Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 416 din 10 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4^1, art. 4^2, art. 4^3, art. 4^4 şi art. 4^5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă şi ale art. 3 şi art. 8 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 416 din 10 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4^1, art. 4^2, art. 4^3, art. 4^4 şi art. 4^5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă şi ale art. 3 şi art. 8 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 814 din 25 august 2021

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona     │-                 │
│Mariţiu            │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4^1, art. 4^2, art. 4^3, art. 4^4 şi art. 4^5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă şi ale art. 3 şi art. 8 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, excepţie ridicată de Societatea Comercială MADI SUPER TOYS - S.R.L., Societatea Comercială MONACO LUNGE CAFFE - S.R.L., Societatea Comercială CLASIC MARKET - S.R.L., Societatea Comercială DAK COTYSO AKA - S.R.L., Societatea Comercială PIZZA CHEF STAR - S.R.L., Societatea Comercială POWER FORE EVER - S.R.L., Societatea Comercială DINO S FOOD SHOP - S.R.L., în Dosarul nr. 1.260/46/2020 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 403D/2021.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 8 iunie 2021, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 10 iunie 2021, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    3. Prin Încheierea din 29 ianuarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.260/46/2020, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4^1, art. 4^2, art. 4^3, art. 4^4 şi art. 4^5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă şi ale art. 3 şi art. 8 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, excepţie ridicată de Societatea Comercială MADI SUPER TOYS - S.R.L., Societatea Comercială MONACO LUNGE CAFFE - S.R.L., Societatea Comercială CLASIC MARKET - S.R.L., Societatea Comercială DAK COTYSO AKA - S.R.L., Societatea Comercială PIZZA CHEF STAR - S.R.L., Societatea Comercială POWER FORE EVER - S.R.L., Societatea Comercială DINO S FOOD SHOP - S.R.L. Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cadrul soluţionării unei acţiuni în anulare a două acte administrative cu caracter normativ prin care se instituie starea de alertă naţională şi se interzice desfăşurarea de activităţi economice în domeniul HORECA.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciază că definiţia stării de alertă din cadrul art. 4^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 este de maximă generalitate, ambiguitate şi face un amalgam între termenii „situaţie de urgenţă“, „răspuns la situaţie de urgenţă“ şi „amplificare răspuns“. Susţine că această definiţie determină includerea oricărui element în cadrul ansamblului de măsuri ce se pot institui în cazul stării de alertă. De asemenea, arată că nu există o delimitare clară între noţiunea de „stare de alertă“ şi cea de „stare de urgenţă“, fapt ce creează confuzii.
    5. Se susţine că în ceea ce priveşte instituirea stării de alertă, legislaţia nu reglementează o procedură completă de contestare a acesteia. Aceasta reiese şi din faptul că starea de alertă şi măsurile subsecvente se stabilesc fie prin hotărârea Guvernului, fie prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, fie prin ambele şi prin hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă. Or, acest lucru lipseşte de claritate şi previzibilitate dispoziţia criticată, cu consecinţa unei proceduri de contestare în justiţie neclare, incompletă şi lipsită de caracterul urgent. Apreciază că Legea fundamentală face referire, în art. 73 alin. (3) lit. g) şi art. 93, la starea de asediu şi starea de urgenţă, fără a face vreo referire la starea de alertă. Or, prin reglementarea acestei noţiuni se eludează prevederile aplicabile în cazul stării de urgenţă, precum şi cele referitoare la competenţele şi atribuţiile Parlamentului în sfera restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale.
    6. Referitor la dispoziţiile art. 4^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 se arată că acestea sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, în condiţiile în care starea de alertă naţională se declară de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, cu acordul prim-ministrului, care este preşedintele acestui comitet, nesocotindu-se regimul incompatibilităţilor funcţiei de membru al Guvernului.
    7. Apreciază că modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 55/2020 a determinat o instituire perpetuă a stării de alertă, astfel că măsurile luate nu sunt temporare, lăsând fără conţinut unele drepturi şi libertăţi fundamentale, cu încălcarea art. 53 din Legea fundamentală.
    8. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 55/2020 reglementează posibilitatea suspendării unor activităţi, fără însă a preciza în cuprinsul articolului că această suspendare trebuie să se realizeze prin lege. Astfel, modalitatea de reglementare nu respectă Decizia Curţii Constituţionale nr. 157 din 13 mai 2020, ceea ce aduce atingere prevederilor art. 147 din Constituţie. Măsurile cuprinse în art. 8 din Legea nr. 55/2020, care determină restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, „sunt imprecis formulate şi creează senzaţia unei delegări de competenţă către alte organisme ce nu au atribuţii de tip legislativ şi implicit care astfel iau măsuri de reducere de drepturi şi libertăţi“.
    9. În final, susţin că, deşi Legea fundamentală stabileşte clar că exercitarea funcţiei de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii de autoritate, că statul se organizează potrivit principiului separaţiei puterilor în stat, că regimul stării de urgenţă se reglementează numai prin lege organică, că sunt consfinţite dreptul la muncă şi accesul liber la o activitate economică, că restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale se poate realiza numai prin lege, în mod proporţional şi nediscriminatoriu, legislaţia în domeniul instituirii stării de alertă şi al măsurilor care se adoptă de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Comitetul local al situaţiilor de urgenţă nu ţine cont de aceste cerinţe.
    10. Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, referitor la critica de neconstituţionalitate, care vizează lipsa unei definiţii clare şi complete a stării de alertă şi a unei proceduri care să asigure legalitatea măsurilor dispuse, apreciază că sunt incidente, mutatis mutandis, cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 157 din 13 mai 2020, paragrafele 61-67, prin care au fost respinse critici similare aduse art. 2 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, în prezent abrogat.
