Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Georgel Bogza în Dosarul nr. 20.815/300/2016 (1.504/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.471D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.488D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florentin Lungu în Dosarul nr. 2.781/277/2016 al Judecătoriei Pătârlagele. 4. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.489D/2017, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cornel Tudor Volintiru în Dosarul nr. 23.683/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală. 6. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei personal. 7. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2.471D/2017, nr. 2.488D/2017 şi nr. 2.489D/2017 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. 8. Autorii excepţiei Adrian Georgel Bogza şi Cornel Tudor Volintiru arată că sunt de acord cu conexarea dosarelor. 9. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea cauzelor. 10. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.488D/2017 şi nr. 2.489D/2017 la Dosarul nr. 2.471D/2017, care este primul înregistrat. 11. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate Adrian Georgel Bogza, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele invocate în faţa Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, şi depune note scrise. În acest sens invocă şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, şi anume paragrafele 19, 22, 26, 32, 33 şi 43. Consideră că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5), ale art. 15 alin. (2), ale art. 16 alin. (1), ale art. 21, ale art. 53 şi ale art. 129, precum şi ale art. 11 şi ale art. 20, raportate la prevederile art. 6 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi ale art. 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Arată, astfel, că textul de lege criticat nu întruneşte condiţiile cumulative de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, nerespectând considerentele Deciziei nr. 126 din 3 martie 2016, mai sus menţionate. 12. Autorul excepţiei Cornel Tudor Volintiru solicită admiterea acesteia, întrucât dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, aşa cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, sunt neclare şi imprevizibile. Consideră că Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 - prin care Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională - nu a fost în interesul autorului respectivei excepţii, Curtea nefiind, de fapt, învestită să pronunţe o soluţie în acest sens. Susţine că se ajunge, astfel, la consecinţe absurde, părţile din toate procesele penale aflate pe rol fiind nevoite să ridice preventiv excepţii de neconstituţionalitate cu privire la toate articolele din Codul de procedură penală, Codul penal etc. Consideră că sintagma „în acea cauză“ este constituţională numai în măsura în care vizează litigiul de la faza de urmărire penală şi până la epuizarea tuturor căilor de atac exercitate împotriva hotărârii penale definitive de condamnare, inclusiv cele extraordinare. 13. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 683 din 6 noiembrie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 14. Prin Încheierea din 20 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 20.815/300/2016 (1.504/2017), şi prin Decizia penală nr. 1.209/A din 21 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.364/2/2017 (1.837/2017), decizie prin care a admis, în parte, apelul împotriva Sentinţei penale nr. 366 din 16 mai 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală în Dosarul nr. 23.683/300/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Adrian Georgel Bogza şi, respectiv, de Cornel Tudor Volintiru cu ocazia soluţionării unor cereri de revizuire. 15. Prin Încheierea din 14 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.781/277/2016, Judecătoria Pătârlagele a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Florentin Lungu cu ocazia soluţionării unei cereri de revizuire. 16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia Adrian Georgel Bogza şi Cornel Tudor Volintiru susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind separaţia şi echilibrul puterilor legislativă, executivă şi judecătorească, precum şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, precum şi ale art. 11 privind tratatele ratificate de Parlament şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 49 privind legalitatea pedepsei din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi ale art. 11 referitor la legalitatea pedepsei din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Arată că, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. Ulterior acestei decizii, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală au primit o nouă redactare, care prevede că este deschisă calea de atac a revizuirii numai ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate „în acea cauză“. Menţionează că a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 din Codul penal în calea de atac a recursului în casaţie, înainte de publicarea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 în Monitorul Oficial al României, Partea I, decizie prin care Curtea a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“. Consideră că sintagma „în acea cauză“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, şi anume condiţiile cumulative de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate. Arată că sintagma menţionată este interpretată în sensul că vizează doar primele două etape ale fazei de judecată a procesului penal, şi anume fondul şi apelul, astfel că textul de lege criticat limitează aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale, în condiţiile în care Constituţia şi Legea nr. 47/1992 nu precizează stadiul dosarului, şi anume fond, apel sau căi extraordinare de atac. Astfel, prevederile art. 146 lit. d) din Legea fundamentală statuează că instanţa de contencios constituţional „hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial [...]“, iar dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevăd că aceasta decide asupra excepţiilor „ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“. În opinia autorilor excepţiei, cauza penală nu ia sfârşit prin soluţionarea ei definitivă, ci cuprinde şi căile extraordinare de atac. De asemenea, autorul excepţiei Cornel Tudor Volintiru arată că dispoziţiile de lege criticate încalcă liberul acces la justiţie prin impunerea unei sarcini disproporţionate şi excesive în sarcina cetăţenilor care ar fi trebuit să invoce respectiva excepţie de neconstituţionalitate, deşi, în cursul procesului penal în care au avut calitatea de părţi, o astfel de condiţie nu era prevăzută de legea în vigoare. Totodată, critică faptul că nu are acces la un remediu procesual efectiv prin care instanţele judecătoreşti să dea eficienţă Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016. Astfel, consideră că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care sintagma „în acea cauză“ se interpretează în sensul că exclude căile extraordinare de atac exercitate împotriva hotărârii penale definitive de condamnare. 