îndreptăţit să utilizeze toate instrumentele juridice pe care Constituţia, legea şi propriile regulamente de organizare şi funcţionare i le pun la dispoziţie, comisiile parlamentare, deşi consacrate constituţional, având doar un rol auxiliar în formarea deciziei finale a forului legislativ (a se vedea Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 64). 36. Curtea a reţinut, totodată, că atribuţia corespunzătoare acestei funcţii este cea realizată prin intermediul comisiilor permanente sau de anchetă. Fiind reglementate la nivel constituţional, nici legea şi nici regulamentul parlamentar nu pot ignora această realitate constituţională. Prin urmare, aceste acte normative trebuie să le reglementeze în mod expres şi să instituie proceduri, instrumente şi mijloace suficiente, care să dea substanţă prevederii constituţionale (a se vedea Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 9 august 2017, paragraful 27, şi Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 61). 37. Faţă de dispoziţiile constituţionale menţionate şi de jurisprudenţa dezvoltată în interpretarea şi aplicarea lor, rezultă că, de principiu, Senatul poate încredinţa desfăşurarea unei anchete parlamentare deopotrivă unei comisii permanente sau unei comisii de anchetă, sens în care sunt, de altfel, prevederile Regulamentului Senatului cuprinse în art. 45, care stabilesc, cu referire la comisii, că acestea sunt „structuri interne de lucru ale Senatului, constituite pentru pregătirea activităţii de legiferare, precum şi pentru realizarea funcţiei de control parlamentar“, iar în art. 46 alin. (1), că „Senatul îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă, comisii speciale, inclusiv comisii paritare de mediere sau comisii comune cu Camera Deputaţilor“. Referitor la comisiile permanente, acelaşi regulament stabileşte în art. 69 faptul că „în domeniul lor de activitate (...) au următoarele atribuţii: a) examinează proiecte şi propuneri legislative, în vederea elaborării rapoartelor sau avizelor; b) solicită rapoarte, informaţii sau documente de la autorităţile publice; c) efectuează anchete parlamentare şi prezintă rapoarte Biroului permanent; d) dezbat şi hotărăsc asupra altor probleme transmise de Biroul permanent; e) îndeplinesc alte atribuţii prevăzute în regulamentul propriu sau hotărâte de Senat“. 38. Astfel fiind, nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a prevederilor art. 64 alin. (4) cu raportare la art. 147 alin. (4) din Constituţie, motivată în sensul lipsei de competenţă a unei comisii permanente în efectuarea anchetei parlamentare şi necesitatea constituirii unei comisii de anchetă în acest scop. Distincţia pe care autorii sesizării o realizează sub acest aspect nu îşi are suport constituţional, nici dispoziţiile constituţionale şi nici jurisprudenţa instanţei constituţionale nefiind de natură să susţină o astfel de interpretare. 39. Cât priveşte, în sine, competenţa Comisiei economice, industrii şi servicii de a efectua o anchetă parlamentară în domeniul concurenţei, Curtea observă că, potrivit art. 3 pct. i) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei economice, industrii şi servicii, „Comisia pregăteşte activitatea de legiferare şi realizează funcţia de control parlamentar asupra activităţii Guvernului în implementarea următoarelor politici: (...) i) concurenţa şi ajutoarele de stat“. De asemenea, potrivit art. 9 din acelaşi regulament, „Comisia are următoarele atribuţii: (...) c) solicită rapoarte, informaţii şi documente de la autorităţile publice; (...) g) efectuează anchete parlamentare (...)“. Astfel fiind şi văzând scopul şi obiectivele anchetei parlamentare încuviinţate prin Hotărârea Senatului nr. 4/2019, respectiv „analizarea şi clarificarea aspectelor cuprinse în raportul privind investigaţia realizată de Consiliul Concurenţei, a elementelor care au stat la baza întocmirii acestuia, precum şi a modului în care a fost dispusă închiderea investigaţiei prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 260/2013“, rezultă că acestea sunt circumscrise domeniului de competenţă a Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat. 40. Faptul că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, Consiliul Concurenţei este autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei nu poate avea ca semnificaţie imposibilitatea de efectuare a unei anchete parlamentare cu privire la acte sau fapte din sfera sa de competenţă. Aşa cum se arată şi în corespondenţa transmisă Curţii Constituţionale de către preşedintele Consiliului Concurenţei, „controlul parlamentar poate juca un rol important atât în asigurarea cerinţelor în materie de răspundere, cât şi a transparenţei cu privire la implementarea legislaţiei în materia concurenţei“. Desigur că, aşa cum subliniază aceeaşi corespondenţă, supravegherea parlamentară trebuie să se realizeze în limitele legii şi cu respectarea rolului Consiliului Concurenţei. 