    11. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate ce vizează posibilitatea ca în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 să se dispună măsuri de restrângere a exerciţiului unor drepturi fundamentale prin acte administrative, instanţa judecătorească apreciază că sunt incidente, mutatis mutandis, cele reţinute de către Curtea Constituţională prin paragrafele 87-90 din decizia anterior menţionată.
    12. Instanţa judecătorească arată că, spre deosebire de măsurile vizate de decizia Curţii Constituţionale anterior amintită, măsurile contestate de către recurenţi în prezenta cauză nu îşi au temeiul direct în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, ci chiar în textul art. 8 din Legea nr. 55/2020. Este, astfel, satisfăcut criteriul impus de către instanţa de control constituţional prin decizia sus-menţionată, în sensul că restricţionarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale trebuie să se realizeze prin lege.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4^1, art. 4^2, art. 4^3, art. 4^4 şi art. 4^5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă şi ale art. 3 şi art. 8 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004 şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 7 martie 2005. Dispoziţiile art. 4^1, art. 4^2, art. 4^3, art. 4^4 şi art. 4^5 au fost introduse prin art. II pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 14 mai 2020. Legea nr. 55/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:
    - Art. 4^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004: „Starea de alertă reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii.“;
    – Art. 4^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004:
    "(1) Starea de alertă se declară la nivel local, al municipiului Bucureşti, judeţean sau naţional, atunci când analiza factorilor de risc indică necesitatea amplificării răspunsului la o situaţie de urgenţă, pentru o perioadă limitată de timp, care nu poate fi mai mare de 30 de zile.
(2) Starea de alertă poate fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menţinerii răspunsului amplificat pentru o perioadă de timp suplimentară, care nu poate fi mai mare de 30 de zile.
(3) Starea de alertă încetează, înainte de împlinirea termenului pentru care a fost declarată ori prelungită, atunci când analiza factorilor de risc indică faptul că nu mai este necesară menţinerea unui răspuns amplificat.
(4) În aplicarea alin. (1)-(3) se analizează cumulativ următorii factori de risc:
    a) amploarea situaţiei de urgenţă, respectiv manifestarea generalizată a tipului de risc la nivel local, al municipiului Bucureşti, judeţean sau naţional;
    b) intensitatea situaţiei de urgenţă, respectiv viteza de evoluţie, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate;
    c) insuficienţa şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns;
    d) densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc;
    e) existenţa şi gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de risc.;"

    – Art. 4^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004:
    "(1) Comitetul local pentru situaţii de urgenţă declară, cu acordul prefectului, starea de alertă la nivel local, precum şi prelungirea sau încetarea acesteia.
(2) Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă declară, cu acordul ministrului afacerilor interne, starea de alertă la nivelul uneia sau mai multor localităţi din judeţ ori la nivelul întregului judeţ, precum şi prelungirea sau încetarea acesteia. Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă declară, cu acordul ministrului afacerilor interne, starea de alertă la nivelul municipiului Bucureşti.
(3) Comitetul naţional pentru situaţii de urgenţă declară, cu acordul prim-ministrului, starea de alertă la nivelul mai multor judeţe ori la nivel naţional, precum şi prelungirea sau încetarea acesteia.
(4) Hotărârile privind declararea, prelungirea sau încetarea stării de alertă se fundamentează în baza analizei factorilor de risc prevăzuţi la art. 4^1 de către grupurile de suport tehnico-ştiinţific constituite pe tipuri de risc.;"

    – Art. 4^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004: „La declararea stării de alertă şi pe durata acesteia comitetele pentru situaţii de urgenţă hotărăsc aplicarea, în condiţiile legii, a uneia sau mai multor măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns, pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor şi pentru diminuarea impactului tipului de risc.“;
    – Art. 4^5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004:
    "Hotărârile prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind:
    a) baza legală;
    b) perioada stării de alertă;
    c) măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns, asigurarea rezilienţei comunităţilor şi diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri;
    d) instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, după caz.;"

    – Art. 3 din Legea nr. 55/2020:
    "(1) Starea de alertă se declară la nivel local, judeţean sau naţional, atunci când analiza factorilor de risc indică necesitatea amplificării răspunsului la o situaţie de urgenţă, pentru o perioadă limitată de timp, care nu poate fi mai mare de 30 de zile.
(2) Starea de alertă poate fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menţinerii răspunsului amplificat pentru o perioadă de timp suplimentară, care nu poate fi mai mare de 30 de zile.
(3) Starea de alertă încetează, înainte de împlinirea termenului pentru care a fost declarată ori prelungită, atunci când analiza factorilor de risc indică faptul că nu mai este necesară menţinerea unui răspuns amplificat.
(4) În aplicarea alin. (1)-(3) se analizează cumulativ următorii factori de risc:
    a) amploarea situaţiei de urgenţă, respectiv manifestarea generalizată a tipului de risc la nivel local, judeţean sau naţional;
    b) intensitatea situaţiei de urgenţă, respectiv viteza de evoluţie, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate;
    c) insuficienţa şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns;
    d) densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc;
    e) existenţa şi gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de risc.;"

    – Art. 8 din Legea nr. 55/2020:
    "(1) Pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât şi la terasele din exteriorul acestora.
(2) Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu se consumă în spaţiile menţionate la alin. (1), cu excepţia teraselor unde se respectă măsurile de protecţie sanitară."

