Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 795/1/2022
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela │Înaltei Curţi de Casaţie│
│Elena Bogasiu│şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului│
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Valentina │- preşedintele delegat │
│Vrabie │al Secţiei a II-a civile│
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I │
│Tăbârcă │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Denisa Livia │- judecător la Secţia I │
│Băldean │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Beatrice │- judecător la Secţia I │
│Ioana Nestor │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia I │
│Georgeta │civilă │
│Negrilă │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adina │- judecător la Secţia I │
│Georgeta │civilă │
│Ponea │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a │
│Monica Duţă │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a │
│Condoiu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Iulia Manuela│- judecător la Secţia a │
│Cîrnu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│George Bogdan│- judecător la Secţia a │
│Florescu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica Dorin │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
└─────────────┴────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 795/1/2022, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 14.029/200/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulate puncte de vedere la raport de către apelanta-pârâtă şi intimata-reclamantă. La 29 aprilie 2022 a fost înregistrat la dosar un memoriu amicus curiae depus de o societate care este parte într-o cauză similară aflată pe rolul Tribunalului Galaţi. La 24 iunie 2022 o altă societate a depus o cerere întemeiată în drept pe prevederile art. 63 şi următoarele din Codul de procedură civilă, intitulată „cerere de intervenţie accesorie şi memoriu“. 6. După punerea în discuţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept califică drept memoriu amicus curiae cererea depusă la 24 iunie 2022, reţinând că intervenţia voluntară nu este compatibilă cu procedura dezlegării prealabile a unei chestiuni de drept. 7. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 8. Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin încheierea din şedinţa de cameră de consiliu de la 18 ianuarie 2022, în Dosarul nr. 14.029/200/2020, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă valoarea obiectului unui contract de mandat remunerat este reprezentată de valoarea creanţei în vederea recuperării căreia s-a încheiat contractul de mandat sau de valoarea remuneraţiei mandatarului.“ II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 9. Codul civil: "ART. 2.009 Mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant." "ART. 2.010 (...) (2) Dacă mandatul este cu titlu oneros, iar remuneraţia mandatarului nu este determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanţelor ori, în lipsă, după valoarea serviciilor prestate. (...)" "ART. 1.225 (1) Obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale. (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 10. Prin cererea de valoare redusă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 13 noiembrie 2020 cu nr. 14.029/200/2020, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.438,47 lei reprezentând onorariu datorat conform Contractului de mandat nr. xxxxx/23.03.2016 şi la plata penalităţilor de 1% pe zi de întârziere, calculate conform clauzelor stipulate în contractul de mandat, respectiv prin raportare la valoarea obiectului Contractului de mandat, precum şi la plata cheltuielilor de judecată. 11. Prin Sentinţa civilă nr. 640 din 18 februarie 2021, Judecătoria Buzău a admis cererea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.438,47 lei cu titlu de contravaloare onorariu, conform contractului de mandat, şi a daunelor moratorii în cuantum de 1% pe zi de întârziere, raportate la suma de 57.789,47 lei, calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii integrale a sumei de 3.438,47 lei, precum şi la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. 12. În motivarea hotărârii, prima instanţă a reţinut că la data de 23 martie 2016 între reclamantă, în calitate de mandatar, şi pârâtă, în calitate de mandant, s-a încheiat un contract de mandat remunerat, având ca obiect desfăşurarea de către reclamantă a activităţilor permise de lege şi cuprinse în clauzele contractuale, în vederea recuperării unor debite ale unor terţi către pârâtă, în schimbul plăţii de către aceasta din urmă a unei remuneraţii în cuantum de 5% + TVA din valoarea debitului. 13. În raport cu primul capăt de cerere, respectiv obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 3.438,47 lei cu titlu de contravaloare onorariu, conform contractului de mandat, Judecătoria Buzău - Secţia civilă a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 1.166,1.270,1.170,art. 1.516 alin. (2) şi art. 1.527 alin. (1) din Codul civil, pentru executarea silită în natură a obligaţiilor contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unui contract valabil încheiat, neexecutarea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale de către una dintre părţi, punerea în întârziere a debitorului, precum şi lipsa unei cauze justificative de neexecutare. 14. În ceea ce priveşte condiţia existenţei unui contract valabil încheiat, instanţa a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe Contractul de mandat remunerat nr. xxxxx/23.03.2016 încheiat între părţi. 15. În legătură cu probarea neexecutării totale sau parţiale a obligaţiilor contractuale de către pârâtă s-a constatat că reclamanta a făcut dovada naşterii în patrimoniul pârâtei a obligaţiei de plată a onorariului în cuantum de 3.438,47 lei, probând faptul că a iniţiat anumite demersuri şi a făcut anumite operaţiuni în vederea recuperării debitului, îndeplinindu-şi propriile obligaţii contractuale, iar pârâta nu a produs niciun mijloc de probă relevant care să ateste neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor asumate de mandatar în derularea contractului. 