Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, obiecţie formulată de Preşedintele României. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.801 din 18 mai 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 762A/2018. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că, deşi a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, la sesizarea parlamentarilor, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului cuprinde, în continuare, dispoziţii neconstituţionale. Astfel, prevederile articolului unic pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000, cu referire la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 3/2000, potrivit cărora „Iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse dispoziţiilor prevăzute la art. 150 şi 151 din Constituţia României, republicată, şi prezentei legi“, încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) coroborate cu cele ale titlului VII din Constituţie. În acest sens se susţine că, din interpretarea gramaticală a prevederilor criticate, rezultă că singurele dispoziţii aplicabile în ceea ce priveşte iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt exclusiv cele ale art. 150 şi 151 din Legea fundamentală, pe de o parte, şi cele ale Legii nr. 3/2000, pe de altă parte, conjuncţia „şi“ din cuprinsul textului criticat conducând, fără echivoc, la această concluzie. Or, în realitate, legiuitorul nu epuizează în conţinutul normativ toate aspectele referitoare la materia enunţată. Mai mult, modul imprecis de redactare conduce la interpretarea că sunt excluse de la aplicare şi dispoziţii constituţionale relevante - cum ar fi cele ale art. 152 alin. (3) - ce împiedică derularea procedurii de revizuire pe durata instituirii stării de asediu sau a stării de urgenţă ori în timp de război. Arată că, prin caracterul limitativ al normelor ce urmează să contureze cadrul legislativ al iniţiativei, şi în absenţa, din cuprinsul legii criticate, a unor norme de natură să stabilească acest cadru legislativ, prevederile articolului unic pct. 1 din legea supusă controlului de constituţionalitate afectează securitatea raporturilor juridice, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 4. Totodată, prevederile articolului unic pct. 1 din legea criticată introduc în conţinutul normativ al Legii nr. 3/2000 un tip de norme ce nu fac obiectul acestui act normativ. Astfel, obiectul de reglementare al Legii nr. 3/2000 îl constituie organizarea şi desfăşurarea referendumului, atât a celui naţional, cât şi a celui local. În mod firesc, norme cu privire la iniţiativa şi procedura de revizuire a Constituţiei nu pot face obiectul acestei legi decât în măsura în care acestea prezintă relevanţă pentru referendumul privind revizuirea Constituţiei. Din această perspectivă, Legea nr. 3/2000 nu poate include în mod exhaustiv, fără a depăşi obiectul ei de reglementare, norme privitoare la iniţiativa şi procedura de revizuire a Legii fundamentale. 5. Autorul sesizării critică, în continuare, prevederile articolului unic pct. 2 din legea supusă controlului de constituţionalitate, cu referire la art. 6 alin. (3) din Legea nr 3/2000, potrivit cărora „Proiectul legii constituţionale, adoptat de către fiecare Cameră a Parlamentului sau de către Camerele reunite în caz de divergenţă conform art. 151 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se trimite de îndată Curţii Constituţionale, care procedează potrivit legii. Dacă se constată că iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată şi se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată“. 6. Susţine că, din interpretarea gramaticală a expresiei „adoptat de fiecare Cameră a Parlamentului“, rezultă că este vorba de două proiecte ale legii constituţionale: unul adoptat de prima Cameră sesizată, iar cel de-al doilea, adoptat de cealaltă Cameră a Parlamentului. Interpretarea sistematică a întregii sintagme menţionate întăreşte această concluzie, întrucât pune în evidenţă faptul că, spre deosebire de ipoteza adoptării proiectului legii constituţionale în condiţiile art. 151 alin. (2) din Constituţie - când Curtea este sesizată cu proiectul adoptat în şedinţă comună - atunci când nu se ajunge la divergenţă, se trimit Curţii Constituţionale proiectele legii constituţionale adoptate de fiecare Cameră. Or, art. 151 alin. (1) din Constituţie face referire la proiectul sau propunerea de revizuire adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, deci la proiectul legii constituţionale adoptat de ambele Camere (în aceeaşi redactare sau în urma medierii) şi nu la proiectul legii constituţionale - dacă utilizăm terminologia din legea criticată - adoptat de fiecare Cameră. Consideră, din această perspectivă, că norma este neclară, întrucât sintagma „adoptat de fiecare Cameră a Parlamentului“ presupune că în ipoteza de la art. 151 alin. (1) din Constituţie, instanţa constituţională primeşte două proiecte, distincte şi posibil chiar diferite ale proiectului legii constituţionale. Într-o astfel de situaţie, instanţa constituţională ar trebui să se pronunţe, din oficiu, de două ori, în cea de-a doua fază procedurală, asupra a două texte identice sau diferite. 