41. Curtea reţine, sub acest aspect, că art. 28 lit. b) din Legea nr. 21/1996, republicată, stabileşte în mod expres obligaţia Consiliului Concurenţei de a comunica punctul său de vedere „asupra oricărui aspect în domeniul politicii concurenţiale, la cererea: (...) b) comisiilor parlamentare, senatorilor şi deputaţilor“. Cât priveşte, în sine, sfera anchetei parlamentare, Curtea i-a dat o interpretare extensivă, reţinând că „de principiu, controlul parlamentar vizează autorităţile şi instituţiile care se află în raporturi constituţionale specifice cu Parlamentul, potrivit titlului III, cap. IV din Constituţie, intitulat Raporturile Parlamentului cu Guvernul. (...) Având, însă, în vedere că Parlamentul exercită suveranitatea naţională [art. 2 alin. (1) din Constituţie], fiind ales de către cetăţeni, drept care este organul reprezentativ suprem al poporului român [art. 61 alin. (1) din Constituţie], Curtea reţine că scopul anchetei parlamentare nu este acela de a verifica numai aspecte care intră în competenţa autorităţilor publice aflate sub control parlamentar, ci, din contră, de a lămuri, de a clarifica împrejurările şi cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării“ (a se vedea Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, precitată, paragrafele 31 şi 32). Astfel fiind, este cu atât mai lipsită de suport constituţional susţinerea potrivit căreia o autoritate administrativă autonomă ar putea fi exceptată de la realizarea anchetei parlamentare, în măsura în care scopul acesteia este circumscris funcţiei de control parlamentar în sensul jurisprudenţei menţionate. 42. Ca urmare, nu poate fi reţinută pretinsa încălcare, prin hotărârea criticată, a prevederilor art. 1 alin. (5), art. 64 alin. (4), art. 117 alin. (3) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin raportare la care autorii sesizării încearcă să acrediteze, pe de o parte, o lipsă de competenţă în cauză a Comisiei economice, industrie şi servicii din Senat, iar, pe de altă parte, o exceptare din sfera controlului parlamentar a activităţilor din aria de competenţă a Consiliului Concurenţei. De altfel, parte din normele constituţionale invocate, respectiv cele ale art. 117 alin. (3), nu au incidenţă în cauză, întrucât se referă la înfiinţarea autorităţilor administrative autonome prin lege organică. Or, sesizarea nu pune în discuţie o astfel de ipoteză juridică, şi anume modul de înfiinţare a unei autorităţi administrative autonome. 43. Cât priveşte art. 1 alin. (5) din Constituţie, invocat deopotrivă de autorii sesizării, Curtea a ataşat conţinutului său normativ şi a subliniat în numeroase rânduri principiul colaborării loiale între instituţiile şi autorităţile statului (a se vedea, cu titlu exemplificativ, în special Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragrafele 270 şi 286, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 30, Decizia nr. 681 din 23 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.000 din 13 decembrie 2016, paragraful 21, Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragraful 48, sau Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 21 februarie 2017, paragraful 58). De asemenea, întrucât normele regulamentare reprezintă instrumentele juridice care permit desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale forului legislativ, ele trebuie interpretate şi aplicate cu bună-credinţă şi în spiritul loialităţii faţă de Legea fundamentală (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 17 aprilie 2015, paragraful 38, sau Decizia nr. 293 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2016, paragraful 39), aşadar, tot ca o dezvoltare jurisprudenţială a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. În aceste condiţii, Curtea a constatat că instituţia controlului parlamentar nu trebuie izolată de principiul constituţional al colaborării loiale între instituţiile şi autorităţile statului şi de cel al loialităţii faţă de Constituţie, ci coroborată şi corelată cu acestea. Prin urmare, este evident că reprezentanţii instituţiilor trebuie să colaboreze în realizarea anchetelor parlamentare, în această formulă concretizându-se şi principiul echilibrului între puterile statului (a se vedea Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, paragraful 35). (2) Susţinerile privind încălcarea art. 1 alin. (4), art. 116 alin. (2), art. 148 alin. (2) şi art. 64 alin. (4) din Constituţie 44. În motivarea acestor susţineri, autorii sesizării dezvoltă una dintre ideile exprimate la punctul anterior, în sensul că, având în vedere obiectivele anchetei, prevăzute la art. 2, hotărârea criticată instituie un control parlamentar asupra unei autorităţi administrative autonome de natură să afecteze independenţa funcţională şi decizională a acesteia, încălcând astfel limitele controlului parlamentar prin comisii de anchetă şi, de asemenea, dispoziţiile art. 116 alin. (2) din Constituţie referitoare la autorităţile administrative autonome, creându-se premisele nesocotirii normelor europene în domeniu, cu consecinţa încălcării art. 148 alin. (2) din Constituţie. Se mai arată că, prin obiectivele stabilite, activitatea Comisiei reprezintă şi o subrogare în atribuţiile instanţelor de judecată, care, potrivit legii, sunt singurele competente să realizeze un astfel de control de legalitate. 45. Astfel cum s-a evidenţiat şi la punctul precedent, cu referire la jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în materie, elementele ce configurează conceptul de comisie parlamentară sunt caracterul pregătitor, prealabil, al lucrărilor sale, calitatea de organ intern al Camerelor destinat ca, prin activitatea lui, să poată oferi acestora toate elementele necesare luării unei decizii. Comisiile trebuie să dispună de toate condiţiile pentru a culege şi a oferi acele date necesare plenului unei Camere sau Parlamentului spre a-şi fonda, în mod optim, luarea unei decizii. Obiectivele configurate prin art. 2 din hotărârea criticată se încadrează în această caracterizare, câtă vreme se referă la analizarea şi clarificarea unor aspecte expres circumstanţiate de plenul Senatului. 