    17. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 1 alin. (5), potrivit căruia în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 41 referitor la munca şi protecţia socială a muncii, art. 47 referitor la nivelul de trai, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, art. 73 referitor la categoriile de legi, art. 93 referitor la măsurile excepţionale, art. 105 referitor la incompatibilităţile funcţiei de membru al Guvernului şi art. 147 referitor la deciziile Curţii Constituţionale.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4^1, art. 4^2, art. 4^3, art. 4^4 şi art. 4^5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, Curtea observă că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat, în esenţă, anularea art. 5 şi art. 6 din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.065/2020 şi a actelor subsecvente, respectiv a art. 38, 39 şi 40 din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 58/2020 şi a art. 1, 3 şi 4 din Hotărârea Comitetului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş nr. 63/2020. Curtea reţine că Hotărârea Guvernului nr. 1.065/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.215 din 11 decembrie 2020. Astfel, Curtea constată că hotărârea Guvernului anterior menţionată reglementează, pe de-o parte, prelungirea stării de alertă pe teritoriul României având în vedere pandemia de COVID-19, iar, pe de altă parte, măsurile care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
    19. În acest context, Curtea observă că instituirea şi prelungirea stării de alertă în contextul pandemiei de COVID-19 sunt reglementate în mod expres de dispoziţiile art. 2, 3 şi 4 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020. Potrivit art. 72 din acest act normativ, dispoziţiile Legii nr. 55/2020 se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie, în măsura în care acestea din urmă nu contravin prevederilor acestei legi, alin. (2) reglementând, în mod expres, că „pentru starea de alertă instituită pentru prevenirea şi combaterea unei pandemii COVID-19, dispoziţiile [...] art. 4 alin. (1) lit. b), [...] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile“. Totodată, Curtea observă că art. 4 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 dispune că „Pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă se întreprind, în condiţiile legii, după caz, acţiuni şi măsuri pentru: [...] declararea stării de alertă“.
    20. Curtea constată că dispoziţiile art. 4^1-art. 4^5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 au fost introduse prin art. II pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 14 mai 2020. Curtea reţine că, deşi ordonanţa de urgenţă, care a introdus articolele anterior menţionate, a fost publicată anterior Legii nr. 55/2020, din fişa legislativă a legii rezultă că aceasta a fost adoptată de Camera decizională la data de 13 mai 2020, înainte de modificările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004. În acest context, Curtea reţine că, din analiza dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, rezultă că art. 4 alin. (1) lit. b) din acest act normativ menţionează „declararea stării de alertă“ ca element ce poate interveni pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte dispoziţiile nou-introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020, Curtea observă că prevederile art. 4^1 definesc starea de alertă; prevederile art. 4^2 reglementează instituirea/prelungirea/încetarea stării de alertă, precum şi factori de risc a căror analiză cumulativă determină instituirea/ prelungirea/încetarea stării de alertă; prevederile art. 4^3 reglementează organul competent să declare/prelungească/ înceteze starea de alertă la nivel local, la nivelul uneia sau mai multor localităţi din judeţ ori la nivelul întregului judeţ, la nivelul mai multor judeţe ori la nivel naţional; prevederile art. 4^4 reglementează organul competent să dispună, în condiţiile legii, una sau mai multe măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns, pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor şi pentru diminuarea impactului tipului de risc, art. 4^5 reglementează elementele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă hotărârile prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă. Aşa fiind, având în vedere conţinutul normativ al dispoziţiilor art. 4^1 - art. 4^5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, Curtea apreciază că acestea sunt indisolubil legate de art. 4 alin. (1) lit. b) din aceeaşi ordonanţă, în condiţiile în care primele articole menţionate vin să dezvolte instituţia „declarării stării de alertă“.
    21. Pe de altă parte, Curtea observă că în ceea ce priveşte Legea nr. 55/2020, prevederile art. 2 definesc starea de alertă; prevederile art. 3 şi art. 4 reglementează organul competent să declare/prelungească/înceteze starea de alertă la nivel local, judeţean sau naţional, precum şi factori de risc a căror analiză cumulativă determină instituirea/prelungirea/încetarea stării de alertă; prevederile art. 6 reglementează elementele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă hotărârile prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă.
    22. Având în vedere obiectul de reglementare şi conţinutul legislativ al dispoziţiilor cuprinse în cele două acte normative, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 şi, respectiv, Legea nr. 55/2020, Curtea apreciază că acestea se află într-un raport lege generală - lege specială. Cu alte cuvinte, acest raport este guvernat de regula lex specialis derogat legi generali, ceea ce înseamnă că excepţiile sunt cele prevăzute în legea specială şi sunt aplicate strict în ceea priveşte situaţiile expres determinate în aceasta, urmând ca legea generală - sau dreptul comun, lato sensu - să se aplice tuturor celorlalte cazuri. În virtutea principiului specialia generalibus derogant, norma specială este cea care derogă de la norma generală, iar o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o normă specială, care este de strictă interpretare (a se vedea în acest sens şi prevederile art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010).
    23. Aşa fiind, Curtea apreciază că dispoziţiile Legii nr. 55/2020 referitoare la declararea/prelungirea/încetarea stării de alertă în cazul pandemiei de COVID-19 reprezintă norme speciale, derogatorii de la dreptul comun în materie, reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004. Or, în aceste condiţii, Curtea constată că menţiunea de la art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia se exclude de la aplicare procedura declarării stării de alertă reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, trebuie interpretată în sensul că inclusiv art. 4^1-art. 4^5 din aceeaşi ordonanţă sunt excluse de la aplicare în cazul declarării sau prelungirii stării de alertă pe teritoriul României în contextul pandemiei de COVID-19.