7. Totodată, precizează că noţiunea „proiectul legii constituţionale“ nu se regăseşte nici în textele titlului VII al Constituţiei (art. 150 - art. 152) şi nici în vreo altă normă constituţională, fiind, ca atare, imprecisă şi neclară, întrucât, pe de o parte nu se înţelege ce etapă procedurală a avut în vedere legiuitorul, iar, pe de altă parte, în raport cu prevederile art. 151 din Constituţie, poate conduce la ideea că limitează sfera iniţiativei de revizuire exclusiv la promovarea acesteia ca proiect. 8. În ce priveşte sintagma „care procedează potrivit legii“ din teza întâi a art. 6 alin. (3), prin formularea sa generală, poate conduce la interpretări diferite. Astfel, într-o primă interpretare, această sintagmă ar putea avea în vedere doar dispoziţiile legii criticate. Într-o altă interpretare, Curtea Constituţională ar putea proceda fie potrivit legii sale de organizare şi funcţionare, fie potrivit legii referitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului. Dacă sintagma menţionată se corelează cu fraza următoare din acelaşi articol, care limitează competenţa de control a Curţii Constituţionale doar la prevederile art. 152 - Limitele revizuirii din Constituţie, ar rezulta o viziune contrară Constituţiei în privinţa rolului jurisdicţiei constituţionale, căci ar limita controlul său doar la aspectele de fond ale revizuirii. Dacă, însă, se corelează cu Legea nr. 47/1992, ar permite jurisdicţiei constituţionale să îşi exercite controlul din oficiu în mod plenar, adică şi cu privire la aspectele de fond şi cu privire la cele de formă. Autorul obiecţiei de neconstituţionalitate apreciază că această neclaritate este de natură să conducă la impredictibilitate în aplicarea legii. 9. Referitor la art. 6 alin. (3) teza a doua din legea criticată, care prevede că, „Dacă se constată că iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată şi se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată“, se susţine că, prin utilizarea sintagmei „depăşeşte limitele revizuirii“, legea criticată încalcă plenitudinea de competenţă a Curţii Constituţionale de a verifica constituţionalitatea iniţiativelor de revizuire a Constituţiei prin raportare la toate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire, atât cele care privesc limitele revizuirii din art. 152, cât şi cele care privesc procedura de revizuire din art. 150 şi art. 151 din Constituţie. Altfel spus, dacă legea de revizuire ar încălca limitele materiale şi procedurale ale revizuirii Constituţiei prin simplă contrarietate, fără însă a le depăşi, Curtea Constituţională nu ar putea invalida respectivele norme, iar Parlamentul nu ar putea fi obligat să le reexamineze. În plus, formularea din legea criticată induce ideea că Parlamentul reia procedura doar în cazul motivelor intrinseci de neconstituţionalitate constatate de Curtea Constituţională. În acest fel s-ar ajunge la situaţia în care Parlamentul poate adopta legi de revizuire a Constituţiei cu încălcarea condiţiilor de formă, iar Curtea Constituţională nu ar putea exercita controlul din oficiu după adoptarea respectivelor legi constituţionale decât asupra aspectelor de fond. Precizează că aceste argumente se aplică mutatis mutandis şi cu privire la dispoziţiile articolului unic pct. 2, cu referire la art. 6 alin. (4) din Legea nr. 3/2000, care utilizează sintagma „depăşeşte limitele revizuirii“. 10. Totodată, formularea „se consideră nefinalizată“ din articolul unic pct. 2, cu referire la art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, lipseşte norma de precizie, putând conduce la concluzia că Parlamentul, constituit în Adunare Constituantă derivată, ar fi obligat să continue procedura de revizuire pentru a o finaliza aşa cum aceasta a fost începută, fără a ţine cont de decizia Curţii Constituţionale, ceea ce ar contraveni art. 147 din Constituţie. De asemenea, din formularea tezei a doua a art. 6 alin. (3) nu rezultă cu precizie şi claritate dacă, atunci când Curtea Constituţională constată „depăşirea limitelor revizuirii“, ceea ce „se consideră nefinalizată“ este procedura de adoptare a iniţiativei legislative de revizuire - ceea ce ar avea drept consecinţă simpla sa continuare, fără a ţine seama de eventualele impedimente survenite - sau însăşi iniţiativa legislativă de revizuire - ceea ce ar însemna că textul ce urmează să schimbe Constituţia poate suferi noi modificări. 11. Spre deosebire de reexaminarea legii pentru punerea ei în acord cu decizia Curţii Constituţionale, în cazul simplei reluări a procedurii, Parlamentul poate, în urma dezbaterilor, să modifice sau să completeze conţinutul iniţiativei de revizuire cu privire la alte aspecte care nu au legătură cu decizia Curţii Constituţionale, contrar art. 142 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie cu privire la rolul Curţii Constituţionale şi caracterul general obligatoriu al deciziilor sale. 12. De asemenea, referirea generică la reluarea procedurii face dificil de înţeles momentul concret de la care se va relua procedura de revizuire a Constituţiei, putându-se referi la orice moment. Totodată, din textul menţionat nu se poate deduce cu exactitate ce obligaţii revin Parlamentului în această etapă şi care este posibilitatea Curţii Constituţionale de a exercita controlul asupra noii legi de revizuire adoptate de Parlament, în urma reluării procedurii. 