16. Totodată, s-a constatat că şi ultimele două condiţii sunt îndeplinite, dat fiind că punerea în întârziere s-a realizat prin înştiinţarea de plată adresată de reclamantă pârâtei, iar aceasta din urmă nu a depus niciun înscris şi nu a administrat nicio probă din care să rezulte că a executat în întregime şi la termen obligaţiile contractuale şi nici nu a dovedit existenţa vreunei cauze exoneratoare de răspundere. 17. Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamantă a daunelor moratorii în cuantum de 1% pe zi de întârziere, raportate la valoarea obiectului contractului de mandat, prima instanţă a reţinut că din analiza prevederilor art. 1.516 alin. (2) din Codul civil rezultă că pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei trebuie să fie îndeplinite mai multe condiţii, respectiv existenţa unei neexecutări a obligaţiilor contractuale, această neexecutare să fie nejustificată, respectiv culpabilă şi pârâta să fie în întârziere. 18. În acest sens s-a reţinut că, potrivit art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până la momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu. 19. Prima instanţă a mai arătat că, în conformitate cu principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, persoana păgubită este îndreptăţită să pretindă atât repararea prejudiciului efectiv (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligaţiilor băneşti, este prezumat de legiuitor, în conformitate cu prevederile art. 1.535 din Codul civil, la nivelul dobânzii legale. 20. S-a constatat că, potrivit art. 1 din anexa I la Contractul de mandat nr. xxxxx/23.03.2016, se agreează de către mandant să plătească mandatarului cu titlu de onorariu pentru îndeplinirea obiectului contractului onorariul conform tabelului din pagina 2 a anexei I la contract. Părţile au prevăzut că onorariul se va plăti în termen de maximum 3 zile calendaristice de la data la care debitorul achită debitul în contul mandantului, sub sancţiunea plăţii de daune moratorii şi cominatorii în valoare de 1% pe zi de întârziere, raportat la valoarea obiectului contractului de mandat. Procentul de onorariu se va aplica şi asupra plăţilor făcute fracţionat din totalul creanţei datorate de debitor către mandant. Onorariul şi penalităţile menţionate se vor achita de către mandatar chiar şi în cazurile în care între mandant şi debitor creanţele se sting prin compensare, barter sau orice altă formă de stingere în natură sau prin echivalent a datoriilor. Toate plăţile se vor face de către mandant numai prin ordin de plată sau numerar la casieria societăţii, în baza înştiinţării de plată sau facturii proforme emise de către mandatar; după încasarea onorariului, mandatarul va emite către mandant factura fiscală aferentă. 21. Având în vedere că s-a reţinut deja îndeplinirea condiţiilor vizând neexecutarea unei obligaţii contractuale şi a punerii în întârziere a pârâtei, în ceea ce priveşte caracterul nejustificat al neexecutării, s-a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1.548 din Codul civil, culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării. 22. Constatând că pârâta nu a făcut dovada executării obligaţiilor asumate (plata în integralitate a onorariului, în baza contractului încheiat cu reclamanta) şi nici nu a invocat vreo cauză exoneratoare de răspundere, reţinându-se culpa acesteia în neexecutarea obligaţiilor contractuale, instanţa a apreciat că se impune angajarea răspunderii contractuale a acesteia, motiv pentru care a admis şi acest capăt de cerere. 23. Pârâta a declarat apel împotriva sentinţei primei instanţe prin care a solicitat admiterea căii de atac şi respingerea cererii de valoare redusă. În esenţă, apelanta a susţinut că în mod eronat s-a reţinut prin hotărârea atacată faptul că, fără justificare, nu şi-a executat obligaţia contractuală şi s-a aflat în întârziere. Totodată, a invocat nerespectarea Deciziei nr. 9 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016. 24. O altă critică din apel a vizat faptul că instanţa de fond a reţinut greşit aplicarea daunelor moratorii în cuantum de 1% pe zi la valoarea debitului de recuperat de către mandatar, şi nu la valoarea onorariului stabilit potrivit contractului de mandat. 25. Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi obligarea apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. 26. Prin Încheierea din 18 ianuarie 2022, Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de intimata-reclamantă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile asupra chestiunii de drept enunţate în precedent. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 27. Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 28. În acest sens a arătat că litigiul în legătură cu care a fost formulată sesizarea este în curs de judecată, Tribunalul Buzău, învestit cu calea de atac a apelului, urmând a soluţiona cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit dispoziţiilor art. 1.033 alin. (3) din Codul de procedură civilă, este definitivă. 29. S-a apreciat că este îndeplinită şi condiţia referitoare la legătura dintre dezlegarea ce urmează a fi dată chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei. Astfel, modalitatea în care prima instanţă a făcut interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2.009 şi art. 1.225 din Codul civil, reţinând aplicarea daunelor moratorii în cuantum de 1% pe zi de întârziere la valoarea debitului de recuperat de către mandatar, în considerarea faptului că acesta reprezintă valoarea obiectului contractului de mandat, constituie o critică principală în apel. 30. Şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept s-a apreciat ca fiind îndeplinită, arătându-se că din verificările efectuate de către tribunal şi din hotărârile judecătoreşti depuse la dosar reiese că stabilirea valorii obiectului unui contract de mandat remunerat are caracter de noutate, fiind supusă analizei instanţelor judecătoreşti începând cu anul 2019, cu excepţia unei hotărâri singulare, pronunţate anterior acestei perioade. 