Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 413 din 24 septembrie 2024  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1^1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 413 din 24 septembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1^1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 119 din 10 februarie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1^1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicată de Mihaela Toth în Dosarul nr. 1.204/107/2019 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.873D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în esenţă, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece norma criticată îndeplineşte condiţiile de claritate şi previzibilitate ale actelor normative. În esenţă, criticile vizează interpretarea celei de-a doua condiţii pentru eliberarea unui certificat de handicap cu valabilitate permanentă, şi anume imposibilitatea de a urma programe de recuperare. Potrivit art. 90^1 şi 90^2 din Legea nr. 448/2006, Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap are şi atribuţia de coordonare metodologică şi monitorizare a activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de handicap, iar, în virtutea acestei competenţe, a emis Instrucţiunea nr. 6/2014, care vizează condiţia prevăzută de textul de lege criticat.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 12 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.204/107/2019, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1^1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Mihaela Toth într-o cauză având ca obiect anularea certificatului de încadrare în grad de handicap şi obligarea pârâtei să emită un certificat prin care să dispună încadrarea în grad de handicap accentuat, cu valabilitate permanentă.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt confuze şi lipsite de logică juridică. Or, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006 sau Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012) şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    6. Astfel, se susţine că certificatul de încadrare în grad de handicap produce, prin conţinutul său, două efecte importante cu privire la persoana la care se referă: primul se referă la gradul de handicap acordat (în raport cu care se stabilesc anumite drepturi pentru titularul său), iar cel de-al doilea se referă la termenul de valabilitate, respectiv perioada pe durata căreia i se recunoaşte persoanei statutul de persoană cu handicap, iar aceasta se bucură - sau ar trebui să se bucure - de o protecţie specială.
    7. Potrivit dispoziţiilor legale criticate, pentru a se putea stabili termen de valabilitate permanent al certificatului de încadrare în grad de handicap, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: 1) afecţiunea să fi generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil; 2) persoana cu handicap să nu poată urma programe de recuperare. Or, odată ce afecţiunea care determină încadrarea unei persoane în grad de handicap produce efecte ireversibile, rezultă, în mod logic, că acea persoană va avea tot restul vieţii deficienţe fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate, care o împiedică total sau îi limitează accesul cu şanse egale la viaţa societăţii. Prin urmare, chiar dacă acea persoană poate urma programe de recuperare, deficienţele funcţionale şi/sau structural-anatomice care au generat handicapul nu vor putea fi înlăturate, căci atunci nu ar mai fi ireversibile. Programele de recuperare la care face referire legea nu au legătură cu durata în timp a handicapului, iar efectul acestor programe nu se poate răsfrânge asupra perioadei de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap, ci pot influenţa, cel mult, gradul de handicap acordat. O minimă logică (juridică) duce la concluzia că ceva ce este ireversibil rămâne ireversibil, indiferent de câte programe de recuperare urmează persoana cu handicap în cauză.
    8. Un alt aspect al lipsei de claritate a legii se referă la lipsa unei definiţii a „programelor de recuperare“. Această sintagmă nu este sinonimă cu „programul individual de reabilitare şi integrare socială“. Astfel, în vreme ce programul despre care menţionează art. 89 din Legea nr. 448/2006 are ca scop integrarea socială a respectivei persoane, program care este elaborat în colaborare cu persoana cu handicap, programul de recuperare menţionat la art. 87 din aceeaşi lege are ca scop diminuarea consecinţelor deficienţelor fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate pe care o persoană cu handicap le manifestă, de cele mai multe ori ca urmare a unei afecţiuni medicale. Cu titlu de exemplu, se arată că pentru recuperare neuromotorie există servicii de kinetoterapie, logopedie, ergoterapie şi gimnastică medicală. Totodată, distincţia dintre cele două noţiuni rezultă şi din dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora în limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni, ceea ce nu este cazul în chestiunea în discuţie. Din această perspectivă, dispoziţiile legale criticate contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    9. Se mai susţine că prevederile art. 87 alin. (1^1) din Legea nr. 448/2006 sunt discriminatorii, având în vedere că persoanele cu handicap care pot urma programe de recuperare trebuie să se prezinte periodic în faţa comisiei pentru revizuirea situaţiei lor, în vreme ce persoanele cu handicap care nu urmează astfel de programe nu sunt obligate să se mai prezinte în faţa comisiei.