13. Cu privire la prevederile articolului unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (4) din Legea nr. 3/2000, se susţine că încalcă dispoziţiile art. 146 lit. a), ale 147 alin. (4), ale art. 151 alin. (3), precum şi pe cele ale art. 156 din Constituţie. Astfel, potrivit ultimei teze din textul menţionat, „(...) Cetăţenii României sunt chemaţi să-şi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţă publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului naţional“. 14. Din dispoziţiile art. 6 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 6 alin. (4) ale Legii nr. 3/2000, astfel cum ar urma să fie modificate, se deduce, fără echivoc, faptul că, după adoptarea de către Parlament a legii de revizuire, survine o etapă procedurală ulterioară - respectiv cea a controlului de constituţionalitate realizat din oficiu de către Curtea Constituţională - şi că numai după ce instanţa de contencios constituţional se pronunţă în sensul constituţionalităţii legii, aceasta este considerată ca fiind adoptată. Or, art. 6 alin. (4) ultima teză, stabilind că referendumul naţional cu privire la revizuirea Constituţiei se desfăşoară în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 alin. (3) din Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, încalcă atât dispoziţiile art. 147 alin. (4), cât şi pe cele ale 151 alin. (3) din Constituţie. 15. În al doilea rând, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor constituţionale înscrise în titlul VII al Constituţiei rezultă că legiuitorul constituant originar a înscris ipoteza organizării referendumului pentru revizuire în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului/propunerii de revizuire, fără nicio referire la autoritatea competentă să o adopte (respectiv Parlamentul), întrucât numai această modalitate de redactare a dispoziţiilor art. 147 alin. (3) - devenit ulterior revizuirii din 2003 art. 151 alin. (3) - era de natură să asigure corelarea cu dispoziţiile art. 148 alin. (3) din Legea fundamentală, devenit art. 152 alin. (3) după revizuirea şi republicarea Constituţiei din 2003. Supleţea celor două norme constituţionale menţionate - ce nu adiţionează expresiei „de la data adoptării“ şi locuţiunea verbală „de către Parlament“ - face ca acestea să fie aplicabile chiar şi în raport cu competenţele Curţii Constituţionale dobândite ulterior revizuirii Legii fundamentale, având în vedere faptul că, la momentul anului 2003, controlul de constituţionalitate din oficiu exercitat de către Curtea Constituţională ulterior adoptării legii de revizuire în Parlament nu era prevăzută expres în Legea nr. 47/1992. Ulterior revizuirii din anul 2003, Curtea Constituţională realizează şi un control de constituţionalitate posterior, asupra legii de revizuire adoptate de către Parlament. Aşadar, după dobândirea acestei atribuţii de către instanţa de contencios constituţional, data adoptării nu mai poate fi data adoptării de către Parlament a legii de revizuire (aceasta fiind doar o etapă procedurală în procedura de revizuire), ci data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale prin care se constată că au fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire, moment la care se închide orice altă procedură parlamentară. 16. În ceea ce priveşte momentul publicării legii de revizuire arată că prima teză a art. 6 alin. (4) din legea dedusă controlului de constituţionalitate prevede că „Dacă Curtea Constituţională constată că iniţiativa legislativă de revizuire nu depăşeşte limitele revizuirii, proiectul legii constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună cu decizia Curţii Constituţionale (...)“. Prin raportare la prevederile art. 6 alin. (1) din legea criticată, care stabilesc că procedurii revizuirii îi sunt aplicabile doar dispoziţiile art. 150 şi 151 din Constituţie şi cele ale Legii nr. 3/2000, norma de la art. 6 alin. (4) este imprecisă şi neclară. Astfel, faţă de caracterul restrictiv al prevederilor art. 6 alin. (1), deşi rezultă, din conţinutul normativ al art. 6 alin. (4), faptul că proiectul legii constituţionale se publică împreună cu decizia Curţii Constituţionale, nu mai rezultă că se asigură respectarea termenului de cinci zile stabilit în art. 156 din Constituţie şi în art. 23 din Legea nr. 47/1992. În noua redactare a tezei întâi a art. 6 alin. (4) din legea criticată, legiuitorul consideră ca moment de referinţă pentru publicare numai data adoptării legii de revizuire de către Parlament, ignorând atât rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, inclusiv în procedura de revizuire, cât şi momentul de la care deciziile acesteia produc efecte. Chiar dacă este posibil ca cele două momente - momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale şi cel al publicării legii de revizuire - să coincidă, stabilirea imperativă a acestei unice ipoteze normative conduce la afectarea termenului de 5 zile prevăzut la art. 156 din Constituţie. A admite că, în noua sa redactare, norma asigură o deplină corelare a art. 156 din Constituţie cu art. 23 din Legea nr. 47/1992, în sensul că cele două termene se suprapun, echivalează cu imposibilitatea respectării termenului constituţional de 5 zile pentru publicarea legii de revizuire, întrucât, la momentul la care acesta ar trebui să înceapă să curgă, în fapt este deja epuizat. Cu alte cuvinte, s-ar admite că, la publicarea deciziei Curţii Constituţionale de confirmare a constituţionalităţii legii de revizuire, termenul de 5 zile prevăzut de art. 156 din Constituţie fie este epuizat, fie a început să curgă anterior publicării deciziei, ceea ce contravine şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. 