Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Pasztor Iosif în Dosarul nr. 11.167/211/2018 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că raţiunea avută în vedere la edictarea normei criticate a fost aceea de a determina creditorul să depună toate diligenţele necesare pentru a valorifica dreptul dobândit prin titlul executoriu obţinut. În acest sens, dispoziţia legală nu este echivocă, iar soluţia legislativă criticată susţine ideea realizării obligaţiei de executare, întrucât aceasta reprezintă atât o sancţiune a creditorului pentru lipsa de diligenţă, cât şi o măsură de constrângere a debitorului care nu şi-a executat de bună voie obligaţia. Invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 235 din 19 aprilie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 19 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 11.167/211/2018, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Pasztor Iosif într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că sintagma „ce i-a fost solicitat în scris“ cuprinsă în dispoziţiile art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituţională prin raportare la art. 23 alin. (1) din Constituţie. Astfel, prevederile art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie condiţionarea operării perimării, doar în măsura în care creditorul nu a efectuat un act sau un demers necesar executării silite solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc. Potrivit noii reglementări, chiar dacă un dosar execuţional rămâne în nelucrare pentru o perioadă îndelungată, fără a se solicita din partea executorului efectuarea unui act de către creditor, perimarea nu mai poate opera niciodată. 6. Se susţine că dreptul la siguranţă reglementat de art. 23 alin. (1) din Constituţie nu echivalează doar cu siguranţa fizică, ci şi cu siguranţa raporturilor juridice. Existenţa unor norme neclare, care comportă interpretări contradictorii sau care conduc la golirea de substanţă a dreptului recunoscut, este în măsură să încalce principiul securităţii raporturilor juridice. Una dintre exigenţele principiului securităţii raporturilor juridice este tocmai claritatea şi precizia dreptului. Normele juridice trebuie să fie exacte, fără formulări echivoce, astfel încât persoana interesată să poată fi în măsură să cunoască regula de drept. Principiul securităţii raporturilor juridice, exigenţă europeană - deci supraconstituţională -, impune ca regulile de drept ale statelor membre să fie formulate într-un mod neechivoc, care să permită persoanelor interesate să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile într-o manieră clară şi precisă, iar jurisdicţiilor naţionale să le asigure respectarea. 7. Aşadar, siguranţa „îmbrăcată“ în principiul securităţii raporturilor juridice presupune respectarea unor exigenţe de ordin material, legate de calitatea dreptului: norma trebuie să fie lizibilă, clară, precisă şi coerentă, respectiv respectarea unor exigenţe de ordin temporal, legate de stabilitatea dreptului: dreptul trebuie să aibă şi o dimensiune prospectivă, care să permită persoanelor să prevadă, cu un grad suficient de certitudine, consecinţele juridice ale actelor sau acţiunilor lor. 8. Coerenţa tehnicii legislative trebuie analizată şi din perspectiva în care drepturile prevăzute de un anumit act normativ să fie reglementate în aşa fel încât să poată fi exercitate. Modul în care este reglementată instituţia perimării în cuprinsul Codului de procedură civilă este contrar prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (1), deoarece, în măsura în care nu se solicită creditorului de către executorul judecătoresc, în scris, efectuarea unui act de executare, perimarea nu mai operează. Astfel, dacă ulterior demarării procedurii executării silite nici creditorul şi nici executorul judecătoresc nu intenţionează să mai efectueze acte subsecvente, neglijenţa şi starea de pasivitate a acestora nu vor avea nicio consecinţă juridică, aceştia având posibilitatea ca după scurgerea unui termen îndelungat să emită un alt act de executare silită, încălcând astfel principiul securităţii raporturilor juridice, valenţă a dreptului la siguranţă prevăzut de art. 23 alin. (1) din Constituţie. 9. Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, pe de o parte, raportat la aspectele reţinute în considerentele Deciziei nr. 235 din 19 aprilie 2018, paragraful 29, iar, pe de altă parte, raportat la art. 23 alin. (1) din Constituţie. Dispoziţiile art. 23 din Constituţie trebuie citite integral şi astfel interpretate (în sensul că se referă la libertatea şi siguranţa persoanelor în contextul măsurilor penale ce se pot lua), şi nu prin extragerea unei sintagme şi extrapolarea acesteia printr-o interpretare ca cea exprimată de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(1) În cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept.“ 14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor „art. 23 alin. (1) din Constituţie, care consacră principiul securităţii raporturilor juridice“. 