    Discriminarea constă în faptul că, în ambele situaţii, afecţiunea a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil. Din această perspectivă, dispoziţiile legale criticate contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie.

    10. În final, se arată că textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 50 din Constituţie, care obligă statul la o protecţie specială, acesta trebuind să aibă în centrul tuturor deciziilor interesul persoanei cu handicap, principiu prevăzut la art. 3 lit. i) din Legea nr. 448/2006. Or, având în vedere că ceea ce este ireversibil rămâne ireversibil, interesul persoanei cu handicap din perspectiva art. 87 alin. (1^1) din Legea nr. 448/2006 este şi acela de a nu mai fi obligată să se prezinte periodic la comisia de evaluare, mai ales când rezultatul acestei evaluări este mai mult decât previzibil.
    11. Pentru toate aceste motive, se solicită Curţii Constituţionale să stabilească dacă soluţia legislativă care condiţionează stabilirea termenului permanent de valabilitate pentru certificatul de încadrare în grad de handicap de imposibilitatea de a urma programe de recuperare este constituţională în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 50 din Constituţie.
    12. Curtea de Apel Alba-Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că această normă este suficient de precisă şi clară pentru a putea fi aplicată, legiuitorul reglementând condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o persoană care suferă de o afecţiune ce a generat deficienţe funcţionale să poată fi încadrată într-un grad de handicap printr-un certificat cu termen de valabilitate permanent. Astfel, trebuie îndeplinite concomitent două condiţii: deficienţele funcţionale şi/sau structural anatomice să fie într-un stadiu ireversibil şi, în acelaşi timp, persoana respectivă să nu poată urma programe de recuperare. În cauză, părţile interpretează textul de lege diferit, reclamanta înţelegând că o persoană care suferă de o deficienţă ireversibilă nu va putea să înlăture consecinţele acestei deficienţe oricâte programe de recuperare ar urma. Pârâta apreciază însă că a urma programe de recuperare nu presupune o vindecare completă, totală, ci implică chiar şi numai o eventuală recuperare parţială a funcţionalităţii, adică o ameliorare. Modalitatea de interpretare a normei de drept nu presupune însă că textul de lege este imprecis sau imprevizibil, deci neconstituţional, ci este un aspect care conturează motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, pe care s-a întemeiat recursul, având în vedere că persoanele cu handicap care pot urma programe de recuperare trebuie să se prezinte periodic în faţa comisiei pentru revizuirea situaţiei lor, în vreme ce persoanele cu handicap care nu urmează astfel de programe nu sunt obligate să se mai prezinte în faţa comisiei. Cât priveşte discriminările între persoanele care pot urma programe de recuperare şi persoanele care nu pot urma astfel de programe, în cazul celor din urmă comisia eliberând un certificat cu termen de valabilitate permanent, instanţa apreciază că cele două categorii de persoane se află în situaţii distincte, ceea ce a determinat aplicarea unor tratamente juridice distincte. Astfel, în condiţiile în care norma de lege criticată se aplică în mod unitar tuturor persoanelor aflate sub aria sa de incidenţă, fără a putea fi extinsă la alte situaţii care nu intră sub reglementarea acestui text de lege, nu se poate reţine că aceasta ar aduce atingere principiilor egalităţii şi nediscriminării consacrate de Constituţie. De asemenea, instanţa apreciază că nu se aduce atingere nici prevederilor art. 50 din Constituţie, neputându-se reţine nerespectarea principiului interesului persoanei cu handicap, întrucât stabilirea condiţiilor şi criteriilor pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad şi tip de handicap este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile legale pe baza cărora se poate realiza o astfel de încadrare.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 87 alin. (1^1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins: „Pentru persoanele cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare va stabili un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice.“ Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile criticate au fost modificate prin Legea nr. 340/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 13 noiembrie 2023, fără să modifice soluţia legislativă criticată, având în prezent următorul conţinut: „Pentru persoanele cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare este obligată să stabilească un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice.“