31. Problema de drept ce se solicită a fi dezlegată are un caracter real şi serios, din hotărârile pronunţate în cauze similare, ataşate la dosar, reieşind opinii divergente, întemeiate pe argumente derivând din interpretarea coroborată a aceloraşi texte de lege. 32. De asemenea, s-a menţionat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestei chestiuni de drept printr-o altă hotărâre prealabilă şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 33. Apelanta-pârâtă nu a formulat un punct de vedere. 34. Intimata-reclamantă a arătat că valoarea obiectului contractului de mandat, stabilită de părţi la momentul încheierii contractului, a fost cea prevăzută în anexa la contract ca fiind valoarea creanţei de recuperat, iar preţul contractului/ onorariul/remuneraţia a fost stabilită într-o cotă procentuală de 5% + TVA din valoarea obiectului contractului de mandat. 35. Făcând o analiză a dispoziţiilor art. 2.009 din Codul civil, prin raportare la specificul contractului de mandat încheiat între părţi, al cărui obiect a fost stabilit de acestea în mod expres, conform clauzei contractuale, ca fiind creanţa de recuperat în sumă de 57.789,47 lei şi faţă de dispoziţiile art. 2.010 alin. (2) din Codul civil, rezultă faptul că nu se poate pune semnul egalităţii între valoarea obiectului contractului de mandat şi valoarea onorariului/remuneraţiei mandatarului stabilită contractual. 36. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, au fost formulate de către părţi puncte de vedere la raport. 37. Astfel, apelanta-pârâtă a apreciat că este evident că, de vreme ce în contractul de mandat nu se stabileşte un reper clar, valoric, în funcţie de care să fie cuantificate penalităţile, ci doar o denumire generică, dezlegarea chestiunii de drept sesizate nu numai că are legătură cu fondul cauzei, dar reprezintă chiar chestiunea fundamentală a litigiului. 38. A arătat că singurul aspect cu privire la care sesizarea de faţă ar putea să nu îndeplinească cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă este reprezentat de noutatea problemei de drept. 39. Opinia apelantei-pârâte cu privire la interpretarea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării este în sensul că valoarea obiectului contractului de mandat nu poate fi decât cea agreată de către părţi la nivelul „onorariului“ datorat reclamantei, iar orice penalitate ipotetică trebuie să fie calculată exclusiv la valoarea acestuia. 40. Punctul de vedere formulat de intimata-reclamantă este în sensul că instanţele de judecată trebuie să aplice cu prioritate dispoziţiile art. 1.270 din Codul civil, arătând că achiesează la concluziile raportului întocmit de judecătorii-raportori. 41. Intimata-reclamantă apreciază că, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros al cărui obiect este determinat de părţi ca fiind recuperarea unei creanţe (contract prin care părţile au stabilit nivelul remuneraţiei cuvenite mandatarului pentru serviciul prestat în executarea contractului de mandat potrivit unui criteriu agreat de părţi, precum şi penalităţile de întârziere datorate de mandant în cazul în care nu execută în termenul stipulat obligaţia de achitare a remuneraţiei datorate mandatarului, părţile convenind în mod expres şi în detaliu asupra reperului în raport cu care vor fi determinate penalităţile datorate de mandant), instanţele de judecată trebuie să aplice cu prioritate dispoziţiile art. 1.270 din Codul civil şi nu trebuie să analizeze şi să stabilească valoarea obiectului contractului de mandat. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 42. Instanţa de trimitere a arătat că problema de drept pentru a cărei dezlegare este necesară pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie derivă din stabilirea valorii obiectului unui contract de mandat remunerat, respectiv dacă această valoare este reprezentată de valoarea creanţei în vederea recuperării căreia s-a încheiat contractul de mandat sau de valoarea remuneraţiei mandatarului. 43. Din prevederile art. 2.009 şi art. 1.225 alin. (1) din Codul civil reiese că obiectul contractului este reprezentat de operaţiunea juridică a mandatului. 44. Operaţiunea convenită de către părţile contractante se concretizează în activităţile specifice asumate de către fiecare dintre acestea. În privinţa mandatarului, aceste activităţi îmbracă forma unor acte juridice încheiate pe seama mandantului, mandatarul prestând, aşadar, un serviciu în beneficiul celeilalte părţi. 45. În cazul unui mandat cu titlu oneros, în schimbul serviciului realizat, mandatarul este îndreptăţit la o remuneraţie. 46. În cazul în care actele juridice realizate de către mandatar au ca scop recuperarea unor creanţe, nu se poate pune semnul egalităţii între activitatea de recuperare a creanţei şi însăşi creanţa de recuperat, într-o atare ipoteză nemaiaflându-ne în prezenţa unui contract de mandat. Specificul contractului de mandat este dat, printre altele, de prestaţia mandatarului care se angajează să efectueze o serie de acte juridice în numele unei alte persoane, în conţinutul acestei operaţiuni regăsindu-se prestarea unui serviciu ca obiect al obligaţiei caracteristice, iar nu bunuri. 47. În opinia instanţei de trimitere, câtă vreme obiectul contractului de mandat priveşte serviciul de recuperare a creanţei, iar nu însăşi creanţa, valoarea obiectului acestui contract nu poate fi decât cea agreată de către părţi la nivelul remuneraţiei stabilite de către părţi în contract sau, în situaţia în care nu este determinată prin contract, stabilită potrivit legii, uzanţelor ori, în lipsă, după valoarea serviciilor prestate [art. 2.010 alin. (2) din Codul civil]. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie 48. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au transmis practica judiciară identificată cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, precum şi puncte de vedere teoretice exprimate de judecători. 49. Din răspunsurile formulate a rezultat o opinie cvasiunanimă potrivit căreia valoarea obiectului unui contract de mandat remunerat este valoarea remuneraţiei mandatarului în litigiile în care obiectul cererii de chemare în judecată este obligarea mandantului la plata remuneraţiei mandatarului. 50. S-a apreciat că prestaţia mandatarului, care se subsumează obiectului contractului de mandat, constând în recuperarea unor creanţe, nu poate fi evaluată prin raportare la cuantumul creanţelor de recuperat, întrucât nu cumulul acestora este cel care dă valoarea prestaţiei mandatarului, ci onorariul convenit de părţi. 51. În sensul acestei opinii a fost identificată practică judiciară la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă, Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Bihor - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Bacău, Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Specializat Mureş, Tribunalul Braşov, Judecătoria Braşov, Tribunalul Covasna, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Sălaj. 52. Opinii teoretice în acelaşi sens au fost exprimate de judecătorii de la următoarele instanţe judecătoreşti: Curtea de Apel Bucureşti - secţiile a IV-a civilă, a V-a civilă şi a VI-a civilă, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ialomiţa, Judecătoria Slobozia, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Constanţa - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Huşi, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Buzău, Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Darabani, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Bihor, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Bacău, Judecătoria Moineşti, Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă şi de contencios administrativ, precum şi Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Roman, Judecătoria Târgu-Neamţ, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, precum şi instanţele din raza de competenţă teritorială a acesteia, Judecătoria Braşov, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Cluj, Judecătoria Bistriţa, Tribunalul Specializat Cluj, Curtea de Apel Craiova. 53. A fost exprimată şi opinia potrivit căreia valoarea obiectului unui contract de mandat remunerat este reprezentată de valoarea creanţei în vederea recuperării căreia s-a încheiat contractul de mandat, deoarece contractul de mandat poate fi încheiat şi cu titlu gratuit. 54. Practică judiciară în acest sens a fost identificată la Tribunalul Braşov, iar opinii teoretice au formulat judecătorii de la Judecătoria Bârlad, Judecătoria Fălticeni şi Judecătoria Buhuşi. 55. O opinie nuanţată a fost exprimată, la nivel teoretic, de judecătorii de la Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă şi Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, conform căreia valoarea obiectului unui contract de mandat cu titlu oneros este reprezentată de valoarea prestaţiei mandatarului, fără ca aceasta să se identifice cu valoarea a ceea ce constituie obiectul prestaţiei ori cu valoarea remuneraţiei mandatarului. 56. Curtea de Apel Braşov a comunicat că, la întâlnirea trimestrială de practică neunitară organizată la data de 10 decembrie 2021, s-a constatat că în practica judiciară au fost pronunţate hotărâri atât în sensul că „valoarea contractului de mandat“ este reprezentată de preţul mandatului, cât şi în sensul că „valoarea contractului de mandat“ se raportează la suma de recuperat. Participanţii la întâlnire au apreciat că baza de calcul al penalităţilor de întârziere nu poate fi creanţa pe care o are mandantul faţă de o terţă persoană (debitul de recuperat), ci onorariul cuvenit mandatarului, aceasta fiind valoarea contractului de mandat. În concluzie, baza de calcul al penalităţilor de întârziere prevăzute în contractele de mandat o constituie remuneraţia convenită în favoarea mandatarului. 57. Curtea de Apel Timişoara a comunicat că, în urma analizei motivelor care au declanşat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a dezbaterilor avute la nivelul Secţiei a II-a civile din cadrul acestei curţi de apel în întâlnirea profesională din data de 20 aprilie 2022, judecătorii au apreciat, în unanimitate, că, în speţă, nu este vorba despre o chestiune de drept în sensul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, referitoare la interpretarea unei dispoziţii legale, ci priveşte un aspect ce ţine de interpretarea unei clauze contractuale în vederea stabilirii voinţei reale a părţilor contractante. 58. La nivelul Curţii de Apel Piteşti nu a fost identificată practică judiciară şi nu au fost exprimate nici puncte de vedere teoretice de către judecători. 59. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 60. Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate asupra dispoziţiilor legale din Codul civil ce ar putea avea relevanţă în legătură cu obiectul prezentei proceduri. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 61. Nu au fost identificate decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu privire la chestiunea a cărei dezlegare se solicită. X. Raportul asupra chestiunii de drept 62. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 63. Temeiul sesizării de faţă îl constituie prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă potrivit cărora: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ 64. Reglementând, în cuprinsul textului anterior citat, procedura pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca un mijloc de asigurare a unei practici judiciare unitare în interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti, alături de mecanismul recursului în interesul legii, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se cer a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze pricina; c) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; din perspectiva acestei condiţii trebuie verificat dacă sunt întrunite premisele de analiză ale acesteia, anume: - existenţa unei chestiuni de drept, apte a primi o dezlegare de principiu, întrucât chestiunile ce vizează exclusiv aplicarea legii sau reprezintă aspecte de fapt nu pot primi o dezlegare de principiu în cadrul acestui mecanism; – chestiunea de drept pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, serioasă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite şi, prin urmare, să prezinte un anumit nivel de dificultate; – chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei, context în care noţiunea de „soluţionare pe fond“ trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de rezolvarea acestora, astfel cum s-a conturat jurisprudenţa instanţei supreme în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare; d) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; şi e) asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 65. Evaluând elementele sesizării formulate de instanţa de trimitere, pentru a se stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a condiţiilor care permit declanşarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, se constată că doar trei din cele cinci cerinţe anterior enunţate sunt întrunite. 66. Concret, sunt îndeplinite aspectele de admisibilitate legate de titularul sesizării, stadiul soluţionării pricinii în care sesizarea a fost iniţiată, cea referitoare la nestatuarea anterioară de către instanţa supremă în cadrul unui mecanism de unificare a practicii judiciare cu privire la chestiunea ce face obiectul sesizării, precum şi inexistenţa unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare cu acest obiect, nefiind însă întrunite cerinţele de substanţă ale sesizării, anume condiţia ca obiectul acesteia să vizeze o veritabilă chestiune de drept de care să depindă soluţionarea cauzei pe fond, întrucât dezlegarea chestiunii semnalate de instanţa de trimitere îşi găseşte rezolvarea prin interpretarea şi aplicarea clauzelor contractuale, nefiind îndeplinită nici cerinţa noutăţii. 67. Sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile a fost formulată de Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 14.029/200/2020, instanţă care a fost învestită cu soluţionarea apelului declarat de către pârâtă împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Buzău - Secţia civilă, într-o cauză având ca obiect o cerere de valoare redusă prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.438,47 lei reprezentând onorariu datorat mandatarului conform Contractului de mandat nr. xxxxx/23.03.2016 şi la plata penalităţilor de 1% pe zi de întârziere, calculate conform clauzelor stipulate în acelaşi contract de mandat, respectiv prin raportare la valoarea obiectului contractului de mandat, cu cheltuieli de judecată. 68. Acest litigiu, supus din punct de vedere procedural dispoziţiilor art. 1.026-1.033 din Codul de procedură civilă ce reglementează această procedură specială, potrivit art. 1.028 din acelaşi cod, se soluţionează în primă instanţă de către judecătorie (competenţa materială), în timp ce competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun. 69. Conform prevederilor art. 1.031 alin. (3) din Codul de procedură civilă, hotărârea primei instanţe este executorie de drept, iar potrivit art. 1.033 alin. (1) din acelaşi cod, hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. 70. Prin urmare, primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât titularul sesizării soluţionează cauza în ultimă instanţă, potrivit competenţelor sale legale, pronunţând o hotărâre definitivă, astfel cum prevede art. 1.033 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 71. În ceea ce priveşte cerinţa ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta nu se verifică, faţă de circumstanţele pricinii în care sesizarea a fost formulată. 72. Astfel cum reiese din cele anterior expuse, cererea de valoare redusă cu care Judecătoria Buzău a fost învestită are ca obiect cererea reclamantei (mandatar) de obligare a pârâtei (mandant) la achitarea sumei de 3.438,47 lei reprezentând remuneraţia convenită prin Contractul de mandat nr. xxxxx/23.03.2016 şi la plata penalităţilor de 1% pe zi de întârziere, calculate conform clauzelor stipulate în contractul de mandat, respectiv prin raportare la valoarea obiectului contractului de mandat, cu cheltuieli de judecată. 73. Prin Sentinţa civilă nr. 640 din 18 februarie 2021, Judecătoria Buzău a admis cererea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.438,47 lei, cu titlu de contravaloare onorariu (conform contractului de mandat), a daunelor moratorii în cuantum de 1% pe zi de întârziere, raportate la suma de 57.789,47 lei, calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii integrale a sumei de 3.438,47 lei, precum şi la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. 74. Pârâta a formulat apel împotriva acestei sentinţe, solicitând admiterea căii de atac şi respingerea cererii de valoare redusă. 75. În esenţă, apelanta a susţinut că în mod eronat s-a reţinut prin hotărârea atacată faptul că, fără justificare, nu şi-a executat obligaţia contractuală şi s-a aflat în întârziere. Totodată, a invocat nerespectarea Deciziei nr. 9 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016. 76. O altă critică invocată prin motivele de apel a vizat faptul că prima instanţă a aplicat în mod greşit daunele moratorii, în cuantum de 1% pe zi de întârziere, la valoarea debitului de recuperat de către mandatar, şi nu la valoarea onorariului stabilit potrivit contractului de mandat. 