46. Curtea subliniază în acest context că, tocmai în considerarea caracterului de organe de lucru interne al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau a avizelor adoptate de acestea este aceea a unui act preliminar, cu caracter de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele şi avizele nu au caracter obligatoriu din perspectiva soluţiilor pe care le propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale. Acesta este motivul pentru care Curtea a concluzionat (a se vedea Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, precitată) că „situaţia în care o comisie parlamentară, din diverse motive, nu-şi poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de natură a împiedica plenul fiecărei Camere de a dezbate şi de a decide direct asupra problemelor care intră în atribuţiile sale. În fond, specificul activităţii unei Camere a Parlamentului este de a adopta o decizie colectivă, luată cu majoritatea voturilor, după o dezbatere publică. Orice altă concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului, prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, împrejurare care excedează cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activează, şi, pe de altă parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul său, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni. Or, aceste ipoteze sunt cu totul inacceptabile din perspectiva principiilor constituţionale pe care Curtea este chemată să le garanteze“. 47. În acord cu dispoziţiile constituţionale de referinţă şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale invocată, art. 3 din Hotărârea Senatului nr. 4/2019 stabileşte că „concluziile anchetei parlamentare realizate de Comisia economică, industrii şi servicii vor fi cuprinse într-un raport“. Prin urmare, nu intră în discuţie nicio măsură sau act de decizie din partea acestei comisii permanente, de natură să afecteze autonomia Consiliului Concurenţei sau să pună în discuţie o subrogare în atribuţiile instanţelor de judecată. Aşa cum Curtea a mai reţinut, comisiile anchetează/verifică fapte sau împrejurări, şi nu persoane. Ele au ca finalitate constatarea existenţei sau inexistenţei faptelor pentru care a fost creată comisia prin mijloace de cercetare şi documentare parlamentară. Prin urmare, activitatea unei comisii de anchetă (în speţă a unei comisii permanente care realizează ancheta parlamentară) nu are nicio tangenţă cu o anchetă judiciară, având un obiect şi o finalitate diferite. Tot astfel, găsirea soluţiilor optime pentru buna funcţionare a instituţiilor statului, descoperirea/analiza/evaluarea/determinarea cauzelor unor evenimente importante în viaţa statului, prezentarea acestora publicului, transparenţa informaţiilor obţinute, dezbaterea acestora, remedierea deficienţelor funcţionale/ sistemice constatate sunt tot atâtea elemente care caracterizează şi, în acelaşi timp, diferenţiază ancheta parlamentară de anchetă penală (a se vedea Decizia nr. 430 din 21 iunie 2017, paragraful 38). Astfel fiind, nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi nici a art. 116 alin. (2) din Constituţie, referitor la structura Guvernului. 48. De altfel, criticile formulate în motivarea sesizării exprimă mai degrabă temeri cu privire la eventualele măsuri ce s-ar lua de către Senat/Parlament ca urmare a anchetei încuviinţate prin Hotărârea Senatului nr. 4/2019. În acelaşi sens este şi corespondenţa transmisă la dosar de preşedintele Consiliului Concurenţei, respectiv scrisoarea din 2 aprilie 2019 din partea Direcţiei Generale Concurenţă a Comisiei Europene unde se menţionează că ancheta Senatului în cazul de faţă nu trebuie să conducă la „demiterea abuzivă a persoanelor protejate de art. 4 alin. (5) din Directivă“ (Directiva 2019/1 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind oferirea de mijloace autorităţilor de concurenţă din statele membre astfel încât să fie mai eficace în aplicarea legii şi privind garantarea funcţionării corespunzătoare a pieţei interne). De altfel, în aceeaşi scrisoare, este exprimată şi convingerea că „Parlamentul se va asigura că ancheta parlamentară în curs nu va încălca Directiva REC+ şi obligaţia României de a se abţine de la orice măsuri care ar putea compromite grav obiectivul Directivei“. 49. Asemenea critici, de natură să pună în discuţie măsurile ce vor fi luate în urma anchetei parlamentare şi invocarea, din această perspectivă, a prevederilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, nu au incidenţă în cauza de faţă. Trebuie realizată sub acest aspect distincţia clară între activitatea de anchetă a unei comisii parlamentare şi măsurile pe care Parlamentul sau Camerele acestuia le iau în baza documentelor cu care se finalizează ancheta parlamentară. Aceste din urmă măsuri nu fac obiectul hotărârii prin care se încuviinţează ancheta parlamentară, ci al unor acte distincte, susceptibile de control în forma şi modalităţile prevăzute de lege, inclusiv a controlului de constituţionalitate, cadru în care poate fi sancţionată încălcarea normelor constituţionale de referinţă. 50. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Senat, prin liderul de grup, şi constată că Hotărârea Senatului nr. 4/2019 privind încuviinţarea desfăşurării unei anchete parlamentare de către o comisie permanentă este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 iunie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