17. Se mai susţine, în motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, că stabilirea obiectului referendumului de revizuire a Constituţiei prin Legea nr. 3/2000 este neclară şi contravine regulilor constituţionale referitoare la revizuirea Legii fundamentale. Arată că nu poate fi vorba despre obiectul generic şi abstract al referendumului intitulat pentru revizuirea Constituţiei, ci la obiectul concret al fiecărui referendum în parte, anume la modificările ce se intenţionează a fi aduse Legii fundamentale cu prilejul fiecărei revizuiri şi care necesită validarea prin referendum, chiar dacă au fost adoptate de Parlament. Orice referendum pentru revizuirea Constituţiei are ca finalitate modificarea Legii fundamentale, însă fiecare astfel de referendum în parte are un alt obiect asupra căruia trebuie să decidă poporul. De aceea, obiectul fiecărui astfel de referendum nu poate fi stabilit generic şi odată pentru totdeauna potrivit legii care stabileşte coordonatele generale ale organizării şi desfăşurării referendumului, ci printr-un act normativ distinct (lege) care să precizeze ce anume face obiectul deciziei populare în acel caz concret şi când urmează să aibă loc respectiva decizie. În aceste condiţii, pentru respectarea prevederilor constituţionale referitoare la revizuirea Legii fundamentale şi pentru asigurarea clarităţii şi preciziei legii în vederea unei eficiente aplicări este necesară identificarea distinctă, în fiecare caz în parte, prin actul normativ asupra căruia s-a convenit (lege), a ce anume constituie obiect al referendumului pentru fiecare revizuire a Constituţiei. 18. De asemenea consideră că stabilirea datei referendumului de revizuire a Constituţiei prin Legea nr. 3/2000 limitează dreptul Parlamentului de a stabili data referendumului printr-o lege distinctă şi înfrânge dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală. Astfel, chiar dacă, aparent, Parlamentul sa plasat în limitele constituţionale atunci când a decis ca toate referendumurile de revizuire a Constituţiei să aibă loc în ultima duminică a intervalului de 30 de zile prevăzut de art. 151 alin. (3) din Legea fundamentală, această soluţie legislativă este limitativă şi lipsită de predictibilitate. A stabili o dată anume, expres menţionată şi precis identificată, acolo unde Constituţia lasă o marjă de apreciere şi a impune ca această dată să fie către finalul termenului prevăzut în Constituţie atunci când textul Legii fundamentale precizează expres că respectivul termen este unul maxim, ce nu poate fi depăşit, reprezintă o adăugare la Constituţie. În plus, stabilirea cu caracter generic a datei pentru organizarea oricărui referendum de revizuire a Legii fundamentale este lipsită de predictibilitate, căci oricând pot apărea elemente ce nu pot fi cunoscute dinainte şi care să justifice o necesară adaptare a momentului consultării populare la contextul imediat. 19. În considerarea argumentelor expuse, Preşedintele României solicită Curţii Constituţionale să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este neconstituţională. 20. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere. 21. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere, cu Adresa nr. 2/5.535 din 4 iunie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.248 din 4 iunie 2018, în care apreciază că motivele invocate de autorii sesizării de neconstituţionalitate nu pot fi reţinute. 22. În acest sens arată că textele criticate de autorul sesizării au existat încă de la momentul adoptării iniţiale a legii, respectiv a primei sesizări adresate Curţii Constituţionale. Întrucât reformulările de text aduse nu au afectat substanţial sintagmele care în viziunea autorului ar fi neclare, se susţine că argumentele aduse de acesta puteau face obiectul sesizării iniţiale privind neconstituţionalitatea. 23. Pe fondul reglementării consideră că este neîntemeiată afirmaţia referitoare la articolul unic pct. 1 al legii deduse controlului de constituţionalitate, potrivit căreia sintagmele „[…] sunt supuse dispoziţiilor prevăzute la art. 150 şi 151 din Constituţia […] şi prezentei legi“ sunt neclare şi imprevizibile. Aceasta, deoarece intervenţia legislativă a vizat doar actualizarea articolelor din Constituţie la care se face trimitere în conţinutul normei juridice, ca urmare a revizuirii actului normativ fundamental prin Legea nr. 429/2003. 