77. Se constată că instanţa de trimitere - Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - în legătură cu cea din urmă critică evocată a înţeles să procedeze la formularea prezentei sesizări, la cererea intimatei-reclamante, solicitând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea o dezlegare de principiu chestiunii de drept concepute în următorii termeni: „Dacă valoarea obiectului unui contract de mandat remunerat este reprezentată de valoarea creanţei în vederea recuperării căreia s-a încheiat contractul de mandat sau de valoarea remuneraţiei mandatarului.“ 78. Luând în considerare accepţiunea noţiunii de „chestiune de drept“, astfel cum este reflectată în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul deciziilor pronunţate în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare (a se vedea în acest sens deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv Decizia nr. 3 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 2 martie 2018, paragraful 46; Decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 19 februarie 2019, paragrafele 56 şi 57; Decizia nr. 13 din 7 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 26 aprilie 2022, paragraful 45 etc.), se constată că problema sesizată de instanţa de trimitere, deşi are aptitudinea teoretică de a se circumscrie noţiunii de chestiune de drept, aceasta nu are legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei cu care instanţa de trimitere este sesizată. 79. Având în vedere că mecanismul hotărârii prealabile (control a priori) este menit a preîntâmpina apariţia practicii judiciare neunitare a instanţelor naţionale în dezlegarea unei anumite chestiuni de drept sau doar de a-i limita extinderea, atunci când practica judiciară este într-un stadiu incipient (nefiind consistentă ori consolidată), acesta este conceput de legiuitor ca un mecanism destinat să servească scopului său, fiind subsumat unei condiţii de utilitate directă pentru cauza în care sesizarea a fost formulată. 80. Cu alte cuvinte, nu este posibil ca instanţa de trimitere să declanşeze această procedură pentru a se răspunde unui interes de natură teoretică sau unei ipotetice probleme de drept, chiar dacă ar avea legătură cu materia litigioasă în care judecă, deoarece cerinţa legală a ivirii unei chestiuni de drept care să aibă legătură cu soluţionarea cauzei pe fond cu care, potrivit legii, este învestită instanţa de trimitere în ultimul grad de jurisdicţie este reflectată fără echivoc în cuprinsul normei de la art. 519 din Codul de procedură civilă. 81. Potrivit datelor ce reies din cuprinsul sesizării şi actelor de procedură anexate acesteia, prin cererea de valoare redusă dedusă judecăţii de către reclamantă (mandatar într-un contract de mandat cu titlu oneros), s-a solicitat antrenarea răspunderii contractuale a mandantului căruia i se impută de către mandatar (care a susţinut că şi-a executat prestaţiile la care s-a obligat) neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale - neplata remuneraţiei convenite, datorate mandatarului, precum şi obligarea aceluiaşi mandant la plata penalităţilor de întârziere, daunele moratorii fiind, de asemenea, convenite de părţi prin clauzele contractului de mandat. 82. Pentru soluţionarea raportului juridic litigios, prima instanţă a făcut aplicarea prevederilor art. 1.516,art. 1.527,art. 1.530,art. 1.531 şi art. 1.535 din Codul civil şi, implicit, a prevederilor art. 2.010 alin. (2) din Codul civil, cauza fiind fundamentată pe existenţa unui contract de mandat cu titlu oneros. 83. Prin apelul declarat, pârâta, între alte critici, din perspectiva ce ar putea viza obiectul prezentei sesizări, a invocat faptul că judecătoria în mod greşit a aplicat daunele moratorii în cuantum de 1% pe zi de întârziere la valoarea debitului de recuperat de către mandatar, şi nu la valoarea onorariului stabilit prin contractul de mandat. 84. Drept urmare, în aceste circumstanţe, instanţa de trimitere este ţinută să procedeze la soluţionarea apelului cu care este învestită, cu respectarea limitelor efectului devolutiv al căii de atac determinate de ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum apellatum) şi de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă instanţă (tantum devolutum quantum judicatum), potrivit regulilor prevăzute la art. 477 şi 478 din Codul de procedură civilă. 85. Prin încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de trimitere a apreciat că este îndeplinită condiţia referitoare la legătura dintre dezlegarea ce ar urma să fie dată chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei, prin aceea că modalitatea în care prima instanţă a făcut interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2.009 şi art. 1.225 din Codul civil, reţinând aplicarea daunelor moratorii în cuantum de 1% pe zi de întârziere raportate la valoarea debitului de recuperat de către mandatar, în considerarea faptului că acesta reprezintă valoarea obiectului contractului de mandat, constituie o critică principală în apel. 86. Date fiind aceste premise, chestiunea de drept asupra căreia se solicită o dezlegare de principiu se circumscrie răspunsului la întrebarea: „Dacă valoarea obiectului unui contract de mandat remunerat este reprezentată de valoarea creanţei în vederea recuperării căreia s-a încheiat contractul de mandat sau de valoarea remuneraţiei mandatarului.“ 87. În acelaşi context s-a menţionat de instanţa de trimitere că, în opinia sa, câtă vreme obiectul contractului de mandat priveşte serviciul de recuperare a creanţei, iar nu însăşi creanţa, valoarea obiectului acestui contract nu poate fi decât cea agreată de către părţi la nivelul remuneraţiei stabilite în contract sau, în situaţia în care nu este determinată prin contract, stabilită potrivit legii, uzanţelor ori, în lipsă, după valoarea serviciilor prestate [art. 2.010 alin. (2) din Codul civil]. 