17. Autorul excepţiei Florentin Lungu susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. Arată că, în Dosarul nr. 873/277/2014 al Judecătoriei Pătârlagele, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 din Codul penal, excepţie admisă de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în timpul soluţionării apelului în cauza respectivă. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea Constituţională a constatat că sintagma „raporturi comerciale“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal, precum şi sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu raportare la art. 301 din Codul penal, sunt neconstituţionale. Instanţa de apel a reţinut că Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 nu este aplicabilă în speţa în care a fost ridicată respectiva excepţie de neconstituţionalitate, întrucât norma penală incriminatoare constatată ca fiind parţial neconstituţională nu constituie legea penală mai favorabilă în cauză. Autorul excepţiei consideră că sintagma „după ce hotărârea a devenit definitivă“ este neconstituţională, întrucât încalcă principiile privind egalitatea în drepturi şi dublul grad de jurisdicţie în materie penală. În acest sens arată că „noua reglementare a textului de lege aplicabil în speţă ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale a fost analizată doar de către o singură instanţă“, şi anume de către instanţa de apel. Apreciază că Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015 „este în parte o decizie de reglementare/interpretare a sintagmei «raport de muncă» şi în parte o decizie de retractare, întrucât sintagma «raport comercial» a fost exclusă din textul legii“. De asemenea consideră că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală creează discriminare între, pe de o parte, autorul excepţiei - în cazul căruia norma de incriminare a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate în timpul soluţionării apelului în cauza în care a fost ridicată excepţia - şi, pe de altă parte, inculpaţii în cazul cărora norma de incriminare a fost analizată, „în maniera reglementată prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015“, în dublu grad de jurisdicţie, respectiv „subiecţii de drept în cazul cărora a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate după data rămânerii definitive a hotărârilor prin care au fost condamnaţi“. 18. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 15 alin. (2), ale art. 16 alin. (1), ale art. 21, ale art. 124 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie. Astfel, deşi modificările aduse textului de lege criticat au urmărit tocmai punerea de acord a acestuia cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, având în vedere însă consecinţele de ordin practic ulterioare Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, consideră că limitarea generală şi absolută instituită de legiuitor cu privire la persoanele care pot cere revizuirea este extinsă în mod nejustificat şi la situaţiile în care, prin decizia Curţii Constituţionale, se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare, situaţii în care fapta respectivă este dezincriminată. Prin urmare, dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care se opun invocării, pe calea revizuirii, a unei decizii a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în altă cauză. 19. Judecătoria Pătârlagele consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 20. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în complet diferit, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Consideră că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5), ale art. 15 alin. (2), ale art. 16, ale art. 21, ale art. 53 şi ale art. 129 din Constituţie. Având în vedere importanţa principiului autorităţii de lucru judecat, instanţa arată că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, acestui principiu îi pot fi aduse derogări doar dacă o impun motive substanţiale şi imperioase. Motivul substanţial şi imperios invocat de autorul excepţiei constă în aceea că, până la soluţionarea definitivă a procesului penal în care a fost condamnat, legea procesual penală nu impunea invocarea excepţiei de neconstituţionalitate pentru a avea acces ulterior la calea de atac a revizuirii şi că, refuzându-i-se admisibilitatea acestei căi de atac, nu are la dispoziţie niciun remediu procesual efectiv pentru a beneficia de efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016. Instanţa apreciază că motivele arătate de autorul excepţiei nu justifică derogarea de la principiul autorităţii de lucru judecat. Invocă Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, prin care Curtea a statuat că „excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională“, iar „constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia“ (paragraful 30). 21. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 22. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. În aceste condiţii, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală au fost modificate, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în acea cauză pentru a constitui motiv de revizuire, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate. Instanţa de contencios constituţional a statuat că o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care au invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii. 23. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În acest sens arată că soluţia legislativă criticată este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a reţinut că, în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret. În aceste condiţii, având în vedere importanţa principiului autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, este necesar ca ceea ce a stabilit instanţa de contencios constituţional, pe cale jurisprudenţială, cu privire la condiţiile în care se poate formula revizuire, în temeiul unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, să se transpună în cuprinsul normelor procesual penale examinate în prezenta cauză. Aşadar, Curtea a reţinut că o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, şi Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, paragraful 33). 24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile autorilor excepţiei prezenţi, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 113 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: „(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: [...] f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.“ 27. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind separaţia şi echilibrul puterilor legislativă, executivă şi judecătorească, precum şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, precum şi ale art. 11 privind tratatele ratificate de Parlament şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 49 privind legalitatea pedepsei din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi ale art. 11 referitor la legalitatea pedepsei din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 28. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că activitatea desfăşurată în ciclul ordinar al procesului penal - dacă a fost legală şi temeinică - trebuie să se finalizeze cu pronunţarea unei hotărâri definitive, având autoritate de lucru judecat, în care faptele reţinute exprimă adevărul, iar legea penală şi cea civilă au fost aplicate corect. Practica a învederat însă şi cazuri de hotărâri definitive care au soluţionat cauzele penale cu grave erori de fapt şi de drept. Legiuitorul a avut în vedere o asemenea ipoteză, raţiune pentru care a instituit căile de atac extraordinare ca mijloace procesual penale de desfiinţare a hotărârilor cu autoritate de lucru judecat care nu corespund legii şi adevărului. Având în vedere faptul că instituirea unor astfel de mijloace procesuale aduce atingere autorităţii de lucru judecat - aşadar stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, care este menită a da încredere în activitatea justiţiei -, cazurile şi condiţiile de exercitare a căilor extraordinare de atac trebuie să fie strict reglementate de legiuitor, în vederea restabilirii ordinii de drept. În egală măsură, opţiunea legiuitorului în reglementarea căilor extraordinare de atac trebuie să se realizeze în limite constituţionale (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 30). 29. Calea extraordinară de atac care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri este revizuirea, aceasta având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale. Cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară (Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, paragraful 18). 30. În ceea ce priveşte obiectul căii de atac, Curtea reţine că revizuirea poate fi exercitată - în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură penală - numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă (sentinţe) sau la instanţa de apel (decizii). Totodată, revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal (Decizia nr. 181 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016, paragrafele 17 şi 18). 31. În ceea ce priveşte efectele unei decizii a Curţii Constituţionale asupra unor cauze definitiv soluţionate, legiuitorul a reglementat în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală un mecanism procedural prin intermediul căruia persoanele îndreptăţite pot exercita o cale extraordinară de atac - şi anume revizuirea - pentru remedierea situaţiei lor în procesele penale în care a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate admisă de Curtea Constituţională după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. 32. Cu privire la instituţia revizuirii întemeiate pe acest motiv, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, citată anterior, Curtea a statuat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. În acest sens, prin decizia mai sus menţionată, paragrafele 25 şi 33, Curtea a reţinut că, distinct de ipoteza cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate (cauze pendinte) - în care decizia de admitere produce efecte erga omnes, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării sale este faptul că raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale nu este definitiv consolidat -, în privinţa cauzelor care nu se mai află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, decizia de admitere va produce efecte juridice doar în condiţii strict limitative. Pornind de la premisa că incidenţa deciziei instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii - cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală - şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive, Curtea a reţinut însă că declararea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, ci trebuie să profite autorilor acesteia, care au declanşat controlul de constituţionalitate într-o cauză concretă. În aceste condiţii, având în vedere importanţa principiului autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, „o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică“. 33. De asemenea, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 din 29 noiembrie 2018, paragrafele 1.014-1.016, Curtea a statuat că raţionamentul dezvoltat în Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 rămâne pe deplin aplicabil în ipoteza exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii atunci când aceasta priveşte orice decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate referitoare la norme de procedură penală ori de drept material penal, dar care nu au ca efect dezincriminarea faptei sau micşorarea limitei maxime a pedepsei. Însă atunci când printr-o decizie a Curţii Constituţionale se constată neconstituţionalitatea totală sau parţială a unei norme de incriminare, decizia echivalează, în privinţa efectelor, cu o lege de dezincriminare. 34. Continuând această linie jurisprudenţială, Curtea - prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.083 din 20 decembrie 2018 - a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituţională, respectiv că soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituţională. 35. Având în vedere cele arătate mai sus, criticile formulate de autorii excepţiei sunt neîntemeiate, întrucât există remedii procesuale efective prin care instanţele judecătoreşti să dea eficienţă deciziilor Curţii Constituţionale care au ca efect dezincriminarea faptei. Prin prevederile art. II pct. 113 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, legiuitorul nu a făcut decât să pună de acord dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016. Prin urmare, dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, inclusiv sintagmele „în acea cauză“ şi „după ce hotărârea a devenit definitivă“ din cuprinsul textului de lege criticat, nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din tratatele internaţionale invocate. 36. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 683 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 18 aprilie 2019. 37. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Georgel Bogza în Dosarul nr. 20.815/300/2016 (1.504/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, de Florentin Lungu în Dosarul nr. 2.781/277/2016 al Judecătoriei Pătârlagele şi de Cornel Tudor Volintiru în Dosarul nr. 23.683/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi Judecătoriei Pătârlagele şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 iunie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