24. Referitor la art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, cu privire la care autorul sesizării consideră că sintagmele „proiectul legii constituţionale“ şi „adoptat de fiecare Cameră a Parlamentului“ sunt neclare, arată că intervenţia legislativă de completare sub forma unui nou alineat, alineatul (3), are rolul de a stabili procedura pe care trebuie să o urmeze proiectul legii constituţionale ulterior momentului adoptării de către fiecare Cameră a Parlamentului, respectiv de către Camerele reunite în cazul existenţei unei divergenţe cu privire la redactările diferite. Niciuna dintre acţiunile pe care Parlamentul urmează să le întreprindă, de înaintare la Curtea Constituţională a proiectul legii constituţionale, după adoptarea acestuia, şi de reluare a procedurii legislative în situaţia în care iniţiativa de revizuire depăşeşte limitele revizuirii nu reprezintă elemente de noutate. Trimiterea către Curtea Constituţională a proiectului legii constituţionale reprezintă o consacrare a principiului colaborării loiale pe care autorităţile şi instituţiile publice trebuie să o manifeste în acţiunile lor, din perspectiva asigurării funcţionării eficiente a mecanismului statal. Reluarea procedurii legislative, în situaţia constatării de către Curtea Constituţională a depăşirii limitelor de revizuire, reprezintă o consecinţă directă a caracterului general obligatoriu a deciziilor instanţei de contencios constituţional, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală. 25. Apreciază ca fiind neîntemeiată şi pretinsa neconstituţionalitate a sintagmei „care procedează conform legii“, din articolul unic pct. 2, cu referire la art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, pe motiv ca ar fi neclară. Precizează că varietatea şi complexitatea atribuţiilor Curţii Constituţionale, reglementate expres la art. 146 din Constituţie, au determinat legiuitorul să introducă şi în alte acte normative prevederi referitoare la exercitarea prerogativelor instanţei de contencios constituţional. Prin urmare, existenţa menţiunii în cauză nu afectează funcţionarea instituţiei fundamentale, cu atât mai mult cu cât referirea se rezumă la precizarea că „proiectul legii constituţionale, adoptat de fiecare Cameră a Parlamentului sau de Camerele reunite […], se trimite de îndată Curţii Constituţionale, care procedează potrivit legii“. 26. Cu privire la considerentele care, în opinia autorului sesizării, ar fundamenta neconstituţionalitatea termenului „depăşeşte“ de la art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, ca urmare a impreciziei sale, opinează că acestea nu surprind natura juridică a reglementării criticate. Astfel, având în vedere necesitatea aplicării unitare a cadrului normativ al revizuirii Constituţiei în ansamblul legislaţiei naţionale, este imperativ ca deciziile luate în activitatea de legiferare să asigure concordanţa cu prevederile actului normativ de acelaşi nivel cu care legea criticată se află în conexiune, astfel încât să fie evitat potenţialul conflict dintre normele juridice succesive. În speţă, dispoziţiile tezei a doua a alin. (3) al art. 6 realizează corelarea cu prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, asigurând continuitatea şi fluenţa în aplicarea procedurii privind revizuirea Constituţiei. 27. Contrar afirmaţiilor prezentate în sesizare, apreciază că dispoziţiile care stabilesc data de referinţă din legea criticată sunt clare, precise şi previzibile, destinatarii normei juridice putând determina cu exactitate ziua desfăşurării referendumului, invocând cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 47 din 1 februarie 2018, în sensul că Parlamentul s-a menţinut în limitele textului constituţional invocat, respectiv art. 151 alin. (3), fixând prin Legea nr. 3/2000 reperul temporar cert şi inechivoc prin raportare la care se calculează data la care acesta se va desfăşura, dar strict circumscris perioadei de maximum 30 de zile în care trebuie organizat referendumul pentru revizuirea Constituţiei. 28. Prin urmare, consideră că nu este încălcată niciuna dintre prevederile cadrului normativ referitor la tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, motiv pentru care opinează că ansamblul dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, conform cărora respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie. 29. Având în vedere considerentele prezentate, apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi solicită respingerea sa. 30. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctul lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 31. Curtea Constituţională a fost sesizată potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu soluţionarea prezentei obiecţii de neconstituţionalitate. 32. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care au următorul cuprins: "ARTICOL UNIC Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 6, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 6 (1) Iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse dispoziţiilor prevăzute la art. 150 şi 151 din Constituţia României, republicată, şi prezentei legi." 2. La articolul 6, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins: "(3) Proiectul legii constituţionale, adoptat de către fiecare Cameră a Parlamentului sau de către Camerele reunite în caz de divergenţă conform art. 151 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se trimite de îndată Curţii Constituţionale, care procedează potrivit legii. Dacă se constată că iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată şi se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată.(4) Dacă Curtea Constituţională constată că iniţiativa legislativă de revizuire nu depăşeşte limitele revizuirii, proiectul legii constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună cu decizia Curţii Constituţionale. Cetăţenii României sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţă publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului naţional.(5) Persoanele care au dreptul să participe la referendumul naţional privind revizuirea Constituţiei, modul de desfăşurare a campaniei pentru referendum, organizarea şi desfăşurarea acestuia, organizarea şi atribuţiile birourilor electorale, faptele care constituie contravenţii, precum şi modul de constatare şi sancţionare a acestora sunt cele stabilite la art. 4, art. 7 alin. (1), precum şi în capitolele IV-VI. Rezultatul referendumului naţional se stabileşte în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) şi (3) şi ale art. 7 alin. (2)." 3. La articolul 15 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) potrivit prezentei legi, în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, cu respectarea art. 151 alin. (3) din Constituţie, republicată."" 33. Dispoziţiile din Legea fundamentală invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii, ale art. 142 alin. (1) care consacră rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, ale art. 146 lit. a) care instituie atribuţia Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, precum şi asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, art. 147 alin. (2) potrivit cărora, în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale, ale art. 147 alin. (4) referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, ale art. 150 - Iniţiativa revizuirii, ale art. 151 - Procedura de revizuire, ale art. 152 - Limitele revizuirii şi ale art. 156 - Republicarea Constituţiei. 34. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea dea treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32). 35. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate. 36. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. 37. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, în ipoteza în care Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, potrivit art. 77 alin. (3), „promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea“. 38. În vederea analizării admisibilităţii prezentei sesizări sub aspectul termenului de introducere a acesteia este necesară evidenţierea parcursului legislativ al legii examinate, care a parcurs două cicluri legislative, după cum urmează: în forma sa iniţială, legea a fost adoptată, de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 5 septembrie 2017, fiind apoi depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii şi trimisă la promulgare la data de 14 septembrie 2017. La data de 15 septembrie 2017, un număr de 38 de senatori a sesizat Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului de constituţionalitate anterior promulgării. Curtea a soluţionat sesizarea prin Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 23 noiembrie 2017, prin care a admis, parţial, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile articolului unic pct. 2 [cu referire: la sintagma „în termen de două zile“ cuprinsă în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, la art. 6 alin. (5) fraza a doua, precum şi la art. 6 alin. (7) din Legea nr. 3/2000] şi cele ale articolului unic pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt neconstituţionale. 39. În temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie s-a deschis procedura reexaminării legii pentru punerea de acord cu Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017 a dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale, procedură care s-a finalizat prin adoptarea legii reexaminate la data de 22 decembrie 2017. 40. Forma reexaminată a legii a fost contestată, la data de 3 ianuarie 2018, de 27 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, Curtea constatând constituţionalitatea legii examinate, prin Decizia nr. 47 din 1 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 7 martie 2018. 41. La 15 martie 2018, Preşedintele României a adresat Parlamentului o cerere de reexaminare a conţinutului normativ al legii. Aceasta a fost adoptată, fără modificări, la 26 martie 2018 de Senat şi la 4 aprilie 2018 de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Apoi, la 10 aprilie 2018, a fost trimisă Preşedintelui României spre promulgare. 42. La 16 aprilie 2018, Curtea Constituţională a fost din nou sesizată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, de un număr de 28 de senatori aparţinând Uniunii Salvaţi România şi Partidului Naţional Liberal. Prin Decizia nr. 299 din 3 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 14 mai 2018, Curtea a respins ca inadmisibilă obiecţia de neconstituţionalitate, ca urmare a faptului că, prin formularea unei sesizări privind neconstituţionalitatea unei legi adoptate de Parlament în procedura reexaminării, nu pot fi exprimate critici de neconstituţionalitate noi cu privire la texte care nu au fost avute în vedere în procesul reexaminării determinate de o decizie de admitere pronunţată de Curtea Constituţională. 