88. Se constată că, deşi instanţa de trimitere se raportează şi la normele cu caracter general de la art. 1.225 din Codul civil referitoare la obiectul unui contract civil (normă generală în materia obligaţiilor), dar şi la cele de la art. 2.009 din Codul civil prin care se defineşte contractul de mandat (normă specială), singura dispoziţie legală care are legătură cu chestiunea remunerării mandatarului în cadrul unui contract de mandat cu titlu oneros, invocată, de asemenea, de instanţa de sesizare, este cea de la art. 2.010 alin. (2) din Codul civil. 89. Or, stabilirea valorii obiectului contractului de mandat remunerat, în circumstanţele speţei cu care instanţa de trimitere este învestită, nu face obiectul dezlegărilor asupra cărora este chemată a se pronunţa, cauza fiind fundamentată pe solicitarea de angajare a răspunderii contractuale a mandantului, conform clauzelor convenite de părţi. 90. Astfel cum s-a arătat, părţile din litigiul principal au stabilit atât nivelul remuneraţiei cuvenite mandatarului pentru serviciul prestat în executarea contractului de mandat, potrivit unui criteriu agreat de ele, precum şi penalităţile de întârziere datorate de către mandant în cazul în care acesta nu execută în termenul stipulat obligaţia de achitare a remuneraţiei datorate mandatarului, părţile convenind în mod expres şi în detaliu şi asupra reperului în raport cu care, dacă va fi cazul, penalităţile datorate de mandant vor fi determinate. 91. În consecinţă, nici pentru soluţionarea criticilor privitoare la obligaţia de achitare a remuneraţiei datorate de mandant mandatarului şi nici pentru verificarea motivului de apel în legătură cu penalităţile de întârziere solicitate, instanţa de trimitere nu are a se raporta la valoarea obiectului contractului de mandat remunerat, respectiv să stabilească dacă aceasta este reprezentată de valoarea creanţei în vederea recuperării căreia s-a încheiat contractul de mandat sau de valoarea remuneraţiei mandatarului, date fiind dispoziţiile art. 1.270 din Codul civil^1. ^1 "(1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.(2) Contractul se modifică sau încetează prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege." 92. De exemplu, în cazul în care cadrul obiectiv al judecăţii (cererile deduse spre soluţionare) ar fi presupus, în condiţiile art. 2.010 alin. (3) din Codul civil^2, stabilirea de către instanţă a cuantumului remuneraţiei datorate de mandant mandatarului pentru ipoteza unui contract de mandat cu titlu oneros, în absenţa determinării remuneraţiei prin convenţia părţilor ori în situaţia în care clauza contractuală prin care părţile au convenit asupra remuneraţiei în discuţie ar fi fost contestată, în condiţiile legii, sub aspectul validităţii acesteia, dublată de o solicitare de stabilire a remuneraţiei pe cale judiciară sau partea interesată ar fi solicitat reducerea cuantumului penalităţii în temeiul art. 1.541 alin. (1) lit. b) din Codul civil^3, chestiunea de drept semnalată ar fi putut conduce la o sesizare admisibilă (din perspectiva acestei condiţii) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea unei dezlegări de principiu, în cadrul acestui mecanism, întrucât astfel ar fi fost întrunită cerinţa legăturii cu cauza, menită să asigure caracterul util al hotărârii prealabile. ^2 "(3) Dreptul la acţiunea pentru stabilirea cuantumului remuneraţiei se prescrie odată cu dreptul la acţiunea pentru plata acesteia." ^3 "(1) Instanţa nu poate reduce penalitatea decât atunci când: b) penalitatea este vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului.(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), penalitatea astfel redusă trebuie să rămână superioară obligaţiei principale." 93. Or, în litigiu principal, o atare chestiune nu face obiectul limitelor învestirii instanţei de trimitere. 94. Prin urmare, se constată că problema de drept asupra căreia Tribunalul Buzău a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile nu are legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei aflate pe rolul său. 95. Totodată, se reţine că, anexat cererii de sesizare formulate de către intimata-reclamantă în dosarul de apel aflat pe rolul instanţei de trimitere, a fost ataşat un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigii identice sau similare cu cel aflat pe rolul Tribunalului Buzău, hotărâri judecătoreşti rămase definitive prin neapelare (majoritatea) sau prin soluţionarea apelului, în timp ce altele se află în rejudecare, după admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă; or, acest număr important de hotărâri judecătoreşti definitive reprezintă un argument decisiv pentru a se constata existenţa unei bogate practici judiciare în litigiile cu acest obiect şi care susţine concluzia neîndeplinirii condiţiei noutăţii chestiunii litigioase. 96. Corespunzător primei categorii, au fost ataşate sesizării mai multe hotărâri judecătoreşti definitive (Sentinţa civilă nr. 6.107 din 8 iulie 2020 pronunţată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 7.116/55/2020; Sentinţa civilă nr. 14.721 din 9 decembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul nr. 22.728/212/2015; Sentinţa civilă nr. 660 din 25 iunie 2020 pronunţată de Judecătoria Luduş în Dosarul nr. 912/251/2020; Sentinţa civilă nr. 6.936 din 25 septembrie 2019 din Dosarul nr. 9.919/281/2019 şi Sentinţa civilă nr. 577 din 4 februarie 2020 din Dosarul nr. 19.649/281/2019 pronunţate de Judecătoria Ploieşti; Sentinţa civilă nr. 5.521 din 20 august 2020 din Dosarul nr. 13.269/300/2020, Sentinţa civilă nr. 5.521 din 20 august 2020 din Dosarul nr. 13.269/300/2020 şi Sentinţa civilă nr. 12.464 din 16 decembrie 2019 din Dosarul nr. 18.986/300/2019 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti; Sentinţa civilă nr. 1.744 din 26 martie 2020 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în Dosarul nr. 13.844/320/2019; Sentinţa civilă nr. 3.623 din 7 august 2019 pronunţată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. 6.766/1.748/2019; Sentinţa civilă nr. 10.767 din 24 august 2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. 