    24. Curtea constată că un alt argument în sensul inaplicabilităţii dispoziţiilor art. 4^1-art. 4^5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 în cauza de faţă decurge din faptul că Hotărârea Guvernului nr. 1.065/2020, a cărei anulare se solicită, reglementează, pe lângă prelungirea stării de alertă pe teritoriul României având în vedere pandemia de COVID-19, însăşi măsurile care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Potrivit art. 2 din această hotărâre, „Pe durata prevăzută la art. 1 măsurile de prevenire şi control al infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în: a) anexa nr. 1 «Măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns»; b) anexa nr. 2 «Măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor»; c) anexa nr. 3 «Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc»“, anexele făcând parte integrantă din hotărâre. Se poate observa că, în cuprinsul anexei nr. 3 „Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc“, au fost reglementate măsuri care se circumscriu restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, exemple în acest sens fiind interzicerea circulaţiei persoanelor în anumite intervale orare sau în anumite locaţii (art. 2); măsuri referitoare la desfăşurarea activităţii operatorilor economici (art. 6, art. 10); măsuri referitoare la desfăşurarea activităţii cultelor religioase (art. 1 pct. 9, 10, 11).
    25. În condiţiile în care, prin Decizia nr. 157 din 13 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 15 mai 2020, s-a statuat că dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sunt constituţionale în măsura în care acţiunile şi măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, Curtea constată că declararea stării de alertă prin care se restrânge exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale nu poate avea ca temei dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, aceasta neputând sta la baza emiterii Hotărârii Guvernului nr. 1.065/2020.
    26. Aşa fiind, Curtea constată - cu privire la condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate - că, potrivit jurisprudenţei sale, „legătura cu soluţionarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Practic, decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi.
    27. Or, dispoziţiile art. 4^1-art. 4^5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, a căror neconstituţionalitate se critică, nu sunt aplicabile litigiului pendinte, în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect. Având în vedere aceste aspecte, Curtea observă că decizia instanţei de contencios constituţional nu poate produce un efect concret asupra desfăşurării procesului în acest caz, excepţia de neconstituţionalitate neavând legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4^1-art. 4^5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.
    28. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 55/2020, Curtea observă că, prin Decizia nr. 157 din 13 mai 2020, precitată, paragraful 88, a constatat că „este incontestabil faptul că legislaţia care prevede regimul juridic al unor situaţii de criză ce impun luarea unor măsuri excepţionale presupune un grad mai sporit de generalitate faţă de legislaţia aplicabilă în perioada de normalitate, tocmai pentru că particularităţile situaţiei de criză sunt abaterea de la normal (excepţionalitatea) şi imprevizibilitatea pericolului grav care vizează atât societatea în ansamblul său, cât şi fiecare individ în parte. Cu toate acestea, generalitatea normei primare nu poate fi atenuată prin acte infralegale care să completeze cadrul normativ existent. De aceea, măsurile care organizează executarea dispoziţiilor legale şi particularizează şi adaptează respectivele dispoziţii la situaţia de fapt existentă, la domeniile de activitate esenţiale pentru gestionarea situaţiei care a generat instituirea stării de alertă nu se pot abate (prin modificări sau completări) de la cadrul circumscris prin normele cu putere de lege, deci nu pot viza drepturi şi libertăţi fundamentale“.
    29. Totodată, Curtea reţine că a analizat deja o critică de neconstituţionalitate care viza, în esenţă, faptul că anumite dispoziţii legale atribuiau unei autorităţi administrative competenţa instituirii unor măsuri care implică restrângerea unor drepturi fundamentale. Curtea a statuat, prin Decizia nr. 458 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 2 iulie 2020, paragrafele 29 şi 30, că din conţinutul art. 77-79 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, reiese că „ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4)“. De asemenea, se precizează că „ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora“, precum şi că „ordinele şi instrucţiunile se vor elabora în termenul prevăzut de actul superior sau, după caz, într-un termen util care să facă posibilă ducerea lor la îndeplinire“. Prin urmare, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale care conferă ministrului sănătăţii competenţa de a stabili măsurile privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epidemii, precum şi bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii echivalează cu o competenţă de a emite ordine, respectiv acte administrative normative supuse unui regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii şi în limitele stabilite de aceasta.
    30. Totodată, Curtea, în paragraful 32 al deciziei anterior menţionate, a precizat, cu valoare de principiu că, în măsura în care instituirea acţiunilor ce se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestor situaţii implică restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, actele normative în executarea cărora ministrul sănătăţii emite ordinul trebuie să se subordoneze, la rândul lor, condiţiilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Astfel, în paragraful 33 al aceleiaşi decizii, Curtea a amintit că, potrivit celor statuate în jurisprudenţa sa, restrângerea exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi fundamentale poate fi reglementată, cu respectarea prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, dacă: este prevăzută prin lege; se impune restrângerea dreptului sau a libertăţii; restrângerea se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituţional, şi anume pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; măsura este necesară într-o societate democratică; restrângerea este proporţională cu situaţia care a determinat-o; este aplicată în mod nediscriminatoriu; nu aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii (Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010).
    31. Aşa fiind, Curtea a apreciat, prin paragraful 37 al aceleiaşi decizii, că reglementarea care consacră „competenţa ministrului sănătăţii de a emite ordine în vederea instituirii unor măsuri pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epidemii nu este contrară prevederilor Legii fundamentale, ci constituie o expresie a rolului administraţiei publice de a asigura executarea legii şi de a satisface interesul general al societăţii - în cazul concret, ocrotirea sănătăţii publice - prin acte emise în regim de putere publică. O eventuală depăşire a cadrului constituţional şi legal în care ministrul sănătăţii acţionează în aplicarea textului de lege analizat poate fi supusă controlului instanţei de contencios administrativ, nereprezentând un aspect ce revine controlului Curţii Constituţionale“.