43. În data de 10 mai 2018, Curtea a transmis Preşedintelui României Decizia nr. 299 din 3 mai 2018, în vederea promulgării legii care a făcut obiectul controlului, în temeiul art. 77 alin. (3) din Constituţie. La data de 22 mai 2018, Preşedintele României a formulat prezenta obiecţie de neconstituţionalitate. 44. Faţă de această succesiune a etapelor parcurse de legea în discuţie, Curtea reţine, referitor la primul ciclu al procesului legislativ propriu adoptării legii examinate, că, în ce priveşte sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate ex ante, a fost aplicabil termenul de 5 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Sesizată fiind de 38 de senatori, Curtea a adus la cunoştinţa Preşedintelui, prin Adresa nr. 9.723 din 14 septembrie 2017, faptul că a fost înregistrată pe rolul instanţei constituţionale sesizarea formulată, astfel că, începând de la această dată, în sarcina Preşedintelui s-a născut interdicţia de a promulga legea. La aceeaşi dată, 14 septembrie 2017, Parlamentul a trimis legea, în forma sa iniţială, la promulgare, moment de la care a luat naştere şi dreptul Preşedintelui de a sesiza Curtea Constituţională cu privire la această lege, în termen de 20 de zile, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi şi art. 77 alin. (1) din Constituţie, drept care nu a fost, însă, exercitat. 45. Al doilea ciclu legislativ, al reexaminării deschise de drept ca urmare a publicării Deciziei nr. 612 din 3 octombrie 2017, sa finalizat prin adoptarea legii la data de 22 decembrie 2017. După acest moment a urmat, în ordine, aşa cum s-a arătat mai sus, sesizarea Curţii Constituţionale de un număr de 27 de senatori - soluţionată prin Decizia nr. 47 din 1 februarie 2018 -, cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală şi adoptarea legii de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 4 aprilie 2018. La 10 aprilie 2018, Parlamentul a trimis legea la promulgare, astfel că, din acest moment, s-a activat inclusiv dreptul Preşedintelui de a sesiza Curtea, în termenul de 10 zile prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie, drept ce nu a fost exercitat nici cu acest prilej, prezenta sesizare formulată de acesta fiind adresată Curţii Constituţionale abia la data de 22 mai 2018. 46. Faţă de acest ansamblu factual, specific situaţiei de faţă, Curtea va analiza problema admisibilităţii prezentei obiecţii de constituţionalitate din perspectiva respectării termenului de sesizare. Astfel, pornind de la jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia termenele instituite de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 au un caracter de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a instanţei constituţionale, neexistând nicio sancţiune dacă aceştia sesizează instanţa constituţională după expirarea acestora, cu condiţia ca legea să nu fi fost promulgată în prealabil de Preşedintele României, în termenele constituţionale de 20 de zile, respectiv 10 zile, după caz, Curtea a apreciat că, în ipoteza întreruperii termenului de promulgare, admisibilitatea sesizării nu poate fi raportată decât la termenele stabilite de lege şi de Constituţie. Cu alte cuvinte, după expirarea termenului de 5 zile sau 2 zile şi a termenului de 20 de zile sau de 10 zile, după caz, în care legea ar fi fost promulgată în lipsa cauzei de întrerupere a procedurii de promulgare (sesizarea anterioară a instanţei constituţionale), titularii dreptului de a sesiza instanţa constituţională pierd acest drept, cu consecinţa că obiecţiile de neconstituţionalitate formulate peste aceste termene vor fi respinse ca inadmisibile. Un nou drept de a sesiza Curtea se naşte după reexaminarea legii în Parlament, în cazul în care, în urma efectuării controlului, s-a constatat neconstituţionalitatea legii criticate. Într-o atare ipoteză devin incidente dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, coroborate, de această dată, cu dispoziţiile art. 77 alin. (3) din Constituţie, care prevăd termenul de promulgare de 10 zile, aplicabil în ipoteza legii adoptate de Parlament, după reexaminare. 47. Potrivit jurisprudenţei Curţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 66, Decizia nr. 299 din 3 mai 2018, paragraful 36, sau Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, paragraful 30), „o interpretare contrară, bazată pe ideea că nu există un termen-limită pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional, ar conduce la concluzia că formularea unei sesizări de neconstituţionalitate, ce determină întreruperea termenului de promulgare, creează o situaţie în care subiectele de drept prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituţie pot sesiza sine die instanţa constituţională, lipsind de efecte juridice dispoziţiile legale şi constituţionale referitoare la termenele de exercitare a drepturilor procesuale în faţa acesteia. S-ar putea ajunge la situaţia în care titularii dreptului de sezină ar formula alternativ şi succesiv, pe motive identice sau diferite, un număr nelimitat de obiecţii de neconstituţionalitate cu privire la o anumită lege, împrejurare care ar prelungi nepermis procedura legislativă, blocând indirect finalizarea acestei proceduri şi deci intrarea în vigoare a actului adoptat de Parlament. Or, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, instituirea prin lege a unor termene nu are ca scop decât disciplinarea raporturilor juridice născute între părţi şi preîntâmpinarea unei conduite abuzive, şicanatorii, a titularilor dreptului pentru care se instituie obligaţia respectării acestor termene. Prin urmare, odată reglementate termenele procedurale şi substanţiale care vizează raporturile constituţionale dintre autorităţile publice, termene care au ca finalitate stabilirea unei rigori în derularea procedurii legislative, respectarea acestora se impune cu forţă egală tuturor subiectelor de drept aflate în ipoteza art. 146 lit. a) din Constituţie, care sunt obligate deopotrivă să se încadreze în prescripţia legală dacă apreciază că sunt temeiuri pentru sesizarea Curţii Constituţionale“. Mai mult, Curtea a constatat că, „pentru a avea caracter legitim, exercitarea drepturilor legale şi constituţionale trebuie să se realizeze, în acord cu prevederile art. 57 din Constituţie, cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi. Cu alte cuvinte, numai exercitarea dreptului cu bună-credinţă, în interiorul termenelor instituite de legiuitorul constituant sau ordinar, are caracter legitim şi se bucură de protecţia oferită de lege şi Constituţie“. 48. În concluzie, prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, paragraful 70, instanţa de control constituţional a statuat că o sesizare a Curţii Constituţionale (i) va fi întotdeauna admisibilă dacă se realizează în interiorul termenelor legale de 5 zile, respectiv două zile, prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, (ii) va fi admisibilă după depăşirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, în interiorul termenelor de promulgare de 20 de zile, respectiv 10 zile, prevăzute de art. 77 alin. (1) şi alin. (3) din Constituţie, însă condiţionat de nepromulgarea legii, (iii) va fi admisibilă în ipoteza întreruperii termenului de promulgare, ca urmare a formulării în prealabil a unei alte sesizări de neconstituţionalitate, doar dacă s-a realizat în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, respectiv de 10 zile, pe care titularul sesizării l-ar fi avut la dispoziţie ipotetic, dacă nu ar fi intervenit cazul de întrerupere a procedurii promulgării. Dimpotrivă, dacă nu sunt întrunite condiţiile cu privire la termenele stabilite de lege şi de Constituţie, sesizarea Curţii va fi respinsă ca inadmisibilă. 49. În prezenta cauză se constată că dreptul Preşedintelui României de a sesiza Curtea Constituţională putea fi exercitat în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, cu privire la forma iniţială a legii (primul ciclu legislativ), timp de 20 de zile, începând cu 14 septembrie 2017, data trimiterii legii, în forma sa iniţială, la promulgare. Cele trei sesizări înregistrate la Curtea Constituţională, soluţionate prin deciziile nr. 612 din 3 octombrie 2017, nr. 47 din 1 februarie 2018 şi nr. 299 din 3 mai 2018, nu au fost formulate, însă, de acesta. 50. Urmare a trimiterii legii la promulgare, în data de 10 aprilie 2018, s-a deschis un nou drept al Preşedintelui de sesizare asupra neconstituţionalităţii acesteia, limitat, însă, la termenul de 10 zile prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie. Nici de această dată, Preşedintele nu a acţionat în sensul de a se adresa Curţii în acest termen, ci după scurgerea sa, prezenta sesizare fiind înregistrată la Curtea Constituţională în data de 22 mai 2018. 51. Având în vedere că, în cauza de faţă, sesizarea a fost înregistrată pe rolul Curţii Constituţionale în data de 22 mai 2018, deci după împlinirea termenului de 10 zile, care a început să curgă din 10 aprilie 2018, dată la care legea a fost trimisă Preşedintelui spre promulgare, în temeiul art. 77 alin. (3) din Constituţie, Curtea constată că prezenta sesizare nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege şi Constituţie pentru a putea fi analizată pe fond, astfel că sesizarea va fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 77 alin. (3) din Constituţie. 52. De altfel, Curtea a soluţionat recent două cauze similare, utilizând acelaşi raţionament, prin Decizia nr. 357 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 8 iunie 2018, şi prin Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, considerentele ce au stat la baza soluţiei de respingere a obiecţiilor, ca inadmisibile, în ambele situaţii, fiind valabile, mutatis mutandis, şi în această cauză. 53. Cauza de inadmisibilitate mai sus evidenţiată face inutilă analizarea pe fond a argumentelor formulate în motivarea prezentei obiecţii de neconstituţionalitate. 54. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi*, * Cu opinia separată a doamnei judecător Livia-Doina Stanciu, în sensul celei formulate la Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 iunie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