11.227/4/2020; Sentinţa civilă nr. 4.042 din 21 iunie 2019 pronunţată de Judecătoria Brăila în Dosarul nr. 5.191/196/2019; Sentinţa civilă nr. 3.098 din 6 august 2020 pronunţată de Judecătoria Buzău în Dosarul nr. 5.761/200/2020; Sentinţa civilă nr. 391 din 2 iulie 2020 pronunţată de Judecătoria Huedin în Dosarul nr. 273/242/2020; Sentinţa civilă nr. 4.141 din 6 mai 2020 pronunţată de Judecătoria Timişoara –-Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 23.155/325/2019*; Decizia civilă nr. 4.517 din 24 octombrie 2018 din Dosarul nr. 22.026/300/2017 şi Decizia civilă nr. 1.961 din 8 aprilie 2021 din Dosarul nr. 11.132/4/2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă; Decizia civilă nr. 340 din 9 septembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 29.121/215/2019; Decizia civilă nr. 76 din 7 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă în Dosarul nr. 3.715/305/2019; Decizia civilă nr. 1.095 din 25 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Ilfov - Secţia civilă în Dosarul nr. 6.766/1.748/2019; Decizia civilă nr. 389 din 28 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în Dosarul nr. 15.334/320/2019; Decizia civilă nr. 264 din 25 martie 2021 din Dosarul nr. 846/176/2020 şi Decizia civilă nr. 1.047 din 27 noiembrie 2020 din Dosarul nr. 8.887/176/2019 pronunţate de Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă; Decizia civilă nr. 1.656 din 3 decembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 28.259/197/2019). 97. Astfel cum s-a menţionat la capitolul VII din prezenta decizie, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel au comunicat, la rândul lor, hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în cauze considerate a fi similare, hotărâri care se adaugă celor înaintate de către titularul sesizării (Decizia civilă nr. 43 din 20 ianuarie 2022 pronunţată de Tribunalul Sălaj - Secţia civilă în Dosarul nr. 2.806/337/2020; Decizia civilă nr. 1.071 din 14 septembrie 2021 din Dosarul nr. 3.269/243/2020 şi Decizia nr. 68 din 21 ianuarie 2022 din Dosarul nr. 5.473/221/2020 pronunţate de Tribunalul Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; Decizia civilă nr. 594 din 23 aprilie 2021 din Dosarul nr. 4.579/197/2020 şi Decizia civilă nr. 517 din 13 aprilie 2021 din Dosarul nr. 27.775/197/2019 pronunţate de Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; Sentinţa civilă nr. 115 din 28 mai 2021 pronunţată de Judecătoria Zărneşti în Dosarul nr. 4.391/338/2020; Decizia civilă nr. 129 din 15 octombrie 2020 din Dosarul nr. 3.717/305/2019 şi Decizia civilă nr. 48 din 4 mai 2021 din Dosarul nr. 6.085/305/2019 pronunţate de Tribunalul Covasna - Secţia civilă; Decizia civilă nr. 1.057 din 3 decembrie 2021 din Dosarul nr. 4.344/320/2021 şi Decizia civilă nr. 389 din 28 aprilie 2021 din Dosarul nr. 15.334/320/2019 pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş; Decizia civilă nr. 92 din 8 februarie 2022 din Dosarul nr. 2.244/270/2021 şi Decizia civilă nr. 885 din 21 decembrie 2021 din Dosarul nr. 9.143/180/2020 pronunţate de Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal; Decizia civilă nr. 563 din 14 iunie 2021 din Dosarul nr. 19.483/271/2019, Decizia civilă nr. 82 din 8 februarie 2021 din Dosarul nr. 1.180/187/2020, Decizia civilă nr. 93 din 24 februarie 2020 din Dosarul nr. 7.589/271/2019 şi Decizia civilă nr. 490 din 6 aprilie 2016 din Dosarul nr. 3.181/271/2015 pronunţate de Tribunalul Bihor - Secţia a II-a civilă; Decizia civilă nr. 1.701 din 3 decembrie 2020 din Dosarul nr. 47.779/3/2017 şi Decizia civilă nr. 735 din 28 octombrie 2020 din Dosarul nr. 16.339/94/2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă; Decizia civilă nr. 733 din 28 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă în Dosarul nr. 8.308/269/2019; Sentinţa civilă nr. 3.615 din 26 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Ilfov - Secţia civilă în Dosarul nr. 22.077/94/2020; Decizia civilă nr. 147 din 16 februarie 2022 din Dosarul nr. 1.902/285/2020, Decizia civilă nr. 48 din 26 ianuarie 2022 din Dosarul nr. 786/237/2020 şi Decizia civilă nr. 947 din 15 septembrie 2021 din Dosarul nr. 1.433/334/2020 pronunţate de Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă etc.). 98. Dată fiind absenţa legăturii cu cauza a chestiunii de drept sesizate, numai din punct de vedere formal se reţine şi împrejurarea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat în cadrul vreunuia dintre mecanismele de unificare a practicii judiciare asupra chestiunii cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile, iar potrivit comunicării Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se analizează practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării de faţă. 99. Reamintind că obiectul procedurii hotărârii prealabile este subsumat de legiuitor scopului preîntâmpinării apariţiei practicii neunitare în soluţionarea unei chestiuni de drept, chestiune de drept determinantă pentru soluţionarea pe fond a cauzei cu care instanţa de trimitere este sesizată, instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăşi interpretarea şi aplicarea legii în speţă sau cu interpretarea şi aplicarea unor clauze contractuale în scopul soluţionării cauzei respective, întrucât o atare competenţă revine exclusiv instanţei de judecată învestite, în condiţiile legii, cu soluţionarea litigiului principal. 100. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 14.029/200/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă valoarea obiectului unui contract de mandat remunerat este reprezentată de valoarea creanţei în vederea recuperării căreia s-a încheiat contractul de mandat sau de valoarea remuneraţiei mandatarului." Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 iunie 2022. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Mihaela Lorena Repana ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