    32. Având în vedere aspectele anterior menţionate, Curtea constată că a realizat o distincţie între necesitatea reglementării la nivel de lege - ca act de reglementare primară adoptat de către Parlament - a măsurilor concrete prin care se restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, pe de-o parte, şi punerea în executare a acestor măsuri de către organele competente, prin mijloace specifice, pe de altă parte.
    33. În acest context jurisprudenţial, Curtea observă că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 55/2020 reglementează, în esenţă, posibilitatea suspendării, pe durata stării de alertă, a consumului produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât şi la terasele din exteriorul acestora. Măsura reglementată de articolul criticat se circumscrie categoriei măsurilor sectoriale adoptate în domeniul economic pentru diminuarea impactului tipului de risc, potrivit art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020. Aşa fiind, rezultă că măsura în cauză, prin specificul său, se circumscrie restrângerii exerciţiului libertăţii economice prevăzute de art. 45 din Legea fundamentală, astfel încât reglementarea acesteia trebuie să respecte cerinţele stabilite de către instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa. Or, Curtea observă că măsura restrângerii exerciţiului libertăţii economice este expres prevăzută de Legea nr. 55/2020, act de reglementare primară, adoptat de către Parlament.
    34. În continuare, Curtea constată că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 55/2020 respectă cerinţele de claritate şi previzibilitate, astfel încât nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia acestea „sunt imprecis formulate şi creează senzaţia unei delegări de competenţă către alte organisme ce nu au atribuţii de tip legislativ şi implicit care astfel iau măsuri de reducere de drepturi şi libertăţi“. Astfel, Curtea Constituţională a constatat, de principiu, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi de clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). O lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (în acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, sau Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).
    35. Curtea constată că toate noţiunile utilizate în cuprinsul art. 8 din Legea nr. 55/2020 au un conţinut clar şi uşor determinabil de către destinatarul normei. Astfel, Curtea constată că, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, termenul „a suspenda“ are înţelesul de a întrerupe, a amâna, a opri temporar o activitate, iar cel de „consum“ semnifică utilizarea de către populaţie şi administraţie a bunurilor materiale şi a serviciilor în scopul satisfacerii nevoilor personale şi colective.
    36. În ceea ce priveşte noţiunea de „produs alimentar“ Curtea observă că, potrivit art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare, aceasta (sau noţiunea de „aliment“) înseamnă orice substanţă sau produs, indiferent dacă este prelucrat, parţial prelucrat sau neprelucrat, destinat sau prevăzut în mod rezonabil a fi ingerat de oameni. „Produsele alimentare“ includ băuturile, guma de mestecat şi orice substanţă, inclusiv apa, încorporată în mod intenţionat în produse alimentare în timpul producerii, preparării sau tratării lor. Ele includ apa după punctul de conformitate, aşa cum este definit la articolul 6 din Directiva 98/83/CE şi fără a aduce atingere cerinţelor Directivelor 80/778/CEE şi 98/83/CE. De asemenea, regulamentul, în acelaşi articol, stabileşte ce nu poate fi inclus în această categorie, de exemplu, hrana pentru animale, animalele vii, în afara cazurilor în care ele sunt pregătite pentru introducerea pe piaţă pentru consumul uman, plantele înainte de a fi recoltate etc.
    37. Totodată, Curtea constată că noţiunile utilizate de legiuitor în cuprinsul art. 8 din Legea nr. 55/2020, referitoare la „băuturi alcoolice“, „băuturi nealcoolice“, „restaurante“, „hoteluri“, „moteluri“, „pensiuni“, „cafenele“, „alte localuri publice“, „terase din exteriorul acestora“, pot fi înţelese pe deplin, în condiţiile legislaţiei în vigoare, reprezentată, de exemplu de Hotărârea Guvernului nr. 843/1999 privind încadrarea pe tipuri a unităţilor de alimentaţie publică neincluse în structurile de primire turistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 octombrie 1999, sau Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 26 august 1998, Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 128/2006 privind aprobarea Normelor tehnice pentru producerea şi comercializarea vinurilor spumante cu denumire de origine controlată (DOC) şi a nivelului sumelor percepute ca taxe pentru eliberarea Autorizaţiei de producător de struguri destinaţi obţinerii de vinuri spumante cu denumire de origine controlată (DOC) şi a Certificatului de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor spumante cu denumire de origine controlată (DOC), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 13 martie 2006, Ordinul viceprim-ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 1.541/1.219/433/2014 privind aprobarea Normelor tehnice de producere, etichetare şi punere în circulaţie a băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015 etc.
    38. În ceea ce priveşte celelalte susţineri referitoare la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 55/2020, Curtea constată că acestea se circumscriu unei enumerări a unor drepturi/libertăţi/principii constituţionale, autoarele excepţiei nearătând, în concret, în ce mod acestea sunt încălcate.
    39. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este neîntemeiată.
    40. În continuare, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 55/2020, Curtea observă că autoarele susţin că modalitatea de interpretare a acestor dispoziţii legale a determinat instituirea perpetuă a stării de alertă, astfel că măsurile luate nu sunt temporare, lăsând fără conţinut unele drepturi şi libertăţi fundamentale, cu încălcarea art. 53 din Legea fundamentală.
    41. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, paragrafele 21, 22 şi 24, a constatat că drepturile fundamentale, care nu sunt absolute prin natura lor, pot fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică. Atât timp cât textele legale criticate, prin soluţia legislativă promovată, nu reglementează cu privire la configurarea normativă a acestor drepturi, respectiv cu privire la stabilirea conţinutului şi limitelor acestora, ci se referă la o restrângere a exercitării drepturilor, este incident art. 53 din Legea fundamentală. Curtea a constatat că, din analiza art. 53 din Legea fundamentală, reies condiţiile care trebuie îndeplinite pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, respectiv: domeniul să vizeze doar drepturile fundamentale, şi nu orice drepturi subiective de natură legală sau convenţională; restrângerea exerciţiului acestor drepturi să poată fi înfăptuită numai prin lege; restrângerea să poată opera numai dacă se impune şi doar dacă este necesară într-o societate democratică; restrângerea să poată opera numai în una din ipotezele limitativ enumerate de art. 53 din Constituţie; restrângerea să fie proporţională cu cauza, restrângerea să fie nediscriminatorie; restrângerea să nu afecteze substanţa dreptului (a se vedea şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, precitată).
