Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Anca Mirela Muntean în Dosarul nr. 4.847/107/2013/a2 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.550D/2017. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 9 iunie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 11 iunie 2020, apoi, în temeiul art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, pentru data de 18 iunie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 13 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.847/107/2013/a2, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Anca Mirela Muntean într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că sintagma „a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă“ este lipsită de predictibilitate şi claritate, ceea ce conduce la afectarea dreptului la un proces echitabil. Acest text lasă la aprecierea administratorului judiciar şi a instanţei de judecată stabilirea datei de la care începe să curgă termenul efectiv de prescripţie, fără posibilitatea persoanei în discuţie să aprecieze cu precizie acest aspect. În contextul criticilor este menţionată jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la chestiuni ce ţin de calitatea legii. 5. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 6. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „Acţiunea prevăzută la art. 138 [s.n. acţiunea în stabilirea răspunderii subiecţilor cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvenţă şi de recuperare a prejudiciului] se prescrie în termen de 3 ani. Prescripţia începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunţării deschiderii procedurii.“ 11. Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziţii tranzitorii şi finale din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, având în vedere prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date“, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. 12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în succesiunea evenimentelor desfăşurate în procedura insolvenţei, în virtutea art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi şi va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la data desemnării lichidatorului, un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, raport ce se publică, potrivit legii, în Buletinul procedurilor de insolvenţă, după caz. 14. În acest context, în cazul în care prin raportul întocmit de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidatorul judiciar, sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi; au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori. Însă, dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea în instanţă, aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală. În caz de pluralitate, răspunderea persoanelor identificate ca fiind persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului este solidară, cu condiţia ca apariţia stării de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza insolvenţă [art. 138 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 85/2006]. 15. Faţă de această împrejurare, Curtea constată că dispoziţiile criticate stabilesc aspecte legate de termenele în care se pot formula acţiuni în instanţă cu privire la atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, respectiv a persoanelor culpabile de starea de insolvenţă a debitorului, în contextul prevăzut la art. 138 din Legea nr. 85/2006, în concret fiind vorba de termenele de prescripţie în ceea ce priveşte aceste acţiuni. Astfel, potrivit art. 139 din Legea nr. 85/2006, acţiunea având ca obiect atragerea răspunderii persoanei care a cauzat insolvenţa se prescrie în termen de 3 ani, termen care începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de insolvenţă. 16. Aşadar, dreptul la acţiune se naşte în momentul în care titularii acţiunii pentru atragerea răspunderii au cunoscut sau trebuiau să cunoască faptul că există un prejudiciu, precum şi să îi cunoască pe autorii prejudiciului, întrucât prejudiciul constă în starea de insolvenţă a debitoarei care este stabilită de la momentul pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii. Prin urmare, legea stabileşte două momente în funcţie de care curge termenul de prescripţie al acţiunii în atragerea răspunderii pentru apariţia stării de insolvenţă, respectiv (i) data la care a fost descoperită şi s-a luat la cunoştinţă de persoana culpabilă de apariţia stării insolvenţă şi (ii) data la care persoana care se face vinovată de generarea stării de insolvenţă trebuia să fie determinată, respectiv persoana îndreptăţită trebuia să cunoască persoana care a cauzat starea de insolvenţă, dar nu mai târziu de data-limită prevăzută de lege pentru publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a raportului administratorului judiciar/lichidatorului judiciar prevăzut de lege. Practic, acest moment coincide cu data cunoaşterii raportului administratorului judiciar/lichidatorului. 17. De altfel, ca regulă generală, fapta şi persoanele cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvenţă trebuie identificate cu ocazia analizării cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, iar acestea trebuie menţionate în raportul întocmit de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidatorul judiciar, în cazul procedurii simplificate, aspecte ce sunt prezentate judecătorului-sindic, în termenul stabilit de acesta, sub forma raportului în discuţie. Însă este posibil ca la momentul întocmirii acestui raport, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar, să aibă doar anumite indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora insolvenţa le-ar fi imputabilă, astfel că faptele care au cauzat insolvenţa şi persoana răspunzătoare pot fi descoperite şi ulterior, pe parcursul procedurii insolvenţei, în cadrul diferitelor operaţiuni de administrare şi de lichidare a averii debitorului. Or, tocmai de aceea legiuitorul a prevăzut, suplimentar, că prescripţia curge de la data descoperirii acestor împrejurări, însă nu poate începe să curgă mai târziu de 2 ani de la data deschiderii procedurii de insolvenţă. Aşadar, termenul de 2 ani este un termen-limită peste care prescripţia nu poate începe să curgă, astfel că indiferent de timpul trecut de la deschiderea procedurii insolvenţei, acţiunea nu poate fi introdusă după închiderea procedurii, o asemenea acţiune fiind inadmisibilă. 18. În concluzie, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte termenul de 3 ani, acesta este un termen de prescripţie, iar termenul de 2 ani se referă la momentul maxim de la care începe să curgă termenul de prescripţie, având în vedere că textul se referă la momentul începerii curgerii termenului. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care au fost cunoscute fapta şi persoana, dar nu poate începe să curgă mai târziu de 2 ani de la data deschiderii procedurii. 19. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie cu privire la calitatea legii, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa sa, precum şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în materie, semnificaţia noţiunii de claritate şi previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea acestora să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept fiscal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 731 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 1 martie 2019, sau Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016). 20. Faţă de cele prezentate, în ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea constată că nu se poate reţine pretinsa încălcare a acestora în componenta privind calitatea legii, întrucât, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la calitatea legii, prevederile criticate sunt clare şi previzibile, constituind de fapt o posibilitate suplimentară faţă de cea prevăzută la art. 59 din Legea nr. 85/2006, în ceea ce priveşte identificarea şi formularea acţiunilor judiciare pentru atragerea răspunderii persoanei care a cauzat starea de insolvenţă. Totodată, Curtea observă că, potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispoziţiile acestei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului civil. Aşadar, în contextul procedurilor de insolvenţă, termenele de prescripţie sunt cele prevăzute de Legea nr. 85/2006, fiind termene speciale de prescripţie în raport cu termenele de prescripţie reglementate de dreptul comun. 21. Referitor la termenele procedurale, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21 şi pentru a instaura un climat de ordine (în acest sens, a se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013), fiind expresia principiului celerităţii judecării procedurilor specifice insolvenţei. Aşadar, când a stabilit un anumit termen în interiorul căruia se pot desfăşura anumite acţiuni procedurale, în speţă introducerea unor acţiuni în instanţă pentru atragerea răspunderii persoanelor care au cauzat insolvenţa societăţii, legiuitorul a avut în vedere tocmai respectarea drepturilor constituţionale incidente în materia insolvenţei. 22. De asemenea, Curtea observă că prin Decizia nr. 1.134 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 24 noiembrie 2008, referitor la critica dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 85/2006, Curtea a constatat că instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestor drepturi constituţionale, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile. 23. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în raport cu art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Anca Mirela Muntean în Dosarul nr. 4.847/107/2013/a2 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
