Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, excepţie ridicată de Mihai Radu Iancu în Dosarul nr. 397/83/CA/2018*-R al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.739D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 525 din 30 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Decizia civilă 743/CA/2019-R din 4 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 397/83/CA/2018*-R, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. Excepţia a fost ridicată de Mihai Radu Iancu, cu prilejul soluţionării recursului împotriva unei sentinţe pronunţate într-o cauză având ca obiect contestarea în justiţie a unui act administrativ. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 îngrădesc în mod nejustificat şi neconstituţional dreptul persoanei interesate de a supune controlului judecătoresc hotărârea primei instanţe prin care este soluţionat definitiv contenciosul administrativ constând în contestarea ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012 şi Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale care prevedeau faptul că hotărârea primei instanţe este definitivă. Măsura suprimării dublului grad de jurisdicţie în materia contestării ordinului prefectului are caracter excesiv, nejustificat şi discriminatoriu, atât timp cât, în ceea ce priveşte alte acte administrative, dublul grad de jurisdicţie este impus prin dispoziţiile Legii nr. 554/2004. În ceea ce priveşte procedura specială instituită de Legea nr. 215/2001, care prevede că modalitatea de contestare în justiţie a ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar este caracterizată prin celeritate, se susţine că această exigenţă a celerităţii nu este incompatibilă cu principiul dublului grad de jurisdicţie şi cu dreptul la un proces echitabil. Prin eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunţate se aduce atingere principiului accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, golindu-se astfel de conţinut principiul exercitării căilor de atac, ceea ce echivalează cu imposibilitatea examinării cauzei de către o instanţă de control judiciar, la un grad superior de jurisdicţie, sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate de prima instanţă. Reglementarea criticată constituie o ingerinţă vădit disproporţionată în exercitarea unor drepturi fundamentale, ce încalcă prevederile art. 21 şi ale art. 53 alin. (2) din Constituţie şi pe cele ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 6. Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul caracterului „întemeiat“ al excepţiei întrucât „textele contestate nu contravin normelor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei având în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie“. Instanţa constată că, în jurisprudenţa sa anterioară (spre exemplu, Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012), Curtea Constituţională a stabilit că „semnificaţia sintagmei «în condiţiile legii», cuprinsă în dispoziţiile art. 129 din Constituţie, se referă la condiţiile procedurale de exercitare a căilor de atac şi nu are în vedere imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care se soluţionează fondul cauzei“. Prin urmare, suprimarea totală a oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti apare ca fiind contrară prevederilor Constituţiei. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare. 11. Curtea observă că prevederile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 au fost abrogate prin art. 597 alin. (2) lit. e) din Partea a IX-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019. Însă, având în vedere că în cauza dedusă judecăţii produc efecte juridice prevederile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 şi în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, Curtea urmează a reţine ca obiect al excepţiei aceste dispoziţii de lege, care au următorul cuprins: „Instanţa de contencios administrativ este obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă.“ 12. Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, „De la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească «definitivă şi irevocabilă» sau, după caz, «irevocabilă» se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească «definitiv㻓. 13. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 alin. (1) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea contenciosului administrativ şi art. 129 privind folosirea căilor de atac. Sunt invocate şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 239 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 1 aprilie 2008, Decizia nr. 228 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 12 iunie 2017, Decizia nr. 507 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 29 august 2018, Decizia nr. 130 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 19 iunie 2020, sau Decizia nr. 525 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1024 din 3 noiembrie 2020, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate. 15. Curtea a reţinut, în esenţă, că prevederile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, referitoare la contestarea în justiţie a ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar, conţin norme de procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, adoptate de legiuitor în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie. Curtea a reiterat, în acord cu jurisprudenţa sa, că instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate stabili, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (în acest sens, a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 16. Curtea a mai reţinut că prevederile art. 129 din Constituţie stabilesc dreptul părţilor interesate şi al Ministerului Public de a exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti căile de atac potrivit legii, dar aceasta nu înseamnă reglementarea constituţională a principiului dublului grad de jurisdicţie. Este adevărat că art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează dreptul la o cale de atac pentru persoana care a fost condamnată penal, dar, pe de altă parte, nu există obligativitatea extinderii acestui principiu şi în materie civilă. De asemenea, noţiunea de „proces echitabil“ nu implică imperios existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor căi de atac al hotărârilor judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 86 din 20 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 5 iunie 2001). 17. În ceea ce priveşte invocarea unor decizii prin care Curtea Constituţională a sancţionat eliminarea singurei căi de atac într-o anumită materie, Curtea a adus anumite precizări, reţinând în esenţă că premisele ce au stat la baza soluţiei de admitere, în acele cazuri, au avut în vedere contextul special configurat dintr-o serie de elemente specifice. În cazul deciziilor mai sus prezentate, Curtea a efectuat testul de proporţionalitate pentru a determina dacă măsura eliminării căii de atac era necesară, justificată de un scop legitim şi proporţională cu acest scop. Or, faţă de aceste imperative ale analizei constituţionalităţii unei dispoziţii prin care se instituie o măsură de restrângere sau limitare a exerciţiului unui drept fundamental, Curtea a reţinut că prin jurisprudenţa privind dispoziţiile art. 69 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001 a fost evidenţiat caracterul de norme speciale, derogatorii, al acestor prevederi. Necesitatea restabilirii cu maximă celeritate a organelor de conducere la nivelul administraţiei publice locale, în speţă a primarului, reprezintă un argument suficient pentru a justifica măsura constând în derogarea de la regulile procedurale de drept comun ale modalităţilor de exercitare a liberului acces la justiţie, în sensul ca hotărârea primei instanţe - tribunalul, secţia de contencios administrativ - învestite cu soluţionarea contestaţiei împotriva ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar să fie definitivă. Această măsură este una necesară şi adecvată, urmăreşte un scop legitim - acela de restabilire a organelor de conducere ale administraţiei publice locale - şi este proporţională cu acest scop (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 507 din 17 iulie 2018, precitată). 18. În consecinţă, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale privind accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi folosirea căilor de atac. 19. Întrucât nu au apărut elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 20. Referitor la celelalte dispoziţii din Constituţie invocate, Curtea observă că, în raport cu criticile enunţate, acestea nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Radu Iancu în Dosarul nr. 397/83/CA/2018*-R al Curţii de Apel Oradea -Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 69 alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 iunie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
