Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) fraza a doua şi alin. (5^1) şi (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilarie Achim în Dosarul nr. 742/1/2017 (1.196/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.338D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei şi partea Petre Niţă. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar mai multe cereri prin care solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe şi cu privire la modul în care a avut loc citarea părţilor în Dosarul nr. 742/1/2017 (1.196/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală. Autorul excepţiei menţionează că parchetul şi instanţa de judecată nu au procedat la citarea şi audierea chestorului de poliţie Viorel Vasile, în condiţiile în care se impunea ca acesta să aibă, în speţă, calitatea de suspect, respectiv de intimat, şi să fie citat ca parte în dosarul Curţii Constituţionale. De asemenea, solicită instanţei de contencios constituţional să se pronunţe şi asupra celorlalte texte de lege cu privire la care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în faţa Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, dar instanţa de judecată a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. 4. Autorul excepţiei, având cuvântul, reiterează cererea cu privire la citarea lui Viorel Vasile în calitate de parte în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.338D/2017. Susţine că este inadmisibil ca instanţa de contencios constituţional să nu aibă nicio posibilitate legală de a se pronunţa cu privire la problema citării tuturor intimaţilor în faţa instanţei de trimitere, fiind obligată să decidă pe baza presupunerilor făcute de către o curte de apel care a încălcat legea. Consideră că se aduce, astfel, atingere prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 16 alin. (2) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora România este stat de drept, în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, nimeni nu este mai presus de lege, iar justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Susţine că, potrivit actelor depuse la dosar, cu ocazia judecării de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de trimitere nu a respectat legea şi deciziile instanţei de contencios constituţional în ceea ce priveşte citarea tuturor intimaţilor din cauza penală, în condiţiile în care de modul în care s-a realizat citarea intimaţilor în faţa instanţei de fond depinde soarta întregului proces, inclusiv în faţa Curţii Constituţionale. Autorul excepţiei consideră că problema citării tuturor părţilor din dosar trebuie analizată de către Curtea Constituţională şi pentru că apelul pe care l-a formulat împotriva hotărârii Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală prin care a fost respinsă cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional referitor la verificarea constituţionalităţii mai multor texte de lege nu a mai fost judecat pe fond. În acest sens, arată că apelul a fost respins de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca tardiv introdus, pe motiv că apelantul nu a respectat termenul de 48 de ore de la pronunţare, în condiţiile în care termenul se împlinea într-o zi nelucrătoare, iar cererea de apel a fost depusă în prima zi lucrătoare următoare. Pentru acest motiv, invocă şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, întrucât acestea încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. 5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii formulate de autorul excepţiei cu privire la citarea în cauză a altor persoane în afara celor menţionate în citativul comunicat de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală. Referitor la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că instanţa de contencios constituţional se poate pronunţa numai asupra dispoziţiilor de lege cu care a fost învestită de instanţa de trimitere, care a verificat, potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, îndeplinirea cerinţelor cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale. 6. Curtea, deliberând, respinge cererea referitoare la citarea lui Viorel Vasile, care nu are calitatea de parte în dosar. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, pentru argumentele invocate în concluziile scrise. 8. Partea Petre Niţă lasă la aprecierea Curţii soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 10. Prin Încheierea din 29 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 742/1/2017 (1.196/2017), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) fraza a doua şi alin. (5^1) şi (8) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ilarie Achim cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei ordonanţe de clasare. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 341 alin. (2) fraza a doua şi alin. (5^1) şi (8) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că petentului şi intimaţilor dintr-o cauză în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi se judecă doar plângerea împotriva soluţiei de neurmărire sau netrimitere în judecată nu li se permite să formuleze cereri şi să ridice excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. De asemenea, textele de lege criticate nu permit administrarea de noi probe, declasificarea şi depunerea la dosar a unor înscrisuri clasificate, audierea de către judecătorul de cameră preliminară a intimaţilor care nu au fost niciodată audiaţi de către parchet pe parcursul urmăririi penale şi adresarea de întrebări intimaţilor de către persoana vătămată. Aşadar, părţile dintr-o cauză în care se judecă plângerea împotriva soluţiei parchetului de netrimitere în judecată şi în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală nu îşi pot exercita drepturile de care se bucură părţile dintr-o cauză în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, având în vedere faptul că în primul caz judecătorul de cameră preliminară verifică soluţia atacată numai pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. Totodată, soluţia dată de judecătorul de cameră preliminară este definitivă. 12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Consideră că dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Invocă, în acest sens, considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014 şi nr. 384 din 7 iunie 2016. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, arată că autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci urmăreşte completarea dispoziţiilor art. 341 alin. (2) fraza a doua şi alin. (5^1) şi (8) din Codul de procedură penală, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. Potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În subsidiar, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 58 din 24 februarie 2015, nr. 442 din 21 iunie 2016 şi nr. 200 din 23 martie 2017. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile autorului excepţiei şi ale părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (2) fraza a doua şi alin. (5^1) şi (8) din Codul de procedură penală. Prevederile alin. (2) şi (8) ale art. 341 din Codul de procedură penală au fost modificate prin dispoziţiile pct. 91 şi 94 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, iar prevederile alin. (5^1) al art. 341 din Codul de procedură penală au fost introduse prin dispoziţiile pct. 92 al art. II din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Textele de lege criticate au următorul cuprins: "(2) [...] Dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală, petentul şi intimaţii pot formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. [...](5^1) Judecătorul de cameră preliminară, soluţionând plângerea, verifică soluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. [...](8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7^1) este definitivă." 18. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că solicitarea autorului excepţiei referitoare la extinderea obiectului acesteia şi la alte texte de lege - faţă de cele cuprinse în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale - nu poate fi reţinută. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...]“, iar conform prevederilor alin. (4) al aceluiaşi articol „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi [...]“. Cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate este, aşadar, cel fixat prin încheierea de sesizare a instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia, astfel că în faţa Curţii Constituţionale obiectul acesteia nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia de către instanţa de contencios constituţional ar echivala cu sesizarea din oficiu a Curţii Constituţionale, ceea ce depăşeşte cadrul legal stabilit de Legea nr. 47/1992. 20. Referitor la dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală - care nu permit exercitarea unei căi ordinare de atac împotriva încheierii prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7^1) ale art. 341 din Codul de procedură penală - Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, întrucât speţa priveşte soluţionarea pe fond a plângerii împotriva unei ordonanţe de clasare. Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“. 21. Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiţia incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificată, în primul rând, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate [Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 329 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 14 septembrie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 462 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 25 septembrie 2017, paragraful 13, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 13, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 18, Decizia nr. 339 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 28 august 2018, paragraful 18, Decizia nr. 407 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 4 noiembrie 2019, paragraful 13, Decizia nr. 533 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 27 noiembrie 2019, paragraful 15, şi Decizia nr. 822 din 12 decembrie 2019, paragraful 15, nepublicată*) încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii]. *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 822 din 12 decembrie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 10 martie 2020. 22. Ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 23. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 341 alin. (2) şi (5^1) din Codul de procedură penală, Curtea observă că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. 24. Astfel, prin Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 13 noiembrie 2017, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a reţinut, în paragraful 18, că limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluţiona plângerea formulată împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului, atacată sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza materialului şi a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei de neurmărire/ netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. Aşa fiind, Curtea nu a primit critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, plângerea reglementată de dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând, prin ea însăşi, o garanţie a realizării acestui drept. Curtea a reţinut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanţei procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă accesul liber la justiţie. Potrivit jurisprudenţei Curţii, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 25. Tot prin Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017, mai sus menţionată, paragraful 21, instanţa de control constituţional a reţinut că, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, se menţionează că aceasta a fost adoptată, în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, având în vedere faptul că, de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală şi până în prezent, Curtea Constituţională a pronunţat un număr mare de decizii care au produs un impact semnificativ asupra codului şi care necesită intervenţie legislativă asupra unor instituţii importante, precum procedura soluţionării plângerii împotriva soluţiilor procurorului, fiind citate: Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, prin care s-a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor este neconstituţională; Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă fără participarea procurorului şi a inculpatului, este neconstituţională; Decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 27 ianuarie 2016, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. c) şi, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale prin împiedicarea accesului la justiţie în cazul soluţiilor de renunţare la urmărirea penală. Astfel, Curtea a reţinut că, prin modificarea normelor procesual penale în acord cu deciziile instanţei de control constituţional anterior citate, viciile de neconstituţionalitate constatate au fost acoperite. 26. De asemenea, prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018, paragraful 23, Curtea a constatat că textul criticat nu contravine nici prevederilor constituţionale ale art. 24, petentul şi intimaţii beneficiind de garanţiile realizării unei apărări eficiente, în condiţiile ce rezultă din ipoteza juridică reglementată prin dispoziţiile de lege criticate. Mai mult, în etapele procesuale pe care le parcurge, autorul plângerii formulate, conform prevederilor art. 340 din Codul de procedură penală, poate fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în conformitate cu exigenţele dreptului fundamental la apărare. 27. Referitor la pretinsa încălcare, prin dispoziţiile de lege criticate, a prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), Curtea - prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, citată anterior, paragraful 24 - a reţinut că persoanele care formulează plângeri împotriva soluţiilor de clasare pronunţate în cauze în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală se află într-o situaţie diferită de cea a titularilor unor astfel de plângeri promovate în cauze în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, aspect ce justifică reglementarea în privinţa acestora a unui regim diferit, din perspectiva probelor care se impun a fi administrate cu ocazia soluţionării acestor plângeri de către judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, citată anterior, şi Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). 28. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 29. Având în vedere motivele menţionate mai sus, dispoziţiile art. 341 alin. (2) fraza a doua şi alin. (5^1)din Codul de procedură penală nu încalcă nici prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, respectiv, ale art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei. 30. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ilarie Achim în Dosarul nr. 742/1/2017 (1.196/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (2) fraza a doua şi alin. (5^1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 februarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