    42. În ceea ce priveşte analiza proporţionalităţii ingerinţei, Curtea a reţinut că principiul proporţionalităţii, astfel cum este reglementat în ipoteza particulară a art. 53 din Constituţie, presupune caracterul excepţional al restrângerilor exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, şi caracterul lor temporar. Din moment ce autorităţile publice pot recurge la restrângerea exerciţiului unor drepturi în lipsa unor alte soluţii, pentru salvgardarea valorilor statului democratic, este logic ca această măsură gravă să înceteze de îndată ce a încetat şi cauza care a provocat-o. Curtea a reiterat faptul că acesta este şi sensul dat dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală de către Curtea Constituţională, prin jurisprudenţa sa constantă.
    43. În ceea ce priveşte proporţionalitatea unei măsuri de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale din perspectiva duratei pentru care aceasta se impune, Curtea, prin Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2017, paragraful 48, a constatat „existenţa unei proporţionalităţi obiective ce se circumscrie stabilirii de către legiuitor a termenului maxim pentru care măsura poate fi dispusă şi de o proporţionalitate subiectivă ce se circumscrie situaţiei de fapt şi de drept“ existentă la momentul dispunerii măsurii. Curtea a apreciat că analiza proporţionalităţii obiective ţine de resortul contenciosului constituţional, pe când analiza proporţionalităţii subiective ţine de resortul instanţei judecătoreşti chemate să se pronunţe asupra luării/prelungirii acestei măsuri.
    44. În acest context, din perspectiva proporţionalităţii obiective, Curtea observă că dispoziţiile art. 3 şi ale art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 55/2020 reglementează procedura declarării şi prelungirii stării de alertă în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, starea de alertă se dispune pentru o perioadă limitată de timp, care nu poate fi mai mare de 30 de zile, putând fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menţinerii răspunsului amplificat pentru o perioadă de timp suplimentară, care nu poate fi mai mare de 30 de zile. Din analiza dispoziţiilor anterior menţionate rezultă că în cazul declarării şi prelungirii stării de alertă în cazul pandemiei de COVID-19, legiuitorul nu a prevăzut o durată maximă pentru care aceasta se poate dispune.
    45. În aceste condiţii, Curtea reţine că măsurile de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale se circumscriu motivelor expres prevăzute de textul constituţional, şi anume pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Din cele anterior expuse, rezultă, pe de-o parte, că situaţiile ce intră în categoriile anterior menţionate sunt diverse, iar, pe de altă parte, că măsurile necesar a fi adoptate, pentru a răspunde cât mai bine imperativelor urmărite, trebuie să ţină seama de specificul fiecărei categorii, fiind caracterizate, de asemenea, prin diversitate.
    46. Totodată, Curtea constată că situaţiile ce intră în categoriile anterior menţionate pot conţine elemente predictibile/cuantificabile care fac posibilă reglementarea unei durate maxime pentru care măsura restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale poate fi dispusă. De exemplu, legiuitorul a reglementat durata maximă a măsurilor preventive dispuse în cursul procesului penal; durata totală a măsurilor de supraveghere tehnică, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, în aceeaşi cauză; durata interdicţiei de a exercita o funcţie sau o demnitate publică în condiţiile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare etc. Pe de altă parte, există situaţii care fac necesară adoptarea unor măsuri de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, dar a căror cronologie de desfăşurare - apariţia, evoluţia şi încetarea acestora - nu poate fi prevăzută/anticipată cu certitudine, astfel că reglementarea unei durate maxime pentru care aceste măsuri pot fi aplicabile se circumscrie unui demers imposibil de realizat de către legiuitor.
    47. În cazul dedus controlului de constituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile criticate reglementează declararea/ prelungirea stării de alertă în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. Or, este evident că apariţia, evoluţia şi încetarea pandemiei de COVID-19 nu reprezintă aspecte/împrejurări ce pot fi caracterizate prin certitudine, elementele ce influenţează aceste etape de desfăşurare nefiind predictibile/cuantificabile. Aşa fiind, Curtea apreciază că legiuitorul se află într-o imposibilitate obiectivă de a reglementa o durată maximă pentru care se poate institui starea de alertă în cazul pandemiei de COVID-19.
    48. Cu toate acestea, Curtea apreciază că legiuitorul trebuie să compenseze această imposibilitate obiectivă prin reglementarea unui ansamblu legislativ complet, clar şi previzibil, în materia declarării/prelungirii stării de alertă în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, menit să asigure respectarea principiului proporţionalităţii. Astfel, legiuitorul trebuie să reglementeze, de exemplu, organul ce poate dispune această măsură, definirea măsurii, condiţiile ce stau la baza dispunerii/prelungirii măsurii, durata maximă a fiecărei dispuneri/prelungiri, conţinutul acesteia, calea de atac etc.