15. Curtea observă că autorul acesteia îşi fundamentează critica prin raportare la dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Constituţie. Însă aceste dispoziţii constituţionale nu au incidenţă în cauză, întrucât libertatea individuală priveşte libertatea fizică a persoanei, dreptul său de a se comporta şi mişca liber, de a nu fi ţinută în sclavie, arestată sau deţinută decât în cazurile şi după formele expres prevăzute de Constituţie şi de legi [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 448 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 14 ianuarie 2005], iar siguranţa persoanei se referă la ansamblul garanţiilor care protejează individul în orice situaţie în care se dispune de către autorităţile statului vreo măsură privativă de libertate [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 12 mai 2021, paragraful 35]. 16. Art. 23 din Constituţie reprezintă o transpunere a dispoziţiilor art. 5 - Dreptul la libertate şi la siguranţă din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că cele două noţiuni cuprinse în textul convenţional, libertatea individuală şi siguranţa persoanei, sunt strâns legate şi aflate în stare de interdependenţă, respectiv dreptul la libertate se referă la dreptul la libertatea fizică a persoanei, iar siguranţa la ansamblul garanţiilor care protejează persoana de orice ingerinţă arbitrară a puterii în libertatea individului [Hotărârea din 8 iunie 1976, pronunţată în Cauza Engel şi alţii împotriva Olandei, paragraful 58]. 17. În contextul dispoziţiilor art. 23 din Constituţie, siguranţa raporturilor juridice la care se referă autorul excepţiei are în vedere să fie clar definite condiţiile privării de libertate, iar legea să fie clară şi previzibilă, să permită persoanei, inclusiv şi cu o consultaţie specializată, să prevadă rezonabil consecinţele ce pot deriva dintr-un anumit comportament în circumstanţele particulare ale cauzei sale [a se vedea în acest sens, Hotărârea din 23 februarie 2012, pronunţată în Cauza Creangă împotriva României, paragraful 120]. În ceea ce priveşte calitatea legii prin raportare la art. 23 din Constituţie, aceasta semnifică faptul că o normă de drept care autorizează privarea de libertate trebuie să fie suficient de accesibilă, clară şi previzibilă în aplicare. Factorii relevanţi pentru evaluarea „calităţii legii“ - denumite uneori şi „garanţii împotriva arbitrarului“ - vor include existenţa unor dispoziţii legale clare pentru a putea ordona o detenţie, menţinerea acestei măsuri şi definirea duratei acesteia, precum şi existenţa unor remedii efective prin care reclamantul să poată contesta „legalitatea“ şi „durata“ detenţiei [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 august 2016, pronunţată în Cauza J.N. împotriva Regatului Unit, paragraful 77]. 18. Prin urmare, invocarea dispoziţiei constituţionale care consacră principiul inviolabilităţii libertăţii individuale şi al siguranţei persoanei, ca text de referinţă, este lipsită de relevanţă, obiectul şi sfera de aplicare ale acesteia fiind cu totul altele decât cele ale reglementării legale criticate, ceea ce exclude de plano posibilitatea oricărei coliziuni între ele. 19. Însă, având în vedere că autorul excepţiei de neconstituţionalitate face trimitere la principiul securităţii raporturilor juridice şi la calitatea legii, Curtea va reţine ca normă de referinţă dispoziţia art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii şi la securitatea raporturilor juridice. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţia legală criticată a mai fost examinată prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie şi la critici similare cu cele formulate în prezenta cauză. 21. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 416 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 2 noiembrie 2016, Decizia nr. 235 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 20 august 2018, sau Decizia nr. 153 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 20 mai 2019, Curtea a statuat că dispoziţia legală criticată reglementează perimarea executării silite în cazul în care se reţine culpa creditorului care, deşi i s-a solicitat în scris de către executorul judecătoresc, a lăsat să treacă un termen de 6 luni fără să îndeplinească actul sau demersul necesar executării silite solicitat de executor. Termenul în care operează perimarea este tot de 6 luni, la fel ca în reglementarea cuprinsă în art. 389 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, însă, potrivit art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, acesta nu mai curge de la data ultimului act de executare efectuat, ci de la data la care executorul a comunicat în scris creditorului solicitarea îndeplinirii unui act sau a efectuării unui demers necesar executării silite. Vechea lege procesual civilă nu prevedea cerinţa ca actul sau demersul să fie solicitat în scris de către executorul judecătoresc. 22. Astfel, reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor, în cadrul atribuţiilor sale conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, raţiunea avută în vedere la edictarea normei criticate fiind aceea de a-l determina pe creditor să depună toate diligenţele necesare pentru valorificarea drepturilor dobândite prin titlul executoriu obţinut. Stabilirea noilor condiţii în care intervine perimarea executării silite este în concordanţă cu obligaţia pozitivă a statului, ce rezultă din dispoziţiile art. 626 din Codul de procedură civilă, de a asigura în mod prompt şi efectiv executarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii, dar şi cu rolul activ al executorului judecătoresc în cadrul executării silite, consacrat în mod expres prin art. 627 din Codul de procedură civilă. Executorii judecătoreşti sunt învestiţi cu îndeplinirea unui serviciu de interes public, iar activitatea acestora se înfăptuieşte în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. În exercitarea rolului său activ, executorul judecătoresc foloseşte toate mijloacele prevăzute de lege în vederea realizării integrale şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. 