    17. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta sa privind calitatea legii, în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi în art. 50 privind protecţia persoanelor cu handicap.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat face parte din capitolul VI - Încadrarea în grad de handicap din Legea nr. 448/2006, act normativ care stabileşte că drepturile prevăzute la art. 6 din aceasta (şi anume: dreptul la ocrotirea sănătăţii - prevenire, tratament şi recuperare; dreptul la educaţie şi formare profesională; dreptul la ocuparea şi adaptarea locului de muncă, orientare şi reconversie profesională; dreptul la asistenţă socială, respectiv servicii sociale şi prestaţii sociale; dreptul la locuinţă, amenajarea mediului de viaţă personal ambiant, transport, acces la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional; dreptul la petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism, dreptul la asistenţă juridică; dreptul la facilităţi fiscale; dreptul la evaluare şi reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani) se acordă pe baza încadrării în grad de handicap, în raport cu gradul de handicap. Potrivit art. 86 din Legea nr. 448/2006, gradele de handicap sunt uşor, mediu, accentuat şi grav, iar tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. În temeiul art. 85 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, încadrarea în grad şi tip de handicap a adulţilor cu handicap se face de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare comisie de evaluare. Art. 87 din Legea nr. 448/2006 reglementează atribuţiile comisiei de evaluare şi procedura emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap, la alin. (1) din acest text fiind prevăzută atribuţia de a stabili încadrarea în grad şi tip de handicap şi perioada de valabilitate a certificatului, după caz, data ivirii handicapului, orientarea profesională a adultului cu handicap, pe baza raportului de evaluare complexă elaborat de serviciul de evaluare complexă.
    19. Textul criticat - alin. (1^1) al art. 87 din Legea nr. 448/2006 - stabileşte că pentru eliberarea certificatului de handicap cu termen permanent de valabilitate trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: afecţiunea să fi generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi persoana cu handicap să nu poată urma programe de recuperare.
    20. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate critică cea de-a doua condiţie cerută sine qua non de textul criticat pentru a se putea emite certificat de handicap cu termen permanent de valabilitate, şi anume imposibilitatea persoanei cu handicap de a urma programe de recuperare.
    21. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea constată că textul de lege criticat este suficient de clar şi de precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, legiuitorul a stabilit - în vederea emiterii certificatului de handicap cu termen permanent de valabilitate - atât condiţia ca afecţiunea să fi generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil, cât şi condiţia ca persoana cu handicap să nu poată urma programe de recuperare.
    22. În realitate, această critică a autoarei excepţiei de neconstituţionalitate ţine de modalitatea în care se interpretează şi se aplică cerinţa stabilită de lege ca persoana cu handicap să nu poată urma programe de recuperare, comparându-se, de către autoarea excepţiei, sintagma „program de recuperare“ cuprinsă în art. 87 alin. (1^1) din Legea nr. 448/2006, care are ca scop diminuarea consecinţelor deficienţelor fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate afecţiunii (de exemplu, pentru recuperare neuromotorie există servicii de kinetoterapie, logopedie, ergoterapie şi gimnastică medicală) cu sintagma „program de reabilitare“ cuprinsă în art. 89 din Legea nr. 448/2006, care are ca scop reabilitarea şi integrarea socială a adultului cu handicap şi care este elaborat de comisia de evaluare odată cu emiterea certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap. Astfel, aspectele privind modalitatea concretă în care comisia de evaluare stabileşte - în vederea emiterii certificatului de handicap cu termen permanent de valabilitate - că persoana cu handicap poate sau nu poate urma programe de recuperare ţin de aplicarea legii şi intră în competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale.
    23. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. Aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, persoanele cu handicap care pot urma programe de recuperare şi care trebuie să se prezinte periodic în faţa comisiei de evaluare pentru revizuirea situaţiei lor nu sunt în aceeaşi situaţie cu persoanele cu handicap care nu pot urma programe de recuperare şi pentru care legea a stabilit emiterea certificatului cu caracter permanent, chiar dacă, în ambele situaţii, afecţiunea a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil.
    24. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 50 din Constituţie, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile criticate fac parte dintr-un ansamblu de norme ce vizează tocmai protecţia persoanelor cu handicap. Totodată, se observă că prin Legea nr. 340/2023 legiuitorul a prevăzut în mod expres obligaţia comisiei de evaluare de a stabili un termen permanent de valabilitate a certificatului de handicap, în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege.
    25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihaela Toth în Dosarul nr. 1.204/107/2019 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 87 alin. (1^1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana Marilena Chiorean


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016