    49. Având în vedere aceste aspecte, Curtea reţine că, potrivit art. 2 din Legea nr. 55/2020, starea de alertă reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporţionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia şi necesare pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor iminente la adresa vieţii, sănătăţii persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale importante ori a proprietăţii. Dispoziţiile art. 3 şi art. 4 din acelaşi act normativ reglementează organul competent să dispună/ prelungească starea de alertă, iar factorii de risc ce trebuie analizaţi, cumulativ, cu ocazia dispunerii/prelungirii stării de alertă sunt enumeraţi la alin. (4) al art. 3 al Legii nr. 55/2020 şi se referă la amploarea situaţiei de urgenţă, respectiv manifestarea generalizată a tipului de risc la nivel local, judeţean sau naţional; intensitatea situaţiei de urgenţă, respectiv viteza de evoluţie, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate; insuficienţa şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns; densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc; existenţa şi gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de risc.
    50. De asemenea, durata maximă a fiecărei dispuneri/prelungiri este reglementată expres în art. 3 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, precizându-se că starea de alertă se dispune pentru o perioadă limitată de timp, care nu poate fi mai mare de 30 de zile, putând fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menţinerii răspunsului amplificat pentru o perioadă de timp suplimentară, care nu poate fi mai mare de 30 de zile. Totodată, dispoziţiile art. 3 alin. (3) din aceeaşi lege prevăd că starea de alertă încetează, înainte de împlinirea termenului pentru care a fost declarată ori prelungită, atunci când analiza factorilor de risc indică faptul că nu mai este necesară menţinerea unui răspuns amplificat. Acest fapt presupune că organele competente analizează constant dacă se menţin condiţiile care au impus instituirea stării de alertă sau acestea au dispărut, având posibilitatea de a decide încetarea stării de alertă înainte de expirarea duratei pentru care a fost dispusă.
    51. Prevederile art. 6 din actul normativ anterior menţionat stabilesc elementele obligatorii pe care trebuie să le conţină hotărârile prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă. Totodată, se observă că în capitolul II al Legii nr. 55/2020 sunt reglementate măsurile sectoriale ce se pot dispune în domeniul economic, domeniul sănătăţii, domeniul muncii şi protecţiei sociale, domeniul transporturilor şi infrastructurii, domeniul educaţiei şi cercetării, domeniul tineretului şi sportului, domeniul culturii şi cultelor, domeniul insolvenţei şi domeniul executării pedepselor, măsurilor educative şi a altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Din reglementarea acestor măsuri rezultă că acestea nu se impun automat ca urmare a instituirii/prelungirii stării de alertă, ci aplicarea acestora se va realiza în urma aprecierii, în funcţie de situaţia concretă de risc epidemiologic, a celor mai adecvate măsuri necesar a fi aplicate în scopul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.
    52. În ceea ce priveşte contestarea hotărârilor Guvernului prin care se dispune/prelungeşte starea de alertă în cazul pandemiei de COVID-19, Curtea reţine mutatis mutandis cele constatate în Decizia nr. 157 din 13 mai 2020, paragrafele 64 şi 65. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că „în emiterea deciziilor, ordinelor şi a dispoziţiilor, organismele, organele şi structurile abilitate în managementul situaţiilor de urgenţă acţionează ca organe de stat, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Aşadar, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acestea sunt acte administrative emise de entităţi administrative în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice. [...], întrucât reglementează o serie de reguli general obligatorii, autorităţile statului fiind însărcinate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate, iar persoanele fizice şi juridice având obligaţia de a respecta cele statuate în cuprinsul actului, rezultă că, din perspectiva conţinutului, hotărârea de declarare a stării de alertă este un act administrativ cu caracter normativ. Celelalte acte administrative emise de organismele, organele şi structurile abilitate în managementul situaţiilor de urgenţă pot avea caracter normativ sau individual, în funcţie de obiectul de reglementare, respectiv măsurile pe care le cuprind, şi de sfera persoanelor cărora li se adresează“.
    53. Aşa fiind, Curtea constată că, deşi în cauza de faţă temeiul adoptării hotărârilor Guvernului de instituire/prelungire/ încetare a stării de alertă şi a actelor subsecvente acestora îl reprezintă Legea nr. 55/2020, aceste acte îşi păstrează natura juridică de acte administrative normative sau individuale, după caz. Din perspectiva accesului efectiv la justiţie, stabilirea acestei naturi juridice determină incidenţa reglementărilor de drept comun aplicabile în materie, circumscrise în cazul de faţă Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, pe de-o parte, şi adoptarea de către legiuitor a unor reglementări specifice (de exemplu, termene foarte scurte de soluţionare a cauzelor) care să dea eficienţă accesului la justiţie, pe de altă parte.
    54. Curtea constată că în măsura în care ansamblul legislativ actual nu asigură un acces la justiţie efectiv în cazul contestării dispunerii/prelungirii/încetării stării de alertă în cazul pandemiei de COVID-19 şi a actelor subsecvente, se ajunge la încălcarea principiului proporţionalităţii restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, prin incompleta reglementare a garanţiilor ce trebuie adoptate de către legiuitor în acest caz.
    55. Curtea constată că, prin Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, precum şi soluţia legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispoziţiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau se încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi instrucţiunilor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, sunt neconstituţionale.
    *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 8 iunie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 12 iulie 2021.

    56. Prin decizia anterior menţionată, Curtea a constatat că în măsura în care prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţie consacră controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, iar dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 exclud, în mod expres, aplicarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă că dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 relevă o reglementare lipsită de claritate şi predictibilitate în ceea ce priveşte stabilirea procedurii jurisdicţionale aplicabile acestor acţiuni în contencios administrativ, din conţinutul normei neputându-se decela care sunt „reglementările de drept comun aplicabile în materie“. Curtea a observat că lipsa de claritate a reglementării are consecinţe directe asupra exercitării dreptului de acces la justiţie şi a dreptului consacrat de art. 52 alin. (1) din Constituţie, persoana interesată să atace în justiţie o hotărâre a Guvernului ori un ordin sau o instrucţiune emisă în temeiul Legii nr. 55/2020 neputând identifica reglementările procedurale aplicabile, astfel încât să se conformeze acestora.
    57. Curtea Constituţională a constatat că simpla trimitere cu caracter general pe care dispoziţiile de lege analizate o fac la prevederile de drept comun în materie, în condiţiile în care reglementările Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt excluse în mod expres de la aplicare, nu întruneşte condiţiile de claritate şi previzibilitate necesare asigurării dreptului de acces liber la justiţie, fiind înfrânte, în consecinţă, prevederile constituţionale ale art. 21 şi art. 52. În cazul atacării în justiţie a hotărârilor Guvernului, a ordinelor sau a instrucţiunilor miniştrilor emise în vederea punerii în aplicare a unor măsuri pe durata stării de alertă, în temeiul Legii nr. 55/2020, asigurarea unui acces la justiţie efectiv, în sensul mai sus reţinut, s-ar realiza doar în măsura în care hotărârea pronunţată de instanţa de judecată ar determina, odată cu constatarea nelegalităţii actului administrativ atacat, înlăturarea efectelor acestuia şi a consecinţelor sale. Or, aceste efecte ale hotărârii judecătoreşti nu ar putea fi obţinute decât în măsura în care pronunţarea acesteia ar avea loc în termenul de aplicabilitate al acestor acte administrative, care este de cel mult 30 de zile de la intrarea lor în vigoare, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) şi ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020.
    58. Curtea a constatat că dispoziţiile Legii nr. 55/2020 nu conţin niciun fel de dispoziţii procedurale care să garanteze soluţionarea cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiţie. Sub acest aspect, Curtea a observat că nici dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu ar răspunde acestor exigenţe. Chiar dacă ar urgenta soluţionarea acţiunilor referitoare la actele normative prin care se instituie starea de alertă, instanţa de judecată este ţinută să asigure îndeplinirea cerinţelor referitoare la citarea legală a părţilor şi a dreptului părţii adverse de a depune întâmpinare, care trebuie comunicată apoi reclamantului cu cel puţin 15 zile înainte de primul termen de judecată [art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004]. Dispoziţiile de lege prevăd un termen de cel mult 30 de zile în care hotărârile pot fi redactate, precum şi faptul că acestea pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare [art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004]. Deşi regula este aceea a suspendării executării actului administrativ atacat până la soluţionarea de urgenţă a recursului [art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004], Curtea constată că, în ceea ce priveşte acele acte administrative emise pentru înlăturarea consecinţelor epidemiilor, suspendarea nu este posibilă [art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004].
    59. Prin urmare, aplicarea procedurii de judecată reglementate de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 ar face imposibilă pronunţarea unei hotărâri într-un termen mai scurt de 30 de zile, astfel încât efectele acestei hotărâri nu ar fi apte să înlăture în mod concret consecinţele actelor administrative emise în temeiul Legii nr. 55/2020. Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, precum şi soluţia legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispoziţiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi a instrucţiunilor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă sunt neconstituţionale, fiind contrare prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 21 şi ale art. 52 alin. (1) din Constituţie.
    60. Curtea a subliniat că, în vederea înlăturării viciului de neconstituţionalitate constatat şi a asigurării unei reglementări clare, ca să garanteze în mod efectiv şi eficient accesul la justiţie al persoanelor ale căror drepturi sau interese au fost încălcate prin emiterea unor hotărâri ale Guvernului, ordine sau instrucţiuni ale miniştrilor pentru punerea în aplicare a unor măsuri pe durata stării de alertă, în temeiul Legii nr. 55/2020, legiuitorul este chemat să reglementeze o procedură al cărei conţinut să fie uşor identificabil, clar şi previzibil sub aspectul consecinţelor şi care să asigure posibilitatea soluţionării cauzelor în regim de urgenţă, într-un termen foarte scurt, astfel încât hotărârile pronunţate să fie apte să înlăture în mod concret şi eficient consecinţele actelor administrative atacate, în perioada în care acestea produc efecte.
    61. Aşa fiind, Curtea constată că viciul de neconstituţionalitate circumscris inexistenţei unei căi de atac efective în ceea ce priveşte contestarea hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau încetează starea de alertă şi a actelor subsecvente a fost sancţionat prin pronunţarea Deciziei nr. 392 din 8 iunie 2021.
    62. Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, având aceleaşi efecte pentru toate autorităţile publice şi toate subiectele individuale de drept. Decizia prin care Curtea Constituţională, în exercitarea controlului concret, a posteriori, admite sesizarea de neconstituţionalitate este obligatorie şi produce efecte erga omnes, determinând obligaţia legiuitorului, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale.
    63. Totodată, Curtea constată că reglementarea concretă a elementelor care determină efectivitatea accesului la justiţie în cazul contestării hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau încetează starea de alertă şi a actelor subsecvente reprezintă o obligaţie pozitivă ce intră în competenţa legiuitorului, acesta fiind obligat să intervină prin adoptarea unui cadru legislativ, care să respecte principiul proporţionalităţii restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale.
    64. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4^1, art. 4^2, art. 4^3, art. 4^4 şi art. 4^5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, excepţie ridicată de Societatea Comercială MADI SUPER TOYS - S.R.L., Societatea Comercială MONACO LUNGE CAFFE - S.R.L., Societatea Comercială CLASIC MARKET - S.R.L., Societatea Comercială DAK COTYSO AKA - S.R.L., Societatea Comercială PIZZA CHEF STAR - S.R.L., Societatea Comercială POWER FORE EVER - S.R.L., Societatea Comercială DINO S FOOD SHOP - S.R.L. în Dosarul nr. 1.260/46/2020 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 3 şi art. 8 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 10 iunie 2021.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 416 din 10 iunie 2021

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"