23. Curtea a mai reţinut că debitorul trebuie să execute de bunăvoie obligaţia sa stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu, potrivit art. 622 din Codul de procedură civilă. În caz contrar, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. În situaţia declanşării procedurii, debitorul, de regulă, nu are un interes în finalizarea executării silite în contra sa, singura parte interesată în executare fiind creditorul. Aşadar, prin reglementarea legală criticată, intervenţia perimării executării silite este circumstanţiată la atitudinea creditorului, care, prin neîndeplinirea obligaţiilor solicitate în scris de către executorul judecătoresc, lasă executarea silită în nelucrare timp de 6 luni. Termenul de perimare începe să curgă din momentul formulării solicitării de către executorul judecătoresc. 24. Curtea a mai constatat că dispoziţia legală criticată dă expresie rolului activ al executorului judecătoresc. Dacă executorul judecătoresc are obligaţia de a stărui prin toate mijloacele prevăzute de lege pentru realizarea interesului creditorului, în egală măsură şi părţile din această procedură trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute de lege. În privinţa creditorului, Curtea a reţinut că, potrivit art. 647 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, acesta are obligaţia să acorde executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune condiţii, a executării silite, punându-i la dispoziţie şi mijloacele necesare în acest scop, iar, în privinţa debitorului, acesta trebuie să se conformeze titlului executoriu; în concluzie, perimarea operează ca o sancţiune pentru inactivitatea sau neglijenţa creditorului care a fost încunoştinţat, în scris, cu privire la obligaţiile sale de către executorul judecătoresc. 25. De altfel, odată ce a fost legal sesizat, executorul judecătoresc trebuie să îndeplinească actele de executare în ordinea şi la termenele stabilite de lege. În acest sens, Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, prevede, la art. 56, că executorul judecătoresc trebuie să îşi motiveze refuzul de a îndeplini atribuţiile prevăzute de lege, dacă părţile stăruie în îndeplinirea acestora. În cazul refuzului nejustificat, partea interesată poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului judecătoresc, care se va judeca cu citarea părţilor. Executorul judecătoresc va fi obligat să se conformeze hotărârii judecătoreşti rămase definitivă. Legea nr. 188/2000 mai prevede că întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor atrage răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc. 26. Aşadar, partea interesată în executarea obligaţiei este creditorul, debitorul fiind interesat, mai degrabă, în stingerea procedurii de executare prin intervenţia perimării. Deci ceea ce primează este executarea obligaţiei, şi nu intervenirea perimării executării silite, dat fiind faptul că procesul civil a fost finalizat, iar creditorul a apelat la procedura executării silite pentru recuperarea creanţei sale. Măsura legislativă criticată vine în susţinerea realizării obligaţiei de executare, reprezentând, totodată, o sancţiune a creditorului pentru lipsa de diligenţă, dar şi o măsură de constrângere a debitorului care nu şi-a executat de bunăvoie obligaţia. Prin urmare, condiţionarea intervenirii perimării executării silite limitează libertatea de acţiune a debitorului. Creditorul are deschisă posibilitatea realizării efective a obligaţiilor care incumbă în sarcina debitorului, realizându-şi creanţa în dauna voinţei acestuia, însă cu respectarea obligaţiilor legale. 27. Curtea a mai reţinut că legea procesual civilă pune la dispoziţia părţilor posibilitatea contestării pasivităţii executorului judecătoresc, statuând, prin art. 712 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, că „De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii“. 28. De asemenea, executorul poate fi sancţionat cu amendă judiciară, precum şi obligat la despăgubiri, având în vedere că art. 720 alin. (7) din Codul de procedură civilă prevede că, în cazul în care constată refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua orice altă măsură prevăzută de lege, instanţa de executare va putea obliga executorul, prin aceeaşi hotărâre, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum şi, la cererea părţii interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată. 29. Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile, destinatarul normei juridice fiind capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia, astfel încât nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie. 30. În jurisprudenţa sa [de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012], Curtea a statuat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii [a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59]. 31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Pasztor Iosif în Dosarul nr. 11.167/211/2018 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 septembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
